Decizia nr. 65/1993
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Decretului nr. 94/1983 cu privire la declararea animalelor, înstrăinarea și tăierea bovinelor și cabalinelor
prezumat în vigoare
-----------
Victor Dan Zlatescu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Alexandru Grigore - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent.
Pe rol soluționarea excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor
cu privire la declararea animalelor, înstrăinarea și taierea bovinelor și cabalinelor, invocată de pârâtul Torcica Ion, în dosarul nr. 10430/1992 al judecătoriei Tirgoviste.
Dezbaterile au avut loc în ședința din 8 septembrie 1993, cu participarea pârâtului și a procurorului, în lipsa reclamantei Direcția generală a finanțelor publice Dâmbovița, care deși a fost legal citata, nu s-a prezentat și au fost consemnate în încheierea de la acea data, pronunțarea amanandu-se pentru 3 noiembrie 1993 și apoi pentru 17 noiembrie 1993.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin acțiunea din 19 iunie 1992 reclamanta Direcția generală a finanțelor publice Dâmbovița solicita Judecătoriei Tirgoviste obligarea pârâtului Torcica Ion la plata unei despăgubiri reprezentind contravaloarea unui juncan tăiat cu nerespectarea prevederilor
La termenul de judecată din 15 aprilie 1993 pârâtul Torcica Ion invoca excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Decretului nr. 94/1983 , sustinand ca acestea contravin dispozițiilor Constituției care garantează și protejeaza dreptul de proprietate.
Judecătoria Tirgoviste, prin Încheierea din 15 aprilie 1993, pronunțată în dosarul nr. 10430/1992, sesizează Curtea Constituțională cu excepția invocată.
Exprimandu-și opinia, instanța apreciază ca excepția este intemeiata, arătând ca dispozițiile art. 6 alin. 1, art. 3 alin. 2 și 4 alin. 2 și 4, precum și celelalte dispoziții din
Decretul nr. 94/1983 , care interzic persoanelor fizice taierea bovinelor și cabalinelor, contravin dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție care garantează dreptul de proprietate, în sensul că aceste dispoziții sunt în măsura sa ingradeasca acestora exercitarea tuturor prerogativelor conferite de calitatea de proprietate. Restrangerea exercițiului dreptului de proprietate, cu prerogativele sale - posesie, folosință, dispoziție -, nu poate opera decât pentru situațiile expres și limitativ prevăzute de
art. 49 din Constituție, sub incidența cărora, însă, Decretul nr. 94/1983
nu intra.
În vederea soluționării excepției au fost solicitate, în baza
art. 24 din Legea nr. 47/1992 , puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul de vedere exprimat, Guvernul considera ca, într-adevăr, prevederile
încalcă exercitarea dreptului de proprietate a particularilor asupra bunurilor pe care le dețin cu titlu de proprietate, drept garantat și protejat de art. 41 din Constituție, dar Curtea Constituțională nu este competența să soluționeze, întrucât, potrivit art. 15 alin. (1) din legea fundamentală, legea dispune numai pentru viitor, or, în speta, actul normativ socotit neconstitutional este anterior intrării în vigoare a Constituției.
De asemenea, considera ca Judecătoria Tirgoviste, în fața căreia a fost invocată excepția, trebuia sa țină seama de dispozițiile art. 150 alin. (1) din Constituție și, solutionand cauza, sa respingă acțiunea reclamantei și excepția paratei, ambele fiind fără temei legal.
Cele două Camere ale Parlamentului nu și-au exprimat punctul de vedere.
În baza art. 12 alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, a fost solicitat și punctul de vedere al Ministerului Agriculturii și Alimentației, care, în esenta, prin adresa nr. 4586 din 14 iunie 1993, considera ca prevederile
art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 94/1983 , precum și cele privind obligarea la plata unei despăgubiri către stat, egala cu valoarea animalelor tăiate de către persoanele condamnate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de alin. 2 și 4 ale aceluiași articol, sunt neconstituționale. Celelalte dispoziții ale
sunt apreciate a fi constituționale.
În completarea acestei adrese, prin Nota de studiu privind regimul juridic al tăierii bovinelor și cabalinelor în România, depusa la dosar, Ministerul Agriculturii și Alimentației opineaza ca taierea animalelor și comercializarea carnii și a subproduselor rezultate implica doua aspecte care trebuie corelate - pe de o parte, necesitatea protecției proprietății private, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, iar pe de altă parte, dar în egala măsura, imperativul asigurării igienei și sănătății publice, potrivit art. 33 alin. (2) din legea fundamentală. Aceste prevederi constituționale nu se exclud, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate neputând afecta sănătatea publică. Se face referire la art. 49 alin. (1) din Constituție care statuează ca dreptul de proprietate poate fi limitat prin lege.
Concluzioneaza în sensul că sunt neconstituționale prevederile din
referitoare la interdicția tăierii bovinelor și cabalinelor, proprietatea persoanelor fizice, însă dispozițiile legale privind locul tăierii, controlul sanitar-veterinar și modul de valorificare a carnii și subproduselor animaliere sunt în concordanta cu prevederile art. 33 alin. (2) din Constituție.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
din examinarea Încheierii Judecătoriei Tirgoviste pronunțată în dosarul sau nr. 10430/1992, a punctelor de vedere înaintate de Guvern și Ministerul Agriculturii și Alimentației, a raportului judecătorului raportor, a susținerilor părților, a actelor existente la dosar, precum și a concluziilor Ministerului Public, a dispozițiilor constituționale și legale, constata:
Prin încheierea de sesizare a Curții se invoca neconstituționalitatea
art. 3 și 6 din Decretul nr. 94/1983
cu privire la declararea animalelor, înstrăinarea și taierea bovinelor și cabalinelor. Reprezentantul Ministerului Public, în ședința de judecată din 8 septembrie 1993, a cerut extinderea examinării și asupra art. 7 alin. 2, care incrimineaza și sancționează aceleași infracțiuni. S-a susținut ca dispozițiile legale menționate contravin art. 41, 49 și 135 din Constituție.
Trebuie însă observat ca se impune luarea în discuție și a altor dispoziții legale care reglementează acest domeniu, dar care, în mod inexplicabil, nu au fost menționate și aplicate de autoritățile publice care au instrumentat și judeca acest caz. Aceste dispoziții legale sunt cuprinse în
Ordinul ministrului agriculturii și alimentației nr. 79 din 5 ianuarie 1991
privind condițiile sanitare veterinare în care se fac tăieri de animale și vânzări de produse de origine animala, de către persoane autorizate și producători particulari, precum și în
Hotărârea Guvernului nr. 789 din 22 noiembrie 1991
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare. Ele trebuiau să se regaseasca menționate în actele dosarului Procuraturii Locale Tirgoviste, deoarece ordonanța acesteia este datată 11 mai 1992, precum și în dosarul Judecătoriei Locale Tirgoviste. Este adevărat ca fapta pentru care Torcica Ion se judeca a fost comisă la 9 iunie 1991 (potrivit ordonanței Procuraturii Locale Tirgoviste din 11 mai 1991) sau la 9 octombrie 1991 (potrivit actelor existente la dosarul Judecătoriei Locale Tirgoviste), dar indiferent de aceste neconcordante de date, inexplicabile, instrumentarea cauzei s-a definitivat în luna mai 1992 și ca atare dispozițiile legale mai sus menționate nu au fost avute în vedere.
Pronunțarea unei decizii în acest dosar implica raspunsuri la următoarele probleme: 1. concordanta dintre
art. 3 și 6 din Decretul nr. 94/1983
și dispozițiile constituționale actuale care consacra dreptul de proprietate privată; 2. concordanta dintre aceleași dispoziții, cat privește însă asigurarea igienei și sănătății publice.
Înainte de toate trebuie discutata o problemă prealabilă și anume aceea de a ști dacă intră în competența Curții rezolvarea acestui caz. În punctul sau de vedere Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate ar putea fi invocată numai în legătură cu legile și ordonanțele adoptate după 8 decembrie 1991 și nu cu privire la cele adoptate înainte, deoarece s-ar încalcă principiul neretroactivitatii legilor. De asemenea, se susține ca instanța judecătorească, în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, trebuia sa țină seama de prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție și sa respingă acțiunea Direcției generale a finanțelor publice ca neavând temei legal. Aceasta obiectie a fost susținută și de către reprezentantul Ministerului Public. În legătură cu aceasta obiectie trebuie avute în vedere, mai întâi, dispozițiile
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , în sensul cărora prevederile art. 26 alin. (1) și (2) se aplică numai raporturilor juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991. Se poate lesne observa ca raportul juridic în cauza, născut înainte de 8 decembrie 1991, și-a produs efectele și după această dată, ordonanța procuraturii fiind datată 11 mai 1992. El este un raport juridic în curs de desfășurare. De asemenea, asa cum Curtea Constituțională a decis și în alte cazuri, competența Curții se referă la toate legile care sunt în vigoare, fără deosebire de faptul ca ele au fost elaborate înainte sau după intrarea în vigoare a Constituției. Este adevărat ca instanța judecătorească putea face aplicațiunea art. 150 alin. (1) din Constituție și să constate ca unele dispoziții din
sunt abrogate, constatarea abrogării fiind de principiu în competența organului de stat care aplica legea sau dispoziția din lege. Instanța însă, deși a opinat pentru neconstituționalitate, nu a constatat explicit abrogarea, considerând necesară intervenția Curții Constituționale ca autoritate publică specializată.
De altfel, în alte cazuri, Curtea Constituțională a procedat în sensul constatării abrogării totale sau parțiale a unor dispoziții legale, anterioare intrării în vigoare a Constituției, la sesizarea instanțelor judecătorești.
Ca atare, Curtea Constituțională se considera competența în rezolvarea acestei excepții de neconstituționalitate.
Cat privește fondul problemei, se constată că atât Guvernul, Ministerul Agriculturii și Alimentației, precum și reprezentantul Ministerului Public considera ca dispozițiile legale în cauza sunt în contradictie cu noile dispoziții constituționale privind dreptul de proprietate privată. Ca atare, ele au fost abrogate prin efectul dispozițiilor art. 150 alin. (1) din Constituție. Privitor însă la prevederile din aceste articole care, prin conținutul lor, asigura igiena și sănătatea publică, protejand consumatorii, ele nu afectează exercițiul dreptului de proprietate, ci garantează dreptul la ocrotirea sănătății, ca drept fundamental consacrat prin art. 33 din Constituție. Potrivit art. 33 alin. (2) din Constituție, statul este obligat sa ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.
Legislația actuala este, în acest domeniu, imperfecta și în parte depășită. Dispozițiile
art. 3 din Decretul nr. 94/1983
contravin evident dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție, din moment ce lipsesc proprietarul de dreptul sau de dispoziție, stabilind ca taierea bovinelor și a cabalinelor proprietatea persoanelor fizice este interzisă. În mod firesc sunt neconstituționale și celelalte dispoziții, atât din art. 3, cat și din art. 6, care stabilesc consecințele juridice ale încălcării
art. 3 alin. 1. Decretul nr. 94/1983
a fost adoptat sub regimul unei Constituții care nu recunoaște proprietatea privată ca o categorie juridică, asa încât discrepanta dintre el și noua viziune constituțională asupra proprietății private a cetățenilor este evidenta.
Dispozițiile art. 3 alin. 1 sunt în contradictie și cu cele din art. 49 din Constituție, care prevăd posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți după reguli și condiții precise.
*) Rămasă definitivă prin nerecurare.
Ioan Muraru - președinte
Articolul 3
alin. 1 din Decretul nr. 94/1983 , cat privește proprietatea, nu numai că nu apara drepturile și libertățile cetățenilor, ci pur și simplu atinge chiar existenta acestora, cel puțin cu privire la dreptul de proprietate asupra animalelor.
La fel se prezintă lucrările și în ce privește art. 6, în măsura în care dispozițiile sale sunt consecința art. 3 alin. 1 și stabilesc o răspundere juridică disproportionata, precum plata unei despăgubiri către stat egala cu valoarea animalelor tăiate, stabilită la prețurile de contractare prevăzute de lege.
Textele sunt discutabile, pentru că nu fac distincție între taierea unor animale pentru consum propriu și taierea lor pentru comercializare. O asemenea distincție este foarte importanța cat privește consecințele juridice și cat privește exercitarea dreptului de proprietate în condițiile art. 41 din Constituție.
În legătură cu reglementările juridice care privesc acest dosar, trebuie adăugat ca după 23 decembrie 1989 s-au emis norme juridice care exprima o noua viziune asupra proprietății și, desigur, a răspunderii juridice legate de încălcarea acesteia.
Pe aceasta linie se înscriu reglementările din
Ordinul ministrului agriculturii și alimentației nr. 79/1991 ,
Hotărârea Guvernului nr. 789/1991 , prin care fapte de acest gen au fost considerate contravenții, stabilindu-se o răspundere juridică proporțională cu faptele. Aceste reglementări au valorificat, nuantat desigur, unele legi mai vechi din România, precum Legea de poliție sanitară din anul 1912, precum și Legea sanitară veterinara nr. 840/1944.
Reglementările juridice care au intervenit după 22 decembrie 1989, chiar dacă sub aspectul simetriei juridice și, desigur, al ierarhizarii și forței lor pot fi discutate, practic au înlăturat reglementările vechi. Este interesant de observat ca
art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 789/1991
stabilește ca "Pe data publicării prezentei hotărâri, orice alte dispoziții contrare nu se mai aplica".
A fost o formula juridică proprie unei perioade de creare a noului sistem juridic de tranzitie, care, deși intrucatva imprecisa, exprima totuși noua tendinta de transformare a dreptului. Prin aceasta hotărâre, dezincriminandu-se fapte de genul celor prevăzute în
Decretul nr. 94/1983 , acestea au fost trecute în categoria contravențiilor (vezi îndeosebi art. 8 și 9 din hotărâre, aplicabile în speta dedusă judecații). Într-un fel, dacă unele dispoziții din
nu au fost explici abrogate, ele au căzut în desuetudine înainte de Constituția din anul 1991 și trebuie, evident declarate abrogate în baza art. 150 alin. (1) din Constituție. Abrogarea lor nu creează un vid legislativ în acest domeniu care este reglementat, de fapt, prin
Hotărârea Guvernului nr. 789/1991 .
În ce privește dispozițiile cuprinse în
art. 3 și 6 din Decretul nr. 94/1983 , care privesc asigurarea igienei și sănătății publice și care deci reglementează măsurile antiepizootice de apărare a sănătății animalelor și de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om, acestea urmează a fi considerate constituționale. Ele sunt în concordanta cu art. 33 din Constituție care consacra dreptul la ocrotirea sănătății.
Este de notorietate ca circulația, taierea animalelor și comercializarea carnii și a subproduselor animaliere trebuie strict reglementate, ele reprezintă mari riscuri pentru sănătatea oamenilor, dacă nu se fac în condiții igienice speciale și sub control sanitar-veterinar.
Trebuie adăugat ca, deși reprezentantul Ministerului Public a solicitat extinderea controlului de constituționalitate și asupra
art. 7 din Decretul nr. 94/1983 , acest lucru nu se justifica față de faptul ca acest articol nu are legătură cu cauza juridică.
Fața de considerentele expuse în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al
art. 13 alin. (1) lit. A. c) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepția de neconstituționalitate invocată de Torcica Ion în dosarul nr. 10430/1992 al Judecătoriei Tirgoviste și constata ca
art. 3 și 6 din Decretul nr. 94 din 28 martie 1983
cu privire la declararea animalelor, înstrăinarea și taierea bovinelor și cabalinelor au fost abrogate parțial prin art. 150 alin. (1) din Constituție în ce privește dispozițiile care încalcă dreptul de proprietate privată și răspunderea juridică rezultate din aceasta încălcare.
2. Constata ca dispozițiile cuprinse în art. 3 și în art. 6 din același decret, care privesc asigurarea igienei și a sănătății publice, sunt constituționale.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 1993.
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. Ioan Muraru Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.