Memorandum · Guvernul

Memorandumul din 30 decembrie 1999

dintre Guvernul României și Comisia Europeană referitor la participarea la cel de-al cincilea Program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice

prezumat în vigoare

Data actului
30 decembrie 1999
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 429 din 2 septembrie 2000
Structură
33 de articole, 5 anexe · 49.018 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Măsura la care se face referire la art. 1 de mai jos va fi executată și finanțată din resursele bugetare ale Comunității, conform prevederilor cuprinse în prezentul memorandum. Cadrul tehnic, juridic și administrativ în care va fi pusă în aplicare măsura la care se face referire la art. 1 de mai jos este stabilit de Condițiile generale anexate la Acordul-cadru încheiat la 12 martie 1991 între Comisie și Beneficiar și completate cu prevederile prezentului memorandum și cu Dispozițiile speciale anexate la acesta.

*) Traducere.

Comisia Europeană, denumita în continuare Comisia, actionand pentru și în numele Comunității Europene, denumita în continuare Comunitatea, pe de o parte, și Guvernul României, denumit în continuare Beneficiarul, pe de altă parte, au convenit următoarele:

Articolul 1

Natura și obiectul

Ca o componenta a programului sau de asistența Comunitatea va contribui, sub forma finanțării nerambursabile, la finanțarea următoarei măsuri:

Numărul Programului:

RO 9916

Titlul:

Programul PHARE Național 1999 (participarea la cel de-al cincilea program-cadru în domeniul științei și tehnologiei)

Durata:

până la 31 decembrie 2001

Articolul 2

Angajamentul comunității

Contribuția financiară din partea Comunității este fixată la nivelul maxim de 2,950 milioane euro, denumita în continuare finanțarea gratuita.

Articolul 3

Durata și data de expirare

Pentru prezenta măsura finanțarea gratuita este disponibilă pentru contractare până la 30 decembrie 2001, făcând obiectul reglementărilor prezentului memorandum. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Fondurile rămase din finanțarea gratuita care nu au fost contractate până la această dată vor fi anulate. Termenul limita pentru efectuarea plăților din cadrul finanțării gratuite este 30 decembrie 2002. Toate plățile trebuie să fie efectuate până la expirarea termenului limita al plăților. Comisia poate totuși, în funcție de împrejurări, să fie de acord cu o prelungire a acestei date de expirare (a perioadei de contractare sau de plati), dacă aceasta este cerută în timp util și justificată în mod adecvat de către Beneficiar. Prezentul memorandum va expira la data la care expira perioada de efectuare a plăților din finanțarea gratuita. Toate fondurile care nu au fost utilizate vor fi returnate Comisiei.

Articolul 4

Adrese

Corespondenta privitoare la executarea măsurii, având menționate numărul și titlul măsurii, va fi adresată:

Pentru Comunitate:

------------------

Delegația Comisiei Europene în România

Str. Grigore Mora nr. 11

71278 București

România

Tel: (40-1) 203.54.00

Fax: (40-1) 230.24.53

Pentru Beneficiar:

------------------

Ministerul Afacerilor Externe

Departamentul pentru afaceri europene

Aleea Alexandru nr. 33

Sectorul 1, București

România

Tel./Fax: (40-1) 312.69.29

Articolul 5

Numărul de exemplare

Prezentul memorandum este redactat în doua exemplare în limba engleza.

Articolul 6

Intrarea în vigoare

Prezentul memorandum va intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părți. Orice cheltuiala care are loc înaintea acestei date nu este eligibilă pentru finanțare gratuita.

Anexele reprezintă parte integrantă a prezentului memorandum.

Semnat la București la 30 decembrie 1999.

Pentru Beneficiar,

Petre Roman,

ministru de stat, ministrul afacerilor externe,

coordonator național al asistenței

Pentru Comunitate,

Fokion Fotiadis,

șeful Delegației Comisiei Europene în România

Anexa nr. 1: Acordul-cadru (anexele A și B)

Anexa nr. 2: Dispoziții speciale (anexa C)

Anexa nr. 3: Informare și publicitate pentru

programele PHARE, ISPA și SAPARD

ale Uniunii Europene

Anexa 1 (A și B)

ACORD-CADRU

Comisia Comunităților Europene, denumita în cele ce urmează Comisia, actionand pentru și în numele Comunității Economice Europene, denumita în cele ce urmează Comunitatea, pe de o parte, și România, de cealaltă parte, împreună denumite părți contractante,

având în vedere faptul ca România este eligibilă de a beneficia de Programul de asistența PHARE din partea Comunității, prevăzut în Regulamentul nr. 3.906/89 din 18 decembrie 1989 al Consiliului Comunității Europene, modificat prin Regulamentul nr. 2.698/90 din 17 septembrie 1990,

având în vedere faptul ca este convenabila menționarea în cele de mai jos a cadrului tehnic, legal și administrativ pentru executarea măsurilor finanțate în România în cadrul programului de asistența al Comunității,

au convenit după cum urmează:

Articolul 1

Pentru a promova cooperarea dintre părțile contractante în scopul sprijinirii procesului reformei economice și sociale din România, părțile contractante sunt de acord sa implementeze măsuri în domeniul cooperării financiare, tehnice și al altor forme de cooperare, asa cum s-a specificat în regulamentul menționat mai sus, care vor fi finanțate și implementate în cadrul tehnic, legal și administrativ stabilit în acest acord. Detaliile specifice ale fiecărei măsuri (sau set de măsuri) vor fi introduse într-un memorandum ce va fi convenit între părțile contractante, denumit în continuare Memorandum de finanțare, pentru care este oferit un model în anexa nr. 2 (C).

România ia toate măsurile necesare pentru a asigura executarea corespunzătoare a tuturor măsurilor.

Articolul 2

Fiecare măsura finanțată în cadrul acestui acord va fi implementata în conformitate cu Condițiile generale din anexa A, care vor fi considerate ca fiind incluse în fiecare memorandum de finanțare.

Memorandumul de finanțare poate schimba sau suplimenta Condițiile generale, după cum va fi necesar pentru implementarea măsurii în discuție.

Articolul 3

Pentru problemele legate de măsurile finanțate în cadrul acestui acord Comisia va fi reprezentată de delegația sa, imediat ce aceasta este înființată în București, care se va asigura din partea Comisiei ca măsura este executată în conformitate cu practicile financiare și tehnice legale.

Articolul 4

Când părțile contractante convin astfel, Comisia poate delega responsabilitatea sa integrală sau parțială privind implementarea unei măsuri către o terta parte, stat sau agenție.

În acest caz termenii și condițiile unei asemenea delegari vor fi menționați în acordul ce urmează să fie încheiat între Comisie și terta parte, stat sau agenție, cu acordul Guvernului României.

Articolul 5

Orice disputa legată de acest acord ce nu poate fi rezolvată prin consultare va fi soluționată în conformitate cu procedura de arbitraj menționată în anexa B.

Articolul 6

Acest acord este întocmit în doua exemplare în limba engleza.

Articolul 7

Acest acord va intră în vigoare la data la care părțile contractante se vor informa reciproc despre aprobarea sa în conformitate cu legislația sau procedura interna a fiecărei părți. Acordul va continua să fie în vigoare pentru o perioadă nedefinita, dacă nu își încetează valabilitatea prin notificarea scrisă a uneia dintre părțile contractante către cealaltă.

La încheierea duratei de valabilitate a acestui acord orice măsură aflată încă în curs de execuție va fi dusa la îndeplinire conform termenilor Memorandumului de finanțare aferent și Condițiilor generale stabilite prin prezentul acord.

Articolul 8

Prevederile acestui acord se vor aplica și cooperării tehnice și altor cooperări convenite între părțile contractante, care prin natura lor nu sunt cuprinse într-un memorandum specific finanțat în baza Programului de asistența PHARE, la cererea Guvernului României.

Anexele vor fi considerate ca parte integrantă a acestui acord.

Întocmit la București la 12 martie 1991.

Eugen Dijmarescu,

ministru de stat

ROMÂNIA

Frans Andriessen,

vicepreședinte

al Comisiei Europene

COMUNITATEA

Anexa A

CONDIȚII GENERALE

privind memorandumurile de finanțare

În aceste Condiții generale termenul Beneficiar va fi înțeles ca referitor la Guvernul României.

Titlul I Finanțarea proiectelor

Articolul 1

Obligația Comunității

Angajamentul Comunității, denumit în cele ce urmează Finanțarea gratuita a CEE, a carei valoare este menționată în Memorandumul de finanțare, va determina limita în cadrul căreia se vor desfășura angajarea și execuția plăților prin contracte și devize aprobate corespunzător.

Orice cheltuieli de depășesc Finanțarea gratuita a CEE vor fi suportate de Beneficiar.

Articolul 2

Disponibilitatea asistenței nerambursabile a CEE

Acolo unde execuția unei măsuri depinde de angajamentele financiare asupra resurselor proprii ale Beneficiarilor sau asupra altor surse de fonduri, Finanțarea gratuita a CEE va deveni disponibilă în momentul în care devin disponibile și sumele angajate de Beneficiar și/sau celelalte surse de fonduri, conform celor prevăzute în Memorandumul de finanțare.

Articolul 3

Cheltuirea

Contractele sunt eligibile pentru plati în baza acestui Memorandum de finanțare numai dacă sunt încheiate înainte de data de expirare a Memorandumului de finanțare. Plățile în cadrul unor asemenea contracte pot avea loc în timpul unei perioade de maximum 12 luni de la data de expirare a Memorandumului de finanțare. Orice prelungire excepționala a acestei perioade trebuie să fie aprobată de Comisie.

În cadrul limitei stabilite pentru Finanțarea gratuita a CEE cererile pentru fonduri sub forma unui program de lucru vor fi prezentate Delegației Comisiei de către Beneficiar, conform agendei stabilite în Memorandumul de finanțare. Documentele justificative referitoare la plățile făcute pentru realizarea unei anumite măsuri vor fi puse la dispoziție în sprijinul cererii de fonduri atunci când Comisia o solicita.

Oricum, în cadrul anumitor contracte din cadrul măsurii poate fi prevăzută plata direct de către Comisie către contractanți. Fiecare contract va indica proporția și momentul efectuării plății, împreună cu documentele justificative necesare.

Pentru partea de program implementata de Beneficiar Autoritatea de implementare va inainta un program de lucru cu cel puțin 9 luni înainte de data de expirare a Memorandumului de finanțare, pentru aprobarea de către Comisie a contractelor ce mai trebuie încheiate pentru implementarea programului. Programul de lucru trebuie să cuprindă propuneri pentru utilizarea dobânzilor nete provenite din conturile deschise în cursul implementarii programului, cu condiția ca întreaga finanțare gratuita a CEE sa fi fost angajata anterior.

În ceea ce privește măsurile executate pe baza unor devize estimative, în condițiile în care Memorandumul de finanțare nu poate prevedea altfel, o primă transa de plată care nu va depăși 20% din totalul devizului aprobat de Comisie poate fi efectuată în favoarea Beneficiarului, în aceleași condiții menționate la paragraful 2 de mai sus.

Titlul II Achiziționarea

Articolul 4

Generalitati

Procedura de urmat pentru încheierea contractelor de lucrări, livrări și de cooperare tehnica va fi menționată în Memorandumul de finanțare, urmând principiile de mai jos.

Articolul 5

Condiții de participare

1. Cu excepția prevederilor art. 6, Comisia și Beneficiarul vor lua măsurile necesare pentru a asigura egalitatea condițiilor de participare la astfel de contracte, în special prin publicarea în timp util a invitațiilor la licitație. Anunțurile urmează să fie făcute pentru Comunitate cel puțin în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și pentru statele beneficiare, în jurnalul oficial corespunzător.

2. Condițiile generale ale contractelor trebuie să fie întocmite în conformitate cu modelele din uzanta internationala, cum ar fi reglementările generale și condițiile pentru contractele de livrări finanțate din fondurile PHARE.

Articolul 6

Derogarea de la procedurile standard

Acolo unde este recunoscută urgenta situației sau unde aceasta este justificată pe baza naturii, importantei reduse sau a unor caracteristici particulare ale anumitor măsuri (de exemplu: operațiuni de finanțare în doua stagii, operațiuni multifazate, specificații tehnice particulare etc.) și ale contractelor respective, Beneficiarul poate, de acord cu Comisia, sa autorizeze în mod excepțional:

- acordarea contractelor în urma unor invitații restrânse la licitație;

- încheierea contractelor prin acord direct;

- realizarea contractelor prin departamente de lucrări publice.

O astfel de derogare trebuie să fie menționată în Memorandumul de finanțare.

Articolul 7

Acordarea contractelor de lucrări și livrări Comisia și Beneficiarul se vor asigura ca pentru fiecare operațiune oferta selectata este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în special din punct de vedere al calificarilor și garanțiilor oferite de licitatori, al costului și al calității serviciilor, al naturii și al condițiilor de execuție a lucrărilor sau a livrărilor, al costului lor de utilizare și al valorii tehnice.

Rezultatele invitațiilor la licitație vor trebui publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene cat de repede posibil.

Articolul 8

Contractele de cooperare tehnica

1. Contractele de cooperare tehnica, care pot lua forma contractelor pentru studii, supravegherea lucrărilor sau de asistența tehnica, vor fi încheiate după negocierea directa cu consultantul sau, dacă se justifica din punct de vedere tehnic, economic sau financiar, ca urmare a invitatiei la licitație.

2. Contractele vor trebui să fie întocmite, negociate și încheiate fie de Beneficiar, fie de Comisie, atunci când se prevede astfel în Memorandumul de finanțare.

3. În situația în care contractele urmează să fie întocmite, negociate și încheiate de Beneficiar, Comisia va propune o lista scurta cu unul sau mai mulți candidați, pe baza criteriilor de garantare a calificarilor, experienței și independentei lor și ținând sema de disponibilitatea acestora pentru proiectul în chestiune.

4. În cazul unei proceduri directe de negociere, când Comisia a propus mai mulți candidați, Beneficiarul este liber sa aleagă dintre cei propuși candidatul cu care intenționează sa încheie contractul.

5. Când exista recurs la o procedură de licitare, contractul va fi acordat candidatului care a înaintat oferta confirmată de Beneficiar și de Comisie ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Titlul III Acordarea de facilități

Articolul 9

Privilegii generale

Personalului care participa la măsurile finanțate de Comunitate, precum și membrilor familiilor acestuia li se pot acorda avantaje, privilegii și scutiri nu mai puțin favorabile decât cele acordate în mod obișnuit altor străini angajați în statul Beneficiarului, în cadrul oricăror alte acorduri bilaterale sau multinationale sau aranjamente pentru programe de asistența economică și de cooperare tehnica.

Articolul 10

Facilități de stabilire, instalare, intrare și rezidență

În cazul contractelor de lucrări, de livrări sau de servicii persoanele fizice sau juridice eligibile pentru participarea la procedurile de licitație vor avea drept de instalare temporară și de rezidență în cazurile în care importanța contractului justifica aceasta. Acest drept va fi obținut numai după emiterea invitatiei de participare la licitație, va servi personalului necesar în vederea efectuării studiilor preparatorii pentru redactarea ofertelor și va expira la o luna după desemnarea contractantului.

Beneficiarul va permite personalului care ia parte la contractele de lucrări, livrări sau de servicii finanțate de Comunitate și membrilor familiei lui apropiate să între în statul Beneficiarului, să se stabilească în stat, sa lucreze acolo și sa părăsească statul respectiv, asa cum o justifica natura contractului.

Articolul 11

Importul și reexportul de echipament

Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru importul de echipament profesional cerut pentru executarea măsurii, în conformitate cu legile, regulile și reglementările în vigoare ale Beneficiarului.

Beneficiarul va acorda în plus persoanelor fizice și juridice care au executat contracte de lucrări, livrări sau servicii permisele necesare pentru reexportul echipamentului menționat.

Articolul 12

Controlul importurilor și al schimburilor valutare

Pentru executarea măsurilor Beneficiarul se obliga sa acorde autorizații de import, precum și autorizații pentru achiziționarea valutei necesare și să aplice reglementările naționale privind controlul asupra schimburilor valutare, fără discriminare între statele membre ale Comunității, Albania, Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și fosta Republica Iugoslava a Macedoniei.

Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru repatrierea fondurilor primite pentru executarea măsurii, conform reglementărilor de control al schimburilor valutare în vigoare în statul Beneficiarului.

Articolul 13

Impozitare și vama

1. Plata impozitelor, a taxelor vamale și a taxelor de import nu va fi finanțată din Finanțarea gratuita a CEE.

2. Importurile în baza contractelor de livrări, încheiate de autoritățile Beneficiarului și finanțate din Finanțarea gratuita a CEE, vor putea intră în statul Beneficiarului fără a fi supuse taxelor vamale, altor taxe de import, impozitelor sau unui regim fiscal cu efect echivalent.

Beneficiarul va asigura ca importurile respective să fie eliberate din punctul de intrare pentru a fi livrate către contractant, asa cum se prevede în contract, și pentru folosință imediata conform cerințelor pentru implementarea normală a contractului, fără a tine seama de întârzieri sau de dispute în ceea ce privește stabilirea taxelor vamale, plăților sau a impozitelor menționate mai sus.

3. Contractele pentru livrări sau servicii oferite de firme externe sau românești, finanțate din Finanțarea gratuita a CEE, nu vor fi supuse în statul Beneficiarului plății T.V.A., timbrului fiscal sau taxelor de înregistrare ori altor impuneri fiscale având efect similar, indiferent dacă aceste taxe exista sau urmează să fie instituite.

4. Persoanele fizice și juridice, inclusiv personalul expatriat din statele membre ale Comunității Europene, care executa contracte de cooperare tehnica finanțate din Finanțarea gratuita a CEE, vor fi scutite de la plata impozitului pe profit și pe venit în statul Beneficiarului.

5. Efectele personale și gospodărești importate pentru uz personal de către persoanele fizice (și membrii familiilor lor), altele decât cele achiziționate local, angajate în îndeplinirea sarcinilor definite în contractele de cooperare tehnica, vor fi scutite de taxe vamale, de import, de alte taxe și impozite fiscale cu același efect, efectele personale și gospodărești respective urmând să fie reexportate sau să se dispună de ele în țara conform reglementărilor în vigoare în statul Beneficiarului, după terminarea contractului.

6. Persoanele fizice și juridice care importa echipament profesional, asa cum se prevede în art. 11, dacă solicita astfel, vor beneficia de sistemul de admitere temporară, asa cum este definit prin legislația naționala a Beneficiarului în ceea ce privește echipamentul respectiv.

Titlul IV Executarea contractelor

Articolul 14

Originea livrărilor

Beneficiarul se declara de acord ca, atunci când Comisia nu autorizeaza altfel, materialele și livrările necesare pentru executarea contractelor trebuie să fie originare din Comunitate, Albania, Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și fosta Republica Iugoslava a Macedoniei.

Articolul 15

Proceduri de efectuare a plăților

1. Pentru contractele finanțate din Finanțarea gratuita a CEE documentele de licitație vor fi întocmite și plățile vor fi efectuate fie în unități europene de cont (ECU) sau, conform legilor și reglementărilor privind schimbul valutar ale Beneficiarului, în valută Beneficiarului ori în valută statului în care ofertantul își are înregistrat sediul de afaceri sau în valută statului în care sunt produse livrările.

2. Când documentele de licitație sunt întocmite în ECU, plățile în cauza vor fi efectuate, în mod corespunzător, în valută prevăzută în contract, pe baza ratei de schimb a ECU din ziua precedenta efectuării plății.

3. Beneficiarul și Comisia vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura execuția plăților în cel mai scurt timp posibil.

Titlul V Colaborarea dintre Comisie și Beneficiar

Articolul 16

Inspecție și evaluare

1. Comisia va avea dreptul să-și trimită propriii agenți sau reprezentanții corespunzător autorizați pentru a aduce la îndeplinire orice misiune tehnica sau financiară ori de audit pe care o considera necesară pentru a urmări execuția măsurii. În orice caz, Comisia va comunică în avans autorităților Beneficiarului trimiterea unor astfel de misiuni.

Beneficiarul va pune la dispoziție toate informațiile și documentele care vor fi solicitate de Comisie și va lua toate măsurile pentru a facilita munca persoanelor împuternicite sa aducă la îndeplinire evaluarile sau inspecțiile.

2. Beneficiarul:

a) va păstra înregistrări și documente contabile adecvate pentru identificarea lucrărilor, livrărilor sau serviciilor finanțate în baza Memorandumului de finanțare, conform procedurilor legale de contabilitate;

b) va asigura ca agenții sau reprezentanții mai sus menționați ai Comisiei să aibă dreptul de a inspecta toată documentația și înregistrările contabile relevante privitoare la cele finanțate în baza Memorandumului de finanțare și va asista Curtea de Conturi a Comunității Europene în executarea evaluării contabile privind utilizarea Finanțării gratuite a CEE.

Comisia va putea, de asemenea, să execute o evaluare ulterioară și o evaluare contabila finala a programului. Evaluarea ulterioară va analiza realizarea obiectivelor/scopurilor programelor, precum și impactul asupra dezvoltării și restructurării sectorului implicat.

Evaluarea contabila finala va examina datele financiare la nivel local ale programului, oferind o părere independenta asupra corectitudinii și compatibilitatii contractelor și plăților, precum și asupra conformitatii lor cu prevederile Memorandumului de finanțare. Evaluarea contabila va stabili balanța fondurilor neangajate și/sau necheltuite, care vor fi rambursate Comisiei.

Articolul 17

Urmarea măsurilor

Ca urmare a executării măsurii Comisia poate solicita orice explicație și, atunci când este necesar, poate cădea de acord cu Beneficiarul asupra unei noi orientări în ceea ce privește măsura care să fie considerată mai bine adaptată obiectivelor avute în vedere.

Beneficiarul va face rapoarte către Comisie, conform planului menționat în Memorandumul de finanțare, pe toată perioada de execuție a măsurii, și asupra complementarii acesteia după încheiere.

Comisia, pe baza rapoartelor și, după caz, a evaluării ulterioare, va proceda la închiderea oficială a programului și va informa țara beneficiara despre data închiderii oficiale a programului.

Titlul VI Prevederi generale și finale

Articolul 18

Consultări - dispute

1. Orice problema legată de executarea sau interpretarea Memorandumului de finanțare sau a acestor Condiții generale va fi subiect de consultare între Beneficiar și Comisie, conducand, în cazul în care este necesar, la un amendament la Memorandumul de finanțare.

2. În situația în care se constata neîndeplinirea unei obligații stabilite în Memorandumul de finanțare și în aceste Condiții generale, care nu au fost subiect al unor măsuri de remediere luate în timp util, Comisia va putea suspenda finanțarea măsurii, după consultarea cu Beneficiarul.

3. Beneficiarul poate renunța total sau parțial la execuția măsurii. Părțile contractante vor stabili detaliile respectivei renunțări printr-un schimb de scrisori.

Articolul 19

Anunț. Adrese

Orice anunț și orice acord între părți prevăzute aici trebuie să aibă forma unei comunicări scrise, cu referire explicita la numărul și la titlul măsurii. Astfel de anunțuri sau de acorduri vor fi făcute prin scrisoare adresată părții autorizate sa primească cele menționate și vor fi trimise la adresa anunțată de partea respectiva. În caz de urgenta sunt permise comunicări prin telefax, comunicări telegrafice sau prin telex, care vor fi considerate valabile, cu condiția confirmării imediate prin scrisoare. Adresele sunt menționate în Memorandumul de finanțare.

Anexa B

ARBITRAJ

Orice disputa între părțile contractante, rezultând din Acordul-cadru sau din Memorandumul de finanțare, care nu este rezolvată prin aplicarea procedurilor menționate la art. 18 din Condițiile generale, referitoare la Memorandumul de finanțare, va fi supusă arbitrarii de către un Tribunal de arbitraj, după cum urmează:

Părțile la arbitraj vor fi Beneficiarul, pe de o parte, și Comisia, pe de altă parte.

Tribunalul de arbitraj va fi compus din 3 arbitri numiți după cum urmează:

- un arbitru va fi numit de Beneficiar;

- un al doilea arbitru va fi numit de Comisie;

- al treilea arbitru, denumit în continuare conducător, va fi numit prin acordul părților sau, în cazul unui dezacord, de secretarul general al O.N.U.

Dacă oricare dintre părți nu reușește sa numească un arbitru, acesta va fi numit de conducător.

Dacă un arbitru numit conform acestei proceduri demisioneaza, decedează sau devine incapabil să își desfășoare activitatea, un alt arbitru va fi numit în același mod ca și arbitrul căruia îi ia locul; un astfel de succesor va avea toate puterile și îndatoririle arbitrului inițial.

Anexa 2 (C)

DISPOZIȚII SPECIALE

1. Informații generale

Consiliul European, în cadrul intalnirii de la Luxemburg din 12-13 decembrie 1997, a reiterat importanța participării la programele comunitare, ca parte componenta a strategiei consolidate de preaderare.

Acordurile europene și, după caz, protocoalele adiționale privind participarea la programele comunitare sunt acum în vigoare pentru toate țările din Europa Centrala și de Est și prevăd următoarele:

● aceste tari pot participa la programele comunitare într-o gama variata de domenii enumerate de o maniera care nu pretinde a fi exhaustiva;

● va depinde de fiecare Consiliu de asociere sa decidă termenii și condițiile participării;

● țările din Europa Centrala și de Est vor suporta costul participării lor. Totuși Comunitatea ar putea decide să asigure suport financiar complementar, care va veni practic din partea programelor PHARE Național.

În acest context Consiliul European a indicat la Luxemburg ca statele candidate vor trebui să își sporeasca progresiv contribuția lor financiară, dar a fost de acord ca PHARE, în cazul în care este necesar, sa continue sa participe la finanțarea contribuțiilor financiare ale acestor tari.

2. Evaluarea politicii

Participarea statelor candidate din Europa Centrala și de Est la programele comunitare a fost considerată de către Consiliul European drept una dintre caracteristicile-cheie ale strategiei consolidate de preaderare. Participarea lor nu numai ca va contribui la implementarea prevederilor cu privire la cooperarea economică, științifică și culturală din cadrul acordurilor europene, dar totodată va oferi posibilitatea acestor state să se familiarizeze cu politicile Uniunii și cu metodele de lucru.

Toate țările din Europa Centrala și de Est au manifestat un interes deosebit pentru participarea la acest Program-cadru de cercetare și dezvoltare tehnologică, situandu-se din acest punct de vedere pe aceeași poziție cu statele membre. Decizia privind participarea s-a luat la nivel guvernamental, ca de altfel și cea privitoare la repartizarea bugetului, care trebuie avută în vedere în acest scop.

Posibilitatea de a se utiliza o parte din alocarile din programul PHARE Național, tocmai în ideea sprijinirii participării la programele comunitare a acestor state, nu a fost confirmată de Consiliul European la Luxemburg. Participarea la acest Program-cadru de cercetare și dezvoltare tehnologică ar trebui sa accelereze integrarea din punct de vedere științific și tehnologic la nivel european și totodată sa sprijine pregătirea lor pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Participarea integrală, asa cum a fost prevăzută în deciziile Consiliului de asociere, va fi un beneficiu atât pentru țările din Europa Centrala și de Est, cat și pentru Uniunea Europeană, va sprijini dezvoltarea economică în țările din Europa Centrala și de Est și va incuraja contractele Uniunii Europene cu inaltul potențial științific din aceste tari.

3. Costul și planul de finanțare

Contribuția financiară a țărilor din Europa Centrala și de Est va fi adăugată la bugetul celui de-al V-lea Program-cadru, fără a fi alocata direct pentru proiectele finanțate, de vreme ce întregul suport primit de la al V-lea Program-cadru de către o țara este independent de contribuția financiară a tarii respective. Contribuțiile financiare au fost calculate de către Comisie pe baza parametrilor obiectivi inerenti pentru al V-lea Program-cadru și luând în considerare, de asemenea, produsul intern brut al țărilor din Europa Centrala și de Est. Totuși, cum contribuția financiară solicitată acestor state ar putea prezenta unele dificultăți, este oferită, pe lângă finanțarea PHARE, o reducere de aproximativ 29% din contribuțiile bazate pe valoarea teoretică a PIB, care să fie aplicată descrescator pe perioada de 4 ani (1999-2002) de desfășurare a celui de-al V-lea Program-cadru.

Noua dintre țările Europei Centrale și de Est au decis sa utilizeze o parte din alocațiile PHARE pentru a suplimenta propria contribuție financiară. Nivelul la care fondurile PHARE vor fi utilizate în 1999 diferă de la o țara la alta. Totuși sprijinul integral al PHARE pe perioada celor 4 ani menționați anterior nu va depăși 33% din contribuția calculată pe baza valorii teoretice a PIB, dacă nici o reducere nu va fi aplicată. Țările Europei Centrale și de Est sunt încurajate să își sporeasca progresiv efortul lor financiar. Totuși aceste tari pot decide ca din 1999 până în 2002 sprijinul PHARE să fie distribuit fie în sume anuale egale, fie adaptat la contribuțiile lor din bugetul statului. Contribuțiile din bugetele proprii ale acestor state vor acoperi cheltuielile administrative.

Toate țările din Europa Centrala și de Est, cu excepția Republicii Cehe, și-au exprimat intenția de a folosi o parte din fondurile PHARE pentru a suplimenta contribuțiile lor în 1999.

Astfel fondurile PHARE necesare pentru anul 1999 pentru cele 10 state din Europa Centrala și de Est, în funcție de participarea lor la al V-lea Program-cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică, care fac obiectul acestei propuneri financiare, sunt cele prevăzute în tabelul de mai jos.

Fondurile PHARE vor fi transferate în conformitate cu regulile PHARE, din linia bugetară nr. B7-500 (începând cu anul 2000 va fi B7-030) către toate țările interesate prin intermediul a 9 memorandumuri de finanțare separate.

Țara

Suma (euro)

Memorandumul de finanțare

Bulgaria

1.310.000

BG.9920

Republica Cehă

0

Estonia

307.200

ES.9913

Ungaria

3.531.000

HU.9915

Letonia

300.000

LE.9915

Lituania

895.620

LI.9918

Polonia

10.000.000

PL.9919

România

2.950.000

RO.9916

Slovacia

1.730.000

SR.9921

Slovenia

1.500.000

SL.9915

TOTAL:

22.523.820 euro

Sumele menționate anterior acoperă, de asemenea, participarea a 6 dintre aceste tari, și anume Bulgaria, Ungaria, Letonia, România, Slovacia și Slovenia, la cel de-al V-lea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (EURATOM) pentru cercetare și activități de formare profesională.

Ca urmare a solicitării de fonduri a Direcției Generale pentru Cercetare a Comisiei țările participante vor trimite suma totală a contribuției prevăzute. Contribuția totală va intră în buget ca venit alocat, care duce la o creștere a alocării suplimentare, deschisă prin liniile bugetare B6-451 (IRC) și B6-551 (acțiuni indirecte).

Mecanismul specific finanțării proiectelor celui de-al V-lea Program-cadru (solicitări de propuneri, selectarea proiectelor și contractarea), precum și noile condiții și termene stabilite pentru participarea țărilor din Europa Centrala și de Est la acest Program-cadru nu permit nici un fel de planificari realiste ale contractarilor și plăților.

4. Aranjamente de implementare

Proiectele specifice ale celui de-al V-lea Program-cadru vor fi implementate de Comisie în strânsă colaborare cu autoritățile naționale. Capacitatea țărilor din Europa Centrala și de Est de a participa la cel de-al V-lea Program-cadru depinde într-o mare măsura de capacitatea autorităților naționale de a informa asupra programului potentialii beneficiari.

În vederea participării efective a organizațiilor din aceste tari la acest program încă de la început și în vederea evitării oricărui efect descurajant asupra potențialilor parteneri, generat de faptul ca deciziile Consiliului de asociere au intrat în vigoare în intervalul iulie-octombrie 1999, serviciile Comisiei au popularizat programul prin oferirea de informații, ceea ce presupune ca propunerile de proiecte care implica parteneri din viitoarele state participante vor fi evaluate ca și cum aceste tari sunt deja participante. Criteriul de eligibilitate a fost luat în considerare în cel mai târziu moment posibil, înainte ca deciziile cu privire la proiecte să fie luate. Acest lucru ar trebui să se desfășoare în mod normal după intrarea în vigoare a deciziilor Consiliului de asociere.

Următoarele măsuri au fost luate de țările Europei Centrale și de Est în vederea asigurării informării optime a potențialilor beneficiari:

● A fost înființat în fiecare dintre aceste tari un punct național de contact (PNC), după modelul celor din statele membre. Deja aceste PNC sunt implicate în mod total și sistematic în interactiunea cu programe specifice.

● Au fost organizate reuniuni informale între președinții comitetelor diferitelor programe, în perioada desfășurării reuniunilor oficiale ale comitetelor, fapt care le-a oferit posibilitatea de a fi bine informati asupra activității comitetelor.

● A fost constituit un grup de reprezentanți personali ai ministrilor din aceste tari însărcinați cu problemele de cercetare și s-au desfășurat deja trei reuniuni cu Comisia, în cadrul cărora au fost discutate probleme orizontale referitoare la implementarea celui de-al V-lea Program-cadru.

● Au fost stabilite contacte la nivel european cu asociații și organizații în domeniul cercetării și universități, care și-au declarat deja interesul sa promoveze printre membrii lor includerea de organizații din domeniul cercetării în consortii, prezentând propuneri pentru cel de-al V-lea Program-cadru.

5. Audit, monitorizare și evaluare

Serviciile Comisiei vor monitoriza implementarea acestui program-cadru pe baza unor rapoarte periodice. Pentru facilitarea acestui proces, se va defini un set detaliat de indicatori de realizare, în conformitate cu obiectivele și scopurile celui de-al V-lea Program-cadru.

Procedurile de monitorizare aplicate în cel de-al V-lea Program-cadru vor acoperi și operațiunile finanțate pentru țările solicitante. Mai mult, participarea țărilor din Europa Centrala și de Est la programe specifice va fi monitorizata pe baza unei relații de parteneriat ce implica Comisia și aceste tari. Acestea trebuie să întocmească rapoarte pentru Comisie și sa participe până la încheierea programului la activitățile specifice stabilite de Comunitate.

Toate contractele, acordurile și angajamentele juridice încheiate între Comisie și țările beneficiare vor fi supuse verificărilor Comisiei și Curții de Conturi Europene. Conturile și operațiunile desfășurate în cadrul acestui program pot fi verificate oricând de un contabil extern contractat de Comisie, fără a se aduce prejudicii responsabilităților Comisiei și Curții de Conturi a Uniunii Europene.

Beneficiarii Programului-cadru au obligația de a întocmi rapoarte și evidente privind operațiunile financiare efectuate, care sunt analizate din punct de vedere al conținutului și al eligibilității cheltuielilor, în concordanta cu obiectivele Comunității. Totodată trebuie să se acționeze conform obligațiilor contractuale și principiilor unui management solid și eficient.

Serviciile Comisiei vor realiza o evaluare ex-post numai după ce sunt executate toate proiectele specifice ale celui de-al V-lea Program-cadru.

6. Condiții speciale

Din punct de vedere al statelor membre proiectele ce implica țările din Europa Centrala și de Est (ECE) vor fi selectate în conformitate cu criterii de calitate științifice și tehnologice. Implicarea țărilor ECE se va face pe baza termenilor și condițiilor impuse de "Reguli de participare a centrelor de cercetare și a universitatilor și de diseminare a rezultatelor cercetării în ceea ce privește implementarea celui de-al V-lea Program-cadru al Comunității Europene", precum și de "Reguli de participare a centrelor de cercetare și a universitatilor și de diseminare a rezultatelor cercetării în ceea ce privește implementarea celui de-al V-lea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice".

Pentru asigurarea dimensiunii comunitare acestor programe specifice, activităților și proiectelor propuse de țările ECE este necesară includerea a cel puțin unui partener din cadrul statelor membre ale Uniunii.

Reprezentanții acestor tari vor participa ca observatori fără drept de vot, pentru subiectele care sunt de interes pentru țările lor, la comitetele din cadrul celui de-al V-lea Program-cadru.

Anexa 3 INFORMARE ȘI PUBLICITATE

pentru programele PHARE, ISPA și SAPARD ale Uniunii Europene

1. Scop și obiective

Informațiile și activitățile de publicitate privind asistența Uniunii Europene prin Programul PHARE sunt destinate creșterii gradului de constientizare a publicului și a transparenței acțiunilor UE, precum și creării unei imagini consistente privind activitățile respective în toate țările beneficiare. Informarea și publicitatea privesc activitățile care primesc o contribuție de la Programul PHARE al Uniunii Europene.

2. Principii generale

Fiecare RAP responsabil cu implementarea memorandumurilor financiare, precum și a altor forme de asistența va fi responsabil cu publicitatea la fața locului. Aceasta acțiune se va desfășura în cooperare cu Delegația Comisiei Europene, care va fi informată asupra demersurilor făcute în acest scop.

Autoritățile naționale și regionale competente vor desfășura activitățile necesare unei aplicari efective a acestor prevederi, în colaborare cu Delegația Comisiei Europene din țara respectiva. Informarea și măsurile publicitare descrise mai jos se bazează pe prevederile reglementărilor și deciziilor ce se aplică fondurilor structurale. Acestea sunt:

- art. 32 din Reglementarea Comisiei Europene nr. 4.253/88, amendata de Reglementarea Comisiei Europene nr. 2.082/93; Buletinul Oficial al Comunităților Europene nr. L 193/20 din 31 iulie 1993;

- Decizia Comisiei din 31 mai 1994; Buletinul Oficial al Comunităților Europene nr. L 152/39 din 18 iunie 1994.

Informarea și măsurile publicitare trebuie să fie conforme cu prevederile reglementărilor și deciziilor menționate mai sus. Ghidul informativ poate fi procurat de la autoritățile locale, regionale și naționale din cadrul delegatiilor Comisiei Europene din țările beneficiare.

3. Informarea și publicitatea privind programele PHARE

Informarea și măsurile publicitare vor face subiectul unui set de măsuri coerente, definite de autoritățile naționale, regionale și locale competente, în colaborare cu Delegația Comisiei, pentru toată durata Memorandumului de finanțare, și vor privi atât programele, cat și alte forme de asistența.

Costul informării și publicității privind proiectele individuale va fi suportat din bugetul alocat proiectelor respective.

În cazul implementarii programelor PHARE se vor aplica următoarele măsuri:

a) autoritățile competente din țara beneficiara trebuie să publice conținutul programelor și al altor forme de asistența, în forma cea mai potrivita. Aceste documente trebuie distribuite corespunzător și trebuie ținute la dispoziția părților interesate. Trebuie asigurata prezentarea în teritoriul tarii beneficiare a informațiilor și materialelor publicitare produse;

b) informarea și măsurile publicitare la fața locului trebuie să cuprindă următoarele:

(i) pentru investițiile de infrastructura ce depășesc 1 milion ECU:

- panouri ridicate la fața locului, instalate în concordanta cu prevederile reglementărilor și deciziilor menționate în paragraful 2 de mai sus;

- panouri informative pentru lucrările de infrastructura, accesibile publicului, instalate conform prevederilor reglementărilor și deciziilor menționate în paragraful 2 de mai sus și în concordanta cu indicațiile tehnice din Ghidul informativ pus la dispoziție de Delegația Comisiei Europene din țara beneficiara;

(îi) în cazul investițiilor de producție, măsuri pentru dezvoltarea potențialului local și alte măsuri beneficiind de finanțare PHARE, ISPA sau SAPARD:

- măsuri care să constientizeze beneficiarii potențiali și opinia publică cu privire la asistența PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanta cu reglementările paragrafului 3 b)(i) de mai sus;

- măsuri adresate solicitanților de ajutoare de stat, parțial finanțate de PHARE, ISPA sau SAPARD, sub forma unei indicații în formularul care trebuie completat de asemenea solicitanți, care să indice faptul ca o parte a acestui ajutor vine din partea UE, mai ales prin programele PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanta cu reglementările de mai sus.

4. Transparenta asistenței UE în cercurile de afaceri, printre potentialii beneficiari și publicul larg

4.1. Cercurile de afaceri

Cercurile de afaceri trebuie implicate în cea mai mare măsura în asistența ce le privește direct. Autoritățile responsabile cu implementarea asistenței vor asigura existenta canalelor relevante pentru diseminarea informațiilor către potentialii beneficiari, în special către întreprinderile mici și mijlocii. Acestea trebuie să cuprindă și indicații privind procedurile administrative care trebuie urmate.

4.2. Alți beneficiari potențiali

Autoritățile responsabile cu implementarea asistenței vor asigura existenta canalelor relevante pentru diseminarea informațiilor către toate persoanele care beneficiază sau care ar putea beneficia de măsuri de formare, angajare sau dezvoltare a resurselor umane. În acest sens se va asigura cooperarea dintre organismele de pregătire profesională implicate în angajare, grupurile de afaceri, centrele de formare și organizațiile neguvernamentale.

Formulare

---------

Formularele emise de autoritățile locale, naționale sau regionale privind anunțarea și solicitarea de fonduri nerambursabile destinate beneficiarilor finali sau oricărei alte entități eligibile pentru acest fel de asistența vor trebui sa indice faptul ca UE și, în mod special, Programele PHARE, ISPA sau SAPARD asigura aceste surse financiare. Notificarea de asistența transmisă beneficiarilor trebuie să menționeze procentul sau volumul de asistența finanțat de programele amintite. În cazul în care astfel de documente poarta stema naționala sau regionala, trebuie să poarte și un însemn al UE de aceeași mărime.

4.3. Publicul general

Media

-----

Autoritățile competente vor informa mass-media, în maniera cea mai potrivita, despre acțiunile cofinantate de UE, PHARE, ISPA sau SAPARD, în special. Contribuția PHARE va fi reflectată corespunzător în aceasta informare.

În acest context demararea operațiunilor (o dată adoptate de Comisie) și fazele importante ale implementarii vor face subiectul unor acțiuni de publicitate, cu precădere în mass-media regionala (presa, radio, televiziune). Trebuie asigurata o colaborare corespunzătoare cu Delegația Comisiei din țara respectiva.

Cele doua principii menționate mai sus se aplică anunțurilor, precum și comunicatelor de presa și comunicatelor publice.

Acțiuni informative

-------------------

Organizarea de acțiuni informative, cum ar fi conferințe, seminarii, târguri și expoziții în legătură cu implementarea operațiunilor parțial finanțate de Programele PHARE, ISPA sau SAPARD, va urmări să facă explicita participarea UE. În acest context se vor expune steagurile UE în camerele unde au loc intalniri și se pune emblema UE pe documente, în funcție de situație. Delegația Comisiei din țara beneficiara va ajuta, după necesitați, la pregătirea și implementarea acestui tip de acțiuni.

Materiale informative

---------------------

Publicațiile (cum ar fi broșuri și pliante) despre programe și măsuri similare, finanțate sau cofinantate de PHARE, ISPA sau SAPARD trebuie să conțină pe prima pagina o indicare clara a participării UE, precum și simbolul UE, în cazul în care este folosită stema naționala sau regionala.

În cazul în care aceste publicații au o prefata, aceasta trebuie semnată atât de persoana responsabilă în țara beneficiara, cat și de delegatul Comisiei, în numele acesteia, pentru a demonstra clar participarea UE.

Aceste publicații trebuie să se refere la organismele naționale și regionale responsabile cu informarea părților interesate.

Principiile menționate mai sus se aplică, de asemenea, și materialelor audiovizuale.

5. Prevederile privind panouri, postere și panouri permanente

Țările beneficiare vor asigura transparenta măsurilor parțial finanțate de programele PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanta cu următoarele măsuri și informații publicitare:

Panouri

-------

Panourile cu informații privind participarea UE la finanțarea investiției trebuie să fie ridicate la locul tuturor proiectelor cu participare UE în proporție de 1 milion ECU sau mai mult. Chiar dacă autoritățile locale sau regionale nu ridica un panou care să menționeze propria lor implicare, finanțarea UE trebuie menționată pe un panou special. Aceste panouri trebuie să aibă o mărime corespunzătoare anvergurii (ținând seama de mărimea contribuției UE) și trebuie să corespundă instrucțiunilor prevăzute în Ghidul informativ ce se poate obține de la delegatiile Comisiei Europene.

Nu mai devreme de 6 luni de la finalizarea lucrării și în măsura în care este posibil, aceste panouri vor fi înlocuite cu plăcuțe permanente, în concordanta cu prevederile Ghidului informativ.

Plăcuțe permanente

------------------

Aceste plăcuțe vor trebui amplasate în zonele accesibile publicului larg (centre de conferințe, aeroporturi, stații etc.). Placutele trebuie să cuprindă pe lângă simbolul UE și o mențiune privind programele PHARE, ISPA sau SAPARD și cofinantarea UE. În cazurile în care autoritățile locale, regionale sau naționale, precum și orice alt beneficiar monteaza un asemenea panou, placuta permanenta ori poster sau fac orice alt demers menit să asigure informarea despre proiecte cu costuri mai mici de 1 milion ECU, trebuie indicată participarea UE.

6. Prevederi finale

Autoritățile naționale, regionale sau locale implicate pot derula în orice situație măsuri suplimentare, dacă se considera necesar. În aceste cazuri trebuie consultata și informată Delegația Comisiei, astfel încât aceasta să poată participa, dacă considera necesar, la realizarea acestor măsuri.

Pentru a facilita implementarea acestor prevederi Comisia, prin intermediul delegației din țara respectiva, va asigura asistența tehnica sub forma îndrumării asupra cerințelor de design, în cazul în care este necesar. Se va realiza un Ghid informativ, scris în limba tarii respective, care va conține indicații detaliate referitoare la cerințele de design.

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.