Acordul din 10 decembrie 1992
între România și Confederatia Elvetiei privind comerțul cu produse agricole de baza
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Domnule,
Am onoarea sa ma refer la discutiile privind un aranjament comercial pentru produse agricole între Confederatia Elvetiei (denumita în cele ce urmează Elvetia) și România, care au avut loc în cadrul negocierilor privind Acordul de comerț liber dintre statele A.E.L.S. și România, și având drept scop, în principal, aplicarea art. 13 al acelui acord.
Confirm prin prezenta ca rezultatele acestor discuții sunt următoarele:
I. Concesiile tarifare acordate de Elvetia României sunt stabilite în anexa nr. I la aceasta scrisoare.
II. În scopul aplicării anexei nr. I, anexa nr. II la aceasta scrisoare stabilește regulile de origine și metodele de cooperare administrativă.
III. Anexele nr. I și nr. II constituie parte integrantă a acestui aranjament.
Elvetia și România vor examina, în continuare, orice dificultăți care pot aparea în comerțul lor cu produse agricole și se vor strădui sa găsească soluții corespunzătoare. Ele se angajează sa continue eforturile lor în scopul realizării unei liberalizari progresive a comerțului cu produse agricole, în cadrul politicilor lor agricole și al angajamentelor lor internaționale, și ținând seama de rezultatele Rundei Uruguay.
Prevederile acestei scrisori nu vor împiedica în nici un fel continuarea politicilor agricole ale Elvetiei și României sau luarea oricăror măsuri în cadrul acestor politici.
Acest aranjament este aplicabil în același fel și Principatului Liechtenstein, atât timp cît Tratatul din 29 martie 1923 între Confederatia Elvetiei și Principatul Liechtenstein rămâne în vigoare.
Acest aranjament va fi aprobat de părțile contractante, în conformitate cu propriile lor proceduri, și va intra în vigoare sau va fi aplicat provizoriu la aceeași dată ca și Acordul dintre statele A.E.L.S. și România. El va rămâne în vigoare atât timp cît părțile contractante ale acestuia sunt părți contractante ale Acordului de comerț liber dintre statele A.E.L.S. și România.
Ieșirea României sau a Elvetiei din Acordul de comerț liber dintre statele A.E.L.S. și România va pune capăt acestui aranjament, care, în acest caz, va inceta să fie valabil la aceeași dată la care ieșirea intră în vigoare.
V-as fi recunoscator dacă a-ti confirma ca Guvernul României este de acord cu conținutul acestei scrisori.
Primiți, domnule asigurările celei mai înalte consideratii din partea mea.
Pentru Confederatia Elvetiei,
Domnule,
Am onoarea sa confirm primirea scrisorii dumneavoastră cu data de astăzi, al carei conținut este următorul:
"Am onoarea sa ma refer la discutiile privind un aranjament comercial pentru produse agricole între Confederatia Elvetiei (denumita în cele ce urmează Elvetia) și România, care au avut loc în cadrul negocierilor privind Acordul de comerț liber dintre statele A.E.L.S. și România, și având drept scop, în principal aplicarea art. 13 al acelui acord.
Confirm prin prezenta ca rezultatele acestor discuții sunt următoarele:
I. Concesiile tarifare acordate de Elvetia României sunt stabilite în anexa nr. I la aceasta scrisoare.
II. În scopul aplicării anexei nr. I, anexa nr. II la aceasta scrisoare stabilește regulile de origine și metodele de cooperare administrativă.
III. Anexele nr. I și nr. II constituie parte integrantă a acestui aranjament.
Elvetia și România vor examina, în continuare, orice dificultăți care pot aparea în comerțul lor cu produse agricole și se vor strădui sa găsească soluții corespunzătoare. Ele se angajează sa continue eforturile lor în scopul realizării unei liberalizari progresive a comerțului cu produse agricole, în cadrul politicilor lor agricole și al angajamentelor lor internaționale, și ținând seama de rezultatele Rundei Uruguay.
Prevederile acestei scrisori nu vor împiedica în nici un fel continuarea politicilor agricole ale Elvetiei și României sau luarea oricăror măsuri în cadrul acestor politici.
Acest aranjament este aplicabil în același fel și Principatului Liechtenstein, atât timp cît Tratatul din 29 martie 1923 între Confederatia Elvetiei și Principatul Liechtenstein rămâne în vigoare.
Acest aranjament va fi aprobat de părțile contractante în conformitate cu propriile lor proceduri, și va intra în vigoare sau va fi aplicat provizoriu la aceeași dată ca și Acordul dintre statele A.E.L.S. și România. El va rămâne în vigoare atât timp cît părțile contractante ale acestuia sunt părți contractante ale Acordului de comerț liber dintre statele A.E.L.S. și România.
Ieșirea României sau a Elvetiei din Acordul de comerț liber dintre statele A.E.L.S. și România va pune capăt acestui aranjament, care, în acest caz, va inceta să fie valabil la aceeași dată la care ieșirea intră în vigoare.
V-as fi recunoscator dacă ați confirma ca Guvernul României este de acord cu conținutul acestei scrisori."
Am onoarea sa confirm ca Guvernul meu este de acord cu conținutul acestei scrisori.
Primiți, domnule, asigurările celei mai înalte consideratii din partea mea.
Pentru România,
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.