HG nr. 507/1995
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Sediul Direcției regionale vamale și unitate vamală în municipiul Craiova, județul Dolj" și transmiterea unui teren în administrarea Direcției generale a vamilor
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Sediul Direcției regionale vamale și unitate vamală în municipiul Craiova, județul Dolj", prevăzuți în anexa*) la prezenta hotărâre.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se asigura din Fondul special pentru dezvoltarea și modernizarea punctelor de control pentru trecerea frontierei, precum și a celorlalte unități vamale, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.
Articolul 3
În vederea realizării obiectivului de investiții prevăzut la art. 1, se aproba transmiterea unui teren, proprietate publică a statului, în suprafața de 28.800 mp, situat în municipiul Craiova, Prelungirea Caracal, județul Dolj, identificat potrivit registrului cadastral prin tarlaua 7, parcela nr. 15/3, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova în administrarea Direcției generale a vamilor.
Articolul 4
Predarea-preluarea terenului prevăzut la art. 3 se face pe bază de protocol încheiat între părți, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
-----------------
DAN MIRCEA POPESCU,
ministru de stat,
ministrul muncii și protecției sociale
Contrasemnează:
---------------
p. Ministru de stat,
ministrul finanțelor,
Nicolae Constantinescu,
secretar de stat
Ministrul lucrărilor publice
și amenajării teritoriului,
Marin Cristea
*) Anexa se comunică numai beneficiarului de investiție.
p. PRIM-MINISTRU
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.