Legea nr. 95/1993
privind continuarea participării României la construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog - Ucraina și asigurarea resurselor de finanțare necesare
prezumat în vigoare republicat 1 act modificator
Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 12 februarie 2002).
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- OUG nr. 3/2001 4 ianuarie 2001 pentru modificarea Legii nr. 95/1993 privind continuarea participării României la construi…
Stă la baza 7
- OG nr. 67/1994 24 august 1994 privind regularizarea exercițiului financiar pentru anul 1993
- Normele nr. 2/1998 19 martie 1998 privind întocmirea și verificarea bilanțurilor contabile ale societăților bancare pe anul …
- HG nr. 603/2000 6 iulie 2000 privind aprobarea bilanțului general al trezoreriei statului și a contului de execuție a b…
- Anexa din 12 februarie 2003 12 februarie 2003 privind modelele situațiilor financiare periodice și normele metodologice privind întocmir…
- Ordinul nr. 2/2003 12 februarie 2003 privind aprobarea Modelelor situațiilor financiare periodice și a normelor metodologice pr…
- Anexa din 22 decembrie 2005 22 decembrie 2005 cu privire la modelele situațiilor financiare periodice și normele metodologice privind in…
- Reglementări din 22 decembrie 2005 22 decembrie 2005 privind directivele europene, aplicabile instituțiilor de credit
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul 1
Se aprobă continuarea participării României la construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog - Ucraina.
Condițiile continuării participării României la construirea obiectivului se vor stabili prin protocol interguvernamental româno - ucrainean de modificare și adaptare a prevederilor Convenției guvernamentale româno - sovietice, semnată la 29 decembrie 1986 la Moscova.
Articolul 2
Ministerul Comerțului - ca reprezentant al Guvernului României în relațiile cu Guvernul Ucrainei - va urmări aducerea la îndeplinire a tuturor prevederilor din protocolul interguvernamental româno - ucrainean prevăzut la art. 1 alin. 2.
Ministerul Industriilor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului - fiecare pentru problemele specifice din profilul de activitate - vor asigura coordonarea și urmărirea îndeplinirii obligațiilor părții române la construirea obiectelor Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, prevăzute în Convenția interguvernamentală din 29 decembrie 1986 și în protocolul interguvernamental româno - ucrainean.
Obligațiile și drepturile ce revin părții române din participarea la construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog se realizează prin societățile comerciale semnatare ale contractelor încheiate în acest scop cu partea ucraineana.
Articolul 3
Ministerul Comerțului împreună cu Ministerul Industriilor vor stabili cu organele de resort din Federația Rusa și Ucraina modalitatea de compensare a valorii mașinilor și utilajelor livrate din România unor întreprinderi metalurgice din Federația Rusa și din alte republici din fosta U.R.S.S., livrate drept cota de participare la construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, valoare care, potrivit Convenției interguvernamentale din 29 decembrie 1986, trebuia să fie achitată prin livrări de pelete din producția combinatului.
Articolul 4
Finanțarea cheltuielilor pentru îndeplinirea angajamentelor guvernamentale privind construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog se asigura din fondurile prevăzute anual cu aceasta destinație în bugetul de stat, pe baza fundamentarii prezentate de ministerele coordonatoare prevăzute la art. 2 alin. 2.
Pentru finanțarea, în anul 1993, a livrărilor de utilaje și a lucrărilor de construcții-montaj la Combinatul minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, Ministerul Finanțelor va contracta un împrumut în suma de 40 miliarde lei de la o banca comercială care oferă cele mai avantajoase condiții, în care scop Banca Naționala a României acorda o linie specială de finanțare.
Dobinda aferentă împrumutului se suporta de la bugetul de stat, capitolul "Dobinzi pentru datoria publică".
Articolul 5
Veniturile provenite din valorificarea la intern sau la export a minereului de fier - pelete, preluat de la partea ucraineana în contul rambursarii datoriei sale, se vărsa în contul Ministerului Finanțelor, pe măsura realizării lor, urmînd a fi utilizate pentru rambursarea creditelor bancare contractate la intern în vederea finanțării livrărilor de utilaje și a lucrărilor de construcții-montaj la Combinatul minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, precum și pentru plata dobinzilor, a comisioanelor și a altor speze aferente acestor credite bancare.
Sumele rămase după restituirea fondurilor consumate pentru construirea Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog se vărsa la bugetul de stat.
Articolul 6
Mecanismul de decontare la intern a minereului de fier - pelete se stabilește prin norme metodologice elaborate de către Ministerul Finanțelor, Ministerul Comerțului, Ministerul Industriilor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
Articolul 7
Importul de minereu de fier - pelete, preluat în contul rambursarii datoriei părții ucrainene pentru Combinatul minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, este scutit de plată taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată.
De asemenea, exporturile de utilaje, materiale și alte produse destinate construirii Combinatului minier de imbogatire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog, precum și importul de minereu de fier - pelete, preluat în contul rambursarii datoriei părții ucrainene pentru acest obiectiv, sunt scutite de plată comisionului de 0,5 % pentru prestarea serviciilor vamale, instituit prin Hotărârea Guvernului nr. 387/1992.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 22 noiembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI DORU IOAN TARACILA Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 22 decembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR MARȚIAN DAN
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.