Decizia nr. 6/1994

Miklos Fazakas - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Constantin Burada - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit

art. 24 alin (2) din Legea nr. 47/1992 , constata următoarele:

Prin Încheierea din 9 noiembrie 1993, pronunțată în Dosarul nr. 1676/1993, Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 32/1991

privind impozitul pe salarii, invocată de Asociația de locatari Parcul Tineretului nr. 2 Sibiu, care considera ca aceste dispoziții sunt contrare art. 21 din Constituție, care consacra accesul liber la justiție.

În fapt, se arata ca, în cadrul unui control efectuat la asociația de locatari în data de 7 ianuarie 1993 de către Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat Sibiu, s-a constatat că nu s-a calculat în mod corect impozitul pentru ingrijitoarea Anglita Virginia, diferența fiind de 2.385 lei, pentru care s-a calculat penalități de întârziere în suma de 364 lei. Împotriva procesului-verbal au declarat contestație atât asociația de locatari, în temeiul

art. 13 din Legea nr. 30/1991 , cît și ingrijitoarea, în temeiul art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 32/1991 .

Contestația asociației de locatari a fost respinsă de către Ministerul Finanțelor, iar contestația ingrijitoarei, de Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat Sibiu. Împotriva soluției Ministerul Finanțelor, asociația de locatari se adresează judecătoriei Sibiu, întemeindu-se pe prevederile

art. 13 din Legea nr. 30/1991 . Ministerul Finanțelor, prin intimpinare, solicita respingerea acțiunii pe baza a doua excepții: întemeierea cererii asociației de locatari pe prevederile

Legii nr. 30/1991

este nelegală, deoarece cererile referitoare la stabilirea impozitelor se rezolva de către organele prevăzute de legea specială, adică

Legea nr. 32/1991 , și, deci, în baza acesteia, instanțele judecătorești nu sunt competente ; asociația de locatari, în baza

Legii nr. 32/1991 , nu are calitate procesuala activa, deoarece art. 14 din această lege se referă numai la salariați. Judecătoria Sibiu și-a insusit punctul de vedere al Ministerului Finanțelor și prin Sentinta civilă nr. 4.198 din 28 iunie 1993 a respins acțiunea asociației de locatari.

Sentinta Judecătoriei Sibiu a fost atacată cu recurs, iar în fața tribunalului s-a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 32/1991 .

Tribunalul Sibiu, în încheierea de sesizare, apreciază și el ca, față de dispozițiile

art. 21 din Constituție, prevederile atacate din Legea nr. 32/1991

sunt neconstituționale.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

luând act de excepția invocată, de susținerile recurentei și de poziția Tribunalului Sibiu, de prevederile

art. 13 din Legea nr. 30/1991

și ale

art. 14 și 15 din Legea nr. 32/1991 , precum și de dispozițiile art. 21 și

art. 144 lit. c) din Constituție și ale Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În

art. 14 din Legea nr. 32/1991

se precizează ca împotriva modului în care se aplică prevederile legii de către persoanele fizice sau juridice la care sunt angajați, salariații se pot adresa cu plîngere direct acestora, iar dacă sunt nemultumiti de decizie, pot face, potrivit art. 15 din aceeași lege, contestație la direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat, iar împotriva deciziei direcției, apel la Ministerul Finanțelor, soluția acestuia fiind definitivă.

Pe de altă parte, potrivit art. 21 alin (1) din Constituție "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime", iar în alin. (2) se dispune ca "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".

Principiul accesului liber la justiție nu este contrazis de existenta unor organe de jurisdicție specializate, în afară sistemului instanțelor judecătorești, iar fiindca, potrivit art. 125 alin. (1) din Constituție, "justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", este necesar ca după epuizarea acestor cai speciale de justiție să se asigure, în condițiile legii, și accesul la instanțele judecătorești. Legile adoptate după intrarea în vigoare a Constituției din 1991 sunt ținute de acest principiu, iar cele anterioare noii Constituții, dacă nu țin seama de el, sunt neconstituționale, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție. O atare soluție a fost consacrată deja de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 34/1993 și nr. 35/1993, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993, și, respectiv, nr. 218 din 6 septembrie 1993.

Raportind aceasta problema la textele invocate în speta se constata următoarele:

a)

art. 13 din Legea nr. 30/1991

privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare, deși anterioară Constituției, prevede în mod expres ca decizia de soluționare a Ministerului Finanțelor poate fi atacată la organele judecătorești competente. În privinta stabilirii organului judecătoresc competent, atât doctrina cît și instanța suprema, prin Decizia nr. 90 din 16 martie 1992, s-au pronunțat în sensul că este vorba de Secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție, în temeiul

art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 ;

b)

art. 14 și 15 din Legea nr. 32/1991

privind impozitul pe salarii stabilesc care sunt căile de atac în sistemul jurisdicției administrative. Aceasta însă nu înseamnă ca accesul la justiție este interzis, deoarece Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 34 din 24 iunie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993, a constatat, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, abrogarea excepției prevăzute de

art. 4 din Legea nr. 29/1990 , referitoare la art. 3 din aceeași lege, și, deci, este posibil accesul la justiție și în materie de impozite și taxe. Asa fiind, precizarea din

art. 15 al Legii nr. 32/1991

referitoare la caracterul definitiv al deciziei Ministerului Finanțelor are numai înțelesul ca, în cadrul jurisdicției administrative, nu mai exista o alta cale de atac și deci accesul la justiție este asigurat prin recursul la Curtea Suprema de Justiție, prevăzut de

art. 4 din Legea nr. 29/1990 .

La data invocarii excepției de neconstituționalitate (9 noiembrie 1993), Curtea Constituțională se pronunțase prin decizie definitivă asupra abrogării excepției prevăzute de

art. 4 din Legea nr. 29/1990

în materie de impozite și taxe, astfel încât accesul la justiție era și este asigurat. Din moment ce dispoziția care inchidea accesul la instanțele judecătorești a fost abrogată, prevederile art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 32/1991

nu mai apar ca neconstituționale, deoarece legiuitorul, din considerente de operativitate, tehnicitate sau economicitate, poate stabili o jurisdicție administrativă prealabilă celei judecătorești. În aceste condiții și față de dispozițiile art. 145 alin (2) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, Tribunalul Sibiu ar fi trebuit să-și decline competența în favoarea Curții Supreme de Justiție.

Fața de aceasta situație și observind și valoarea obiectului litigiului de fond (2.385 lei + 364 lei), Curtea, în unanimitate, a decis sa rezolve excepția fără citarea părților.

Având în vedere considerentele expuse,

vazind și dispozițiile art. 145 alin (2) din Constituție și ale art. 24 alin. (2) și

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

în unanimitate,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E :

Constata ca, potrivit

Deciziei Curții Constituționale nr. 34/1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993, s-a abrogat, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, excepția prevăzută în

art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , referitoare la art. 3 din aceeași lege și accesul la justiție este astfel asigurat în ipotezele avute în vedere de art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 32/1991

și, prin urmare,

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate vizind art. 14 și

art. 15 din Legea nr. 32/1991 , invocată de Asociația de locatari Parcul Tineretului nr. 2 Sibiu, în Dosarul nr. 1676/1993 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 26 ianuarie 1994.