Decizia nr. 60/1993

Ioan Muraru - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

------------

Decretul nr. 360/1976 , invocată de contestatorul Caba Ioan în dosarul 414/1992 al Tribunalului Județean Bihor.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 29 septembrie 1993, cu participarea procurorului și contestatorului, în lipsa intimatei - Regionala de Cai Ferate Cluj-Napoca -, care, deși a fost legal citata, nu s-a prezentat și au fost consemnate în încheierea de la acea data, pronunțarea amanandu-se pentru 14 octombrie 1993.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 30 aprilie 1993, Tribunalul Județean Bihor a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 60 lit. c) alin. 2 și a altor dispoziții cuprinse în Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi, aprobat prin

Decretul nr. 360/1976 , excepție ridicată de reclamantul recurent Caba Ioan în dosarul 414/1992, intimata fiind Regionala de Cai Ferate Cluj-Napoca.

În susținerea excepției de neconstituționalitate reclamantul recurent arata ca, prin art. 60 lit. c) alin. 2 din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi, aprobat prin

Decretul nr. 360/1976 , sunt date în competența Consiliului disciplinar judecarea în prima instanța a contestațiilor angajaților împotriva deciziilor de desfacere a contractului de muncă, incalcandu-se astfel prevederile art. 16, art. 21 și ale art. 125 din Constituție, care consfințesc egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii. De asemenea, arata ca, față de prevederile constituționale, nu poate fi lipsit de dreptul de a uza de toate gradele de jurisdicție.

Exprimandu-și opinia cu privire la excepția ridicată, Tribunalul Județean Bihor apreciază ca, față de prevederile art. 128 din Constituție potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", dispozițiile art. 60 lit. c) alin. 2, art. 63 și art. 64 din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi, aprobat prin

Decretul nr. 360/1976 , sunt "reminiscente ale unei concepții limitate, inchistate, despre justiție și rolul ei în societate", care considerau ca examinarea unui litigiu prin mai multe grade de jurisdicție "ar fi o inutilitate și nu o garanție împotriva abuzurilor".

Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimata Regionala de Cai Ferate Cluj-Napoca invoca "excepția de necompetentă prevăzută de art. 144 din Constituția României, combinat cu

art. 12 și următoarele din Legea nr. 47/1992 ", iar referitor la prevederile

art. 60 lit. c) alin. 2 din Statutul disciplinar aprobat prin Decretul nr. 360/1976

arata ca "existenta Consiliului de disciplina din cadrul Ministerului Transporturilor nu constituie o încălcare a prevederilor art. 125 din Constituție, întrucât acesta are o competența restrânsă privind personalul C.F.R. care concura la siguranța circulației trenurilor".

Apreciază ca se poate pune în discuție neconstituționalitatea prevederilor

art. 64 alin. 3 din statutul aprobat prin Decretul nr. 360/1976 , care limitează accesul părților la toate gradele de jurisdicție.

În vederea soluționării excepției au fost solicitate, în baza

art. 24 din Legea nr. 47/1992 , puncte de vedere Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului.

În punctul de vedere exprimat, Guvernul considera ca întreaga jurisdicție prevăzută de statutul disciplinar contravine reglementărilor de principiu consacrate prin Constituție, precum și prin

Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească.

Mai mult, Guvernul considera ca aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare față de prevederile art. 150 din Constituție și ca, deci, instanța nici nu trebuia sa promoveze excepția.

Camera Deputaților și Senatul nu și-au exprimat punctul de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, susținerile părților, concluziile procurorului și vazand dispozițiile art. 60 lit. c) și alin. final, art. 63 și art. 64 din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi, aprobat prin

Decretul nr. 360/1976 , art. 16, art. 21, art. 125, art. 128 și art. 144 lit. c) din Constituție, art. 3 și

art. 12 din Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Caba Ioan, ca recurent, a invocat în fața Tribunalului Județean Bihor excepția de neconstituționalitate a art. 60 lit. c) alin. 2 și a "altor dispoziții cuprinse în Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi, aprobat prin

Decretul Consiliului de Stat nr. 360/1976 ".

Aceste dispoziții sunt considerate a contraveni dispozițiilor art. 16, art. 21 și art. 125 din Constituție.

Tribunalul Județean Bihor, prin încheiere, a dispus sesizarea Curții Constituționale, invocand neconstituționalitatea art. 60 alin. final, a art. 63 și art. 64 din statutul disciplinar, introducând însă în discuție, prin considerente, și art. 128 din Constituție.

Guvernul, prin adresa depusa la dosarul cauzei, considera ca întreaga jurisdicție prevăzută de statutul disciplinar contravine reglementărilor de principiu consacrate prin Constituție, precum și prin

Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească.

Mai mult, Guvernul considera ca aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare față de prevederile art. 150 din Constituție și ca, deci, instanța nici nu trebuia sa promoveze excepția.

Ordonarea problemelor pe care Curtea Constituțională urmează să le rezolve este imperios necesară. Ea presupune răspuns la următoarele aspecte procedurale și de fond:

1. excepția de necompetentă a Curții Constituționale în aceasta cauza, ridicată de către Regionala de Cai Ferate Cluj-Napoca;

2. identificarea dispozițiilor din statutul disciplinar, care trebuie examinate sub aspectul constituționalității;

3. identificarea dispozițiilor constituționale față de care trebuie apreciată concordanta dispozițiilor statutare;

4. identificarea concordanței dintre dispozițiile legale cuprinse în

Decretul nr. 360/1976

și dispozițiile constituționale.

1. Cat privește prima problema, se retine ca Regionala de Cai Ferate Cluj-Napoca, prin adresa nr. 366/1991, anexată la dosar, înaintează o întâmpinare, în care invoca excepția de necompetentă a Curții Constituționale. În aceasta întâmpinare se arata ca dispozițiile art. 60 lit. c) alin. 2 din statutul disciplinar nu constituie o încălcare a prevederilor art. 125 din Constituție, întrucât Consiliul de disciplina funcționează potrivit legii.

Se apreciază ca se poate discuta neconstituționalitatea numai a art. 64 alin. 3, care limitează căile de atac.

Curtea Constituțională, în ședința publică din 29 septembrie 1993, a pus în discuția părților excepția de necompetentă, iar prin încheierea data a respins-o. De altfel, în întâmpinarea menționată excepția este doar invocată, dar nu este motivată.

Chiar asa fiind, competența Curții Constituționale în rezolvarea acestei cauze este evidenta.

Sesizarea s-a făcut legal, invocarea excepției de neconstituționalitate a fost motivată, iar potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, rezolvarea este de competența Curții Constituționale.

În întâmpinarea Regionalei de Cai Ferate Cluj-Napoca se confunda dreptul de a te adresa Curții și obligația constituțională a acesteia de a examina o excepție legal introdusă cu soluția posibila și probabila într-o asemenea speta. Este clar ca numai Curtea Constituțională va hotărî soluția problemei pentru ca ea are aceasta obligație constituțională.

Tot la ideea de necompetentă trebuie reținută și poziția Guvernului care, considerând ca dispozițiile din statutul disciplinar sunt abrogate prin art. 150 din Constituție, conchide ca "instanța investită putea constata ca dispozițiile în discuție din statutul sus-arătat nu mai sunt în vigoare față de prevederile art. 150 din Constituție și ca, potrivit

art. 26 alin. 3 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, împotriva acelorași reglementări, anterioare Constituției, nu putea fi promovata excepția de neconstituționalitate".

O asemenea sustinere este prea categorica și, desigur, discutabila. După cum discutabila este și constatarea în sensul căreia toate dispozițiile statutului disciplinar au fost abrogate prin art. 150 din Constituție.

În orice caz, o asemenea constatare oficială, din partea unei autorități publice abilitate sa o facă, nu exista încă. Nici instanța judecătorească nu a făcut un asemenea lucru, mai ales ca ea s-a limitat, firesc de altfel, doar la dispozițiile aplicabile în speta. Ca atare, cauza și-a urmat procedural drumul sau legal, firesc. Cat privește

Decretul nr. 360/1976

în integralitatea sa, el se încadrează de fapt în situația prevăzută de art. 150 alin. (2) din Constituție, revenind Consiliului Legislativ obligația de a face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propunerile corespunzătoare. Până atunci însă nimic nu împiedica invocarea unor excepții de neconstituționalitate și, desigur, intervenția justiției sau, după caz, a Curții Constituționale.

2. În privinta dispozițiilor din statutul disciplinar care interesează în cauza, Curtea retine ca au fost nominalizate art. 60 lit. c) alin. 2, art. 63 și

art. 64 din Decretul nr. 360/1976 . Din examinarea

Decretului nr. 360/1976

rezultă ca art. 60, care reglementează căile de atac împotriva sancțiunilor disciplinare, face trimitere la art. 63 cat privește contestațiile formulate de către personalul care concura direct la "siguranța circulației", fapt care justifica introducerea sa în sfera dispozițiilor legale în discuție.

În fața Curții Constituționale reclamantul Caba Ioan a cerut să se constate ca în mod greșit a fost considerat a face parte din personalul "care concura direct la siguranța circulației" în transporturi, deoarece funcția sa nu se încadrează în această categorie. Urmează a se observa ca aceasta problema prezintă importanța în rezolvarea cauzei aflate pe rolul tribunalului, verificarea ei fiind de competența acestuia și nu a Curții Constituționale.

Trebuie observat ca în situațiile de tipul celor din speta concretă, art. 60 lit. c) și alin. final permit contestarea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă la Consiliul de disciplina prevăzut de art. 63, iar art. 63 organizează aceste consilii. Conform art. 64, împotriva hotărârii Consiliului de disciplina, prin care s-a menținut sau s-a anulat sancțiunea desfacerii contractului de muncă, partea nemultumita poate face plângere la judecătorie, iar hotărârea judecătoriei este definitivă și executorie.

Ca atare, aceste dispoziții legale împart personalul din unitățile de transporturi, cat privește jurisdicția disciplinară, în două categorii, și anume: a) personalul care concura direct la siguranța circulației în transporturi; b) alt personal. Pentru prima categorie de personal jurisdicția administrativă cunoaște încă o treapta, și anume Consiliul de disciplina.

O asemenea soluție poate fi considerată ca discriminatorie? Este deci o primă problema. Articolul 64 imbina jurisdicția administrativă cu justiția în momentul în care introduce în sfera autorităților competente și judecătoria, care este considerată ca ultima instanța, a carei hotărâre este definitivă și executorie. De aici rezultă o a doua problema, anume problema de a ști dacă introducerea justiției în aceste proceduri se poate face numai parțial.

Este de reținut ca problemele juridice se pun astăzi diferit față de momentul adoptării

Decretului nr. 360/1976

din cel puțin două considerente majore: existenta unei noi Constituții care valorifica regulile statului de drept și ale justiției unice și egale pentru toți; existenta noii legi judecătorești care introduce trei grade de jurisdicție, și anume: judecata în fond, apelul și recursul.

3. Dispozițiile constituționale care trebuie avute în vedere sunt cele cuprinse în art. 16, art. 21, art. 125 și art. 128.

Fața de art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacra egalitatea cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice,

art. 60 lit. c) din Decretul nr. 360/1976

nu introduce o discriminare. Este în afară oricărei îndoieli ca regulile de disciplina pot diferi în funcție de domeniul de activitate sau de categorii de demnitati sau funcții publice. O asemenea diferentiere sau nuantare este constituțională. Extinderea acestor diferentieri și nuantari și la procedurile legale prin care cetățenii își revendica drepturile și solicita protecția lor nu este contrară Constituției, mai ales ca ele introduc garanții în plus. Ca atare,

art. 60 lit. c) și ultima parte din Decretul nr. 360/1976

urmează a fi considerat că nu încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, el introducând doar unele garanții juridice suplimentare pentru personalul care concura direct la siguranța circulației. Aceeași caracterizare privește și art. 63 și 64 în măsura în care consacra structura jurisdicțională care pune în practica aceste garanții.

Fața de art. 21 din Constituție care garantează accesul liber la justiție și care stabilește ca nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept,

art. 64 alin. final din Decretul nr. 360/1976

este evident neconstitutional, el permitand doar un acces parțial la justiție. Mai mult, el vine în flagrantă contradictie cu art. 125 din Constituție potrivit căruia justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege. Pentru ca accesul liber la justiție înseamnă posibilitatea juridică de a avea acces la structurile judecătorești prevăzute de

art. 125 din Constituție și de Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească.

Caracterul definitiv al hotărârii judecătorești potrivit

art. 64 alin. final din Decretul nr. 360/1976

constituie o discriminare a salariaților din siguranța circulației feroviare față de ceilalți salariați ai căilor ferate, întrucât primii sunt privati de căile de atac de care ceilalți beneficiază. În acest sens, deci, textul de lege respectiv este contrar principiului egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție.

Totodată,

art. 64 alin. final din Decretul nr. 360/1976

trebuie apreciat ca fiind în discordanta și cu art. 128 din Constituție potrivit căruia împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Desigur, nici o dispoziție constituțională nu se opune ca, pentru anumite domenii de activitate sau categorii de demnitati sau funcții publice, să se institutionalizeze și proceduri (jurisdicții) administrative sau disciplinare prin care să se rezolve probleme specifice, implicit conflicte. Dar nici o lege nu poate interzice celor interesați ca, în caz de nemulțumire sau esec al acestor proceduri (jurisdicții), să se adreseze justiției pentru ca, în sistemul ordinii constituționale actual, justiția este garantul drepturilor și libertăților cetățenilor, iar art. 21 din Constituție valorifica tocmai aceasta funcție a justiției.

Fața de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al

art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepția de neconstituționalitate invocată de Caba Ioan cu privire la

art. 64 alin. final din Decretul nr. 360 din 2 noiembrie 1976

privind aprobarea Statutului disciplinar al personalului din unitățile de transporturi și constata ca este abrogat în baza art. 150 alin. (1) din Constituție, urmând ca împotriva hotărârii judecătoriei partea interesată să poată exercita toate căile de atac prevăzute de lege.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 60 lit. c) și ultima parte și

art. 63 din Decretul nr. 360 din 2 noiembrie 1976 .

3. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 1993.