HG nr. 315/1995
privind garantarea creditelor externe pentru retehnologizarea rețelelor publice de radiodifuziune și televiziune
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă garantarea, de către Ministerul Finanțelor, a creditelor externe în valoare totală de 20.220,6 mii franci francezi, inclusiv dobinzile și comisioanele aferente, în vederea asigurării resurselor financiare necesare retehnologizării rețelelor publice de radiodifuziune și televiziune pentru Regia Autonomă "Radiocomunicatii".
Articolul 2
Retehnologizarea rețelelor publice de radiodifuziune și televiziune menționate la art. 1 se va efectua în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Articolul 3
Rambursarea creditelor externe, plata dobinzilor și a comisioanelor aferente, precum și a altor obligații legate de derularea contractelor se vor asigura din sursele proprii ale Regiei Autonome "Radiocomunicatii" și din fondurile bugetare prevăzute anual cu aceasta destinație în bugetul Ministerului Comunicațiilor.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: Ministrul comunicațiilor, Adrian Turicu Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.