Convenția din 5 decembrie 1958
privind schimburile internaționale de publicații
prezumat în vigoare
------------
Convinsa fiind ca dezvoltarea schimburilor internaționale de publicații este indispensabila pentru libera circulație a ideilor și cunoștințelor între popoarele lumii,
Avînd în vedere importanța acordată schimbului internațional de publicații prin Actul constitutiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura,
Recunoscind necesitatea unei noi convenții internaționale privind schimburile internaționale de publicații,
Fiind sesizată cu propuneri referitoare la schimburile internaționale de publicații, problema care constituie punctul 15.4.1 al ordinii de zi a sesiunii,
După ce a hotărît, la cea de a noua sesiune a sa, ca aceste propuneri vor forma obiectul unei reglementări internaționale pe calea adoptării unei convenții internaționale,
Adopta, în ziua de 3 decembrie 1958, prezenta Convenție.
*) Traducere.
Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura, întrunită la Paris între 4 noiembrie și 5 decembrie 1958 în cea de a zecea sesiune a sa,
Articolul 1
Schimbul de publicații
Statele contractante se obliga sa încurajeze și sa înlesnească schimburile de publicații atît între organismele guvernamentale cît și între instituțiile neguvernamentale cu caracter educativ, științific și tehnic sau cultural, fără scop lucrativ, în conformitate cu prevederile prezentei convenții.
Articolul 2
Cîmpul de aplicare a schimburilor
1. În sensul prezentei Convenții, pot fi considerate ca obiecte de schimb între organismele și instituțiile menționate în articolul 1 al prezentei Convenții, nesusceptibile de a fi revindute:
a) publicațiile cu caracter educativ, juridic, științific și tehnic, cultural sau de informare, ca de pilda cărți, ziare și periodice, harti și planuri, stampe, fotografii, microfilme, opere muzicale, publicații în alfabetul braille și alte documente grafice;
b) publicațiile menționate în Convenția privind schimburile de publicații oficiale și documente guvernamentale între state, adoptată de Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura, la 3 decembrie 1958.
2. Prezenta Convenție nu afectează cu nimic schimburile care vor interveni în baza Convenției privind schimburile de publicații oficiale și documente guvernamentale între state, adoptată de către Conferința generală a Organizației Națiunilor Untie pentru Educație, Știința și Cultura, la 3 decembrie 1958.
3. Prezenta Convenție nu se aplică documentelor confidențiale, circularelor și altor acte care nu au fost date publicității.
Articolul 3
Serviciile de schimb
1. Statele contractante pot incredinta serviciului național de schimb sau, atunci cînd nu exista un serviciu național de schimb, autorității sau autorităților centrale însărcinate cu schimburile, următoarele atribuții în ceea ce privește dezvoltarea și coordonarea schimbului de publicații între organismele și instituțiile menționate în articolul 1 al prezentei Convenții:
a) sa înlesnească schimburile de publicații, în special prin transmiterea, dacă este cazul, a obiectelor de schimb;
b) să facă recomandări și sa dea informații asupra posibilităților de schimb de care dispun organismele și instituțiile din țara sau din străinătate;
c) sa încurajeze, ori de cîte ori va fi cazul, schimburile de duplicate.
Cu toate acestea, atunci cînd nu se considera indicat ca dezvoltarea și coordonarea schimburilor între organismele și instituțiile menționate în articolul 1 al prezentei Convenții să fie centralizate la serviciul național de schimb sau la autoritățile centrale, funcțiile enumerate în paragraful 1 al prezentului articol pot fi încredințate, total sau parțial, uneia sau mai multor alte autorități.
Articolul 4
Modul de transmitere
Trimiterile se pot face fie direct între organismele și instituțiile interesate, fie prin intermediul serviciilor naționale sau al autorităților însărcinate cu schimburile.
Articolul 5
Cheltuielile de transport
Atunci cînd trimtierile sînt făcute direct de către părțile care efectuează schimbul, statele contractante nu sînt obligate sa suporte cheltuielile de transport. Dacă trimiterea este facuta prin intermediul autorității sau al autorităților însărcinate cu schimburile, statul contractant ia asupra sa cheltuielile de transport pînă la destinație; în ceea ce privește transporturile maritime însă, cheltuielile de ambalaj și de transport nu se plătesc decît pînă la vama portului de sosire.
Articolul 6
Tarifele și condițiile de expediere
Statele contractante iau toate măsurile necesare pentru ca autoritățile însărcinate cu schimburile sa beneficieze de tarifele în vigoare și de condițiile de expediție cele mai favorabile, oricare ar fi mijlocul de expediere ales: posta, trnansportul rutier și feroviar, tranasportul fluvial sau maritim, curierul sau expedierea pe cale aeriană.
Articolul 7
Înlesniri vamale și de alta natura
Fiecare stat contractant acorda autorităților însărcinate cu schimburile scutire de taxe vamale pentru obiectele importate și exportate în conformitate cu dispozițiile prezentei Convenții sau cu orice acord încheiat în scopul aplicării ei, precum și condițiile cele mai favorabile cu privire la formalitățile vamale și de alta natură.
Articolul 8
Coordonarea internationala a schimburilor
Spre a ajuta Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura să-și îndeplinească funcțiile ce îi sînt atribuite prin Actul sau constitutiv în ceea ce privește coordonarea internationala a schimburilor, statele contractante vor trimite Organizației rapoarte anuale asupra aplicării prezentei Convenții, precum și copii ale tuturor acordurilor bilaterale încheiate în conformitate cu dispozițiile articolului 12.
Articolul 9
Informații și studii
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura publică informațiile date de statele contractante în conformitate cu dispozițiile articolului 8; ea întocmește și publică studii cu privire la aplicarea prezentei Convenții.
Articolul 10
Asistența UNESCO
1. Statele contractante pot recurge la concursul tehnic al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura în vederea soluționării oricărei probleme pe care ar ridica-o aplicarea prezentei Convenții. Organizația acorda aceasta asistența în limitele programului și posibilitățile sale, în special pentru crearea și organizarea serviciilor naționale de schimb.
2. Organizația este imputernicita să facă din propria sa inițiativa propuneri în aceasta privinta statelor contractante.
Articolul 11
Raporturi față de acordurile anterioare
Prezenta Convenție nu afectează cu nimic obligațiile asumate anterior de către statele contractante pe baza unor acorduri internaționale.
Articolul 12
Acorduri bilaterale
Ori de cîte ori va fi necesar sau o vor dori, statele contractante vor încheia acorduri bilaterale pentru a completa dispozițiile prezentei Convenții și pentru a reglementa problemele de interes comun ridicate de aplicarea ei.
Articolul 13
Limbile
Prezenta Convenție este întocmită în limbile engleza, franceza, rusa și spaniola, cele patru texte avînd aceeași valabilitate.
Articolul 14
Ratificarea și acceptarea
1. Prezenta Convenție va fi supusă spre ratificare sau acceptare statelor membre ale Organizației Națiunilor Untie pentru Educație, Știința și Cultura în conformitate cu procedurile constituționale respective.
2. Instrumentele de ratificare sau de acceptare vor fi depuse la Directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura.
Articolul 15
Aderarea
1. Prezenta Convenție este deschisă aderării oricărui stat care nu este membru al Organizației, invitat de către Consiliul Executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura sa adere la ea.
2. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare la Directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura.
Articolul 16
Intrarea în vigoare
Prezenta Convenție va intra în vigoare la 12 luni de la data depunerii celui de al treila instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare, dar numai între statele care vor fi depus respectivele instrumente de ratificare, de acceptare sau de aderare la această dată sau anterior. Ea va intra în vigoare pentru fiecare stat care depune un instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare, la 12 luni de la aceasta depunere.
Articolul 17
Extinderea teritorială a Convenției
Orice stat contractant va putea, în momentul ratificării, acceptării sau aderării, sau în orice moment ulterior, sa declare, printr-o notificare adresată Directorului general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura, ca prezenta Convenție se extinde la ansamblul teritoriilor sau la unul din teritoriile ale căror relații internaționale le asigura. Aceasta notificare va produce efecte la 12 luni de la data primirii ei.
Articolul 18
Denunțarea
1. Fiecare stat contractant va putea denunta prezenta Convenție în numele sau propriu sau în numele oricărui teritoriu ale cărui relații internaționale le asigura.
2. Denunțarea va fi notificată printr-un instrument scris, depus la Directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura.
3. Denunțarea va produce efecte la 12 luni de la primirea instrumentului de denunțare.
Articolul 19
Notificări
Directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura va informa statele membre ale Organizației, statele care nu sînt membre - menționate în articolul 15, precum și Organizația Națiunilor Unite, cu privire la depunerea tuturor instrumentelor de ratificare, acceptare sau aderare menționate în articolele 14 și 15, precum și cu privire la notificările și denuntarile prevăzute respectiv la articolele 17 și 18.
Articolul 20
Revizuirea Convenției
1. Prezenta Convenție va putea fi revizuită de către Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura. Revizuirea nu va lega însă decît statele care vor deveni părți la convenția de revizuire.
2. În cazul în care Conferința generală va adopta o noua convenție privind revizuirea totală sau parțială a prezentei Convenții, și în afară de cazul cînd noua convenție nu va dispune altfel, prezenta Convenție va inceta sa mai fie deschisă ratificării, acceptării sau aderării cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenții de revizuire.
Articolul 21
Înregistrarea
În conformitate cu articolul 102 al Cartei Națiunilor Unite, prezenta Convenție va fi înregistrată la Secretariatul Organizației Națiunilor Unite, la cererea Directorului general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura.
Întocmită la Paris, la 5 decembrie 1958, în doua exemplare autentice purtind semnatura Președintelui Conferintei generale întrunite în cea de a zecea sesiune a sa și a Directorului general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura, care vor fi depuse în arhivele Organizației Națiunilor Unite pentru Educației, Știința și Cultura și ale căror copii certificate pentru conformitate vor fi remise tuturor statelor prevăzute în articolele 14 și 15, precum și Organizației Națiunilor Unite.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.