Decizia nr. 78/1994

Miklos Fazakas - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent.

Pe rol soluționarea recursului formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 25 din 14 martie 1994.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns Nicu Ceaușescu personal și asistat de avocatul Antal Radu.

Procedura legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a recursului, de casare a Deciziei Curții Constituționale nr. 25/1994 și de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibila.

Apărătorul inculpatului Nicu Ceaușescu solicita respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Inculpatii Nicu Ceaușescu, Dan Ioan și Hategan Eugen au invocat în Dosarul nr. 8134/1990 al Judecătoriei Sectorului 6 București excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 223 din Codul penal.

Prin Decizia nr. 25 din 14 martie 1994, pronunțată în cauza, Curtea Constituțională a statuat ca, întrucît prin Decizia nr. 32/1993, rămasă definitivă, s-a constatat ca art. 223 din Codul penal este parțial abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd a se aplică în continuare numai cu privire la bunurile ce constituie proprietate publică, potrivit art. 135 alin. (4) din Constituție, excepția invocată este lipsită de obiect.

Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs aratind, în esenta:

1. prin respingerea excepției ca fiind "lipsită de obiect", Curtea Constituțională a recurs la instituția autorității lucrului judecat, care, în cauza, nu este aplicabilă întrucît, în materie penală, ea implica dubla identitate de persoana și obiect;

2. Curtea nu este competența să se pronunțe asupra conflictului legilor anterioare Constituției cu prevederile acesteia și, deci, de a constata ca ele sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, în cazul în care încalcă o prevedere constituțională.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției, precum și cele ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Primul motiv de recurs care vizează respingerea excepției de neconstituționalitate, ca lipsită de obiect, urmează a fi înlăturat ca nefondat, întrucît decizia recurată nu s-a întemeiat pe autoritatea lucrului judecat, ci pe obligativitatea deciziilor Curții Constituționale potrivit art. 145 din Constituție. După cum s-a statuat prin deciziile nr. 27/1993 și nr. 36/1993 ale Curții Constituționale, dacă o prevedere legală a fost declarata neconstitutionala, excepția de neconstituționalitate nu mai poate fi reiterata, deoarece ar fi contrar obligativitatii prevăzute de art. 145 din Constituție. De aceea, în mod justificat, prin decizia recurată se respinge excepția invocată ca lipsită de obiect, ca urmare a Deciziei anterioare a Curții Constituționale nr. 32/1993, prin care se constatase ca art. 223 din Codul penal este parțial abrogat.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează necompetentă Curții Constituționale de a se pronunța asupra conflictului legilor anterioare Constituției cu prevederile acesteia și, deci, de a constata ca ele sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, în cazul în care contrazic o prevedere constituțională, nu este fondat. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, legile preconstitutionale rămân în vigoare în măsura în care nu contravin Constituției. Rezultă ca, prin natura sa, contrarietatea unei legi anterioare Constituției cu prevederile acesteia are drept consecința abrogarea.

În cazul legilor anterioare Constituției, neconstituționalitatea are un caracter specific, întrucît cauza sa este posterioară legii, constind în schimbarea temeiului legitimitatii sale constituționale. În aceste condiții, controlul constituționalității unei legi preconstitutionale, care are ca rezultat constatarea contrarietatii acesteia cu prevederile Constituției, nu duce la declararea legii ca neconstitutionala - o lege putind fi apreciată numai în funcție de regimul constituțional sub imperiul căruia a fost adoptată -, ci la constatarea abrogării, soluție ce constituie consecința constituțională prevăzută de art. 150 alin. (1) din Constituție a unei asemenea contrarietati.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 și art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE :

Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 25 din 14 martie 1994, pronunțată în Dosarul nr. 1C/1994.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 iulie 1994.

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.