Decizia nr. 119/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolaie Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) și (4) și

art. 11 din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ în Dosarul nr. 3.803/2004.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul legal criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, deoarece impunerea prin lege a unor exigențe, cum ar fi instituirea unor termene pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are ca scop limitarea în timp a stării de incertitudine în desfășurarea raporturilor juridice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 august 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.803/2004, Tribunalul Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) și (4) și

art. 11 din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia consideră că textele criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2) și art. 53 alin. (1) și (2) din Constituție, susținând următoarele:

- Prin Tratatul dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, s-a convenit asupra despăgubirilor ce urmează a fi primite de etnicii români care s-au refugiat în România. Acestei categorii de persoane i se adresează

Legea nr. 9/1998 , în care sunt prevăzute compensațiile ce li se acordă acestora în urma aplicării tratatului.

- Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității unor texte din această lege, ca de exemplu prin

Decizia nr. 312/2002 , reținând "că persoanele române care au părăsit Bulgaria, în virtutea acestui acord, au devenit creditori ai statului român, calitate care ar fi fost avută în vedere de legiuitorul actual, care, la art. 1 alin. (1) din lege, stabilește întinderea dreptului la compensație, în raport de compensațiile sau despăgubirile anterioare acordate, în tot sau în parte, celor prejudiciați. Așa fiind, dreptul de creanță a intrat în patrimoniul foștilor proprietari, cetățeni români, prejudiciați, prin aplicarea tratatului, la data intrării în vigoare a acestuia".

Pornind de la aceste considerente, avute în vedere de Curtea Constituțională în decizia sus-menționată, autorul excepției susține, în esență, pe de o parte, că titularii dreptului de creanță în discuție sunt dezavantajați față de orice titular al oricărui drept de creanță, sub aspectul termenului în care îl pot valorifica și sub aspectul condițiilor de prelungire a acestui termen, iar, pe de altă parte, nu este convins "că abordarea cea mai fericită a problemei în discuție este cea a dreptului de creanță, pentru care a optat Curtea Constituțională, întrucât exigențele Curții Europene au impus o altă perspectivă". De asemenea, susține că, în dreptul nostru, dreptul la acțiune pentru ocrotirea proprietății nu este supus unui termen și tocmai de aceea persoanele care ar beneficia de prevederile acestei legi sunt dezavantajate față de orice alt proprietar. În opinia autorului excepției, prin reglementarea cuprinsă în art. 11 al acestei legi, titularii acestui drept de creanță sunt dezavantajați, pe de o parte, întrucât este interzisă orice altă acțiune pentru obținerea acestor compensații, iar, pe de altă parte, sunt dezavantajați prin fixarea unui termen pentru a acționa, prin durata redusă a acestui termen și prin condițiile extrem de restrictive pentru prelungirea acestuia în cazuri întemeiate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților consideră că, de fapt, suntem în prezența unei probleme de interpretare și aplicare a legii. De asemenea, apreciază că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, drept pentru care propune respingerea excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că termenul stabilit în

art. 4 din Legea nr. 9/1998

este un termen aplicabil tuturor cetățenilor români care au părăsit Bulgaria în urma aplicării tratatului dintre România și Bulgaria, astfel că nu se poate susține că a fost încălcat principiul constituțional al egalității în drepturi. Aceste dispoziții nu pot fi considerate de natură a afecta dreptul de proprietate privată sau de a restrânge exercițiul unor drepturi. Exercitarea unui drept de către titularul său, precizează Guvernul, nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. De aceea, având în vedere principiul potrivit căruia "nemo ignorare legem censetur", titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen, iar în situația în care nu respectă acest termen suportă consecințele negative ale propriei lipse de diligență. În concluzie, consideră excepția neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră dispozițiile legale criticate ca fiind constituționale. În acest sens, arată că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de creanță al cetățenilor români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, astfel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind limitări rezonabile, inclusiv termene, în valorificarea acestui drept. Totodată, recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a depune cereri pentru obținerea unor compensații, potrivit legii, ar genera un climat de insecuritate juridică, intolerabil într-un stat de drept. Mai mult, împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască termenul de depunere a cererilor pentru obținerea de compensații, ca și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, dă expresie propriei sale culpe, fapt care lipsește de îndreptățire critica reglementării în cauză.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția are ca obiect prevederile art. 4 alin. (1) și (4) și

art. 11 din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 7 februarie 2002, fiind ridicată din oficiu de instanța de judecată.

Textele criticate au următoarea redactare:

- Art. 4 alin. (1) și (4): "(1) În termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele îndreptățite la compensații, foștii proprietari sau moștenitorii acestora, vor depune în acest sens cereri însoțite de acte doveditoare la comisia județeană sau a municipiului București pentru aplicarea legii.

[...]

(4) În cadrul termenului prevăzut la alin. (1), persoanele îndreptățite pot depune cereri, neînsoțite de acte, în situația imposibilității temporare de a procura actele doveditoare, termenul de depunere a actelor prelungindu-se cu maximum 90 de zile de la data depunerii cererii."

- Art. 11: "Dreptul la orice compensație pentru pagube suferite în urma aplicării tratatului se stinge prin epuizarea prevederilor prevăzute de prezenta lege sau prin nesolicitarea compensațiilor în termenul prevăzut la art. 4."

Textele constituționale invocate sunt cele ale art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2) și art. 53, texte ce au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."

- Art. 44 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală."

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Autorul excepției susține, în esență, că termenul de 21 de luni prevăzut de alin. (1) și (4) ale

art. 4 din Legea nr. 9/1998

este mai scurt decât termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de

Decretul nr. 167/1958 . În acest fel se creează o situație discriminatorie, pentru că "titularii dreptului de creanță în discuție sunt dezavantajați față de orice titular al oricărui drept de creanță, sub aspectul termenului în care îl pot valorifica și sub aspectul condițiilor de prelungire a acestui termen". De asemenea, acesta "nu este convins că abordarea cea mai fericită a problemei în discuție este cea a dreptului de creanță, pentru care a optat Curtea Constituțională, întrucât exigențele Curții Europene au impus o altă perspectivă."

Analizând criteriile de neconstituționalitate și argumentele aduse în susținerea acestora, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează:

I. Prin instituirea unui termen în care persoanele îndreptățite, potrivit

Legii nr. 9/1998 , republicată, pot solicita acordarea de compensații, termen diferit de alte termene de valorificare a unor drepturi de creanță, nu se poate susține că a fost afectat principiul constituțional al egalității în drepturi, el fiind un termen aplicabil tuturor cetățenilor români care au părăsit Bulgaria în urma aplicării tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite. Termenul de 18 luni, stabilit de

art. 4 din Legea nr. 9/1998 , republicată, pentru solicitarea compensațiilor, este un termen aplicabil tuturor cetățenilor aflați în ipoteza reglementată de acest text.

II. Dispozițiile criticate nu pot fi considerate de natură a afecta dreptul de proprietate. Autorul excepției face abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege". Curtea Constituțională, în jurisprudența sa (de exemplu,

Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003), a decis că, potrivit acestor dispoziții, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel unele limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura pentru obținerea de compensații, potrivit

Legii nr. 9/1998 , ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică al raporturilor civile, intolerabil într-un stat de drept.

Pe de altă parte, împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască termenul în care putea să solicite aceste compensații, ca și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale, dă expresie propriei sale culpe, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans". Această atitudine este cu atât mai puțin scuzabilă, cu cât acest termen ar fi putut să fie prelungit cu încă 90 de zile de la data depunerii cererii, în situația imposibilității temporare de a procura acte doveditoare.

Curtea nu poate reține nici critica potrivit căreia termenului prevăzut de alin. (1) al art. 4 din lege, care este un termen de decădere, nu îi sunt aplicabile cauzele de întrerupere, suspendare și repunere în termen, specifice instituției prescripției extinctive. Este de principiu că între cele două instituții civile există deosebiri de esență. Prescripția extinctivă stinge numai dreptul la acțiune în sens material, în timp ce decăderea, ca sancțiune de drept civil, are ca efect stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat în termenul prevăzut de lege, nefiindu-i astfel aplicabile regulile privitoare la întrerupere, suspendare și repunere în termen.

III. Și, în fine, cu privire la critica potrivit căreia aceste prevederi ar contraveni art. 53 din Constituție, Curtea constată, de asemenea, că nu poate fi reținută. Impunerea prin lege a unor exigențe, cum ar fi instituirea unor termene pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are ca scop limitarea în timp a stării de incertitudine în desfășurarea raporturilor juridice. Legiuitorul este competent să adopte asemenea reglementări, ținând seama însă de principiul "est modus în rebus". Altfel spus, acesta trebuie să fie preocupat ca exigențele astfel instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu antreneze o restrângere excesivă a exercițiului dreptului de natură să pună sub semnul întrebării însăși existența sa.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) și (4) și

art. 11 din Legea nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepție ridicată, din oficiu, de Tribunalul Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ în Dosarul nr. 3.803/2004.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din 1 martie 2005.