Acordul din 30 septembrie 1994
între Guvernul României și Guvernul Federal al Austriei privind încetarea validității unor acorduri economice existente
prezumat în vigoare
Articolul 1
Guvernul României și Guvernul Federal al Austriei au convenit, de comun acord, sa înceteze validitatea acordurilor menționate în art. 2.
Articolul 2
Acord între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Federal al Austriei cu privire la încetarea Acordului de plati din 12 iulie 1950 și trecerea la sistemul de decontare în devize liber convertibile, din 11 aprilie 1973;
Acord privind cooperarea industriala, economică și tehnica dintre Republica Socialistă România și Republica Austria, din 20 februarie 1968.
Articolul 3
Acest acord intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1995, cu condiția ca ambele părți să-și fi comunicat îndeplinirea cerințelor legale privind intrarea în vigoare a acestuia.
Întocmit la București la 30 septembrie 1994, în doua exemplare originale, fiecare în limba română și în limba germană, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru Guvernul României,
Ion Pargaru,
secretar de stat
în Ministerul Comerțului
Pentru Guvernul Federal al Austriei,
dr. Josef G. Tschach,
viceministru pentru relații bilaterale,
șef de departament în Ministerul Federal
pentru Probleme Economice
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.