Decizia nr. 82/1994

- Vasile Gionea - președinte

- Viorel Mihai Ciobanu - judecător

- Mihai Constantinescu - judecător

- Antonie Iorgovan - judecător

- Ioan Muraru - judecător

- Ioan Griga - procuror

- Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Ministerul Public împotriva

Decizie Curții Constituționale nr. 23 din 14 martie 1994 .

Dezbaterile au avut loc în ședința din 5 iulie 1994, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și a inculpatului Rusu Constantin și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea Constituțională, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea la 13 iulie 1994 și apoi la 20 iulie 1994.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea nr. 108/P/1993, Șerban Dan, Șerban Gheorghe și Rusu Constantin au fost trimiși în judecata pentru săvârșirea infracțiunii de furt în paguba avutului obștesc prevăzută de art. 224 din Codul penal.

La termenul de judecată din 8 iunie 1993, inculpatul Șerban Dan a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 din Codul penal, considerind în esenta ca, raportat la prevederile imperative ale art. 150 alin. (1) din Constituție, acestea sunt abrogate implicit.

Prin Decizia nr. 23 din 14 martie 1994, Curtea Constituțională a respins ca lipsită de obiect excepția de neconstituționalitate, constatind ca art. 224 din Codul penal a fost abrogat parțial, conform art. 150 alin. (1) din Constituție, astfel încât textul urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, invocind următoarele motive:

1. Curtea nu este competența de a se pronunța asupra conflictului legilor anterioare Constituției cu prevederile acesteia și, deci, de a constata ca ele sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, în cazul în care încalcă o prevedere constituțională.

2. Decizia este criticata pentru ca soluția respingerii excepției de neconstituționalitate ca lipsită de obiect este rezultatul aplicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 33/1993

și nu al examinării pe fond a cazului concret dedus judecații. În acest fel decizia ar aparea ca nemotivată.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale raportate la prevederile Constituției, precum și cele ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Primul motiv de recurs, care vizează necompetentă Curții Constituționale de a se pronunța asupra conflictului legilor anterioare Constituției cu prevederile acesteia și, deci, de a constata ca ele sunt abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, în cazul în care contrazic o prevedere constituțională, nu este fondat. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, legile preconstitutionale rămân în vigoare, în măsura în care nu contravin acesteia. Rezultă ca, prin natura sa, contrarietatea unei legi anterioare Constituției cu prevederile acesteia are drept consecința abrogarea. În cazul legilor anterioare Constituției, neconstituționalitatea are un caracter specific, întrucît cauza sa este posterioară legii, constind în schimbarea temeiului legitimitatii sale constituționale. În aceste condiții, controlul constituționalității unei legi preconstitutionale, care are ca rezultat constatarea contrarietatii acesteia cu prevederile Constituției, nu duce la declararea legii ca neconstitutionala - o lege putind fi apreciată numai în funcție de regimul constituțional sub imperiul căruia a fost adoptată - ci la constatarea aprobării, soluție ce constituie consecința constituțională, prevăzută de art. 150 alin. (1), a unei asemenea contrarietati.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează respingerea excepției de neconstituționalitate ca lipsită de obiect, nu este fondat, recursul netinind seama de specificul jurisdicției constituționale. Astfel, excepția de neconstituționalitate poate fi admisă sau respinsă prin decizie definitivă.

În caz de admitere a excepției de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale produce efectele prevăzute de art. 145 alin. (2) din Constituție și de

art. 26 din Legea nr. 47/1992 . Astfel fiind, textul declarat ca neconstitutional sau textul anterior Constituției constatat ca abrogat, deoarece, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, este contrar acesteia, nu mai poate fi aplicat, este scos din legislație. Orice alta excepție care ar avea ca obiect textul declarat ca neconstitutional sau constatat ca abrogat urmează să fie respinsă ca lipsită de obiect, dacă soluționarea excepției de neconstituționalitate s-a făcut cu citarea părților, ori ca vadit nefondata în cazul în care, pentru același motiv de fond, excepția a fost, potrivit

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , rezolvată fără citarea părților. Asa fiind, referirea la deciziile definitive anterioare nu înseamnă o lipsa de motivare în drept, ci dimpotriva, aplicarea consecventa a dispozițiilor constituționale și legale.

Recursul invoca și faptul ca respingând excepția ca lipsită de obiect se închide calea sesizării Curții Constituționale chiar și atunci când excepția privește un bun public, nominalizat expres în art. 135 alin. (4) din Constituție.

Argumentul nu poate fi desigur primit deoarece Curtea Constituțională statuează numai asupra problemelor de drept. Constatind în drept ca art. 224 din Codul penal, ca orice alt text în legătură cu avutul obștesc, este abrogat parțial și ca urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice, rămâne ca fiecare instanța judecătorească sa stabilească dacă este vorba sau nu de astfel de bunuri și sa decidă dacă textele referitoare la infracțiunile privind avutul obștesc sunt sau nu aplicabile.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 25 și

art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE :

Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 23 din 14 martie 1994

pronunțată în Dosarul nr. 74C/1993.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 iulie 1994.