Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 226/1997

referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
17 iunie 1997
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 282 din 17 octombrie 1997
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 4.052 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Mazilu Gilda împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 31 din 18 februarie 1997 *).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 11 iunie 1997 și apoi, datorită imposibilității întrunirii completului, pentru 17 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 10 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Mazilu Gilda.

Prin Decizia nr. 31 din 18 februarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

Împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 31 din 18 februarie 1997

a declarat recurs, în termen legal, Mazilu Gilda, pentru motivele invocate în cererea inițială adresată Curții, cu mențiunea ca motive suplimentare vor fi depuse ulterior.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Nici una dintre autoritățile menționate nu a comunicat puncte de vedere până la pronunțare.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Prin recursul declarat, Mazilu Gilda declara ca-și menține argumentele în susținerea excepției de neconstituționalitate, fără a formula nici o critica împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 31 din 18 februarie 1997 . Pentru a pronunța soluția de respingere, ca vadit nefondata, a excepției de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Mazilu Gilda, Curtea a analizat motivele invocate în susținerea acesteia, astfel ca reiterarea lor în recurs, fără a se aduce vreo critica concretă deciziei recurate - contrar art. 304 din Codul de procedură civilă -, nu se justifica.

Recurenta nu a depus, asa cum face mențiune în cererea de recurs, motive suplimentare în susținerea acestuia și, în consecința, recursul declarat de Mazilu Gilda împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 31 din 18 februarie 1997

urmează a fi respins.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art 25 și 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Mazilu Gilda împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 31 din 18 februarie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 1997.

----------------

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

*) Decizia Curții Constituționale nr. 31 din 18 februarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.