HG nr. 813/1994
privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții "Modernizare punct de control pentru trecerea frontierei Oancea", județul Galați, și transmiterea unor terenuri în administrarea Direcției generale a vamilor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții "Modernizare punct de control pentru trecerea frontierei Oancea", județul Galați, cu caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici prevăzuți în anexa nr. 1*) la prezenta hotărâre.
Articolul 2
Se aprobă transmiterea suprafețelor de teren, prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, din administrarea Consiliului Local al Comunei Oancea și, respectiv, a Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași, în administrarea Direcției generale a vamilor. Scoaterea definitivă din circuitul agricol se va face cu respectarea dispozițiilor privind plata taxelor prevăzute în Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Predarea-primirea terenurilor se va face pe bază de protocol încheiat între părțile prevăzute la alineatul precedent.
Articolul 3
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se asigura din Fondul special pentru dezvoltarea și modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum și a celorlalte unități vamale, conform listei de investiții aprobată potrivit legii.
*) Anexa nr. 1 se comunică numai beneficiarului de investiție.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: Ministru de stat, ministrul finanțelor Florin Georgescu
Anexa 2 TERENURILE PROPRIETATE PUBLICA
care se transmit în administrarea Direcției generale a vamilor
Nr. crt.
Deținătorul terenului
Suprafața terenului - m2 -
Numărul topografic pentru identificare
1.
Consiliul Local al Comunei Oancea
18.606 din care: - 9.986 teren arabil inundabil
- Cvartal 46 parcela 8
- 8.620 bălți
- Cvartal 47 parcela 835
2.
Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași
7.974
DN 26A - km 0 + 190 - 0 + 525 - Cvartal 47 parcela 834
-----------------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.