OG nr. 70/1994

Sunt obligați la plata impozitului pe profit, în condițiile prezentei ordonanțe, și denumiți în continuare contribuabili:

a) persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obținut din orice sursa, atât din România, cît și din străinătate;

b) persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent;

c) persoanele juridice și fizice străine care desfășoară activități în România ca partener într-o asociere ce nu da naștere unei persoane juridice, pentru toate veniturile rezultate din activitatea desfășurată în România;

d) persoanele juridice și fizice române, pentru veniturile dintr-o asociere a acestora care nu da naștere unei persoane juridice. În acest caz, impozitul datorat de persoanele fizice se calculează, se retine și se vărsa de persoana juridică.

Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit trezoreria statului pentru operațiunile din fondurile publice derulate prin contul general al trezoreriei, instituțiile publice pentru fondurile publice constituite, inclusiv pentru veniturile extrabugetare și disponibilitățile realizate și utilizate potrivit Legii nr. 10/1991 privind finanțele publice.

Veniturile și cheltuielile persoanelor juridice fără scop lucrativ ce se iau în calcul la determinarea profitului impozabil sunt numai cele aferente activităților economice desfășurate în scopul obținerii de profit.

Cota de impozit pe profit este de 38%, cu excepțiile prevăzute în prezenta ordonanță.

Contribuabilii, astfel cum sunt definiți prin prezenta ordonanță, care obțin venituri și în domeniul jocurilor de noroc, autorizate potrivit prevederilor legale, inclusiv baruri și cluburi cu program de noapte, plătesc o cota adițională de impozit de 22%, dacă ponderea veniturilor realizate din aceste activități depășește 50% din totalul veniturilor.

În cazul Băncii Naționale a României, cota de impozit pe profit este de 80% și se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezerva, potrivit legii.

Profitul impozabil al unei persoane juridice străine realizat printr-un sediu permanent în România se impozitează cu o cota adițională de impozit pe profitul acesteia de 6,2%.

Cota de impozit pe profit în cazul contribuabililor care realizează anual cel puțin 80% din venituri din agricultura este de 25%.

În sensul prezentei ordonanțe, prin agricultura se înțelege activitatea desfășurată în domeniul culturii vegetale, creșterii animalelor pentru prasila, producției, reproductiei, selecției și din piscicultura, din care se obțin materii prime, exclusiv cultura florilor, plantelor ornamentale și tutunului.

În scopul aplicării prezentei ordonanțe, contribuabilii prevăzuți la art. 1 se grupează, din punct de vedere fiscal, în contribuabili mici și contribuabili mari.

Prin contribuabil mic se înțelege contribuabilul care într-un an fiscal îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este o persoană juridică română a carei cifra de afaceri nu a depășit 10 miliarde lei într-o perioadă de 12 luni, care se încheie la data de 30 noiembrie a anului fiscal precedent;

b) nu are mai mult de 299 salariați permanenți la începutul anului fiscal, și c) acesta a fost mic contribuabil, asa cum este definit în acest articol, în toți anii fiscali de la înființarea sa. Pentru aplicarea acestei prevederi, toți contribuabilii înregistrați până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe sunt considerați contribuabili mici.

Începând cu anul 1996, suma prevăzută la lit. a) se actualizează de către contribuabili în funcție de indicele inflației aferent perioadei de 12 luni, care se încheie la data de 30 noiembrie a anului fiscal precedent.

Cei care nu îndeplinesc condițiile de la alin. (2) sunt considerați drept contribuabili mari.

Anul fiscal al fiecărui contribuabil este anul calendaristic.

Când un contribuabil se înființează, se reorganizează prin divizare, comasarea, fuziune sau se lichidează în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul fiscal pentru care contribuabilul a existat.

Profitul impozabil anual se determina ca diferența între activul din bilanțul de la sfârșitul anului fiscal, diminuat cu obligațiile, și activul de la începutul anului fiscal, diminuat cu obligațiile aferente, minus aportul efectuat la capitalul social în cursul anului și veniturile stabilite prin prezenta ordonanță ca fiind neimpozabile, plus cheltuielile nedeductibile prevăzute la prezenta ordonanță și alte elemente prevăzute în bilanțul contabil în funcție de specificul activității contribuabilului.

Elementele patrimoniale din bilanțul de la începutul și sfârșitul anului se actualizează la inflație.

Metodologia de actualizare la inflație a elementelor patrimoniale ce se au în vedere la determinarea profitului impozabil conform alin. (1) se stabilește prin instrucțiunile prevăzute la art. 38.

Pentru reflectarea corecta a profitului impozabil al unui an fiscal, contribuabilii vor inregistra în evidența contabilă, ca venituri, contravaloarea bunurilor mobile livrate, valoarea bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, valoarea prestărilor de servicii facturate și câștigurile, indiferent se sursa, din orice operațiuni care duc la creșterea valorii, activului, precum și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestor venituri.

Metodele de evaluare a patrimoniului utilizat în contabilitate trebuie să fie aceleași în tot cursul exercițiului financiar, precum și de la un exercițiu la altul.

În cazuri justificate, contribuabilii pot schimba metodele de evaluare utilizate numai cu aprobarea direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, după caz, pe baza prezentării influentelor asupra situației patrimoniale și financiare, precum și asupra nivelului impozitului pe profit.

Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării profitului și în limitele prevăzute de legislația în vigoare. Când o cheltuiala este aferentă mai multor activități, ea se repartizează pe activitățile respective.

Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile pentru care nu se admite deducerea sunt:

a) impozitul pe profit datorat conform prezentei ordonanțe, precum și impozitul pe venitul realizat din străinătate, menționat la art. 12;

b) amortizarea peste limitele prevăzute de prezenta ordonanță;

c) amenzile sau penalitățile datorate către autorități române sau străine;

d) cheltuielile ocazionate de mese, cadouri, distracții și altele asemenea care depășesc limitele prevăzute de lege pentru acțiuni de protocol, reclama și publicitate;

e) sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor, cu excepția celor create de bănci în limita a 2% din soldul creditelor acordate și a fondului de rezerva potrivit

Legii nr. 33/1991

privind activitatea bancară, a rezervelor tehnice ale societăților de asigurare și reasigurare create conform prevederilor legale în materie, precum și a fondului de rezerva, în limita a 5% din profitul contabil anual, până ce acesta va atinge a cincea parte din capitalul social.

Cheltuielile de sponsorizare sunt deductibile în limita cotei prevăzute în

Legea nr. 32/1994

privind sponsorizarea.

Suma maxima a cheltuielilor cu dobinzile care poate fi dedusă de către contribuabili, în conformitate cu alin. (1), este o sumă egala cu suma veniturilor din dobinzi, plus 20% din alte venituri ale acestora, determinate în conformitate cu art. 5, pentru anul fiscal curent.

Cheltuielile cu dobinzile rămase nedeductibile se repartizează în anul următor dacă sunt deductibile în conformitate cu acest alineat și cu alin. (1). Aceste prevederi nu se aplică societăților bancare și instituțiilor financiare, care vor fi menționate în instrucțiuni.

Conform prevederilor art. 6, amortizarea aferentă mijloacelor fixe amortizabile ale contribuabililor este deductibilă.

Mijloacele fixe amortizabile sunt împărțite, din punct de vedere fiscal, în 6 grupe, cu următoarele cote de amortizare:

Grupa

Durata de funcționare a mijloacelor fixe (determinată conform dispozițiilor legale)

Cota anuală de amortizare

1.

de la 1 an la 4 ani inclusiv,

40%

2.

de la 4 ani la 8 ani inclusiv

17%

3.

de la 8 ani la 12 ani inclusiv

10%

4.

de la 12 ani la 20 de ani inclusiv

7%

5.

de la 20 de ani la 30 de ani inclusiv

4,5%

6.

peste 30 de ani

2%

Mijloacele fixe a căror durata de funcționare nu poate fi stabilită conform dispozițiilor legale în materie sunt incluse în grupa 4.

Mijloacele fixe din grupele 1, 2, 3, 4 și 5 sunt împărțite în subgrupe separate pe fiecare grupa, potrivit clasificației mijloacelor fixe prevăzută de normele legale, iar deducerea amortizarii pentru fiecare subgrupa se determina potrivit alin. (5) - (7) din prezentul articol și dispozițiilor legale. Amortizarea mijloacelor fixe din grupa 6 se calculează pe fiecare mijloc fix în parte.

Amortizarea pentru fiecare subgrupa se calculează prin aplicarea cotei de amortizare menționată la alin. (2) asupra soldului subgrupei de la sfârșitul anului fiscal.

Când valoarea mijloacelor fixe înstrăinate în timpul anului fiscal este mai mare decît soldul subgrupei la sfârșitul anului fiscal, surplusul rezultat se include în venituri și soldul subgrupei este zero.

Dacă soldul subgrupei la sfârșitul anului fiscal, după deducerea amortizarii aferente acestei perioade, potrivit alin. (5), este mai mic de 200.000 lei, se deduce întreaga suma a soldului.

Profitul impozabil al unui contribuabil mic se determina ca diferența între veniturile și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora dintr-un an fiscal înregistrate potrivit art. 5 alin. (4), cu excepția celor prevăzute la art. 6 alin. (2). Cheltuielile aferente veniturilor se stabilesc prin instrucțiunile prevăzute la art. 38.

Profitul impozabil stabilit conform acestui articol se calculează lunar, cumulat de la începutul anului fiscal.

Amortizarea mijloacelor fixe se face în concordanta cu regulile contabile, fără actualizarea acestora la inflație.

Cheltuielile cu reparațiile sunt deductibile la nivelul lor efectiv, dar nu mai mult de 5% din valoarea rămasă a mijloacelor fixe înscrise în bilanțul de la începutul anului. Suma ce depășește aceasta limita se considera modernizare și se adauga la valoarea mijloacelor fixe reparate.

Pierderea se raportează luna de luna până la recuperarea ei, fără a se depăși 36 de luni de la data înregistrării acesteia.

Limitele cheltuielilor deductibile se aplică lunar, astfel încât la finele anului fiscal să se încadreze în prevederile dispozițiilor legale în vigoare.

Prevederile art. 6 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

Un contribuabil poate să opteze, la cerere, sa nu fie tratat ca un mic contribuabil. Cererea se aproba de Ministerul Finanțelor și în cazul aprobării este irevocabilă.

Aprobarea operează de la 1 ianuarie a anului fiscal următor.

Impozitul pe profit aferent profitului folosit pentru modernizarea tehnologiilor de fabricație sau extinderea activității în scopul obținerii de profituri suplimentare, precum și pentru investiții destinate protejării mediului înconjurător, se reduce cu 50%, urmînd ca sumele echivalente reducerii să fie folosite cu aceeași destinație.

Reducerea se calculează lunar.

Contribuabilii definiți la art. 1 lit. b) și c) datorează impozitul pentru veniturile aferente activităților desfășurate în România.

Venitul este aferent unei activități desfășurate în România dacă este:

a) atribuibil unui sediu permanent din România al unei persoane juridice nerezidente;

b) obținut din sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România, inclusiv închirierea în scopul utilizării unei asemenea proprietăți și câștigul obținut prin înstrăinarea unui drept asupra unei astfel de proprietăți;

c) plătit ca urmare a exploatării resurselor naturale localizate în România, inclusiv câștigul obținut din vânzarea unui drept aferent unor asemenea resurse naturale;

d) plătit de un rezident român ca urmare a unor servicii prestate;

e) obținut din înstrăinarea unui drept de proprietate;

f) obținut din înstrăinarea de către un rezident român a unei proprietăți personale situata în străinătate, alta decît activele aferente desfășurării unei activități în afară teritoriului României;

g) dobinda în cazul în care: datoria este garantată cu proprietăți imobiliare situate în România; debitorul este o persoană juridică sau o persoană fizica rezidență în România; creditul se referă la o afacere desfășurată în România.

Orice alt venit nu este menționat la alin. (2) este venit realizat pe teritoriul României dacă este plătit de un rezident român, de sau prin intermediul unui sediu permanent în România al unei persoane juridice străine.

Prin sediu permanent se înțelege locul prin intermediul căruia orice activitate a unei persoane fizice sau juridice străine este, total sau parțial, condusă direct sau prin intermediul unui agent dependent.

Sediul permanent include: un birou, inclusiv de conducere, o sucursala, o agenție, o fabrica, un magazin, un atelier, o mina, un loc de extracție a gazelor și petrolului sau orice alt loc din care se extrag resurse naturale.

Un șantier de construcții sau un loc de unde au fost aduse echipamente pentru construcții, un proiect de montaj sau de instalare, activitățile de supraveghere, consultanța și furnizare de servicii pentru același proiect sau proiecte conexe, devin sediu permanent dacă au o durată mai mare de 12 luni.

Un sediu permanent nu include: folosirea de spații pentru depozitare sau distribuire de mărfuri; menținerea unor stocuri de mărfuri și bunuri aparținând unei activități, doar pentru stocarea și distribuirea acestora; menținerea unor stocuri de mărfuri aparținând unei activități, pentru distribuirea lor către o alta activitate, și menținerea unui loc pentru colectare de informații sau prestarea unor lucrări pregătitoare sau auxiliare.

Prin rezident se înțelege o persoană juridică română sau orice persoană fizica care este domiciliata în, sau are un domiciliu stabil în România sau care este prezenta în România pentru o perioadă sau perioade care depășesc în total 183 de zile în orice perioada de 12 luni începând sau sfîrșind în anul calendaristic vizat.

Profitul impozabil al unei persoane juridice străine realizat într-un sediu permanent, în România, se determina pe baza bilanțului conform prevederilor art. 5.

Pentru reflectarea reală a profitului impozabil al sediului permanent se scad numai cheltuielile aferente realizării veniturilor acestuia, având în vedere și prevederile art. 6.

Persoanele juridice străine care nu desfășoară activități printr-un sediu permanent în România și persoanele fizice străine plătesc, pentru veniturile brute realizate în România, impozit prin reținere la sursa conform legislației în vigoare.

Persoana juridică română are dreptul de a i se deduce din impozitul pe profit datorat în România o sumă echivalenta cu impozitul pe venitul din sursa externa plătit direct sau prin reținere la sursa în străinătate, pe bază de documente care atesta plata, confirmate de autoritățile fiscale străine.

Suma deducerii este la nivelul prevăzut la alin. (1), dar nu mai mult decît impozitul pe profit calculat prin aplicarea cotei impozitului pe profit prevăzută în prezenta ordonanță asupra veniturilor pe fiecare sursa de venit externa, după ce s-au scăzut cheltuielile deductibile aferente acestora.

În contul impozitului anual pe profit, contribuabilii mari sunt obligați la efectuarea de plati lunare în avans în cuantum de 1/2 din impozitul pe profit aferent anului fiscal precedent până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare. Sumele aferente plăților în avans se actualizează în funcție de indicele de inflație dintre începutul anului fiscal și cel al lunii precedente în care se face plata.

Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), impozitul pe profit pentru anul fiscal precedent înseamnă suma obligației fiscale din acel an, fără a lua în calcul deducerile pentru plățile în avans ale impozitului care s-au efectuat în acel an, precum și creditul fiscal extern.

În sensul prezentei ordonanțe, prin credit fiscal se înțelege deducerea sau compensarea unor sume din impozitele datorate, acordat ca facilitate la plata impozitelor sub forma recunoașterii în România a sumelor plătite, atât în țara, cît și în străinătate, cu titlu de impozite.

Contribuabilii mari au obligația să depună declarația de impunere privind impozitul pe profit pentru anul fiscal precedent la organul fiscal în raza căruia își au sediul, până la data de 15 mai, inclusiv, a fiecărui an, data până la care trebuie plătit și impozitul declarat.

Contribuabilii mici trebuie să depună lunar declarația de impunere până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare, acesta fiind și termenul de plată a impozitului.

Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitelor declarate și pentru depunerea în termen a declarației de impunere.

Declarația de impunere se semnează de către directorul general sau orice altă persoană autorizata, potrivit legii, sa-l reprezinte pe contribuabil.

Pentru determinarea impozitului pe profit de plată, conform declarației de impunere prevăzută la art. 16 alin. (1), suma impozitului de plată pentru anul respectiv se actualizează cu indicele de inflație dintre sfârșitul anului fiscal și data la care impozitul este plătit, dar nu mai tirziu de data la care impozitul este datorat.

Este permisă deducerea, ca forma a creditului fiscal, din impozitul pe profit datorat potrivit alin. (1), a plăților în avans făcute în contul impozitului pe profit, potrivit art. 15. Orice plata în avans a impozitului se actualizează în funcție de indicele de inflație dintre luna în care plata în avans era datorată și data la care impozitul este plătit, dar nu mai tirziu de data la care impozitul este datorat.

Completarea de către contribuabili a unei declarații de impunere este considerată drept o stabilire a impozitului pe profit și ca o cerere de plată a impozitului, conform declarației.

În cazul în care organele fiscale considera ca stabilirea impozitului pe profit nu a fost facuta conform prezentei ordonanțe, acestea vor face un nou calcul al impozitului și vor comunică în scris contribuabilului modul de stabilire a acestuia.

Stabilirea impozitului pe profit va fi facuta de organul fiscal și în cazul în care contribuabilul nu a completat declarația de impunere sau nu a furnizat informațiile necesare pentru a determina obligația fiscală.

Sarcina de a dovedi ca stabilirea impozitului pe profit, de către organele fiscale, nu este reală, revine contribuabilului, acesta având, în continuare, obligația de a depune declarația de impunere.

Contribuabilul trebuie să plătească impozitul pe profit, care a fost stabilit conform alin. (2) și (3), pe baza înștiințării de plată la data și locul stabilit în înștiințarea, cu excepția prevederilor art. 29, referitoare la contestațiile fiscale.

Organul fiscal competent poate încheia un acord scris cu contribuabilul, conform căruia acestuia din urma îi este permis sa plătească impozitul pe profit în rate, împreună cu majorările de întârziere prevăzute în acesta ordonanța, dacă acordul va facilita încasarea integrală a obligației de plată, în care sens Ministerul Finanțelor va stabili competentele unităților fiscale teritoriale.

Plata impozitelor reglementate de prezenta ordonanță se face în lei.

În situațiile în care plata veniturilor către beneficiarul de venit se face în valută, plata impozitelor, taxelor sau a eventualelor majorări de întârziere și a amenzilor reglementate de prezenta ordonanță se efectuează în lei proveniți din schimb valutar la cursul în vigoare la data plății. Dovada plății impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetului de stat conform prezentei ordonanțe se face cu documentul de plată în străinătate de către contribuabilul care are obligația de a calcula, retine și vărsa impozitul aferent veniturilor în valută la societatea bancară la care aceasta își are deschis contul în valută, însoțit de documentele de schimb valutar.

În toate cazurile, societățile bancare au obligația virarii sumelor datorate bugetului de stat, conform prevederilor prezentei ordonanțe, în aceiași zi în care contribuabilul face plata obligațiilor fiscale; în caz contrar, majorările de întârziere datorate pentru neplata în termen la bugetul de stat sunt suportate de către bănci.

În cazul în care orice suma reprezentind o obligație fiscală sau orice plata în avans a impozitului datorat nu este plătită la data stabilită prin prezenta ordonanță, contribuabilul este obligat sa plătească majorări de întârziere la această sumă pentru perioada cuprinsă între termenul de plată prevăzut de ordonanța și data la care obligația fiscală sau plata în avans sunt efectuate, inclusiv. Majorarea va fi, de asemenea, plătită și de organul fiscal pentru sumele plătite în plus ca impozit și nerestituite în termenul prevăzut la alin. (4).

Cota majorării de întârziere aplicate va fi cu doua procente peste rata dobinzii de referința a Băncii Naționale a României.

Se autorizeaza Ministerul Finanțelor sa stabilească trimestrial cota majorării de întârziere prin ordin al ministrului, care va fi dat publicității cu 5 zile înainte de aplicarea acesteia.

În cazul unei plati suma impozitului datorat, majorarea de întârziere se calculează după 30 de zile de la data depunerii cererii contribuabilului de restituire a diferenței conform art. 26. Dacă termenul stabilit mai sus este anterior datei obligatorii de plată a impozitului, majorarea se calculează de la data obligației de plată a impozitului. În cazul plăților în avans, data scadentei obligației de plată a impozitului se referă la data obligatorie de plată a impozitului anual pentru care se fac plățile în avans.

În scopul calculării majorării de întârziere, potrivit acestui articol, când impozitul pe profit a fost stabilit conform art. 18 alin. (3), termenul pentru plata impozitului rămâne data stabilită pentru depunerea declarației de impunere inițială, nu data stabilită prin înștiințarea de plată, conform art. 18 alin. (5).

Pentru aplicarea prevederilor acestui articol, Banca Naționala a României comunică Ministerului Finanțelor, până la data de 20 a ultimei luni din trimestru, rata dobinzii de referința.

Un inspector fiscal sau alt angajat al unei unități fiscale, autorizat în acest sens, are dreptul de a intră în orice incinta de afaceri a contribuabilului sau în alte incinte deschise publicului, fără o înștiințare prealabilă, în scopul determinării obligațiilor fiscale ale acestuia sau al colectării impozitelor datorate și neplătite la termen. Accesul este permis în cursul orelor normale de serviciu, iar în afară acestora, numai cu autorizarea scrisă a conducerii unității fiscale, justificată de necesitatea controlului.

Un inspector fiscal sau un alt angajat al unei unități fiscale autorizat în acest sens, în scopul determinării obligației fiscale a contribuabilului sau al încasării impozitelor datorate și neplătite la termen, are dreptul să între și în locuinta, dar numai cu consimțământul contribuabilului sau proprietarului, după caz, iar în lipsa acestui consimtamint, în baza unei hotărâri judecătorești pronunțată de instanța judecătorească, la cererea conducerii unității fiscale care este obligată sa motiveze necesitatea accesului în locuinta.

În verificările făcute conform prevederilor alin. (1) și (2) din prezentul articol, un inspector fiscal sau alt angajat al unei unități fiscale împuternicit în acest sens poate:

a) lua un extras sau face o copie a oricărui document sau înregistrări contabile;

b) retine orice document sau orice element material care poate constitui o proba sau o dovadă în determinarea obligațiilor fiscale ale contribuabilului;

c) să solicite ajutor, cooperarea și asistența contribuabilului sau persoanelor care-l reprezintă pentru îndeplinirea prevederilor de la lit. a) și b).

În vederea determinării obligațiilor fiscale, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, organele fiscale au dreptul de a controla și:

a) operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor;

b) operațiunile efectuate în numele contribuabilului, dar în favoarea asociaților, acționarilor sau persoanelor ce acționează în numele acestora;

c) datoriile asumate de contribuabili în contul unor împrumuturi făcute sau garantate de acționari, asociați sau de persoanele ce acționează în numele acestora, în vederea reflectării reale a operațiunii;

d) distribuirea, împărțirea, alocarea veniturilor, deducerile, creditele sau reducerile între doi sau mai mulți contribuabili, sau acele operațiuni controlate, direct sau indirect, de persoane care au interese comune, în scopul prevenirii evaziunii fiscale și pentru reflectarea reală a operațiunilor.

În cazul tranzacțiilor dintre contribuabili sau dintre aceștia și o persoană fizica sau o entitate fără personalitate juridică, care participa sub orice formă la conducerea, controlul sau capitalul altui contribuabil sau altei entități, fără personalitate juridică, valoarea ce va fi recunoscută de autoritatea fiscală este valoarea de piața a tranzacțiilor.

La fel se procedează și atunci când contribuabilul sau cealaltă persoana sau entitate sunt asociați, respectiv acționari în comun, și nu dețin controlul, asa cum este prevăzut mai sus.

În cazul în care ultima zi de plată a impozitului sau de depunere a documentelor cerute de prezenta ordonanță este zi nelucrătoare, sumele, respectiv documentele se considera depuse în termen dacă acestea se depun în ziua lucrătoare imediat următoare.

O declarație, o contestație sau orice alt document este considerat ca fiind completat și transmis organelor fiscale la data înregistrării, iar în cazul transmiterii prin posta, se ia în considerare data de pe ștampila poștei.

În cazul unei cereri pentru restituirea unei plati de impozite peste suma datorată depusa în termenul stabilit la art. 27 alin. (2), organul fiscal va putea compensa suma acelei plati, asa cum a fost determinata de acesta, inclusiv majorarea de întârziere aferentă, prevăzută în aceasta ordonanța, cu alte obligații fiscale ale contribuabilului care a făcut plata peste nivelul impozitului datorat.

Organele fiscale vor restitui pe bază de cerere, în lipsa altor datorii scadente ale contribuabilului, sumele plătite în plus, împreună cu majorările de întârziere aferente, în condițiile art. 20 alin. (4).

Compensarea sau restituirea va putea fi facuta și din oficiu de organele fiscale, fără o cerere de restituire prealabilă, caz în care nu se mai datorează majorări de întârziere. Despre măsura luată va fi înștiințat și contribuabilul.

Nu se admit compensări ale impozitului cu eventuale creanțe deținute de contribuabili asupra statului, altele decît cele de natura fiscală.

Termenul de prescripție pentru stabilirea impozitelor prevăzute de prezenta ordonanță este de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației de impunere.

Cererile pentru compensarea sau restituirea de plati de impozit peste suma datorată nu pot fi făcute după 5 ani de la data obligației depunerii declarației de impunere.

În caz de evaziune fiscală, termenul de prescripție pentru stabilirea impozitelor este de 10 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației de impunere.

Funcționarii publici din cadrul unităților fiscale, inclusiv persoanele care nu mai dețin aceasta calitate, sunt obligați sa păstreze secretul asupra informațiilor pe care le dețin urmare exercitării atribuțiilor de serviciu, referitoare la un contribuabil.

Informațiile referitoare la un contribuabil pot fi transmise numai în următoarele situații:

a) altor autorități cu atribuții fiscale, în scopul realizării unor obligații ce decurg din aplicarea unei legi fiscale;

b) unei autorități din domeniul muncii și protecției sociale care face plati de asigurări sociale sau alte plati similare;

c) autorităților fiscale ale altei tari, în baza unei convenții pentru evitarea dublei impuneri;

d) autorităților judiciare competente, potrivit legii.

Persoana care primește informații fiscale, conform alin. (2), este obligată sa păstreze secretul fiscal asupra informațiilor primite.

Informația referitoare la un contribuabil poate fi transmisă și unei alte persoane numai cu consimțământul scris al contribuabilului.

Nerespectarea obligației de păstrare a secretului fiscal se pedepsește potrivit legii penale.

Un contribuabil care considera ca impunerea facuta de un organ fiscal este incorectă poate face cerere de revizuire a acesteia la organele direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului București, după caz. Cererea trebuie facuta în scris, în termen de 20 de zile de la data când contribuabilul a primit înștiințarea. Cererea trebuie să fie motivată și însoțită de acte doveditoare.

În termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de revizuire, direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București sunt obligate să se pronunțe printr-o decizie motivată, care se comunică contribuabilului.

Împotriva deciziei emise de direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, contribuabilul poate face contestație la Ministerul Finanțelor, în termenul prevăzut la alin. (1).

Ministerul Finanțelor este obligat să se pronunțe printr-o decizie motivată în termen de 40 de zile de la înregistrarea contestației, care se comunică contribuabilului.

Decizia Ministerului Finanțelor poate fi contestată la Curtea de Apel în a carei raza teritorială își are sediul sau, după caz, domiciliul contribuabilul.

Împotriva hotărârii Curții de Apel se poate face recurs la Curtea Suprema de Justiție, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pentru perioadele de soluționare a cererilor de revizuire și a contestațiilor prevăzute la alin. (2) și (3) se suspenda plata sumei impozitului contestat și a majorărilor de întârziere aferente acestuia.

Pentru perioadele de soluționare a cererilor de revizuire și a contestațiilor, respectiv de 30 și 40 zile, după caz, nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere.

În cazuri justificate, Ministerul Finanțelor poate prelungi la cererea contribuabilului perioada de suspendare prevăzută la alin. (5), când cererea de revizuire sau contestația nu a fost soluționată în termenele prevăzute de lege.

Plata impozitelor și a majorărilor de întârziere aferente rămase de plată, urmare soluționării pe cale administrativă a cererii de revizuire sau a contestației, după caz, se face în termen de 5 zile de la data luării la cunoștința, prin semnatura, a deciziei date de către organele prevăzute la alin. (1) sau (3) din prezentul articol.

Cererile de revizuire cu privire la impozitul pe profit și a majorărilor de întârziere aferente sunt supuse unei taxe de timbru de 2% din suma contestată. Taxa de timbru nu poate fi mai mica de 10.000 lei.

Contestațiile se timbrează cu jumătate din suma plătită la cererile de revizuire. Taxa de timbru se datorează indiferent dacă o alta cerere de revizuire sau contestației cu același obiect, înregistrată și rezolvată anterior, a fost taxată.

În vederea calculării taxei de timbru, contribuabilii sunt obligați sa specifice în scris cuantumul sumei contestate.

În situația admiterii integrale sau parțiale a cererii de revizuire sau a contestației, taxa de timbru se reduce proporțional cu reducerea sumei contestate.

Constituie contravenții fiscale următoarele fapte, dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni:

a) depunerea cu o întârziere de până la 30 de zile inclusiv a declarației de impunere se sancționează cu amendă egala cu 1% din impozitul datorat;

b) depunerea declarației de impunere peste termenul prevăzut la lit. a), precum și nefurnizarea informațiilor necesare pentru a determina obligația fiscală se sancționează cu amendă egala cu 2% din suma impozitului datorat;

c) neplata în întregime a impozitului stabilit la data prevăzută se sancționează cu amendă egala cu 3% din impozitul neplătit.

Impozitul neplătit înseamnă diferența dintre obligația fiscală și suma impozitului plătit la data la care contribuabilul era obligat sa o facă;

d) neplata impozitului stabilit prin reținere la sursa se sancționează cu amendă de 100% din impozitul ce trebuie reținut și vărsat.

Amenzile prevăzute la alin. (1) trebuie plătite în termen de 5 zile de la rămînerea definitivă a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Neplata în acest termen atrage după sine încasarea amenzilor care se face în aceleași condiții ca impozitul la care se referă.

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac către organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanțelor.

Prevederile prezentei ordonanțe referitoare la contravenții fiscale se completează cu dispozițiile

Legii nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.

Pierderile înregistrate până la 1 ianuarie 1995 pot fi recuperate din profitul impozabil în anul 1995 și în anii următori potrivit prevederilor legale existente până la 1 ianuarie 1995, fără a fi actualizate la inflație.

Pierderea neta înregistrată în perioada de scutire poate fi recuperată din profiturile impozabile viitoare conform prevederilor prezentei ordonanțe. Pierderea neta se calculează ca diferența între profitul impozabil aferent perioadei de scutire și pierderile înregistrate în aceeași perioadă. Pierderea neta, astfel calculată, nu se actualizează la inflație.

Profitul regiilor autonome rămas după plata impozitului pe profit se utilizează pentru stimularea salariaților, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, precum și pentru constituirea de resurse proprii de finanțare, iar diferența se vărsa la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.

Sumele pentru constituirea resurselor proprii de finanțare se aproba de către Guvern, la propunerea ministerului de resort, cu avizul Ministerului Finanțelor, o dată cu bugetele de venituri și cheltuieli ale regiilor autonome.

În cazul regiilor autonome de interes local, aceste atribuții revin consiliilor locale sau județene, după caz.

Termenul de vărsare este de 15 mai al anului fiscal următor.

În acest caz, prevederile cap. 5 se aplică în mod corespunzător.

Obligațiile fiscale reglementate prin prezenta ordonanță sunt venituri ale bugetului de stat.

Ca excepție de la prevederile alin. (1), impozitul pe profit, majorările și amenzile calculate potrivit prezentei ordonanțe și datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale și consiliilor județene sunt venituri ale bugetelor locale respective.

Pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe, în termen de 90 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Guvernul va aproba, la propunerea Ministerului Finanțelor, Instrucțiunile privind metodologia de calcul și formularistica corespunzătoare referitoare la impozitul pe profit.

Pentru aplicarea unitară a prevederilor prezentei ordonate se constituie, în cadrul Direcției generale a impozitelor directe, Comisia centrala fiscală, coordonata de secretarul de stat ce răspunde de activitatea veniturilor statului. Componenta comisiei se aproba prin ordin al ministrului finanțelor.

Ordinele, modelele de formulare și normele de completare referitoare la impozitul pe profit, precum și deciziile comisiei prevăzute la alin. (2) se publică în Monitorul Oficial al României.