Convenția din 21 aprilie 1961

Articolul 1

Domeniul de aplicare a Convenției

1. Prezenta Convenție se aplică:

a) convențiilor de arbitraj încheiate, pentru reglementarea litigiilor născute sau care se vor naște din operații de comerț internațional, între persoanele fizice sau juridice avînd, în momentul încheierii Convenției, reședința lor obișnuită sau sediul în State Contractante diferite;

b) procedurilor și sentințelor arbitrale întemeiate pe convențiile arătate la paragraful 1 lit. a din acest articol.

2. În sensul prezentei Convenții se înțelege prin:

a) "convenție de arbitraj", fie o clauza compromisorie înscrisă într-un contract, fie un compromis, contractul sau compromisul fiind semnate de părți sau conținute într-un schimb de scrisori, de telegrame sau de comunicări prin telex și, în raporturile între tari ale căror legi nu impun forma scrisă pentru convenția de arbitraj, orice convenție încheiată în formele permise de aceste legi;

b) "arbitraj", reglementarea litigiilor nu numai de către arbitrii numiți pentru cazuri determinate (arbitraj ad-hoc), ci și de către instituții permanente de arbitraj;

c) "sediu", locul unde este situata întreprinderea care a încheiat convenția de arbitraj.

Articolul 2

Capacitatea persoanelor juridice de drept public de a se supune arbitrajului

1. În cazurile prevăzute de articolul I, paragraful 1 al prezentei Convenții, persoanele juridice calificate, prin legea care le este aplicabilă, drept "persoane juridice de drept public", au facultatea de a încheia în mod valabil convenții de arbitraj.

2. În momentul semnării sau ratificării prezentei Convenții ori aderării la ea, orice stat va putea declara ca limitează aceasta facultate, în condițiile precizate în declarația sa.

Articolul 3

Capacitatea străinilor de a fi arbitri

În arbitrajele supuse prezentei Convenții, străinii pot fi desemnați ca arbitri.

Articolul 4

Organizarea arbitrajului

1. Părțile la o convenție de arbitraj sînt libere sa prevadă:

a) ca litigiile lor vor fi supuse unei instituții permanente de arbitraj; în acest caz, arbitrajul se va desfășura în conformitate cu Regulamentul instituției desemnate; sau

b) ca litigiile lor vor fi supuse unei proceduri arbitrale ad-hoc; în acest caz, părțile vor avea în special facultatea

i. de a desemna arbitrii sau de a stabili modalitățile potrivit cărora vor fi desemnați arbitrii în caz de litigiu;

îi. de a determina locul arbitrajului;

iii. de a fixa regulile de procedura pe care le vor urma arbitrii.

2. Dacă părțile au înțeles sa supună reglementarea litigiilor lor unui arbitraj ad-hoc și dacă într-un termen de 30 de zile de la data notificării cererii de arbitraj către pîrît, una din părți nu și-a desemnat arbitrul sau, acesta va fi desemnat, dacă nu exista înțelegere contrară, la cererea celeilalte părți, de către Președintele Camerei de Comerț competente a tarii în care partea în culpa are, în momentul introducerii cererii de arbitraj, reședința sa obișnuită sau sediul. Prezentul paragraf se aplică și la înlocuirea arbitrilor desemnați de către o parte sau de către Președintele Camerei de Comerț mai sus vizata.

3. Dacă părțile au hotărît sa supună reglementarea litigiilor lor unui arbitraj ad-hoc printr-unul sau mai mulți arbitri fără ca convenția de arbitraj sa conțină indicații în legătură cu măsurile necesare pentru organizarea arbitrajului, cum ar fi cele prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol, aceste măsuri vor fi luate, dacă părțile nu se înțeleg în aceasta privinta și sub rezerva cazului menționat la paragraful 2 de mai sus, de către arbitrul sau arbitrii deja desemnați. În lipsa unui acord între părți asupra desemnării arbitrului unic sau în lipsa acordului între arbitri asupra măsurilor de luat, reclamantul va putea să se adreseze, pentru luarea acestor măsuri, dacă părțile au hotărît locul arbitrajului, la alegerea sa, fie Președintelui Camerei de Comerț competente a tarii unde se afla locul ales de părți, fie Președintelui Camerei de Comerț competente a tarii în care pîrîtul își are, în momentul introducerii cererii de arbitraj, reședința sa obișnuită sau sediul sau; dacă părțile nu s-au înțeles asupra locului arbitrajului, reclamantul se va putea adresa, la alegerea sa, fie Președintelui Camerei de Comerț competente a tarii în care pîrîtul își are, în momentul introducerii cererii de arbitraj, reședința sa obișnuită sau sediul sau, fie Comitetului Special a cărui compunere și modalitate de funcționare sînt determinate prin anexa la prezenta Convenție. Dacă reclamantul nu-și exercită drepturile care-i sînt acordate prin prezentul paragraf, aceste drepturi vor putea fi exercitate de către pîrît sau de către arbitri.

4. Președintele sau Comitetul Special sesizati vor putea proceda, după caz,

a) la desemnarea arbitrului unic, a arbitrului președinte, a supraarbitrului sau a arbitrului terț;

b) la înlocuirea unuia sau a mai multor arbitri desemnați după o alta procedura decît cea prevăzută la paragraful 2 al prezentului articol;

c) la determinarea locului arbitrajului, subintelegindu-se ca arbitrii pot sa aleagă un alt loc de arbitraj;

d) la stabilirea directa, sau prin referire la regulamentul unei instituții arbitrale permanente, a regulilor de procedura care trebuie respectate de arbitri, dacă aceștia nu și-au fixat regulile lor de procedura, în lipsa unui acord între părți în aceasta privinta.

5. Dacă părțile au convenit sa supună reglementarea litigiilor unei instituții arbitrale permanente fără a desemna aceasta instituție și nu se înțeleg asupra acestei desemnari, reclamantul va putea sa ceara aceasta desemnare în conformitate cu procedura prevăzută la paragraful 3 de mai sus.

6. Dacă convenția de arbitraj nu conține nici o indicație asupra modului de arbitraj (arbitraj printr-o instituție permanenta de arbitraj sau arbitraj ad-hoc) căruia părțile s-au înțeles sa supună litigiul lor și dacă părțile nu cad de acord asupra acestei chestiuni, reclamantul va avea facultatea de a recurge, în aceasta privinta, la procedura prevăzută la paragraful 3 de mai sus. Președintele Camerei de Comerț competente sau Comitetul Special pot, fie sa îndrepte părțile la o instituție permanenta de arbitraj, fie să le invite să-și desemneze arbitrii, într-un termen pe care îl vor fixa părților, și sa convină în același termen asupra măsurilor necesare funcționarii arbitrajului. În acest din urmă caz, vor fi aplicabile paragrafele 2, 3 și 4 din prezentul articol.

7. Dacă în termen de 60 de zile din momentul în care a fost sesizat cu una din cererile enumerate la paragrafele 2, 3, 4, 5 și 6 ale acestui articol, Președintele Camerei de Comerț desemnat în baza unuia din aceste paragrafe, n-a dat urmare cererii, reclamantul va putea să se adreseze Comitetului Special pentru ca acesta să-și asume funcțiile care nu au fost îndeplinite.

Articolul 5

Declinarea competentei arbitrale

1. Partea care înțelege sa ridice o excepție intemeiata pe incompetenta arbitrului trebuie, cînd este vorba de excepții întemeiate pe inexistenta, nulitatea sau caducitatea convenției de arbitraj, să facă acest lucru în cursul procedurii arbitrale, cel mai tirziu în momentul prezentării apararilor sale în fond, iar cînd este vorba de excepții întemeiate pe faptul ca chestiunea litigioasa ar depăși împuternicirile arbitrului, de îndată ce va fi ridicată, în procedura arbitrală, problema care ar depăși aceste împuterniciri. Cînd intirzierea părților în ridicarea excepției este datorată unei cauze socotită intemeiata de către arbitru, acesta va declara excepția admisibilă.

2. Excepțiile de incompetenta arătate la paragraful 1 de mai sus și care nu au fost ridicate în termenele fixate în acest paragraf 1, nu vor mai putea fi ridicate în cursul procedurii arbitrale, dacă este vorba de excepții pe care, în virtutea legii aplicabile de către arbitru, părțile au singure facultatea de a le invoca, nici în cursul unei proceduri judiciare ulterioare asupra fondului sau executării sentinței, dacă este vorba de excepții lăsate la facultatea părților în virtutea legii determinate de norma conflictuala a instanței judecătorești sesizate cu fondul sau cu executarea sentinței. Judecătorul va putea totuși controla decizia prin care arbitrul a constatat tardivitatea excepției.

3. Sub rezerva controlului judiciar ulterior prevăzut prin legea forului, arbitrul a cărui competența este contestată nu trebuie să se desesizeze de proces; el are dreptul de a hotărî asupra propriei sale competente și asupra existenței sau valabilității convenției de arbitraj sau a contractului din care aceasta convenție face parte.

Articolul 6

Competența judiciară

1. Excepția intemeiata pe existenta unei convenții de arbitraj și prezentată în fața instanței judecătorești sesizate de către una din părți la convenția de arbitraj, trebuie să fie ridicată de către pîrît, sub pedeapsa decăderii, înaintea sau în momentul prezentării apararilor sale asupra fondului, după cum legea instanței sesizate considera excepția de incompetenta ca o chestiune de procedura sau de fond.

2. Cînd vor trebui să se pronunțe asupra existenței sau valabilității unei convenții de arbitraj, tribunalele Statelor Contractante vor hotărî, în ceea ce privește capacitatea părților, potrivit legii care este aplicabilă, iar în ceea ce privește celelalte probleme:

a) conform legii căreia părțile au supus convenția de arbitraj;

b) în lipsa unei indicații în aceasta privinta, conform legii tarii unde sentinta trebuie să fie pronunțată;

c) în lipsa indicațiilor asupra legii la care părțile au supus convenția și dacă, în momentul în care problema este supusă unei instanțe judecătorești, nu este posibil să se prevadă care este țara în care se va da sentinta, conform legii competente în virtutea normelor conflictuale ale tribunalului sesizat.

Judecătorul sesizat poate să nu recunoască convenția de arbitraj dacă, după legea forului, litigiul nu este susceptibil de arbitraj.

3. Cînd, înaintea oricărui recurs la o instanța judecătorească, a fost introdusă o procedură de arbitraj, instanțele judecătorești ale Statelor Contractante, sesizate ulterior cu o cerere referitoare la același litigiu, între aceleași părți, sau cu o cerere în constatarea inexistentei, a nulității sau a caducitatii convenției de arbitraj, vor suspenda, afară de cazul cînd exista motive grave, judecata asupra competentei arbitrului pînă la pronunțarea sentinței arbitrale.

4. Cererea de măsuri provizorii sau conservatorii adresată unei autorități judiciare nu trebuie să fie considerată ca incompatibilă cu convenția de arbitraj, și nici ca o supunere a litigiului, în ceea ce privește fondul sau, instanței judecătorești.

Articolul 7

Legea aplicabilă

1. Părțile sînt libere sa determine legea pe care arbitrii trebuie să o aplice fondului litigiului. În lipsa indicarii de către părți a legii aplicabile, arbitrii vor aplica legea desemnată de norma conflictuala pe care ei o vor considera potrivita în speta. În amindoua cazurile, arbitrii vor tine seama de stipulațiile contractului și de uzanțele comerciale.

2. Arbitrii vor hotărî ca mediatori amiabili*), dacă aceasta este voința părților și dacă legea care reglementează arbitrajul permite acest lucru.

-----------------

Articolul 8

Motivarea sentinței

Se considera ca părțile s-au înțeles ca sentinta arbitrală să fie motivată, afară de cazul cînd:

a) părțile au declarat în mod expres ca sentinta nu trebuie să fie motivată; sau

b) ele s-au supus unei proceduri arbitrale în cadrul căreia nu este obiceiul de a se motiva sentinta și în măsura în care, în acest caz, părțile sau una din ele nu cer în mod expres înainte de încheierea dezbaterilor sau, dacă nu au fost dezbateri, înainte de redactarea sentinței, ca sentinta să fie motivată.

Articolul 9

Anularea sentinței arbitrale

1. Anularea într-unul din Statele Contractante a unei sentințe arbitrale ce cade sub prevederile prezentei Convenții nu va constitui un motiv de refuz de recunoaștere sau de executare într-un alt Stat Contractant decît dacă aceasta anulare a fost pronunțată în Statul în care, sau după legea căruia, sentinta a fost data și aceasta pentru unul din următoarele motive:

a) părțile la convenția de arbitraj erau, conform legii care le este aplicabilă, lovite de incapacitate, sau zisa convenție nu este valabilă potrivit legii căreia părțile au supus-o sau, în lipsa indicațiilor în aceasta privinta, potrivit legii tarii unde sentinta a fost pronunțată; sau

b) partea care cere anularea nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrului sau despre procedura arbitrală, sau i-a fost imposibil dintr-un alt motiv să-și susțină cauza; sau

c) sentinta se referă la un diferend nementionat în compromis sau care nu intră în prevederile clauzei compromisorii; sau conține hotărîri care depășesc termenii compromisului sau ai clauzei compromisorii; totuși, dacă dispozițiile sentinței care se referă la probleme supuse arbitrajului pot fi separate de cele care se referă la probleme nesupuse arbitrajului, primele vor putea sa nu fie anulate; sau

d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu convenția părților sau, în lipsa convenției, cu dispozițiile articolului IV din prezenta Convenție.

2. În raporturile între Statele Contractante care sînt Părți și la Convenția de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, paragraful 1 din prezentul articol are drept efect de a limita numai la cauzele de anulare pe care el le enumera, aplicarea articolului V, paragraful 1 lit. e din Convenția de la New York.

Articolul 10

Dispoziții finale

1. Prezenta Convenție este deschisă pentru semnare sau aderare țărilor membre ale Comisiei Economice pentru Europa și țărilor admise la Comisie cu titlu consultativ conform paragrafului 8 din mandatul acestei Comisii.

2. Țările susceptibile de a participa la anumite lucrări ale Comisiei Economice pentru Europa, în baza paragrafului 11 din mandatul acestei Comisii, pot deveni Părți Contractante la prezenta Convenție prin aderare după intrarea ei în vigoare.

3. Convenția va fi deschisă pentru semnare pînă la 31 decembrie 1961 inclusiv. După această dată, ea va rămîne deschisă pentru aderare.

4. Prezenta Convenție este supusă ratificării.

5. Instrumentele de ratificare sau aderare vor fi depuse la Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite.

6. La semnarea prezentei Convenții, la ratificarea ei sau la aderare, Părțile Contractante vor comunică Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite lista Camerelor de Comerț sau a altor instituții din țara lor ale căror Presedinti își asuma funcțiile încredințate de articolul IV din prezenta Convenție președinților Camerelor de Comerț competente.

7. Dispozițiile prezentei Convenții nu aduc atingere valabilității acordurilor multilaterale sau bilaterale încheiate sau care vor fi încheiate de către Statele Contractante în materie de arbitraj.

8. Prezenta Convenție va intră în vigoare în a 90-a zi după ce cinci din țările menționate la paragraful 1 din prezentul articol vor depune instrumentele lor de ratificare sau aderare. Pentru fiecare țara care va ratifica sau adera ulterior, prezenta Convenție va intră în vigoare în a 90-a zi după depunerea instrumentului de ratificare sau aderare a acestei tari.

9. Fiecare Parte Contractantă va putea sa denunțe prezenta Convenție printr-o notificare adresată Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite. Denunțarea își va produce efectul la 12 luni după data la care Secretarul General a primit notificarea.

10. Dacă după intrarea în vigoare a prezentei Convenții, numărul Părților Contractante va fi, ca urmare a denuntarilor, redus la mai puțin de cinci, prezenta Convenție va inceta de a fi în vigoare începînd de la data la care ultima din aceste denuntari își va produce efectul.

11. Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite va notifica țărilor prevăzute la paragraful 1, ca și țărilor devenite Părți Contractante prin aplicarea paragrafului 2 din prezentul articol:

a) declarațiile făcute în baza paragrafului 2 din articolul II;

b) ratificarile și aderarile în baza paragrafului 1 și 2 din prezentul articol;

c) comunicările primite conform paragrafului 6 din prezentul articol;

d) datele la care prezenta Convenție va intră în vigoare conform paragrafului 8 din prezentul articol;

e) denuntarile în baza paragrafului 9 din prezentul articol;

f) abrogarea prezentei Convenții conform paragrafului 10 din prezentul articol.

12. După 31 decembrie 1961, originalul prezentei Convenții va fi depus la Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, care va transmite copii certificate fiecărei tari prevăzute de paragraful 1 și 2 din prezentul articol.

Drept care subsemnații, autorizați în cuvenită forma, au semnat prezenta Convenție.

Facuta la Geneva, la douazecisiunu aprilie 1961, într-un singur exemplar, în limbile franceza, engleza și rusa, toate trei textele avînd aceeași valabilitate.