Decizia nr. 24/1995

Vasile Gionea - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Ion Filipescu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de Ministerul Public, Balog Irimie și Buzdugan Marcel împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 86 din 28 iulie 1994.

La apelul nominal au răspuns recurentii Balog Irimie și Buzdugan Marcel, asistați de avocat Constantin Ciubotariu, lipsa fiind intimata Societatea Comercială "Alum" - S.A. Tulcea.

Procedura este legal îndeplinită.

Dosarul fiind în stare de judecată, președintele completului acorda cuvintul recurentilor.

Avocatul Constantin Ciubotariu solicita admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii excepției. Susține ca motivarea deciziei contrazice dispozitivul acesteia, întrucît, deși prin considerente se constată că art. 223 din Codul penal este abrogat parțial, totuși, prin dispozitiv, excepția se respinge ca vadit nefondata. Apreciază, de asemenea, ca decizia este nelegală, deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat la speta, ci a soluționat excepția pe baza Deciziei nr. 32/1993, deși Curtea Constituțională nu este competența sa emita decizii de îndrumare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului declarat de procurorul general potrivit motivelor invocate în scris. Totodată, considera ca prima instanța a încălcat și prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucît a soluționat excepția, deși judecătoria, în încheierea de sesizare, nu-și exprimase opinia. În concluzie, solicita casarea deciziei și restituirea dosarului judecătoriei în vederea completării actului de sesizare a Curții Constituționale. Pentru aceleași motive, apreciază ca sunt întemeiate și recursurile inculpaților.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Decizia nr. 86 din 28 iulie 1994 s-a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 223 din Codul penal, invocată de Balog Irimie și Buzdugan Marcel în Dosarul nr. 14.244/1993 al Judecătoriei Galați. În motivarea deciziei s-a reținut ca, prin Decizia Curții Constituționale nr. 32 din 26 mai 1993, definitivă, s-a constatat ca art. 223 din Codul penal este abrogat parțial conform art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Public, precum și Balog Irimie și Buzdugan Marcel.

În recursul formulat de Ministerul Public se invoca, în principal, următoarele motive:

- violarea prevederilor art. 23 alin. (2) și (5) din Legea nr. 47/1992;

- încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 47/1992. Prin recursul declarat de Balog Irimie și Buzdugan Marcel se critica decizia, susținându-se ca:

- motivarea soluției ar contrazice dispozitivul hotărârii;

- Curtea ar fi fost obligată să se pronunțe la speta și nu să facă trimitere la precedente judiciare, nefiind indreptatita sa dea decizii de îndrumare.

Examinînd decizia atacată, motivele invocate de recurenti, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, Curtea Constituțională constata ca recursurile nu sunt fondate.

Critica facuta prin recursul Ministerului Public, în sensul că au fost incalcate prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este neîntemeiată, deoarece Judecătoria Galați, în fața căreia s-a ridicat excepția, s-a conformat acestor dispoziții și a trimis excepția Curții Constituționale spre a se pronunța asupra ei.

Nici critica privind nesocotirea prevederilor art. 23 alin (5) din Legea nr. 47/1992 referitoare la obligativitatea exprimarii de către instanța de judecată, prin încheierea de sesizare, a opiniei sale în legătură cu excepția ridicată nu poate fi primită. Deși judecătoria nu și-a exprimat opinia, în condițiile specifice ale cauzei aceasta cerința apare ca pur formala cît timp, sesizind Curtea Constituțională cu soluționarea excepției, rezultă ca judecătoria a considerat art. 223 din Codul penal ca fiind în vigoare, iar Curtea se pronunțase prin Decizia nr. 32 din 26 mai 1993, definitivă, cu privire la constituționalitatea acestor prevederi.

De asemenea, este nefondat și motivul de recurs privind încălcarea art. 25 din Legea nr. 47/1992. Se susține, în esenta, ca, potrivit acestor dispoziții, Curtea Constituțională pronunța decizii în fond și în recurs, astfel ca prevederile art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale sunt contrare Constituției.

Critica intemeiata pe prevederile art. 26 alin 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale nu are nici o relevanta în soluționarea excepției, deoarece soluția din decizia recurată se bazează pe dispozițiile art. 145 alin. (2) din Constituție. Potrivit acestor dispoziții și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive pronunțate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție privind soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate sunt obligatorii și își produc efectele pentru viitor. De aceea motivele invocate, în sensul că efectele acestor decizii ar fi limitate numai la speta dedusă judecații, sunt nefondate și contrare specificului jurisdicției constituționale. Curtea, după cum prevede art. 29 din regulamentul sau, statuează numai în problemele de drept, asa încât o prevedere legală nu poate fi considerată constituțională într-o cauza și neconstitutionala în alta cauza, cît timp legitimitatea sa constituțională se determina prin raportarea acestei prevederi la dispozițiile sau principiile Constituției, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Ca urmare, constatarea neconstitutionalitatii unei dispoziții legale are efecte "erga omnes" în conformitate cu obligativitatea instituită de art. 145 alin. (2) din Constituție, astfel încât prevederea legală respectiva nu mai poate face obiectul unei alte excepții de neconstituționalitate, asa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 107 din 2 noiembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 februarie 1995. Fiind obligatorie, o asemenea decizie se impune și jurisdicției Curții. Dacă, însă, nu s-a constatat neconstituționalitatea unei prevederi, excepția poate fi reiterata, cu condiția ca motivele inițiale să se fi modificat asa cum s-a stabilit prin Decizia Curții Constituționale nr. 27 din 25 mai 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 15 iulie 1993. Într-o asemenea ipoteza, deci, este justificat ca în soluționarea excepției Curtea Constituțională să-și schimbe practica anterioară, în care sens art. 26 alin. 2 din regulamentul Curții prevede că: "În cazul în care completul de trei judecători dorește să se îndepărteze de interpretarea juridică continuta într-o decizie a plenului sau într-o decizie definitivă a unui complet, se va adresa plenului, acordind termen în cauza pe care o dezbate. Interpretarea data de plen cu votul majorității judecătorilor este obligatorie pentru completul de judecată". Aceste dispoziții nu încalcă prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora excepția de neconstituționalitate poate fi atacată de părți numai cu recurs, deoarece nu se instituie o noua instanța, asa cum se susține de recurenti, deciziile pronunțate în condițiile art. 26 alin. 2 din regulamentul Curții fiind obligatorii numai pentru completele de judecată ale Curții Constituționale, în vederea asigurării unei practici unitare și consecvente în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

Un ultim motiv de recurs se referă la faptul ca neexaminând fondul cauzei și constatind ca excepția este lipsită de obiect, Curtea Constituțională nu ar fi putut sa o respingă ca vadit nefondata. După cum s-a precizat în Deciziile Curții Constituționale nr. 95 din 21 octombrie 1994 și nr. 110 din 9 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 12 decembrie 1994 și, respectiv, nr. 29 din 8 februarie 1995, respingerea unei excepții ca vadit nefondata, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, se referă nu numai la faptul ca în mod evident excepția nu poate fi admisă, cum este cazul de fața, deoarece anterior se constatase printr-o decizie definitivă ca art. 223 din Codul penal este parțial abrogat, ci și la aspectul procedural, în sensul că pronunțarea unei asemenea soluții, tocmai ca urmare a caracterului sau "vadit", se face numai cu unanimitatea de voturi a judecătorilor. Deci și acest motiv de recurs urmează a fi respins, fiind contrar specificului jurisdicției constituționale.

Pentru considerentele arătate, având în vedere și prevederile art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de Ministerul Public, Balog Irimie și Buzdugan Marcel împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 86 din 28 iulie 1994.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică la 1 martie 1995.