Normele din 4 aprilie 2002
pentru derularea Programului "Sali de sport", finalizarea construcțiilor în curs de execuție, prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A.
prezumat în vigoare
Capitolul 1 Prevederi generale
Articolul 1
Programul "Sali de sport", finalizarea construcțiilor în curs de execuție, se derulează prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A., societate pe acțiuni aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
Potrivit
art. 9 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2001 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 117/2002 , Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. coordonează constituirea și atragerea de surse de finanțare pe care le administrează pentru realizarea investițiilor pentru construcții de interes public, pe baza proiectelor aprobate de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și finanțate de la bugetul de stat și bugetele locale.
Pentru desfășurarea obiectului sau de activitate Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. poate propune Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței reglementări specifice în condițiile legii.
Articolul 2
În vederea cuprinderii obiectivelor de investiții prevăzute la art. 1 în programul de realizare a salilor de sport, consiliile locale vor întocmi, vor actualiza și vor transmite anual Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței inventarul prevăzut în anexa nr. 1, în cel mult 30 de zile de la aprobarea bugetului de stat.
Necesitatea și oportunitatea finalizarii salilor de sport vor fi stabilite pe baza fisei de evaluare a obiectivului (anexa nr. 2).
Elaborarea fisei de evaluare prevăzute la alin. (2) se va efectua de către consiliul local și va purta viza proiectantului general al obiectivului.
Capitolul 2 Derularea finanțării și finalizarea obiectivelor
Articolul 3
În baza datelor transmise de consiliile locale conform art. 2 Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. va întocmi lista-sinteza a salilor de sport propuse a fi finanțate pentru anul în curs și o va prezenta spre analiza Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, care o va supune spre aprobare Guvernului. Lista-sinteza este documentul care va sta la baza întocmirii listei obiectivelor de investiții privind construcția de sali de sport și a fundamentarii alocațiilor bugetare necesare în vederea finanțării acestora, conform prevederilor legale în vigoare.
Articolul 4
Obiectivele de investiții prevăzute la art. 3 vor fi preluate și cuprinse în lista de investiții a Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A. după avizarea acestora în Consiliul tehnico-economic al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
Articolul 5
Pentru finalizarea construcțiilor în curs de execuție Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. va finanta aceste lucrări în baza unui contract de finanțare încheiat cu autoritatea contractantă.
În fișa obiectivului se vor evidenția separat valoarea lucrărilor executate, rest de executat în prețuri actualizate și costurile legate de lucrări de expertiza și, eventual, de consolidare a structurilor preluate.
Devizul reactualizat al lucrărilor rămase de executat va purta în mod obligatoriu semnatura și ștampila proiectantului general al obiectivului.
Articolul 6
După aprobarea bugetului de stat Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. va întocmi Programul privind finalizarea de sali de sport, pentru care contractele de atribuire a lucrărilor sunt în derulare, și îl va supune spre aprobare ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței.
Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. comunică autorităților contractante respective lista obiectivelor care urmează să fie finanțate în anul în curs.
Prin grija Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A. se trece la finalizarea obiectivelor.
Articolul 7
După aprobarea Programului "Sali de sport", finalizarea construcțiilor în curs de execuție, prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A., între autoritățile contractante și Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. se vor încheia contracte de finanțare.
Contractele de finanțare vor include în cuprinsul lor obligațiile părților în vederea finalizarii obiectivului de investiții, cu precizarea expresă ca răspunderea din punct de vedere tehnic pentru partea deja executată și supravegherea pe parcursul realizării investiției revine în exclusivitate autorității contractante, precum și obligativitatea prezentării către Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. a actului adițional încheiat potrivit art. 8, înainte de deschiderea finanțării.
Articolul 8
Pentru finalizarea lucrărilor autoritățile contractante vor încheia pentru fiecare caz acte adiționale cu antreprenorul general respectiv, în care se va menționa ca sursele de finanțare vor fi asigurate de ordonatorul principal de credite prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A.
În baza actului adițional încheiat cu antreprenorul general și a contractului de finanțare autoritățile contractante vor asigura urmărirea și supravegherea tehnica a lucrărilor, în baza graficului de execuție.
La terminarea lucrărilor autoritatea contractantă va înștiința Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. despre acest fapt, în vederea întrunirii și constituirii comisiei de recepție a lucrărilor.
Articolul 9
Finanțarea lucrării cade în sarcina exclusiva a Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A., care va proceda la decontarea lucrărilor pe faze de lucrări, în baza situațiilor de plată și a proceselor-verbale de recepție avizate de autoritățile contractante și de personalul tehnic al Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A.
Pentru prevederea sumelor necesare deschiderii finanțării lucrărilor autoritatea contractantă va inainta Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A., până la data de 10 a lunii, devizul estimativ al sumelor necesare pentru executarea lucrărilor în luna următoare.
Articolul 10
La terminarea lucrărilor Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A., în baza înștiințării primite din partea autorităților contractante, își va desemna reprezentanții în comisia de recepție.
Articolul 11
Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1 -------
la normele metodologice
-----------------------
CONSILIUL LOCAL ..................
INVENTARUL
salilor de sport propuse a fi finanțate în
cadrul Programului "Sali de sport", finalizarea construcțiilor în
curs de execuție, prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I.-S.A."
Denumire
Stadiu
Termen
Amplasament
Sume
Valoarea
Contribuția
localitate
fizic
PIF
necesare
lucra-
consiliilor
instituția
Suprafața
Plan
Stadiul
finali-
rilor
locale
de inva-
(ha)
urba-
viabi-
zarii
execu-
pentru
tamant
nis-
lizarii
(mil.
tate
viabili-
tic
lei)
(mil.
zare
lei)
(mil. lei)
0
1
2
3
4
5
6
7
8
Localitate
Obiectiv
Obiectiv
Total
localitate
TOTAL
GENERAL
PRIMAR,
Anexa 2 -------
la normele metodologice
------------------------
FIȘA DE EVALUARE A OBIECTIVULUI
din ....... str. ...... nr. ........
Județul ............................. CF nr. ............
Teritoriul administrativ ............ Nr. top ...........
Cod/intravilan ......................
SCHITA BUNULUI IMOBIL A. DATE REFERITOARE LA TEREN
Nr. parcelă
Categoria de folosință
Cod grupă destinație
Suprafață din măsurători
Clasa de calitate
Zona în cadrul localității
Observații
1
2
3
4
5
6
7
B. DESCRIERE STADIU FIZIC/VALORIC AL LUCRĂRILOR
DE EXECUTAT
C. DATE REFERITOARE LA PROPRIETAR
Nr. crt.
Proprietar
Domiciliul/Sediu proprietar
Extras de carte funciară
Autorizație construcție
Suprafață teren mp
Suprafață construcție mp
Observații
Întocmit .........
Data ........
Verificat O.C.O.T.
---------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.