Protocol · Guvernul

Protocolul din 21 mai 1991

la Acordul dintre România și Statul Kuwait privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor

prezumat în vigoare

Data actului
21 mai 1991
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 313 din 29 decembrie 1993
Structură
0 articole · 5.770 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Cu ocazia semnării Acordului dintre România și Statul Kuwait privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, subsemnații plenipotentiari au convenit, în plus, asupra următoarelor prevederi care trebuie considerate ca făcând parte integrantă din acordul sus-numit:

1. Referitor la articolul 2

a) În cadrul legislatiilor lor naționale, statele contractante vor examina cu bunavointa cererile de intrare, ședere sau rezidență temporară ale persoanelor unui stat contractant care doresc să între pe teritoriul celuilalt stat contractant în legătură cu o investiție; același tratament se va aplica persoanelor angajate ale unui stat contractant care, în legătură cu o investiție, doresc să între pe teritoriul celuilalt stat contractant și să se stabilească temporar pentru a se angaja acolo. Cererile pentru obținerea permiselor de muncă vor fi, de asemenea, examinate cu bunavointa.

b) Ori de cîte ori urmează să fie transportate mărfuri sau persoane legate de o investiție, nici unul dintre statele contractante nu va exclude și nici nu va împiedica întreprinderile de transporturi ale celuilalt stat contractant și va elibera permisele necesare pentru un astfel de transport. Aceasta va include transportul de:

(i) bunuri destinate direct pentru o investiție, în sensul acestui acord, sau dobîndite pe teritoriul celuilalt stat contractant sau al oricărui stat terț de/sau în numele unei întreprinderi în care sunt investite active în sensul acestui acord;

(îi) persoane care călătoresc în legătură cu investiția.

2. Cu privire la articolul 3

a) Cele ce urmează vor fi considerate, în special, drept tratament mai puțin favorabil în sensul art. 3: restrîngerea cumpărării produselor intermediare, precum și a materiilor prime sau materialelor auxiliare, a energiei sau a combustibilului ori a mijloacelor de producție sau de prelucrare de orice fel, împiedicarea comercializării produselor în interiorul sau în exteriorul tarii, ca și orice alte măsuri cu efecte similare. Măsurile ce trebuie luate pentru motive de securitate și ordine publică, sănătate sau moralitate publică nu vor fi considerate drept tratament mai puțin favorabil în sensul art. 3.

b) Dacă un stat contractant acorda în viitor investitorilor celuilalt stat contractant tratamentul național, conform acestui articol, acest stat contractant nu va fi obligat sa extindă la acești investitori orice privilegii privind impozitele, exonerarea de impozite sau reducerea de impozite, care se aplică numai investitorilor proprii.

3. Cu privire la articolul 7

Prevederile art. 7 se vor aplica, de asemenea, trecerii în proprietate publică, altor investiții similare ale statului, preluării și oricărei alte asemenea limitări a dreptului de proprietate prin măsuri suverane cum sunt inghetarea, blocarea activelor sau distrugerea integrală sau parțială a investiției sau alte măsuri similare, care prin consecințele lor ar fi echivalente cu o expropriere sau naționalizare.

4. Cu privire la articolele 5, 7 și 8

a) Termenul fără întârziere în sensul art. 5, 7 și 8 se considera respectat dacă repatrierea sau transferul se efectuează într-o perioadă care este necesară în mod normal pentru îndeplinirea formalităților de transfer. Termenul curge din ziua în care cererea, împreună cu documentele necesare, a fost supusă în mod corespunzător autorităților competente. Aceasta perioada nu poate însă depăși 2 luni.

b) Veniturile din investiție și, în cazul reinvestirii lor, veniturile rezultate din aceasta se vor bucura de aceleași facilități și protecție ca și investiția inițială.

5. Cu privire la articolul 8

a) Transferurile la care se referă art. 8 al acestui acord se vor efectua din conturile de depuneri în valută ale investitorilor unui stat contractant existente pe teritoriul celuilalt stat contractant.

b) Când un investitor al unui stat contractant nu are suficienta valuta pentru transferurile menționate la subparagraful a), guvernul statului gazda va asigura valuta necesară pentru transfer, cel puțin în unul dintre următoarele cazuri:

(i) când, în conformitate cu legislația sa, guvernul statului gazda se angajează să asigure valuta necesară pentru transferul unei anumite cote din venituri, în situația în care investitorului respectiv i s-a permis să obțină venituri în valută locală;

(îi) dacă autoritățile competente ale statului gazda au cerut investitorului în cauza sa vinda produsele sale pe piața interna, în moneda locală;

(iii) dacă investitorului în cauza i s-a cerut de către guvernul statului gazda sa participe în schema de privatizare a persoanelor sale juridice de stat, când se produc venituri numai în valută locală;

(iv) dacă guvernul statului gazda a acordat anterior investitorului în cauza un angajament specific, în conformitate cu paragraful (12) al art. 2, cu privire la transferuri;

(v) sumelor provenind din vânzarea sau lichidarea, totală sau parțială, a unei investiții; și

(vi) despăgubirilor menționate la art. 5 și 7.

Drept care, subsemnații, autorizați în mod corespunzător în acest scop, au semnat acest protocol.

Încheiat în doua exemplare la Kuwait în ziua de 7 Thulqida 1411 H, corespunzător zilei de 21 mai 1991, în limbile română, arabă și engleza, toate textele fiind egal autentice.

În caz de divergențe, textul în limba engleza va prevala.

Pentru România,

Florin Bercea,

ministrul bugetului

Pentru Statul Kuwait,

Nasser A. Al-Rowdhan,

ministrul finanțelor

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.