Acordul din 15 aprilie 1993
de colaborare turistica între Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene, denumite în continuare părți contractante,
tinind cont de legaturile de prietenie existente între acestea,
convinse de importanța pe care o poate avea dezvoltarea relatiilor turistice, atit pentru economia tarilor respective cit și pentru o mai buna și profunda cunoastere între cele doua popoare,
constiente ca turismul, în baza caracterului sau social, cultural și economic, constituie un instrument excelent pentru promovarea dezvoltării economice, înțelegerii și dorintei de a consolida relatiile dintre popoare,
dorind sa stabileasca o mai strinsa colaborare în sectorul turismului, în ideea ca din aceasta să rezulte cel mai mare beneficiu posibil, precum și în concordanta cu principiile cuprinse în recomandarile Conferintei Natiunilor Unite pentru turism și calatorii internationale, ținuta la Roma în anul 1963,
au convenit după cum urmeaza:
Articolul 1
Birouri turistice
Conform legislației interne, fiecare dintre părțile contractante va putea sa infiinteze și sa mențină birouri de reprezentare pe teritoriul celeilalte părți contractante, în scopul promovarii schimburilor turistice, excluzând orice activitate cu caracter comercial.
Ambele părți se angajează sa faciliteze înființarea și functionarea birourilor respective.
Articolul 2
Facilități
Părțile contractante se angajează sa faciliteze și sa simplifice, pe cit posibil, formalitatile necesare pentru intrarea și reintrarea turistilor din cele doua tari, aplicind dispozitiile prevăzute în Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene, în probleme de vize, semnat la București la 23 iulie 1991.
Tinind cont de propria legislatie interna, părțile se angajează sa faciliteze exportul și importul de documentatie și materiale publicitare cu caracter turistic.
Articolul 3
Dezvoltarea industriei turistice și infrastructurii
Părțile, în conformitate cu propria legislatie, vor facilita și incuraja activitatea prestatorilor de servicii turistice, ca de exemplu agentii turistice, operatori turistici, retele hoteliere, companii aeriene, feroviare, transportatori auto, în scopul sporirii schimburilor turistice dintre cele doua tari.
Articolul 4
Schimburile de functionari și de experti din turism
În scopul îmbunătățirii cunoasterii industriei turistice a celor două tari, a schimburilor de experienta și a transferului de tehnologie, părțile vor programa un calendar anual de vizite tehnice, cuprinzind obiective specifice, specializarea profesionala a personalului, itinerariile vizitelor și eventuale materiale necesare.
Rezultatul acestor consultari va fi sintetizat în documente tehnice care vor evidentia sectoarele în care este oportuna realizarea unor programe de interventii, precum și liniile, obiectivele și modalitatile de interventie.
În scopul de a oferi un sprijin maxim pentru proiectele ce vor fi prevăzute în programele de interventii astfel stabilite, părțile pot constitui o banca de date pentru informarea întreprinderilor, referitor la oportunitatea și efi- cienta investitiilor.
Articolul 5
Formarea profesionala turistica
Părțile vor incuraja expertii respectivi sa procedeze la schimburi de informații tehnice și/sau de documentații în urmatoarele domenii:
a) sisteme, metode și eventuale posibilitati de acordare de burse pentru studii, în scopul formarii de specialisti și instructori din sectoarele tehnice, acordindu-se atenție deosebită la procedurile pentru dotarea, gestionarea și administrarea hoteliera;
b) programe de studii pentru scoli hoteliere;
c) programe de formare în sectorul promovarii și marketingului turistic.
Articolul 6
Schimbul de informații și statistici turistice
Ambele părți vor schimba informații în privinta:
a) propriilor resurse turistice și studii referitoare la turism;
b) legislației în vigoare, pentru reglementarea activităților turistice, pentru protectia și conservarea resurselor naturale și culturale de interes turistic.
Părțile vor actiona pentru îmbunătățirea credibilitatii și compatibilitatii statisticilor turistice din cele doua tari.
Părțile considera oportun schimbul de informații în privinta volumului și caracteristicilor potentialului real al pietelor turistice din cele doua tari.
Părțile sunt de acord ca, în acest scop, să fie adoptati parametrii de obtinere și de prezentare a statisticilor turistice interne și internationale stabilite de Organizația Mondiala a Turismului.
Articolul 7
Promovarea investitiilor
Ambele părți vor adopta orice prevedere utila, indreptata sa faciliteze în plan procedural, financiar și fiscal investițiile reciproce, în principal pe calea constituirii de societăți mixte, în scopul dezvoltării propriei infrastructuri turistice și pentru a contribui la cresterea și reglementarea fluxurilor turistice bilaterale.
Cele doua părți se angajează sa garanteze liberul transfer în strainatate, în valută convertibila, a profiturilor societatilor, a fondurilor derivind din eventuala lichidare a unor investitii, inclusiv profitul, precum și a incasarilor provenind din plățile curente.
Cele doua părți vor stabili canale specifice de informare, privitor la posibilitatile de investiție în sectorul turistic și pe calea identificarii de proiecte, schimburi de specialitate și organizari de vizite și seminarii, pentru consultanti și intreprinzatori.
Articolul 8
Consultari
Pentru realizarea implementarii prezentului acord, precum și pentru promovarea și evaluarea rezultatelor sale, părțile contractante vor proceda la reuniuni periodice ale unei comisii mixte, compusa din:
- partea italiana - de reprezentanti ai Ministerului Turismului și Spectacolelor, Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Național pentru Turism (E.N.I.T.), în calitate de membri permanenti și de reprezentanti ai altor administratii și oficii, precum și experti desemnați în acest scop, în functie de necesități, în calitate de membri asociați;
- partea română - de reprezentanti ai Ministerului Turismului, în calitate de membri permanenti și de reprezentanti ai altor administratii și oficii, precum și de experti desemnați în acest scop, în functie de necesități, în calitate de membri asociați.
Comisia se va reuni, alternativ, în cele doua tari, la inițiativa uneia dintre părți.
În scopul de a studia și de a propune măsuri adecvate pentru actualizarea prezentului acord, vor fi create grupuri de lucru, pentru a examina probleme de interes reciproc, ale caror rezultate vor fi examinate în cadrul comisiei mixte.
Pe durata primei sesiuni a comisiei mixte, care se va reuni în baza prezentului acord, vor fi identificate sectoarele considerate prioritare și vor fi constituite respectivele grupe de lucru.
Articolul 9
Valabilitate
Prezentul acord va intra în vigoare de la data la care ambele tari își vor fi notificat, pe cale diplomatica, realizarea celor prevăzute de procedurile interne solicitate de respectiva legislatie naționala.
La data intrarii în vigoare a prezentului acord își va inceta valabilitatea Acordul dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Italiene privind colaborarea turistica, semnat la Roma la 23 ianuarie 1968.
Valabilitatea prezentului acord este de 5 ani și se va reinnoi, automat, pentru perioade egale ca durata, cu excepția cazului în care una dintre părți nu-l denunta în scris către cealalta parte contractantă, pe cai diplomatice, cu 3 luni anterior expirarii sale.
Denuntarea acordului nu va influența asupra realizării programelor și proiectelor finalizate, pe durata perioadei de valabilitate a prezentului acord, excepție făcând cazul când părțile convin în alt mod.
Subsemnatii, deplin autorizati de guvernele respective, au semnat prezentul acord la Trieste, la 15 aprilie 1993, în doua exemplare, în limbile română și italiana, ambele texte având aceeasi valabilitate.
Pentru Guvernul României,
Dan Matei Agathon
Pentru Guvernul Republicii Italiene,
Margherita Boniver
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.