Ordinul nr. 817/1994
ORDIN nr. 817 din 22 iunie 1994 privind aprobarea lansării unei emisiuni de titluri de stat cu discont
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- HG nr. 788/1992 12 decembrie 1992 privind organizarea și functionarea Ministerului Finanțelor
Ministrul de stat, ministrul finanțelor,
în baza Hotărârii Guvernului nr. 788/1992 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor,
în baza prevederilor
art. 7 și 10 din Legea nr. 91/1993
privind datoria publică, ale art. 27 din Legea bugetului de stat pe anul 1994 nr. 36/1994, ale Convenției încheiate între Ministerul Finanțelor și Banca Naționala a României,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă lansarea unei emisiuni de titluri de stat cu discont, numite certificate de trezorerie, seria D 1 94.09.29, garantată de stat, în valoare nominală totală de nu mai mult de 318.519.883.100 lei.
Articolul 2
Valoarea nominală individuală a unui certificat de trezorerie este de 100 milioane lei sau multipli ai acesteia.
Articolul 3
Lansarea emisiunii de titluri de stat se efectuează prin Banca Naționala a României care acționează ca agent al statului de plată, înregistrare și transfer.
Articolul 4
Data emisiunii este joi, 30.06.1994, cu scadența joi, 29.09.1994.
Articolul 5
Prețul titlului cu discont este de nu mai puțin de 81,466 milioane lei la 100 milioane lei valoare nominală, corespunzător unui randament (Y) (rata a profitului) de 90% determinat după formula:
360
P = ------------------ X 100
Y X D + 360
în care:
P = prețul titlului cu discont
Y = randament (rata profitului %)
D = nr. de zile până la scadenta.
Articolul 6
Lansarea emisiunii de titluri de stat se va face prin subscripție publică. Certificatele de trezorerie pot fi cumpărate de societăți bancare din România în nume propriu sau în numele clienților lor.
Cererile de subscriere se depun la Banca Naționala a României până marti, 23.08.1994.
După închiderea subscrierii, dar în aceeași zi, participanții vor fi informati asupra acceptării sau neacceptării totale sau parțiale a cererilor depuse.
Articolul 7
Plata certificatelor de trezorerie subscrise se va face la data emisiunii, respectiv 30.06.1994, prin debitarea contului cumpărătorului deschis la Banca Naționala a României cu suma reprezentind prețul inițial (valoarea inițială) al certificatelor de trezorerie cumpărate.
Răscumpărarea certificatelor de trezorerie se va face la data scadentei, respectiv 29.09.1994, prin creditarea contului deținătorului cu sume reprezentind valoarea nominală a certificatelor de trezorerie deținute.
Articolul 8
Certificatele de trezorerie nu se emit în forma fizica. Proprietatea asupra acestora va fi înregistrată la Banca Naționala a României, iar orice schimbare de proprietate va fi anunțată acesteia în conformitate cu procedura stabilită de Banca Naționala a României prin
Instrucțiunile nr. 2/1994 .
Articolul 9
Prezenta emisiune nu beneficiază de facilități fiscale.
Articolul 10
Direcția generală a trezoreriei din Ministerul Finanțelor va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.