Convenție · Biroul Internațional al Expozitiilor

Convenția din 22 noiembrie 1928

privind expozițiile internaționale

prezumat în vigoare

Data actului
22 noiembrie 1928
Emitent
Biroul Internațional al Expozitiilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 14 din 4 august 1960
Structură
40 de articole · 30.234 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

________________

*) Traducere.

Subsemnații, plenipotentiari ai guvernelor enumerate mai jos, intrunindu-se în conferința la Paris, de la 12 la 22 noiembrie 1928, au convenit, de comun acord și sub rezerva ratificării, asupra dispozițiilor următoare:

Titlul I Definiții

Articolul 1

Dispozițiile prezentei convenții nu se aplică decît expozițiilor internaționale oficiale sau oficial recunoscute.

Se considera ca expoziție internationala oficială sau oficial recunoscută, orice manifestatie, oricare ar fi denumirea ei, la care sînt invitate pe cale diplomatică tari străine, care are, în genere, un caracter neperiodic, al carei scop principal este de a face să reiasă progresele săvîrșite de diferitele tari, într-o ramura sau mai multe ramuri ale producției și în care nu se face, în principiu, nici o diferența între cumpărători sau vizitatori pentru intrarea în localurile expoziției.

Nu sînt supuse dispozițiilor zisei Convenții:

1. Expozițiile de o durată mai mica de trei saptamini;

2. Expozițiile științifice, organizate cu ocazia unor congrese internaționale, cu condiția ca durata lor sa nu depășească cea prevăzută la nr. 1;

3. Expozițiile de arte plastice;

4. Expozițiile organizate de o singura țara într-o alta țara, în urma invitatiei acesteia.

Țările contractante sînt de acord sa refuze patronajul și subvențiile statului, precum și celelalte avantaje prevăzute la titlurile III, IV și V de mai jos, expozițiilor internaționale care, căzînd sub aplicarea prezentei Convenții, nu ar îndeplini obligațiile care sînt prevăzute în Convenție.

Articolul 2

O expoziție este generală cînd ea cuprinde produsele activității umane ce aparțin mai multor ramuri ale producției sau cînd ea este organizată în scopul de a face să reiasă ansamblul progreselor realizate într-un anumit domeniu, ca: igiena, artele aplicate, confortul modern, dezvoltarea coloniala, etc.

Ea este specială cînd nu interesează decît o singura știința aplicată (electricitatea, optica, chimia, etc), o singura tehnica (textila, turnatorie, arte grafice, etc), o singura materie prima (talpa și piele, mătase, nichel, etc), o singura nevoie elementara (încălzit, alimentație, transport, etc).

Se va întocmi prin îngrijirea Biroului Internațional prevăzut la articolul 10, o clasificare a expozițiilor care va servi de baza spre a determina profesiunile și obiectele ce pot lua loc într-o expoziție specială pe baza alineatului precedent. Aceasta lista va putea fi revizuită în toți anii.

Articolul 3

Durata expozițiilor internaționale nu trebuie să depășească șase luni; totuși Biroul Internațional poate să autorizeze o expoziție generală pe o durată superioară, care n-ar putea, în nici un caz, să depășească 12 luni.

Titlul II Frecventa expozițiilor

Articolul 4

Frecventa expozițiilor internaționale vizate prin prezenta Convenție este reglementată după principiile următoare:

Expozițiile generale sînt clasate în două categorii:

Prima categorie: expozițiile generale care implica pentru țările invitate obligația de a construi pavilioane naționale;

A doua categorie: expozițiile generale care nu implica pentru țările invitate obligația sus-menționată.

În aceeași țara nu se poate organiza, în cursul unei perioade de 15 ani, decît o singura expoziție generală de prima categorie; un interval de 10 ani trebuie să separe doua expoziții generale de orice categorie.

Nici o țara contractantă nu poate să organizeze o participare la o expoziție generală de prima categorie, decît în cazul cînd aceasta expoziție ar urma cu cel puțin șase ani expoziției generale de prima categorie precedenta. Ea nu poate să organizeze o participare la o expoziție generală de a doua categorie decît dacă aceasta este separată de expozitia generală care a precedat-o printr-un interval de doi ani. Acest interval se mărește la patru ani cînd este vorba de expoziții de aceeași măsura.

Termenele prevăzute de paragraful precedent se aplică fără ca să fie nevoie să se facă distincție între expozițiile organizate de o țara, aderenta sau nu la Convenție.

Expoziții speciale de aceeași natura nu pot să se țină în același timp pe teritoriile țărilor contractante. Pentru ca ele să se poată reînnoi în aceeași țara, este obligatoriu un termen de 5 ani. În mod excepțional, Biroul Internațional poate totuși sa reducă acest din urma termen, pînă la un minimum de trei ani, atunci cînd considera ca acest termen este justificat de evoluția rapida a uneia sau alteia din ramurile de producție. Aceeași reducere de termen poate fi acordată expozițiilor care se țin de acum în mod tradițional în unele tari, la un interval mai mic de 5 ani.

Expoziții speciale de natura diferita nu pot să aibă loc în aceeași țara la un interval mai mic de trei luni.

Termenele menționate în prezentul articol au ca punct de plecare data de deschidere a expoziției.

Articolul 5

Țara contractantă pe teritoriul căreia este organizată o expoziție, conform cu dispozițiile prezentei Convenții, trebuie, sub rezerva articolului 8 de mai jos, sa adreseze pe cale diplomatică o invitație către țările străine:

Cu trei ani înainte, cînd este vorba de expoziții generale de prima categorie,

Cu doi ani înainte, pentru expozițiile generale de categoria a doua,

Cu un an înainte, pentru expozițiile speciale.

Nici un guvern nu poate să organizeze sau sa patroneze o participare la o expoziție internationala dacă invitația de mai sus n-a fost adresată.

Articolul 6

Cînd mai multe tari vor fi în concurenta între ele, pentru organizarea unei expoziții internaționale, ele vor proceda la un schimb de vederi pentru a se determina țara care va obține privilegiul organizării.

În cazul cînd acordul nu ar putea sa intervină, ele vor cere arbitrajul Biroului Internațional, care va ține seama de consideratiunile invocate și îndeosebi de motivele speciale de natura istorica sau morala, de perioada scursa de la ultima expoziție și de numărul de manifestatii deja organizate de către țările concurente.

Articolul 7

Cînd o expoziție, care răspunde caracteristicilor manifestatiilor definite prin articolul 1, este organizată într-o țara neaderenta la prezenta Convenție, țările contractante, înainte de a accepta invitația la aceasta expoziție, vor cere avizul Biroului Internațional.

Ele nu-și vor da adeziunea la expozitia proiectata, dacă ea nu prezintă aceleași garanții care sînt cerute prin prezenta Convenție sau cel puțin anumite garanții suficiente. În caz de simultaneitate de data între o expoziție organizată de o țara contractantă și una organizată de o țara necontractanta, celelalte tari contractante își vor da de preferinta, afară numai de împrejurări excepționale, adeziunea celei dintii.

Articolul 8

Țările care voiesc sa organizeze o expoziție, vizata prin prezenta Convenție, trebuie să adreseze Biroului Internațional, cel puțin cu șase luni înainte de termenele pentru invitații fixate de articolul 5, o cerere spre a obține înregistrarea acestei expoziții. Aceasta cerere va arata titlul expoziției și durata sa: ea va fi însoțită de clasificatie, de regulamentul general, de regulamentul juriului și de toate documentele care indica măsurile propuse în scopul asigurării securității persoanelor și a construcțiilor, protecția proprietății industriale și artistice și pentru a satisface obligațiile prevăzute la titlurile IV și V. Biroul nu acorda înregistrarea decît dacă expozitia îndeplinește condițiile prezentei Convenții.

Nici o țara contractantă nu va accepta invitația de a participa la o expoziție, vizata prin prezenta Convenție, dacă aceasta invitație nu face mențiunea ca înregistrarea a fost acordată.

Totuși țările contractante care au primit aceasta invitație, rămîn cu totul libere sa nu participe la o expoziție organizată în conformitate cu stipulatiunile prezentei Convenții.

Articolul 9

Cînd o țara va renunța sa organizeze o expoziție pe care o proiectase și care obtinuse înregistrarea, Biroul Internațional va decide asupra datei cînd ea va putea fi admisă sa concureze din nou cu celelalte tari, pentru organizarea unei alte expoziții.

Titlul III Biroul Internațional al expozițiilor

Articolul 10

Se înființează un Birou Internațional al expozițiilor însărcinat sa vegheze la aplicarea Convenției. Acest Birou cuprinde un Consiliu de administrație, asistat de o comisie de clasificare și un director, a căror numire și atribuții sînt fixate prin regulamentul prevăzut în articolul următor.

Prima întrunire a Consiliului de administrație al Biroului Internațional va fi convocată la Paris de guvernul Republicii Franceze, în anul care va urma după punerea în vigoare a Convenției. În cursul acelei întruniri Consiliul va fixa sediul Biroului Internațional și va alege pe director.

Articolul 11

Consiliul de administrație se compune din membrii desemnați de către țările contractante în număr de unul pînă la trei de fiecare țara. El este autorizat să-și alăture, cu titlu consultativ, doi sau trei membri din Camera de Comerț internationala, desemnați de aceasta Camera.

Consiliul decide asupra tuturor chestiunilor pentru care prezenta Convenție îi atribuie competența; el discuta și adopta regulamentele relative la organizarea și la funcționarea interioară a Biroului internațional. El stabilește bugetul încasărilor și cheltuielilor, controlează și aproba conturile.

Articolul 12

Orice țara, oricare ar fi numărul delegaților săi, dispune de un vot în sinul Consiliului. Orice țara poate să încredințeze reprezentanta sa delegației unei alte tari, care în acest caz dispune de un număr de voturi egal cu numărul țărilor pe care le reprezintă. Pentru validitatea deliberărilor se cere quorumul de două treimi a țărilor reprezentate în Consiliu.

Votarile se fac cu majoritate absolută, cu excepția cazurilor următoare:

1. Întocmirea regulamentului;

2. Sporirea bugetului;

3. Respingerea unei cereri prezentate de o țara contractantă sau admiterea unei cereri, atunci cînd mai multe tari sînt în concurenta;

4. Autorizarea unei expoziții generale pentru o durată mai mare de șase luni;

În aceste patru cazuri se cere o majoritate de două treimi a țărilor reprezentate la Biroul internațional.

Articolul 13

Comisia de clasificare este compusa din reprezentanții a 12 tari contractante, numiți de guvernul lor.

Din aceste tari jumătate sînt desemnate de Biroul internațional; cealaltă jumătate formează obiectul unei rotatii în condițiile fixate de regulamentul Biroului. Comisia poate să-și alăture, cu titlu consultativ, pe unul sau doi membri ai Camerei de comerț internațional, desemnați de acea Camera.

Aceasta Comisie supune aprobării Consiliului de administrație clasificarea prevăzută la articolul 2 și modificările ce ar putea să-i fie aduse. Pentru aplicarea termenelor prevăzute la articolul 4, ea își da avizul asupra chestiunii de a se ști dacă o expoziție supusă înregistrării este specială sau generală și dacă, în ciuda titlului sau și a clasificarii sale, ea nu este de aceeași natura cu o expoziție precedenta sau cu o expoziție specială ce se organizează la aceeași dată.

Articolul 14

Bugetul Biroului se fixează provizoriu la 4.000 lire sterline. Cheltuielile Biroului sînt suportate de țările contractante ale căror părți de contribuție se fixează în modul următor: partea țărilor membre ale Socetatii Natiunulor este fixată în proporția contribuției pe care aceste tari o vărsa la Societatea Națiunilor. Afară de cazul de sporire a bugetului fixat mai sus, partea celor mai mari tari nu poate să depășească 500 lire sterline. Țările care nu sînt membre la Societatea Națiunilor desemnează, ținînd seama de dezvoltarea lor economică, pe o țara membra a Societății Națiunilor, iar partea lor este egala cu aceea care se vărsa de către țara astfel desemnată.

Consiliul de administrație poate în afară de aceasta sa încuviințeze perceperea oricăror alte venituri ca rasplata pentru serviciile aduse grupărilor sau particularilor.

Titlul IV Obligațiile tarii care invita și ale țărilor participante

Articolul 15

Guvernul care invita la o expoziție internationala trebuie să numească un comisar al guvernului sau un delegat însărcinat sa-l reprezinte și sa garanteze executarea angajamentelor luate față de participanții străini. Comisarul sau delegatul trebuie, în afară de aceasta, sa ia orice măsuri folositoare pentru paza materială a obiectelor expuse.

Articolul 16

Guvernele țărilor participante trebuie să numească comisari sau delegați în scopul de a le reprezenta și a veghea la respectarea regulamentelor edictate cu ocazia manifestării.

Comisarii sau delegații sînt singurii însărcinați sa reglementeze atribuirea sau repartiția locurilor între expozanti, în pavilioanele țărilor lor și în secțiunile naționale.

Articolul 17

Într-o expoziție generală nu se poate percepe de către administrație nici o taxa pentru locurile acoperite sau descoperite prevăzute în programul expoziției și atribuite fiecărei tari participante.

Articolul 18

În orice expoziție, vizata de prezenta Convenție, obiectele străine pasibile de drepturi vamale și taxe sînt admise cu scutire provizorie, cu condiția ca ele să fie reexportate.

Un certificat al expeditorului, care va însoți mărfurile, va atesta numărul și natura, mărcile și numerele coletelor, precum și denumirea comercială a produselor, greutatile, originea și valoarea lor. Obiectele sînt scoase din vama în localurile expoziției fără să fie supuse unei examinari vamale la frontiera. Dispozițiile precedente sînt aplicabile sub rezerva regulamentelor vamale ale tarii organizatoare a expoziției.

Cînd, după legislația naționala a tarii care invita, este necesară o cauțiune pentru obținerea scutirii provizorii prevăzută la paragraful precedent, cauțiunea data de comisarul fiecărei tari participante, în numele expozantilor săi, se va considera ca o garanție suficienta pentru plata taxelor vamale și a celorlalte dări și taxe la care sînt supuse obiectele expuse, care nu vor fi reexportate după închiderea expoziției în termenele fixate.

Sînt excluse da la beneficiul scutirii provizorii de taxe stocurile de mărfuri care nu constituie mostre propriu-zise și care sînt importate în unicul scop de a fi puse în vînzare în cursul expoziției.

În caz de distrugere totală sau parțială a obiectelor expuse, expozantul beneficiază de scutire:

1. Dacă dovedește ca cantitățile nereprezentate sau ca obiectele deteriorate au fost utilizate pentru serviciile expoziției sau nu mai pot fi vîndute din cauza naturii lor perisabile și,

2. Dacă tariful vamal nu supune nici unei taxe sau drept de intrare obiectele deteriorate sau inutilizabile.

Acest beneficiu nu se va acorda dacă obiectele vor fi date spre consumarea la care ele sînt în mod normal destinate.

Dovezile prevăzute la alineatul 4 sînt prezentate de către comisarul sau delegatul tarii al carei cetățean este expozantul, decizia aparținînd administrației tarii în care se tine expozitia.

Pentru aplicarea dispozițiilor care preced, trebuie să fie considerate ca obiecte destinate expoziției:

1. Materialele de construcție chiar dacă sînt importate în stare de materie prima, destinată a fi prelucrata după sosirea în țara în care se tine expozitia,

2. Instrumentele, materialul de transport pentru lucrările expoziției,

3. Obiectele ce servesc decorarii interioare și exterioare a localurilor, standurilor, galantarelor expozantilor,

4. Obiectele ce servesc decorarii și mobilarii localurilor afectate comisarilor sau delegaților țărilor participante, precum și articolele de birou destinate uzului lor,

5. Obiectele și produsele întrebuințate la instalarile și la funcționarea mașinilor sau aparatelor expuse,

6. Mostrele necesare juriului pentru aprecierea și judecarea obiectelor expuse, sub rezerva prezentării unei dovezi din partea comisarului secției, în care să se menționeze natura și cantitatea obiectelor consumate.

Pe lîngă acestea, sînt scutite de taxe:

1. Cataloagele, brosurile și afisele oficiale, ilustrate sau nu, publicate de țara care participa la expoziție,

2. Cataloagele, brosurile, afisele și orice alte publicații, ilustrate sau nu, distribuite în mod gratuit de expunatorii obiectelor străine în incinta expoziției și numai pe timpul duratei ei.

Dispozițiile prezentului articol nu se aplică la obiectele care, din cauza legislației tarii organizatoare, fac parte dintr-un monopol de stat sau a căror vînzare este oprită sau reglementată prin licenta, afară numai sub condițiile prescrise de guvernul acelei tari. Totuși expunerea acestor produse rămîne autorizata, sub rezerva măsurilor de control în scopul de a se interzice vînzarea lor.

Articolul 19

Regulamentul oricărei expoziții internaționale trebuie să cuprindă o clauza care da expunatorului dreptul de a-și retrage declarația de participare, în cazul cînd, după acceptarea de a participa la expoziție, ar interveni o agravare a taxelor aplicabile produselor acestui expunator.

Articolul 20

La sfîrșitul expoziției expunatorul poate, dacă totuși legislația tarii unde are loc expozitia nu se opune, sa vinda și să livreze mostrele expuse. În cazul acesta, el nu este supus altor taxe decît acelora pe care le-ar avea de achitat în caz de import direct.

Articolul 21

Într-o expoziție internationala nu se poate face uz, spre a se indica un grup sau o instituție, de o denumire geografică care se referă la o țara participanta, decît cu autorizația comisarului sau a delegatului acelei tari.

În caz de neparticipare a țărilor contractante, asemenea interziceri se pronunța de către administrația expoziției în urma cererii guvernelor interesate.

Articolul 22

Într-o expoziție nu sînt considerate ca naționale, și în consecința nu pot fi arătate sub aceasta denumire, decît secțiile constituite sub autoritatea unui comisar sau a unui delegat, numit conform art. 15 și 16 de guvernul tarii organizatoare sau participante.

Articolul 23

Secția naționala a unei tari nu poate cuprinde decît obiectele care aparțin acelei tari.

Totuși, poate să figureze în ea, cu autorizația comisarului sau a delegatului tarii interesate, un obiect aparținînd altei tari, cu condiția ca el sa nu servească decît pentru a completa instalatia, să fie fără influența asupra atribuirii recompensei obiectului principal și ca atare sa nu beneficieze el însuși de nici o recompensa.

Sînt considerate ca aparținînd industriei și agriculturii unei tari, obiectele care au fost extrase din solul sau, recoltate sau fabricate pe teritoriul ei.

Articolul 24

Afară numai de cazul unor dispoziții contrarii în legislația tarii organizatoare, în principiu, nu trebuie concedat într-o expoziție, nici un monopol de orice natura ar fi.

Totuși, asdministratia expoziției va putea, dacă o va socoti necesar, sa acorde monopolurile următoare: luminatul, incalzitul, vamuirea, manutanta și publicitatea în interiorul expoziției. În acest caz, ea va avea de îndeplinit următoarele condiții:

1. Sa indice existenta acestui monopol sau a acestor monopoluri în regulamntul expoziției și în buletinul de adeziune ce urmează să fie semnat de expunatori.

2. Sa asigure expunatorilor uzul serviciilor monopolizate în condițiile aplicate obișnuit în țara.

3. Sa nu limiteze în nici un caz puterile comisarilor în secțiile lor respective.

Comisarul tarii organizatoare va lua orice măsură pentru ca tarifele de mina de lucru, cerute țărilor participante, sa nu fie mai urcate decît cele cerute administrației tarii organizatoare.

Articolul 25

Fiecare țara, unde va avea loc o expoziție internationala, va oferi bunele ei servicii pentru a obține de la administrațiile, companiile și întreprinderile de cai ferate, de navigație sau de aviatie ale ei, usurinta de transport în favoarea obiectelor destinate acestei expoziții.

Articolul 26

Fiecare țara va folosi toate mijloacele care, după legislația ei, i se vor părea cele mai nimerite, pentru a acționa contra promotorilor de expoziții fictive sau de expoziții la care participanții sînt fraudulos atrasi prin promisiuni, anunțuri sau reclame mincinoase.

Titlul V Recompense

Articolul 27

Regulamentul general al expoziției va trebui sa arate dacă, independent de brevetele de participare, care pot fi acordate totdeauna, se vor da sau nu recompense expunatorilor. În cazul cînd vor fi prevăzute recompense, atribuirea lor poate fi limitată la anumite clase.

Înainte de deschiderea expoziției, expunatorii care iau parte la expoziție, fie în secții, fie în pavilionul lor național și care vor voi sa ramina în afară atribuirii recompenselor, vor face o declarație la administrația expoziției, prin intermediul comisarul sau al delegaților lor.

Membrii juriului rămîn obligatoriu în afară atribuirii recompenselor.

Articolul 28

Participarea la o expoziție este libera sau supusă unei admiteri prealabile.

Participarea este libera atunci cînd toate obiectele pot fi admise la expoziție, sub rezerva ca expunatorul sa fi subscris la timpul cuvenit buletinul de adeziune, și sa fi îndeplinit condițiile generale stabilite pentru aceasta adeziune.

Participarea este supusă unei admiteri prealabile, atunci cînd regulamentul general prevede că obiectele chemate sa figureze în expoziție trebuie să satisfacă anumite condiții speciale, precum este buna fabricare sau originalitatea.

În acest caz, regulamentul va face cunoscut procedeele pe care țara organizatoare le-ar fi adoptat pentru admiterea obiectelor în secția ei naționala, în scopul de a permite țărilor invitate să se conformeze cu ele, fiecare țara păstrînd facultatea de a aplica aceste procedee după aprecierea sa.

Articolul 29

Aprecierea și judecarea obiectelor expuse sînt încredințate unui juriu internațional constituit în conformitate cu regulile următoare:

1. Fiecare țara este reprezentată în juriu proporțional cu partea pe care o ia la expoziție, tinindu-se mai ales seama de numărul expozantilor, exclusiv colaboratorii și cooperatorii, și de suprafața ce ocupa.

Fiecare țara are drept la cel puțin un jurat în orice clasa, în care sînt expuse produsele ei, afară numai de cazul cînd administrația expoziției și comisarul sau delegatul tarii interesate sînt de acord pentru a recunoaște ca aceasta reprezentare nu este justificată prin insemnatatea participării ei în aceasta clasa.

Nici o țara nu poate avea mai mult de șapte jurați în aceeași clasa; totuși, aceasta limitare nu este aplicabilă la clasele alimentației lichide și solide.

2. Funcția de jurat trebuie să fie atribuită unor persoane care poseda cunoștințele tehnice necesare.

3. Juratii nu pot fi investiti în funcțiile lor decît cu agrementul guvernului lor.

4. Juriul comporta trei grade de jurisdicții sau instanțe.

Articolul 30

Recompensele se împart în cinci categorii:

1. Marele premiu.

2. Diplome de onoare.

3. Medalii de aur.

4. Medalii de argint.

5. Medalii de bronz.

Pe lîngă acestea se pot atribui, la propunerea expozantilor recompensati sau a membrilor juriului, diplome colaboratorilor sau cooperatorilor săi.

Calitatea de membru al juriului poate fi menționată de către titularul acestei funcții în toate cazurile în care expunatorii sînt autorizați sa aminteasca recompensele lor.

Calificarea de: "hors concours" este de acum înainte interzisă atît pentru membrii juriului, cît și pentru expunatorii care au cerut sa ramina în afară atribuirii recompenselor.

Articolul 31

Lista premiantilor expoziției se va inregistra la Biroul Internațional. Laureatii nu se vor putea prevala de recompensele acordate decît cu condiția de a menționa, după recompensa, titlul exact al expoziției. Ei vor fi autorizați sa adauge la aceasta mențiune monograma Biroului Internațional. Biroul internațional al expozițiilor va face cunoscut Biroului internațional al proprietății industriale din Berna expozițiile înregistrate și îi va trimite lista premiantilor.

Articolul 32

Se vor stabili, prin îngrijirea Biroului internațional, regulamente-tip, fixind condițiile generale de alcătuire și funcționare a juriilor și determinînd modul de atribuire a premiilor. Adoptarea lor se va recomanda țărilor organizatoare.

Titlul VI Dispoziții finale

Articolul 33

Prezenta Convenție va fi ratificată:

a) Fiecare guvern, îndată ce va fi gata pentru depunerea ratificărilor, va informa despre aceasta guvernul francez. De îndată ce 7 guverne se vor fi declarat gata să efectueze aceasta depunere, se va proceda la aceasta în cursul lunii ce va urma după primirea ultimei declarații de către guvernul francez, și la ziua fixată de zisul guvern;

b) Ratificarile vor fi depuse în arhivele guvernului francez;

c) Depunerea ratificărilor va fi constatată printr-un proces-verbal, semnat de către reprezentanții țărilor care iau parte la Convenție și de către Ministerul Afacerilor Străine al Republicii Franceze;

d) Guvernele țărilor semnatare, care nu vor fi fost în măsura să depună instrumentul de ratificare în condițiile prescrise la paragraful a al prezentului articol, o vor putea face ulterior printr-o notificare scrisă, adresată guvernului Republicii Franceze și însoțită de instrumentul de ratificare;

e) O copie certificată conformă de pe procesul-verbal relativ la prima depunere de ratificare, și de pe notificările menționate la alineatul precedent, va fi remisă îndată, prin îngrijirea guvernului francez și pe cale diplomatică, guvernele care au semnat prezenta Convenție sau au aderat la ea.Totodată, în cazul prevăzut la alineatul precedent, guvernul francez va face cunoscută data la care a primit notificarea.

Articolul 34

a) Prezenta Convenție nu se aplică de drept decît la teritoriile metropolitane ale țărilor contractante;

b) Dacă o țara va dori punerea ei în vigoare în coloniile sale, protectoratele, teritoriile de dincolo de mare și teritoriile sub suveranitate sau sub mandat, intenția ei va fi menționată chiar în instrumentul de ratificare sau va fi obiectul unei notificări adresată în scris guvernului francez, care va fi depusa în arhivele acestui guvern.

Dacă se va alege acest procedeu, guvernul francez va transmite guvernelor țărilor semnatare și aderente o copie certificată conformă de pe notificare, aratind data la care a fost primită;

c) Expozițiile care nu cuprind decît produsele metropolei și ale coloniilor, ale protecoratelor, ale teritoriilor de dincolo de mare și ale teritoriilor sub suveranitate sau sub mandat, sînt considerate ca expoziții naționale și, prin urmare, nu sînt vizate prin prezenta Convenție, fără a fi cazul să se cerceteze dacă aceasta Convenție a fost extinsă la acele teritorii.

Articolul 35

a) După intrarea în vigoare a prezentei Convenții, orice țara nesemnatara va putea sa adere la ea, oricînd;

b) În acest scop, ea va notifica, în scris și pe cale diplomatică, guvernului francez adeziunea ei, care va fi depusa în arhivele acestui guvern;

c) Guvernul francez va transmite imediat guvernelor țărilor semnatare și aderente o copie certificată conformă de pe notificare, aratind data la care a fost primită.

Articolul 36

Prezenta Convenție va produce efect pentru țările contractante care au participat la prima depunere a ratificărilor o luna după data procesului-verbal. Pentru țările care o vor ratifica ulterior sau care vor adera la ea, precum și pentru colonii, protectorate, teritoriile de dincolo de mare și teritoriile sub suveranitate sau sub mandat, nemenționate în instrumentele de ratificare, Convenția va produce efect o luna după data primirii notificărilor, prevăzute la articolele 33, alineatul d; 34, alineatul b; 35, alineatul b.

Articolul 37

Țările contractante nu pot denunta prezenta Convenție, înaintea unui termen de cinci ani, cu începere de la intrarea ei în vigoare.

Denunțarea va putea fi atunci efectuată, oricînd, printr-o notificare adresată guvernului Republicii Franceze. Ea își va produce efectele un an după data primirii acestei notificări. O copie certificată conformă de pe notificare, cu arătarea datei la care a fost primită, va fi transmisă imediat de către guvernul Republicii Franceze, guvernelor țărilor semnatare și aderente.

Dispozițiile prezentului articol se aplică, de asemenea coloniilor, protectoratelor, teritoriilor de dincolo de mare, teritoriilor sub suveranitate sau sub mandat.

Articolul 38

Dacă, în urma denuntarilor, numărul țărilor contractante ar fi redus la mai puțin de șapte, guvernul Republicii Franceze va convoca imediat o Conferința internationala care să decidă asupra tuturor măsurilor ce trebuie luate.

Articolul 39

Guvernul Republicii Franceze va comunică, de asemenea, Biroului internațional o copie de pe orice ratificări, adeziuni și denuntari.

Articolul 40

Prezenta Convenție va putea fi semnatala Paris, pînă la 30 aprilie 1929.

Drept care plenipotențiarii mai jos arătați au semnat prezenta Convenție.

Facuta la Paris la douăzeci și doua noiembrie una mie noua sute douăzeci și opt, într-un singur exemplar, care va rămîne depus în arhivele guvernului Republicii Franceze și de pe care vor fi remise, pe cale diplomatică, copii certificate conforme, tuturor guvernelor țărilor reprezentate la Conferința de la Paris.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.