Decizia nr. 308/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205, 206 și 207 din Codul penal, excepții ridicate de Societatea Comercială "Editura Atac la persoana" - S.A. în dosarele nr. 9.668/1999, nr. 9.182/1998 și, respectiv, nr. 12.435/2000 ale Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 309C/2001 și nr. 314C/2001 la Dosarul nr. 308C/2001.

Reprezentantul Ministerului Public arata ca se impune conexarea dosarelor în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât acestea au ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate.

Curtea, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 309C/2001 și nr. 314C/2001 la Dosarul nr. 308C/2001.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate, considerând ca dispozițiile art. 205, 206 și 207 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 20 și ale art. 23 alin. (8) din Constituție, deoarece nu conțin dispoziții contrare art. 11 paragraful 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și nici celor ale art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate, de asemenea, în motivarea excepției. Totodată susține ca aceste prevederi nu contravin nici dispozițiilor art. 23 alin. (8) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovatie, deoarece proba verității permite inculpatului să facă dovada veridicitatii afirmațiilor sau informațiilor publicate în condițiile existenței unui interes legitim care, astfel, a fost aparat. Se invoca, în final, jurisprudenta Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 272 din 20 decembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 27 aprilie 2001, și Decizia nr. 56 din 22 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 martie 2001, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate referitoare la aceleași dispoziții legale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura a determina o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea excepțiilor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 25 iunie 2001, 2 iulie și 16 iulie 2001 (pronunțate în dosarele nr. 12.435/2000, nr. 9.182/1998 și, respectiv, nr. 9.668/1999), Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205, 206 și 207 din Codul penal, excepții ridicate de Societatea Comercială "Editura Atac la persoana" - S.A.

În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate autorul acestora susține ca dispozițiile art. 205, 206 și 207 din Codul penal contravin prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituție, întrucât, "luate împreună, instituie o prezumție de vinovăție în sarcina inculpatului, prezumție care nici nu-i îngăduie acestuia sa o rastoarne decât în situația în care poate proba un interes legitim, dar și aprecierea legitimitatii interesului este lăsată la liberul arbitru al instanței de judecată". Totodată se considera ca textele de lege criticate încalcă și prevederile art. 20 din Constituție, raportate la art. 11 paragraful 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și la art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, texte referitoare la prezumția de nevinovatie.

Judecătoria Sectorului 1 București, exprimandu-și opiniile asupra excepțiilor de neconstituționalitate, apreciază ca acestea sunt neintemeiate. Se considera ca, referitor la art. 205 și 206, "din modul în care sunt redactate aceste texte nu rezultă în vreun fel ca existenta vreunuia din elementele constitutive ale acestor infracțiuni ar fi ab initio prezumată, fiind deci necesară, în considerarea prezumției de nevinovatie ce acționează în favoarea inculpatului, dovedirea fiecăruia din aceste elemente". În privinta excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 din Codul penal, instanța considera, de asemenea, ca este neîntemeiată, invocandu-se în acest sens și jurisprudenta Curții Constituționale.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctele sale de vedere, apreciază ca excepțiile de neconstituționalitate sunt neintemeiate sub toate aspectele. Astfel, se considera ca "dispozițiile art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumției de nevinovatie, consacrat atât în Constituție cat și în Codul de procedură penală, deoarece, în cadrul procesului, acest principiu acționează, probele sunt administrate, dar, în final, instanța are posibilitatea acordată de lege de a considera ca fapta respectiva nu constituie infracțiune, deoarece interesul legitim care a stat la baza săvârșirii ei inlatura pericolul social al faptei. Proba verității este, prin urmare, o cauza care inlatura caracterul penal al faptei prin înlăturarea trasaturii esențiale a pericolului social al acesteia". Se invoca în acest sens însăși jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, care în Cazul Constantinescu împotriva României a constatat că nu a existat o încălcare a art. 10 din Convenție, deoarece "marja de apreciere a autorităților naționale" în stabilirea existenței "unei nevoi sociale imperioase care să răspundă ingerintei în exercitarea libertății de exprimare nu a fost depășită". Se mai arata ca același text de lege nu contravine nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece "nu creează nici privilegii, nici discriminări, neincalcand vreunul dintre criteriile egalității în drepturi, enumerate în art. 4 din Constituție". Totodată se considera ca nici dispozițiile art. 205 și 206 din Codul penal nu încalcă prezumția de nevinovatie consacrată de Constituție și de documentele internaționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele lor de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 205, 206 și 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:

- art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.

Aceeași pedeapsa se aplică și în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.";

- art. 206: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.";

- art. 207: "Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate au următoarea redactare:

- art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată."

Autorul excepțiilor a mai invocat și încălcarea art. 11 paragraful 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, potrivit căruia "Orice persoană acuzata de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită, în mod legal, în cursul unui proces public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale", precum și a art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede: "Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită."

1. Examinând excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 și 206 din Codul penal, Curtea constata că nu pot fi reținute criticile formulate, având în vedere următoarele considerente:

Infracțiunile de insulta, prevăzută în art. 205, și de calomnie, prevăzută în art. 206 din Codul penal, constituie infracțiuni contra demnității, prin care sunt sancționate penal cuvintele, gesturile, precum și alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputației unei persoane sau se afirma, în public, fapte determinate, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoana la sancțiuni (penale, administrative, disciplinare) ori disprețului public.

Curtea constata ca incriminarea acestor fapte nu contravine în nici un mod prezumției de nevinovatie, consacrată atât de art. 23 alin. (8) din Constituție, cat și de art. 11 paragraful 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art. 6 pct. 2. Trăsăturile esențiale ale infracțiunii, prevăzute în art. 17 din Codul penal (pericolul social al faptei, săvârșirea cu vinovăție și legalitatea incriminării), exista și în cazul celor două infracțiuni, deoarece numai săvârșirea lor cu vinovăție poate atrage răspunderea penală a făptuitorului. Calitatea de inculpat a celui chemat în judecata nu reprezintă o încălcare a prezumției de nevinovatie, ci defineste, potrivit art. 23 din Codul de procedură penală, doar "persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală". Prin urmare, persoana chemată în judecata penală, inculpatul, nu este considerată vinovata până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare. În speta instanța de judecată este obligată, potrivit art. 62 din Codul de procedură penală, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe", deoarece, conform art. 66 din același cod, "invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "în cazul când exista probe de vinovăție [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie". Prezumția de nevinovatie, consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituție și prin textele din tratatele internaționale, invocate de autorul excepției, ca o garanție a libertății individuale, constituie unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal.

Curtea retine ca dispozițiile art. 205 și 206 nu instituie "o prezumție de vinovăție", astfel cum se susține de către autorul excepțiilor, și, prin urmare, nu deroga de la principiul constituțional invocat. În cazul acestor infracțiuni vinovăția rezultă uneori din însăși săvârșirea faptelor prevăzute de textele de lege criticate (res în se ipsa dolum habet), iar în alte cazuri, când vinovăția nu ar rezultă ex-re, instanța are obligația de a stabili intenția făptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanțele legate de persoana, obiceiuri, timp și altele.

2. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 din Codul penal, Curtea retine, de asemenea, ca este neîntemeiată, întrucât proba verității nu este o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci constituie o cauza specială care inlatura caracterul penal al faptelor de insulta sau de calomnie.

Curtea observa ca faptele de insulta și de calomnie demonstreaza o lipsa de respect pentru demnitatea persoanei și, de aceea, numai dacă au fost săvârșite pentru apărarea unui interes legitim și dacă s-a făcut proba verității lor, ele nu constituie infracțiuni.

Curtea retine ca nici prin instituirea posibilității autorului de a dovedi adevărul afirmațiilor sau al imputarilor făcute și nici prin restrangerea în limitele interesului legitim a acestei posibilități art. 207 din Codul penal nu infrange prezumția de nevinovatie consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituție, prin art. 11 paragraful 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum și prin art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, textul de lege criticat nu conține nici o prevedere conform căreia persoana chemată în judecata penală pentru săvârșirea infracțiunilor de insulta și de calomnie ar fi prezumată a fi vinovata înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumției de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituție, deoarece el "nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracțiunilor de insulta și de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor făcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim". S-a mai reținut ca "Apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor impune, în unele situații, sancționarea penală a afirmarilor și imputarilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui <<interes legitim>>. De altfel, necesitatea sanctionarii rezultă din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituție". Prin aceeași decizie Curtea a constatat și faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale", precum și cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului.

Considerentele și soluția adoptate prin decizia citata își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, neexistand elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Curtea observa, de asemenea, ca jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la "garantarea unor drepturi concrete și efective și nu teoretice și iluzorii" nu are nici o concludenta în cauza, întrucât art. 207 din Codul penal se referă la fapte determinate privitoare la o persoană, deci elemente concrete care pot fi dovedite, iar nu la învinuirea unei persoane înainte ca aceasta sa fi fost dovedită potrivit cerințelor legale, în cadrul unui proces, situație la care se referă Cazul Allenet de Ribemont contra Frantei, caz invocat de autorul excepțiilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205, 206 și 207 din Codul penal, excepții ridicate de Societatea Comercială "Editura Atac la persoana" - S.A. în dosarele nr. 9.668/1999, nr. 9.182/1998 și, respectiv, nr. 12.435/2000 ale Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2001.