Convenția din 31 ianuarie 1994
privind regimul emisiunii vinzarii și răscumpărării titlurilor de stat
prezumat în vigoare
În conformitate cu prevederile
art. 14 din Legea nr. 10/1991 ,
art. 7 din Legea nr. 91/1993
și
art. 29 și 30 din Legea nr. 34/1991 , Ministerul Finanțelor, în calitatea sa de emitent, reprezentat prin domnul Florin Georgescu, ministru de stat, ministrul finanțelor, și Banca Naționala a României, în calitatea sa de agent, reprezentată prin domnul Mugur Isarescu, guvernator, președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, încheie prezenta convenție.
Capitolul 1 Prevederi generale
Articolul 1
În aplicarea prezentei convenții, expresiile și notiunile de mai jos, cu excepția cazurilor în care sunt formulate diferit în context, vor avea următorul înțeles:
a) titluri de stat: înscrisuri emise de Ministerul Finanțelor care exprima o creanta financiară asupra emitentului, garantată în mod expres și necondiționat de statul român;
b) titluri de stat cu discont: titluri de stat nepurtatoare de dobinda, vîndute la un preț inițial mai mic decît valoarea nominală, diferența dintre prețul inițial și valoarea nominală fiind discontul și reprezentind beneficiul cumpărătorului;
c) titluri de stat purtătoare de dobinda: titluri de stat vîndute la valoarea nominală sau cu discont sau prima și pentru care emitentul plătește periodic dobinzi în conformitate cu termenii și cu condițiile cuprinse în prospectul de emisiune al seriei respective;
d) prospectul de emisiune: document oficial, descris în cap. 5 din prezenta convenție, aprobat printr-un ordin al ministrului finanțelor, care stabilește termenii și condițiile de emisiune ale unei anumite serii de titluri de stat;
e) serii de titluri de stat: titlurile de stat emise în conformitate cu prevederile unui prospect de emisiune, având termeni și condiții identice, cu excepția datelor de răscumpărare a valorii nominale, de plată a dobinzii și de răscumpărare în avans;
f) data scadentei: data la care valoarea nominală și ultima transa de dobinda aferente unui titlu de stat purtător de dobinda, sau valoarea nominală a unui titlu de stat cu discont, devin exigibile în conformitate cu prospectul de emisiune;
g) data plății dobinzii: data desemnată pentru plata dobinzii aferente unei anumite serii de titluri de stat purtătoare de dobinda;
h) data răscumpărării în avans: data fixată pentru răscumpărarea, anterioară datei scadentei, a oricărui titlu de stat, comunicată de către sau în numele statului român, sau o dată la care un proprietar își exercită dreptul de răscumpărare, anterioară datei scadentei, a unui titlu de stat, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite prin prospectul de emisiune;
i) data înregistrării curente: acea data, stabilită ca ultima de către Banca Naționala a României, pentru determinarea proprietății asupra oricărui titlu de stat, în vederea plății valorii nominale și/sau dobinzii aferente, ce devin scadente și plătibile în cel mult 15 zile calendaristice de la această dată;
j) contul de valoare nominală și dobinda: un cont special, deschis la Banca Naționala a României, pe numele Ministerului Finanțelor, în care acesta virează obligațiile sale financiare aferente titlurilor de stat;
k) deținător: proprietarul înregistrat al oricărui titlu de stat, în conformitate cu prevederile prezentei convenții.
Capitolul 2 Emisiunea și alte operațiuni privind titlurile de stat
Articolul 2
Titlurile de stat vor fi emise în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei convenții.
Articolul 3
Titlurile de stat vor fi emise în forma dematerializată și cu valori nominale conform prevederilor prospectului de emisiune al seriei respective.
Articolul 4
Obligațiile financiare ale Ministerului Finanțelor (valoarea nominală, dobinda, primele) se vor plati asa cum este specificat în prospectul de emisiune al seriei respective deținătorilor titlurilor de stat, înregistrați la data înregistrării curente.
Articolul 5
Dacă data de efectuare a oricăreia dintre plățile incluse în obligațiile financiare ale Ministerului Finanțelor este într-o zi nelucrătoare, plățile se vor efectua în ziua lucrătoare următoare.
Articolul 6
Titlurile de stat vor fi exprimate numai în moneda naționala - leul; Banca Naționala a României va onora obligațiile financiare aferente titlurilor de stat numai deținătorilor înregistrați și numai în forma bănească.
Articolul 7
Pentru fiecare serie de titluri de stat dematerializate, Ministerul Finanțelor va emite și inregistra pe numele Băncii Naționale a României un singur titlu de stat în forma fizica. Acest titlu de stat va fi deținut până la data scadentei de către Banca Naționala a României, împreună cu evidenta deținătorilor titlurilor de stat dematerializate, a seriei respective, precum și a drepturilor și privilegiilor acordate deținătorilor în conformitate cu prevederile prospectului de emisiune. Banca Naționala a României va returna titlul de stat în forma fizica Ministerului Finanțelor o dată cu plata de către acesta a obligațiilor financiare aferente.
Articolul 8
Titlu de stat în forma fizica prevăzut la articolul precedent va purta sigiliul (ștampila) oficial al Ministerului Finanțelor, va fi semnat în original de către ministrul finanțelor sau inlocuitorul legal al acestuia și va cuprinde cel puțin următoarele elemente:
- seria;
- data emisiunii;
- data scadentei;
- valoarea nominală;
- rata dobinzii (prețul inițial).
Articolul 9
Banca Naționala a României, în calitatea sa de agent, va organiza un sistem de depozitare a titlurilor de stat, precum și un sistem de transfer - înregistrare - decontare pentru operațiunile efectuate cu titlurile de stat.
Articolul 10
În vederea plății efective, Ministerul Finanțelor va recunoaște Banca Naționala a României ca deținător al titlurilor de stat în conformitate cu prevederile prezentei convenții. Obligațiile financiare ale Ministerului Finanțelor vor fi plătite direct de către Ministerul Finanțelor Băncii Naționale a României în contul de valoare nominală și dobinda, cu cel puțin o zi lucrătoare înainte de data scadentei.
Sub rezerva încasării efective a obligațiilor financiare ale Ministerului Finanțelor în contul de valoare nominală și dobinda, Banca Naționala a României va efectua plățile către deținătorii înregistrați prin sistemul de transfer - înregistrare - decontare.
Articolul 11
Titlurile de stat vor fi anulate din evidentele Ministerului Finanțelor și ale Băncii Naționale a României o dată cu răscumpărarea la data scadentei sau la data răscumpărării în avans. Certificatele de radiere vor fi emise în doua exemplare, din care unul pentru Banca Naționala a României și altul pentru Ministerul Finanțelor.
Articolul 12
Nici una dintre prevederile prezentei convenții nu împiedica emiterea de titluri de stat suplimentare cu drepturi egale, în ceea ce privește obligațiile financiare ale Ministerului Finanțelor, cu cele ale titlurilor de stat emise anterior.
Capitolul 3 Obligațiile Ministerului Finanțelor
Articolul 13
Pentru orice emisiune de titluri de stat ulterioară prezentei convenții, efectuată direct sau pe bază de convenții (contracte) încheiate cu alți agenți de emisiune, Ministerul Finanțelor va consulta Banca Naționala a României în vederea armonizării acestora cu emisiunile anterioare și cu obiectivele de politica monetara a României.
Articolul 14
Anterior oricărei emisiuni de titluri de stat, Ministerul Finanțelor se va asigura ca prevederile prezentei convenții, precum și ale legii sunt respectate integral și, totodată, ca noile emisiuni de titluri de stat nu contravin prevederilor legii.
Articolul 15
Ministerul Finanțelor, funcționarii, agenții și angajații săi nu vor acționa în nici un mod care ar putea aduce prejudicii în ceea ce privește siguranța plății obligațiilor financiare ale Ministerului Finanțelor pentru titlurile de stat. Totodată, nu se va încheia nici un contract și nu se va întreprinde nici o acțiune prin care drepturile vreunui deținător de titluri de stat ar putea fi prejudiciate sau diminuate.
Articolul 16
Ministerul Finanțelor are obligația plății prompte a obligațiilor financiare aferente oricărui titlu de stat, la datele și în conformitate cu prevederile prospectului de emisiune și ale prezentei convenții. Ministerul Finanțelor este legal răspunzător în numele statului român în fața deținătorilor titlurilor de stat în situația apariției viciilor de plată, asa cum sunt acestea definite în cap. 6 al prezentei convenții, cu excepția cazurilor care, conform prevederilor prezentei convenții, sunt în responsabilitatea agentului.
Capitolul 4 Obligațiile Băncii Naționale a României
Articolul 17
Banca Naționala a României este răspunzătoare pentru îndeplinirea funcțiilor de agent de plată, înregistrare și transfer în conformitate cu prevederile prezentei convenții. Banca Naționala a României va putea numi un agent care să îndeplinească aceste funcții.
Articolul 18
Banca Naționala a României va organiza și va conduce vânzarea titlurilor de stat, în numele Ministerului Finanțelor, însă nu va participa în calitate de cumpărător pe piața primara. Procedurile, datele și metodele vinzarii vor fi stabilite de Banca Naționala a României cu consultarea prealabilă a Ministerului Finanțelor. Banca Naționala a României va emite norme și regulamente privind vânzarea, transferul și răscumpărarea titlurilor de stat.
Articolul 19
Banca Naționala a României va acorda consultanța și asistența tehnica Ministerului Finanțelor în conformitate cu responsabilitățile ce-i revin prin prezenta convenție, va informa permanent Ministerul Finanțelor asupra condițiilor pieței, preferintelor investitorilor și va furniza informațiile financiare și economice necesare acestuia pentru lansarea unor noi emisiuni.
Articolul 20
Banca Naționala a României se obliga să prezinte la solicitarea Ministerului Finanțelor toate registrele și orice alte documente cu privire la operațiunile efectuate în aplicarea prezentei convenții. Totodată se angajează să aplice un tratament nediscriminatoriu față de oricare dintre deținători.
Capitolul 5 Prospectul de emisiune și comunicatul oficial
Articolul 21
Ministerul Finanțelor, după consultări cu Banca Naționala a României, va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va pune la dispoziția mass-media, cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de data vinzarii titlurilor de stat, un ordin al ministrului finanțelor, care va cuprinde cel puțin următoarele:
- seriile titlurilor de stat care urmează să fie emise;
- data scadentei;
- valoarea totală a emisiunii;
- valorile nominale individuale;
- modalitatea și data vinzarii titlurilor de stat;
- prețul minim sau rata dobinzii maxime acceptate;
- modalitatea și data decontării titlurilor de stat achiziționate;
- agentul de plată, de înregistrare și de transfer;
- elemente ale prospectului de emisiune;
- regimul fiscal al emisiunii.
Articolul 22
După încheierea vinzarilor, în conformitate cu prevederile prezentei convenții, dar nu mai tirziu de 2 zile lucrătoare, Ministerul Finanțelor va emite prospectul de emisiune, care va conține cel puțin următoarele elemente:
- baza legală a emisiunii;
- seriile titlurilor de stat care urmează să fie emise;
- data scadentei;
- valoarea totală a emisiunii;
- valorile nominale individuale;
- modalitatea și data decontării titlurilor de stat achiziționate;
- regimul fiscal al emisiunii;
- prime;
- modalitatea de răscumpărare etc.
Articolul 23
Ministerul Finanțelor va pune la dispoziția Băncii Naționale a României prospectul de emisiune în vederea distribuirii către cumpărător.
Articolul 24
Ministerul Finanțelor împreună cu Banca Naționala a României vor întocmi comunicatul oficial care va conține elemente referitoare la rezultatul vinzarii.
Articolul 25
Banca Naționala a României, în calitate de agent, va asigura distribuirea comunicatului oficial tuturor canalelor mass-media.
Articolul 26
Prezenta convenție permite Ministerului Finanțelor sau Băncii Naționale a României, precum și intermediarilor financiari sa întocmească și sa distribuie diverse materiale publicitare de promovare a titlurilor de stat, cu condiția ca acestea să fie corecte și conforme cu prevederile prospectului de emisiune și să fie aprobate anterior distribuirii lor astfel: cele elaborate de Ministerul Finanțelor, de către Banca Naționala a României; cele elaborate de Banca Naționala a României, de către Ministerul Finanțelor, iar cele elaborate de intermediari financiari, de către Ministerul Finanțelor și Banca Naționala a României.
Capitolul 6 Vicii de plată și remedierea acestora
Articolul 27
Următoarele cazuri sunt considerate și constituie vicii de plată:
a) neplata la data scadentei sau la altă dată prevăzută a valorii nominale a unui titlu de stat;
b) neplata la datele prevăzute a dobinzilor aferente unui titlu de stat;
c) neplata la datele prevăzute a primelor aferente unui titlu de stat.
Articolul 28
În situația apariției viciilor de plată definite la articolul precedent, Banca Naționala a României împreună cu Ministerul Finanțelor vor lua următoarele măsuri de remediere:
a) virarea imediata a sumelor necesare acoperirii plăților scadente, din alte conturi de disponibilitati ale Ministerului Finanțelor deschise la Banca Naționala a României, în contul de valoare nominală și dobinda;
b) în situația în care, după mobilizarea tuturor disponibilităților Ministerului Finanțelor la Banca Naționala a României, sumele astfel constituite sunt insuficiente pentru onorarea plăților scadente, Banca Naționala a României va notifica Ministerului Finanțelor, în vederea disponibilizarii imediate de către acesta a sumelor necesare din alte surse (trezorerii județene, societăți bancare etc.).
Articolul 29
În situația în care, după aplicarea măsurilor de remediere prevăzute la articolul anterior, fondurile bănești sunt insuficiente pentru acoperirea integrală a plăților scadente, toate responsabilitățile asumate de Banca Naționala a României în calitate de agent prin prezenta convenție încetează prin preluarea simultană a acestora de către Ministerul Finanțelor și declararea publică a suspendării plăților (moratoriu).
Capitolul 7 Dispoziții finale
Articolul 30
Ministerul Finanțelor și Banca Naționala a României, ca părți semnatare, accepta și se obliga să respecte întocmai toate prevederile și condițiile prezentei convenții; titlurile capitolelor din aceasta convenție au un caracter indicativ.
Articolul 31
Ministerul Finanțelor și Banca Naționala a României vor revedea periodic aplicabilitatea prevederilor prezentei convenții și, în situația în care vor considera necesar, o vor amenda corespunzător și de comun acord. Orice amendament ulterior se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 32
Părțile se vor angaja ca prin prevederile amendamentelor ulterioare la prezenta convenție sa nu afecteze negativ interesele deținătorilor.
Articolul 33
Orice litigiu apărut între părțile semnatare în procesul aplicării prevederilor prezentei convenții se soluționează prin negocieri bilaterale în termen de 10 zile lucrătoare de la notificarea cauzei litigiului. În situația în care negocierile rămân fără rezultat, oricare dintre părți are dreptul sa înainteze cazul spre soluționare organelor judecătorești competente.
Articolul 34
Prezenta convenție intră în vigoare la data semnării acesteia.
Articolul 35
Prezenta convenție a fost întocmită în doua exemplare originale, cîte un exemplar pentru fiecare dintre părțile semnatare.
Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isarescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.