Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 701/2008

privind preluarea unui drum comunal din domeniul public al comunei Mirșid și din administrarea Consiliului Local al Comunei Mirșid, județul Sălaj, în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a activităților de interes național în domeniul administrării drumurilor naționale, precum și încadrarea acestuia în categoria funcțională a drumurilor naționale

prezumat în vigoare

Data actului
2 iulie 2008
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 511 din 8 iulie 2008
Citează
6 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 4.219 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (2) și al

art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, al

art. 12 și 22^1 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997

privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al

art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003

pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 47/2004 , cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă preluarea unui drum comunal, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al comunei Mirșid și din administrarea Consiliului Local al Comunei Mirșid, județul Sălaj, în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a activităților de interes național în domeniul administrării drumurilor naționale, precum și încadrarea acestuia în categoria funcțională a drumurilor naționale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 2

Predarea-preluarea drumului comunal prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Consiliul Local al Comunei Mirșid și Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

Drumul comunal preluat conform art. 1 își modifică indicativul, conform anexei.

Articolul 4

Anexele nr. 1 și 3 la

Hotărârea Guvernului nr. 540/2000

privind aprobarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 și 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează în mod corespunzător.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
Ludovic Orban
p. Ministrul internelor
și reformei administrative,
Liviu Radu,
secretar de stat
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 2 iulie 2008.
Nr. 701.

Anexa DATELE DE IDENTIFICARE

a drumului comunal care se preia din domeniul public al comunei Mirșid și din administrarea Consiliului Local al Comunei Mirșid, județul Sălaj, în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a activităților de interes național în domeniul administrării drumurilor naționale

Denumirea sectorului de drum care se preia

Persoana juridică de la care se preia sectorul de drum

Persoana juridică care preia sectorul de drum

Lungimea totală (km)

Indicativ vechi

Indicativ nou

DC 21 "Pe Vitinal" km 84+160 pe DN 1H - km 43+150 pe DJ 191C

Consiliul Local al Comunei Mirșid

Ministerul Transporturilor - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.

4,00

DC 21

DN

-----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.