Acord · Consiliul de Stat

Acordul din 21 mai 1964

între Republica Populara Română și Regatul Norvegiei, privitor la reglementarea unor probleme financiare

prezumat în vigoare

Data actului
21 mai 1964
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 22 din 9 iulie 1965
Structură
7 articole · 4.022 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Populare Române și Guvernul Regatului Norvegiei, în dorința de a reglementa problemele financiare în suspensie,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Guvernul Republicii Populare Române va plati Guvernului Regatului Norvegiei suma de 450.000 (patrusutecincizecimii) coroane norvegiene cu titlu de indemnizație globală, forfetara și definitivă pentru:

a) pretențiile de orice natura decurgind din măsurile de naționalizare, expropriere, preluare în administrare și orice alte măsuri similare luate de Statul român înainte de data prezentului Acord, cu privire la bunurile, dreputurile și interesele pe care Regatul Norvegiei și persoanele juridice sau fizice norvegiene le-au avut în Republica Populara Română;

b) pretențiile derivînd din datoria publică română emisă înainte de data prezentului Acord, pe care Regatul Norvegiei și persoanele juridice sau fizice norvegiene le au față de Statul român și persoanele juridice române;

c) orice pretenții financiare și comerciale care au luat naștere înainte de data prezentului Acord și pe care Regatul Norvegiei și persoanele juridice și fizice norvegiene le au față de Statul român, persoanele juridice sau fizice române.

Pretențiile rezultind din tranzacțiile încheiate pe baza Acordului comercial și de plati în vigoare între Republica Populara Română și Regatul Norvegiei nu sînt afectate de prevederile prezentului Acord.

Articolul 2

Guvernul Regatului Norvegiei declara prin aceasta ca plata de către Guvernul Republicii Populare Române a sumei de 450.000 coroane norvegiene, menționată la art. 1 din prezentul Acord, are efect libratoriu, integral și definitiv pentru Guvernul Republicii Populare Române și persoanele juridice și fizice române, față de Guvernul Regatului Norvegiei și de persoanele juridice și fizice norvegiene cu privire la toate pretențiile ce se încadrează în art. 1 al prezentului Acord.

Articolul 3

După intrarea în vigoare a prezentului Acord, Guvernul Regatului Norvegiei nu va mai prezenta sau susține în nici un fel, față de Guvernul Republicii Populare Române, în numele sau sau în numele vreunei persoane juridice sau fizice norvegiene, nici o pretentie de natura celor menționate în art. 1 al prezentului Acord.

Articolul 4

Guvernul Regatului Norvegiei va remite, în măsura în care va fi posibil, Guvernul Republicii Populare Române toate titlurile (rente, acțiuni, titluri de proprietate sau alte documente) privind pretențiile norvegiene reglementate prin prezentul Acord. Remiterea acestor acte se va face în termen de 60 zile de la achitarea sumei prevăzută la art. 1 al prezentului Acord.

Articolul 5

Plata sume menționată la art. 1 din prezentul Acord va fi facuta prin prelevarea unei cote de 6% din sumele transferabile exportatorilor români pentru livrări de mărfuri directe în Norvegia.

Articolul 6

Distribuirea indemnizației menționată la art. 1 al prezentului Acord către cei în drept este în competența exclusiva a Guvernului Regatului Norvegiei, fără ca din aceasta să rezulte vreo răspundere pentru Guvernul Republicii Populare Române.

În măsura posibilităților, autoritățile române vor furniza autorităților norvegiene, la cerere, informații care ar putea fi utile la repartizarea indemnizației.

Articolul 7

Prezentul Acord va fi ratificat cît mai curînd posibil. El va intra în vigoare în ziua în care va avea loc schimbul instrumentelor de ratificare.
Făcut la București la 21 mai 1964, în dublu exemplar, în limbile română și engleza, ambele texte avînd aceeași valabilitate. Publicat în Buletinul Oficial cu numărul 22 din data de 9 iulie 1965.
──────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.