Protocol · Consiliul de Miniștri

Protocolul din 13 februarie 1967

privind aplicarea articolului 2 al Convenției veterinare încheiate la 13 februarie 1967 între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Franceze

prezumat în vigoare

Data actului
13 februarie 1967
Emitent
Consiliul de Miniștri
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 56 din 24 iunie 1967
Structură
0 articole · 1.512 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

I. Serviciile veterinare competente își vor comunică direct la sfîrșitul fiecărei perioade de 15 zile starea sanitară a teritoriului respectiv al fiecărei Părți contractante, în ceea ce privește bolile animalelor, recunoscute legal contagioase.

Serviciile de mai sus pot să-și transmită informări detaliate cu privire la situația sanitară a septelului, metode de combatere folosite împotriva bolilor animalelor și rezultatele obținute.

II. Orice constatare pe teritoriul uneia din Părțile contractante a primului caz din bolile indicate mai jos va fi semnalata telegrafic, de Serviciul veterinar central Serviciului veterinar central al celeilalte Părți contractante; aceasta informare telegrafica va fi completată cu o informare detaliată, întrucît în special originea bolii, locul apariției, evoluția și măsurile luate în vederea combaterii:

- pestei bovine, febrei catarale, maligne, pestei porcine africane, pestei ecvine, febrei aftoase provocate de virusurile exotice.

Cînd febra aftoasa persista pe teritoriul uneia din Părțile contractante, Serviciul veterinar central va informa Serviciul veterinar central al celeilalte Părți contractante despre tipul de virus în cauza.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.