Decizia nr. 97/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent

Pe rol se afla pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 86 liniuța a doua din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

privind impozitul pe venit, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Mihail Ionel Ghiga în Dosarul nr. 3.932/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 martie 2002 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 21 martie 2002 în vederea depunerii de concluzii scrise de către autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 9 octombrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 3.932/2001, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 86 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

privind impozitul pe venit, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Mihail Ionel Ghiga într-un litigiu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București și Administrația finanțelor publice a sectorului 1 București, având ca obiect restituirea impozitului pe venit nedatorat, plătit de autorul excepției.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile

art. 86 liniuța a doua din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 , cu modificările și completările ulterioare, care abroga

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 , sunt neconstituționale, abrogarea în special a dispozițiilor art. 3 lit. n) din acest ultim act normativ contravenind prevederilor art. 15 alin. (2), art. 43 alin. (1), art. 53 alin. (2), art. 72 alin. (3) lit. l), art. 78 și ale art. 114 alin. (4) din Constituție. Astfel, prin dispozițiile

art. 3 lit. n) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 85/1997

s-a stabilit scutirea de plată impozitului pe venit a anumitor categorii de persoane, între acestea fiind inclus și autorul excepției. Întrucât dispozițiile criticate abroga un drept social câștigat, autorul excepției considera ca au caracter retroactiv, incalcand astfel prevederile art. 15 alin. (2) și ale art. 78 din Constituție. De asemenea, se încalcă dreptul cetățenilor la un nivel de trai decent, consacrat de prevederile art. 43 alin. (1) din Constituție, precum și principiul asezarii juste a sarcinilor fiscale, reglementat de prevederile constituționale ale art. 53 alin. (2). Autorul excepției mai susține ca, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituție, protecția socială este inclusă în domeniul legilor organice, neputând fi reglementată printr-o ordonanța emisă în baza unei legi de abilitare. Astfel sunt incalcate și prevederile art. 114 alin. (4) din Constituție, care prevăd convocarea obligatorie a Parlamentului în cazul emiterii de ordonanțe de urgență în domeniul legilor organice.

În susținerea excepției autorul acesteia invoca și deciziile Curții Constituționale nr. 55/2000 și nr. 148/2001 prin care au fost declarate neconstituționale dispoziții legale care permiteau revocarea anumitor drepturi acordate legal foștilor deținuți politici, în baza

Decretului-lege nr. 118/1990 . În concluzie, autorul excepției solicita admiterea acesteia.

Judecătoria Sectorului 5 București, exprimandu-și opinia, considera ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca dispozițiile legale care formează obiectul controlului de constituționalitate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției și propune respingerea excepției.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arata ca dispozițiile criticate nu retroactiveaza, întrucât au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000, asa cum rezultă din

art. 70 al Ordonanței Guvernului nr. 73/1999 . Nu sunt incalcate nici prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție, întrucât acordarea unor scutiri este de competența exclusiva a legiuitorului, neprevederea unor asemenea facilități putând fi determinata tocmai de obligația statului de a asigura o așezare justa a sarcinilor fiscale. Abrogarea prevăzută de dispozițiile criticate nu aduce atingere obligației statului de a lua măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, în vederea asigurării unui nivel de trai decent, prevăzută la art. 43 alin. (1) din Constituție. De asemenea, Guvernul considera că nu sunt incalcate prevederile constituționale ale

art. 72 alin. (3) lit. l), întrucât Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

privește domeniul impozitelor, domeniu care aparține legii ordinare, conform art. 138 din Constituție, iar nu regimul general privind protecția socială. În final, Guvernul apreciază ca dispozițiile criticate nu au legătură cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituție, care se referă la ordonanțele de urgenta.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de președintele Camerei Deputaților și de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, deși în încheierea de sesizare a Curții Constituționale este indicat

art. 86 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 , în realitate Curtea constata ca acesta îl constituie dispozițiile art. 86 liniuța a doua din acest act normativ, prin care se abroga dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 . În consecința, Curtea urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor

art. 86 liniuța a doua din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 31 august 1999, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții ce au următorul cuprins: "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abroga:

-

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 85/1997

privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 29 decembrie 1997, aprobată și modificată prin

Legea nr. 246/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 22 decembrie 1998;".

Dispozițiile abrogate din

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 , la care autorul excepției face referire, sunt cele ale art. 3 lit. n), cu următorul cuprins: "Nu se supun plății impozitului reglementat prin prezenta ordonanță de urgență: [...]

n) veniturile realizate de persoanele fizice în vârsta de peste 65 de ani împliniți - femeile și 70 de ani împliniți - bărbații, invalizii de gradul I și persoanele cu handicap asimilabile gradului I de invaliditate, care realizează venituri din practicarea pe cont propriu și în mod singular a unei meserii sau profesii, cu excepția veniturilor obținute exclusiv din activitatea de comerț."

Prevederile constituționale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate în susținerea acesteia sunt următoarele:

- art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.";

- art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.";

- art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale.";

- art. 72 alin. (3) lit. l): "Prin lege organică se reglementează: [...]

l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială;";

- art. 78: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.";

- art. 114 alin. (4): "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca prin dispozițiile

art. 85 liniuța întâi din Ordonanța Guvernului nr. 7/2001

privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 august 2001, au fost abrogate prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 73/1999 . Conform

art. 73 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2001 , majoritatea dispozițiilor acestui act normativ, printre care și cele ale art. 85, au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002, data ulterioară sesizării Curții Constituționale. În consecința, Curtea urmează sa stabilească, în primul rând, dacă este competența sau nu sa analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate ridicată.

În acest sens Curtea retine ca prin dispozițiile

art. 86 liniuța a doua din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

a fost abrogată

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 , facilitățile privind plata impozitului pe venit prevăzute la art. 3 lit. n) din acest din urma act normativ nefiind preluate în cuprinsul

Ordonanței Guvernului nr. 73/1999 .

În ceea ce privește

Ordonanța Guvernului nr. 7/2001 , Curtea retine ca prevederile acestui act normativ reiau, în marea lor majoritate, dispozițiile cuprinse în

Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 , abrogată de la data de 1 ianuarie 2002. Totuși nu exista un text legal similar celui din

art. 86 liniuța a doua din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 , prin care se abroga

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 . Însă acest lucru nici nu ar fi fost necesar, întrucât potrivit dispozițiilor

art. 60 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 31 martie 2000, "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are totdeauna caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repuna în vigoare actul normativ inițial". În consecința, în cazul în care ar fi dorit sa reactiveze anumite dispoziții din

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 , legiuitorul, prin derogare de la prevederile menționate mai sus, ar fi trebuit sa prevadă în mod expres aceasta.

Rezultă de aici ca

Ordonanța Guvernului nr. 7/2001

a preluat în ansamblu soluția legislativă din

Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 , neprevazand scutirea de impozit reglementată la

art. 3 lit. n) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 . Curtea constata ca, pe de o parte, textul criticat de autorul excepției nu a fost preluat în noul act normativ, împrejurare ce ar presupune respingerea excepției, ca devenită inadmisibila, iar pe de altă parte, soluția legislativă a fost preluată, în ansamblu, în noul act normativ, aspect ce ar impune examinarea pe fond a excepției.

Curtea Constituțională retine ca în rezolvarea acestei chestiuni determinanta este natura normei juridice criticate de autorul excepției. Astfel aceasta norma reprezintă o norma juridică de abrogare. Or, o astfel de norma are un efect, pe de o parte, instantaneu, în sensul că aplicabilitatea dispozițiilor abrogate încetează o dată cu intrarea în vigoare a textului abrogator, iar pe de altă parte, definitiv, în sensul că dispozițiile abrogate nu mai pot fi reactivate în viitor, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens. De aici rezultă caracteristica diferita a unei norme juridice abrogatoare față de o dispoziție legală tipica. În timp ce aceasta din urma se aplică în mod permanent, zi cu zi, până la ieșirea din vigoare, norma de abrogare se aplică o singură dată, la intrarea în vigoare, însă efectul abrogator persista, în principiu, în mod definitiv. Data fiind aceasta particularitate a normei juridice abrogatoare, Curtea observa ca din aceasta perspectiva nu are relevanta dacă textul abrogator a fost abrogat la rândul lui sau nu până la data pronunțării deciziei Curții Constituționale. O alta interpretare, bazată pe cerința ca în cazul abrogării ei conținutul normei juridice abrogatoare să fie preluat expres în noul act normativ, nu poate fi reținută, fiind bazată pe un formalism excesiv. Astfel, în aceasta ipoteza examinarea pe fond a unor asemenea excepții de neconstituționalitate ar fi practic imposibila, întrucât, în principiu, legiuitorul nu va mai relua dispozițiile de abrogare a unor acte normative deja abrogate, un asemenea demers fiind superfluu.

Potrivit prevederilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare [...]". În jurisprudenta constanta a Curții, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 246 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 27 noiembrie 2001, și prin Decizia nr. 25 din 29 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 21 februarie 2002, s-a statuat ca aceasta condiție de admisibilitate, și anume ca dispoziția ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate să fie în vigoare, trebuie îndeplinită la momentul pronunțării deciziei Curții. Pe de altă parte, nu este mai puțin adevărat ca aceasta condiție a privit dispoziții legale tipice, iar nu și norme atipice, cum este cazul normelor de abrogare. În cazul unor astfel de norme juridice s-ar putea interpreta ca o dată cu intrarea lor în vigoare și-au epuizat efectul, nemaifiind deci în vigoare și nemaiputand face obiectul unui control pe calea excepției de neconstituționalitate. Însă o astfel de interpretare este infirmata chiar de jurisprudenta Curții, prin care au fost soluționate pe fond excepții de neconstituționalitate privind dispoziții de abrogare. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, sau Decizia nr. 174 din 23 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 14 septembrie 2001. De aceea în cazul dispozițiilor de abrogare condiția ca acestea să fie în vigoare la momentul pronunțării deciziei Curții trebuie inteleasa în sensul că efectul abrogator al acestora sa persiste la acel moment, în caz contrar asemenea excepții fiind respinse, ca devenite inadmisibile. Dacă în speta de fața

Ordonanța Guvernului nr. 7/2001

ar fi preluat dispozițiile cuprinse în

art. 3 lit. n) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 , aceasta ar fi însemnat ca efectul abrogator al dispozițiilor

art. 86 liniuța a doua din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

a încetat, excepția devenind inadmisibila. Însă, după cum s-a arătat mai sus,

Ordonanța Guvernului nr. 7/2001

a preluat, dimpotriva, soluția legislativă consacrată de

Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 .

Astfel, având în vedere aceste argumente, faptul ca interesul autorului excepției este același ca și la data sesizării Curții, precum și împrejurarea ca soluția legislativă a fost menținută, în ansamblul sau, Curtea urmează sa examineze pe fond excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 86 liniuța a doua din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

privind impozitul pe venit, cu modificările și completările ulterioare.

Analizând susținerea privind încălcarea prin dispozițiile criticate a principiului neretroactivitatii legii, Curtea constata ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 73/1999

au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000, asa cum reiese din art. 70 din acest act normativ. Rezultă ca susținerea autorului excepției este neîntemeiată, dispozițiile criticate neafectand în vreun fel prevederile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 85/1997

pe perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2000. Asadar nu au fost incalcate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) și ale art. 78.

Nu se poate susține nici încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Constituție, privind obligația statului de a lua măsuri de dezvoltare economică și protecție socială de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, întrucât plata impozitelor constituie, potrivit prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituție, o îndatorire fundamentală a cetățenilor, în raport cu care înlesnirile acordate de stat în legătură cu îndeplinirea acestei îndatoriri reprezintă excepții asupra cărora statul are libertatea de decizie, în funcție și de resursele financiare de care dispune. De altfel impozitele și taxele încasate de la contribuabili reprezintă mijloace cu ajutorul cărora statul își poate îndeplini obligația prevăzută la art. 43 alin. (1) din Constituție.

Dispozițiile criticate nu contravin prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituție, privind justa așezare a sarcinilor fiscale, întrucât pe lângă argumentele de mai sus aceasta nu implica în mod necesar neimpozitarea anumitor venituri, o asemenea măsura fiind de competența exclusiva a Parlamentului, în calitate de unica autoritate legiuitoare a tarii, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituție.

Curtea retine că nu sunt incalcate nici prevederile art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituție, întrucât

Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

nu are ca obiect de reglementare regimul general de protecție socială, ci impozitul pe venit, care, conform prevederilor art. 138 alin. (1) din Constituție, poate fi reglementat prin lege ordinară.

În ceea ce privește dispozițiile art. 114 alin. (4) din Constituție, acestea nu sunt aplicabile în cauza, întrucât se referă la adoptarea ordonanțelor de urgenta, în timp ce

Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

a fost emisă în condițiile

art. 114 alin. (1) din Constituție, în baza Legii nr. 140/1999

privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999.

În final Curtea retine că nu pot fi primite susținerile autorului excepției referitoare la jurisprudenta anterioară a Curții Constituționale. Decizia Curții Constituționale nr. 55 din 22 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 7 august 2000, a privit dispoziții legale care permiteau revocarea unor acte administrativ-jurisdicționale prin care au fost stabilite în mod definitiv anumite drepturi, ceea ce avea ca efect desființarea, pentru trecut, a acestor drepturi. Or, în cauza de fața este vorba despre încetarea pentru viitor a unor facilități, nefiind afectată perioada în care dispozițiile legale ce consacrau aceste facilități au fost în vigoare. În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 148 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 20 septembrie 2001, aceasta a privit dispoziții legale care stabileau termene diferite pentru depunerea unor cereri, în funcție de domiciliul și calitatea unor persoane, neavând nici o legătură cu obiectul excepției de fața.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 86 liniuța a doua din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

privind impozitul pe venit, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Mihail Ionel Ghiga în Dosarul nr. 3.932/2001 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 martie 2002.