Convenție · Parlamentul

Convenția din 1 februarie 1995

pentru protecția minorităților naționale

prezumat în vigoare

Data actului
1 februarie 1995
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 82 din 4 mai 1995
Structură
57 de articole · 65.924 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

------------

considerind ca scopul Consiliului Europei îl constituie realizarea unei unități mai strinse între membrii săi în vederea salvgardarii și promovării idealurilor și principiilor care reprezintă patrimoniul lor comun,

considerind ca unul dintre mijloacele pentru atingerea acestui obiectiv consta în salvgardarea și dezvoltarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

dorind sa dea curs Declarației sefilor de stat și de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, adoptată la Viena la 9 octombrie 1993,

fiind hotărîte ca pe teritoriile lor respective sa protejeze existenta minorităților naționale,

considerind ca bulversarile istoriei europene au arătat ca protecția minorităților naționale este esențială pentru stabilitatea, securitatea democratica și pacea Continentului,

considerind ca o societate pluralista și cu adevărat democratica trebuie nu numai să respecte identitatea etnică, culturală, lingvistica și religioasă a fiecărei persoane aparținând unei minorități naționale, dar și, deopotrivă, sa creeze condiții corespunzătoare care să le permită să-și exprime, sa păstreze și sa dezvolte aceasta identitate,

considerind ca realizarea unui climat de toleranta și dialog este necesară pentru a permite diversitatii culturale sa reprezinte o sursa, dar și un factor, nu de divizare, ci de imbogatire a fiecărei societăți,

considerind ca realizarea unei Europe tolerante și prospere nu depinde numai de cooperarea dintre state, ci necesita și cooperarea transfrontaliera între autorități locale și regionale, cu respectarea Constituției și a integrității teritoriale a fiecărui stat,

ținând seama de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale,

ținând seama de angajamentele privind protecția minorităților naționale conținute în convențiile și declarațiile Națiunilor Unite, precum și în documentele Conferintei pentru Securitate și Cooperare în Europa, în special cel de la Copenhaga din 29 iunie 1990,

fiind hotărîte sa definească principiile care trebuie respectate și obligațiile care decurg din acestea, pentru a asigura, în statele membre și în celelalte state care pot deveni părți la prezentul instrument, protecția efectivă a minorităților naționale și a drepturilor persoanelor aparținând acestora, în cadrul statului de drept, cu respectarea integrității teritoriale și a suveranității naționale,

fiind hotărîte să aplice principiile enunțate în prezenta convenție-cadru prin legislația naționala și politici guvernamentale corespunzătoare,

au convenit asupra celor ce urmează:

*) Traducere.

Statele membre ale Consiliului Europei și celelalte state semnatare ale prezentei convenții-cadru,

Titlul I

Articolul 1

Protecția minorităților naționale și a drepturilor și libertăților persoanelor aparținând acestora face parte integrantă din protecția internationala a drepturilor omului și, ca atare, constituie domeniul de cooperare internationala.

Articolul 2

Dispozițiile prezentei convenții-cadru vor fi aplicate cu buna-credința, într-un spirit de înțelegere, toleranta și cu respectarea principiilor bunei vecinătăți, relațiilor prietenești și cooperării între state.

Articolul 3

1. Orice persoană aparținând unei minorități naționale are dreptul sa aleagă liber dacă să fie tratata sau nu ca atare și nici un dezavantaj nu poate rezultă dintr-o asemenea alegere ori din exercițiul drepturilor legate de aceasta.

2. Persoanele aparținând minorităților naționale pot exercita drepturile și libertățile ce decurg din principiile enunțate în prezenta convenție-cadru, individual sau în comun cu alții.

Titlul II

Articolul 4

1. Părțile se angajează sa garanteze fiecărei persoane aparținând unei minorități naționale dreptul la egalitate în fața legii și la egala protecție a legii. În aceasta privinta, orice discriminare bazată pe apartenența la o minoritate naționala este interzisă.

2. Părțile se angajează sa adopte, dacă este cazul, măsuri adecvate pentru a promova, în toate domeniile vieții economice, sociale, politice și culturale, egalitatea deplina și efectivă între persoanele aparținând unei minorități naționale și cele aparținând majorității. Ele vor tine seama în mod corespunzător, în aceasta privinta, de condițiile specifice în care se afla persoanele aparținând minorităților naționale.

3. Măsurile adoptate în conformitate cu paragraful 2 nu vor fi considerate acte de discriminare.

Articolul 5

1. Părțile se angajează sa promoveze condițiile de natura să permită persoanelor aparținând minorităților naționale să-și mențină și să-și dezvolte cultura, precum și să-și păstreze elementele esențiale ale identității lor, respectiv religia, limba, tradițiile și patrimoniul lor cultural.

2. Fără a se aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii lor generale de integrare, părțile se vor abține de la orice politica ori practica având drept scop asimilarea persoanelor aparținând minorităților naționale împotriva voinței acestora și vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acțiuni vizind o astfel de asimilare.

Articolul 6

1. Părțile vor incuraja spiritul de toleranta și dialogul intercultural și vor lua măsuri efective pentru promovarea respectului reciproc, înțelegerii și cooperării dintre toate persoanele care trăiesc pe teritoriul lor, indiferent de identitatea etnică, culturală, lingvistica ori religioasă a acestora, îndeosebi în domeniile educației, culturii și al mijloacelor de informare.

2. Părțile se angajează sa ia măsuri corespunzătoare pentru a proteja persoanele care ar putea fi victime ale amenintarilor sau actelor de discriminare, ostilitate sau violenta, datorită identității lor etnice, culturale, lingvistice sau religioase.

Articolul 7

Părțile vor asigura respectarea drepturilor fiecărei persoane aparținând unei minorități naționale la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, la libertatea de expresie și la libertatea de gindire, constiinta și religie.

Articolul 8

Părțile se angajează sa recunoască fiecărei persoane aparținând unei minorități naționale dreptul de a-și manifesta religia sau credința sa și dreptul de a înființa instituții, organizații și asociații religioase.

Articolul 9

1. Părțile se angajează sa recunoască faptul ca dreptul la libertatea de expresie a fiecărei persoane aparținând unei minorități naționale include libertatea de opinie și libertatea de a primi și a comunică informații sau idei în limba minoritara, fără ingerințe ale autorităților publice și independent de frontiere. Părțile vor veghea ca, în cadrul sistemelor lor lingvistice, persoanele aparținând unei minorități naționale sa nu fie discriminate în accesul la mijloacele de informare.

2. Paragraful 1 nu împiedica părțile sa utilizeze un regim de autorizare, nediscriminatoriu și fondat pe criterii obiective, pentru societățile de radio sonor, televiziune și cinema.

3. Părțile nu vor crea obstacole în calea infiintarii și utilizării mijloacelor de informare scrisă de către persoanele aparținând minorităților naționale. În cadrul legal organizat pentru radioul sonor și televiziune, ele vor veghea ca, în măsura posibilului și ținând seama de prevederile paragrafului 1, persoanelor aparținând minorităților naționale să le fie acordată posibilitatea de a-și crea și utiliza propriile mijloace de informare.

4. În cadrul sistemului legislației lor, părțile vor adopta măsuri adecvate pentru facilitarea accesului persoanelor aparținând minorităților naționale la mijloacele de informare, pentru promovarea tolerantei și pentru a permite pluralismul cultural.

Articolul 10

1. Părțile se angajează sa recunoască oricărei persoane aparținând unei minorități naționale dreptul de a folosi liber și fără ingerinta limba sa minoritara, în privat și în public, oral și în scris.

2. În ariile locuite tradițional sau în număr substanțial de persoane aparținând minoritățile naționale, dacă aceste persoane solicita acest lucru și acolo unde aceasta cerere corespunde unei nevoi reale, părțile se vor strădui să asigure, în măsura posibilului, condiții care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane și autoritățile administrative.

3. Părțile se angajează sa garanteze dreptul oricărei persoane aparținând unei minorități naționale de a fi informată cu promptitudine, într-o limbă pe care o înțelege, cu privire la motivele arestării sale, la natura și la cauza acuzatiei aduse împotriva sa, și să se apere în această limbă, dacă este necesar cu asistența gratuita a unui interpret.

Articolul 11

1. Părțile se angajează sa recunoască oricărei persoane aparținând unei minorități naționale dreptul de a folosi numele (patronimul) și prenumele sau în limba minoritara, precum și dreptul la recunoașterea oficială a acestora, în conformitate cu modalitățile prevăzute în sistemul lor legal.

2. Părțile se angajează sa recunoască oricărei persoane aparținând unei minorități naționale dreptul de a expune în limba sa minoritara însemne, inscripții și alte informații cu caracter privat, vizibile pentru public.

3. În ariile locuite în mod tradițional de un număr substanțial de persoane aparținând unei minorități naționale, părțile vor depune eforturi, în cadrul sistemului lor legal, inclusiv, atunci când este cazul, în cadrul acordurilor încheiate cu alte state, și ținând seama de condițiile lor specifice, pentru expunerea denumirilor locale traditionale, a denumirilor strazilor și a altor indicații topografice destinate publicului, deopotrivă în limba minoritara, acolo unde exista o cerere suficienta pentru astfel de indicații.

Articolul 12

1. Părțile, dacă este necesar, vor lua măsuri în domeniul educației și al cercetării, pentru a incuraja cunoașterea culturii, istoriei, limbii și religiei atât ale minorităților lor naționale, cît și ale majorității.

2. În acest context, părțile vor asigura, între altele, posibilități corespunzătoare pentru pregătirea profesorilor, accesul la manuale și vor facilita contactele dintre elevi și profesori ai diferitelor comunități.

3. Părțile se angajează sa promoveze sanse egale de acces la educația de toate nivelurile pentru persoanele aparținând minorităților naționale.

Articolul 13

1. În cadrul sistemului lor educațional, părțile vor recunoaște dreptul persoanelor aparținând unei minorități naționale de a înființa și a administra propriile instituții private de educație și formare.

2. Exercițiul acestui drept nu implica nici o obligație financiară pentru părți.

Articolul 14

1. Părțile se angajează sa recunoască dreptul oricărei persoane aparținând unei minorități naționale de a învață limba sa minoritara.

2. În ariile locuite tradițional sau în număr substanțial de persoane aparținând minorităților naționale, dacă exista o cerere suficienta, părțile vor depune eforturi pentru a asigura, în măsura posibilului și în cadrul sistemului lor educațional, ca persoanele aparținând acestor minorități sa beneficieze de posibilități corespunzătoare de invatare a limbii lor minoritare ori de a primi o educație în această limbă.

3. Paragraful 2 al acestui articol se va aplica fără a se aduce atingere învățării limbii oficiale ori predării în acesta limba.

Articolul 15

Părțile vor crea condițiile necesare pentru participarea efectivă a persoanelor aparținând minorităților naționale la viața culturală, socială și economică și la treburile publice, în special acelea care le privesc direct.

Articolul 16

Părțile se vor abține sa ia măsuri care, modificind proportiile populației din arii locuite de persoane aparținând minorităților naționale, sunt îndreptate împotriva drepturilor și libertăților decurgind din principiile înscrise în prezenta convenție-cadru.

Articolul 17

1. Părțile se angajează sa nu aducă atingere dreptului persoanelor aparținând minorităților naționale de a stabili și a menține contacte libere și pașnice peste frontiere cu persoane care se afla în mod legal în alte state, îndeosebi cu acelea cu care au în comun identitatea etnică, culturală, lingvistica sau religioasă, ori patrimoniul cultural.

2. Părțile se angajează sa nu aducă atingere dreptului persoanelor aparținând minorităților naționale de a participa la activitățile organizațiilor neguvernamentale, atât la nivel național, cît și internațional.

Articolul 18

1. Părțile vor depune eforturi pentru a încheia, dacă este necesar, acorduri bilaterale și multilaterale cu alte state, îndeosebi cu statele vecine, pentru a asigura protecția persoanelor aparținând minorităților naționale respective.

2. Dacă este cazul, părțile vor lua măsuri pentru încurajarea cooperării transfrontaliere.

Articolul 19

Părțile se angajează să respecte și să aplice principiile înscrise în prezenta convenție-cadru, aducindu-le, dacă este necesar, numai acele limitări, restrictii și derogări prevăzute în instrumentele juridice internaționale, în special în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care acestea sunt relevante pentru drepturile și libertățile decurgind din principiile menționate.

Titlul III

Articolul 20

În exercitarea drepturilor și libertăților decurgind din principiile înscrise în prezenta convenție-cadru, orice persoană aparținând unei minorități naționale va respecta legislația naționala și drepturile celorlalți, în special ale persoanelor aparținând majorității sau altor minorități naționale.

Articolul 21

Nici o dispoziție din prezenta convenție-cadru nu va fi interpretată ca implicind vreun drept de a întreprinde vreo activitate ori vreun act contrar principiilor fundamentale ale dreptului internațional, în special celor ale egalității suverane, integrității teritoriale și independentei politice a statelor.

Articolul 22

Nici o dispoziție din prezenta convenție-cadru nu va fi interpretată ca limitind sau aducind atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale care pot fi recunoscute în conformitate cu legile oricărei părți contractante sau cu orice alta convenție le care respectiva parte contractantă este parte.

Articolul 23

Drepturile și libertățile decurgind din principiile înscrise în prezenta convenție-cadru, în măsura în care acestea fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau din protocoalele adiționale la aceasta, vor fi înțelese în conformitate cu aceste din urma prevederi.

Titlul IV

Articolul 24

1. Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei este însărcinat sa vegheze la aplicarea prezentei convenții-cadru de către părțile contractante.

2. Părțile care nu sunt membre ale Consiliului Europei vor participa la mecanismul de supraveghere a punerii în aplicare, potrivit unor modalități care urmează a fi determinate.

Articolul 25

1. Într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a prezentei convenții-cadru cu privire la respectiva parte contractantă, aceasta va transmite secretarului general al Consiliului Europei informații complete asupra măsurilor legislative și de alta natura, adoptate în aplicarea angajamentelor enunțate în prezenta convenție-cadru.

2. Ulterior, fiecare parte contractantă va transmite secretarului general, periodic și ori de cîte ori Comitetul Ministrilor solicita, orice informații suplimentare, relevante pentru aplicarea prezentei convenții-cadru.

3. Secretarul general va inainta Comitetului Ministrilor informațiile transmise în conformitate cu prevederile prezentului articol.

Articolul 26

1. În evaluarea adecvarii măsurilor adoptate de părți pentru punerea în aplicare a principiilor enunțate în prezenta convenție-cadru, Comitetul Ministrilor va fi asistat de un comitet consultativ, ai cărui membri vor avea experienta recunoscută în domeniul protecției minorităților naționale.

2. Compunerea Comitetului consultativ și procedura acestuia vor fi fixate de către Comitetul Ministrilor într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a prezentei convenții-cadru.

Titlul V

Articolul 27

Prezenta convenție-cadru va fi deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei. Până la data intrării sale în vigoare, ea va fi, de asemenea, deschisă spre semnare oricărui alt stat invitat în acest sens de către Comitetul Ministrilor. Ea va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 28

1. Prezenta convenție-cadru va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care douasprezece state membre ale Consiliului Europei își vor fi exprimat consimțământul de a fi legate de convenția-cadru conform dispozițiilor art. 27.

2. Pentru oricare stat membru care își exprima ulterior consimțământul de a fi legat de convenția-cadru, aceasta va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 29

1. După intrarea în vigoare a prezentei convenții-cadru și după consultarea statelor contractante, Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea invita sa adere la convenție, printr-o decizie luată cu majoritatea prevăzută în art. 20 d) din Statutul Consiliului Europei, oricare state care nu sunt membre ale Consiliului Europei care, fiind invitate să semneze conform dispozițiilor art. 27, nu au făcut-o încă, sau oricare alt stat care nu este membru.

2. Pentru oricare stat care adera, convenția-cadru va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare le secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 30

1. Oricare stat poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sa specifice teritoriul (teritoriile) pentru care aceasta asigura relațiile internaționale, căruia (cărora) i (li) se va aplica prezenta convenție-cadru.

2. Oricare stat poate, la orice data ulterioară, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei, sa extindă aplicarea prezentei convenții-cadru la oricare alt teritoriu specificat în declarație. Cu privire la acest teritoriu, convenția-cadru va intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii declarației de către secretarul general.

3. Orice declarație facuta în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă, în ce privește oricare teritoriu specificat printr-o astfel de declarație, prin notificare adresată secretarului general. Retragerea devine efectivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general.

Articolul 31

1. Oricare parte poate, în orice moment, sa denunțe prezenta convenție-cadru printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.

2. Denunțarea devine efectivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 6 luni de la data primirii notificării de către secretarul general.

Articolul 32

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, celelalte state semnatare și oricărui stat care a aderat la prezenta convenție-cadru:

a) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;

c) orice data de intrare în vigoare a prezentei convenții-cadru, în conformitate cu art. 28, 29 și 30;

d) orice alt act, notificare sau comunicare legate de prezenta convenției-cadru.

Drept pentru care, subsemnații, având depline puteri în acest sens, au semnat prezenta convenție-cadru.

Încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, în limbile franceza și engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite o copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei și fiecărui stat invitat să semneze sau sa adere la prezenta convenție-cadru.

RAPORT EXPLICATIV*)

-------------------------

1. Consiliul Europei a examinat situația minorităților naționale, în mai multe rinduri, într-o perioadă întinsă pe mai mult de 40 de ani. Încă din primul sau an de existenta (1949) Adunarea Parlamentară a recunoscut, într-un raport al Comitetului sau pentru Probleme Juridice și Administrative, importanța "problemei unei mai largi protecții a drepturilor minorităților naționale". În 1961, Adunarea Parlamentară a recunoscut includerea, într-un al doilea protocol adițional, a unui articol care să garanteze minorităților naționale anumite drepturi necuprinse în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.). Acesta din urma nu se referă decît la apartenența la o minoritate naționala în cadrul clauzei de nediscriminare prevăzută în art. 14. Recomandarea nr. 285 (1961) a propus următoarea formulare pentru proiectul de articol privind protecția minorităților naționale:

"Persoanele aparținând unei minorități naționale nu li se va refuza dreptul, în comun cu ceilalți membri ai grupului lor și în măsura în care acesta este compatibil cu ordinea publică, de a beneficia de propria cultura, de a folosi propria limba, de a-și înființa școli și de a li se preda în limba pentru care optează, ori de a profesa și practica propria religie."

2. Comitetul de Experți, care fusese instructat sa examineze dacă este posibila și dezirabila elaborarea unui astfel de protocol, și-a suspendat activitățile până când s-a ajuns la o decizie finala în cazurile lingvistice belgiene, privitoare la limba utilizata în educația (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 27 iulie 1968, Seria A, nr. 6). În 1973, comitetul a concluzionat ca, din punct de vedere juridic, nu exista o necesitate anume de a face din drepturile minorităților obiectul unui nou protocol la C.E.D.O. Cu toate acestea, experții au opinat că nu exista vreun obstacol juridic major în calea adoptării unui astfel de protocol, dacă acesta ar fi considerat recomandabil din alte ratiuni.

3. Mai recent, Adunarea Parlamentară a recomandat Comitetului Ministrilor o serie de măsuri politice și juridice, în special reducerea unui protocol sau a unei convenții asupra drepturilor minorităților naționale. Recomandarea nr. 1134 (1990) conține o lista de principii pe care Adunarea Parlamentară le-a considerat necesare protecției minorităților naționale. În octombrie 1991, Comitetul Director pentru Drepturile Omului (C.D.D.O.) a fost însărcinat sa examineze, deopotrivă din punct de vedere juridic și politic, condițiile în care Consiliul Europei ar putea întreprinde o activitate în direcția protecției minorităților naționale, ținând seama de lucrările efectuate în cadrul Conferintei pentru Securitate și Cooperare în Europa (C.S.C.E.) și al Națiunilor Unite, precum și de reflectiile dezvoltate în cadrul Consiliului Europei.

4. În mai 1992, Comitetul Ministrilor a instructat C.D.D.O. sa examineze posibilitatea formulării unor standarde juridice specifice privitoare la protecția minorităților naționale. În acest scop, C.D.D.O. a creat un comitet de experți (DH-MIN) căruia i s-a cerut, în cadrul noului mandat stabilit în martie 1993, sa propună standarde juridice specifice în acest domeniu, ținând seama de principiile complementaritatii activității Consiliului Europei și, respectiv, a C.S.C.E. C.D.D.O. și DH-MIN au luat în considerare diverse texte, în special propunerea de convenție europeană pentru protecția minorităților naționale, elaborata de Comisia europeană pentru democratie prin drept (asa-numita Comisie de la Venetia), propunerea Austriei pentru un protocol adițional la C.E.D.O., proiectul protocolului adițional la C.E.D.O. inclus în Recomandarea nr. 1201 (1993) a Adunării Parlamentare și alte propuneri. Aceasta examinare s-a finalizat în raportul C.D.D.O. către Comitetul Ministrilor din 8 septembrie 1993, care a inclus diverse standarde juridice care puteau fi adoptate în acest domeniu și instrumentele juridice în care acestea puteau fi prevăzute. În acest context, C.D.D.O. a luat act de inexistenta consensului asupra interpretării termenului de minorități naționale.

5. Pasul decisiv a fost realizat la întîlnirea sefilor de stat și de guvern din statele membre ale Consiliului Europei (Summit-ul de la Viena din 8 și 9 octombrie 1993). Cu acest prilej s-a convenit ca minoritățile naționale, pe care bulversarile istoriei le-au stabilit în Europa, trebuie protejate și respectate, ca o contribuție la pace și stabilitate. În mod special, șefii de stat și de guvern au hotărît elaborarea de angajamente juridice privind protecția minorităților naționale. Anexa nr. II la Declarația de la Viena conține următoarele instrucțiuni pentru Comitetul Ministrilor:

- sa elaboreze, în timp cît mai scurt, o convenție-cadru care să specifice principiile pe care statele contractante se angajează să le respecte în vederea asigurării protecției minorităților naționale. Acest instrument să fie, de asemenea, deschis spre semnare statelor care nu sunt membre;

- sa înceapă activitatea de elaborare a unui protocol care să completeze Convenția Europeană a Drepturilor Omului în domeniul cultural, prin dispoziții care să garanteze drepturi individuale, în special pentru persoanele aparținând minorităților naționale.

6. La 4 noiembrie 1993, Comitetul Ministrilor a creat un Comitet Ad-Hoc pentru Protecția Minorităților Naționale (CAHMIN). Mandatul sau reflecta deciziile adoptate la Viena. Comitetul, alcătuit din experți din statele membre ale Consiliului Europei, și-a început activitatea la sfârșitul lunii ianuarie 1994, cu participarea reprezentanților C.D.D.O., ai Consiliului pentru Cooperare Culturală (C.D.C.C.), ai Comitetului Director pentru Mass-Media (C.D.M.M.) și ai Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept. Au participat, de asemenea, ca observatori, Inaltul Comisar C.S.C.E. pentru Minorități Naționale și Comisia Comunităților Europene.

7. La 15 aprilie 1994, CAHMIN a înaintat un raport interimar Comitetului Ministrilor, care a fost, apoi, comunicat Adunării Parlamentare (Doc. 7109). La cea de-a 94-a sesiune din luna mai 1994, Comitetul Ministrilor și-a exprimat satisfactia pentru progresul obținut potrivit mandatului decurgind din Declarația de la Viena.

8. Un anumit număr de prevederi ale convenției-cadru, necesitind un arbitraj politic, precum și cele referitoare la monitorizarea aplicării au fost redactate de Comitetul Ministrilor (ședința nr. 517 bis a Delegaților ministrilor din 7 octombrie 1994).

9. La reuniunea sa din 10-14 octombrie 1994, CAHMIN a decis sa înainteze proiectul convenției-cadru Comitetului Ministrilor, care a adoptat textul la a 95-a sesiune ministerială din 10 noiembrie 1994. Convenția-cadru a fost deschisă spre semnare de către statele membre ale Consiliului Europei.

Consideratii generale

Obiectivele convenției-cadru

10. Convenția-cadru reprezintă primul instrument multilateral obligatoriu juridic consacrat protecției minorităților naționale în general. Obiectivul sau este acela de a specifică principiile juridice pe care statele se angajează să le respecte în vederea asigurării protecției minorităților naționale. Consiliul Europei a răspuns, prin aceasta, apelului din Declarația de la Viena (anexa nr. II) pentru transformarea, în cea mai larga măsura posibila, a angajamentelor politice, adoptate de Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa (C.S.C.E.), în obligații juridice.

Abordari și concepte fundamentale

11. Datorită gamei de situații și probleme diferite care se cer soluționate, s-a optat pentru o convenție-cadru, conținând mai ales prevederi de tip programatic, fixind obiective pe care părțile se angajează să le urmărească. Aceste prevederi, care nu vor fi direct aplicabile, lasă statelor interesate o anumită măsura discretionara în implementarea obiectivelor pe care acestea s-au angajat să le atinga, permitindu-le astfel sa ia în considerare condițiile specifice.

12. Trebuie, deopotrivă, semnalat faptul ca nici o definiție a notiunii de minoritate naționala nu este continuta în convenția-cadru. S-a decis să se adopte o abordare pragmatica, bazată pe recunoașterea faptului ca, în acest stadiu, este imposibil să se ajungă la o definiție apta sa întrunească sprijinul general al tuturor statelor membre ale Consiliului Europei.

13. Implementarea principiilor enunțate în prezenta convenție-cadru se va face prin legislația naționala și politici guvernamentale corespunzătoare. Ea nu implica recunoașterea drepturilor colective. Accentul este pus pe protecția persoanelor aparținând minorităților naționale, care își pot exercita drepturile în mod individual și în comun cu alții (vezi art. 3 paragraful 2). În aceasta privinta, convenția-cadru urmează abordarea textelor adoptate de alte organizații internaționale.

Structura convenției-cadru

14. În afară preambulului, convenția-cadru conține o parte operativă, împărțită în cinci titluri.

15. Titlul I conține prevederi care stipulează, de o maniera generală, anumite principii fundamentale, care pot servi la elucidarea celorlalte dispoziții substanțiale din convenția-cadru.

16. Titlul II conține un catalog de principii specifice.

17. Titlul III conține prevederi referitoare la monitorizarea implementarii convenției-cadru.

18. Titlul IV conține diverse prevederi referitoare la interpretarea și aplicarea convenției-cadru.

19. Titlul V conține clauzele finale, bazate pe clauzele finale-model pentru convențiile și acordurile încheiate în cadrul Consiliului Europei.

Comentariu asupra prevederilor convenției-cadru

Preambul

20. Preambulul enunta ratiunile pentru elaborarea prezentei convenții-cadru și explica unele preocupări de baza ale autorilor săi. Cuvintele introductive indica deja ca acest instrument poate fi semnat și ratificat de statele care nu sunt membre ale Consiliului Europei (vezi art. 27).

21. Preambulul se referă la obiectivul statutar al Consiliului Europei și la una dintre metodele prin care acest obiectiv trebuie urmărit: salvgardarea și dezvoltarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

22. Se face, de asemenea, referire la Declarația de la Viena a sefilor de stat și de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, document care a pus bazele prezentei convenții-cadru (vezi și paragraful 5 de mai sus). În fapt, textul preambulului se inspira, într-o larga măsura, din declarație, în special în anexa nr. II. Același lucru este valabil și în privinta opțiunii privind angajamentele incluse în titlurile I și II ale convenției-cadru.

23. Preambulul menționează, de o maniera neexhaustiva, trei alte surse de inspiratie pentru conținutul convenției-cadru: Convenția europeană a drepturilor omului (C.E.D.O.) și instrumentele Națiunilor Unite și ale C.S.C.E., care conțin angajamente referitoare la protecția minorităților naționale.

24. Preambulul reflecta preocuparea Consiliului Europei și a statelor membre ale acestuia față de punerea în pericol a existenței minorităților naționale și se inspira din art. 1 paragraful 1 al Declarației Națiunilor Unite asupra drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice (Rezoluția nr. 47/135 adoptată de Adunarea Generală la 18 decembrie 1992).

25. Deoarece convenția-cadru este deopotrivă deschisă statelor care nu sunt membre ale Consiliului Europei și în vederea asigurării unei abordari complete, s-a decis includerea anumitor principii din care decurg drepturi și libertăți deja garantate în C.E.D.O. și în protocoalele sale adiționale (vezi, de asemenea, în legătură cu aceasta, art. 23 din convenția-cadru).

26. Referirea la convențiile și declarațiile Națiunilor Unite reaminteste lucrările întreprinse pe plan universal, de pilda în cadrul Pactului referitor la drepturile civile și politice (art. 27) și în Declarația asupra drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale sau etnice, religioase și lingvistice. Cu toate acestea, respectiva referința nu se extinde cu privire la vreo definiție a unei minorități naționale, care ar putea fi continuta în aceste texte.

27. Referirea la angajamentele C.S.C.E. pertinente reflecta dorința exprimată în anexa nr. II la Declarația de la Viena de a determina Consiliul Europei să se angajeze sa transforme, în măsura cea mai larga posibila, aceste angajamente politice în obligații juridice. Documentul de la Copenhaga, în special, a furnizat orientări pentru redactarea convenției-cadru.

28. Penultimul paragraf din preambul enunta principalul obiectiv al convenției-cadru: asigurarea protecției efective a minorităților naționale și a drepturilor persoanelor aparținând acestor minorități. El subliniaza, de asemenea, faptul ca protecția efectivă trebuie asigurata în cadrul statului de drept, respectându-se integritatea teritorială și suveranitatea naționala a statelor.

29. Scopul paragrafului ultim este de a indica faptul ca dispozițiile prezentei convenții-cadru nu sunt direct aplicabile. Acesta nu vizează dreptul și practica părților în materie de încorporare a tratatelor internaționale în ordinea juridică interna.

*) Traducere.

Istoric

Titlul I

Articolul 1

30. Scopul principal al art. 1 este acela de a specifică ca protecția minorităților naționale, care formează o parte integrantă a protecției drepturilor omului, nu intră în domeniul rezervat al statelor. Precizarea ca aceasta protecție "face parte integrantă din protecția internationala a drepturilor omului" nu conferă în nici un fel vreo competența de interpretare a prezentei convenții-cadru organelor instituite prin C.E.D.O.

31. Articolul se referă la protecția minorităților naționale ca atare și la drepturile și libertățile persoanelor aparținând unor astfel de minorități. Aceasta distincție și diferența în formulare indica în mod clar faptul că nu se are în vedere recunoașterea de drepturi colective minorităților naționale (vezi, de asemenea, comentariul la art. 3). Părțile recunosc, totuși, faptul ca protecția unei minorități naționale poate fi obținută prin protecția drepturilor persoanelor aparținând unei astfel de minorități.

Articolul 2

32. Acest articol enunta un set de principii guvernind aplicarea convenției-cadru. El se inspira, între altele, din Declarația Națiunilor Unite asupra principiilor de drept internațional privind relațiile amicale și cooperarea dintre state, conformă Cartei Națiunilor Unite (Rezoluția Adunării Generale nr. 2625 (XXV) din 24 octombrie 1970). Principiile menționate în aceasta prevedere au o natura generală, dar au relevanta aparte pentru domeniul acoperit de convenția-cadru.

Articolul 3

33. Acest articol conține doua principii distincte, dar legate între ele, prevăzute în doua paragrafe distincte.

Paragraful 1

34. Paragraful 1 garantează, în primul rind, oricărei persoane aparținând unei minorități naționale libertatea sa aleagă dacă să fie tratata sau nu ca atare. Aceasta dispoziție lasă fiecărei asemenea persoane opțiunea de a decide dacă dorește sau nu sa beneficieze de protecția decurgind din principiile convenției-cadru.

35. Acest paragraf nu implica dreptul vreunui individ de a alege arbitrar sa apartina oricărei minorități naționale. Alegerea subiectiva a individului este inseparabil legată de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei.

36. Paragraful 1 prevede, în plus, ca nici un dezavantaj nu trebuie să rezulte din libera opțiune pe care o garantează, ori din exercițiul drepturilor legate de aceasta. Aceasta prevedere are drept obiectiv să asigure ca beneficiul libertății de alegere nu va face nici obiectul unor atingeri indirecte.

Paragraful 2

37. Paragraful 2 prevede că drepturile și libertățile decurgind din principiile convenției-cadru pot fi exercitate individual sau în comun cu alții. El recunoaște, astfel, posibilitatea exercitării în comun a acestor drepturi și libertăți, ceea ce este distinct de noțiunea drepturi colective. Termenul alții trebuie înțeles în cel mai larg sens posibil, incluzind persoane aparținând aceleiași minorități naționale, altei minorități naționale ori majorității.

Titlul II

Articolul 4

38. Scopul acestui articol este să asigure aplicabilitatea principiilor egalității și nediscriminarii pentru persoanele aparținând minorităților naționale. Dispozițiile acestui articol trebuie interpretate în contextul prezentei convenții-cadru.

Paragrafele 1 și 2

39. Paragraful 1 exprima de maniera clasica cele doua principii. Paragraful 2 subliniaza ca promovarea egalității depline și efective între persoanele aparținând unei minorități naționale și cele aparținând majorității poate impune adoptarea, de către părți, de măsuri speciale, care țin seama de condițiile specifice persoanelor respective. Astfel de măsuri trebuie să fie adecvate, adică să fie în conformitatea cu principiul proportionalitatii, pentru a evita încălcarea drepturilor altora, precum și discriminarea altora. Acest principiu impune, printre alte lucruri, ca aceste măsuri sa nu fie extinse, în timp și sfera de aplicare, dincolo de ceea ce este necesar în vederea realizării obiectivului egalității depline și efective.

40. Nici o prevedere distinctă, care să trateze în mod special principiul sanselor egale, nu a fost inclusă în convenția-cadru. O astfel de includere nu a fost considerată necesară, din moment ce principiul este deja implicat în paragraful 2 al acestui articol. Dat fiind principiul nediscriminarii enuntat în paragraful 1, aceeași abordare a fost considerată valabilă și pentru libertatea de mișcare.

Paragraful 3

41. Scopul paragrafului 3 este acela de a exprima clar faptul ca măsurile la care se face referire în paragraful 2 nu trebuie considerate ca aducind atingere principiilor egalității și nediscriminarii. Obiectivul sau este de a asigura persoanelor aparținând minorităților naționale egalitatea efectivă cu persoanele aparținând majorității.

Articolul 5

42. Acest articol vizează, în esenta, să asigure ca persoanele aparținând minorităților naționale pot să-și mențină și să-și dezvolte cultura lor și pot să-și păstreze identitatea.

Paragraful 1

43. Paragraful 1 conține o obligație de a promova condițiile necesare în aceasta privinta. El enumera elemente esențiale pentru identitatea unei minorități naționale. Aceasta dispoziție nu implica faptul ca orice diferența etnică, culturală, lingvistica ori religioasă conduce în mod necesar la crearea de minorități naționale (vezi, sub acest aspect, Raportul intilnirii la nivel de experți de la Geneva, din 1991, secțiunea a II-a, paragraful 4).

44. Referința la traditii nu implica aprobarea ori acceptarea unor practici contrare dreptului național sau standardelor internaționale. Practicile traditionale își găsesc limitele în exigențele ordinii publice.

Paragraful 2

45. Scopul paragrafului 2 este acela de a proteja persoanele aparținând minorităților naționale împotriva asimilarii contrare voinței lor. Acesta nu interzice asimilarea voluntara.

46. Paragraful 2 nu împiedica părțile sa adopte măsuri în cadrul politicii lor generale de integrare. El recunoaște, astfel, importanța coeziunii sociale și reflecta dorința, exprimată în preambul, de a vedea în diversitatea culturală o sursa, ca și un factor, nu de divizare, ci de imbogatire a fiecărei societăți.

Articolul 6

47. Acest articol este expresia preocuparilor afirmate în anexa nr. III la Declarația de la Viena (Declarația și Planul de acțiune asupra combaterii rasismului, xenofobiei, antisemitismului și intolerantei).

Paragraful 1

48. Paragraful 1 subliniaza spiritul de toleranta și dialogul intercultural și indica importanța promovării, de către părți, a respectului reciproc, înțelegerii și cooperării între toți cei care trăiesc pe teritoriul lor. Domeniile educației, culturii și mediilor de informare sunt menționate în mod special, întrucît sunt relevante, în mod particular, pentru atingerea acestor obiective.

49. În vederea intaririi coeziunii sociale, obiectivul acestui paragraf consta, între altele, în promovarea tolerantei și a dialogului intercultural, prin eliminarea barierelor dintre persoanele aparținând grupurilor etnice, culturale, lingvistice și religioase, încurajându-se organizațiile și miscarile interculturale, care cauta sa promoveze respectul și înțelegerea reciprocă și sa integreze aceste persoane în societate, în condițiile păstrării identității lor.

Paragraful 2

50. Aceasta dispoziție se inspira din paragraful 40.2 al Documentului C.S.C.E. de la Copenhaga. Obligația respectiva vizează protejarea tuturor persoanelor care pot fi victime ale amenintarilor ori actelor de discriminare, ale ostilitatii sau violenței, indiferent de sursa unor astfel de amenințări sau acte.

Articolul 7

51. Scopul acestui articol este sa garanteze respectul pentru dreptul oricărei persoane aparținând unei minorități naționale la libertățile fundamentale acolo menționate. Aceste libertăți au, desigur, natura universala, adică ele se aplică tuturor persoanelor, indiferent dacă aparțin unei minorități naționale sau nu (vezi, de exemplu, dispozițiile corespondente ale art. 9, 10 și 11 din C.E.D.O.), dar ele sunt în mod particular pertinente protecției minorităților naționale. Pentru notiunile mai sus menționate în comentariul asupra preambulului, s-a decis includerea anumitor angajamente care figurează deja în C.E.D.O.

52. Aceasta prevedere poate implica pentru părți anumite obligații pozitive pentru protejarea libertăților menționate împotriva unor încălcări care nu rezultă din acțiuni ale statului. Posibilitatea ca astfel de obligații pozitive sa decurgă din C.E.D.O. a fost recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

53. Anumite libertăți consacrate în art. 7 sunt dezvoltate în art. 8 și 9.

Articolul 8

54. Acest articol conține reguli mai detaliate pentru protecția libertății religioase decît art. 7. El combina mai multe elemente din paragrafele 32.2, 32.3 și 32.6 ale Documentului C.S.C.E. de la Copenhaga într-o singura dispoziție. Desigur, aceasta libertate se aplică tuturor persoanelor și de care trebuie să beneficieze și persoanele aparținând unei minorități naționale, conform art. 4. Data fiind importanța acestei libertăți în prezentul context, a parut în mod special oportun sa i se dea o atenție aparte.

Articolul 9

55. Acest articol conține reguli mai detaliate pentru protecția libertății de expresie decît art. 7.

Paragraful 1

56. Prima propozitie a acestui paragraf are drept model cea de-a doua propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O. Deși propozitia se referă în special la libertatea de a primi și a comunică informații și idei în limba minoritara, ea implica totodată libertatea de a primi și comunică informații și idei în limba majorității sau altele.

57. A doua propozitie a acestui paragraf conține aranjamentul de a asigura ca, în accesul la mijloacele de informare, nu se vor produce discriminări. Expresia în cadrul sistemului lor legal a fost inserată în vederea respectării dispozițiilor constituționale care pot limita măsura în care o parte poate reglementa accesul la mijloacele de informare.

Paragraful 2

58. Acest paragraf are drept model cea de-a treia propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O.

59. Regimul de autorizare a întreprinderilor de radio sonor, televiziune sau cinema trebuie să fie nediscriminatoriu și să fie bazat pe criterii obiective. Includerea acestor condiții, care nu sunt expres menționate în cea de-a treia propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O., a fost considerată importanța pentru un instrument destinat sa protejeze persoanele aparținând minorităților naționale.

60. Cuvintele radio sonor, care apar deopotrivă în paragraful 3 al acestui articol, nu figurează în fraza corespondenta din art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O. Acestea nu fac decît sa reflecte terminologia moderna și nu implica nici o diferența de substanța față de art. 10 din C.E.D.O.

Paragraful 3

61. Prima fraza a acestui paragraf, care tratează înființarea și utilizarea mijloacelor de informare scrisă, conține un angajament esentialmente negativ, în timp ce fraza a doua, formulată de o maniera mai flexibila, pune accentul asupra unei obligații pozitive în domeniul radioului sonor și al televiziunii (de exemplu, atribuirea de frecvente). Aceasta distincție tine de relativă penurie a frecventelor disponibile și de necesitatea reglementării în domeniul radiodifuziunii. Nu a fost operata o referința explicita la dreptul persoanelor aparținând unei minorități naționale de a cauta fonduri pentru crearea de mijloace de informare, întrucît acest drept a fost considerat de la sine înțeles.

Paragraful 4

62. Acest paragraf subliniaza necesitatea măsurilor speciale, destinate atât facilitării accesului persoanelor aparținând minorităților naționale la mijloacele de informare, cît și promovării tolerantei și pluralismului cultural. Expresia măsuri adecvate a fost utilizata pentru ratiunile indicate în comentariul art. 4 paragraful 2 (vezi paragraful 39), unde aceasta este, de asemenea, întrebuințată. Acest paragraf completează angajamentul care figurează în ultima fraza a art. 9 paragraful 1. Măsurile vizate prin acest paragraf ar putea consta, de pilda, în alocarea de fonduri pentru difuzarea de emisiuni sau producerea de programe tratind probleme care interesează minoritățile și/sau de natura să permită dialogul între grupuri, ori sa încurajeze, sub rezerva principiului independentei editoriale, editorii și radiodifuzorii să permită minorităților naționale accesul la mijloacele lor de informare.

Articolul 10

Paragraful 1

63. Recunoașterea dreptului oricărei persoane aparținând unei minorități naționale de a folosi liber și fără ingerinta limba sa minoritara este deosebit de importanța. Într-adevăr, folosirea limbii minoritare constituie pentru aceste persoane unul dintre mijloacele principale pentru afirmarea și păstrarea identității. Ea este deopotrivă un mijloc de exercitare a libertății de expresie pentru aceste persoane. În public semnifica, de exemplu, într-un loc public, în exterior, în prezenta altor persoane, dar nu vizează, în nici un caz, relațiile cu autoritățile publice, care fac obiectul paragrafului 2 al acestei prevederi.

Paragraful 2

64. Aceasta prevedere nu reglementează toate relațiile dintre indivizii aparținând unei minorități naționale și autoritățile publice. Într-adevăr, nu sunt vizate decît autoritățile administrative. Acest din urma termen trebuie totuși înțeles în sens larg, ca inglobind, de pilda, instituția ombudsman-ului. Ținând seama de posibilele dificultăți de ordin financiar, administrativ, îndeosebi în domeniul militar și tehnic, legate de folosirea limbii minoritare în raporturile dintre persoanele aparținând minorităților naționale și autoritățile administrative, aceasta prevedere a fost formulată de o maniera foarte flexibila, lasind părților o importanța marja de apreciere.

65. O dată întrunite cele doua condiții din paragraful 2, părțile vor depune eforturi pentru asigurarea, în măsura posibilului, a folosirii unei limbi minoritare în raporturile cu autoritățile administrative. Existenta unei "nevoi reale" se evalueaza de către respectivul stat, pe baza unor criterii obiective. Deși statele contractante trebuie să depună toate eforturile în vederea aplicării acestui principiu, formularea în măsura posibilului indica faptul ca diversi factori, îndeosebi resursele financiare ale părții respective, pot fi luati în considerare.

66. Obligațiile părților referitoare la folosirea limbii minoritare nu afectează, în nici un fel, statutul limbii sau limbilor oficiale ale tarii respective. Mai mult, convenția-cadru, în mod deliberat, nu defineste ariile locuite tradițional sau în număr substanțial de persoanele aparținând minorităților naționale. S-a considerat preferabila adoptarea unei formulari mai flexibile, care să îngăduie luarea în considerare a condițiilor particulare fiecărei părți. Termenul locuite... tradițional nu se referă la minorități istorice, ci numai la acelea care încă trăiesc în aceeași arie geografică (vezi, de asemenea, art. 11 paragraful 3 și art. 14 paragraful 2).

Paragraful 3

67. Acest paragraf se bazează pe anumite prevederi conținute în art. 5 și 6 ale C.E.D.O. El nu depășește garanțiile conținute în aceste articole.

Articolul 11

Paragraful 1

68. Ținând seama de implicatiile practice ale acestei obligații, prevederea este formulată în asa fel încât să permită părților sa o aplice în lumina propriilor circumstanțe particulare. De exemplu, părțile pot folosi alfabetul limbii lor oficiale pentru scrierea numelui lor unei persoane aparținând unei minorități naționale în forma sa fonetica. Persoanele care au fost forțate sa renunțe la numele lor originar (e) ori al (e) căror nume a (au) fost schimbat (e) prin forta ar trebui să aibă posibilitatea de a reveni la acesta (acestea), desigur sub rezerva abuzului de drept și schimbărilor de nume în scopuri frauduloase. Se înțelege ca sistemele juridice ale părților vor respecta, în aceasta privinta, principiile internaționale referitoare la protecția minorităților naționale.

Paragraful 2

69. Obligația din acest paragraf privește dreptul individului de a expune "în limba sa minoritara însemne, inscripții și alte informații cu caracter privat, vizibile pentru public". Aceasta nu exclude, desigur, posibilitatea de a se cere persoanelor aparținând minorităților naționale sa utilizeze deopotrivă limba oficială și/sau alte limbi minoritare. Expresia cu caracter privat se referă la tot ceea ce nu are caracter oficial.

Paragraful 3

70. Acest articol vizează sa încurajeze posibilitatea utilizării și a limbii minoritare pentru denumirile locale, pentru denumirile strazilor și alte indicații topografice destinate publicului. Statele vor putea aplica aceasta dispoziție ținând seama de condițiile lor specifice și de sistemul lor juridic, inclusiv, atunci când este cazul, de acordurile cu alte state. În domeniul acoperit de aceasta prevedere, se înțelege faptul ca părțile nu sunt supuse nici unui fel de obligație de a încheia acorduri cu alte state. Pe de altă parte, posibilitatea încheierii unor astfel de acorduri nu este exclusa. Este, de asemenea, înțeles ca natura juridică obligatorie a acordurilor existente rămâne neschimbata. Aceasta prevedere nu implica nici o recunoaștere oficială a denumirilor locale în limbile minoritare.

Articolul 12

71. Acest angajament vizează sa promoveze, într-o perspectiva intelectuală (vezi art. 6 paragraful 1), cunoașterea culturii, a istoriei, a limbii și a religiei, deopotrivă ale minorităților naționale și ale majorității. Obiectivul este acela de a crea un climat de toleranta și de dialog, astfel după cum se menționează în preambulul convenției-cadru și în anexa nr. II la Declarația de la Viena a sefilor de stat și de guvern. Lista continuta în cel de-al doilea paragraf nu este exhaustiva, iar cuvintele acces la manualele școlare includ publicarea de manuale școlare și achiziționarea lor din alte tari. Angajamentul de promovare a egalității de sanse în accesul la educație, la toate nivelurile, pentru persoanele aparținând minorităților naționale reflecta o preocupare exprimată în Declarația de la Viena.

Articolul 13

Paragraful 1

72. Angajamentul părților de a recunoaște persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul de a crea și de a administra propriile instituții private de învățământ și de formare este formulat sub rezerva sistemului lor educativ, în special a reglementării din materia învățământului obligatoriu. Instituțiile vizate în acest paragraf vor putea fi supuse acelorași controale ca și celelalte instituții, în special în ceea ce privește calitatea învățământului. Condițiile de învățământ o dată îndeplinite, este important ca diplomele acordate să fie recunoscute oficial. Legislația naționala relevanta trebuie să se bazeze pe criterii obiective și să respecte principiul nediscriminarii.

Paragraful 2

73. Exercițiul dreptului vizat prin paragraful 1 nu implica nici o obligație financiară în sarcina părții respective, dar nici nu exclude posibilitatea unei astfel de contribuții.

Articolul 14

Paragraful 1

74. Angajamentele părților de a recunoaște oricărei persoane aparținând unei minorități naționale dreptul de a învață limba sa minoritara privește unul dintre principalele mijloace prin care aceste persoane își pot afirma și păstra identitatea. Acest drept nu comporta nici un fel de excepție. Fără a se aduce atingere principiilor menționate în paragraful 2, acest paragraf nu implica nici o obligație pozitiva, în special de natura financiară, pentru stat.

Paragraful 2

75. Aceasta dispoziție se referă la invatarea limbii minoritare și la învățământul în această limbă. Recunoscind posibilele dificultăți financiare, administrative și tehnice, legate de invatarea ori educația în limbile minoritare, aceasta prevedere a fost formulată foarte flexibil, lasind părților o marja importanța de apreciere. Obligația de a face eforturi pentru a asigura invatarea ori educația în limbile minoritare este supusă mai multor condiții: în special, trebuie să existe o "cerere suficienta" din partea persoanelor aparținând respectivelor minorități naționale. Formularea în măsura posibilului indica faptul ca o astfel de educație depinde de resursele de care dispune partea interesată.

76. Textul evita în mod deliberat sa definească termenul de cerere suficienta, ceea ce reprezintă formularea flexibila, permitind părților sa țină seama de condițiile particulare ale țărilor lor. Părțile au latitudinea de a alege mijloacele și aranjamentele pentru asigurarea unei astfel de educatii, ținând seama de particularitățile sistemului lor educațional.

77. Alternativele la care se referă acest paragraf "... posibilități corespunzătoare de invatare a limbii lor minoritare ori de a primi o educație în această limbă" nu se exclud reciproc. Chiar dacă art. 14 paragraful 2 nu obliga statele să le infaptuiasca pe ambele, formularea nu împiedica statele părți să asigure atât invatarea limbii minoritare, cît și educația în limba minoritara. Educația bilingva poate reprezenta unul dintre mijloacele de realizare a obiectivului urmărit prin aceasta prevedere. Obligația decurgind din aceasta dispoziție ar putea fi extinsă la educația prescolara.

Paragraful 3

78. Posibilitățile de predare a limbii minoritare sau de primire a unei educatii în această limbă nu aduc atingere învățării limbii oficiale, ori educației în această limbă. Într-adevăr, cunoașterea limbii oficiale constituie un factor al coeziunii și integrării sociale.

79. Statele în care exista mai mult decît o limbă oficială vor reglementa problemele specifice pe care aplicarea acestei dispoziții le va antrena.

Articolul 15

80. Acest articol solicita părților sa creeze condițiile necesare efectivei participari a persoanelor aparținând minorităților naționale la viața culturală, socială și economică și la treburile publice, în special la acelea care le privesc direct. El are drept obiectiv primordial sa încurajeze egalitatea reală între persoanele aparținând minorităților naționale și cele care fac parte din majoritate. În vederea creării condițiilor necesare unei astfel de participari a persoanelor aparținând minorităților naționale, părțile ar putea promova - în cadrul sistemului lor constituțional -, între altele, următoarele măsuri:

- consultarea cu aceste persoane, prin intermediul unor proceduri corespunzătoare, și, în special, prin intermediul instituțiilor reprezentative ale acestora, atunci când părțile au în vedere adoptarea de măsuri legislative ori administrative care le-ar putea afecta direct;

- implicarea acestor persoane în pregătirea, aplicarea și evaluarea planurilor și a programelor de dezvoltare naționale și regionale, care le-ar putea afecta direct;

- elaborarea de studii, în cooperare cu aceste persoane, pentru evaluarea posibilului impact al activităților de dezvoltare proiectate asupra lor;

- participarea efectivă a persoanelor aparținând minorităților naționale la procesele de luare a deciziilor și la organele alese, la nivel național și local;

- forme descentralizate și locale de administrație.

Articolul 16

81. Scopul acestui articol este acela de a oferi o protecție împotriva măsurilor care modifica proportiile populației din ariile locuite de persoane aparținând minorităților naționale și care vizează restrîngerea drepturilor și libertăților decurgind din prezenta convenție-cadru. Exemple de astfel de măsuri ar putea fi exproprierea, evacuarea și expulzarile, ori redesenarea delimitarilor administrative în vederea restringerii unor astfel de drepturi și libertăți ("gerrymandering").

82. Articolul interzice numai măsurile care vizează restrîngerea drepturilor și libertăților decurgind din prezenta convenție-cadru. S-a considerat imposibila extinderea interdicției pentru măsuri care au drept efect restrîngerea unor astfel de drepturi și libertăți, din moment ce, uneori, astfel de măsuri pot fi pe deplin justificate și legitime. Un exemplu îl poate constitui mutarea locuitorilor unei așezări în vederea construirii unui baraj.

Articolul 17

83. Acest articol cuprinde doua angajamente importante pentru menținerea și dezvoltarea culturii persoanelor aparținând unei minorități naționale și pentru păstrarea identității lor (vezi, de asemenea, art. 5 paragraful 1). Primul paragraf tratează dreptul de a stabili și a menține contacte libere și pașnice peste frontiere, în timp ce al doilea paragraf protejeaza dreptul de a participa la activitățile organizațiilor neguvernamentale (vezi, de asemenea, în aceasta privinta, prevederile referitoare la libertatea de întrunire și asociere din art. 7).

84. Prevederile acestui articol se bazează, în buna măsura, pe paragrafele 32.4 și 32.6 din Documentul C.S.C.E. de la Copenhaga. Nu a fost considerată necesară includerea unei prevederi explicite asupra dreptului de a stabili și menține contacte înăuntrul teritoriului unui stat, apreciindu-se ca aspectul este corespunzător acoperit prin alte dispoziții din convenția-cadru, îndeosebi de art. 7, în ceea ce privește libertatea de întrunire și de asociere.

Articolul 18

85. Acest articol încurajează părțile sa încheie, în afară de instrumentele internaționale deja existente, acolo unde condițiile specifice o justifica, acorduri bilaterale și multilaterale pentru protecția minorităților naționale. Articolul stimuleaza, de asemenea, cooperarea transfrontaliera. După cum se subliniaza în Declarația de la Viena și în anexa nr. II la aceasta, astfel de acorduri și cooperarea respectiva sunt importante pentru promovarea tolerantei, prosperitatii, stabilitatii și păcii.

Paragraful 1

86. Acordurile bilaterale și multilaterale vizate prin acest paragraf ar putea fi încheiate, de exemplu, în domeniile culturii, educației și informatiei.

Paragraful 2

87. Acest paragraf indica importanța cooperării transfrontaliere. Schimbul de informații și de experienta între state constituie un important instrument pentru promovarea înțelegerii și încrederii reciproce. În special, cooperarea transfrontaliera prezintă avantajul de a permite adaptarea aranjamentelor la dorintele și trebuințele respectivelor persoane.

Articolul 19

88. Acest articol prevede posibilitatea limitarilor, restrictiilor sau a derogarilor. Atunci când angajamentele incluse în prezenta convenție-cadru au un echivalent în alte instrumente juridice internaționale, îndeosebi în C.E.D.O., sunt permise numai limitarile, restricțiile ori derogarile prevăzute în acele instrumente. Atunci când angajamentele enunțate în prezenta convenție-cadru nu au un echivalent în alte instrumente juridice internaționale (cum ar fi C.E.D.O.), sunt pertinente respectivelor angajamente.

Titlul III

Articolul 20

89. Persoanele aparținând minorităților naționale li se cere să respecte Constituția naționala și legislația naționala. Cu toate acestea, în mod cert, respectiva referire la legislația naționala nu indreptateste părțile sa ignore prevederile convenției-cadru. Persoanele aparținând minorităților naționale trebuie, de asemenea, să respecte drepturile altora. În aceasta privinta, se poate face referire la situațiile în care persoanele aparținând minorităților naționale reprezintă o minoritate la nivel național, dar alcătuiesc majoritatea într-o anumită zona a statului.

Articolul 21

90. Aceasta dispoziție subliniaza importanța principiilor fundamentale ale dreptului internațional și specifică faptul ca protecția persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conformă acestor principii.

Articolul 22

91. Aceasta prevedere, bazată pe art. 60 din C.E.D.O., enunta un principiu bine cunoscut. Obiectivul consta în a asigura persoanelor aparținând minorităților naționale beneficiul oricărei legislații relevante din domeniul drepturilor omului, naționale ori internaționale, care le este mai favorabilă.

Articolul 23

92. Aceasta dispoziție tratează despre raportul dintre convenția-cadru și convenția europeană a drepturilor omului, la care se face referire și în preambul. Convenția-cadru nu poate, în nici o circumstanță, sa modifice drepturile și libertățile garantate prin Convenția europeană a drepturilor omului. Pe de altă parte, drepturile și libertățile enunțate în convenția-cadru, care fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie interpretate în conformitate cu aceasta din urma.

Titlul IV

Articolul 24

26

93. În vederea urmarii aplicării convenției-cadru, Comitetul Ministrilor este însărcinat sa vegheze la transpunerea în practica a acesteia de către părțile contractante. Comitetul Ministrilor va fixa modalitatea de participare la mecanismul de supraveghere a aplicării de către părțile care nu sunt membre ale Consiliului Europei.

94. Fiecare parte va transmite secretarului general, pe o baza periodică și ori de cîte ori Comitetul Ministrilor o solicita, informații relevante pentru aplicarea prezentei convenții-cadru. Secretarul general va transmite aceste informații Comitetului Ministrilor. Totuși, primul raport, al cărui scop este de a furniza informații complete asupra măsurilor legislative și de alta natura adoptate de către părți pentru a pune în aplicare angajamentele enunțate în convenția-cadru, trebuie depus într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a convenției-cadru în privinta respectivei părți. Scopul rapoartelor ulterioare va fi acela de completare a informațiilor cuprinse în primul raport.

95. În vederea asigurării eficientei urmăririi aplicării convenției-cadru, se prevede crearea unui comitet consultativ. Sarcina acestui comitet consultativ va fi aceea de a asista Comitetul Ministrilor în evaluarea adecvarii măsurilor adoptate de către o parte pentru a pune în aplicare principiile enunțate în convenția-cadru.

96. Comitetul Ministrilor este cel care va fixa, într-un interval de un an de la intrarea în vigoare a convenției-cadru, compunerea și procedurile comitetului consultativ, ai cărui membri trebuie să aibă o experienta recunoscută în domeniul protecției minorităților naționale.

97. Urmărirea aplicării prezentei convenții-cadru se va face, în măsura posibilului, în condiții de transparenta. În aceasta privinta, ar fi recomandabila luarea în considerare a posibilității de publicare a rapoartelor și a altor texte rezultate din aceasta monitorizare.

Titlul V

98. Dispozițiile finale conținute în art. 27-32 sunt fondate pe clauzele finale-model pentru convențiile și acordurile încheiate în cadrul Consiliului Europei. Nu a fost inclus nici un articol privind rezervele; rezerve pot fi formulate în măsura în care acestea sunt permise de dreptul internațional. Cu excepția art. 27 și 29, articolele din acest titlu nu necesita vreun comentariu deosebit.

Articolul 27

și 29

99. Convenția-cadru este deschisă pentru semnare de către statele membre ale Consiliului Europei și, la inițiativa Comitetului Ministrilor, de către alte state. Aceste prevederi țin seama de Declarația de la Viena, potrivit căreia convenția-cadru trebuie să fie deschisă spre semnare deopotrivă statelor care nu sunt membre (vezi anexa nr. II la Declarația de la Viena a Intilnirii la nivel înalt a Consiliului Europei).

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.