Acordul din 14 martie 1966
între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Franceze privind transporturile rutiere internaționale de mărfuri
prezumat în vigoare
Guvernul Republicii Socialiste România și
Guvernul Republicii Franceze,
doritoare de a favoriza transporturile rutiere de mărfuri între cele doua state, precum și tranzitul de mărfuri prin teritoriul lor,
au convenit asupra celor ce urmează:
I. Domeniul de aplicare a Acordului
Articolul 1
Întreprinderile de transport avînd sediul lor în România sau Franța sînt autorizate să efectueze transporturi de mărfuri cu vehicule înmatriculate în unul sau celălalt din cele doua state, fie între teritoriile celor două Părți contractante, fie în tranzit pe teritoriul uneia sau celeilalte Părți contractante, în condițiile definite prin prezentul Acord.
Articolul 2
Întreprinderile de transport ale unei Părți contractante nu sînt autorizate să efectueze transporturi de mărfuri între cele doua locuri situate pe teritoriul celeilalte Părți contractante, adică de proveniență și cu destinația din acest teritoriu.
Articolul 3
Întreprinderile de transport ale unei Părți contractante pot să efectueze transporturi de mărfuri între teritoriul celeilalte Părți contractante și un stat terț, dacă ele au obținut consimțămîntul celeilalte Părți contractante.
II. Transporturi supuse regimului de contingentare
Articolul 4
Toate transporturile de mărfuri între teritoriile celor două Părți contractante sau în tranzit prin teritoriul lor, sînt supuse regimului de contingentare, cu excepția acelor definite la articolul 5 din prezentul Acord.
III. Transporturi nesupuse regimului de contingentare
Articolul 5
Autorizațiile necontingentate sînt acordate pentru transporturile următoare:
a) transporturile de cadavre cu vehicule rutiere special amenajate, conform reglementărilor sanitare;
b) transporturi de efecte de strămutare;
c) transporturi de obiecte destinate targurilor sau expozițiilor;
d) transporturi de animale, de vehicule și de articole de sport destinate manifestărilor sportive;
e) transporturi de decoruri și de accesorii de teatru;
f) transporturi de instrumente muzicale și de material, destinate înregistrărilor pentru radio, cinema, televiziune sau oricărei alte manifestări artistice.
IV. Redactarea, schimbul și utilizarea autorizațiilor
Articolul 6
Autorizațiile sînt imprimate în limbile celor două Părți contractante, după modelele hotărâte de către Comisia mixtă prevăzută la articolul 21 al prezentului Acord.
Autoritățile competente ale celor două Părți contractante își transmit, fără a menționa numele întreprinderilor de transport, numărul de autorizații necesare la realizarea contingentului fixat de comun acord, pentru anul următor, de către numita Comisie, precum și un număr suficient de autorizații necontingentate.
Articolul 7
Autorizațiile de transport sînt eliberate întreprinderilor de transport de către autoritățile competente ale tarii de înmatriculare a vehiculelor aparținînd numitelor întreprinderi.
Articolul 8
Autorizațiile sînt de doua tipuri:
1) Autorizații pe călătorie, valabile pentru una sau mai multe călătorii și a căror durata de valabilitate poate atinge trei luni;
2) Autorizații în timp, valabile pentru un număr nedeterminat de călătorii și a căror durata de valabilitate este de un an.
Articolul 9
Autorizația de transport contingentata conferă dreptul de a incarca la inapoiere mărfuri în una sau cealaltă din Părțile contractante.
Articolul 10
Autorizațiile de transport trebuie să însoțească vehiculele rutiere pe teritoriul fiecăreia din Părțile contractante, pentru a face obiectul oricărui control eventual.
Numitele autorizații sînt în mod special vizate de către vama la intrarea și la ieșirea din teritoriul statului pentru care ele sînt valabile.
Articolul 11
Greutatea totală a mărfii transportate de către vehiculul rutier, inclusiv aceea încărcată de remorca sau semiremorca, nu trebuie să fie superioară greutatii menționate pe autorizația de transport.
V. Greutatea vehiculelor rutiere
Articolul 12
Vehiculele rutiere ale unei Părți contractante, ale căror caracteristici depășesc normele în vigoare în cealaltă Parte contractantă, sînt autorizate sa circule pe itinerariile definite de cealaltă Parte contractantă, cu autorizația eliberata în mod special de aceasta.
VI. Probleme vamale și fiscale
Articolul 13
Carburantul conținut în rezervoarele vehiculelor rutiere este scutit de dreptul de vama și de taxe în condițiile fixate de Protocolul menționat la art. 22 al prezentului Acord.
Sînt scutite de drepturi și taxe percepute la importul pe teritoriul uneia sau al celeilalte Părți contractante, piesele de schimb importate temporar pentru reparațiile vehiculelor rutiere în circulația internationala.
Numitele importuri rămîn supuse reglementării naționale în vigoare pe teritoriul uneia sau al celeilalte Părți contractante. Piesele înlocuite vor fi reexportate sau distruse sub controlul serviciilor vamale.
Articolul 14
Întreprinderile de transport care, cu ajutorul vehiculelor rutiere înmatriculate într-una din Părțile contractante, efectuează transporturi rutiere pe teritoriul celeilalte Părți contractante, beneficiază de reducerile de drepturi și taxe, definite în Protocolul menționat la art. 22 al prezentului Acord.
Articolul 15
Plățile efectuate în virtutea obligațiilor rezultând din dispozițiile prezentului Acord sînt reglementate conform Protocolului financiar în vigoare între cele doua Părți contractante.
VII. Sancțiuni
Articolul 16
În caz de încălcare a dispozițiilor prezentului Acord comisă pe teritoriul uneia din Părțile contractante, autoritățile competente ale statului unde vehiculul este înmatriculat sînt ținute, la cererea autorităților competente ale celeilalte Părți contractante, să aplice una din sancțiunile următoare:
a) avertisment simplu;
b) avertisment cu mențiunea ca, în caz de recidiva, se va aplica măsura prevăzută la lit. c. a prezentului articol;
c) retragerea temporară sau definitivă a dreptului de a efectua transporturi pe teritoriul tarii unde a fost comisă încălcarea.
Autoritățile care primesc sancțiunea sînt ținute sa informeze autoritățile care au cerut-o.
VIII. Dispoziții generale
Articolul 17
Conducătorii de vehicule rutiere trebuie să fie titulari de permise de conducere naționale sau internaționale, precum și deținătorii de documente privind vehiculele lor, conform dreptului care le e opozabil.
Articolul 18
Fiecare persoana în serviciu pe vehiculele rutiere trebuie să fie titularul unui pasaport, vizat de către autoritățile competente ale celeilalte Părți contractante.
Aceasta viza este valabilă pentru mai multe călătorii dus și întors și pentru o durată maxima de șase luni.
Articolul 19
Scrisoarea de trasura care însoțește autorizația de transport atesta natura, marca, greutatea, originea și destinația mărfurilor.
IX. Aplicarea Acordului
Articolul 20
Părțile contractante își notifica autoritățile abilitate sa elibereze autorizațiile de transport și sa schimbe toate informațiile, statistice sau altele, relative la prezentul Acord.
Articolul 21
Se instituie o Comisie mixtă, a carei competența cele doua Părți contractante și-o notifica.
Aceasta Comisie are misiunea de a fixa și a modifica contingentul de autorizații de transport în funcție de evoluția schimburilor comerciale între cele doua Părți contractante, de a preciza redactarea autorizațiilor de transport, de a examina observațiile care și le comunică autoritățile competente cu privire la aplicarea Acordului în conformitate cu art. 20 al prezentului Acord și de a sugera celor două Părți contractante orice măsuri utile privind aplicarea prezentului Acord.
Comisia se întrunește la cererea uneia din Părțile contractante.
Articolul 22
Modalitățile de aplicare a prezentului acord fac obiectul Protocoalelor stabilite de către Comisia mixtă prevăzută la art. 21 al prezentului Acord.
X. Intrarea în vigoare și denunțarea Acordului
Articolul 23
Prezentul Acord intră în vigoare la 1 mai 1966; el este valabil pentru o perioadă de un an începînd de la data intrării sale în vigoare și este prelungit în mod tacit din an în an, în afară de cazul denunțării de către o Parte contractantă, cel mai târziu cu trei luni înainte de data expirării fiecărei perioade de un an.
Făcut la București, la 14 martie 1966, în doua exemplare, fiecare în limba română și franceza, ambele texte avînd aceeași valabilitate.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.