Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 105/2002

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. e) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului

prezumat în vigoare republicat

Data actului
26 martie 2002
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 286 din 29 aprilie 2002 (republicare)
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 12.426 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 64/1995 22 iunie 1995 (prevederi anume) privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 lit. e) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Axinia Szekely în Dosarul nr. 6.724/COM/2001 al Curții de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ, într-un litigiu privind anularea vânzării unui imobil.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere ca excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 9C/2002, nr. 10C/2002 și nr. 11C/2002 au un conținut identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexarii cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexarii dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 9C/2002, nr. 10C/2002 și nr. 11C/2002 la Dosarul nr. 8C/2002, care este primul înregistrat.

La apelul nominal și în dosarele nr. 9C/2002, nr. 10C/2002 și nr.11C/2002 lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public arata ca în cadrul procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului toate actele sunt îndeplinite de tribunale prin judecătorii-sindici, care, sub aspect organizatoric și procedural, sunt asimilați completelor de judecată. Decizia data de judecătorul-sindic poate fi atacată cu recurs. Astfel ca dispozițiile constituționale privitoare la căile de atac nu sunt incalcate. Mai arata ca atât Legea fundamentală română, cat și tratatele și convențiile internaționale statuează necesitatea căilor de atac, dar nu și numărul acestora. Solicita respingerea excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 25 octombrie 2001, pronunțate în dosarele nr. 6.724/COM/2001, nr. 6.725/COM/2001, nr. 6.726/COM/2001 și nr. 6.727/COM/2001, Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 lit. e) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Axinia Szekely și de Societatea Comercială "Szekely Instal" - S.R.L.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca textul de lege criticat contravine prevederilor art. 20 din Constituție, raportate la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra dreptul oricărei persoane de a beneficia de un proces echitabil. Se arata în acest sens ca "În condițiile în care acțiunile pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial anterioare cererii de declarare în stare de faliment sunt judecate de judecătorul-sindic, potrivit

art. 10 lit. e) din Legea nr. 64/1995 , acest drept nu mai este garantat, deoarece judecătorul-sindic s-a pronunțat anterior: asupra cererii de declansare a procedurii de faliment; asupra desemnării lichidatorului; asupra ridicării dreptului de semnatura a debitorului; cu privire la confirmarea planului de lichidare, inclusiv aprobarea data lichidatorului de a formula aceste acțiuni". Potrivit susținerilor autorului excepției încălcarea garanțiilor constituționale poate avea consecințe iremediabile, în condițiile în care hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic sunt definitive.

Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ , exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile legale criticate nu încalcă nici o prevedere constituțională, întrucât "prin exercitarea atribuțiilor conferite prin

art. 10 din Legea nr. 64/1995 , republicată, judecătorul-sindic, judecand [...] și acțiunile introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial anterioare cererii introductive, nu este pus în situația de a se fi pronunțat anterior asupra acestora, fiecare din atribuțiile la care se face referire de către autorul excepției având un obiect specific, distinct de soluționarea unei astfel de cereri".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Președintele Camerei Deputaților considera ca excepția ridicată este nefondata. Referitor la faptul ca hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic sunt definitive se arata ca acest lucru nu este de natura sa prejudicieze părțile, având în vedere ca aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs la Curtea de apel.

Guvernul arata ca excepția ridicată nu este intemeiata, deoarece dreptul oricărei persoane de a se adresa unei instanțe judecătorești, prevăzut la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este asigurat și prin dispozițiile

Legii nr. 64/1995 . Competența generală a judecătorului-sindic de a soluționa toate cererile legate de procedura reorganizării judiciare și a falimentului, cu excepția recursurilor, este prevăzut la

art. 6 din Legea nr. 64/1995 , republicată. Se mai arata ca, "Având competența generală în desfășurarea procedurilor de reorganizare judiciară și de faliment, judecătorului-sindic i s-au stabilit prin lege o serie de atribuții de-a lungul întregii proceduri, fără ca prin aceasta să se poată susține o antepronuntare a judecătorului cu privire la cererile care sunt de competența sa formulate pe parcursul procedurii". Caracterul definitiv al hotărârilor judecătorului-sindic nu are relevanta, întrucât aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs la curtea de apel.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, susținerile autorilor excepției, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, rapoartele judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 10 lit. e) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, potrivit cărora "Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi sunt: [...]

e) judecarea acțiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;"

Autorul excepției susține ca aceste dispoziții legale sunt contrare prevederilor art. 20 din Constituție, conform cărora:

"(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale", precum și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin

Legea nr. 30/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca excepția ridicată nu este intemeiata și urmează să fie respinsă pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 64/1995 , în cadrul procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului toate actele sunt îndeplinite, în prima instanța, de către tribunale, instanțe judecătorești independente și impartiale, cu respectarea normelor procedurale stabilite de lege. Tribunalele își îndeplinesc aceste atribuții prin judecătorii-sindici desemnați, care, sub aspect organizatoric și procedural, sunt asimilați unor complete de judecată special constituite.

"Judecarea acțiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare cererii introductive", este esențial diferita de celelalte atribuții ale judecătorului-sindic. Astfel pronunțarea anterioară a judecătorului-sindic asupra cererii de declansare a procedurii falimentului, asupra desemnării lichidatorului, asupra ridicării dreptului de semnatura a debitorului, precum și cu privire la confirmarea planului de lichidare, inclusiv aprobarea data lichidatorului de a formula aceste acțiuni, nu poate fi considerată ca o prejudecare a acțiunii de anulare a unor transferuri cu caracter patrimonial, iar soluția data în îndeplinirea celorlalte atribuții nu înseamnă antepronuntare cu privire la acțiunile de aceasta natură.

Faptul ca, potrivit legii, hotărârea data de judecătorul-sindic în soluționarea acțiunii pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial este definitivă nu este de natura sa lezeze interesele legitime ale părților, întrucât și împotriva acestei hotărâri se poate exercita o cale ordinară de atac, cea a recursului. Nici o norma constituțională și nici o reglementare internationala nu impune existenta mai multor grade de jurisdicție în cauzele civile. Conform prevederilor art. 128 din Constituție "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 lit. e) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Axinia Szekely în Dosarul nr. 6.724/COM/2001 și de Societatea Comercială "Szekely Instal" - S.R.L. în dosarele nr. 6.725/COM/2001, nr. 6.726/COM/2001 și nr. 6.727/COM/2001 ale Curții de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2002.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.