Convenția din 10 iunie 1958

Articolul 1

1. Prezenta Convenție se aplică recunoașterii și executării sentințelor arbitrale date pe teritoriul unui alt Stat, decît acela unde se cere recunoașterea și executarea sentințelor și rezultate din diferende între persoane fizice sau juridice. Ea se aplică, de asemenea, sentințelor arbitrale care nu sînt considerate ca sentințe naționale în Statul unde este cerută recunoașterea și executarea lor.

2. Prin "sentințe arbitrale" se înțeleg nu numai sentințele date de către arbitri numiți pentru cazuri determinate, ci de asemenea și acelea care sînt date de către organe de arbitraj permanente cărora părțile li s-au supus.

3. În momentul semnării sau ratificării prezentei Convenții, aderării la ea sau notificării de extindere prevăzute la articolul X, orice Stat va putea, pe bază de reciprocitate, sa declare ca va aplica Convenția numai la recunoașterea și executarea sentințelor date pe teritoriul unui alt Stat contractant. El va putea, de asemenea, sa declare ca va aplica Convenția numai la diferendele rezultate din raporturi de drept, contractuale sau necontractuale, care sînt considerate comerciale de către legea sa naționala.

Articolul 2

1. Fiecare din Statele contractante recunoaște convenția scrisă prin care părțile se obliga sa supună unui arbitraj toate diferendele sau anumite diferende care s-au ivit sau ar putea să se iveasca între ele privind un raport de drept determinat, contractual sau necontractual, referitor la o problemă susceptibilă de a fi reglementată pe calea arbitrajului.

2. Prin "convenție scrisă" se înțelege o clauza compromisorie inserată într-un contract, sau un compromis semnate de părți, sau cuprinse într-un schimb de scrisori sau telegrame.

3. Tribunalul unui Stat contractant, sesizat cu un litigiu privind o problemă asupra căreia părțile au încheiat o convenție în sensul prezentului articol, va îndrumă părțile la arbitraj, la cererea uneia din ele, dacă nu constata ca zisa convenție este caducă, inoperantă sau nesusceptibila de a fi aplicată.

Articolul 3

Fiecare din Statele contractante va recunoaște autoritatea unei sentințe arbitrale și va acorda executarea acestei sentințe conform regulilor de procedura în vigoare pe teritoriul unde sentinta este invocată în condițiile stabilite în articolele următoare. Pentru recunoașterea sau executarea sentințelor arbitrale cărora se aplică prezenta Convenție nu vor fi impuse condițiuni mult mai riguroase, nici cheltuieli de judecată mult mai ridicate, decît acelea care sînt impuse pentru recunoașterea sau executarea sentințelor arbitrale naționale.

Articolul 4

1. Pentru a obține recunoașterea și executarea arătată în articolul precedent, partea care cere recunoașterea și executarea trebuie să producă odată cu cererea:

a) originalul sentinței autentificat în mod cuvenit, sau o copie a acestui original intrunind condițiile cerute pentru autenticitatea sa;

b) originalul convenției arătate în articolul II sau o copie intrunind condițiile cerute pentru autenticitatea sa;

2. Dacă menționată sentinta sau menționată convenție nu este redactată într-o limbă oficială a tarii în care sentinta este invocată, partea care cere recunoașterea și executarea sentinței va trebui sa producă o traducere a acestor piese în această limbă. Traducerea va trebui să fie certificată de un traducător oficial, sau de un traducător cu jurămînt, ori de un agent diplomatic sau consular.

Articolul 5

1. Recunoașterea și executarea sentinței nu vor fi refuzate, la cererea părții contra căreia ea este invocată, decît dacă aceasta face dovada în fața autorității competente a tarii unde recunoașterea și executarea sînt cerute:

a) ca părțile la convenția amintita în articolul II, erau, în virtutea legii aplicabilă lor, lovite de o incapacitate, sau ca convenția menționată nu este valabilă în virtutea legii căreia părțile au subordonat-o, sau în lipsa unor indicații în acest sens, în virtutea legii tarii în care sentinta a fost data; sau

b) ca partea împotriva căreia este invocată sentinta nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj, sau ca i-a fost imposibil, pentru un alt motiv, să-și pună în valoare mijloacele sale de apărare; sau

c) ca sentinta se referă la un diferend nementionat în compromis, sau care nu intră în prevederile clauzei compromisorii, sau ca ele conțin hotărîri care depășesc prevederile compromisului, sau ale clauzei compromisorii; totuși, dacă dispozițiile sentinței care au legătură cu problemele supuse arbitrajului pot fi disjunse de cele care au legătură cu probleme care nu sînt supuse arbitrajului, primele pot fi recunoscute și executate; sau

d) ca constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu convenția părților, sau, în lipsa de convenție, ca ea nu a fost conformă cu legea tarii în care a avut loc arbitrajul; sau

e) ca sentinta nu a devenit încă obligatorie pentru părți sau a fost anulată sau suspendată de o autoritate competentă a tarii în care, sau după legea căreia, a fost data sentinta.

2. Recunoașterea și executarea unei sentințe arbitrale vor putea fi, de asemenea, refuzate dacă autoritatea competentă a tarii în care se cere recunoașterea și executarea constata:

a) ca în conformitate cu legea acestei tari obiectul diferendului nu este susceptibil a fi reglementat pe calea arbitrajului; sau

b) ca recunoașterea sau executarea sentinței ar fi contrară ordinei publice a acestei tari.

Articolul 6

Dacă anularea sau suspendarea sentinței este cerută autorității competente vizata la articolul V, paragraful 1 alineatul e, autoritatea în fața căreia este invocată sentinta poate, dacă considera indicat, sa amine statuarea asupra executării sentinței; ea poate, de asemenea, la cererea părții care solicită executarea sentinței, sa ordone celeilalte părți sa furnizeze garanții convenabile.

Articolul 7

1. Dispozițiile prezentei Convenții nu aduc atingere validității acordurilor multilaterale sau bilaterale încheiate de Statele contractante în materie de recunoaștere și executare de sentințe arbitrale și nu priveaza nici o parte interesată de dreptul pe care l-ar putea avea de a se prevala de o sentinta arbitrală în modul și în măsura admisă de legislația sau tratatele tarii în care sentinta este invocată.

2. Protocolul de la Geneva din 1923 privitor la clauzele de arbitraj și Convenția de la Geneva din 1927 pentru executarea sentințelor arbitrale străine vor inceta sa mai producă efecte între Statele contractante din ziua și în măsura în care aceste State vor fi legate prin prezenta Convenție.

Articolul 8

1. Prezenta Convenție este deschisă pînă la 31 decembrie 1958 semnării oricărui Stat membru al Organizației Națiunilor Unite, ca și oricărui alt Stat care este sau va deveni ulterior membru al uneia sau mai multor instituții specializate ale Organizației Națiunilor Unite sau parte la Statutul Curții Internaționale de Justiție sau care va fi invitat de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

2. Prezenta Convenție trebuie să fie ratificată și instrumentele de ratificare să fie depuse pe lîngă Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 9

1. Toate Statele menționate la articolul VIII pot adera la prezenta Convenție.

2. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare pe lîngă Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 10

1. Orice Stat va putea, în momentul semnării, ratificării sau aderării, sa declare ca prezenta Convenție se va extinde asupra tuturor teritoriilor pe care le reprezintă pe plan internațional sau asupra unuia sau mai multora dintre ele. Aceasta declarație își va produce efectele sale în momentul intrării în vigoare a Convenției pentru numitul Stat.

2. În consecința, orice extindere de aceasta natura se va face prin notificare adresată Secretarului general al Organizației Națiunilor Unite și își va produce efectele sale cu începere de la a nouazecea zi care urmează datei la care Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite a primit notificarea, sau la data intrării în vigoare a Convenției pentru mentionatul Stat, dacă aceasta din urma data este posterioară.

3. În ceea ce privește teritoriile cărora prezenta Convenție nu se aplică la data semnării, ratificării sau aderării, fiecare Stat interesat va examina posibilitatea de a lua măsurile dorite pentru a extinde Convenția asupra acestor teritorii sub rezerva, eventuala, atunci cînd motive constituționale o vor cere, a asentimentului guvernelor acestor teritorii.

Articolul 11

Dispozițiile ce urmează se vor aplica Statelor federative sau neunitare;

a) în ce privește articolele prezentei Convenții care țin de competența legislativă a puterii federale, obligațiile guvernului federal vor fi aceleași cu acelea ale Statelor contractante care nu sînt State federative;

b) în ce privește articolele prezentei Convenții care țin de competența legislativă a fiecăruia din Statele sau provinciile constitutive, care nu sînt, în virtutea sistemului constituțional al federației, ținute sa ia măsuri legislative, guvernul federal va aduce mentionatele articole, în cel mai scurt timp posibil și cu avizul sau favorabil, la cunoștința autorităților competente ale Statelor sau provinciilor constitutive;

c) un Stat federativ, Parte la prezenta Convenție, va comunică, la cererea oricărui alt Stat contractant care i-ar fi transmisă prin intermediul Secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, o expunere a legislației și practicilor în vigoare în federatie și în unitățile ei constitutive, în ce privește una sau alta din dispozițiile Convenției, indicind măsura în care, printr-o acțiune legislativă sau alta, s-a dat efect menționatei dispoziții.

Articolul 12

1. Prezenta Convenție va intră în vigoare în cea de a nouazecea zi care urmează datei depunerii celui de al treilea instrument de ratificare sau aderare.

2. Pentru fiecare din Statele care vor ratifica Convenția sau vor adera la ea după depunerea celui de al treilea instrument de ratificare sau aderare, ea va intră în vigoare în cea de a nouazecea zi care va urma datei depunerii de către acest Stat a instrumentului sau de ratificare sau aderare.

Articolul 13

1. Orice Stat contractant va putea sa denunțe prezenta Convenție prin notificare scrisă adresată Secretarului general al Organizației Națiunilor Unite. Denunțarea va produce efect după un an de la data cînd Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va fi primit notificarea.

2. Orice Stat care ar face o declarație sau o notificare conform articolului X va putea notifica ulterior Secretarului general al Organizației Națiunilor Unite ca Convenția va inceta să se aplice pe teritoriul în chestiune după un an de la data la care Secretarul general va fi primit aceasta notificare.

3. Prezenta Convenție va rămîne aplicabilă sentințelor arbitrale în legătură cu care a fost începută o procedură de recunoaștere sau executare înainte de intrarea în vigoare a denunțării.

Articolul 14

Un Stat contractant nu poate să se prevaleze de dispozițiile prezentei Convenții față de alte State decît în măsura în care el însuși este ținut să aplice aceasta Convenție.

Articolul 15

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va notifica tuturor Statelor menționate la articolul VIII:

a) semnarile și ratificarile menționate la articolul VIII;

b) aderarile menționate la articolul IX;

c) declarațiile și notificările menționate la articolele I, X și XI;

d) data la care prezenta Convenție va intră în vigoare în aplicarea articolului XII;

e) denuntarile și notificările menționate la articolul XIII.

Articolul 16

1. Prezenta Convenție, ale carei texte chinez, englez, francez, rus și spaniol au valabilitate egala, va fi depusa în arhivele Organizației Națiunilor Unite.

2. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va remite Statelor vizate la articolul VIII cîte o copie certificată conformă a prezentei Convenții.