Moțiune nr. 1/1994
MOȚIUNE nr. 1 din 18 aprilie 1994 privind transparența activităților întreprinse de parlamentari, miniștri sau secretari de stat
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Senatul adoptă prezenta moțiune.
Parlamentul este instituția centrala, definitorie, a oricărei democratii autentice, pentru ca Parlamentul este rezultatul exprimarii directe a opțiunii cetățenilor și locul în care se naște ansamblul legilor care guvernează statul de drept.
Orice factor de natura sa diminueze prestigiul Parlamentului, deteriorându-i imaginea, reprezintă un atentat la adresa vieții democratice a tarii.
Pe de altă parte, îndeplinirea complexei misiuni a Executivului presupune o corespunzătoare exercitare a unei autorități, care trebuie să existe inclusiv în ceea ce privește componenta sa morala.
Vom porni de la aceste afirmații ce sunt evident adevărate și, ca urmare, sunt și unanim recunoscute, asociindu-le cu constatarea, de asemenea de necontestat, ca, pentru majoritatea populației românești, prestigiul Parlamentului su autoritatea Executivului se afla la cote extrem de scăzute.
Una din principalele cauze ale acestei stări de fapt consta în impresia, în anumite cazuri justificată și în alte situații exagerata sau chiar falsa, potrivit căreia mulți parlamentari și membri al Executivului sunt asociați la numeroase activități cu implicații economice, generatoare de interese personale, deseori incompatibile cu exercitarea propriilor îndatoriri și, nu rareori, lipsite de onestitate.
Firește, ne dăm seama de dificultățile, aproape insurmontabile, ce se ridica în fața oricăror acțiuni de combatere a acestei dureroase și periculoase realitati. Stim ca, oricare ar fi măsurile luate, ele nu vor putea realiza o rapida și totală eradicare.
Credem însă ca de undeva trebuie începută și apoi trebuie continuată lupta pentru mult-discutata și puțin incercata redresare morala.
Ceea ce propunem este un segment, nu foarte mare, dar nici neglijabil, al acestui început de lupta.
Propunem ca toți parlamentarii, miniștrii și secretarii de stat să fie obligați prin lege să-și declare toate activitățile ce nu fac parte din ansamblul atribuțiilor lor, precum și orice implicare directa sau indirecta în viața economică. Declarațiile incomplete sau inexacte să fie considerate false, antrenând consecințe penale.
O astfel de lege ar putea fi foarte scurta, eventual s-ar putea reduce la un articol unic. Dacă propunerea noastră va fi agreată, ne obligam sa participam la inițiativa legislativă menita sa conducă la apariția sa.
Menționăm că nu suntem ostili activităților de orice fel, inclusiv economice, întreprinse de parlamentari, miniștri sau secretari de stat, firește, dacă aceste activități sunt oneste și nu sunt de natura să le influenteze nedorit îndeplinirea obligațiilor legale. Apreciem însă ca transparenta, pe care o reclamam foarte des, trebuie să înceapă de la noi.
Nr. crt.
Numele și prenumele
Grupul parlamentar
1.
Tocaci Emil
P.A.C.
2.
Călueanu Dumitru
Liberal (P.L. '93)
3.
Potcoavă Andrei
Liberal (P.L. '93)
4.
Moiceanu Constantin
P.N.Ț.C.D. (P.S.D.R.)
5.
Vetișanu Vasile
P.N.Ț.C.D.
6.
Manea Ion
P.N.Ț.C.D.
7.
Vladislav Tiberiu
P.N.Ț.C.D.
8.
Buruiană Florin
P.N.Ț.C.D.
9.
Buzică Emilian
P.N.Ț.C.D.
10.
Alexandru Ioan
P.N.Ț.C.D.
11.
Ceontea Radu
Independent
12.
Magyari Lajos
U.D.M.R.
13.
Sereș Deneș
U.D.M.R.
14.
Hajdu Gabor
U.D.M.R.
15.
Incze Tiberiu Ștefan
U.D.M.R.
16.
Buchwald Petre Constantin
U.D.M.R.
17.
Buracu Mihai
P.N.Ț.C.D.
18.
Paleologu Alexandru
P.A.C.
19.
Broscățeanu Ioan
P.D.S.R.
20.
Muntean Octavian
P.D.S.R.
21.
Matetovici Mihai
P.D.S.R.
22.
Popa P. Dimitrie
P.D.S.R.
23.
Mocanu Dumitru
P.D.S.R.
24.
Dedu Stelian
P.D.S.R.
25.
Darie Simion
P.D.S.R.
26.
Simionescu Constantin
P.D.S.R.
27.
Marin Stelian
P.D.S.R.
28.
Ionescu Gheorghe
P.D.S.R.
29.
Petrescu Mihai
P.D.S.R.
30.
Solcanu Ion
P.D.S.R.
31.
Popa Virgil
P.D.S.R.
32.
Secară Gheorghe
P.U.N.R.
33.
Ignat Doina Florica
P.U.N.R.
34.
Cârciumaru Ion
Partida Națională (P.R.M.)
35.
Răboacă Gheorghe
Partida Națională (P.S.M.)
36.
Suhov Andrei
Partida Națională (P.S.M.)
37.
Moldovan Constantin
Independent
38.
Nistor Mihai
P.D.S.R.
39.
Stoicescu Victor
Independent
40.
Momanu Valeriu
P.D.S.R.
41.
Senciuc Niculai
P.D.S.R.
42.
Dumitrașcu Gheorghe
P.D.S.R.
43.
Popescu I. Dragomir
P.D.S.R.
44.
Preda Elena
P.D.S.R.
45.
Lădaru Mihail
Partida Națională (P.S.M.)
46.
Stoica Ion Aurel
P.D.
47.
Dijmărescu Eugen
P.D.
48.
Vasiliu Constantin Dan
P.D.
49.
Baltazar Constantin Radu
P.D.
50.
Popescu Ovidiu
P.D.
51.
Ivan Sabin
Liberal (P.L. '93)
52.
Diaconu Alexandru
P.D.
53.
Dumitrescu Cristian Sorin
P.D.
54.
Radof Ștefan
P.A.C.
55.
Vasile Dumitru
P.D.S.R.
56.
Todea Ioan
Partida Națională (P.R.M.)
57.
Suian Vaier
P.U.N.R.
58.
Glodean Voicu Valentin
P.N.Ț.C.D.
Aceasta moțiune a fost adoptată de Senat în ședința din 18 aprilie 1994, cu respectarea art. 64 din Constituție și ale art. 125 - 129 din Regulamentul Senatului.
PREȘEDINTELE SENATULUI prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.