Decizia nr. 13/1994

Vasile Gionea - președinte

Ioan Muraru - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Alexandru Grigorie - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent.

Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 54 din 13 octombrie 1993.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 februarie 1994, în lipsa părților, cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeași dată. Pronunțarea asupra recursului a fost amînată pentru data de 8 martie 1994.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere Decizia nr. 54 din 13 octombrie 1993, motivele de recurs formulate de Ministerul Public, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, retine următoarele:

Prin Decizia nr. 54/1993 s-a admis excepția ridicată de inculpata Cristi Malvina cu care Curtea a fost sesizată prin Încheierea din 26 octombrie 1992 a judecătoriei Timișoara și s-a constatat ca dispozițiile din Codul penal care interesează avutul obștesc sunt abrogate parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs invocind trei motive:

1. Curtea nu este competența să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate care privesc legi anterioare intrării în vigoare a Constituției din 1991;

2. Decizia nr. 54 din 13 octombrie 1993 nu este motivată, înlocuirea motivarii cu Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 7 septembrie 1993 fiind nelegală;

3. Violarea art. 135 din Constituție în legătură cu proprietatea, prin limitarea bunurilor care fac obiectul exclusiv al proprietății publice numai la cele prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție.

Recursul este, în parte, întemeiat, însă pentru alte motive decît cele formulate de Ministerul Public.

Primul motiv de recurs privind necompetentă Curții Constituționale de a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate este nefondat și urmează a fi înlăturat. Într-adevăr, prevederile atacate ca neconstituționale sunt anterioare Constituției și în legătură cu ele se pune problema abrogării - în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție - care însă nu operează de la sine, ci trebuie constatată de organele care aplica legea, inclusiv instanțele judecătorești. Dacă instanța de judecată nu constata abrogarea și nu sesizează Curtea Constituțională, înseamnă ca dispoziția legală anterioară Constituției este considerată în vigoare și exista interesul declanșării controlului de constituționalitate pe care Curtea este obligată sa-l efectueze, în virtutea dreptului constituțional al cetățenilor de a invoca neconstituționalitate unui text pe care instanța înțelege sa îl aplice. Acesta este și sensul în care Curtea a statuat în mod constant în deciziile sale.

Competența Curții de a se pronunța asupra legilor anterioare Constituției rezultă și din dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care se aplică exclusiv legilor anterioare intrării în vigoare a Constituției.

Cel de-al doilea motiv de recurs privitor la nemotivarea deciziei și, respectiv, critica adusă Deciziei nr. 54 din 13 octombrie 1993 ca se întemeiază pe Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 7 septembrie 1993 urmează, de asemenea, a fi respins ca nefondat deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, Curtea statuează numai asupra problemelor de drept. Spre a evita soluții contradictorii, art. 26 din regulament permite completului de judecată ce dorește să se abata de la practica Curții sa sesizeze plenul spre a se pronunța asupra interpretării ce urmează a fi data în viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecată, astfel încât prin aceasta decizie nu se soluționează o excepție de neconstituționalitate concretă. De aceea, ea nu are drept consecința inutilitatea judecării excepțiilor, în cadrul cărora s-ar putea ridica noi probleme și noi interpretări în măsura sa determine reluarea procedurii în vederea asigurării consecventei practicii constituționale.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs, referitor la încălcarea art. 135 din Constituție în legătură cu proprietatea, în sensul că prin decizia recurată s-ar fi limitat bunurile obiect exclusiv al proprietății publice numai la cele enumerate de aceasta prevedere, nu poate fi reținut. Decizia atacată nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4), ci se referă și la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4), adică "alte bunuri stabilite prin lege".

Deși motivele invocate de Ministerul Public sunt nefondate, recursul urmează totuși a fi admis în parte și Decizia nr. 54 din 13 octombrie 1993 modificată, deoarece, în fond, Curtea nu s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 224 din Codul penal pentru care inculpatul a fost trimis în judecata, ci s-a referit la "dispozițiile din Codul penal care interesează avutul obștesc".

Potrivit art. 23 alin (2) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate poate viza numai acele dispoziții legale de care depinde judecarea cauzei, astfel încât deciziile pronunțate în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate trebuie să se refere numai la dispozițiile legale de care depinde soluționarea cauzei în care s-a invocat aceasta.

Rezultă ca excepția de neconstituționalitate putea viza numai art. 224 din Codul penal pentru care inculpata Cristi Malvina a fost trimisa în judecata. Decizia Curții Constituționale nr. 54 din 13 octombrie 1993 nu s-a pronunțat cu privire la aceste dispoziții și nici recursul declarat de Ministerul Public nu a avut în vedere acest aspect.

În legătură cu prevederile art. 224 din Codul penal, întrucît prin rămînerea definitivă a Deciziei Curții Constituționale nr. 33 din 26 mai 1993, ca urmare a respingerii recursurilor declarate în cauza prin Decizia Curții Constituționale nr. 63 din 4 noiembrie 1993, s-a constatat ca art. 224 din Codul penal a fost, în mod definitiv și obligatoriu, parțial abrogat de art. 150 alin. (1) din Constituție, astfel încât, în prezent, excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 224 ridicată de Cristi Malvina în fața Judecătoriei Timișoara este lipsită de obiect.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) art. 145 alin (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 25 și art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite, în parte, recursul declarat de Ministerul Public și modifica Decizia Curții Constituționale nr. 54 din 13 octombrie 1993, după cum urmează:

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 33 din 26 mai 1993, rămasă definitivă prin Decizia Curții Constituționale nr. 63/1993, s-a constatat ca art. 224 din Codul penal a fost abrogat parțial conform art. 150 alin. (1) din Constituție, acesta urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

Respinge ca lipsită de obiect excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristi Malvina în dosarul nr. 9278/1992 al Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din 8 martie 1994.

Decizia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.