Acordul din 21 mai 1991
între România și Statul Kuwait privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor
prezumat în vigoare
România și Statul Kuwait (denumite în cele ce urmează, împreună, statele contractante și, fiecare, un stat contractant),
în dorința de a întări cooperarea economică existenta între cele doua state și de a crea condiții favorabile pentru investițiile investitorilor unui stat contractant pe teritoriul celuilalt stat contractant,
recunoscind ca încurajarea și protejarea reciprocă a acestor investiții, pe bază de acorduri internaționale, va conduce la stimularea inițiativei de afaceri și la creșterea prosperitatii în cele doua state contractante,
au convenit cele ce urmează:
Articolul 1
Definiții
În sensul acestui acord:
Termenul investiție desemnează orice fel de active deținute sau controlate direct sau indirect de către un investitor al unui stat contractant și investite pe teritoriul celuilalt stat contractant, în conformitate cu legile și reglementările acelui stat. Fără a restringe noțiunea generală de mai sus, termenul investiție va include:
a) proprietatea mobila și imobilă, precum și orice alte drepturi reale ca ipoteci, privilegii, garanții, uzufruct și drepturi similare;
b) acțiuni, obligațiuni și alte forme de participare, directa sau indirecta, în societăți constituite pe teritoriul unui stat contractant;
c) împrumuturile aprobate, asociate cu investiții și certificate de proprietate, emise de guvernul unuia dintre statele contractante;
d) veniturile reinvestite, datoriile care pot fi convertite în investiții, alte drepturi de creanta și alte drepturi referitoare la prestări având o valoare financiară;
e) drepturi de proprietate intelectuală și industriala incluzind, dar nu limitate la, drepturi decurgind din: drepturi de autor, mărci de comerț, brevete, design industrial, know-how, nume comerciale, goodwill și alte drepturi de proprietate industriala;
f) orice drept conferit prin lege sau contract și orice licențe și autorizații eliberate conform legii, inclusiv drepturile de a prospecta, a explora, a extrage, a dobîndi sau a utiliza resurse naturale, inclusiv cele din zonele maritime ținând de jurisdicția unuia dintre statele contractante și drepturile de a fabrica, a folosi și a vinde produse.
Orice modificare a formei în care sunt investite sau reinvestite activele nu va afecta caracterul lor de investiție.
Termenul investitor înseamnă:
a) cu privire la România: orice unitate economică română având personalitate juridică;
b) cu privire la Statul Kuwait: orice persoană fizica sau juridică, inclusiv Guvernul Statului Kuwait. Persoana fizica înseamnă o persoană care are cetățenie kuweitiana, în conformitate cu legile Statului Kuwait.
Termenul persoana juridică înseamnă:
a) cu privire la România: orice entitate economică, constituită în România în conformitate cu legea română;
b) cu privire la Statul Kuwait:
(i) orice entitate constituită în conformitate cu legile Statului Kuwait și recunoscută ca persoana juridică conform acestora, cum sunt instituții, fonduri de dezvoltare, întreprinderi, agenții, cooperative, asociații, corporatii, autorități, fundații, societăți, firme, stabilimente, organizații și asociații de afaceri sau entități similare, indiferent dacă răspunderile lor sunt limitate sau nu;
(îi) entități juridice constituite conform legii oricărui stat care sunt, direct sau indirect, deținute sau controlate de investitori ai Statului Kuwait și care au sediul activităților economice reale pe teritoriul Statului Kuwait. Unui investitor, în conformitate cu acest subparagraf, i se poate solicita să prezinte probe în legătură cu aceasta deținere sau control, în vederea recunoașterii de către autoritățile competente din România în calitate de investitor al Statului Kuwait.
Termenul deține sau controlează înseamnă proprietatea sau controlul exercitat prin subsidiari sau afiliati, oriunde ar avea sediul.
Termenul participatii directe desemnează participatiile deținute de către un investitor al unui stat contractant într-o societate sau activitate economică situata pe teritoriul celuilalt stat contractant.
Termenul participatii indirecte desemnează participatiile deținute de către o societate avîndu-și sediul social pe teritoriul unui stat contractant, într-o alta societate sau activitate economică situata tot pe acest teritoriu, când aceasta prima societate este constituită cu participația la capital a unui investitor al celuilalt stat contractant.
Termenul venituri desemnează sumele produse de o investiție și, în special, dar nu exclusiv, include beneficii, dobinzi, sporuri de capital, dividende, redevențe, prime de conducere, drepturi de asistența tehnica sau alte onorarii, indiferent de forma în care este plătit venitul.
Termenul activități asociate include organizarea, controlul, funcționarea, menținerea și dispunerea de persoane juridice, filiale, agenții, oficii, fabrici sau alte facilități pentru desfășurarea activității, dobindirea, folosirea, protecția și dispoziția asupra proprietății de orice fel, incluzind drepturile de proprietate intelectuală și industriala, și luarea cu împrumut de fonduri, cumpărarea și emiterea de acțiuni, precum și cumpărarea de valuta străină pentru importuri, în conformitate cu legile și reglementările statului gazda.
Articolul 2
Promovarea și protejarea investițiilor
Fiecare stat contractant se angajează sa creeze și sa mențină un cadru favorabil pentru investițiile investitorilor celuilalt stat contractant, atât cele existente, cît și cele noi, precum și pentru veniturile reinvestite și va permite, în aplicarea legilor și reglementărilor sale, ca astfel de investiții să fie realizate și dobîndite pe teritoriul sau. În orice caz, acestor investiții li se va acorda un tratament just și echitabil.
Nici unul dintre statele contractante nu va afecta, în nici un fel, prin măsuri arbitrare, nerezonabile sau discriminatorii, conducerea, menținerea sau folosirea investițiilor realizate pe teritoriul sau de către investitori ai celuilalt stat contractant.
Fiecare stat contractant se va strădui sa adopte și să aplice măsurile necesare pentru acordarea de facilități, stimulente și alte forme de încurajare corespunzătoare pentru investițiile realizate de investitorii celuilalt stat contractant.
Investitorii fiecărui stat contractant vor avea dreptul sa apeleze la autoritățile competente din statul gazda pentru obținerea facilităților, stimulentelor și a altor forme de încurajare, iar statul gazda le va acorda întreaga asistența, consimțământul, aprobările, licentele și autorizațiile în măsura, termenii și condițiile care vor fi stabilite de legile și reglementările statului gazda.
În ceea ce privește politica sa în domeniul impozitelor, fiecare stat contractant se va strădui sa acorde un tratament just și echitabil investițiilor investitorilor celuilalt stat contractant.
Pentru realizarea obiectivelor acestui acord, statele contractante vor incuraja și facilita formarea de entități juridice corespunzătoare de către investitorii oricărui stat contractant în vederea stabilirii, dezvoltării și executării de obiective de investiții în diferite sectoare ale economiei, în conformitate cu legile și reglementările celuilalt stat contractant.
Investitorilor fiecărui stat contractant li se va permite sa angajeze personal de conducere și tehnic superior, la alegerea lor, indiferent de naționalitate, în măsura permisă de legislația statului gazda. Statele contractante vor pune la dispoziție toate facilitățile necesare, inclusiv asigurarea de vize și permise de ședere pentru acest personal de conducere și tehnic, precum și pentru familiile lor, în conformitate cu legile și reglementările celor două state contractante.
O dată stabilite, investițiile nu vor fi supuse în țara gazda unor cerințe suplimentare de performanță care să împiedice extinderea operațiunilor lor sau dezvoltarea investițiilor.
Fiecare stat contractant recunoaște ca, pentru a menține un cadru favorabil pentru investițiile de pe teritoriul lor ale investitorilor celuilalt stat contractant, trebuie să asigure mijloace eficiente de sustinere a pretențiilor și drepturilor în legătură cu acordurile de investiții, autorizațiile pentru investiții și proprietăți. Fiecare stat contractant nu va împiedica dreptul investitorilor celuilalt stat contractant de a avea acces, direct sau prin reprezentare legală, la tribunalele sale judiciare, tribunalele și instituțiile sale administrative, precum și la orice organisme care exercită o autoritate de jurisdicție.
Fiecare stat contractant se va strădui sa mențină condiții de competiție libera pentru investițiile investitorilor celuilalt stat contractant.
Fiecare stat contractant va publică toate legile, reglementările și instrucțiunile care sunt legate sau afectează investițiile pe teritoriul sau ale investitorilor celuilalt stat contractant.
Fiecare stat contractant va respecta orice obligație pe care și-ar putea-o asuma în legătură cu investițiile investitorilor celuilalt stat contractant.
Articolul 3
Tratamentul națiunii celei mai favorizate
Fiecare stat contractant va acorda investițiilor efectuate pe teritoriul sau de către investitori ai celuilalt stat contractant un tratament nu mai puțin favorabil decît cel pe care îl acorda în situații asemănătoare investițiilor investitorilor oricărui stat terț.
Fiecare stat contractant va acorda investitorilor celuilalt stat contractant, în ceea ce privește despăgubirea, transferurile, conducerea, întreținerea, utilizarea, dobindirea sau dispunerea privind investițiile lor sau cu privire la orice alte activități asociate, un tratament nu mai puțin favorabil decît cel pe care îl acorda investitorilor oricărui stat terț.
Articolul 4
Prevederile acestui acord referitoare la acordarea unui tratament nu mai puțin favorabil decît cel acordat de către un stat contractant investitorilor oricărui stat terț nu vor fi interpretate în sensul de a obliga un stat contractant sa extindă asupra investitorilor celuilalt stat contractant beneficiul oricărui tratament, preferinta sau privilegiu rezultind din:
a) orice uniune vamală, prezenta sau viitoare, o uniune economică, o zona de liber schimb, un acord internațional similar sau alte forme de aranjamente de cooperare regionale sau subregionale, la care oricare dintre statele contractante este sau ar putea sa devină parte; sau
b) orice acord internațional, regional sau subregional sau alt aranjament referitor, în totalitate sau în principal, la impozitare sau orice legislație interna referitoare, în totalitate sau în principal, la impozitare.
Articolul 5
Despăgubirea pentru daune sau pierderi
Investitorii unui stat contractant ale căror investiții au suferit pierderi ca urmare a unui război sau altui conflict armat, unei stări de urgenta naționala, revoltei, insurectiei, tulburarilor sau altor evenimente similare, inclusiv pierderi ocazionate de rechizitionarea pe teritoriul celuilalt stat contractant, vor primi de la acest din urma stat contractant despăgubirea necesară care trebuie să acopere pierderile suferite. Sumele privind aceste despăgubiri vor fi liber transferabile.
Articolul 6
Sechestrarea și confiscarea
Investițiile investitorilor unui stat contractant se vor bucura de deplina protecție și securitate pe teritoriul celuilalt stat contractant.
Fără a restringe caracterul general al paragrafului (1), investițiile investitorilor unui stat contractant nu vor fi supuse sechestrării, confiscării sau altor măsuri similare decît pe baza unei proceduri legale corespunzătoare.
Articolul 7
Naționalizarea sau exproprierea
Investițiile efectuate de către investitori ai unui stat contractant pe teritoriul celuilalt stat contractant nu vor fi expropriate, naționalizate sau supuse altor măsuri având un efect similar, decît dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) măsurile nu sunt discriminatorii;
b) măsurile sunt adoptate în interesul public și printr-o procedură legală;
c) este prevăzută o procedură adecvată pentru determinarea sumei și a modalitatii de plată a despăgubirii, care trebuie să fie prompta, adecvată și efectivă.
Aceasta despăgubire va fi calculată și determinata în conformitate cu principiile recunoscute de evaluare, cum ar fi valoarea justa de piața a investiției imediat înainte sau la data când a fost anunțată decizia de naționalizare sau expropriere sau când aceasta a devenit cunoscută public, luindu-se în considerare evaluarea cea mai favorabilă. Când valoarea de piața nu poate fi stabilită cu usurinta, despăgubirea va fi stabilită pe baza unor principii echitabile, tinindu-se seama, printre altele, de capitalul investit, aprecierea acestuia, veniturile curente, goodwill, valoarea de înlocuire și alți factori pertinenți.
La cererea investitorului în cauza, cuantumul despăgubirii va putea fi revizuit de un tribunal sau alt organ competent din statul gazda. Cuantumul despăgubirii stabilite definitiv va fi plătit imediat investitorului în valute liber convertibile și se va permite liberul transfer al acestuia fără întârziere. În situația în care plata despăgubirii intirzie, despăgubirea va include o dobinda la nivelul curent LIBOR.
Când un stat contractant naționalizeaza sau expropriaza investiția unei persoane juridice care este constituită sau autorizata potrivit legilor în vigoare pe teritoriul sau și în care un investitor al celuilalt stat contractant deține acțiuni, obligațiuni sau alte drepturi sau interese, el va asigura ca se va primi despăgubire prompta, adecvată și efectivă, care se va putea transfera. Aceasta despăgubire va fi stabilită și plătită în conformitate cu prevederile paragrafului (2).
Articolul 8
Transferurile
În ceea ce privește investițiile, fiecare stat contractant va garanta investitorilor celuilalt stat contractant transferul fără întârziere, în afară teritoriului sau, al:
a) veniturilor din investiții;
b) sumelor provenind din vânzarea, înstrăinarea sau lichidarea, totală sau parțială, a unei investiții;
c) vărsămintelor efectuate pentru rambursarea creditelor pentru investiții și a dobinzilor cuvenite;
d) cistigurilor cetățenilor celuilalt stat contractant provenind din munca și serviciile prestate de ei în legătură cu o investiție realizată pe teritoriul sau;
e) sumelor utilizate pentru conducerea investiției;
f) fondurilor necesare pentru întreținerea investiției; și
g) despăgubirilor la care se face referire în art. 5 și 7.
Transferurile menționate mai sus vor fi efectuate în valută convertibilă în care a fost realizată investiția sau în orice alta valuta liber convertibilă, dacă s-a convenit astfel, la cursul de schimb în vigoare la data transferului.
În sensul acestui acord, cursurile de schimb vor fi determinate conform cursurilor oficiale convenite cu Fondul Monetar Internațional sau, când nu exista asemenea cursuri, conform cursurilor oficiale de schimb pentru Drepturile Speciale de Tragere sau dolari S.U.A. sau orice alta valuta convertibilă convenită de statele contractante.
Articolul 9
Subrogarea
Dacă un stat contractant (sau instituția desemnată de el) efectuează plati unuia dintre investitorii săi, în virtutea unei obligații de indemnizare sau a unei garanții pe care și-a asumat-o în legătură cu o investiție sau o parte a acesteia, efectuată pe teritoriul celuilalt stat contractant, ultimul stat contractant va recunoaște:
a) transferul, fie ca efect al legii sau ca urmare a unei tranzacții juridice, al oricărui drept, pretentie și obligație de la acest investitor către primul stat contractant sau instituția desemnată de acesta; și
b) ca primul stat contractant (sau instituția desemnată de acesta) este îndreptățit, în virtutea subrogarii, sa exercite drepturile și sa susțină pretențiile acelui investitor și își va asuma obligațiile legate de investiție, inclusiv plata impozitelor și a taxelor. Primul stat contractant este îndreptățit, în măsura în care dorește, sa exercite orice astfel de drept sau pretentie în aceleași limite și supus acelorași restrictii ca și predecesorul sau în titlu.
Articolul 10
Reglementarea diferendelor privind investițiile
Orice diferend între un stat contractant și un investitor al celuilalt stat contractant privind o investiție a acestui investitor pe teritoriul primului stat contractant va fi reglementat, pe cît posibil, prin consultări și negocieri între părțile la diferend.
Dacă diferendul nu poate fi rezolvat în conformitate cu prevederile paragrafului (1) în termen de 3 luni de la data cererii pentru reglementare, atunci diferendul va fi supus spre rezolvare conform procedurilor specifice de soluționare a diferendelor asupra cărora un stat contractant și un investitor al celuilalt stat contractant au căzut de acord în prealabil.
Dacă diferendele cu privire la cuantumul despăgubirii, potrivit art. 7, și al transferurilor, conform art. 8, nu pot fi soluționate în conformitate cu prevederile paragrafelor (1) și (2), investitorul în cauza poate proceda astfel:
a) el poate supune diferendul spre reglementare tribunalelor locale; sau
b) el poate supune diferendul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (centrul) pentru soluționarea prin conciliere sau arbitraj, în conformitate cu procedura prevăzută în Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state, deschisă spre semnare la Washington la 18 martie 1965 (convenția), după epuizarea căilor locale de recurs, care nu trebuie să depășească 6 luni de la data primului act de procedura contencioasă pentru reglementarea diferendului de către tribunalele locale.
Alte diferende decît cele menționate la paragraful (3) pot fi supuse spre soluționare centrului prin acordul părților la diferend, după epuizarea căilor interne de recurs.
În cazul în care convenția nu este aplicabilă, diferendul va fi supus spre rezolvare unui tribunal arbitral ad-hoc. Acest tribunal arbitral va fi constituit astfel:
a) Tribunalul arbitral va fi constituit pentru fiecare caz în parte. Fiecare parte la diferend va desemna un arbitru, iar cei doi arbitri vor numi un președinte care va fi cetățean al unui stat terț, care are relații diplomatice cu cele doua state contractante. Arbitrii vor fi desemnați în termen de 2 luni de la primirea cererii pentru arbitrare, iar președintele va fi numit în următoarele 2 luni.
b) Dacă numirile nu au fost făcute în perioadele menționate mai sus, oricare parte la diferend poate invita pe secretarul general al centrului să facă numirile necesare. Dacă secretarul general este împiedicat sa exercite aceasta funcție sau dacă este cetățean al unuia dintre statele contractante, vor fi aplicate mutatis mutandis procedurile prevăzute la paragraful (4) al art. 11.
c) Tribunalul arbitral își va stabili propria procedura. Deciziile sale vor fi adoptate cu majoritate de voturi. Aceste decizii vor fi definitive și obligatorii. Fiecare stat contractant va asigura recunoașterea și executarea sentinței arbitrale.
d) Fiecare parte la diferend va suporta cheltuielile pentru arbitrul sau și ale reprezentanților săi în procedurile arbitrale; cheltuielile privind președintele și celelalte cheltuieli vor fi suportate în părți egale de către cele doua părți la diferend. Tribunalul poate, totuși, în hotărârea sa sa decidă o proporție diferita a costurilor care să fie suportată de una dintre părți.
Statul contractant care este parte la un diferend nu va invoca, în apărarea sa, în nici un moment în timpul desfășurării procedurilor menționate la paragrafele (2) și (3) sau în timpul executării hotărârii sau judecații respective:
a) imunitatea sa;
b) faptul ca investitorul a primit o despăgubire în baza unui contract de asigurare care acoperă în întregime sau parțial pagubele sau pierderile suferite.
Nici unul dintre statele contractante nu va urmări pe cai diplomatice un diferend supus arbitrajului, decît dacă celălalt stat contractant nu a respectat sau nu a acționat în conformitate cu hotărârea tribunalului arbitral.
Articolul 11
Reglementarea diferendelor dintre statele contractante
Orice diferend între statele contractante referitor la interpretarea sau aplicarea acestui acord se va rezolva, pe cît posibil, prin negocieri între cele doua state contractante.
Dacă diferendul nu poate fi soluționat astfel în termen de 6 luni de la începerea negocierilor, el va fi supus, la cererea oricărui stat contractant, unui tribunal arbitral, în conformitate cu prevederile acestui articol.
Tribunalul arbitral va fi constituit în modul următor: în termen de 2 luni de la primirea cererii de arbitraj, fiecare stat contractant va numi cîte un membru al tribunalului. Cei doi membri vor alege un cetățean al unui stat terț, care are relații diplomatice cu cele doua state contractante și care va acționa ca președinte (denumit în cele ce urmează președinte). Președintele va fi numit de statele contractante în termen de 3 luni de la data numirii celorlalți doi membri.
Dacă în perioadele menționate în paragraful (3) oricare dintre arbitri sau președintele nu a fost numit, oricare dintre statele contractante poate adresa o cerere președintelui Curții Internaționale de Justiție pentru a face numirea. Dacă, intimplator, acesta este cetățean al unuia dintre statele contractante sau este împiedicat dintr-un alt motiv sa îndeplinească aceasta funcție, va fi invitat vicepreședintele să facă numirea. Dacă, intimplator, și vicepreședintele este cetățean al unuia dintre statele contractante sau este împiedicat sa exercite aceasta funcție, va fi invitat să facă numirile necesare membrul Curții Internaționale de Justiție care urmează imediat în grad și care nu este cetățean al unuia dintre statele contractante.
Tribunalul arbitral va adopta hotărârea sa pe baza prevederilor acestui acord și ale altor acorduri similare încheiate de statele contractante, precum și după principiile și normele generale ale dreptului internațional. Hotărârea va fi luată cu majoritate de voturi. Aceasta hotărâre va fi definitivă și obligatorie.
Fiecare stat contractant va suporta cheltuielile pentru arbitrul sau și pentru reprezentantul sau în procedura de arbitraj; cheltuielile privind președintele și celelalte cheltuieli vor fi suportate în părți egale de către cele doua state contractante, cu excepția cazului când tribunalul arbitral decide altfel.
Tribunalul arbitral își va stabili propria procedura.
Articolul 12
Relațiile dintre guverne
Prevederile acestui acord se vor aplica indiferent de existenta relațiilor diplomatice sau consulare dintre statele contractante.
Articolul 13
Menținerea drepturilor
În situația în care o problemă este guvernata în același timp atât de acest acord, cît și de un alt acord internațional la care sunt părți ambele state contractante sau de principiile generale ale dreptului internațional, nici una dintre prevederile acestui acord nu va împiedica pe unul dintre statele contractante sau pe oricare dintre investitorii săi care dețin investiții pe teritoriul celuilalt stat contractant sa folosească regulile care sunt cele mai favorabile pentru cazul lor.
Acest acord nu va înlocui, prejudicia sau deroga într-un alt mod de la:
a) legile și reglementările unui stat contractant;
b) obligațiile juridice internaționale;
c) angajamentele asumate de unul dintre statele contractante, inclusiv cele cuprinse într-un acord privind investițiile sau într-o autorizație de investiții, care dau dreptul pentru investițiile sau activitățile asociate ale investitorilor celuilalt stat contractant la un tratament mai favorabil decît cel acordat în situații asemănătoare de către acest acord.
Articolul 14
Aplicarea
Acest acord se va aplica și investițiilor realizate de investitorii unui stat contractant pe teritoriul celuilalt stat contractant înainte de intrarea în vigoare a acestui acord și acceptate în conformitate cu legislația în materie a fiecărui stat contractant.
Articolul 15
Intrarea în vigoare
Prezentul acord va fi ratificat în conformitate cu procedura constituțională a fiecărui stat contractant și va intra în vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare.
Articolul 16
Durata și încetarea
Acest acord va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 20 de ani și va continua să fie în vigoare după aceea pentru o perioadă sau perioade similare, cu excepția cazului când, cu un an înainte de expirarea perioadei inițiale sau a unei perioade ulterioare, un stat contractant notifica celuilalt stat contractant intenția sa de a denunta acordul. Notificarea de denunțare își va produce efectele la un an după ce a fost primită de către celălalt stat contractant.
În ceea ce privește investițiile efectuate anterior datei când notificarea de denunțare a acestui acord își produce efectele prevederile acestui acord vor continua să se aplice pe o perioadă de 15 ani de la data încetării acestui acord.
Drept care subsemnații, împuterniciți în mod corespunzător, au semnat acest acord.
Încheiat în doua exemplare la Kuwait în ziua de 7 Thulqida 1411 H, corespunzător cu ziua de 21 mai 1991, în limbile română, arabă și engleza, toate textele fiind egal autentice.
În caz de divergenta, textul în limba engleza va fi text de referința.
Pentru România,
Florian Bercea,
ministrul bugetului
Pentru Statul Kuwait,
Nasser A. Al-Rowdhan,
ministrul finanțelor
PROTOCOL 21/05/1991
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.