Decizia nr. 117/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România", excepție ridicată de Mayor Phillip în Dosarul nr. 10.959/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București, cauză înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 2.217D/2006.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba engleză, doamna Elena Andrei.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 2.220D/2006, nr. 2.221D/2006, nr. 2.280D/2006 și nr. 60D/2007 având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Zaid Abdul Hadi, Kamanga Charles, Sajjad Masihh și Faisal Saeed în dosarele nr. 8.558/302/2006, nr. 9.554/302/2006, nr. 12.121/302/2006 și nr. 10.537/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Răspund interpretul autorizat de limba arabă, dl. Dalati Bassam, precum și doamna Elena Andrei.

Curtea, având în vedere identitatea obiectului excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 60D/2007, nr. 2.280D/2006, nr. 2.221D/2006 și nr. 2.220D/2006 la Dosarul nr. 2.217D/2006, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public precizează mai întâi că

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost abrogată expres prin

Legea nr. 122/2006

privind azilul în România și arată apoi că soluția legislativă conținută în textul ce constituie obiectul excepției a fost preluată de noua reglementare la art. 66 alin. (1). Consideră că jurisprudența Curții Constituționale cu privire la dispozițiile

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

își menține valabilitatea și în ceea ce privește dispozițiile menționate din

Legea nr. 122/2006 , motiv pentru care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 66 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierile din 24, 23 și 31 octombrie 2006, precum și din 22 decembrie 2006, pronunțate în dosarele nr. 10.959/302/2006, nr. 8.558/302/2006, nr. 9.554/302/2006, nr. 12.121/302/2006 și nr. 10.537/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 16 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România". Excepția a fost ridicată de Mayor Phillip, Zaid Abdul Hadi, Kamanga Charles, Sajjad Masihh și Faisal Saeed în cauze având ca obiect soluționarea unor plângeri împotriva unor hotărâri ale Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, având un conținut similar, se susține că dispozițiile de lege criticate contravin art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind statutul refugiaților, Geneva, 1951, raportat la art. 11 alin. (1) și (2), art. 18 alin. (2) și la art. 20 alin. (2) din Constituție.

În esență, se arată că regula instituită de

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , potrivit căreia, împotriva hotărârii instanței de judecată, contestatorul sau Oficiul Național pentru Refugiați poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, creează o situație inechitabilă între cele două părți din proces. Aceasta, deoarece solicitantul de azil, la momentul pronunțării, nu cunoaște motivele pentru care instanța a admis plângerea formulată împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați și, în consecință, trebuie să declare recurs pentru a nu pierde termenul de 5 zile, în timp ce cealaltă parte este îndreptățită să declare recurs numai atunci când soluția pronunțată de instanța de fond îi este nefavorabilă. Totodată, termenul de declarare a recursului, instituit prin dispozițiile de lege criticate, este nefavorabil categoriei de persoane căreia ordonanța i se adresează - cea a refugiaților - deoarece legislația aplicabilă cetățenilor români, respectiv regulile instituite de procedura civilă, contenciosul administrativ sau procedura penală, prevede termene de declarare a recursului de 15 zile, respectiv de 10 zile de la comunicare sau pronunțare, în timp ce prevederile

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

impun un termen de 5 zile de la pronunțare.

Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat dă posibilitatea petentului de a ataca hotărârea instanței, pentru a fi cenzurată de o instanță superioară; or, în cadrul soluționării căii de atac, acesta are posibilitatea să își susțină cauza.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Avocatul Poporului precizează, mai întâi, că, în urma abrogării

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 , dispozițiile art. 16 alin. (7) din aceasta au fost preluate, de principiu, de

art. 66 alin. (1) și (4) din Legea nr. 122/2006 , iar acestea sunt constituționale. În acest sens, susține că rațiunea instituirii termenului de 5 zile ca termen de recurs rezidă din necesitatea urgentării soluționării cauzei și evitarea tergiversării judecății, astfel că nu se poate susține încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Mai mult, textele de lege criticate conțin norme de procedură, a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, care, în considerarea unor situații deosebite, poate institui reguli speciale de procedură. De asemenea, dispozițiile

art. 66 alin. (1) și (4) din Legea nr. 122/2006

nu conțin norme contrare prevederilor art. 18 alin. (2) din Constituție și nici celor ale art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind statutul refugiaților, Geneva, 1951, ratificată prin

Legea nr. 46/1991 , raportat la art. 11 alin. (1) și (2) și la art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Anterior sesizării Curții cu soluționarea prezentei excepții de neconstituționalitate, ordonanța a fost abrogată prin dispozițiile

art. 152 alin (2) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Dispozițiile

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

au fost preluate, de principiu, de art. 66 intitulat "Termenul de depunere a recursului" din noua lege, respectiv în cuprinsul alin. (1) și (4) al articolului, astfel că asupra acestor dispoziții se va pronunța Curtea Constituțională. Textele de lege criticate au, în prezent, următorul conținut: "(1) Împotriva hotărârii instanței contestatarul sau Oficiul Național pentru Refugiați poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.[...] (4) În cazul în care recursul a fost declarat în termenul prevăzut la alin. (1), solicitantul are dreptul de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluționării recursului."

În motivarea excepției ridicate autorii acesteia invocă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, referitoare la dreptul părților la un proces echitabil, precum și, prin raportare la art. 11 alin. (1) și (2), art. 18 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind statutul refugiaților, Geneva, 1951, privind dreptul de a sta în justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

au mai fost analizate de instanța de contencios constituțional, atât în redactarea lor anterioară, cât și în cea actuală, conținută de

art. 66 alin. (1) și (4) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, controlul de constituționalitate fiind exercitat prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale invocate a fi încălcate și în prezenta cauză și cu o motivare identică. În acest sens sunt deciziile nr. 135/2006, nr. 310/2006 și nr. 898/2006, prin care Curtea, pentru argumentele acolo expuse, a respins excepția de neconstituționalitate, arătând, în esență, că textele de lege criticate răspund întru totul exigențelor dreptului de acces liber la justiție și dreptului la un proces echitabil.

Curtea constată, de asemenea, că cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 66 alin. (1) și (4) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Mayor Phillip, Zaid Abdul Hadi, Kamanga Charles, Sajjad Masihh și Faisal Saeed în dosarele nr. 10.959/302/2006, nr. 8.558/302/2006, nr. 9.554/302/2006, nr. 12.121/302/2006 și nr. 10.537/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2007.