Ordinul nr. 1003/2026
privind modificarea și completarea Clasificării ocupațiilor din România - nivel de ocupație (șase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011
prezumat în vigoare
Având în vedere:
–
art. 14 alin. (2) din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
–
Hotărârea Guvernului nr. 575 bis/1992
cu privire la realizarea unor nomenclatoare unitare de interes general prevăzute în concepția generală a informatizării în România;
–
art. 9
și
10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.352/2010
privind aprobarea structurii Clasificării ocupațiilor din România - nivel grupă de bază, conform Clasificării internaționale standard a ocupațiilor - ISCO 08, republicată, cu modificările ulterioare;
–
pentru aprobarea
Procedurii
de actualizare a Clasificării ocupațiilor din România, cu modificările ulterioare;
–
Referatul privind completarea Clasificării ocupațiilor din România (COR) - nivel de ocupație (șase caractere), aprobată prin
Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011 , pe trimestrul II 2026 nr. 1.706/DGPPMOFP din 14.07.2026,
în temeiul
art. 14 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 29/2025
privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și al
art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 957/2005
privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, interimar, și președintele Institutului Național de Statistică emit următorul ordin:
Articolul I
Clasificarea ocupațiilor din România - nivel de ocupație (șase caractere), aprobată prin
Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.832/856/2011 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 8 august 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează cu noile ocupații practicate în cadrul economiei naționale, prevăzute în lista din anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, interimar, Silvia Monica Dinică, secretar de stat Președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei
Anexa LISTA
ocupațiilor practicate în cadrul economiei naționale
care completează Clasificarea ocupațiilor din România -
nivel de ocupație (șase caractere)
Nr.
crt.
Denumirea ocupației
Codul COR
1.
expert servicii comunitare integrate
341208
2.
manager de licitații
122111
Se redenumește ocupația „interpret al limbajului mimico-gestual“ ca „interpret în limba semnelor române“ și păstrează același cod 264316 în grupa de bază 2643 „Traducători, interpreți și alți lingviști“.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.