HG nr. 829/2002

Capitolul 1 Obiective strategice

PNAinc își defineste obiectivele strategice în doua orizonturi de timp:

- obiective strategice pe termen mediu/lung, într-un orizont de timp de 10 ani: 2002-2012;

- obiective strategice imediate, pe durata actualei guvernari: 2002-2004.

1. Ce fel de societate vrem sa construim?

Pentru a fixa cadrul formulării obiectivelor strategice ale PNAinc este nevoie mai întâi sa definim societatea pe care România vrea sa o construiască.

Obiectiv: crearea unei societăți prospere, activa economic, social și politic, cu un nivel ridicat de responsabilitate colectivă și individuală, coeziva social, cu un nivel ridicat de oportunitati pentru toți.

Activa: capabilă să se dezvolte economic și social, sa fructifice oportunitatile și să facă fața constructiv și eficient riscurilor, să își dezvolte continuu capacitatile și sa activizeze segmentele sociale excluse, pasivizate, cu risc de involutie și de dependenta.

Coeziva social: un grad ridicat de solidaritate socială, în care segmentele excluse social, traind în condiții de deprivare socială accentuata, să fie minimizate:

● eliminarea surselor de excluziune socială, discriminare, promovarea unor mecanisme puternice de incluziune socială;

● asigurarea pentru fiecare a unui standard minim decent de viața și a accesului la serviciile sociale fundamentale;

● o societate fără polarizari sociale și economice, în care diferențele sunt echitabile și stimulative, iar nu generatoare de tensiuni și conflicte sociale.

Oportunitati pentru toți: o societate în care fiecărui membru sa i se acorde sanse reale de a lua parte activ în toate sferele vieții sociale:

● oportunitati economice - participare activa și profitabila la viața economică;

● oportunitati de dezvoltare socială și personală: acces la sistemul școlar, la serviciile medicale, la cultura, oportunitati de pregătire profesională;

● acces la bunurile și serviciile fundamentale: locuinta, în primul rând, bunurile și serviciile necesare unei vieți civilizate, mediu social-comunitar civilizat și sigur, natura nepoluata;

● oportunitati de participare socială și politica.

Rezumand aceste trei caracteristici - activa, coeziva social și oportunitati pentru toți -, putem spune ca modelul de societate pe care vrem sa îl construim este o societate incluziva.

2. Obiectivele-direcții de acțiune stabilite de Consiliul European la Nisa

La Conferința de la Nisa (2000) Consiliul European a stabilit ca toate statele membre ale Uniunii Europene sa realizeze în 2001 strategii antisaracie și de promovare a incluziunii sociale. Cu aceasta ocazie au fost formulate 4 obiective globale, reprezentând direcțiile generale de acțiune, care să structureze conceptia planurilor naționale de acțiune:

1. Facilitarea ocupării și accesul tuturor la resurse, drepturi, bunuri și servicii

2. Prevenirea riscului de excluziune

3. Ajutorarea celor mai vulnerabili

4. Mobilizarea tuturor instituțiilor relevante.

Aceste 4 obiective-direcții globale de acțiune reprezintă infrastructura PNAinc al României.

Ținând seama de situația specială a României în perioada tranzitiei, PNAinc românesc cuprinde un set de obiective strategice, exprimand o conceptie specifică asupra prioritatilor, pentru următorii 10 ani.

3. Direcții strategice prioritare pe termen mediu/lung: 2002-2012

Considerând modelul de societate în care am dori cu totii sa traim, următoarele obiective strategice în sfera combaterii saraciei și a promovării incluziunii sociale vor fi avute în vedere:

Obiectivul 1: Eradicarea completa a saraciei extreme

Obiectivul 2: Eradicarea unor situații sociale inacceptabile moral pentru o societate civilizata: copiii strazii, copiii abandonați în instituții, traficul cu ființe umane, violenta domestica, copiii neglijati și/sau abuzati în familie; dezvoltarea unui sistem de suport pentru victime

Obiectivul 3: Absorbtia treptata a saraciei persoanelor active și a celor care și-au încheiat ciclul vieții active (pensionării)

Obiectivul 4: Diminuarea dezechilibrelor regionale existente, revitalizarea zonelor defavorizate și prevenirea apariției unor noi dezechilibre zonale

Obiectivul 5: Promovarea unei societăți incluzive cu un grad ridicat de coeziune socială

Obiectivul 6: Asigurarea accesului tuturor membrilor societății la serviciile sociale fundamentale: sănătate, învățământ, ocupare și asistența socială

Obiectivul 7: Investiție în noua generație: asigurarea condițiilor decente de viața pentru copii și a accesului lor la oportunitatile de dezvoltare

● Eradicarea saraciei copiilor într-o perioadă de 15 ani (2017)

● Acces egal la educație: pentru copiii din mediul rural, din zonele sociale defavorizate

Obiectivul 8: Suport susținut pentru integrarea tinerilor în viața matura: ținerii trebuie priviti nu ca o problemă, ci ca o resursa cruciala a dezvoltării social-economice

● Creșterea oportunitatilor de participare școlară și de formare profesională

● Creșterea oportunitatilor ocupationale

● Suport pentru obținerea unei locuințe

● Oportunitati pentru participare socială și politica

Pentru realizarea fiecăruia dintre obiectivele strategice menționate este necesar să fie urmărită atingerea unor obiective specifice în sfera capacităților individuale și colective.

Obiectivul 9: Completarea și dezvoltarea sistemului de protecție socială

● Implementarea sistemului național de asistența socială

● Trecerea decisiva de la protecția socială de tip pasiv la activizarea capacităților individuale și colective

Obiectivul 10: Dezvoltarea capacității autorităților publice naționale, județene și locale de identificare a problemelor sociale, de dezvoltare și implementare de politici și programe sociale, de evaluare și monitorizare a politicilor și programelor

Obiectivul 11: Activizarea forțelor comunitare, a inițiativelor colective și dezvoltarea unei culturi a parteneriatului social

4. Prioritati pentru guvernarea 2002-2004

Pentru următorii doi ani și jumătate, în cadrul PNAinc se propun următoarele 14 prioritati în vederea:

- eradicarii saraciei extreme produse de contingentele vieții;

- absorbtiei accentuate a excluziunii sociale severe și lichidării unor probleme sociale extrem de grave, cu impact moral devastator: situația copiilor din instituții, copiii strazii, copiii abandonați, varstnicii lipsiți de orice suport social și economic;

- lansării procesului de absorbție progresiva a stării de saracie, caracteristica difuza a unei mase mari a populației.

Obiectivul 1: Lichidarea formelor celor mai dure ale saraciei extreme: lipsa unui venit minim și a oricărei locuințe

Obiectivul 2: Absorbtia semnificativă a saraciei persoanelor active prin creșterea ocupării și îmbunătățirii veniturilor primare, provenite din activitățile economice

● Crearea de noi locuri de muncă atât prin relansarea economiei, cat și prin investiții în infrastructura

● Suport pentru activități economice pe cont propriu, generatoare de bunastare

● Relansarea activităților agricole și a activităților nonagricole din mediul rural

● Asigurarea unui raport echilibrat între salariul minim și salariul mediu

Obiectivul 3: Corecția dezechilibrelor din sistemul de pensii și lansarea procesului de reabilitare a pensiilor

Obiectivul 4: Diminuarea impactului social al restructurării economice, cu accent prioritar pe dezvoltarea de oportunitati ocupationale

Obiectivul 5: Îmbunătățirea substantiala a accesului la serviciile sociale publice fundamentale:

● Sănătate: asigurarea accesului tuturor la serviciile de sănătate de baza; refacerea sistemului de asistența medicală primara, mai ales în zonele rurale

● Învățământ: creșterea sanselor educaționale ale zonelor și segmentelor sociale defavorizate educațional mediu rural, saraci sever, romi

● Asistența socială: asigurarea unei acoperiri substanțiale cu servicii de asistența socială în familie și comunitate

● Ocupare: creșterea ponderii finanțării programelor active de ocupare a forței de muncă (22% din Fondul de șomaj în anul 2003) și îmbunătățirea eficientei lor

Obiectivul 6: Reglementarea definitivă a problemei copiilor abandonați, prin prevenirea abandonului și prin absorbtia copiilor abandonați în sisteme de tip familial. Reglementarea procedurii de adopție și promovarea, în mod accentuat, a adopțiilor naționale

Obiectivul 7: Lichidarea completa a problemei copiilor strazii

Obiectivul 8: Constituirea unui sistem nou de prevenire și tratare a delincventei juvenile

Obiectivul 9: Constituirea la nivel național și local a unui sistem de suport pentru ținerii care părăsesc sistemul de suport pentru copiii abandonați

Obiectivul 10: Implementarea noului sistem național de asistența socială

Obiectivul 11: Implementarea susținută a Strategiei naționale de imbunatatire a condițiilor social-economice de viața a populației de romi

● Creșterea accentuata a accesului la serviciile medicale și la planificarea familială a copiilor și tinerilor

● Creșterea participării școlare la toate nivelurile sistemului educațional

● Soluționarea problemei lipsei identității legale

● Soluționarea cazurilor de locuire fără forme legale de proprietate

● Identificarea unor modalități de acces la pământ al romilor din mediul rural

Obiectivul 12: Constituirea unui mecanism de monitorizare a implementarii PNAinc

Obiectivul 13: Elaborarea de planuri județene antisaracie și de promovare a incluziunii sociale

Obiectivul 14: Inițierea, la nivelul fiecărei localități, a planurilor de reabilitare a locuințelor sever degradate și de producție a utilităților publice necesare, la costuri acceptabile

Capitolul 2 Principiile PNAinc

19 principii pentru construirea unei societăți prospere și incluzive

Principiile se referă la opțiunile tehnice ale strategiei: ce tipuri de abordari structurale sunt utilizate pentru a realiza obiectivele propuse. Ele reprezintă acele modalități de acțiune care asigura un nivel ridicat de eficienta și sustenabilitate a programului antisaracie și de incluziune socială.

1. Principul activizarii. O mare parte a saraciei și a excluziunii sociale, mai ales în formele lor extreme, devine autoreproductiva nu numai prin lipsa de condiții minime, dar și prin starea de pasivitate și resemnare, care sunt subproduse ale dificultăților vieții: adaptarea prin acceptare la situația de marginalitate și de saracie; degradarea capacităților de a infrunta constructiv dificultățile și de a evita riscurile.

Activizarea trebuie să aibă loc pe mai multe planuri: reabilitarea capacităților de funcționare socială, reinsertia în sistemul de activități economice, stimularea participării la viața publică, dezvoltarea capacităților și a implicarii în construcția propriei vieți, cat și a familiei.

O aplicație a acestui principiu consta în cerința combinarii suportului pentru persoanele și grupurile în saracie cu acțiuni de promovare a incluziunii sociale.

Activizarea trebuie să aibă ca subiect atât persoana, cat și familia și colectivitatea. Este vitala dezvoltarea capacităților colectivităților, în mod special a autorităților publice, de a identifica și de a diagnostica în mod corect natura problemelor și a riscurilor și de a dezvolta raspunsuri eficace.

Politica fiscală poate reprezenta un instrument important al activizarii. Acordarea prin intermediul fiscalitatii a unor beneficii sociale (de exemplu reduceri mai accentuate ale impozitării pentru familiile de copii) poate incuraja activizarea economică în forme legale.

2. Principiul responsabilizarii. Nu exista orientare activa fără asumarea de responsabilități. Societatea moderna are nevoie nu numai de persoane capabile, active și înalt motivate, dar și responsabile față de sine, față de familie, față de prieteni, colegi, vecini, față de comunitate.

O noua morala publică este vital a fi consolidata; responsabilizarea fiecăruia pentru problemele celorlalți, complementar cu responsabilizarea colectivității față de propriile probleme și față de dificultățile cu care membrii săi se confrunta. Persoanele susținute social nu sunt scutite de asumarea responsabilităților normale ale membrilor colectivității. Ele trebuie să contribuie, în raport cu propriile lor resurse, la soluționarea problemelor colectivității.

3. Suportul social ca instrument al incluziunii sociale. Aplicarea principiilor activizarii și responsabilizarii rezida într-o abordare specifică a acordării suportului social. Acesta este acordat în raport cu existenta nevoii de suport, dar totodată trebuie conceput ca instrument al activizarii și responsabilizarii. Suportul social nu trebuie să adâncească excluziunea și marginalizarea socială, ci trebuie să reprezinte un instrument și un factor motivant al incluziunii sociale. Cel asistat nu trebuie tratat ca un copil căruia i se da, ci ca un adult care este sprijinit sa devină autonom, să se susțină singur, dar totodată să își asume și responsabilități.

Dezvoltarea capacității de asumare a responsabilităților reprezintă o componenta esențială a politicii sociale antisaracie. Din acest motiv, în evaluarea oricărei forme de suport social trebuie examinata, pe lângă acoperirea eficienta a nevoilor, și capacitatea de incluziune socială. Diferentierea dintre forme pasive și active de suport social trebuie să fie depășită sau considerată doar ca o simplificare. Mai degraba avem de a face cu un continuum în care formele pur pasive și active reprezintă limite, fiecare măsura având în fapt grade diferite de activ/pasiv. Este important a regandi întregul sistem de suport social pentru a include în fiecare element al său mecanisme de activizare și responsabilizare.

4. Principiul diversificării formelor de suport sub forma de pachete complementare. Experienta de până acum a arătat ca toate formele de suport prezintă limitări structurale, dincolo de care adecvarea lor descrește rapid. Cea mai eficientă abordare este dezvoltarea unui pachet de măsuri complementare: forme de suport financiar direct, de tip contributiv și noncontributiv, forme indirecte prin avantaje de tip fiscal, forme de tip financiar combinate cu servicii.

5. Principiul abordarii integrate a sistemului de protecție socială. Una dintre limitele statului clasic al bunastarii o reprezintă abordarea fragmentara: acumularea unui număr mare de drepturi, mai ales în termeni financiari, formând un sistem rigid de "drepturi acumulate", care cu greu pot fi modificate și care prin rigiditatea lor creează risipa, nedreptati, paralizeaza posibilitățile de a stabili prioritati flexibile. Locul abordarii fragmentare trebuie să îl ia treptat abordarea integrativa, centrata pe problema, cu posibilități de planificare flexibila a suportului, prin prioritati contextuale.

Fragmentarea suportului își găsește expresia și întărirea în fragmentarea instituțională. Sistemul nostru este excesiv de fragmentat instituțional. Creșterea eficientei sale este condiționată de identificarea căilor de reintegrare instituțională.

6. Principiul suportului personalizat. De la măsurile de suport indistinct universal trebuie trecut treptat la pachete de suport înalt personalizate, dezvoltate diferențiat pentru grupuri și pentru persoane.

7. Deplasarea accentului de la tratare la prevenire. Tratarea este costisitoare și prezintă riscul perpetuarii problemei. A preveni înseamnă a dezvolta de la început capacitatile de viața autosuficienta și a infrunta constructiv riscurile, dar și a ataca sursele majore ale saraciei și excluziunii sociale: criminalitatea, dependenta de alcool și droguri, exploatarea ființei umane (economică, sexuală etc.), corupția. Corupția s-a dovedit a reprezenta un factor global de saracire a masei populației și de debilitare a sistemului economic performant. Reinsertia socială a delincventului trebuie completată cu acțiunea asupra condițiilor care produc delincventa.

8. Principiul abordarii incluzive: suport pentru cei în dificultate, simultan cu dezvoltarea societății prezente într-o societate incluziva. Situațiile de saracie și excluziune socială nu trebuie tratate ca accidente, având surse exogene. Ele sunt, într-un mod direct sau indirect, produse ale configurației actuale a organizării sociale. Riscul de a lupta fără speranta cu efecte generate în mod continuu de factori structurali trebuie depășit printr-o acțiune asupra societății insesi. O societate mai incluziva înseamnă o societate care produce tot mai puțin saracie și excluziune socială și care are capacități în continua dezvoltare de a preveni și a absorbi situațiile de excluziune.

În locul abordarii punctuale a problemelor constituite, reprezentând mai degraba o lupta slab eficienta cu efectele unor procese mai complexe, politica socială trebuie să se deplaseze tot mai hotărât spre o abordare strategica de schimbare și dezvoltare socială. Ajutorul persoanei care nu are loc de muncă trebuie completat și substituit treptat cu o politica a creșterii ocupării, de creare de locuri de muncă.

9. Evitarea discriminarii celor mai puțin saraci în favoarea celor mai saraci. Este important ca acordarea variatelor beneficii sociale celor foarte saraci (beneficiarii de venit minim garantat, de exemplu) sa nu ducă la distorsiuni în defavoarea celor care se confrunta la rândul lor cu greutăți dar prin efort propriu au o situație economică ceva mai buna. O politica socială centrata excesiv doar pe ajutorarea "celor mai saraci dintre saraci" risca sa accentueze excluziunea socială a acestora și să contravină moralei muncii și a contribuției la bunăstarea colectivă. Din acest motiv este necesară balansarea între suportul social necontributiv și cel contributiv, creșterea legarii în diferite forme de contribuție.

10. Principiul investiției în dezvoltarea socială și umană. Dezvoltarea societății românești depinde de capacitatile fiecăruia. Mai ales copiii și ținerii trebuie să primească o atenție specială, ei fiind poate cei care au fost cel mai advers afectați de criza tranzitiei. Investiția în capacități include în mod special investiția în educație, sănătate și incluziune socială. Investiția în dezvoltarea socială și umană reprezintă instrumentul cel mai eficace al luptei împotriva saraciei și excluziunii, constituind componenta de preventie și de recuperare prin reinsertie.

11. În suportul pentru copii depășirea abordarii exclusive adultocentrice: de la suportul pentru supravietuire, la suport pentru dezvoltare, prin multiplicarea oportunitatilor. Restrangerea politicii sociale la obiectivul reducerii saraciei, definit ca oferire a unui minim necesar supravietuirii adultului, nu face decât sa permanentizeze saracia prin reproducerea ei de către noile generații. Saracia copilului înseamnă nu numai lipsa condițiilor de supravietuire, dar mai ales a celor de dezvoltare. Deficitul de dezvoltare a copilului îl transforma pe acesta într-un adult cu multiple handicapuri de funcționare socială normală. Centrarea pe obiectivul reducerii saraciei este o abordare care își conserva propria problema. Scoaterea din saracie înseamnă a oferi capacități cuplate cu oportunitati.

12. Principiul eliminării disparitatilor social-economice prin egalizarea sanselor de dezvoltare. Societatea românească a cunoscut în ultimul deceniu o accentuare a polarizarii: la grupurile sociale tradițional defavorizate (romi, persoane cu handicap etc.) s-au adăugat disparitati geografice: zone căzute economic, județe cu un grad accentuat de saracie. În mod special, disparitatile sat/oraș s-au accentuat. Este nevoie de o radiografiere a comunităților rurale în scopul cristalizarii unui program complex de relansare a satului.

13. Imbinarea politicii economice cu cea socială. Este în curs de depasire modul simplist de a gandi politica socială în adversitate cu politica economică care a dominat primii ani ai tranzitiei. Convergenta dintre ele trebuie promovata.

O politica de creștere economică sanatoasa și viguroasa reprezintă fundamentul oricărei politici sociale de tip incluziv, sustenabila și capabilă să asigure o creștere continua a bunastarii.

Totodată, politica socială trebuie gandita ca o investiție într-o economie performanta și sustenabila social și uman și este tot mai evident ca exista largi posibilități de programe economice în care să fie incluse și obiective de incluziune socială.

Este ceea ce se cheamă tot mai insistent economia socială, inclusă ca mod de abordare în politica socială a unor tari precum Danemarca.

Principiul economiei sociale impune ca unele zone ale economiei să fie organizate în asa fel încât, fără a scădea performanțele economice propriu-zise, sa devină și un instrument al integrării sociale, al absorbtiei excluziunii și saraciei.

Acest principiu sugereaza ca de câte ori este posibil, programele de dezvoltare economică sa includă și obiective sociale.

Nu obiective de suport social pasiv, ca de exemplu menținerea/crearea artificiala de locuri de muncă, ci programe de tip activ: absorbtia în sistemul ocupational a șomerilor cronici, a persoanelor cu dizabilitati. În acest din urmă caz este necesară uneori crearea unor condiții speciale, adaptate la munca, inclusiv prin compensarea limitelor de productivitate - ateliere protejate și chiar completarea veniturilor de la bugetul social.

În acest context s-ar putea imagina programe sociale care să nu fie doar simple consumatoare de resurse, dar care chiar sa producă resurse, la rândul lor: participarea la lucrări de interes public a beneficiarilor de suport social, oferirea unor servicii pentru comunitate pentru care nu exista resursele necesare (servicii de îngrijire pentru vârstnici și persoane cu dizabilitati, îngrijirea copiilor, contribuția la crearea unui mediu social mai sigur etc.). Legea venitului minim garantat oferă o resursa importanța comunităților pentru dezvoltarea unor asemenea programe.

Principiul economiei sociale se regaseste și într-o orientare socială tot mai pronunțată a agenților economici. Întreprinderea economică își asuma o gama tot mai larga de responsabilități sociale, contribuind și pe aceasta cale la construirea unei societăți incluzive.

Programul de guvernare pe perioada 2001-2004 stabilește ca prioritate relansarea creșterii economice simultan cu combaterea saraciei și a somajului. La baza noii politici este pus principiul echilibrului între imperativele economiei de piața și cele ale protecției și solidarității sociale.

14. Principiul solidarității cu cei în situație de dificultate. Solidaritatea socială, mai ales cu persoanele care se confrunta cu dificultăți, reprezintă fundamentul moral și valoric al unei acțiuni eficace antisaracie și promovare a incluziunii sociale. Nu numai motivatia morala trebuie să fundamenteze solidaritatea, dar și constiinta dependentei bunastarii fiecăruia de bunăstarea celorlalți. Numai o societate solidară poate oferi o bunastare individuală durabila și de calitate.

15. Principiul folosirii integrale a resurselor de dezvoltare. Ca o corectie a sprijinirii aproape exclusive pe resursele financiare publice, prin natura lor sever limitată, politica socială actuala se caracterizează printr-o orientare activa de diversificare a resurselor. Noi tipuri de resurse sunt incluse: resursele financiare ale colectivității și ale diferiților actori sociali, resursele noneconomice sub forma de suport pentru dezvoltare și creare de oportunitati. Nu trebuie neglijate nici resursele persoanelor și grupurilor aflate în dificultate. În toate strategiile de dezvoltare social-economică comunitara mobilizarea resurselor comunitare reprezintă o componenta-cheie. Resursele sub forma de oportunitati și de capacități devin cruciale în procesul de promovare a incluziunii sociale.

16. Principiul oferirii dezvoltării progresive a suportului social pe măsura constituirii resurselor economice necesare. PNAinc trebuie să țină seama de limitarea severă a resurselor, atât a celor financiare, cat și a celor instituționale și a capacităților de acțiune colectivă. Din acest punct de vedere prezentul plan trebuie văzut totodată ca un program de acțiune desfășurat în timp, care urmează a se amplifica pe măsura creșterii resurselor.

17. Principiul parteneriatului/participării. Pentru a maximiza efectele politicii sociale PNAinc trebuie să includă, în toate palierele sale, mecanisme parteneriale: grupurile și organizațiile reprezentative (sindicate, organizații ale grupurilor cu risc etc.) trebuie implicate în procesul de proiectare a politicilor sociale; comunitatea locală, organizații neguvernamentale și, nu în ultimul rând, beneficiarii vor fi implicați într-un larg proces participativ. Beneficiarul nu este un simplu client, ci un partener care, în calitatea sa de membru al colectivității, trebuie activizat și împreună cu care trebuie proiectat procesul de suport social. Experienta actuala indica faptul ca un sistem de suport social eficace trebuie să se bazeze pe un multiplu parteneriat, în care rolul central îl are colectivitatea însăși, reprezentată prin autoritatea publică, centrala și locală. Asocierea persoanelor care se confrunta cu dificultăți sociale pentru a putea intră în dialog cu celelalte segmente ale colectivității reprezintă o direcție de acțiune care trebuie promovata cu toată tăria.

Punând în centrul programului de reorganizare administrativă creșterea substantiala a atribuțiilor autorităților locale, pentru România, în faza actuala, este vitala dezvoltarea în forme multiple a parteneriatului local pentru dezvoltare social-economică.

18. Promovarea unei culturi a eficientei în politica socială. Constiinta publică este adesea socata de discrepanta dintre amploarea unor programe sociale, cu o finanțare substantiala, și caracterul modest al rezultatelor. Existenta programelor și finanțarea lor, adesea impresionanta, nu mai reprezintă o garanție pentru soluționarea problemelor. Accentul trebuie pus tot mai mult pe dezvoltarea de mecanisme de testare a eficientei programelor, în toate fazele desfășurării acestora. O noua cultura a gestionării eficiente a resurselor este vitala în acest domeniu, cu atât mai mult cu cat resursele sunt sever limitate.

În momentul de fața creșterea eficientei programelor sociale include doua schimbări organizaționale majore. Pe de o parte, eliminarea rigidităților induse de fetisizarea drepturilor câștigate. Politica socială tinde adesea să se reducă la administrarea mai mult sau mai puțin birocratica a unor drepturi acumulate istoric, fapt care restrânge drastic orientarea flexibila în funcție de prioritati și dezvoltarea de programe. Pe de altă parte, dezvoltarea fragmentara a sistemului a devenit o piedica esențială în gandirea sa eficienta.

19. Principiul promovării valorii muncii. O societate activa este în primul rând o societate a muncii, care promovează pe toate căile demnitatea muncii și recompensează în mod echitabil munca. Dacă colectivitatea își asuma responsabilitatea pentru a susține persoanele în dificultate, este o datorie complementara a fiecărei persoane să depună o munca utila care să contribuie la propria sa bunastare, precum și la bunăstarea colectivă.

10 criterii pentru stabilirea corecta a prioritatilor

Este o idee larg acceptată ca lipsa unui sistem clar de prioritati care să ghideze opțiunile reprezintă o sursa structurală de pierderi de eficienta.

Este însă extrem de dificil, mai ales în situații de mare complexitate, cum este un plan național antisaracie și de promovare a incluziunii sociale, a identifica proceduri satisfăcătoare de stabilire de prioritati.

Lipsa unor prioritati explicite face ca opțiunile sistemului, și o asemenea situație este excelent ilustrata de evoluția politicilor sociale din România ultimilor 12 ani, să fie modelate de factori mai mult sau mai puțin conjuncturali: presiunile diferitelor grupuri de interese, presiunile diferiților actori interni sau externi, opțiunile trecute care limitează libertatea optiunilor prezente, rivalitati parohiale etc. Rezultatul este o atribuire departe de orice optimalitate a resurselor sever limitate.

Stabilirea de prioritati este, în ultima instanța, un act politic. Dar actorii politici trebuie sprijiniti în opțiunile pe care le operează de un suport tehnic cat mai elaborat cu putinta. Din acest motiv analiza tehnica are ca obiectiv oferirea unei baze pentru evaluarea comparativa a utilității, legitimitatii, dezirabilitatii, fezabilitatii și adecvarii programelor/obiectivelor sociale.

1. Fezabilitatea realizării unui obiectiv este un criteriu deosebit de important în selectarea unei prioritati. În evaluarea fezabilitatii realizării unui obiectiv, spre deosebire de fezabilitatea unui program social, importante devin costurile directe și indirecte în raport cu efortul depus până în acel moment, în raport deci cu structura spațiului legislativ-instituțional. Obiectivele sunt deci raportate la un statusquo, fără a tine cont de importanța lor valorică, dezirabilitatea colectivă sau legitimitatea acestora.

Un astfel de indice agregat reflecta costurile financiare și structurale în raport cu un context dat, fără însă a raporta în vreun fel aceste costuri la beneficiile asteptate sau costurile negative asociate cu nerealizarea acestor obiective.

2. Vizibilitatea și concretetea unor rezultate imediate. Duce adresarea unui obiectiv la rezultate palpabile, imediate? Dacă alocam fonduri anul acesta va fi ceva vizibil la sfârșitul anului? Un astfel de criteriu devine fundamental atunci când planificarea acțiunilor nu este posibila dincolo de un orizont mediu de timp sau atunci când legitimitatea unui obiectiv depinde de rezultatele imediate ale unei acțiuni/unui program social.

3. Existenta unor costuri sociale ridicate asociate neadresarii unui obiectiv poate conferi prioritate acestuia, dacă accentul cade pe dezvoltare socială durabila și nu pe acțiuni curative, remediatorii. Neadresarea unui obiectiv poate avea consecințe importante sau mai puțin importante asupra configurației viitoare a sistemului.

4. Dacă un obiectiv implica o abordare de tip preventiv, adresarea acestuia ducand la scăderea probabilitatii de saracire sau excluziune socială a diferitelor categorii de risc, acesta poate deveni prioritar în raport cu altul, ce vizează doar remedierea unei situații sau probleme. Aplicarea acestui criteriu nu implica o alegere clara între remediere și prevenire; adesea a remedia este la fel de important, din punctul de vedere al consecințelor sau din punct de vedere financiar pe termen lung, ca și a preveni. Alegerea în favoarea uneia dintre abordari sau în favoarea utilizării unor mecanisme atât de natura curativă, cat și preventivă se fundamentează în primul rând valoric. Este corect ca o societate să investească în viitorul sau ignorand prezentul? De aici se desprinde un alt criteriu:

5. Impactul direct, nemediat asupra unor fenomene considerate la nivelul societății ca inacceptabile. Dacă realizarea unui obiectiv are un impact direct, nemijlocit asupra unui fenomen considerat de societate ca inacceptabil, ca de exemplu saracia extrema și/sau excluziunea socială, remediind o situație considerată injusta, atunci prioritare vor deveni acele obiective restauratorii, corective în raport cu diverse dezechilibre și inechitati sociale.

6. Activizarea comunităților și creșterea capacităților individuale de a face fața situațiilor extreme/de risc. A preveni nu înseamnă neapărat și a crește capacitatea individului și/sau comunităților de a face fața - prin strategii specifice de acțiune - unui fenomen considerat inacceptabil, de exemplu saracia extrema, sau de a face fața riscului de saracie. A activa comunități și a crește capacitatea individului de a dezvolta strategii de viața mai eficace în raport cu aceasta stare sau cu riscul de saracie poate deveni - în condiții financiare mai restrictive - mai important decât a preveni. A preveni nu implica un activism și o asumare a costurilor de preventie de către individ sau comunitate, în timp ce aceasta abordare se poate dovedi mai eficace, dar și mai eficienta din perspectiva costurilor și a responsabilității impartasite în raport cu acestea.

7. Un obiectiv care se adresează unui segment semnificativ al populației sarace sau cu risc crescut de saracie/excluziune socială poate deveni important atunci când aspectul cantitativ prevalează. Din acest punct de vedere pot fi formulate doua criterii:

a) Ponderea saracilor în grupul căruia i se adresează respectivul program. Sa presupunem ca un program vizează o populație mai larga, având în același timp și un impact ridicat, de exemplu, asupra saraciei extreme. Acest lucru nu înseamnă neapărat ca cei aflați în nevoie sunt majoritari în cadrul acestui grup-ținta, de aceea un astfel de criteriu poate deveni relevant.

Acest criteriu se asociaza mai degraba cu acțiuni de tip corectiv, și mai puțin preventiv, deși, aplicat grupurilor de risc, el se poate asocia și cu acțiuni preventive.

b) Adresarea multidimensionala a cumulului de privatiuni. Un obiectiv devine prioritar dacă adresează probleme asociate mai multor dimensiuni ale privatiunilor multiple, ducand astfel la o protecție, respectiv preventie crescută. Dacă realizarea obiectivului presupune furnizarea unei securitati minime sau accesul la servicii sociale fundamentale în mai multe domenii (sănătate, educație, venituri, locuire, ocupare), atunci el poate deveni prioritar.

8. Se adresează simultan mai multor grupuri de risc (șomeri, copii, vârstnici dependenti, tineri, locuitori din mediul rural, romi, persoane cu handicap). O astfel de abordare duce la scăderea inechitatii între diferitele grupuri de risc în ceea ce privește tratarea egala a indivizilor în fața aceluiași risc.

9. Vizează corectarea unor dezechilibre instituționale existente, care tind să se perpetueze. De exemplu "dezvoltarea unor măsuri active" poate deveni un criteriu semnificativ în condițiile în care sistemul românesc de protecție socială dezvolta cu precădere măsuri pasive de adresare a problemelor și nevoilor sociale. La fel, criteriul "implica dezvoltarea/creșterea capacităților administrației publice locale" poate fi deosebit de relevant avându-se în vedere disfunctionalitatile induse de procesul de descentralizare și, în special, în domeniul protecției și asistenței sociale. "Presupune alinierea legislativ-instituțională la standardele impuse de Comunitatea Europeană" devine un criteriu deosebit de relevant atunci când este necesară alegerea între acțiuni și obiective diferite în contextul procesului de integrare europeană.

10. Se adresează unor grupuri sociale a căror situație este greu îmbunătățită prin creșterea economică. Conform estimarilor pe anul 2002, an în care s-a produs o imbunatatire a situației celor mai multe segmente ale populației, situația a doua grupuri a continuat să se deterioreze: familiile cu 3 sau mai mulți copii și taranii. Aceasta constatare sugereaza ca este nevoie de măsuri speciale de suport social în privinta acestor doua grupuri sociale.

"Mainstreaming" ca instrument al promovării prioritatilor

Conceptul des utilizat de "mainstreaming" se referă la un instrument de promovare a unor obiective prioritare pentru o colectivitate în toate programele, activitățile sale; la insertia unor obiective în întregul complex de activitate colectivă.

În condițiile societății românești actuale, acest plan considera ca obiectivul strategic al prevenirii/absorbtiei saraciei și excluziunii sociale trebuie să fie inserat ca un cadru de referința global pentru întreaga activitate a guvernarii în perioada următoare. În mod special, trei categorii trebuie avute în vedere cu prioritate în acest proces de "mainstreaming":

- Copiii în situație de risc (abandonați, victime ale neglijentei, ale violenței domestice, ale exploatării sexuale, confruntati cu saracia extrema)

- Femeia confruntata în mod special cu riscul violenței domestice, al exploatării sexuale

- Populația saraca de romi, lipsită cronic de oportunitati și nu de puține ori victima a discriminarii.

Capitolul 3 Contextul economic al PNAinc: factori de risc

Strategia reformei ca factor de risc

Situația socială critica a României este generata în mod fundamental de evoluția economică defavorabila din ultima perioadă a regimului socialist, accentuata de tranzitie. O caracteristica majoră a economiei românești în deceniul precedent a fost incapacitatea acesteia de a menține un ritm de creștere suficient, care să permită recuperarea și depășirea nivelului produsului intern brut din 1989. În anul 2000 toate țările central-europene, cu excepția Cehiei, au depășit, din punct de vedere al produsului intern brut, nivelul pe care îl aveau în 1989. Comparativ, nivelul produsului intern brut actual din România este de aproximativ 80% din nivelul anului 1989.

Strategiile de reforma și capacitatea de schimbare a societății reprezintă un context extrem de important al problemelor sociale cu care ne confruntam.

Saracia în România nu este produsul exclusiv al subdezvoltarii, ci mai degraba al crizelor succesive cu care societatea noastră s-a confruntat. Criza actuala este produsul combinarii a doi factori distincti. Pe de o parte, moștenirea unei economii dezvoltate irational, greu de restructurat, și, pe de altă parte, incapacitatea de restructurare a respectivelor domenii, fapt care a făcut ca resursele atrase să aibă efecte mai degraba reduse sau chiar negative: indisciplina financiară aproape generalizata, întârzierea privatizării, complementar cu privatizari distructive, faramitarea proprietății agrare cu blocarea relansarii agriculturii, criza locuințelor de la oraș și, mai recent, criza sistemului de producere a utilităților publice (energie electrica, termica, apa, curățenie).

Obiectivul major al Guvernului trebuie să fie promovarea unei cresteri economice sustenabile pe termen mediu și lung, care să permită sporirea bunastarii cetățenilor tarii și creșterea resurselor private și publice în vederea absorbtiei saraciei și diminuării riscurilor sociale pentru grupurile cele mai defavorizate. O rata de creștere economică ridicată este o prioritate absolută și din perspectiva reducerii decalajului economic care ne desparte de țările din Uniunea Europeană.

Este necesară însă îndeplinirea catorva condiții prealabile care să creeze cadrul dezvoltării economice sustenabile.

Un prim factor este reprezentat de infrastructura, investițiile aici constituind un element-cheie al relansarii. Fără o dezvoltare substantiala a infrastructurii România nu va putea atrage fluxul de investiții necesare sustinerii unei rate de creștere economică suficient de mare.

Mediul de afaceri trebuie îmbunătățit. Lipsa de coerenta a legislației, precum și instabilitatea acesteia au avut consecințe extrem de negative asupra dezvoltării întreprinderilor. Costurile tranzactionale ale acestora au fost crescute substanțial, iar competitivitatea pe piețele externe a fost afectată negativ. Acest factor a descurajat și investitorii străini care și-au orientat atenția către țările central-europene caracterizate de o legislație și medii de afaceri mai propice dezvoltării.

Este nevoie ca mediul de afaceri să fie simplificat, iar stabilitatea legislativă să fie îmbunătățită. Imaginea și credibilitatea internationala trebuie îmbunătățite cu scopul de a atrage un flux suplimentar de investiții străine. La ora actuala volumul de investiții străine directe atrase de România în ultimii 10 ani este extrem de scăzut. Între anii 1988 și 1999 România a atras un flux de investiții străine cifrat la 5,5 miliarde de dolari. Comparativ, Cehia a atras 16,5 miliarde de dolari, iar Polonia 32,1 miliarde de dolari.

O explicație majoră este viteza scăzută a procesului de privatizare și mediul de afaceri incoerent și instabil.

Un factor esențial este și motivarea forței de muncă. Ținând cont de nivelul scăzut al salariilor la ora actuala, este natural ca sindicatele și celelalte asociații salariale sa ceara o creștere substantiala a acestora. Pe de altă parte însă, o creștere a salariilor într-un ritm mai accelerat decât câștigurile de productivitate va conduce la creșterea presiunii asupra importurilor și la accentuarea dezechilibrelor macroeconomice. Măsurile corective impuse în aceste condiții de nevoia atenuarii dezechilibrului extern și limitării presiunilor inflationiste vor conduce la reducerea ritmului de creștere economică și la menținerea tiparului de creștere "avant-prabusire" pe care economia românească l-a cunoscut în ultimul deceniu. Din acest motiv este important a se crea condițiile sustinerii unei cresteri a salariului mediu în corelatie cu creșterea productivitatii. Un alt aspect care afectează motivatia este cel al nivelului beneficiilor sociale. Nivelul acestora nu trebuie să încurajeze mentalitatea de asistat social și sa reducă gradul de participare pe piața muncii. Astfel nivelul, dar și durata pentru care se acordă asistența de natura salariilor compensatorii și a beneficiilor de șomaj ar trebui să fie foarte bine gandite. Un nivel generos al acestora, corelat cu acordarea pe o perioadă relativ lungă, va conduce la reducerea gradului de participare pe piața muncii și la creșterea artificiala a componentei structurale a somajului. În felul acesta vor crește costurile de oportunitate ale resurselor bugetare care au fost irosite în aceste direcții și care ar fi trebuit mai degraba să fie alocate în domenii relativ neglijate, ca sănătatea sau educația. De asemenea, trebuie luate în calcul și costurile legate de deprecierea capitalului uman și de scăderea abilităților persoanelor care nu participa pe piața muncii o perioadă lungă. Beneficiile sociale ar trebui menținute la un nivel rezonabil pentru persoanele care au sanse de integrare pe piața muncii și ar trebui majorate la persoanele care sunt excluse datorită unor ratiuni obiective.

Principalii factori care la ora actuala constrang creșterea economică sunt: ritmul scăzut de restructurare a economiei românești, o anumită întârziere a procesului de privatizare, dublata de o strategie confuza de privatizare, care a generat numeroase cazuri de privatizari care au produs distrugerea întreprinderilor, în loc de a le asigura restructurarea și relansarea, gradul scăzut de restructurare a utilităților, situația financiară a sistemului de pensii și starea agriculturii. La aceștia se adauga un factor suplimentar: indisciplina financiară. Măsurile incoerente de reforma luate după 1989, dublate de amestecul logicii protecției sociale cu politica economică, au fost de natura a genera o creștere rapida a indisciplinei financiare, cu efecte dezorganizante în întregul sistem economic și social.

Lipsa disciplinei financiare a permis întreprinderilor să își conserve ineficienta structurală prin neplata facturilor pentru utilități și prin acumularea de arierate către bugetul de stat. Mai grav este faptul ca neplata datoriilor către buget s-a extins într-un mod alarmant și la firme private extrem de profitabile. Experienta celorlalte state mai avansate din punctul de vedere al tranzitiei demonstreaza ca întreprinderile privatizate care se dezvolta într-un mediu caracterizat de disciplina financiară au performanțe financiare superioare în raport cu cele care evolueaza în medii caracterizate de indisciplina.

Relansarea economiei reprezintă factorul critic al absorbtiei exploziei saraciei. În mod special, o atenție deosebită trebuie acordată continuării accelerate a reformelor, dar a unor reforme de calitate, care să asigure creșterea economică, nu dezagregarea economiei.

Actuala guvernare este dedicata relansarii restructurării economiei, accelerarii privatizării, paralel cu asigurarea calității ei. Programul economic de preaderare (PEP), adoptat în septembrie 2001, prevede pentru perioada 2001-2005 o creștere a PIB în ritm susținut, cu o medie anuală de 5,1%. Rezultatele din ultimii doi ani sunt incurajatoare.

După trei ani de declin economia românească a reușit sa crească cu 1,4% în anul 2000. În anul 2001 aceasta tendinta s-a consolidat, produsul intern brut înregistrând o creștere reală de 5,3%. Consumul privat a crescut în această perioadă cu 7,6%, iar investițiile au crescut cu 4,2%. După cum se observa, factorul principal de creștere a fost consumul.

Faptul ca ciclul restructurării economiei nu s-a încheiat încă este de natura a produce în viitorul imediat numeroase efecte sociale negative: restructurarea energica a unor sectoare ale economiei va genera o creștere a somajului, care nu va fi decât probabil parțial resorbit de relansarea economiei pe ansamblu. În plus, restructurarea agriculturii va elibera o forta de muncă importanța menținută încă într-un sistem agrar de supravietuire, din cauza lipsei de oportunitati de la oraș și din economia nonagricola. Din acest ultim motiv, pe măsura ce se vor crea noi oportunitati economice, pe piața muncii vor aparea tot mai activ cei care sunt încă mentinuti într-o stare de subocupare în agricultura.

Se pot formula trei direcții critice ale relansarii economiei: sprijinul dezvoltării industriei în direcții strategice pentru care oportunitatile sunt favorabile, restructurarea și eficientizarea utilităților publice și relansarea agriculturii.

Relansarea industriei poate avea loc doar printr-o creștere a mobilizării investițiilor, atât externe, cat și interne, susținute de o politica industriala coerenta și suportiva. Investițiile în infrastructura reprezintă un factor-cheie al unei asemenea relansari.

Dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii va trebui să fie o prioritate a Guvernului și pentru următorii ani. Acestea au, de regula, un rol esențial în dezvoltarea serviciilor și permit reabsorbtia forței de muncă disponibilizate în urma accelerarii procesului de restructurare la nivel microeconomic. Aceasta politica va permite și crearea unor alternative de ocupare, mai diversificate în mediul rural, și va conduce la o realocare a forței de muncă de la activitățile agricole, care au o productivitate mai scăzută, către activități care aduc o valoare adăugată superioară.

A devenit tot mai clar ca pentru a susține o creștere economică rapida și durabila este necesară o creștere a efortului de protecție socială. Pe termen scurt relansarea economiei nu este nici pe departe suficienta pentru a resorbi saracia grava instalata în ultimul deceniu. PEP prevede că, efect al creșterii economice, se poate aștepta ca salariul real sa crească într-un ritm anual de 3,8% până în 2005. O asemenea creștere este, după cum se poate observa, mai degraba modesta, dacă o cuplam cu predictia ca numărul de salariați va crește doar cu 1% anual. În consecința, presiunile de ocupare din zona rurală nu vor putea fi satisfacute decât modest. O politica activa antisaracie și de promovare a incluziunii sociale este vitala pentru absorbtia deteriorarilor grave ale mediului social.

O noua sursa de saracie: criza utilităților publice

În ultima perioadă criza utilităților publice a devenit un factor-cheie. Managementul deficitar este agravat de învechirea tehnologiei, fapt care face din producerea utilităților publice o activitate structural ineficienta, care nu poate fi corectată de creșterea prețului lor.

Creșterea rapida a prețului utilităților publice a devenit în ultimul timp un factor suplimentar cu efect dezastruos asupra standardului de viața, agravand saracia și, ceea ce este și mai periculos, crescand riscul saraciei extreme. Devine tot mai evidenta necesitatea unei regandiri structurale atât a sistemului tehnic care îi sta la baza, cat și a formei de proprietate și a managementului lor. Pericolul unor monopoluri private trebuie evitat mai degraba prin trecerea lor, într-o măsura cat mai mare posibila, în proprietatea comunităților. Trecerea în subordinea autorităților locale a 16 unități desprinse din Compania Termoelectrica, la care se adauga în scurt timp alte 10, este o evoluție decisiva în sensul soluționării unei componente importante a problemei.

România nu va putea să se înscrie pe o traiectorie de creștere ridicată sustenabila dacă sectorul utilităților nu este restructurat.

Agricultura - factor major de constrângere a creșterii

Agricultura prezintă o stare extrem de precara. Doi factori sunt în principal responsabili de aceasta situație:

- în primul rând, gradul foarte ridicat de faramitare a exploatațiilor agricole. Coexistenta a peste 4 milioane de mici exploatații de tipul gospodăriei taranesti, cu o suprafața medie de 2,3 ha, și a catorva exploatații de mari dimensiuni, între care și fostele ferme de stat (cele mai multe neprivatizate), nu este de natura incurajatoare pentru creșterea competitivitatii produselor agricole românești și restructurarea acestui sector;

- în al doilea rând, subcapitalizarea severă. O mare parte din acumularile tehnologice obținute în regimul socialist au fost distruse, dispersate sau pur și simplu s-au erodat fără a fi înlocuite. În consecința, productivitatea în agricultura este foarte scăzută, mentinand o parte excesiv de mare a populației active într-o stare de subocupare cronica sau de ocupare care asigura o simpla supravietuire precara. La aceasta se adauga o foarte scăzută profesionalizare a noii taranimi. Deficitul masiv de infrastructura, cumulat cu celelalte cauze enumerate mai sus, face ca satul să fie foarte puțin diversificat din punctul de vedere al activităților economice, agricultura, și ea slab diversificata, reprezentând de departe activitatea dominantă.

Piața funciară, care ar trebui să aibă un rol foarte activ în constituirea unor ferme cu dimensiuni rentabile, este sever subdezvoltata. Sistemul de impozitare care avea unele ratiuni istorice a devenit o puternica frana. La ora actuala sunt impozitate numai suprafețele mai mari de 10 ha, care reprezintă, conform statisticilor oficiale, mai puțin de 0,3% din numărul total al exploatațiilor. O asemenea măsura descurajeaza consolidarea fermelor mijlocii și mari, putând stimula formarea unor exploatații cu suprafețe mai mici de 10 ha. O măsura importanța, care ar putea forta consolidarea proprietății terenurilor, ar fi impozitarea accentuata și a terenurilor cu suprafețe mai mici de 10 ha aparținând celor care locuiesc la oraș. În acest fel s-ar putea incuraja constituirea unor ferme mijlocii și mari. Impactul unei asemenea măsuri ar putea fi important, din moment ce 40% dintre proprietari nu locuiesc în proximitatea geografică a exploatațiilor agricole, mulți dintre aceștia fiind stabiliți în orașe și având ocupații alternative. Veniturile obținute dintr-o asemenea taxa ar putea fi canalizate direct în bugetele locale pentru a finanta programe de dezvoltare comunitara.

Politica actuala de a sprijini nu exploatatiile agricole de supravietuire, ci pe cele relativ mari, care au sanse de dezvoltare, va avea probabil efecte pozitive. Este nevoie, de asemenea, de alocarea unor resurse bugetare suplimentare cu scopul cofinanțării împrumuturilor pentru dezvoltare rurală atrase de la Uniunea Europeană.

Agricultura trebuie considerată în cadrul mai larg al mediului rural. Este nevoie tot mai acuta a se promova un concept integrat al mediului rural, ca un spațiu complex de activități agricole și nonagricole, dar și ca mediu de viața. Mediul rural are o nevoie acuta de investiții. Investiții suplimentare sunt necesare în infrastructura rurală (apa potabilă, canalizare, distribuția gazelor naturale, rețele de transport și comunicație).

Creșterea investițiilor în dezvoltarea rurală va conduce la diversificarea alternativelor de ocupare a forței de muncă din mediul rural, care la ora actuala este în marea majoritate absorbită de agricultura.

Un efort special trebuie făcut în domeniul educației și sănătății. Majoritatea populației din mediul rural (trei sferturi din total) are o pregătire școlară care se limitează la învățământul primar sau cel mult gimnazial: o treime din populație (33,1%) poseda numai instruire de nivel primar, încă o treime (33,7%) având un nivel de pregătire gimnazial, iar o proporție inacceptabil de ridicată (7,4%) nu a absolvit nici o formă de școlarizare. Doar 1 din 100 de locuitori ai satelor a absolvit o instituție de învățământ superior. Marea majoritate a tinerilor din mediul rural care au urmat învățământul superior se stabilesc la orașe, numai 10% optand pentru o eventuala reintoarcere în mediul rural.

În ceea ce privește asistența sanitară de care beneficiază locuitorii satelor, aceasta este cu mult sub nivelul calitativ al celei asigurate în mediul urban. Calitatea actului medical din mediul rural este relativ scăzută, în principal din cauza slabei dotări cu aparatura medicală și a lipsei de personal de specialitate.

Efectele situației în care se afla satul românesc sunt multiple: activitățile economice sunt puțin diversificate, agricultura practicată este neperformanta, starea de sănătate este precara, iar mortalitatea este ridicată.

Sistemul de pensii - factor major de risc fiscal

La ora actuala nivelul pensiilor este extrem de redus, presiunile sociale fiind, în consecința, ridicate în acest sector.

Fireasca ar fi o creștere a acestora mai ales din perspectiva ajustarilor de prețuri la utilitatile publice.

Pe de altă parte, starea sistemului de pensii este extrem de precara, iar deficitul la bugetul asigurărilor sociale are o tendinta de creștere accentuata.

De-a lungul anilor '90 poziția financiară a sistemului românesc de pensii s-a deteriorat în mod rapid. Principalul factor al acestei evolutii a fost diminuarea substantiala a numărului contribuabililor, complementar cu creșterea rapida a numărului pensionarilor, prin abuzul de pensionari anticipate. În anul 2000 numărul contribuabililor la sistemul public de pensii a fost de 4,6 milioane, comparativ cu aproximativ 8,2 milioane plătitori cu 10 ani în urma. În același timp numărul pensionarilor a crescut continuu de la 2,4 milioane în 1990 la 4,4 milioane în 2000, la care se adauga 1,7 milioane de beneficiari din fostele scheme de pensii ale agricultorilor. Condițiile nefavorabile ale pieței, creșterea somajului și concedierile din întreprinderile de stat au motivat o creștere puternica a cererilor pentru pensionare atât înainte de limita de vârsta, cat și pe caz de boala. Cererea pentru pensionarea timpurie a fost incurajata și de penalitățile extrem de scăzute impuse asupra pensionării anterioare limitei de vârsta. Numărul domeniilor de activitate și al salariaților care au beneficiat legal de tratament preferențial în ceea ce privește pensionarea s-a extins continuu pe parcursul anilor '90. Creșterea dramatica a ratei de dependenta a sistemului a condus la creșterea dezechilibrelor. Ca măsura compensatorie, rata medie a contribuțiilor sociale a crescut de la 14% la începutul anilor '90 până la o medie de 37,5% în 2000, totalitatea impozitelor aplicate asupra salariilor ajungând la un nivel de aproximativ 57%.

Este necesar ca reforma sistemului de pensii să fie continuată și finalizată, iar în paralel nivelul contribuțiilor de asigurări sociale să fie diminuat.

Capitolul 4 Resursele PNAinc

Pentru reusita accelerarii reducerii saraciei și a promovării incluziunii sociale PNAinc trebuie să prevadă în mod necesar resursele suplimentare pe care se bazează.

Contextul lansării acestui PNAinc este în mod special critic: pe fondul unor condiții economice sever dificile am mostenit o subfinantare cronica a sectorului social, chiar raportată la capacitatile limitate ale economiei românești, cuplata cu un anumit deficit instituțional. Trebuie însă sa fim constienti ca fără o corectie substantiala a subfinantarii și a deficitului instituțional nu poate fi vorba de o reusita semnificativă a acestui plan național de acțiune.

Trei tipuri de resurse ale amplificarii programelor sociale trebuie luate în considerare:

a) Creșterea finanțării sectorului social. Acest lucru se poate realiza în primul rând prin creșterea efortului public, a cheltuielilor sociale publice. Complementar trebuie stimulata o mai mare contribuție financiară a societății civile, dar și a organismelor internaționale (în primul rând UE).

b) Realizarea unei cresteri susținute și semnificative a PIB;

c) Creșterea eficientei utilizării resurselor deja disponibile;

d) Îmbunătățirea rapida și decisiva a capacităților instituționale, culturale și profesionale ale sectorului social.

Obiectivul 1: Creșterea finanțării sectorului social

Pentru orice societate resursele destinate programelor sociale sunt structural limitate. Provenind din taxe, impozite, contribuții, peste o anumită limita ele afectează advers procesul primar de producere economică a bunastarii. Într-un context social-economic, în care trebuie inclusă și voința politica a colectivității, exista un punct de echilibru între resursele economice totale produse și resursele atribuite pentru programe sociale.

România ocupa din acest punct de vedere o poziție specială: comparativ cu toate celelalte state europene, excepție făcând doar cele care se confrunta cu situații speciale (Albania, statele din fosta Iugoslavie), efortul social se plaseaza la nivelul cel mai scăzut (cap. XVI). Din acest motiv putem estima ca, indiferent de controversele politice și de argumentele pro sau contra, efortul financiar pentru susținerea politicii sociale va crește inevitabil, sub presiunea problemelor sociale, dar și a imperativelor integrării europene. Trebuie sa ne asteptam ca la un moment dat al procesului de integrare europeană a României, se va formula ca cerința expresă creșterea cheltuielilor sociale publice.

Este util, din acest motiv, ca aceasta creștere să fie proiectata încă de acum, ritmurile ei fiind, evident, în funcție de voința politica dominantă.

Consideram ca pe termen mediu/lung, cel puțin la nivelul conceptiei actuale europene asupra intervenției sociale a statului, obiectivul nostru legitim în acest domeniu este sa atingem un nivel al cheltuielilor sociale publice de 25% din PIB.

Putem lua în considerare 3 scenarii privitoare la dinamica cheltuielilor sociale publice:

A. Scenariul conservator: cheltuielile sociale publice vor rămâne și pe termen scurt/mediu constante ca procent din PIB; ele vor crește însă în valoare absolută ca efect al creșterii economice.

B. Scenariul unui angajament social ferm, cu o creștere în doua trepte a efortului:

● 2003-2005 - creștere anuală cu 0,5% din PIB

● 2006-2010 - creștere anuală cu 1,5%

● atingerea obiectivului: 2010.

C. Scenariul conservator, cu o creștere mai lenta a efortului, determinata în special de presiunile conjuncturale:

● creștere anuală în medie de 0,5% din PIB

● atingerea obiectivului: 2016.

Primul scenariu nu presupune o schimbare structurală a intervenției sociale a statului. Acest scenariu nu este însă probabil a se materializa. Doua presiuni se vor exercita în viitor pentru creșterea și relativă, nu doar absolută, a efortului social public: nevoia tot mai acuta de a absorbi problemele sociale acumulate și presiunea integrării europene prin asimilarea configurației de politica socială promovata de UE. Este deci probabil ca în următorii ani guvernarea va trebui sa mărească efortul public social.

Cel de-al doilea scenariu este bazat pe o voința politica accentuata de soluționare rapida a problemelor sociale produse de tranzitie. Deși curajos, acesta este realist din perspectiva cadrului economic și fiscal pe termen mediu/lung pe care ne-am angajat sa îl respectam prin PEP. În prima etapa de 3 ani, ținând seama de multiplele dificultăți ale economiei, precum și de nivelul ridicat al impozitării, este prevăzută o creștere medie anuală moderata de 0,5% din PIB. Pe termen lung, datorită schimbărilor structurale economice și intaririi administrației fiscale vom fi capabili sa sustinem o creștere a cheltuielilor sociale cu o medie anuală de 1,5%. În acest fel vom fi capabili ca până în 2010 sa atingem o pondere comparabila a cheltuielilor sociale cu țările UE. Acest scenariu se integreaza și în procesul de aderare la UE. Până în momentul 2007 România va fi făcut deja un efort semnificativ de aliniere la standardele europene, în următorii 3 ani de după admisie acest efort fiind în linii generale finalizat. Datorită acumularii explozive a problemelor sociale este foarte posibil ca în viitorul apropiat efortul social sa crească într-un ritm mai înalt. Principala dificultate în implementarea acestui scenariu o reprezintă identificarea capitolelor bugetare a căror pondere va trebui inevitabil sa scada.

Cel de-al treilea scenariu, conservator, pare a fi mult mai puțin probabil. Prin presiunea combinata a celor doi factori - agravarea problemelor sociale și presiunile procesului aderării la Uniunea Europeană - creșterea efortului social va fi mai rapida decât cea prevăzută în acest scenariu. Cel mai probabil este ca presiunea interna se va declansa prima. Aceasta presiune combinata, în condițiile unei amânări excesive a deciziei politice de schimbare, este foarte probabil ca va motiva la un moment dat cristalizarea unei voințe politice ferme de reorientare, printr-o creștere rapida. În acest fel se poate intra brusc în patternul primului scenariu, ceva mai târziu însă și cu costuri sociale și politice ridicate.

Resursele creșterii efortului bugetar

Creșterea impozitării (incluzând aici și contribuțiile sociale) nu mai reprezintă o sursa disponibilă. Nivelul principalelor taxe și impozite este comparabil cu media internationala. Excepție face nivelul contribuțiilor de asigurare socială, care este printre cele mai ridicate din lume. România are la ora actuala cel mai mare nivel al contribuțiilor de asigurări sociale din Europa (57%). Pentru a diminua dezavantajul de competitivitate fiscală pe care îl avem în acest domeniu este evidenta necesitatea reducerii sale. Deja din acest an el a scăzut ușor și Guvernul urmărește sa incerce o reducere accentuata a lui în următorii ani, spre 45%.

Dacă fiscalitatea pe individ se afla la limita superioară, nu același lucru este valabil pentru rata fiscalitatii în ansamblu, ca procent al veniturilor fiscale din PIB, care este substanțial mai redusă decât în celelalte state europene.

Pentru creșterea veniturilor la buget este necesar să se ia în considerare următoarele direcții de acțiune:

1. o mai buna colectare a taxelor și contribuțiilor sociale;

2. o largire a bazei de impozitare;

3. redresarea ratei de dependenta: numărul de pensionari care revine la numărul de contribuabili la sistemul de asigurări sociale.

Exista însă în momentul actual și alte surse importante de creștere a resurselor financiare publice care ar putea fi orientate spre programe sociale.

În primul rând creșterea economică prezumată, precum și eliminarea, de dorit într-un ritm cat mai rapid, a zonelor economice bolnave, consumatoare de resurse bugetare, vor crește atât în termeni absoluti, cat și relativi (ca procent din PIB) resursele disponibile pentru programele sociale.

În al doilea rând trebuie menționat volumul scăzut al veniturilor publice ca procent din PIB. În prezent România are un nivel al veniturilor publice, ca pondere în PIB, de numai 31,8% în 2001. Comparativ, țările central-europene mai avansate din punct de vedere al procesului de tranzitie au un nivel mediu al veniturilor publice de circa 40% din PIB. Multe state din UE au venituri bugetare și mai mari.

Principala cauza a acestei situații, pe lângă baza ingusta de impozitare, este slabă colectare a taxelor și contribuțiilor sociale. Chiar dacă ajutorul direct al întreprinderilor de la bugetul public s-a redus ca volum, sprijinul indirect prin tolerarea acumularii de arierate a continuat neincetat. Neplata impozitelor a fost incurajata și de acordarea a numeroase reesalonari și scutiri neconditionate, care au creat asteptari artificiale și au condus atât la pierderea de venituri substanțiale la bugetul de stat, cat și la diminuarea credibilitatii sistemului fiscal și au creat imaginea unei lipse de corectitudine cu privire la distribuția efortului fiscal din punct de vedere social.

Adițional la creșterea efortului bugetar este vital a se mobiliza resursele financiare ale societății civile. Pe măsura creșterii standardului de viața exista premise favorabile pentru susținerea și stimularea creșterii contribuției directe a colectivităților la programe de interes social. Din acest punct de vedere guvernarea actuala a marcat o schimbare de atitudine. A devenit evident ca transferul responsabilității primare în sfera socialului către societatea civilă reprezintă o abdicare a autorităților publice de la propriile responsabilități și, în același timp, un act a cărui consecința este agravarea problemelor sociale. Asumarea deplina a responsabilităților în sfera politicii sociale cuprinde însă și obiectivul construirii unui complex și eficient parteneriat social. Doua liniamente esențiale ale unui asemenea parteneriat trebuie promovate:

- atragerea partenerilor sociali, a societății civile la realizarea programelor sociale, autoritatea publică asumându-și, în numele colectivității, rolul de centru organizator;

- completarea programelor publice cu inițiative private.

În fine, pentru implementarea Planului este important să se identifice și să se atragă o serie de resurse externe disponibile, mai ales cele ale Uniunii Europene.

Obiectivul 2: Creșterea eficientei sectorului social

Eficienta programelor sociale, deși slab finanțate, poate fi totuși semnificativ îmbunătățită. Următoarele direcții pot fi luate în considerare:

1. Creșterea ponderii programelor active de promovare a ocupării, care reprezintă cea mai importanța modalitate de a activa direct pe cei în dificultate: crearea de locuri de muncă, încurajarea angajării persoanelor cu risc ridicat de șomaj cronic, formarea profesională și reabilitarea capacităților de angajare ocupationala, medierea muncii, susținerea activităților aducatoare de venit. Tot acest domeniu crucial pentru creșterea eficientei politicilor antisaracie face obiectul Planului național de acțiune pentru ocuparea forței de muncă, motiv pentru care aici aceasta direcție va fi doar menționată.

Investițiile în reabilitarea capacităților și dezvoltarea de oportunitati vor usura în viitorul imediat presiunea nevoilor de suport social. Programele de creare de locuri de muncă sunt din acest punct de vedere centrale. Dar și reabilitarea capacităților de ocupare și de funcționare socială normală este foarte importanța.

Un loc important îl poate ocupa, de asemenea, extinderea economiei sociale. Prin economie socială înțelegem doua lucruri distincte:

a) activități economice care, în subsidiar și cu condiția menținerii performantei economice, includ obiective de tip social. Condiționarea acordării contractelor publice de absorbtia unor categorii sociale cu probleme de integrare economică sau în vederea reducerii disparitatilor regionale este o practica al carei succes este dovedit. O asemenea extensie nu va fi desigur contabilizata în cadrul cheltuielilor sociale publice, dar poate avea un efect pozitiv asupra problemelor sociale, scăzând nevoia de programe sociale;

b) lansarea de largi programe de amenajări de infrastructura și teritoriale, inclusiv de mediu. Investițiile din aceste domenii pot fi atât investiții economice (parte a dezvoltării economice a tarii), cat și investiții sociale propriu-zise, în infrastructura calității vieții (școli, spitale etc.).

Toate aceste activități economice, pe lângă efectul lor direct, prezintă un efect indirect, de activizare economică a populației, de producere de venituri și, în consecința, de scădere a presiunii asupra nevoilor de cheltuieli sociale publice.

2. Eliminarea progresiva a fragmentarii programelor sociale. În ultimii ani analizele sistemului de protecție socială au căzut de acord asupra existenței unei fragmentari excesive, ca o sursa importanța a eficientei scăzute. De problemele sociale, care sunt mereu globale și interconectate, se ocupa instituții guvernamentale diferite, cu programe care sunt mai degraba competitive și rivale decât coordonate și puse reciproc de acord. În mod special este necesară reducerea drastica a programelor redundante/paralele. Fragmentarea instituțională duce la:

- eficienta scăzută din cauza concentrarii pe o componenta sau alta a unei probleme și a ignorarii unei abordari globale a acesteia;

- paralelisme instituționale: instituții diferite, care nu se afla în relații de cooperare, se ocupa de componente ale problematicii sociale. Pe lângă efectele negative asupra eficacitatii, paralelismele instituționale generează o creștere artificiala a costului administrării.

Exista doua evolutii care oferă o perspectiva buna de depasire a fragmentarii sistemului de protecție socială:

a) descentralizarea activităților de suport social. Faptul ca în special noua lege a sistemului național de asistența socială prevede că sistemul de servicii de asistența socială este realizat la nivelul autorităților locale, celelalte niveluri ale sistemului (județean și național) reconstruindu-se în acord cu aceasta opțiune, face posibil ca la nivel local să se realizeze unificarea sistemului. Aici se pot stabili servicii complexe de diagnoza și adresare a nevoilor individuale. Ar fi însă absolut necesar ca o parte din beneficiile financiare stabilite de lege să poată fi oferite în mod flexibil și diferențiat de către serviciile sociale locale, în raport cu nevoile efective și în formele cele mai adecvate. De exemplu, 10% din bugetul dedicat tuturor programelor sociale să fie lăsat la dispoziția autorităților locale pentru forme de suport flexibil decise, pentru susținerea experimentarii inovative și pentru a face fața problemelor sociale care pot aparea.

Ar fi eficient ca și bugetul alocat venitului minim garantat să aibă o asemenea prevedere. Forma actuala a ajutoarelor de urgenta, înalt centralizate, este greoaie, costisitoare și în plus nu este capabilă de a opera efectiv o ierarhie a urgentelor.

Este important ca la nivel național sa existe un fond pentru finanțarea unor programe naționale sau pilot; este util, de asemenea, ca aici să fie incluse pentru o perioadă și fonduri de sustinere a unor beneficii de urgenta individuale cu totul și cu totul speciale, ca de exemplu tratamentele medicale în străinătate. La nivelul autorităților locale trebuie să existe în mod complementar un buget care să fie utilizat pentru nevoile locale urgente, stabilite pe baza prioritatilor locale;

b) constituirea comisiei interministeriale de asistența socială, care are ca obiectiv concertarea tuturor programelor sociale de suport;

c) constituirea comisiilor județene antisaracie și de promovare a incluziunii sociale, bazate pe principiul parteneriatului. Aceste comisii vor fi în poziția de a putea prelua în managementul județului unele programe naționale, de a consolida funcția de coordonare a tuturor programelor care se desfășoară în județ.

3. Orientarea mai ferma a resurselor spre prioritati explicit adoptate. Exista mecanisme care în mod sistematic blocheaza procesul de identificare a prioritatilor sau chiar îl viciaza. Datorită fragmentarii instituționale, în locul utilizării cat mai flexibile a resurselor disponibile limitate în raport cu prioritățile contextual determinate, exista o preferinta excesiva pentru acordarea prin lege de drepturi rigide, pe categorii de probleme. De exemplu, pentru persoanele cu handicap - dreptul la un însoțitor în locul dreptului la servicii de suport, care pot fi mult mai variat determinate în raport cu nevoile concrete. Datorită costului mare al acoperirii acestui drept, alte forme de suport, poate mai eficiente, practic sunt excluse în momentul actual. Este un caz tipic în care un drept parțial oferit exclude alte drepturi, posibil mai adecvate.

Este contraproductiva și, în ultima instanța, o sursa de eficienta scăzută, legiferarea unor mijloace ca drepturi în loc ca dreptul să fie definit la nivelul satisfacerii unei nevoi complexe, care poate fi realizată cu o combinație de mijloace, în funcție de contextul concret. Efectul unei asemenea abordari este un sistem de drepturi rigid definite, cu spațiu aproape nul de flexibilitate. În plus, este micșorată sansa de a se acordă resurse fie pentru programe mai flexibile, fie pentru a face fața noilor probleme, chiar mult mai grave.

Fixarea în legislație a unor drepturi parțiale, care funcționează ca drepturi deja câștigate, greu de modificat, ingreuneaza procesul de stabilire de prioritati în politica socială. Prioritățile care orienteaza procesul sunt mai degraba efectul neintentionat al unor presiuni trecute care au avut succes.

Incompletitudinea sistemului de asistența socială reprezintă o sursa importanța de distorsiune a sistemului de prioritati. Nedezvoltarea unor servicii de suport social face ca nevoile respective sa rămână, indiferent de gravitatea lor, neacoperite. Nedezvoltarea sistemului de servicii de asistența socială comunitara a dus, de exemplu, la axarea sistemului pe tratarea efectelor în detrimentul prevenirii. Inexistenta unui sistem de venit minim garantat a dus la ignorarea unui segment de populație care se zbate în condiții de saracie extrema.

4. Mutarea accentului pe prevenire și suport preventiv, mult mai ieftin și mai eficient, față de tratarea problemelor sociale deja consolidate, greu de resorbit. Din acest punct de vedere sistemul de securitate socială, axat pe beneficii financiare, trebuie completat radical cu un larg complex de servicii de asistența socială, care să susțină prevenirea și recuperarea socială.

5. Creșterea calității tuturor serviciilor, inclusiv prin elaborarea de standarde minime de calitate, și dezvoltarea unui sistem de monitorizare a calității. În prezent, complementar cu o inspecție predominant financiar-administrativă, exista un deficit sever de monitorizare a calității propriu-zise a serviciilor sociale furnizate la nivel local. Lipsa de competența a personalului și lipsa standardelor de calitate reprezintă un factor inhibitor pentru creșterea eficacitatii și eficientei acestor servicii.

6. Reducerea drastica a programelor excesiv de scumpe în raport cu rezultatele. Este important să fie evitate următoarele tipuri de programe:

a) programe excesiv de scumpe, care, cel puțin în momentul actual, nu pot fi extinse datorită costurilor.

Adesea programe nefezabile din punct de vedere financiar sunt lansate, din surse extrabugetare, sub forma unor programe-pilot, fără nici o sansa de a fi generalizate la nivelul administrațiilor publice locale din bugetele locale;

b) programe fragmentate, cu costuri instituționale ridicate, în locul unor programe globale. Sunt notorii insuccesele unor programe de suport pentru copiii strazii, care, în final, nu au făcut decât, pe lângă o anumită ameliorare trecatoare a situației lor, să-i fixeze și mai mult în strada;

c) orientarea resurselor spre variabilele mai accesibile, dar nu neapărat cele mai eficiente: programe de evaluare a nevoilor, programe de promovare de informații și atitudini în lipsa resurselor financiare și instituționale de a susține efectiv respectivele comportamente; programe de formare a personalului, în lipsa structurilor organizaționale în care respectivele persoane sa lucreze.

7. Identificarea și mobilizarea variatelor resurse potențiale ale diferitelor sisteme. Câteva exemple sunt edificatoare pentru asemenea disponibilitati. Utilizarea serviciului militar alternativ în folosul colectivității ar putea fi o asemenea resursa extrem de importanța: pentru furnizarea unor servicii de îngrijire sociomedicala în comunitate, pentru susținerea unor programe sociale, ca de exemplu, construcții de locuințe pentru persoanele sarace. Armata poate aduce, de asemenea, în momentul de fața câteva contribuții majore prin transformarea unor cazarmi dezafectate în centre de plasament pentru minori, cămine pentru bătrâni, centre de instruire a personalului care urmează sa lucreze în sistemul național de asistența socială.

8. Utilizarea tineretului ca resursa cruciala a dezvoltării

Gestionarea inadecvata a tranzitiei este responsabilă de producerea unor deficite importante de pregătire profesională și școlară a tinerei generații, de dificultăți accentuate de angajare a acesteia pe piața muncii, în fine, de o stare larga de demoralizare, exprimată în comportamente deviante, dar și în tentatia emigrarii.

Pentru mobilizarea tineretului ca resursa a dezvoltării sociale este necesară însă o politica specială de suport pentru tranzitia tinerilor la condiția adulta: diminuarea deficitului de resurse economice, obținerea unor condiții decente de locuit, oportunitati ocupationale atractive, posibilități de participare social-politica.

9. Integrarea și compatibilizarea programelor cu finanțare internationala în sistemul serviciilor publice sociale

Unele programe cu finanțare externa nu sunt suficient integrate și concertate cu direcțiile de dezvoltare a sistemului global de protecție socială.

● Managementul acestor programe trebuie inclus/subordonat responsabilului guvernamental în domeniul respectiv.

● Trebuie introduse, ca obligatorii, preevaluarea eficientei acestor programe și monitorizarea lor continua din punctul de vedere al încadrării în procesul global de dezvoltare instituțională.

Obiectivul 3: Dezvoltarea instituțională și a capacităților

Eficacitatea atingerii obiectivelor de reducere a saraciei și de promovare a incluziunii sociale depinde crucial de un proces rapid de dezvoltare instituțională și, în mod special, de consolidare a capacităților de a dezvolta programe sociale eficiente.

1. Definitivarea reformei instituționale a sistemului de protecție socială

a) Completarea sistemului cu elementele lipsa sau dezvoltarea celor care sunt doar la începutul lor.

Deși conține aproape toate componentele principale ale unui stat modern al bunastarii, sistemul actual de protecție socială conține încă unele pete albe, a căror acoperire trebuie să reprezinte o prioritate pentru politica socială actuala. În anul 2001 s-au luat deja măsuri legislative, care urmează a fi implementate, cruciale din acest punct de vedere:

- venitul minim garantat, introdus din ianuarie 2002, trebuie să se cristalizeze ca un sistem funcțional și sustenabil;

- sistemul de servicii de asistența socială și de îngrijire sociomedicala la nivel comunitar reprezintă un obiectiv ce urmează a fi initiat încă din anul 2002. Este rezonabil sa consideram ca implementarea sa completa se va întinde pe perioada 2002-2004;

- implementarea unor dispozitive de răspuns la o serie de probleme sociale grave, inadecvat adresate: traficul cu ființe umane, copii neglijati și/sau maltratati în familie, violenta domestica, dependenta de drog, persoane fără locuinta, acumularea de datorii la întreținere.

b) Dezvoltarea sistemului prin definitivarea procesului de descentralizare. Din acest punct de vedere, 4 obiective distincte trebuie avute în vedere:

b) 1. Dezvoltarea unei rețele de servicii de asistența socială la nivelul comunităților, în cadrul autorităților publice locale:

- dezvoltarea capacităților de asigurare a desfășurării programelor de asistența socială (furnizarea beneficiilor sociale și a serviciilor sociale)

- capacități de promovare de programe de dezvoltare comunitara, pe baza unui larg parteneriat cu actorii locali,

b) 2. Regandirea funcțiilor și structurilor la nivel național și județean

La nivel național:

- întărirea capacității de dezvoltare de politici sociale și de planificare strategica;

- dezvoltarea capacităților de sustinere tehnico-metodologică a programelor sociale ale autorităților locale;

- întărirea capacităților de formulare a standardelor de calitate în activitățile de suport social și de monitorizare a îndeplinirii lor;

- promovarea unor mecanisme integrative la nivelul guvernamental al politicii sociale, pentru a se evita paralelismele și dublarile, lipsa de coordonare;

- promovarea unor proceduri care să asigure un proces de identificare și promovare a prioritatilor.

La nivel județean:

- crearea unui sistem integrat de promovare a programelor sociale;

- întărirea capacității județene de a dezvolta și implementa planuri antisaracie și de promovare a incluziunii sociale, de a elabora strategii proprii de dezvoltare socială;

- capacități de a susține tehnic și metodologic programele sociale comunitare.

b) 3. Din punctul de vedere al distribuției resurselor pe categorii de cheltuieli:

- creșterea ponderii fondurilor a căror utilizare este decisa în funcție de prioritățile prezente, atât la nivel național, cat și local;

- creșterea ponderii fondurilor alocate pe programe, a căror utilizare este decisa în mod flexibil, la nivel național și local, în raport cu fondurile alocate rigid pe beneficii.

b) 4. Crearea unor mecanisme de definire clara, respectiv de localizare/atribuire a responsabilităților administrației locale și centrale, în vederea creșterii transparenței decizionale, prevenirii abuzurilor instituționale și creșterii legitimitatii discretionaritatii structurilor locale.

2. Asigurarea unui nivel ridicat de calificare a cadrelor care lucrează în sistem

Lipsa calificării blocheaza activitatea, induce perturbari, scade eficienta individuală și colectivă.

În prezent, în sistemul de securitate socială lucrează persoane cu calificarile cele mai diverse, prezentând adesea deficite substanțiale de pregătire în domeniul de activitate. Mai multe tipuri de măsuri sunt necesare din aceasta perspectiva:

- politica noilor angajari trebuie să meargă ferm pe linia selectării persoanelor cu formare profesională adecvată;

- elaborarea unor modalități de formare profesională de specialitate a celor care, deși nu au calificarea formala necesară, lucrează în sistem și au căpătat o anumită experienta profesională în domeniu. Din acest punct de vedere trebuie evitata formarea amatoristica și fragmentara. Este necesară o pregătire de specialitate sistematica, inclusiv prin obținerea de diplome universitare în sistem de IDD. Un fond special trebuie prevăzut pentru a susține o asemenea formare compensatorie;

- elaborarea unui plan național de formare profesională continua în domeniu, pentru a suplini deficitul general de formare profesională.

3. Dezvoltarea capacităților administrației locale și centrale de preevaluare și monitorizare continua a programelor sociale

Pentru a evita risipa trebuie dezvoltata capacitatea de preevaluare (evaluare anticipativa, ex ante) a programelor sociale și de evaluare/monitorizare continua a derulării lor.

În acest fel crește sansa de a se evita adoptarea programelor ineficiente și de a le corecta/abandona din timp pe cele cu probleme de eficienta.

Pentru a spori capacitatea de monitorizare este util a se introduce în fiecare program un set de indicatori de cost/beneficiu: cat costa realizarea unui serviciu oarecare. De asemenea, aici trebuie inclus un indicator de costuri administrative pe serviciu sau pe total program.

4. Mobilizarea resurselor comunitare, prin promovarea parteneriatului

Parteneriatul nu trebuie privit doar ca o modalitate de creare a consensului și de obținere a suportului colectiv pentru deciziile politice, dar și de construcție împreună a noi soluții, de creștere a eficientei utilizării resurselor publice, complemetar cu identificarea și mobilizarea unor noi resurse comunitare.

Atât la nivel național, cat și local principiul parteneriatului trebuie să stea la baza coagularii programelor de dezvoltare socială. Lărgirea parteneriatului prin includerea, alături de patronat și sindicate, a bisericii, a organizațiilor neguvernamentale, mai ales a celor care exprima în mod direct segmentele de populație aflate în situație de risc/dificultate.

Datorită specificului sistemului de organizare a administrației publice este vitala dezvoltarea unui nou tip de parteneriat: autoritățile publice locale/autoritățile publice județene/autoritățile publice naționale.

Prioritati pentru utilizarea resurselor financiare suplimentare

Creșterea cheltuielilor sociale publice, răspunzând unor presiuni sociale tot mai accentuate, va trebui să fie canalizata spre un grup de 5 direcții prioritare:

1. Creșterea suportului financiar pentru sănătate și învățământ este absolut esențială. Existenta unei populații care nu corespunde standardelor de sănătate cerute va limita rata de creștere pe termen mediu și lung a economiei. Educația insuficienta va reduce sansele de integrare pe piața muncii și va conduce la apariția unei rate structurale mari a somajului. Acest lucru va genera presiune asupra cheltuielilor de protecție socială și va crește în mod artificial costurile bugetare. O asemenea evoluție este de natura sa creeze probleme foarte mari și din perspectiva sustenabilitatii pe termen lung a situației financiare a sistemului de pensii, crescand în mod substanțial rata de dependenta a acestuia.

2. Creșterea cantitativă și calitativă a oportunitatilor de ocupare prin multiplicarea programelor active. Susținerea relansarii economiei și crearea de noi locuri de muncă reprezintă o direcție prioritara. Cronicizarea somajului este o problemă extrem de grava, care poate conduce la dezagregarea vieții personale, a familiei și la izolarea socială. O creștere rapida a numărului locurilor de muncă salariale este vitala pentru atingerea unor echilibre fundamentale pentru o societate moderna.

În același timp o atenție specială trebuie acordată încă de la început creșterii calității ocupării. Politica de creștere economică trebuie să se orienteze spre stimularea acelor activități care oferă resursele pentru o viața prospera. Eliminarea saraciei persoanelor active economic este un obiectiv care va trebui să fie urmărit în mod special.

O atenție specială trebuie acordată satului. Saracia care atinge grav taranimea poate fi absorbită în principal prin creșterea oportunitatilor de ocupare:

- condiții care să facă activitatea în agricultura sursa a prosperitatii personale;

- stimularea de activități economice nonagricole în mediul rural.

3. Creșterea transferurilor sociale. Având în vedere declinul economic din perioada 1997-1999, care a accentuat deteriorarea condițiilor de viața pentru categoriile de populație cele mai expuse, transferurile sociale ar trebui sa înregistreze o creștere substantiala. Somajul nu va mai crește semnificativ, cu toate ca economia românească nu a parcurs complet ciclul restructurării. Numărul de salariați în sferele productive propriu-zise a scăzut deja la un nivel alarmant: din cei peste 8 milioane de salariați în 1989, în prezent au rămas 4,4 milioane de salariați, din care aproape 2 milioane aparțin sectorului bugetar.

Trei programe vor solicita masiv un surplus de resurse.

● În primul rând venitul minim garantat, introdus din luna ianuarie 2002, va trebui să fie susținut cu un efort bugetar considerabil.

● În al doilea rând sistemul de pensii care s-a erodat în mod accentuat în ultimii ani va trebui să fie readus la un nivel acceptabil.

● În al treilea rând este urgenta creșterea suportului pentru copiii aflați în situații de risc ridicat și mai ales pentru copiii din familiile cu mulți copii.

4. Intervenția decisiva pentru lichidarea în linii generale a unor situații de saracie extrema și de excluziune socială:

- copiii abandonați;

- copiii care nu au condiții minime de dezvoltare în propriile familii, victime ale saraciei extreme și degradării sociale;

- copiii abandonați în strada;

- persoane fără locuinta sau cu risc ridicat de a pierde locuinta;

- segmentul populației de romi care se confrunta cu un cumul grav de lipsa de oportunitati.

5. Creșterea rapida a capacităților instituționale din sectorul social. Aici doua obiective sunt urgente:

a) în următorii 2 ani, un efort special trebuie făcut pentru implementarea sistemului național de servicii de asistența socială, sector grav ignorat în ultimii 12 ani;

b) creșterea capacității, la nivel național și local, de a dezvolta programe sociale. Politica de protecție socială este încă centrata pe suportul financiar al segmentelor largi de populație. Capacitatea de a dezvolta programe sociale orientate spre soluționarea unor probleme delimitate grave (copiii strazii, copiii abandonați etc.) este în continuare subdezvoltata. Din acest motiv probleme grave s-au acumulat, iar eforturile financiare, adesea apreciabile, au avut o eficienta mai degraba modesta.

Capitolul 5 Program de implementare a obiectivelor strategice

Obiectivul strategic 1: Eliminarea saraciei extreme

Obiectivul 1.1. Garantarea unui venit minim pentru fiecare cetățean

1.1.1. Asigurarea sustenabilitatii financiare a sistemului venitului minim garantat (VMG) și a funcționarii sale normale

1.1.2. Menținerea VMG la valoarea reală actuala și creșterea sa în perspectiva pentru asigurarea unui minim de subzistenta

Obiectivul 1.2. Asigurarea de adaposturi temporare pentru persoanele/familiile fără locuinta

1.2.1. Elaborarea și implementarea unui program de construire a unei rețele de locuințe de necesitate/temporare pentru persoanele fără locuinta sau care trăiesc în condiții de mizerie (Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, termen: 30 septembrie 2002);

Etapa I: Construirea unor locuințe de necesitate/temporare pentru aproximativ 80 de persoane în fiecare județ (termen: noiembrie 2002)

Etapa a II-a: Completarea numărului de locuințe de necesitate/temporare la nivelul necesarului (termen: octombrie 2003)

1.2.2. Prevenirea evacuarii din locuințe a familiilor sarace

● accentuarea măsurilor de protecție a chiriașilor împotriva evacuarii abuzive

● suport pentru familiile sarace supraindatorate la plata întreținerii locuinței, pentru a se evita situațiile de evacuare

● protecția juridică împotriva escrocheriilor

Obiectivul 1.3. Reducerea numărului de locuințe ce oferă condiții de locuit inumane/degradante

1.3.1. Identificarea locuințelor care prezintă condiții inumane/degradante

1.3.2. Lansarea unui program de sprijinire a construirii unor locuințe ieftine, chiar de tip provizoriu, pentru cei care au condiții de locuit inumane/degradante (termen: iunie 2003)

1.3.3. Reducerea cu un sfert a numărului acestor locuințe până în decembrie 2004

Obiectivul 1.4. Constituirea unui mecanism de suport financiar de urgenta pentru situații individuale și colective de dezastru

1.4.1. Elaborarea unei metodologii clare de intervenție în situații de dezastru individual și colectiv (Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Administrației Publice, termen: decembrie 2002)

1.4.2. Dezvoltarea unui sistem național, cu reprezentare la nivel național/județean/local, pe baza unei filozofii reconsiderate a fostului Fond de solidaritate, care să asigure intervenții în situații sociale de urgenta

Obiectivul strategic 2: Eliminarea situațiilor de excluziune socială severă și promovarea incluziunii sociale

Obiectivul 2.1. Îmbunătățirea accesului la servicii de asistența medicală

2.1.1. Acces universal la un pachet minimal de servicii de asistența medicală

2.1.2. Acces universal la servicii de sănătate a reproducerii și de planificare familială

2.1.3. Asigurarea sustinerii medicale a mamelor pe tot parcursul perioadei prenatale și postnatale

2.1.4. Asigurarea accesului la asistența medicală al tuturor copiilor

2.1.5. Acoperirea cu servicii medicale a zonelor și colectivităților insuficient acoperite

2.1.6. Reducerea imbolnavirilor și a deceselor evitabile (reducerea mortalitatii materne, a mortalitatii infantile etc.)

Obiectivul 2.2. Asigurarea accesului universal la educația primara și gimnaziala

2.2.1. Eliminarea completa a cazurilor de neinscriere școlară

2.2.2. Reducerea rapida a abandonului școlar în ciclul primar și gimnazial prin:

- activizarea rolului școlii în comunitate;

- asistența socială a familiilor cu probleme;

- acordarea de gratuități și facilități pentru cei mai saraci în achiziționarea de materiale școlare;

- oferirea de servicii educaționale secundare: o masa/o gustare gratuita/subventionata în școala, internate și semiinternate etc., focalizate în comunități cu probleme

2.2.3. Absorbtia deficitului educațional al generațiilor ținere și adulte prin alfabetizare/completare a studiilor

2.2.4. Creșterea relevantei personale, sociale și profesionale a școlii printr-o reforma accelerata a conținutului învățământului

Obiectivul 2.3. Generalizarea treptata a participării la educația profesională și liceala

2.3.1. Diversificarea ofertei de formare profesională preuniversitara (licee cu profil tehnologic și vocational, școli profesionale și de ucenici)

2.3.2. Un program agresiv de atragere în activități de completare a studiilor, focalizata pe ținerii de 20-29 de ani care nu au încheiat decât educația obligatorie (sau chiar mai puțin). Reducerea acestor cazuri de la 5% către 2-3% până în 2010

2.3.3. Creșterea relevantei ocupationale și sociale a învățământului vocational

2.3.4. Creșterea oportunitatilor de participare școlară postgimnaziala a copiilor din grupurile defavorizate

2.3.5. Definitivarea reformei sistemului de învățământ vocational și a sistemului de invatare permanenta

Obiectivul 2.4. Asigurarea accesului la serviciile de asistența socială a tuturor celor aflați în situație de dificultate

2.4.1. Implementarea sistemului național de servicii de asistența socială comunitara care va oferi servicii de prevenire/consiliere/recuperare în familie și comunitate: 2002-2003

2.4.2. Dezvoltarea de servicii specializate de asistența socială, cu atenție specială pe probleme ca: abandon școlar, delincventa juvenila, dependenta de droguri, violenta, abuzul sexual etc.

Obiectivul 2.5. Creșterea oportunitatilor de ocupare

2.5.1. Asigurarea accesului efectiv la serviciile de angajare, formare profesională a tuturor celor care doresc sa devină economic activi

2.5.2. Crearea de locuri de muncă prin relansarea economică, dar și prin investiții în lucrări publice și prin stimularea activităților economice pe cont propriu, precum și a întreprinderilor nou-înființate

2.5.3. Promovarea unor măsuri speciale în vederea oferirii de oportunitati ocupationale grupurilor defavorizate: romi, persoane cu handicap, femei, tineri fără experienta în munca, șomeri peste 45 de ani

Obiectivul 2.6. Eradicarea fenomenului "copiii strazii" (termen: decembrie 2003)

2.6.1. Identificarea copiilor strazii și preluarea lor în sisteme de protecție socială

2.6.2. Crearea unor centre de integrare/reintegrare socială/familială a copiilor strazii

2.6.3. Monitorizarea preluării și integrării/reintegrarii familiale/sociale a copiilor strazii și a activităților instituțiilor responsabile de fiecare copil al strazii

2.6.4. Prevenirea părăsirii familiei/abandonului copiilor în strada

Obiectivul 2.7. Eradicarea cazurilor de lipsa a identității legale (lipsa actelor de identitate)

Termen: iunie 2003

Obiectivul 2.8. Asistarea copiilor aflați în situație de risc major (victime ale abuzurilor, neglijarii, violenței, exploatării) în familie/comunitate (termen: decembrie 2002)

2.8.1. Constituirea unui sistem de identificare/intervenție/asistare a copiilor în situație de risc major în propria familie, la nivelul comunităților - servicii de asistența socială comunitara

2.8.2 Elaborarea unei strategii naționale de prevenire/asistare a copiilor în situație de risc major în propria familie

2.8.3. Dezvoltarea cadrului juridic de tratare a copiilor în situație de risc major în propria familie. Dezvoltarea capacităților instituționale (juridice, poliție, asistența socială) de tratare a acestor cazuri

Obiectivul 2.9. Asistența socială pentru vârstnici

2.9.1. Dezvoltarea sistemului de servicii sociale pentru vârstnici, în familie și comunitate (servicii în familie, centre de zi)

● Etapa I: elaborarea unei strategii naționale (termen: martie 2003)

● Etapa a II-a: implementarea sistemului la nivelul minim de servicii la 25% din necesar (termen: decembrie 2004)

● Etapa a III-a: sistemul la nivel minim de servicii, 99% din necesar (termen: 2012)

2.9.2. Îmbunătățirea sistemului de servicii în centre de tip rezidential

● Etapa I: reconsiderarea conceptiei de organizare a instituțiilor rezidentiale pentru vârstnici

● Etapa a II-a: aducerea instituțiilor existente la un nivel minim de finanțare și de calitate a serviciilor

● Etapa a III-a: completarea numărului de instituții, la nivel de 75% din necesar (termen: decembrie 2010)

Obiectivul 2.10. Îmbunătățirea și diversificarea formelor de suport pentru persoanele cu handicap

2.10.1. Diversificarea și personalizarea serviciilor destinate persoanelor cu handicap

● Servicii specializate la domiciliu sau în centre de zi

● Dezvoltarea rețelelor de centre de zi, plasament în sistem privat

● Includerea în infrastructura publică a facilităților pentru persoane cu handicap

2.10.2. Integrarea în viața normală a comunității

● Dezvoltarea vocationala: ocuparea, formarea și angajarea persoanelor cu handicap în unități de terapie ocupationala sau în unități economic protejate

2.10.3. Extinderea principiului educației inclusive prin creșterea participării la învățământul obișnuit

2.10.4. Reforma sistemului de instituții rezidentiale pentru persoane cu handicap grav

● Asigurarea unei finanțări corespunzătoare asigurării unor condiții normale de viața și a unor servicii la nivelul standardelor de calitate

● Organizarea instituțiilor pe principii similare cu cele ale comunităților umane naturale

● Accentuarea mobilitatii familie/centre rezidentiale temporare/instituții rezidentiale de lung termen

Obiectivul 2.11. Prevenirea traficului de persoane, a exploatării sexuale a copiilor și a adulților și dezvoltarea capacității de recuperare a victimelor

2.11.1. Creșterea eficacitatii intervenției poliției în prevenirea și pedepsirea actelor de trafic cu persoane

2.11.2. Examinarea oportunității de marire a pedepselor pentru infracțiunile de trafic de persoane și exploatare sexuală

2.11.3. Dezvoltarea cooperării cu organismele publice din țările care atrag traficul cu persoane pentru a identifica infracțiunile, dar și a descuraja exploatarea sexuală a persoanelor traficate

2.11.4. Dezvoltarea serviciilor de asistența socială/terapie și reinsertie socială a victimelor traficului de persoane

Obiectivul 2.12. Prevenirea excluziunii sociale datorate criminalitatii

2.12.1. Identificarea cauzelor criminalitatii în România și dezvoltarea unui sistem legislativ și instituțional eficient de prevenire a acesteia prin elaborarea și implementarea, în colaborare cu Comitetul Național de Prevenire a Criminalitatii, a unui plan național împotriva criminalitatii

2.12.2. Program agresiv de prevenire a consumului de droguri și de recuperare a dependentilor de drog

2.12.3. Dezvoltarea serviciilor de suport pentru victime

2.12.4. Dezvoltarea sistemelor de recuperare a delincventilor prin dezvoltarea serviciilor de reintegrare socială și supraveghere, cu accent special pe copii și tineri

2.12.5. Extinderea spectrului de măsuri neprivative de libertate, în mod special a formelor de executare a pedepselor în comunitate și de eliberare condiționată

2.12.6. Reforma în domeniul regimului penitenciar în vederea largirii oportunitatilor de pregătire și calificare a detinutilor

Obiectivul 2.13. Instituirea unei noi legislații cu privire la delincventa juvenila, bazată pe principiul incluziunii sociale: prevenire/recuperare/reinsertie socială

2.13.1. Modificarea legislației privind tratarea delincventei juvenile

2.13.2. Dezvoltarea activităților de prevenire a delincventei juvenile

2.13.3. Programe comunitare de supervizare și reinsertie socială a tinerilor delincventi

2.13.4. Introducerea în cadrul programelor școlare a unor ore de pregătire juridică (cultura legislativă)

Obiectivul 2.14. Suport pentru populația de romi în vederea creșterii oportunitatilor acestora de acces la o viața social-economică moderna și prospera

2.14.1. Monitorizarea implementarii strategiei guvernamentale privind populația de romi și extinderea programelor ocupationale, școlare, de locuire

2.14.2. Reabilitarea din punctul de vedere al condițiilor de locuire, serviciilor sociale și oportunitatilor ocupationale a zonelor locuite de romi

2.14.3. Suport pentru afirmarea culturală a romilor și pozitivarea imaginii lor colective

Obiectivul 2.15. Program de prevenire și combatere a violenței domestice

● Elaborarea programului (termen: 2003)

● Implementarea programului: iunie 2003-decembrie 2004

Obiectivul 2.16. Combaterea tuturor formelor de discriminare a femeilor și promovarea în toate domeniile și în toate situațiile a egalității de sanse

2.16.1. Susținerea participării femeilor pe piața muncii la un nivel ridicat

2.16.2. Prevenirea tendintei de discriminare salariala a femeilor

2.16.3. Prevenirea și sancționarea tuturor formelor de hartuire sexuală la locul de muncă, a formelor de violenta în familie și societate împotriva femeii, de traficare și exploatare sexuală

Obiectivul 2.17. Combaterea tuturor formelor de discriminare etnică și prevenirea disruptiilor pe temeiuri etnice a relațiilor sociale

Obiectivul 2.18. Suport pentru ținerii care ies la 18 ani din sistemul de instituții/plasament familial, în vederea integrării în viața socială normală

Obiectivul 2.19. Creșterea accesului segmentelor sociale sarace și marginalizate la actul justiției

● Introducerea, în urma consultării și acceptului prealabil, a unor prevederi specifice obligatorii în legislația privind exercitarea activității avocatiale și notariale, constând în acordarea de consultații gratuite sau cu tarif redus pentru categoriile de persoane defavorizate

Obiectivul strategic 3: Absorbtia treptata a saraciei persoanelor economic active și a pensionarilor

Obiectivul 3.1. O politica economică orientata activ spre relansarea economiei și creșterea competitivitatii

3.1.1. Reducerea inflației; controlul dezechilibrelor bugetare

3.1.2. Creșterea competitivitatii

3.1.3. Scăderea fiscalitatii

3.1.4. Creșterea ratei investițiilor

3.1.5. Stimularea producției autohtone prin dezvoltarea pieței interne, mai buna valorificare a resurselor interne, inclusiv de forta de muncă, încurajarea întreprinderilor mici și mijlocii

3.1.6. Exploatarea posibilității de lansare a unor programe de lucrări publice ale căror rezultate pot fi îmbunătățirea infrastructurii, creșterea numărului locurilor de muncă, stimularea producției orizontale

3.1.7. Întărirea disciplinei financiare

Obiectivul 3.2. Stimularea creșterii ocupării de calitate, producătoare de bunastare

3.2.1. Creșterea numărului de locuri de muncă salariale care să asigure atingerea nivelului din 1990 într-o perioadă cat mai scurta

3.2.2. Absorbtia rapida a ocupării din economia subterana (reducerea ei cu cel puțin 50% până în 2004)

3.2.3. Programe complexe de absorbție a zonelor cu deficit sever de posibilități ocupationale: relansarea economică a zonelor, complementar cu drenarea surplusului de populație activa și orientarea ei spre zonele în dezvoltare

3.2.4. Reinsertia ocupationala a șomerilor pe lung termen

3.2.5. Transformarea agriculturii de subzistenta într-o agricultura productiva, care să asigure un standard decent de viața

3.2.6. Creșterea calității activităților economice pe cont propriu, cu atenție specială pe activitățile neagricole din mediul rural

3.2.7. Creșterea oportunitatilor de ocupare pentru tineri: relansarea sistemului de formare ocupationala, preuniversitara/vocationala

● Definitivarea strategiei pentru învățământul profesional/vocational de tip secundar și implementarea ei (termen: iulie 2003)

● Accentuarea formării profesionale pentru agricultori: asigurarea prezentei într-o maniera satisfăcătoare în programa de învățământ de la sate a disciplinelor și modulelor referitoare la agricultura (termen: iunie 2003)

● Relansarea învățământului profesional/agricol secundar (licee cu profil agricol, cu profil de servicii în agricultura și domeniile colaterale)

● Oferirea unui număr mai mare de burse pentru învățământul rural

Obiectivul 3.3. O politica salariala orientata spre scăderea saraciei și creșterea ocupării

3.3.1. Creșterea în ritm mai rapid a salariului minim în vederea atingerii unui raport între salariul minim și salariul mediu care să asigure motivarea angajării în munca, respectul pentru demnitatea muncii, precum și diminuarea riscului de saracie salariala

3.3.2. Micșorarea costurilor unui loc de muncă, pentru susținerea relansarii economice, dar și pentru diminuarea muncii la negru

Obiectivul 3.4. Absorbtia saraciei pensionarilor

3.4.1. Creșterea treptata, în termeni reali, a pensiei

3.4.2. Eliminarea dezechilibrelor/inechitatilor moștenite din sistemul de pensii, prin accelerarea recorelarii pensiilor

Obiectivul 3.5. Control asupra factorilor care afectează advers costul vieții

3.5.1. Prevenirea impunerii prețurilor de monopol

3.5.2. Întărirea și extinderea controlului calității bunurilor și serviciilor

3.5.3. Intervenția energica în blocarea mecanismelor care afectează negativ prin abuz viața cetățenilor:

- corupție;

- abuzurile administrației;

- justiție lenta, scumpa și incorectă;

- forme de escrocare a cetățenilor

Obiectivul 3.6. Prevenirea riscurilor ecologice pentru evitarea degradării calității vieții

3.6.1. Inventarierea surselor de riscuri ecologice, elaborarea planificarii predezastru

3.6.2. Conceperea unui sistem de monitorizare și avertizare privind eventualitatea producerii unor dezastre naturale

3.6.3. Măsuri de prevenire și absorbție a efectelor negative ale catastrofelor naturale (cutremure, inundații, surpari și alunecări de teren, fenomene meteorologice extreme etc.)

3.6.4. Eliminarea riscurilor tehnologice (explozii, incendii, poluare, accidente de mina complexe) în asezarile urbane/rurale

3.6.5. Monitorizarea zonelor critice (zone pe teritoriul cărora se înregistrează depășiri repetate ale indicatorilor de calitate a mediului față de normele standardizate)

Obiectivul 3.7. Reducerea energica a criminalitatii și corupției, ca factori de saracie

3.7.1. Reducerea micii coruptii care îi afectează direct pe cei saraci

3.7.2. O mai buna protecție a proprietății

3.7.3. Reducerea delincventei și suport pentru victime

3.7.4. Eliminarea marii coruptii care afectează advers atât bugetul, cat și bunăstarea colectivă

Obiectivul strategic 4: Promovarea coeziunii și dezvoltării sociale

Obiectivul 4.1. Evitarea polarizarii sociale excesive cu accent prioritar pe asigurarea pentru toți a unor venituri minime decente în raport cu venitul mediu

4.1.1. Eliminarea polarizarii salariale excesive

4.1.2. Oportunitati de angajare pentru toate persoanele active

4.1.3. Absorbtia decorelarilor în sistemul de pensii

4.1.4. O politica de protecție socială care să fie atât echitabila, cat și stimulativa pentru evitarea dependentei de suportul social

4.1.5. Eliminarea rapida a formelor extreme de saracie

Obiectivul 4.2. O politica de egalizare a sanselor sociale prin creșterea oportunitatilor de dezvoltare a grupurilor defavorizate

4.2.1. Prevenirea oricăror forme de discriminare a femeii pe piața muncii

4.2.2. Prevenirea discriminarii ocupationale a vârstnicilor, tinerilor la început de cariera, romilor, persoanelor cu handicap

Obiectivul 4.3. Creșterea investițiilor în educație și sănătate, ca factori ai dezvoltării sociale

4.3.1. Creșterea fondurilor, ca procent din PIB, alocate pentru educație și sănătate

4.3.2. Creșterea semnificatiei sociale a școlii (reforma sistemului școlar, creșterea încrederii în sistemul educațional)

Obiectivul 4.4. Promovarea coeziunii sociale prin egalizarea sanselor educaționale

4.4.1. Diminuarea esecului școlar

4.4.2. Creșterea oportunitatilor educaționale a copiilor din familiile sarace, mediul rural, romi

Obiectivul 4.5. Îmbunătățirea condițiilor de acces al tinerilor în viața adulta

4.5.1. Asigurarea unui nivel de educație adecvat cerințelor contextului societății moderne

4.5.2. Calificarea cu care fiecare tânăr trebuie să termine ciclul școlar

4.5.3. Crearea de oportunitati de ocupare atractive pentru tineri

4.5.4. Suport pentru obținerea unei locuințe

4.5.5. Oportunitati pentru participarea socială și politica

Obiectivul 4.6. Absorbtia treptata a deficitului de locuințe, precum și reabilitarea locuințelor precare și îmbunătățirea condițiilor de locuit

4.6.1. Suport accentuat pentru implementarea programului național de construire de locuințe sociale/sprijin pentru construcția de locuințe, îndeosebi pentru tineri. În subsidiar programul va afecta pozitiv economia, va contribui la flexibilizarea pieței muncii și la drenarea demografică

4.6.2. Identificarea la nivel național, îndeosebi în mediul urban, a terenurilor publice disponibile pentru construcția de locuințe, în vederea concesionarii acestora

4.6.3. Reorientarea construcției de locuințe către mediul urban. Implicarea autorităților locale în construcția de locuințe, în vederea atingerii unui ritm de construire de locuințe care să asigure o acoperire satisfăcătoare a nevoilor până în 2012

4.6.4. Stimularea și susținerea populației de a construi locuințe, îndeosebi în mediul urban, prin oferirea unui pachet complex de facilități și instrumente financiar-bancare, astfel încât raportul urban-rural să se echilibreze

4.6.5. Corelarea programului de construire de locuințe cu oportunitatile de creștere a ocupării, ca o baza pentru stimularea orientarii tinerilor din zonele cu deficit cronic de activitate economică spre zonele în dezvoltare

4.6.6. Reducerea accentuata a condițiilor precare de locuire prin dezvoltarea de programe locale de reabilitare/înlocuire a locuințelor substandard: reducerea cu 50% a locuințelor precare până în 2012

Obiectivul 4.7. Asigurarea accesului la electricitate al populației defavorizate și electrificarea localităților rurale izolate

4.7.1. Racordarea la rețeaua de curent electric a tuturor locuințelor aflate în zonele urbane defavorizate, degradate, astfel încât până în luna decembrie 2004 toate locuintele urbane sa dispună de curent electric

4.7.2. Cvasieliminarea numărului de localități rurale neracordate la rețeaua de curent electric și creșterea până la 98% a numărului de gospodării care beneficiază de curent electric, până în luna decembrie 2004

Obiectivul 4.8. Asigurarea accesului la apa potabilă și apa curenta

4.8.1. Asigurarea accesului la apa potabilă pentru întreaga populație, cu accent pe comunitatile sarace/zonele deprivate

4.8.2. Asigurarea accesului la apa curenta pentru cvasitotalitatea gospodariilor în comunitatile deprivate din mediul urban

4.8.3. Aplicarea Strategiei naționale pentru utilizarea durabila a resurselor de apa în interesul generațiilor prezente și viitoare

Obiectivul 4.9. Creșterea accesului la utilitatile publice pentru categoriile defavorizate

4.9.1. Reabilitarea sistemelor de furnizare a utilităților publice și creșterea gradului de acces al gospodariilor sarace din mediul urban la utilitatile publice

4.9.2. Reducerea numărului persoanelor cu datorii la întreținere

4.9.3. Ușurarea poverii suportate de populația saraca din mediul urban, dependenta de sistemul centralizat/colectiv de furnizare a utilităților publice prin:

- restructurarea și eficientizarea sistemului de producere și distribuție a energiei termice către populație;

- identificarea unor forme de suport al segmentului sarac în vederea acoperirii cheltuielilor asociate furnizarii apei calde și încălzirii

Obiectivul 4.10. Programe de suport pentru zone defavorizate și de absorbție a pungilor de saracie

4.10.1. Stimularea activităților economice pentru care exista o piața locală, naționala sau internationala, prin facilități fiscale și împrumuturi nerambursabile pentru activități aducatoare de venit

4.10.2. Stimularea programelor de dezvoltare comunitara prin oferirea de facilități și granturi, în special pentru proiecte inițiate local, care răspund nevoilor comunității

4.10.3. Absorbtia pungilor de saracie din zonele urbane și rurale

Obiectivul 4.11. Revitalizarea activităților economice din mediul rural

4.11.1. Încurajarea activităților nonagricole în mediul rural în special pentru reintegrarea în munca a tinerilor șomeri sau disponibilizați prin facilități fiscale și granturi

4.11.2. Eficientizarea și restructurarea activităților agricole

● Încurajarea cooperatiilor agricole

● Utilizarea echipamentelor moderne în agricultura

● Difuzarea tehnicilor moderne de agricultura și management

Obiectivul 4.12. Asigurarea oportunitatilor de dezvoltare prin îmbunătățirea infrastructurii bunastarii colective

4.12.1. Reabilitarea infrastructurii de transport și comunicații pentru înscrierea tuturor localităților într-un circuit social-economic normal

● Finalizarea studiului de reclasificare a drumurilor naționale și județene, identificarea prioritatilor de investiții în domeniu și a surselor de finanțare pentru acestea

● Modernizarea rețelei de telefonie prin asigurarea racordarii la rețeaua naționala a localităților izolate și prin modernizarea centralelor telefonice actuale

4.12.2. Dezvoltarea infrastructurii de școli, spitale și instituții culturale

4.12.3. Eliminarea decalajelor dintre comunități în ceea ce privește infrastructura comunitara, prin îmbunătățirea infrastructurii deficitare

4.12.4. Dezvoltarea capacităților de planificare urbana

4.12.5. Dezvoltarea infrastructurii comunicationale (televiziune, radio, telefonie, Internet)

Obiectivul strategic 5: Asigurarea condițiilor decente de viața pentru copii și a accesului la oportunitatile de dezvoltare

Obiectivul 5.1. Suport mai accentuat pentru familiile cu copii

5.1.1. Mărirea alocației spre 10% din salariul mediu (termen: 2004)

5.1.2. Diversificarea serviciilor de suport pentru familiile cu copii care prezintă o vulnerabilitate ridicată: familii cu mulți copii, familii monoparentale, familii cu probleme de dezorganizare socială, familii sarace de romi, familii care trăiesc în condiții inumane/precare

Obiectivul 5.2. Creșterea participării copiilor la învățământul preșcolar

5.2.1. Generalizarea participării la educația prescolara obligatorie: 90-95% în 2004

5.2.2. Lărgirea oportunitatilor de participare la formele de îngrijire a copilului mic începând cu vârsta de 2 ani

Obiectivul 5.3. Creșterea participării școlare la toate nivelurile a copiilor proveniți din medii defavorizate: mediul rural, familiile sarace și/sau dezorganizate, familiile de romi, a fetelor din segmentele sociale care operează discriminări la nivelul participării școlare a acestora

Obiectivul 5.4. Creșterea stării de sănătate a copiilor și tinerilor

5.4.1. Scăderea mortalitatii infantile

5.4.2. Scăderea morbiditatii evitabile la nivelul societății moderne a copiilor

5.4.3. Creșterea accesului copiilor la serviciile medicale

5.4.4. Promovarea condițiilor de viața sanatoase pentru dezvoltarea copiilor

5.4.5. Educație pentru un stil de viața sanatos și creșterea accesului la sport

Obiectivul 5.5. Reducerea numărului de copii abandonați

5.5.1. Prevenirea sarcinilor nedorite (prin educație sexuală, servicii de planificare familială și distribuire de contraceptive gratuite în zone cu risc)

5.5.2. Sporirea suportului pentru familiile care prezintă risc ridicat de abandon (familii în saracie extrema, familii monoparentale, familii sarace etc.)

5.5.3. Dezvoltarea sistemului de consiliere familială

Obiectivul 5.6. Organizarea unui sistem coerent și eficient de suport pentru copiii abandonați, care să le asigure acestora o dezvoltare normală

5.6.1. Promovarea activa și prioritara a adopției naționale

5.6.2. Dezvoltarea și perfecționarea sistemului de plasament familial ca sistem tranzitoriu spre reintegrarea în familia naturala sau spre adopție

5.6.3. Promovarea instituțiilor de tip familial, în special pentru copiii mai mari de 10 ani, copiii cu handicap sever, copiii cu probleme comportamentale

Obiectivul 5.7. Suport special pentru copiii care trăiesc în condiții de saracie extrema

Capitolul 6 Sistemul de monitorizare și evaluare

De ce este nevoie de monitorizare și evaluare?
Monitorizarea și evaluarea activității de implementare a politicilor de combatere a saraciei și promovare a incluziunii sociale permit urmărirea modului de desfășurare a activității și măsurarea impactului politicilor implementate. Diferite instituții și organizații implicate în implementarea politicilor vor furniza date pe măsura ce contribuie la desfășurarea procesului.
Monitorizarea și evaluarea presupun:
● urmărirea reperelor deja stabilite, dar și
● verificarea constanta a îndeplinirii lor.
În general se urmăresc aspecte referitoare la:
● rezultatele dorite, dar și la
● procesul prin care aceste rezultate sunt obținute.
În cazul PNAinc, monitorizarea și evaluarea urmăresc:
● dinamica proceselor sociale specifice saraciei și grupurilor sociale excluse
● implementarea PNAinc.
Obiective principale
● Îmbunătățirea capacității Institutului Național de Statistica (INS) de a oferi informații relevante pentru dinamica saraciei și a incluziunii sociale. Instituții implicate: CASPIS, INS. Termen: până la sfârșitul anului 2002.
● Dezvoltarea capacității consiliilor județene de monitorizare a dinamicii indicatorilor relevanti la nivel județean și a planurilor județene. Instituții implicate: CASPIS, consiliile județene, oficiile județene de statistica. Termen de inițiere a procesului: până la sfârșitul anului 2002.
● Constituirea de fluxuri informationale care urmăresc implementarea planului național antisaracie. Instituții implicate: CASPIS - grupul de monitorizare, Guvernul României, prin ministerele de resort. Termen de inițiere a procesului: până la sfârșitul anului 2002.
● Finanțarea de programe/proiecte de preevaluare și evaluare a programelor sociale pentru care se vor contracta echipe de specialiști. Instituții implicate: grupuri de specialiști și instituții de cercetare care s-au specializat în analiza proceselor și grupurilor sociale ținta ale PNAinc. Termen: anul 2003 pentru evaluarea intermediara. Pentru evaluarile finale și ex post termenele se vor decide la nivelul CASPIS, în funcție de informațiile existente în baza de date și de nevoile asociate implementarii PNAinc.
Cine monitorizează și evalueaza?
În cadrul CASPIS se creează un grup de monitorizare compus din 4 specialiști, cu atribuții specifice pe cele doua componente ale activității:
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Componente
Numar
ale activității
de specialiști
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Dinamica saraciei, grupurilor sociale
excluse și fenomenelor adiacente
2
Implementarea PNAinc
2
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Pentru desfășurarea activităților de monitorizare și evaluare este necesară planificarea clara a activităților de desfășurat, a mijloacelor și informațiilor necesare. Pentru a urmări sistematic evoluția saraciei, incluziunii sociale, deprivarii sociale, precum și a rezultatelor și a modului de a ajunge la ele au fost definiți indicatori și au fost identificate instituțiile furnizoare de date. Grupul de monitorizare urmează sa gestioneze baza de date cu indicatorii care ilustreaza dinamica de stare a saraciei, precum și implementarea PNAinc. Seturile de indicatori vor fi definitivate în cadrul procesului consultativ cu actorii relevanti.
Calitatea datelor oferite în vederea monitorizarii și evaluării PNAinc este deosebit de importanța pe tot parcursul activității. Cooperarea dintre CASPIS și instituțiile implicate în culegerea și furnizarea datelor este cruciala pentru a asigura buna înțelegere și definire a indicatorilor, precum și pentru definirea unor metodologii comun agreate de culegere a datelor.
Sistemul de monitorizare și evaluare va fi verificat și reactualizat periodic, anual, pentru a ingloba noile schimbări sociale sau reorientari strategice, de plan ori de politici.
Actori și responsabilități
Actorii cu rol managerial vor fi implicați la diferite niveluri în procesul de monitorizare și evaluare. Succint, rolurile fiecăruia pot fi schitate astfel:
● CASPIS monitorizează implementarea PNAinc și dinamica saraciei prin grupul de monitorizare. În mod concret CASPIS se va concentra pe monitorizarea indicatorilor specifici acestor doua aspecte. INS va avea un rol deosebit de important, urmând sa furnizeze majoritatea datelor pentru aceasta. Vor fi folosite și date din cercetările sociologice globale, sectoriale și pe grupuri-ținta (exemplu: Barometrul de opinie publică, anchete speciale).
● La nivelul ministerelor vor fi monitorizate acele aspecte acceptate și inglobate în strategiile sectoriale. Astfel, ministerele și agențiile care se vor implica în mod concret în implementarea Planului au responsabilitatea culegerii indicatorilor specifici care le permit o buna desfășurare a activității. Datele de cules și periodicitatea culegerii și raportarii sunt stabilite de comun acord cu reprezentanții CASPIS pentru sectorul respectiv. Aceste date trebuie raportate către CASPIS astfel încât să se asigure o alimentare periodică a bazei de date.
● Pentru programele implementate de administrația publică locală primăriile și consiliile locale sau prefecturile și consiliile județene vor constitui și implementa programele de monitorizare județene. Se va implementa constituirea de baze de date relevante la nivel județean pentru monitorizarea dinamicii saraciei și a implementarii Planului, pe baza metodologiei elaborate de CASPIS.
La toate nivelurile se va avea în vedere corespondenta prioritati-acțiuni/probleme și date de cules, asa cum este ea surprinsa și de tabelul următor:
Tabelul FP - Formular de planificare
┌───────────┬──────────┬──────────┬───────────┬─────────┬─────────────────────┐
│
│Problema/ │
│
Sursa
│ Metoda -│ Când se colectează
│
│Prioritati │Acțiune
│Indicator │ de date - │
cum
│și când se raportează│
│
│
│
│
cine
│
│
către CASPIS
│
├───────────┼──────────┼──────────┼───────────┼─────────┼─────────────────────┤
└───────────┴──────────┴──────────┴───────────┴─────────┴─────────────────────┘
Fiecare nivel care implementeaza una sau mai multe măsuri are propriul formular, iar la nivelul CASPIS exista tabelele pentru toate tipurile de indicatori, astfel încât să fie asigurată alimentarea bazei de date.
Raportare
Procesul de raportare referitor la saracie și implementarea PNAinc consta în:
- Rapoarte generale anuale privind saracia și incluziunea socială, redactate de CASPIS la sfârșitul lunii aprilie a anilor 2003, 2004, 2005, pe baza datelor oferite de INS în luna martie a fiecărui an pentru anul anterior (de exemplu: în martie 2003 INS va oferi datele referitoare la saracie, deprivare, grupuri excluse pentru anul 2002, astfel încât CASPIS va produce raportul în luna aprilie a aceluiași an)
- Rapoartele sectoriale/de grup vor fi realizate anual de către toate instituțiile implicate în implementarea Planului, care vor furniza date către CASPIS în luna martie a fiecărui an referitoare la activitatea anului anterior
- Raportul final de activitate la încheierea unui mandat, privind implementarea Planului, va fi finalizat pe data de 30 ianuarie 2004.
Indicatori
A. Pentru monitorizarea stării saraciei și a incluziunii sociale se au în vedere următorii indicatori agreati la nivelul Uniunii Europene:
Indicatori primari
1. Procentul de persoane cu venituri relativ scăzute, după acordarea transferurilor/beneficiilor sociale (pragul pentru veniturile relativ scăzute este definit ca 60% din venitul median), cu detaliere în funcție de:
1.1. grupuri de vârsta și sexe
1.2. ocupația principala
1.3. tipurile de gospodării
1.4. regimul de proprietate al locuinței
2. Distribuția veniturilor
3. Distanta dintre venitul median al persoanelor cu venituri relativ scăzute și pragul veniturilor relativ scăzute (pe total și pe sexe)
4. Disparitatile regionale din perspectiva somajului
5. Rata somajului de durata (mai mare de 12 luni)
6. Numărul persoanelor care trăiesc în gospodării de șomeri (înregistrați sau neinregistrati)
7. Rata abandonului școlar (pe total și pe sexe)
8. Speranta de viața la naștere
9. Starea de sănătate autoperceputa în funcție de nivelul venitului
Indicatori secundari
10. Dispersia în jurul pragului venitului relativ mic
11. Procentul persoanelor cu venituri relativ scăzute, utilizând un prag cu baza anuală fixa
12. Procentul persoanelor cu venituri relativ scăzute înainte de transferuri (pe total și pe sexe)
13. Coeficientul Gini
14. Ponderea șomerilor pe termen lung (definiție data de Biroul Internațional al Muncii - BIM) în total șomeri (pe total și pe sexe)
15. Ponderea șomerilor pe termen foarte lung (24 de luni și peste) în total șomeri (pe total și pe sexe)
16. Rata de participare la educația primara (pe total și pe sexe)
Sursa de date pentru indicatorii 1-3 și 10-13 este INS, prin Ancheta bugetelor de familie. Indicatorul 9 va fi exprimat din Ancheta condițiilor de viața în gospodării a INS. Pentru indicatorii 4, 5, 6, 14, 15 datele sunt colectate și raportate de INS, prin Ancheta asupra forței de muncă în gospodării și din datele înregistrate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Indicatorii 7 și 16 sunt raportati, de asemenea, de INS, pe baza datelor Ministerului Educației și Cercetării. Indicatorul 8 va fi raportat pe baza datelor Ministerului Sănătății și Familiei.
Complementar cu lista de indicatori prezentată mai sus (adoptată de Consiliul European în anul 2001), sistemul de indicatori pentru monitorizarea saraciei și a excluziunii sociale va cuprinde și un set de indicatori care să surprinda specificul acestor fenomene în România. Acești indicatori vor fi construiti pe baza metodologiei de măsurare a saraciei, elaborata în anul 2001 de CASPIS în parteneriat cu INS, Banca Mondială, Institutul de Economie Naționala, Institutul de Cercetare a Calității Vieții și Universitatea București. Sistemul final de indicatori va fi definitivat prin consultare cu actorii relevanti. Nucleul setului suplimentar de indicatori, specific pentru România, cuprinde:
- rata saraciei, pe total populație și cu detaliere pe medii de rezidență, regiuni, sexe, tipuri de gospodării și grupe de vârsta;
- rata saraciei severe, pe total populație și cu detaliere pe medii de rezidență, regiuni, sexe, tipuri de gospodării și grupe de vârsta;
- profunzimea saraciei, pe total populație și cu detaliere pe medii de rezidență, regiuni, sexe, tipuri de gospodării și grupe de vârsta;
- profunzimea saraciei severe, pe total populație și cu detaliere pe medii de rezidență, regiuni, sexe, tipuri de gospodării și grupe de vârsta;
- severitatea saraciei, pe total populație și cu detaliere pe medii de rezidență, regiuni, sexe, tipuri de gospodării și grupe de vârsta;
- nivelul lunar al indicelui prețurilor de consum, pe total și defalcat;
- nivelul lunar al principalelor tipuri de venituri ale populației (veniturile salariale medii, pe total economie și pe ramuri, nivelul mediu al pensiilor etc.);
- starea autoperceputa de saracie (indicatori subiectivi);
- indicatori ai inegalitatii;
- rata mortalitatii infantile.
B. Pentru monitorizarea implementarii Planului indicatorii specifici sunt prezentați în cadrul cap. VIII pentru fiecare componenta sectoriala în parte, rezultatele efective urmând să fie raportate anual către CASPIS, în vederea completării bazei de date, în luna martie a fiecărui an, cu datele pentru anul anterior. Seturile finale de indicatori vor fi definitivate prin consultare cu actorii relevanti.
Culegerea datelor: surse și furnizori
Principalele surse de culegere a datelor sunt anchetele periodice efectuate de INS - Ancheta bugetelor de familie (ABF), Ancheta asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO), Ancheta asupra condițiilor de viața în gospodării (ACOVI), precum și alte anchete efectuate de INS. În completarea datelor obținute din anchetele INS vor fi utilizate și alte tipuri de date, printre care: Baza de date a localităților (BDL), date sectoriale, date de la autoritățile locale, date locale din rețeaua de asistența socială și anchete speciale de preevaluare de programe sau de evaluare de impact a măsurilor specifice Planului.
Anchetele speciale sunt realizate pe anumite grupuri excluse, precum romii, persoane/familii fără locuinta, "copiii strazii", copiii abuzati. Pentru a asigura o mai buna acuratete a datelor aceste studii detaliate vor avea loc o dată la 3 ani.
Datele sectoriale sunt cele deja raportate periodic în ministere, asa cum sunt datele din domeniile educației, sănătate, locuire și ocupare. Indicatorii culesi periodic sunt completati cu alți cativa indicatori agreati în urma procesului de consultare referitor la acțiunile sectoriale.
Datele de la administrația publică locală și din rețeaua de asistența socială se referă la informațiile raportate lunar privind persoanele eligibile și beneficiarii măsurilor/programelor sociale care au ca ținta indivizi, familii și grupuri multiplu excluse. Astfel de programe sunt venitul minim garantat (tintind problema saraciei extreme) și programele educaționale secundare cu impact asupra sănătății și educației (subvenții/cupoane pentru masa la cantina școlii) etc. Aceste date urmează sa alimenteze bazele de date județene.
Institutul Național de Statistica este principalul furnizor de date, prin anchetele sale. Toate anchetele existente ale gospodariilor adresează întrebări despre gospodărie și indivizi în măsuri diferite. Noi indicatori vor fi adaugati la anchetele periodice pentru a acoperi mai bine gama larga de aspecte cuprinsă în Plan. În momentul de fața anchetele Institutului Național de Statistica furnizează date insuficiente pentru monitorizarea saraciei și a implicatiilor sectoriale ale acesteia. Capacitatea acestuia de a furniza date relevante pentru dinamica saraciei și incluziunii sociale trebuie îmbunătățită. Este necesară suplimentarea cu secțiuni și indicatori a anchetelor sale astfel încât să se ofere o mai buna măsurare a veniturilor și a consumului, să se diversifice modalitățile de evidențiere a veniturilor și a cheltuielilor prin includerea de indicatori care să acopere specific aceste aspecte (venituri și cheltuieli) pentru categorii particulare, dar relevante de actori - întreprinzători din agricultura, întreprinzători din alte ramuri. În plus, datele oferite de INS trebuie să permită analize relevante pe regiuni și grupuri-ținta, care să ia în considerare aspecte relevante din domeniul ocupării și sănătății. În mod concret, actualele instrumente de măsurare a saraciei suferă de următoarele deficiente:
- Informația culeasa prin anchete nu corelează cu indicatorii agregati, estimati în Conturile naționale. Acest aspect sugereaza faptul ca informația culeasa prin anchete se referă numai la o mica parte a consumului gospodariilor (circa 50-55% din consumul populației estimat în Conturile naționale).
- Informația asupra consumului și veniturilor populației este puternic afectată de sezonalitate și de nepotrivirea dintre perioada de referința pentru culegerea datelor și frecventa veniturilor/cheltuielilor respective. Acest aspect poate conduce la erori de includere și excludere în categoria saracilor și deci la estimari eronate.
- Trebuie îmbunătățită metoda de culegere a informatiei privind: a) chiriile și valoarea locuințelor; b) valoarea de închiriere și valoarea de piața a stocului de bunuri durabile; c) autoconsumul nealimentar.
- La ora aceasta România nu dispune de un instrument care să permită corelarea veniturilor/consumului populației cu aspecte care țin de condițiile de viața, ocupare și aspecte legate de piața muncii, accesul la servicii, precum educația și sănătatea.
- Metodele de esantionare utilizate până în prezent nu sunt foarte eficiente. Volumul esantionului este foarte mare, dar datorită metodologiei utilizate estimarile sunt supuse unor erori relativ mari. În aceeași ordine de idei, în ciuda mărimii esantionului nu pot fi efectuate analize statistice subregionale.
- Sondajele în gospodării nu sunt acompaniate de instrumente care să permită culegerea de informații privitoare la prețurile din aria în care se desfășoară interviurile și nici la condițiile comunitare din respectivele arii.
- Datorită modului în care au fost concepute sondajul și esantionul acestuia datele sunt disponibile pentru analiza cu o întârziere mare față de momentul culegerii lor. Deoarece reprezentativitatea este asigurata numai de esantionul anual, rezultatele sunt disponibile abia în primavara-vara anului următor.
- Inexistenta unei practici regulate de diseminare a datelor primare către un grup permanent de utilizatori, format din reprezentanți ai academia (universități, institute de cercetare) și factori de decizie (ministere etc.) Aceste grupuri de utilizatori sunt o practica bine institutionalizata în toate țările din Europa (Anglia, Franța, Germania) și în multe dintre țările Europei Centrale și de Est (Bulgaria, Ungaria).
- Instrumentele existente nu sunt suficient de flexibile pentru a incorpora măsurarea efectelor unor noi măsuri de protecție socială (de exemplu, ajutorul social introdus în 1995 a fost măsurat cu ajutorul Anchetei integrate în gospodării începând abia cu 1997).
În concluzie, CASPIS considera ca necesară elaborarea unui nou instrument mai adecvat masurarii corecte și la timp a saraciei, simultan cu îmbunătățirea instrumentelor existente. Proiectarea noului instrument va fi realizată prin colaborarea dintre CASPIS, INS, Ministerul Dezvoltării și Prognozei, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și reprezentanți ai academia și va lua în considerare lipsurile enumerate anterior și necesitatea analizei dinamicii saraciei.

Capitolul 7 Ocupare

Evoluția ocupării în perioada 1990-2002

În anii '90 structura ocupării populației s-a schimbat esențial față de perioada anterioară. Tranzitia la economia de piața a influentat puternic gradul de ocupare a populației sub aspectul volumului și structurii și a determinat adaptarea unei noi politici a ocupării. Ocuparea forței de muncă a devenit una dintre zonele cele mai tensionate ale tranzitiei. România s-a confruntat cu o criza a ocupării forței de muncă, în condițiile declinului economic instalat în ultimul deceniu. Privatizarea și restructurarea economiei românești au influentat semnificativ piața muncii, determinând masive disponibilizari și apariția fenomenului de șomaj. Involutiile din economie au restrâns posibilitățile de ocupare; numărul populației active și ocupate și, respectiv, rata de activitate și de ocupare s-au redus, iar somajul s-a cronicizat.

● Scăderea dramatica a numărului de salariați: din 1990 până în 2000 numărul de salariați s-a redus la aproape jumătate.

● Persoanele eliberate din sistemul salarial s-au distribuit în următoarele direcții:

- Au trecut în șomaj. Într-o perioadă scurta a apărut un nivel substanțial al somajului, ajungând în 1999 la 11,8%, iar în 2000 la 10,5%, scăzând însă în 2001 la 8,6%.

- Au ieșit la pensie, adesea înainte de limita legală, fapt care a încărcat sistemul de asigurări sociale, fără ca întotdeauna să se fi produs și o detensionare corespunzătoare a pieței muncii: mulți pensionari cumulează pensia cu salariul.

- Destul de mulți, în lipsa locurilor de muncă "adevărate" cauta o sursa de câștig în economia subterana, cu costurile și riscurile specifice ale acesteia.

- În fine, unii s-au retras în ocupații agricole, practicând însă mai degraba o agricultura de supravietuire.

● Somajul la tineri este relativ ridicat, datorită lipsei de locuri de muncă disponibile. În ultimii ani (1996-2000) s-a produs chiar o reducere a ocupării grupelor foarte ținere de vârsta (15-24) de ani la 13,8% la 11,8%, paralel cu creșterea ponderii, până aproape de 10%, a persoanelor care au depășit vârsta de 65 de ani.

● Apariția unui larg segment de șomeri cronici. Datele statistice furnizate de Biroul Internațional al Muncii indica faptul ca durata medie a somajului tinde sa crească, fiind diferita pe grupe de vârsta. În anul 2000 aceasta a fost de 18 luni, în creștere cu 2 luni față de 1999; în același an 51,5% din numărul șomerilor BIM erau în șomaj de mai mult de un an, iar peste 24% de mai mult de 24 de luni.

● Rata totală de ocupare a populației (numărul persoanelor ocupate la 1.000 de locuitori) a scăzut continuu.

● La sfârșitul anului 2000 rata de activitate, respectiv proporția populației active civile în populația de 15 ani și peste, era de 52,4% și rata de ocupare a populației, respectiv proporția populației ocupate civile în populația de 15 ani și peste, era de 46,9 %.

● Sporul natural negativ a avut efecte negative asupra resurselor de muncă. La 1 ianuarie 2001 populația activa era cu circa 1.200 mii mai mica decât la sfârșitul anului 1990, când numara 10.840 mii persoane.

● Nu se înregistrează discrepanțe grave între sexe din punctul de vedere al ocupării. Populația ocupată este ușor majoritar masculina (circa 54,0% sunt bărbați). În ultimii 5 ani ai deceniului trecut a crescut însă rolul forței de muncă feminine în activitățile economice.

● Reducerea populației ocupate a fost un fenomen prezent pe întreg teritoriul tarii, diferențiat însă ca amploare și profunzime de la o regiune la alta, de la un județ la altul.

● Ca urmare a reducerii ratei de activitate a populației s-a înregistrat o creștere a sarcinii economice ce revine pe o persoană ocupată, exprimată prin raportul de dependenta economică, calculat ca raport dintre numărul persoanelor neocupate (inactive și în șomaj) ce revin la 1.000 de persoane ocupate.

● Și calitativ s-a deteriorat forta de locuri de muncă. A crescut rapid ponderea locurilor de muncă care nu cer vreo calificare. Cel mai mult a scăzut ponderea locurilor de muncă care cer o calificare medie. Astfel, somerii cu studii medii reprezentau 24,7% în 2000, dublandu-se ponderea acestora față de 1991. Ponderea șomerilor cu studii superioare a fost destul de schimbatoare în această perioadă, osciland între 1,5% și 3,2%.

● Deteriorarea calitativă a locurilor de muncă a dus la o erodare și mai accentuata a veniturilor provenite din ocupații economice.

Politica de creștere a ocupării populației în perioada 2002-2005

Sursele demografice ale creșterii cantitative a forței de muncă vor fi limitate. Populația totală se va reduce. În continuare rata de activitate va crește ușor, ca urmare a intrării în vigoare a

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, prin care perioada de viața activa se va prelungi treptat, pentru femei de la 57 la 60 de ani și pentru bărbați de la 60 la 65 de ani. Guvernul României acorda o atenție deosebită valorificării superioare a capitalului uman, atât prin perfecționarea profesională a salariaților, cat mai ales prin creșterea productivitatii muncii.

Evoluția ocupării va fi influentata de cativa factori. Pe de o parte, fluxul de investiții străine va genera noi locuri de muncă. Se asteapta ca întreprinderile mici și mijlocii să aibă, de asemenea, o contribuție pozitiva asupra creșterii gradului de ocupare, localizata mai ales sub aspectul muncii nesalariale. Pe de altă parte, continuarea procesului de restructurare și privatizare va induce presiuni asupra ocupării, generand noi disponibilizari. De asemenea, în ciuda unei cresteri economice relativ ridicate, piața locurilor de muncă rămâne tensionata, în principal din cauza structurii pe varste și profesii a șomerilor, care nu este identică cu cererile din economie. Din aceste considerente Guvernul României acorda o atenție deosebită recalificarii și reconversiei forței de muncă. Ca un rezultat agregat al acestor factori și ca urmare a politicii Guvernului, prognoza macroeconomica evidențiază posibilitatea reducerii pronunțate a ratei somajului, de la 10,5% în anul 2000 la 8-9% în 2005. În același timp este posibil ca productivitatea muncii sa sporeasca, ritmul sau de creștere putând fi, începând cu anul 2003, chiar peste ritmul de creștere a produsului intern brut, situandu-se constant la circa 5,5%.

Obiective PNAinc în domeniul ocupării

Obiectivul 1: Creșterea accesului la și a calității serviciilor de ocupare și formare profesională a tuturor celor care doresc sa devină activi pe piața muncii

Principalele servicii oferite solicitanților de locuri de muncă în vederea creșterii sanselor de ocupare sunt:

● informarea și consilierea privind cariera;

● medierea locurilor de muncă vacante;

● formarea profesională, care să răspundă solicitărilor de pe piața muncii;

● completarea veniturilor salariale ale angajaților;

● stimularea mobilitatii forței de muncă;

● stimularea angajatorilor pentru încadrarea în munca a șomerilor.

În vederea atingerii acestui obiectiv, următoarele acțiuni sunt avute în vedere:

a) extinderea numărului de centre de informare și consiliere din cadrul rețelei Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, modernizarea și dotarea acestora cu noi instrumente de lucru specifice;

b) organizarea anuală, la nivel național, a patru tipuri de burse de locuri de muncă: bursa generală adresată tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, bursa pentru absolvenții instituțiilor de învățământ, bursa pentru femeile aflate în căutarea unui loc de muncă și o bursa pentru persoanele cu handicap;

c) întocmirea unui plan de mediere pentru fiecare persoana aflată în căutarea unui loc de muncă;

d) medierea electronică a muncii, prin intermediul Internet, respectiv prin Serviciul electronic de mediere a muncii, accesibil la adresa www.semm.ro, unde agenții economici își pot anunta locurile de muncă vacante, iar cei ce doresc să se angajeze pot consulta lista ofertelor disponibile;

e) dezvoltarea și modernizarea întregului sistem informațional al pieței muncii;

f) organizarea cursurilor de formare conform planurilor anuale de formare profesională, elaborate în baza studiilor pe termen scurt privind necesitățile de forta de muncă pentru anumite sectoare/ocupații;

g) acordarea unei sume lunare neimpozabile persoanelor care primesc indemnizație de șomaj și care se angajează înainte de expirarea perioadei de șomaj. Aceasta suma lunară neimpozabila se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cuantum de 30% din indemnizația de șomaj primită în luna anterioară încadrării, până la sfârșitul perioadei pentru care persoanele erau îndreptățite sa primească indemnizație de șomaj;

h) promovarea mobilitatii ocupationale și geografice prin acordarea unor prime, astfel:

● prima de încadrare neimpozabila, egala cu nivelul a doua salarii minime brute pe țara în vigoare la data acordării, pentru persoanele care se încadrează în munca într-o localitate situata la peste 50 km de localitatea în care își au domiciliul;

● prima de instalare, egala cu nivelul a 7 salarii minime brute pe țara, pentru persoanele care, în perioada în care beneficiază de indemnizația de șomaj, se încadrează în munca într-o alta localitate, schimbandu-și domiciliul;

i) stimularea angajatorilor pentru încadrarea în munca a șomerilor prin:

● subvenționarea locurilor de muncă;

● acordarea de credite în condiții avantajoase în vederea creării de noi locuri de muncă;

● acordarea de diferite facilități.

Obiectivul 2: Crearea de locuri de muncă prin relansarea economică, dar și prin investiții în lucrări publice și stimularea activităților economice pe cont propriu

● Alocarea unor sume importante pentru activitatea de creditare în condiții avantajoase a micilor întreprinderi; programe de training și consultanța în vederea creșterii capabilității tehnice și organizatorice de a subcontracta activități de producție și servicii de la marile întreprinderi sau pentru inițierea unei afaceri

● Acordarea unor granturi pentru dezvoltarea sectorului privat în agricultura, industrie, turism, implementarea unor servicii de consultanța și asistența în afaceri reprezintă măsuri menite să asigure crearea de noi locuri de muncă pentru absorbtia persoanelor neocupate.

● Subvenționarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj a mai multor categorii de servicii, printre care:

- servicii publice de refacere și întreținere a infrastructurii, de ecologizare și de realizare a unor lucrări edilitare, organizate de autoritățile publice locale, de firme private sau organizații neguvernamentale, cu avizul administrației publice locale, în funcție de necesitățile și de cerințele înregistrate la momentul respectiv;

- servicii care cuprind activități de îngrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor, persoanelor varstnice, persoanelor cu handicap, organizate de autoritățile publice locale, organizații neguvernamentale și alte organisme în condițiile legii.

Obiectivul 3: Eliminarea de pe piața muncii a tuturor formelor de discriminare și stimularea încadrării în munca a unor categorii de persoane vulnerabile (romi, persoane cu handicap, femei, tineri absolvenți ai instituțiilor de învățământ fără experienta în munca, șomeri în vârsta de peste 45 de ani)

● Sporirea participării tinerilor la viața economică prin demararea Programului pentru inițierea unor incubatoare de afaceri (proiecte-pilot), vizând acordarea de sprijin sub diverse forme (consiliere, informare) pentru ținerii întreprinzători

● Acordarea de sanse egale tuturor tinerilor pe parcursul procesului educațional și restructurarea sistemelor de educație și instruire pentru tineret; dezvoltarea și diversificarea ofertei educaționale nonformale pentru tineret

● Facilitarea accesului tinerilor la informație. Proiectul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale "Informare și consiliere privind cariera" consta în crearea rețelei naționale de centre de informare și consiliere profesională: 227 de centre la nivelul agentiilor județene și locale pentru ocuparea forței de muncă, 500 de centre la nivelul unităților școlare și centrelor județene de asistența psihopedagogică și 47 de centre în cadrul direcțiilor pentru tineret și sport județene, respectiv a municipiului București.

● Adaptarea planului de școlarizare la cerințele de perspectiva ale pieței forței de muncă

● Începând cu anul 2001 se derulează la nivel național Bursa locurilor de muncă destinată absolvenților de învățământ, organizată de Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă. Prin Bursa locurilor de muncă organizată în anul 2001 (atât prin bursa generală, cat și prin bursa pentru absolvenți) au fost încadrați în munca un număr de 14.761 de tineri.

● Absolvenții pot beneficia, în mod gratuit, de programe de instruire, precum și de alte măsuri din programe de asistența internationala adresate cu precădere tineretului sau care vizează prevenirea și combaterea somajului (Leonardo, PAEM, RICOP, Programul PHARE 2000 "Coeziune economică și socială" etc.).

● Adoptarea în anul 2002 a Legii privind prevenirea și combaterea marginalizarii sociale. Prin aceasta inițiativa legislativă este reglementat accesul la un loc de muncă al persoanelor marginalizate social. Angajatorii care încadrează tineri, în condițiile unui contract de solidaritate, denumiți angajatori de insertie, încheie convenții cu Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă prin care aceasta se angajează sa ramburseze lunar salariul de baza stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Național de Statistica

● Adoptarea de măsuri ce privesc formarea profesională prin programele de educație compensatorie sau de a doua sansa pentru cei care au părăsit temporar sistemul formal al educației de baza.

Obiectivul 4: Creșterea ponderii măsurilor active Pentru anul 2002 se prevede creșterea ponderii măsurilor active de stimulare a ocupării forței de muncă în totalul cheltuielilor la 22,9%.

Obiectivul 5: Dezvoltarea parteneriatului social în promovarea ocupării

În vederea evaluării și monitorizarii acțiunilor privind ocuparea forței de muncă, în România a fost constituit un parteneriat social cuprinzator, partenerii sociali fiind implicați în elaborarea politicilor și strategiilor pentru punerea în aplicare a diferitelor programe din domeniul ocupării.

Obiectivul 6: Perfecționarea formării profesionale

● Îmbunătățirea învățământului profesional și tehnic

- Generalizarea profesionalizarii ca finalitate a tuturor formelor și structurilor de învățământ

- Dezvoltarea unui sistem de consiliere și orientare școlară și profesională

- Adoptarea unor programe de educație compensatorie sau de acordare a unei a doua sanse pentru cei care au părăsit temporar a sistemul formal al educației de baza

- Implementarea societății informationale prin sistemul educațional: informatizarea învățământului

- Dezvoltarea parteneriatului sistem educațional-sistem profesional, în contextul descentralizării sistemului educațional

- Anticiparea necesarului de competente, corespunzător schimbărilor care se previzioneaza pe piața muncii

● Îmbunătățirea formării profesionale continue

- Înlăturarea blocajelor din activitatea de formare profesională a adulților

- Asigurarea calității furnizorilor de formare (elaborarea de standarde ocupationale, autorizarea programelor de formare, evaluarea rezultatelor formării)

- Elaborarea de către patronate, împreună cu sindicatele, a planurilor anuale de formare profesională la nivel de întreprindere, prin care se va da posibilitatea salariaților sa participe la diferite forme de pregătire profesională

- Încurajarea instituțiilor de învățământ superior de a multiplica oferta de pregătire continua prin programe de tip postuniversitar

Obiectivul 7: Reducerea somajului de lungă durata

● Pentru anul 2002 se prevede stimularea încadrării în munca a minimum 42% din numărul șomerilor în primele 6 luni de la data intrării în șomaj.

● Persoanele disponibilizate colectiv, care prezintă un risc mare de a deveni șomeri de lungă durata, beneficiază de următoarele tipuri de măsuri active: cursuri de calificare/recalificare; servicii de ocupare-mutare; creare de locuri de muncă în activități în folosul comunității; asistența și consultanța pentru începerea unei afaceri; servicii de dezvoltare economică locală; incubatoare de afaceri.

● Stimularea persoanelor pentru a se încadra în munca înainte de expirarea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj

● Stimularea angajatorilor, prin subventionare directa, pentru crearea de locuri de muncă pentru somerii din categoriile cele mai defavorizate. Astfel, pentru persoanele din rândul șomerilor de peste 45 de ani sau pentru somerii intretinatori unici de familie angajatorii primesc din bugetul asigurărilor de șomaj, pe o perioadă de 12 luni, o sumă egala cu un salariu minim brut pe țara pentru fiecare persoana angajata din această categorie, cu obligația menținerii contractului individual de muncă pe o perioadă de minimum 2 ani.

● Susținerea financiară a încadrării persoanelor din rândul șomerilor în vederea realizării unor lucrări de interes comunitar

● Determinarea angajatorilor de a identifica forme flexibile de muncă, cu norme parțiale de lucru și cu posibilitatea menținerii în munca a persoanelor varstnice, precum și a retragerii progresive a lor de la locurile de muncă pe care le-au ocupat

● Subvenționarea angajatorilor care încadrează în munca, pe perioada nedeterminată, șomeri în vârsta de peste 45 de ani și șomeri intretinatori unici de familie. Angajatorul va primi lunar, pe o perioadă de 12 luni, o sumă egala cu un salariu minim brut pe țara în vigoare, pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, cu obligația de a o menține în munca cel puțin 2 ani.

● Urmărirea aplicării de către angajatori a legislației existente privind excluderea discriminarii pe criterii de vârsta prin înlăturarea oricăror restrictii de vârsta la angajarea de noi lucrători.

Obiectivul 8: Creșterea ocupării persoanelor din categoriile defavorizate, cu risc de a fi obiect al discriminarii: persoane cu handicap sau în incapacitate de muncă; persoane de etnie roma

Obiectivul 9: Combaterea muncii fără forme legale

Capitolul 8 Educație

Educația reprezintă un element-cheie al prevenirii riscului saraciei și al excluziunii sociale, al asigurării dezvoltării umane și al promovării unei societăți incluzive.

Sistemul școlar românesc este relativ bine inchegat instituțional, organizat pe baze moderne, dar a fost afectat sever în perioada de tranzitie, pe de o parte, de menținerea unei subfinantari cronice, iar pe de altă parte, de socul transmis de procesele de dezorganizare care au afectat întreaga societate românească. Suplimentar, el face fața provocarii adaptării la o societate aflată în rapida schimbare. La confluenta dintre o societate aflată sub puternicul stres al multiplelor crize și o școala care își găsește încă cu greutate resursele de răspuns la multiplele provocari, s-a produs o erodare a semnificatiei participării școlare, caracteristica tocmai segmentelor sarace ale societății. La rândul sau, aceasta este un factor important al perpetuarii saraciei și excluziunii sociale.

Problemele-cheie ale sistemului școlar din perspectiva prevenirii saraciei și excluziunii sociale

1. Un număr de copii inacceptabil de ridicat nu sunt cuprinși deloc în sistemul de învățământ. Ei sunt copii lipsiți de acte de identitate (mai ales din unele comunități de romi), copii traind în familii dezorganizate social și confruntate cu saracia extrema sau copii cu handicap.

2. Nefinalizarea ciclului școlar obligatoriu din cauza abandonului și/sau esecului școlar. Rata de participare în gimnaziu a fost de 94% pentru 1999/2000. După o scădere substantiala a participării la ciclul elementar și gimnazial în anii 1990-1996, în ultima perioadă s-a produs o redresare a situației. Saracia extrema și dezorganizarea socială, ca surse principale ale abandonului și esecului, sunt amplificate de deficientele interne ale procesului școlar.

3. Degradarea performantei sistemului de învățământ obligatoriu. În anul 1997, la testele internaționale pentru elevii din ultima clasa de gimnaziu România se plasa pe penultima poziție în Europa, înaintea Turciei, în ceea ce privește cunoștințele elevilor din ultima clasa a învățământului obligatoriu.

4. Un decalaj încă departe de a fi absorbit între pregătirea oferită de școala și cerințele societății românești în schimbare rapida. Dacă sistemul universitar s-a adaptat mai rapid la noile nevoi ale pieței muncii, învățământul secundar, mai ales cel vocational, nu a reușit încă să ofere un răspuns adecvat la cerințele unei piețe a muncii aflate ea însăși într-un stres urias generat de căderea economiei. Și mai puțin însă școala a reușit să ofere pregătirea necesară unei participari sociale active, evitării angajării în ciclul saraciei și excluziunii sociale, confruntarii eficace cu noile provocari: creșterea violenței și a delincventei, drogurile.

5. O criza a pregătirii profesionale preuniversitare, ca reflectare a scaderii cererii pe piața muncii a cadrelor cu calificare medie. Dacă criza actuala a economiei nu a stimulat pregătirea profesională la nivelurile medii, acest deficit de pregătire școlar-profesională va afecta relansarea economiei. Neparticiparea la învățământul postobligatoriu se menține încă ridicată. Proporția tinerilor care nu reușesc să obțină o alta diploma decât cea de capacitate se plaseaza în jurul a 15-16% dintr-o generație.

6. Accentuarea polarizarii educaționale care va deveni unul dintre factorii cei mai importanti ai polarizarii sociale viitoare. Dacă, pe de o parte, participarea la învățământul superior a crescut rapid (aproximativ 25% dintr-o generație urmează astăzi cursuri universitare), a crescut în același timp proporția tinerilor care se retrag din procesul școlar înainte de a obține o pregătire școlar-profesională finala. Se prefigureaza riscul fragmentarii generațiilor ținere în doua segmente: cei care urmează studii universitare și cei care nici măcar nu ajung la liceu sau școala profesională.

7. Accentuarea inegalitatii oportunitatilor de participare școlară. Accentuarea polarizarii social-economice a adancit inevitabil inegalitatea de sanse educaționale. O sursa suplimentară a creșterii inegalitatii sanselor o reprezintă adâncirea decalajului rural/urban. Școala în mediul rural se confrunta în mod special cu probleme grave: starea precara a clădirilor, dotarea rudimentara cu material didactic, lipsa cadrelor didactice calificate în multe zone rurale, distanțe mari până la școala, dificultăți de a participa la formele secundare de învățământ, plasate predominant la oraș, în lipsa unor facilități suficiente de cămine.

8. Deficit în interactiunea dintre școala și comunitate. Pe de o parte, școala și-a redus capacitatea de a influența familia și comunitatea, pentru a dezvolta o atitudine suportiva pentru participarea școlară, iar pe de altă parte, comunitatea susține încă într-o măsura insuficienta școala.

Grupuri vulnerabile

Un punct tare al sistemului nostru de învățământ îl reprezintă inexistenta unor disparitati de gen. Participarea școlară a fetelor tinde chiar, la anumite niveluri, să fie superioară celei a baietilor.

Principalele grupuri de risc școlar sunt:

- populația de romi, datorită cumulării unor condiții adverse ca saracia severă și persistenta unor strategii traditionale de a face fața dificultăților care au ca rezultat nesustinerea participării școlare;

- familiile care se confrunta cu o saracie extrema, lipsite de cele mai elementare condiții de viața, inclusiv de locuinta;

- familii din zonele sarace caracterizate totodată de importante procese de dezorganizare/degradare socială;

- zonele rurale izolate și sarace cu acces scăzut la o educație de calitate, cu acces dificil la învățământul secundar;

- copiii cu handicap: neinscriere școlară (cazuri mai rare), întârzieri în înscriere (cazuri de înscriere de abia după vârsta de 9-10 ani), educație școlară insuficienta în raport cu propriile posibilități.

Obiectivele PNAinc în domeniul educației

Obiectivul 1: Asigurarea înscrierii cvasitotale a copiilor de vârsta școlară în sistemul școlar

● Identificarea tuturor copiilor de 7-8 ani cu risc de a nu fi înscriși la școala și asigurarea înscrierii lor, precum și a copiilor care au depășit deja vârsta de înscriere (termen: octombrie 2003 - Ministerul Educației și Cercetării și autoritățile publice locale)

● Soluționarea rapida a cazurilor de lipsa a actelor de identitate ale copiilor (termen: decembrie 2002 - autoritățile publice locale și Ministerul de Interne)

Obiectivul 2: Scăderea spre zero a abandonului școlar în ciclul obligatoriu în următorii 5 ani

● Susținerea în continuare a programului pentru asigurarea manualelor și rechizitelor gratuite pentru copiii din familiile sarace

● Asigurarea transportului în zonele cu distanțe casa-școala mari și acolo unde nu exista cadre didactice calificate

● Explorarea posibilităților de a oferi servicii sociale și educaționale secundare pentru copiii cu risc ridicat de abandon/esec: masa gratuita, suport suplimentar pentru pregătirea școlară

● Creșterea eficientei acordării burselor școlare

● Activizarea relatiei școala/comunitate:

- Creșterea implicarii profesorilor în relația cu părinții și comunitatea

- Angajarea de asistenți sociali în școlile din mediile sociale cu risc ridicat

- Dezvoltarea relatiei școala-autorități publice locale

- Creșterea implicarii serviciilor comunitare de asistența socială în susținerea participării școlare

● Îmbunătățirea conținutului învățământului pentru a-l face mai relevant pentru funcționarea socială performanta a copiilor

- Creșterea ponderii și calității disciplinelor aplicative pentru oportunitatile economice ale zonei și pentru viața moderna

- Formarea pentru sectoarele vieții sociale devenite înalt relevante: calculatoare cu principalele lor aplicații, limbi străine

- Accentuarea pregătirii copiilor pentru funcționarea într-o societate incluziva

- Modernizarea rapida a metodelor de invatare

- Program special de creștere a atractivității activităților școlare

- Creșterea gradului de "democratizare" a școlii

● Creșterea sanselor de participare în formele de învățământ postobligatoriu a copiilor din mediile defavorizate, ca mijloc de creștere a motivatiei participării școlare

Obiectivul 3: Relansarea învățământului postobligatoriu, cu un accent special pe conceptia învățământului tehnic și profesional

● Reconsiderarea filozofiei examenului de capacitate: el nu trebuie să devină o bariera pentru continuarea educației și nici o formă de accentuare a diferențelor de oportunitati, ci o încheiere a ciclului obligatoriu care deschide angajarea în formele de învățământ secundar și superior, inclusiv pentru educație continua și deschisă (termen: ianuarie 2003 - Ministerul Educației și Cercetării)

● Elaborarea unei strategii a învățământului tehnic și profesional, cu accent special pe suportul pregătirii pentru profesiile agricole și invecinate (termen: ianuarie 2003 - Ministerul Educației și Cercetării)

● Creșterea ponderii învățământului profesional în cadrul învățământului postobligatoriu

● Dezvoltarea unor componente importante ale curriculumului în parteneriat cu comunitatile locale. Acest lucru trebuie să fie practicat atât în învățământul gimnazial, cat mai ales în învățământul tehnic și profesional, dar și în cel liceal.

● Creșterea relevantei pentru funcționarea socială a învățământului postobligatoriu: capacități pentru participare socială activa, promovarea valorilor unei societăți incluzive, pentru prevenirea riscurilor societății moderne: violenta, alienare, delincventa, consum de droguri

● Formarea capacităților necesare unei economii bazate pe cunoaștere

● Creșterea sanselor de acces la învățământul secundar a copiilor din zone defavorizate (din mediul rural, populația de romi, segmentele sarace, persoanele cu handicap)

- O politica special orientata a burselor sociale

- Cămine pentru copiii din zone geografice indepartate, dar și pentru cei care provin din familii confruntate cu lipsa condițiilor elementare de viața

Obiectivul 4: Într-o perioadă de 10 ani va trebui sa ne apropiem de situația în care toți ținerii sa fi parcurs un ciclu școlar finalizat cu o specializare profesională

Obiectivul 5: Reabilitarea sistemului școlar din mediul rural

● Reabilitarea clădirilor

● Modernizarea condițiilor de învățământ

● Asigurarea unui corp profesoral calificat și motivat

● Asigurarea transportului pentru copiii care locuiesc la distanțe mari de școala

Obiectivul 6: Asigurarea accesului la formarea continua

● Dezvoltarea unor programe de corectare a deficitului de școlarizare a generatiei ținere (în mod special cea de 16-30 ani) generat de criza tranzitiei

● Programe continue de corectie a deficitului de educație produs de funcționarea normală a sistemului de învățământ

Obiectivul 7: Creșterea funcției școlii de orientare școlară și profesională

Orientarea școlară și profesională eficienta are un rol cheie în stimularea motivatiei învățării și în formarea unor rute școlare stimulative. Ea este, în consecința, un puternic antidot al polarizarii educaționale.

Obiectivul 8: Promovarea egalității de sanse educaționale ca instrument esențial al diminuării polarizarilor sociale

● Creșterea sanselor de acces la educație al copiilor din mediile sociale defavorizate

● Dezvoltarea unui sistem de învățământ deschis, cu sanse educaționale pe tot parcursul vieții

● Sprijin pentru accesul la învățământul secundar al copiilor proveniți din mediile defavorizate: gratuități la manuale și rechizite, burse sociale, internate pentru copiii veniti din alte localități

Obiectivul 9: Generalizarea participării la anul de pregătire pentru școala din învățământul preșcolar (termen: creșterea participării către 90-95% în 2004)

Obiectivul 10: Promovarea educației incluzive pentru copiii cu handicap

Obiectivul 11: Creșterea capacității școlii de a promova incluziunea socială

● Prezenta în curriculum a elementelor de formare pentru o societate incluziva

● Organizarea în cadrul școlii a unor programe de activitate orientate special pentru formarea capacităților de incluziune socială

Obiectivul 12: Creșterea semnificatiei personale și profesionale a școlii

● Îmbunătățirea conținutului școlar și a tehnicilor de predare în asa fel încât activitatea învățării sa crească

● Creșterea implicarii școlii în activități de timp liber

● Creșterea implicarii părinților în conducerea școlii și în activități de suport pentru școala

Capitolul 9 Sănătate

Probleme ale stării de sănătate

Programul guvernamental în acest domeniu pornește de la faptul ca îngrijirea sănătății trebuie să fie un bun social colectiv, accesibil tuturor cetățenilor României, indiferent de capacitatea lor de a plati, pe fondul asigurării unui acces liber și echilibrat la serviciile de sănătate.

Indicatorii stării de sănătate a populației exprima o situație critica, România aflându-se la mulți dintre ei pe ultimele locuri din Europa:

● Mortalitate infantila, mortalitate maternă, incidența anemiei la copii și la mame, boli cu transmisie sexuală sau cu alte forme de transmisie (sifilis, hepatita, SIDA)

● Stare de sănătate advers afectată de cumularea de boli insuficient tratate și de condiții nesanatoase de viața

● Starea proasta a dentitiei, în mod special la tineri

● Frecventa morții evitabile (înainte de 65 de ani)

● Frecventa ridicată a accidentelor datorate neglijentei personale, lipsei de supraveghere a copiilor, deficitului de control asupra factorilor de risc: calitatea produselor, condiții naturale și sociale de risc

● Neimplicarea medicului de familie în controlul preventiv al pacientilor în localitățile din provincie și în zonele puțin accesibile.

Patternul stării de sănătate exprima efectul combinat al unor factori distincti:

● Saracia, prin lipsa de resurse financiare, generează alimentație deficitara, condiții mizere de locuit, lipsa de acces la condiții de igiena elementara, inclusiv la apa potabilă.

Incidența bolilor produse direct de saracie - tuberculoza, anemii - a cunoscut o creștere exploziva.

● Dezorganizarea socială generează abandonul grijii față de propria sănătate și mai ales de sănătatea copiilor, stiluri nesanatoase de viața, deficit de cultura și educație sanitară.

În ultimele decenii a crescut incidența bolilor generate de dezorganizarea socială și de deficitul de cultura a unei vieți sanatoase: boli transmisibile sexual, boli datorate lipsei de respectare a regulilor de igiena, alcoolism, consum de droguri, tutun, accidente insuficient prevenite.

● Deficitul de acces la serviciile medicale

Exista trei mari surse ale limitării accesului la serviciile medicale:

- costurile economice directe sau colaterale implicate care nu pot fi susținute de resursele financiare precare ale unui segment foarte larg al populației. În mod special costul medicamentelor reprezintă o sursa importanța a deficitului de îngrijire medicală;

- o anumită confuzie în aplicarea legislației privitoare la sistemul de asigurări de sănătate, precum și deficitul de mediatizare a modului de acces la asistența medicală fac ca persoane din unele categorii cu risc social ridicat sa nu beneficieze în mod practic de serviciile de asistența sanitară necesare. La acestea se adauga și anumite neclaritati în definirea pachetului minimal de servicii sanitare la care întreaga populație ar trebui să aibă acces;

- ambiguitatile de organizare ale sistemului de asistența medicală, cuplate cu resursele limitate, generează inegalitati accentuate în acoperirea cu servicii medicale a unor zone geografice (localități depărtate) sau sociale (concentrarile de saracie).

● Deficitul serviciilor de preventie și tratament ambulatoriu

Reforma sistemului de sănătate a pus la baza sa obiectivul schimbării accentului de la spitalizare și tratament scump înalt specializat la preventie și tratament ambulatoriu. Acest obiectiv nu a putut fi însă atins. Era de asteptat ca în alocarea resurselor, sever limitate, câștig de cauza a avut segmentul înalt specializat al sistemului medical, care fusese ignorat sever în trecut și care, suplimentar, conține specialiștii cu prestigiu din sistem. Asa se face ca tocmai tratamentul în comunitate, preventiv și curativ, a fost neglijat, intrand chiar într-o rapida degradare.

● Dispariția sistemului de îngrijire medicală bazat pe teritorialitate a lăsat slab sau deloc acoperite o serie de zone: zonele rurale, mai ales cele izolate, zonele sarace și mai ales cele dezagregate social, zonele locuite de romi. Introducerea sistemului medicului de familie a agravat situația, distrugand sistemul teritorialitatii.

Grupuri sociale cu deficit de acces la serviciile medicale

● Familii a căror saracie este accentuata de dezorganizarea socială

● Familiile cu mulți copii

● Romi

● Locuitori saraci ai zonelor rurale izolate care nu au bani nici să se deplaseze la sistemul medical de la oraș

● Persoanele fără loc de muncă și lipsite de un venit constant

● Persoane fără locuinta (homeless).

Servicii de asistența medicală critice cu deficit de acces

● Femei însărcinate/mame/nou-născuți

● Copii din familii sarace, dezorganizate, inclusiv din familiile de romi

● Lipsa de acces la mijloacele de planificare familială

● Insuficienta acoperire cu servicii medicale a situațiilor de boala cronica.

Obiective strategice

Obiectivul 1: Dezvoltarea unor servicii medicale integrate

Asistența primara și de prevenire, de specialitate în ambulator, în spital și de urgenta, în scopul creșterii calității ingrijirilor, precum și realizării unui raport cost-eficienta corespunzător

Obiectivul 2: Asigurarea accesului tuturor cetățenilor la un pachet minimal de servicii de sănătate atât prin soluționarea clara a situației persoanelor neasigurate, cat și a zonelor slab acoperite

Obiectivul 3: Reconstruirea unor forme de asistența socială teritorială

● Dezvoltarea unor rețele coordonate de îngrijiri medicale, sociale și comunitare la nivel local, prin asistentul comunitar (social), moase, infirmiere

● Crearea de centre sociomedicale în întâmpinarea persoanelor aflate în situație de risc: pensionari, persoane cu handicap, persoane fără adapost, victime ale violenței în familie

Obiectivul 4: Ameliorarea indicatorilor de mortalitate și morbiditate

În mod special vor fi derulate 32 de programe naționale și se va dezvolta rețeaua serviciilor de sănătate publică prin schimbarea raportului sectoarelor spitalicesc-extraspitalicesc și crearea cadrului legal de control privind utilizarea banilor din programele naționale de sănătate.

Obiectivul 5: Creșterea accesului la asistența medicală pentru segmentele de populație defavorizate: populația din mediul rural, din segmentul sarac, persoanele neasigurate etc.

Obiectivul 6: Elaborarea unei politici naționale în domeniul medicamentului: înscrierea prioritara a medicamentelor românești pe lista medicamentelor gratuite și compensate

Obiectivul 7: Susținerea dezvoltării culturii sanitare printr-o larga varietate de mijloace

Obiectivul 8: Accesul universal la planificarea familială

Obiectivul 9: Prevenirea imbolnavirilor transmisibile și netransmisibile cu caracter de masa

Obiectivul 10: Supravegherea medicală activa a mamei, copilului, familiilor-problema și a persoanelor fără locuinta

Obiectivul 11: Înființarea unor centre (servicii) teritoriale de îngrijiri preventive și medico-sociale cu caracter de asistența publică destinate grupelor de persoane cu risc înalt de boala, incapacitate sau dependenta

Obiectivul 12: Dezvoltarea ingrijirilor destinate persoanelor vulnerabile la domiciliu, în stationare/cămine de zi, prin rețele sociale și în instituții cu paturi devenite disponibile prin reorganizarea teritorială a unităților subordonate Ministerului Sănătății și Familiei

Obiectivul 13: Reinfiintarea specialitatii de asistent medical de ocrotire/asistența socială, cuprinzând 2 poli: ocrotire copii și geriatrie

Capitolul 10 Locuire

Asigurarea accesului la o locuire adecvată reprezintă o preconditie pentru exercitarea unor drepturi fundamentale de care trebuie să beneficieze orice persoană. A nu avea o locuinta și/sau acces la o locuire adecvată este sinonim cu saracia extrema, reprezentând un deficit cronic de mijloace și oportunitati, o manifestare a excluziunii sociale severe. Asigurarea accesului la locuire reprezintă un element esențial al incluziunii sociale.

Locuirea adecvată se referă atât la faptul ca orice individ/familie trebuie să aibă o locuinta, cat și la calitatea și confortul asigurate de locuinta, precum și la spațiile, utilitatile și bunurile publice adiacente locuinței.

Problemele sociale ale locuirii

1. Prefigurarea unei crize a locuințelor în mediul urban Dacă în anii '70 România se apropiase de lichidarea crizei locuințelor, scăderea dramatica a construcției de locuințe în mediul urban, mai ales după 1989, prefigureaza aici o noua criza a locuințelor. În condițiile scaderii masive a veniturilor populației, retragerea statului din susținerea construirii de locuințe face ca cea mai mare parte a populației urbane care are nevoie de o locuinta sa nu dispună de sursele financiare necesare. Începând cu 1993, pe fondul scaderii finanțării acestui sector de la bugetul de stat ponderea locuințelor construite din fonduri publice a scăzut la 19,4% (în medie/an), iar în intervalul 1997-2001, la circa 7,5%. Pe acest fundal și ca urmare a costurilor mari de realizare a unei locuințe noi în mediul urban (300-400 dolari S.U.A./mp și prețul mare al terenului) s-a produs o scădere semnificativă a construcției de locuințe din mediul urban, în raport cu mediul rural: de la 14,6% în 1990 la aproape 6,5% în 2000. Drept urmare, locuintele construite din fondurile populației în intervalul 1990-1999 s-au realizat predominant în mediul rural (în medie în jur de 75%).

În aceste condiții, persoanele care au nevoie (tineri, persoane venite din mediul rural, cei care datorită unor împrejurări și-au pierdut locuinta) se găsesc adesea în imposibilitatea cumpărării/construirii unei locuințe.

Datorită unei migratii mai accentuate spre mediul rural, caracteristica ultimului deceniu, presiunea lipsei de locuinta în mediul urban a fost într-o oarecare măsura relaxata. Relansarea economiei va crește însă presiunea cererii de locuințe în mediul urban.

Criza locuirii în mediul urban ia doua forme. În primul rând, supraaglomerarea. Densitatea locuirii este în România mai mare decât în celelalte tari în tranzitie, mai ales în mediul urban. O tendinta pozitiva se contureaza însă: suprafața locuibilă a locuințelor nou-construite a crescut de la 47 mp în 1994 la 57,9 mp în 1999. Trebuie însă sa tinem seama ca cele mai multe construcții de locuințe au fost realizate de către segmentul prosper al populației. În al doilea rând, creșterea rapida a numărului de persoane fără locuinta, traind în strada sau în condiții improvizate, de mizerie. După 1989 s-a declansat un proces necontrolat de pierdere a locuinței prin evacuare/expropriere: familii aruncate în strada datorită restitutiei proprietății, confiscarea locuinței pentru a acoperi datoriile acumulate la întreținere, dar și deposedarii prin infracțiunile de înșelăciune și abuz. Aceste fenomene se datorează lipsei unei legislații ferme care să protejeze interesele chiriașilor.

2. Accesul la locuinta a segmentului sarac este, în mod special la oraș, extrem de scăzut.

Deși nevoia de locuințe este foarte mare, depasind de 20 de ori actualul ritm anual de construire, cererea efectivă este destul de redusă datorită atât veniturilor scăzute ale populației, cat și unor scheme functionale de creditare puțin fezabile pentru populația saraca, dar nu numai. Costurile achiziționării unei noi locuințe sunt exorbitante în raport cu posibilitățile populației. În luna ianuarie 2001 exista un număr total de 206.882 cereri, din care 36,5% pentru închiriere, 35,0% locuințe sociale și doar 23,9% locuințe proprietate; aproximativ 60% dintre cereri erau formulate de persoane căsătorite care aveau cel puțin un copil în întreținere*1).

Accesul populației sarace la o locuinta este paralizat și de lipsa unui fond de locuințe sociale. Programul de construcții de locuințe sociale este foarte modest în raport cu nevoile, mai ales datorită limitării fondurilor disponibile. La aceasta se adauga și absenta unor locuințe ieftine și a unui program de construire de locuințe ieftine, accesibile categoriilor salariale de nivel mediu/submediu și tinerilor, care a agravat criza socială a locuirii la orașe.

În 1998 a fost creata Agenția Naționala pentru Locuințe (ANL) ca instituție de interes public, în scopul stimulării construcției de noi locuințe, dar și a procesului de reabilitare și consolidare a clădirilor existente. Gandita ca motor al relansarii construcției de locuințe, inițial scopul agenției a fost de a oferi locuințe de calitate înaltă la prețuri accesibile, prin utilizarea unor linii de credit cu dobânda subventionata. Deși ANL nu a vizat îndeosebi grupul celor saraci, grupul-ținta gandit inițial l-a constituit clasa mijlocie/salariala. Impactul programelor ANL este însă unul marginal, adresabilitatea lor fiind deturnata către cei care au mijloace financiare consistente.

------------

*1) Inventariere realizată de MLPTL-DGCL în ianuarie 2001.

3. Degradarea fondului locativ

Originea principalelor deficiente ale clădirilor de locuit provine din calitatea slabă a construcției și din neglijarea îndelungată a întreținerii lor. Cele mai mari probleme le ridica blocurile de locuințe: circa 2,5 milioane locuințe (aproximativ 35% din totalul locuințelor ocupate, reprezentând însă marea majoritate a locuințelor urbane) necesita reabilitarea infrastructurilor. Presupunand ca întregul fond de locuințe va mai supravietui încă 20 de ani, majoritatea acestora va servi doar ca adapost și nu va corespunde unei locuințe decente, dacă nu se vor face eforturi considerabile și nu vor fi mobilizate resursele necesare renovarii și întreținerii, consecutiv cu realizarea de noi locuințe.

Proporția condițiilor precare de locuire este ridicată și, predictibil, într-o creștere rapida. Deconectarea de la utilitatile publice reprezintă un factor de deteriorare rapida a locuințelor.

Managementul deficitar, mai ales al spațiilor comune, și slabă implicare în reabilitarea ansamblurilor de locuințe colective sunt factori care au accentuat degradarea locuințelor.

4. Criza costului utilităților publice

În ultimii ani a apărut o noua problema: accesul dificil la utilitatile publice. Doi factori au generat aceasta problema:

- degradarea infrastructurii sistemului de furnizare ori falimentul companiilor furnizoare (situație intalnita în orașele mici), caz în care sunt afectați atât saracii, cat și nonsaracii;

- capacitatea financiară scăzută a unei importante părți a populației de a acoperi costurile pentru utilitatile publice, ca urmare atât a scaderii veniturilor reale după 1989, cat și a creșterii excesive a costurilor de producție și distribuire a utilităților publice (acoperirea ineficientei de către populație).

Scăparea de sub control a costurilor de furnizare a utilităților publice a aruncat pe umerii populației sarace o povara greu suportabila. Deși veniturile reale ale populației au scăzut dramatic după 1990, cheltuielile de întreținere (achitarea utilităților publice îndeosebi) au crescut cu circa 40% din 1990 până în 2000. În aceasta situație, o parte importanța a populației se confrunta cu mari datorii la plata cheltuielilor de întreținere, sporind atât riscul evacuarii forțate (în cazul unor datorii foarte mari și greu rambursabile), cat și riscul de deconectare a întregului bloc/asociație de locatari de la furnizarea unor utilități, datorită sistemului colectiv de furnizare a utilităților publice.

În luna mai 2000 23,9% (≈'98 820.000) din familiile care locuiau la acea data în blocuri aveau datorii la întreținere pe mai mult de 3 luni*2). Aproximativ 68% din familiile "datornice" locuiesc în orașe mari, de peste 100.000 locuitori. Venitul mediu al gospodariilor cu datorii la întreținere a fost de circa 135 dolari S.U.A. Aceeași situație o regasim și la nivelul anului 2002*3). Cheltuielile medii de întreținere a locuinței pentru o familie de 4 persoane (apartament cu doua camere, confort 1, București) au fost de aproximativ 2 milioane lei în ianuarie 2001 (≈'98 65 dolari S.U.A.). În București 75% din cei aproximativ 100.000 restantieri (18,2% din totalul proprietarilor) au datorii cuprinse între 1 și 5 salarii medii nete.

-----------

*2) Barometrul de opinie realizat de OSF în luna mai 2000.

*3) Conform datelor Federației Asociațiilor de Proprietari din România.

5. Finanțarea politicilor de locuire după 1990 a fost una marginala, atât în ceea ce privește angajarea de fonduri publice, cat și a altor surse private. În afară sumelor din fonduri publice alocate pentru construcția de locuințe, anual mai sunt realizate și alte cheltuieli relative la locuire*4), însă și acestea sunt mici și accidentale.

------------

*4) Cifre pentru anul 2000, conținute în Legea bugetului de stat pe anul 2000.

Structurile administrației publice locale au avut o implicare slabă și un impact marginal în ameliorarea problemelor de locuire. Între 1996-1999 cheltuielile legate de sectorul locuințelor și al lucrărilor publice în bugetele locale au fost în medie de circa 39,1%, însă o foarte mica parte dintre aceste fonduri au mers către locuire, cea mai mare parte fiind destinată reparatiei și întreținerii drumurilor.

Grupuri de risc

Riscul de a nu avea o locuinta (adecvată) este generat îndeosebi de următorii doi factori:

1. venituri reduse pe membru de familie, ca urmare a somajului/somajului cronic, a lipsei oricărei ocupații, situație generata atât de factori structurali, cat și individuali; o asemenea situație poate merge de la lipsa locuinței (persoane/familii care niciodată nu au avut o locuinta) și inadecvarea acesteia (supraaglomerare sau locuinta degradata) și până la pierderea locuinței, ca urmare a evacuarii datorită imposibilității achitării cheltuielilor asociate cu întreținerea (și/sau chiria) sau deposedarii criminale;

2. deficit de protecție socială și politica de locuire neadecvata în raport cu cerințele tranzitiei au generat o vulnerabilitate crescută a unor grupuri sociale (unele dintre ele fiind tradițional vulnerabile).

Drept urmare a acțiunii conjugate sau separate a acestor doi factori, sunt afectați de lipsa unei locuințe, locuinta și locuire inadecvata îndeosebi indivizii și familiile din mediul urban (dar nu numai) care au venituri mici și foarte mici, drept pentru care:

- nu își pot permite schimbarea locuinței, în condițiile în care actuala locuinta devine inadecvata;

- nu pot beneficia de locuinta socială din cauza numărului redus al acestor locuințe;

- nu își pot achită cheltuielile de întreținere, situație în care risca să fie evacuati sau să le fie întreruptă furnizarea unor utilități publice, caz în care (datorită sistemului colectiv de furnizare) suferă de cele mai multe ori și locatarii (vecinii) care își plătesc întreținerea;

- nu sunt asistați atunci când vor sa vândă locuinta actuala (inaccesibila datorită costurilor de întreținere) și să se mute într-una accesibila.

Principalele categorii sociale vulnerabile sunt constituite de:

- grupurile care tradițional se confrunta cu un risc ridicat de saracie și excluziune socială și îndeosebi:

● o parte importanța a celor de etnie roma;

● familiile cu mulți copii;

● familiile dezorganizate;

● familiile monoparentale;

● familiile cu persoane aflate în șomaj de lungă durata;

- grupuri care se confrunta cu situații dificile în ceea ce privește locuirea, unde cauzele sunt complexe însă nu în mod necesar cvasispecifice locuirii:

● familiile strazii, care trăiesc în adaposturi improvizate în parcuri, în apropierea gropilor de gunoi, în ghenele de gunoi, lângă balti și diferite terenuri abandonate (vezi cazurile din București de la lacul Vacaresti și terenul viran din Grozavesti - 2002);

● copiii strazii, care în marea lor majoritate trăiesc prin canale sau prin gări;

● copiii care părăsesc instituțiile de ocrotire la vârsta de 18 ani;

- un grup masiv, acoperit satisfăcător înainte de 1989, dar cvasiabandonat după 1990:

● ținerii, ale căror posibilități financiare sunt extrem de reduse în vederea achiziționării unei locuințe.

Deși marea majoritatea a celor ce au peste 35 de ani locuiesc în general în locuințe proprietate, achiziționate în timp, în cazul lor apare adesea problema calității locuirii, data fie de vechimea și lipsa de întreținere a locuinței, fie de absenta sau problemele sistemului de furnizare a unor utilități publice.

Obiective/direcții de acțiune în domeniul locuirii

Obiectivul 1: Eliminarea cazurilor de familii care locuiesc în strada sau în locuințe improvizate, mizere

Program național de construcții de locuințe provizorii

Acest program trebuie să aibă ca obiectiv constituirea unei rețele de locuințe de urgenta/temporare/de tranzit, cu noduri în fiecare județ, care să rezolve punctual și prompt, pentru o perioadă determinata, problemele urgente ale celor fără adapost. Pentru a se realiza acest program se poate recurge la o larga gama de soluții: construire de complexe de locuire temporară, cumpărarea unor spații/locuințe și reamenajarea lor. Estimarile asupra numărului de persoane incluse în această categorie se situeaza în jurul a 10.000-15.000 de persoane. Lansarea unui astfel de program prin implicarea masiva a autorităților locale va rezidualiza în scurt timp aceasta problema.

Etapa 1: pentru cei fără locuinta, până în decembrie 2002 fiecare județ, în funcție de amploarea problemei, va deține în stoc între 50 și 80 de locuințe de urgenta care să asigure adapost pentru circa 50 familii/80-100 de persoane, urmând ca până la sfârșitul anului 2004 programul să fie extins și problema să fie minimizata.

Etapa a 2-a: pentru cei care locuiesc în condiții accentuat precare: în intervalul 2005-2008 - construirea de locuințe temporare și locuințe sociale.

Promovarea unor soluții complementare, cum ar fi reabilitarea căminelor de nefamilisti prin achiziționarea lor în condițiile legii de către consiliile locale în vederea transformarii lor în locuințe cu destinația de locuințe sociale sau locuințe cu chirie pentru tineri care pot fi realizate în cadrul programelor ce se derulează în prezent prin MLPTL, construirea unor adaposturi și cu sprijinul bisericii și realizarea unor adaposturi de noapte (shelters) (echipate cu paturi în dormitoare comune, dușuri, căldură etc.).

Obiectivul 2: Accesul tuturor celor în nevoie la o locuinta ieftina, dar civilizata, fie socială, fie prin cumpărare în condiții avantajoase

Program național de construire de locuințe sociale

Program național de construire de locuințe ieftine, cu suport pentru cumpărarea lor

Obiectivul 3: Modernizarea urgenta a fondului de locuințe, prin:

● Asigurarea întreținerii și reabilitarea fondului de locuințe existent; stimularea investițiilor proprietarilor în repararea acestora

● Eliminarea decalajului dintre condițiile de locuire din mediul urban comparativ cu cele din mediul rural. Modernizarea locuințelor și a locuirii în mediul rural, îndeosebi prin facilitarea accesului la utilități publice

● Dezvoltarea capacității de intervenție a autorităților centrale și locale în vederea administrării eficiente a fondului de locuințe existent și furnizarea unor pachete standard de utilități, la un cost decent, suportabil

● Stimularea proprietarilor de a investi în întreținerea și repararea propriei locuințe, dar și a spațiilor comune (în cazul apartamentelor de blocuri). Refuzul de a întreține și de a colabora la întreținerea locuinței și a spațiilor comune ar putea atrage după sine o serie de sancțiuni.

● Autoritățile locale pot oferi asistența în vederea identificarii tipului de locuinta pe care respectivul proprietar o poate achizitiona în funcție de posibilitățile sale de a o întreține sau, dacă este cazul (nu poate întreține o proprietate imobiliară), pe care o poate prelua în chirie. Proprietarii sau asociațiile de proprietari care vor investi în repararea spațiilor comune vor beneficia de reduceri ale taxelor pe proprietate

● Demararea unui program național de evaluare a costurilor/necesarului de reparare, reabilitare, remodelare și renovare a locuințelor

● Demararea unui program național de evaluare a volumului populației care locuiește în zone cu risc ridicat în ceea ce privește locuirea: zone afectate de inundații, surpari de teren; locuințe dezafectate etc.

● Stimularea proprietarilor în asigurarea propriilor locuințe

● Reducerea taxelor judiciare și ușurarea procedurilor de înființare a asociațiilor de proprietari.

Reabilitarea părților comune ce țin de instalațiile prin care se distribuie utilitatile publice trebuie să fie realizată de către companiile furnizoare de utilități publice, pe baza abonamentelor diferențiate în funcție de consumul individual/al asociației de locatari, care să cuprindă și o taxa de service/întreținere.

Obiectivul 4: Asigurarea accesului tuturor cetățenilor la un minim decent de utilități publice, de o calitate înaltă și la un cost rezonabil

Gradul de acces la utilități publice poate fi încadrat pe doua dimensiuni:

- gospodăriile din mediul rural, unde situația este deosebit de grava, accesibilitatea fiind redusă datorită lipsei infrastructurii necesare. Se urmărește creșterea numărului de gospodării rurale care dispun de canalizare, apa curenta și gaze naturale, prin lansarea unui program special care să vizeze nevoia de modernizare/reabilitare urgenta a locuințelor și infrastructurii din mediul rural;

- gospodăriile din mediul urban: deși aceste gospodării au acces fizic la diverse utilități, din punct de vedere al costurilor raportate la venituri, pentru o mare parte dintre ele aceasta reprezintă o problemă greu solutionabila în momentul actual. Va trebui initiat un program și vor trebui propuse soluții adaptate celor câteva cazuri tip existente (centrale individuale și contorizare individuală/centrale de cvartal etc.). Termenul de realizare a acestor propuneri: iunie 2003. Pe baza propunerilor astfel formulate, în luna noiembrie 2003 trebuie încheiată elaborarea unui plan național de acțiune, urmând a fi implementat începând cu anul 2004, cu finanțare de la bugetul central și de la bugetele locale. Un asemenea program va genera și creșterea responsabilității în consumul de utilități publice și spiritul de economisire, dar și consumul în funcție de posibilități. În cazul familiilor cu posibilități financiare sever limitate vor interveni alte programe (cum este în momentul de fața ajutorul pentru căldură pe timpul iernii) care să le permită accesul minimal la consumul de utilități.

Obiectivul 5: Identificarea unor noi surse de finanțare a construcției locuințelor

● Stimularea autorităților locale și a tuturor actorilor relevanti de a se implica masiv în relansarea construcției de locuințe, care trebuie să vizeze construirea a 3 categorii de locuințe:

- ieftine/de calitate medie; este neapărat necesară creșterea stocului de locuințe accesibile categoriilor salariale și reducerea presiunii/cererii în acest segment cu cel puțin 15% până în anul 2004;

- sociale; este, de asemenea, necesară creșterea stocului de locuințe sociale cu 10% până în anul 2004;

- de închiriat/destinate vânzării; revigorarea pieței de construcții de locuințe prin acordarea de diferite facilități firmelor de construcții.

● Dezvoltarea unui mecanism mai eficient de prevenire a inselarii persoanelor sarace care doresc să își vândă locuinta, situație frecvent semnalata.

Obiectivul 6: Restrangerea riscului distrugerii locuințelor de dezastre naturale din zonele cu riscuri previzibile

● Elaborarea unui program național de identificare a zonelor de risc și de amenajări pentru reducerea riscului

● Introducerea unor instrumente financiar-bancare destinate finanțării lucrărilor de reparații și reabilitare, instrumente accesibile populației/asociațiilor de proprietari

● Lansarea și susținerea unui program național de reabilitare și consolidare a acestora pentru evitarea riscurilor în caz de cutremur sau alte calamitati naturale.

Capitolul 11 Copil

Factori agravanti pentru situația copiilor

a) Procesul de saracire și de dezagregare socială în anumite zone ale colectivității, accentuat în mod special după 1989, al cărui efect este amplificat de o polarizare socială a natalitatii

Copiii se nasc mult mai frecvent în familiile sarace decât în cele prospere. Astfel, ponderea copiilor sub 16 ani în populația "celor mai sarace 30% familii" era în 1999 de 27%, adică de 3 ori mai mare decât ponderea lor în populația "celor mai bogate 30% familii" (9%).

O proporție mare de copii trăiesc în condiții de saracie severă sau chiar de mizerie, fapt care le pune în pericol nu numai dezvoltarea socială normală, dar și cea biologica.

Efectul saraciei este agravat adesea de efectele distructive ale dezagregarii sociale și în mod special a familiei. Abandonul copiilor nu este produsul saraciei propriu-zise, ci al dezagregarii familiei care se cupleaza cu și amplifica starea de saracie. Neglijarea și chiar maltratarea copiilor, exploatarea lor sunt, la rândul lor, produse ale degradării structurilor sociale ale familiei și comunității, ale dezagregarii stilurilor de viața.

b) Deficitul de suport social pentru copii

● Alocația pentru copii, care în 1989 se plasa spre 10% din salariul mediu, a fost beneficiul social a cărui valoare s-a erodat cel mai rapid, ajungând în 2000 la aproximativ o treime din valoarea sa cu 10 ani în urma.

● O serie de servicii sociale pentru copii și pentru familiile cu copii s-au erodat și ele: tabere gratuite, facilități de petrecere a timpului liber. Chiar accesul la serviciile medicale a devenit dificil pentru multe familii. Grădinițele și, în mod special, creșele au devenit mai costisitoare, proporția familiilor cu copii care beneficiază de asemenea facilități fiind inacceptabil de redusă.

● Nu exista nici o formă de suport social special pentru familiile monoparentale.

● Serviciile de asistența socială pentru familiile cu copii, inexistente în regimul comunist, nu s-au dezvoltat nici în ultimii 12 ani. Practic, singurele servicii de asistența socială pentru copii sunt oferite în instituțiile rezidentiale pentru copiii abandonați și pentru cei cu handicap. Serviciile județene de protecție a copilului se centreaza aproape exclusiv pe situația copilului abandonat sau cu risc de abandon. Nu exista decât în mod excepțional o asistența socială pentru familiile cu copii, cu excepția unui număr restrâns de familii care prezintă riscul de abandon.

● Și pentru copiii cu diferite tipuri de handicap serviciile în familie și comunitate sunt mai degraba o excepție, fapt care invita în mod constant la institutionalizarea acestora.

● În ciuda persistentei unui număr mare de copii abandonați, adoptia naționala nu numai că nu a fost stimulata, dar a fost chiar practic descurajata.

Singurul sector în care condițiile de viața ale copiilor s-au îmbunătățit în mod semnificativ este, paradoxal, cel al instituțiilor rezidentiale pentru copiii abandonați sau cu handicap.

Riscuri și vulnerabilitati: grupuri de copii aflați în situații critice

Ca urmare a acestor factori, următoarele grupuri de copii se afla în situații accentuat dramatice, în legătură cu care trebuie promovate măsuri energice:

● Copiii care trăiesc în condiții de mizerie absolută: familii fără locuinta sau cu condiții de locuire improvizate, degradate, cu mult sub standardele unei societăți civilizate; lipsiți de o alimentație minimala; fără acces practic la serviciile de asistența medicală și chiar la serviciile educaționale

● Copii care se confrunta cu o saracie severă, fiind lipsiți de multe dintre bunurile și serviciile care să le asigure o dezvoltare biologica și socială normală

● Copii abandonați, care reprezintă aproape 1,3% din totalul copiilor sub 18 ani. Pe lângă cei abandonați la naștere sunt mulți copii plasati în instituții rezidentiale de către familiile lor, incapabile să le asigure un minim de condiții de viața. Aceasta din urma situație este, de facto, o formă de abandon. Ultimele date furnizate de Ministerul Sănătății și Familiei indica o situație alarmanta în ceea ce privește abandonul. Departe de a fi fost stopat, numărul de copii abandonați la naștere pare a fi în creștere în acest an, putând atinge nivelul de 2,5% din totalul nașterilor.

● Cazurile de copii fără identitate legală (în special copii din populația de romi) și care, datorită lipsei actelor de identitate, nu pot beneficia de nici o formă de suport/serviciu social și nu pot fi înscriși în sistemul școlar

● Un număr mare de copii nedoriti, datorită lipsei de acces la mijloacele de planificare familială, sau de copii procreati nu ca rezultat al unei angajari responsabile a părinților

● Persistenta fenomenului "copiii strazii". În ciuda variatelor programe întreprinse de multe organizații neguvernamentale, pe fondul unei reactii inhibate a autorităților publice, numărul copiilor strazii nu pare a se fi diminuat în ultimii ani

● Copii neglijati sau chiar abuzati fizic și emotional în propria familie. Neacordarea de către familie a suportului necesar formării și dezvoltării copiilor este adesea agravată de expunerea copiilor la acte de violenta din partea părinților. Saracia, stresul social, dar mai ales procesele de dezagregare socială accentuate în perioada tranzitiei sunt factori profunzi ai inrautatirii climatului familial în care cresc copii

● Ținerii lipsiți de familie care părăsesc instituțiile pentru copii la 18 ani. Lipsa suportului familiei, crucial pentru asigurarea integrării în viața adulta, dublata adesea de subdezvoltarea capacităților de viața autonomă sunt factori care fac din ținerii iesiti din instituțiile pentru copii un grup cu vulnerabilitate foarte ridicată. Mulți dintre acești tineri trăiesc în strada, lipsiți de sansa de a obține un loc de muncă stabil.

● Necuprinderea în sistemul școlar a unui număr intolerabil de ridicat de copii. Un grad ridicat de abandon școlar în ciclul obligatoriu, dar și o cuprindere încă scăzută în ciclul secundar care să ofere calificare profesională. Agravarea inegalitatii sanselor educaționale. Grupuri sociale cu oportunitati educaționale substanțial scăzute: populația de romi, segmentele sarace, mediul rural

● Accesul limitat la serviciile medicale al unor segmente importante de mame și copii. Femeile însărcinate care nu au asigurare medicală nu primesc asistența medicală gratuita la naștere decât în cazuri de urgenta și datorită bunavointei medicilor.

● Prevenirea și tratarea delincventei juvenile este o zona afectată de severe deficite legislative și instituționale. Copilul este insuficient protejat de riscul de a deveni victima sau delincvent, iar consecințele unor asemenea situații pentru dezvoltarea ulterioară a copilului nu fac obiectul unor acțiuni recuperatorii articulate.

Obiective strategice pentru îmbunătățirea situației sociale a copiilor

Obiectivul 1: Reducerea substantiala a saraciei copiilor

● Eradicarea saraciei extreme a copiilor

- Susținerea garantarii venitului minim

- Asigurarea unei locuințe, inclusiv provizorii, pentru toate familiile cu copii lipsite de locuinta

- Examinarea posibilității ca familiile cu copii aflate în condiții de saracie severă, beneficiare ale venitului minim garantat, să poată cumula cu acesta, cel puțin parțial, alocațiile pentru copii, eventual sub forma unor bunuri și servicii

● Reducerea substantiala, cu prioritate, a numărului de copii care locuiesc în condiții precare/mizere

- Mărirea numărului de locuințe sociale, cu acces prioritar pentru familiile cu copii

- Creșterea numărului de locuințe temporare care să preia, până la găsirea unor locuințe normale, familiile cu copii care locuiesc în condiții precare/mizere

● Absorbtia rapida a numărului de copii care trăiesc în condiții de saracie

- Creșterea alocației pentru copii până la valoarea de 10% din salariul mediu net

- Menținerea și extinderea formelor de suport/gratuități pentru copiii din familiile sarace: manuale și rechizite școlare (programul aplicat în 2001-2002 de Ministerul Educației și Cercetării în aceasta privinta pare a fi produs efecte pozitive), mese la școala, vacante, acces la crese și grădinițe, cămine pentru copiii din învățământul secundar și superior, acces la cluburi școlare și sportive

● Promovarea unei politici speciale de suport pentru familiile monoparentale

Familiile monoparentale reprezintă aproximativ 10% din familiile cu copii din România, fără a fi însă susținute de vreo forma specială de suport. În țările occidentale exista politici articulate de suport pentru aceste familii.

Obiectivul 2: Scăderea riscului de abandon, inclusiv prin asigurarea dreptului copilului de a fi născut într-o familie care îl dorește

● Asigurarea accesului la mijloacele moderne de planificare familială, cu o atenție specială pentru grupurile defavorizate

● Educație sexuală, cu accent pe adolescenti și grupurile defavorizate

● Acțiuni de creștere a responsabilității deciziei de procreare, în mod special prin acțiuni de asistența socială a grupurilor cu risc ridicat

● Instituirea unui sistem de servicii de asistența socială cu o orientare prioritara spre evitarea abandonului: servicii de asistența socială în comunitate, complementar cu dezvoltarea asistenței sociale în spitale și maternitati.

Obiectivul 3: Reducerea rapida a numărului și gravitatii cazurilor de copii neglijati/abuzati/maltratati/exploatati în propria familie

● Reglementarea juridică a situațiilor de neglijare/ abuz/maltratare/exploatare a copilului în propria familie

● Constituirea unui sistem instituțional de prevenire și intervenție în asemenea cazuri: asistența socială comunitara, poliție, justiție

● Dezvoltarea unui sistem instituțional de preluare, de regula temporară, a copiilor din familiile care nu le asigura condiții minime de dezvoltare

● Instituirea unui sistem de servicii de asistența socială pentru victimele abuzului: centre de zi, plasament familial în regim de urgenta, locuințe provizorii pentru femeile victime ale violenței domestice

● Lansarea unui program de cercetare a dimensiunilor și a factorilor neglijarii/abuzului/maltratarii/exploatării copiilor în familie

● Program de responsabilizare a părinților: prin servicii de asistența socială în situații de risc, întărirea relatiei cu școala, inclusiv prin introducerea printre condiționalitatile diferitelor beneficii sociale (de exemplu VMG) a legăturii cu școala și a sustinerii participării școlare a copiilor.

Obiectivul 4: Reforma radicala a tratarii cazurilor de abandon

● Lansarea unui program agresiv de adoptii naționale

● Promovarea cu hotărâre a programului de dezinstitutionalizare și de dezvoltare a formelor alternative la institutionalizare

● Extinderea în continuare a sistemului de plasament familial, complementar cu dezvoltarea unui sistem de asistența socială comunitara de suport și monitorizare

● Reforma radicala a instituțiilor rezidentiale pentru copii: aplicarea accelerata a programului de lichidare a instituțiilor de tip vechi, prin dezinstitutionalizare și, acolo unde acest lucru nu este posibil, prin constituirea de instituții de mici dimensiuni, de tip familial. Dacă în anul 1998 doar 7% din instituțiile de tip rezidential aveau mai puțin de 50 de copii, în luna martie 2002 procentul acestora a crescut la 43%.

● Reducerea numărului de adoptii internaționale și proceduri eficace de asigurare a promovării interesului superior al copilului în acest proces

● Dezvoltarea unui program național de suport al integrării în viața matura a tinerilor care ies din sistemul de suport pentru copiii abandonați (din instituții, dar și din sistemul de plasament familial)

Obiectivul 5: Stimularea și susținerea unei calități ridicate a natalitatii

● Menținerea și extinderea concediului maternal plătit

● Creșterea alocației pentru copii

● Creșterea numărului de crese și de grădinițe, complementar cu creșterea calității lor

● Examinarea posibilității de reducere a vârstei de acceptare la grădinița de la 3 ani la 2 ani

● Promovarea unor forme flexibile și imaginative de îngrijire de zi a copiilor mici, ca de exemplu în familii specializate

Obiectivul 6: Diversificarea serviciilor de suport pentru copii în cadrul comunității

● Dezvoltarea sistemului de servicii de asistența comunitara: asistența socială în familie, centre de zi comunitare pentru copiii cu nevoi speciale, pentru copiii din mediile sociale defavorizate

Obiectivul 7: Creșterea gradului de profesionalizare a personalului antrenat în protecția copilului

● Creșterea ponderii personalului de specialitate cu calificare ridicată, încă deficitar în prezent: asistenți sociali, psihologi, sociologi, pedagogi

● Reciclarea/perfecționarea profesională a personalului existent, inclusiv prin forme universitare și postuniversitare la distanta/cu frecventa redusă

Obiectivul 8: Eradicarea fenomenului "copiilor strazii" în cursul a 1-2 ani

● Prevenirea abandonului în strada al copiilor, inclusiv prin preluarea imediata a copiilor ajunsi în strada

● Dezvoltarea unui sistem de instituții diferențiate de preluare a copiilor strazii și asigurarea unui proces de resocializare a lor

● Lansarea unei acțiuni ferme de preluare din strada a fiecărui caz, în funcție de gravitate, în instituții "deschise" a cazurilor "ușoare" (copii veniti de curând în strada, mulți nu consuma încă droguri sau alcool, nu fura, nu au cazier) și în instituții "închise" (centre de dezintoxicare, centre de reeducare) a cazurilor mai dure

Obiectivul 9: Prevenirea delincventei juvenile și recuperarea socială a delincventilor minori, susținerea socială a minorilor, victime ale delincventei

● Programe de prevenire a delincventei juvenile, dar și de diminuare a riscului de a deveni victima

● Constituirea unui sistem special de tratare a delincventei juvenile, prin schimbări legislative și instituționale

- Elaborarea unei legislații speciale

- Tribunale speciale pentru delincventii minori

- Dezvoltarea de sisteme de corectie/reinsertie socială speciale pentru minori, cu accent pe formele comunitare de corectie și recuperare

● Dezvoltarea de servicii pentru suportul victimelor minore ale infracțiunilor

● Combaterea cu fermitate a traficului de copii și a prostituției juvenile

● Elaborarea și implementarea unui program național comprehensiv de prevenire a consumului de droguri și de tratament al dependentei de drog

Capitolul 12 Tineri

Ținerii (categoria de vârsta 14-29 de ani) reprezintă un segment de populație care, pe de o parte, a beneficiat de noile oportunitati oferite de societatea românească din ultimii 12 ani, dar a suportat masiv, pe de altă parte, costurile tranzitiei.

Problemele cu care se confrunta ținerii (14-29 de ani) din perspectiva prevenirii saraciei și excluziunii sociale

1. Persoanele ținere se confrunta cu o rata a saraciei peste valoarea medie. În ultimii ani saracia tinerilor pare chiar a se fi accentuat. O parte importanța a tinerilor nu au independenta financiară și depind de veniturile familiei.

2. O pondere importanța a populației ținere se confrunta cu condiții de locuit precare. Majoritatea tinerilor necăsătoriți locuiesc împreună cu părinții, cei căsătoriti nu își pot permite sa cumpere/sa construiască o locuinta proprie.

3. Unul dintre aspectele cele mai tensionate cu care se confrunta populația tanara este situația ocupării: rata somajului în rândul tinerilor este mai mare decât rata medie a somajului.

4. Mulți tineri sunt tentati sa caute soluția la numeroasele probleme cu care se confrunta în emigrare. În anul 1998 77,2% din totalul celor care au emigrat erau tineri de până la 40 de ani.

5. Degradarea situației educaționale a tinerilor datorită lipsei resurselor familiei pentru susținerea financiară a studiilor, în special pentru ținerii din mediul rural și din segmentele defavorizate

6. Creșterea consumului de droguri, concomitent cu scăderea vârstei de la care ținerii încep sa devină consumatori. Ponderea cea mai mare a persoanelor consumatoare de droguri se înregistrează la grupa de vârsta 19-24 de ani.

7. Creșterea delincventei juvenile și reducerea vârstei la care debuteaza infractionalitatea. În special prostituția și proxenetismul, ca forme specifice de delincventa, ameninta în primul rând tinerele fete.

8. Nu exista o politica de stimulare/încurajare a intemeierii familiei în rândul tinerilor. Întemeierea unei familii este adesea descurajata de dificultatea procurării unei locuințe, obstacolele în găsirea unui loc de muncă, sansele scăzute de a procura bunuri de folosință îndelungată, veniturile nesigure și mici pe care ținerii le pot obține.

Grupuri vulnerabile de tineri:

● Ținerii saraci - au venituri reduse sau nu au venituri și sunt dependenti de familie. Provin din familii sarace, din zone cu dezvoltare socioeconomica scăzută. Riscul de a fi saraci este mai mare pentru ținerii șomeri, ținerii căsătoriti și ținerii cu o pregătire școlară redusă.

● Ținerii șomeri - sunt mai numerosi printre cei cu calificare scăzută; mulți tineri, după absolvirea studiilor (inclusiv studii superioare), trec printr-o perioadă de șomaj; uneori muncesc "la negru" și sunt excluși de la drepturile angajaților în munca; programele de formare vocationala nu sunt corespunzătoare nevoilor de pe piața muncii.

● Ținerii din mediul rural - lucrează în gospodărie, de cele mai multe ori în familia părinților; nu au pământ; au sanse reduse pentru calificare și specializări în profesii noi, moderne; au posibilități reduse de invatare a limbilor străine și de utilizare a calculatorului; absolvenții de școala generală nu își continua studiile, rămân necalificati și astfel nu se pot angaja; absolvenții de școli profesionale și liceu de la sate nu reușesc în întregime să se angajeze la oraș; nu au facilități de petrecere a timpului liber și au mai puține oportunitati de participare socială și politica.

● Ținerii cu nivel scăzut de școlarizare - abandonarea școlii în clasele primare sau după absolvirea celor secundare, precum și lipsa calificării îi pun în situația de a fi excluși de pe piața muncii.

● Ținerii căsătoriti - se confrunta cu problema locuinței; nu își pot procura bunuri de folosință îndelungată; au venituri mici, insuficiente.

● Tinerele fete - sunt supuse mai mult riscului somajului; cad victime "industriei sexului"; sunt din ce în ce mai dependente economic.

● Ținerii proveniți din instituții de asistența socială - au greutăți imense în găsirea unei locuințe și a unui loc de muncă; sunt expusi unui risc ridicat de a fi atrasi în lumea delincventei; nu au familii care să le asigure protecție sau cei care au nu se pot baza pe ele.

● Ținerii cu comportamente deviante și delincvente sunt consumatori de alcool, droguri; fac parte din categoria "tinerilor strazii"; racolati în rețele de cersit, prostituție, pedofilie; delincventii, după ieșirea din penitenciare, nu beneficiază de programe de resocializare și integrare socială.

● Ținerii supradotati - sunt vulnerabili datorită greutatilor pe care le intampina în plan material și social, în efortul lor de afirmare a calităților excepționale pe care le au; sunt supuși tentatiei de emigrare.

Obiectivele PNAinc în domeniul tineretului

Obiectivul 1: Sporirea participării tinerilor la viața economică

● Dezvoltarea de programe de informare și consiliere profesională pentru tineri

● Modificarea și completarea legislației actuale cu privire la angajarea tinerilor absolvenți. Stimularea angajării tinerilor

● Promovarea de politici nediscriminatorii cu privire la ocuparea unui loc de muncă de către tinerele femei, cu prioritate de către tinerele mame

● Asigurarea condițiilor necesare recalificarii și reconversiei profesionale a tinerilor aflați temporar în afară pieței muncii

Obiectivul 2: Creșterea participării sociale a tinerilor

Obiectivul 3: Atenuarea impactului factorilor de risc care conduc la marginalizarea și excluziunea socială a tinerilor

● Construirea de locuințe sociale pentru tineri, inclusiv pentru ținerii din instituții și pentru familiile ținere cu venituri reduse

● Acces gratuit la mijloacele de planificare familială

● Promovarea programelor de preventie a consumului de alcool, tutun, droguri

● Finanțarea de proiecte pentru grupuri de tineri aflați în situație de risc: tineri romi, tineri din mediul rural, tineri din familii defavorizate, tineri proveniți din instituții, tineri cu dizabilitati

Obiectivul 4: Creșterea participării școlare, mai ales la nivelul secundar și postsecundar

Capitolul 13 Persoane cu handicap

Probleme referitoare la protecția socială a persoanelor cu handicap în familie

1. Serviciile comunitare sistematice care să vina în sprijinul persoanelor cu handicap neinstitutionalizate sunt limitate atât ca număr, cat și ca tip. În toate județele numărul centrelor de zi ce oferă servicii de terapie și programe de integrare socială persoanelor cu handicap este foarte mic, acestea fiind plasate în aproape toate cazurile în reședința de județ, spre deosebire de instituțiile rezidentiale care, multe dintre ele, sunt plasate în mediul rural.

2. Serviciile privind plata și contractarea unor ingrijitori/asistenți personali pentru persoanele cu handicap grav sunt deficitare. O problema importanța se referă, în acest context, la calificarea și modul de abordare a semnificatiei asistentului personal. Au existat o serie de încercări de a rezolva aceasta problema, însă calitatea îngrijirii oferite de asistenții personali continua încă sa reprezinte o problemă.

3. Lipsa capacității serviciilor sociale generale, nespecifice de a se adapta nevoilor speciale ale persoanelor cu handicap. Una dintre problemele existente la nivelul învățământului special este slabă promovare a educației incluzive, necesară integrării sociale a persoanelor cu handicap, ca grup vulnerabil, cu risc ridicat de marginalizare socială. Chiar în condițiile în care Ministerul Educației și Cercetării a elaborat un plan de promovare a școlarizării copiilor cu deficiente în școli normale, pregătirea cadrelor didactice în acest domeniu este o problemă dificila și greu de rezolvat.

4. Lipsa oportunitatilor de muncă pentru persoanele cu handicap face ca majoritatea acestora, indiferent de gradul de handicap, sa devină dependente de strategii pasive de suport și sprijin, având ca efect creșterea rapida a riscului de saracie. Cadrul legislativ existent pune accentul mai degraba pe stimularea angajatorilor de a angaja persoanele cu handicap (și în special prin penalizarea neangajarii acestora decât prin motivarea pozitiva), și mai puțin pe crearea unor structuri productive protejate, care să ofere persoanelor cu nevoi speciale sansa de a-și spori bunăstarea prin munca, și nu de a rămâne beneficiari pasivi ai politicilor sociale. Încurajarea unor forme productive protejate este de natura a reduce costurile sistemului pasiv de protecție socială a acestor categorii de persoane concomitent cu reducerea riscului de saracie.

5. Inechitatea accesului la servicii sociale fundamentale în raport cu ceilalți indivizi face ca persoanele cu handicap mai sarace să fie și mai dezavantajate decât cele cu posibilități materiale mai ridicate, ducand la creșterea exponentiala a riscului de excluziune socială pentru acestea.

6. Inechitatea accesului la servicii/beneficii de protecție socială în cadrul grupurilor de persoane cu handicap, datorată distantei fizice față de reședința de județ. Lipsa unor structuri intermediare, subjudetene, care să absoarba nevoile din teritoriu, duce la consumul inechitabil de servicii/beneficii de protecție socială destinate persoanelor cu handicap. Costurile asociate informării și formulării unor cereri pentru diferitele beneficii/servicii de protecție a persoanelor cu handicap sunt foarte mari cu cat distanta între locul de rezidență și orașul reședința de județ este mai mare.

Probleme referitoare la persoanele cu handicap din instituții de tip rezidential

Problemele instituțiilor rezidentiale pentru persoane cu handicap vizează în principal capacitatea acestora de a recupera, cel puțin parțial, respectiv de a crește capacitatea celor asistați de a se integra în mediul social și familial natural, prin asigurarea unor servicii profesionale de o calitate cel puțin acceptabilă.

1. Finanțarea. Instituțiile rezidentiale s-au confruntat o dată cu accelerarea procesului de descentralizare financiară a acestor servicii - cu probleme serioase datorate subfinantarii, în timp ce primăriile pe teritoriul cărora existau astfel de instituții s-au confruntat cu crize bugetare serioase, în special dacă tinem seama de faptul ca majoritatea acestor instituții sunt plasate în mediul rural. În 1999, primul an în care toate cheltuielile asociate întreținerii și funcționarii acestor instituții (inclusiv hrana asistatilor și salariile personalului) au fost trecute în responsabilitatea bugetelor locale, aceste cheltuieli au scăzut în termeni reali în raport cu anul precedent, când ele cuprindeau doar costurile asociate întreținerii clădirilor. Începând cu anul 2000, responsabilitatea financiară a fost împărțită între bugetele locale și Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, pentru a preintampina situații disperate, ce îi ameninta pe cei asistați cu lipsa celor mai elementare resurse. Aceasta măsura nu a reușit sa crească substanțial nivelul cheltuielilor destinate instituțiilor pentru persoane cu handicap.

2. Problema personalului calificat. Dualitatea responsabilității legate de aceste instituții a avut drept consecința majoră imposibilitatea creării unei structuri motivationale adecvate pentru îmbunătățirea activităților și creșterea standardelor de viața în aceste instituții. Pe de o parte Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap elaborează norme și standarde pentru funcționarea acestor instituții (este vorba în primul rând de numărul personalului calificat, tipul de calificare, tipuri de activități recuperatorii). Pe de altă parte însă bugetele locale reduc la minimum cheltuielile acestora, stabilind salariile la nivelul minim posibil și reducand numărul de angajați. Datorită nivelului scăzut al salariilor și condițiilor de muncă precare, dar și datorită amplasarii acestor instituții în mediul rural recrutarea unui personal calificat devine o problemă cruciala.

3. Serviciile în cadrul instituțiilor rezidentiale. În ciuda eforturilor financiare și a costurilor deloc neglijabile asociate întreținerii persoanelor cu handicap în instituții, acestea prezintă un risc mai ridicat de excluziune socială, în special datorită scaderii progresive a sanselor de a se integra în comunitate, în lipsa unor programe recuperatorii sistematice. Serviciile furnizate în aceste instituții - terapie recuperatorie, monitorizare medicală, programe speciale de reintegrare profesională și socială - sunt mai degraba punctuale, nesistematice, lipsite de coerenta, acolo unde ele se desfășoară efectiv. Acest lucru se datorează în primul rând lipsei unui personal calificat angajat în aceste instituții. Atragerea unui personal calificat sau specializat este aproape o imposibilitate, cat timp salariile acestor categorii de angajați sunt dintre cele mai mici (fiind plătite de consiliile locale), instituțiile fiind plasate mai toate în mediul rural, iar bugetele alocate acestor instituții fiind mai degraba insuficiente până și în a asigura supravietuirea acestora și a asistatilor. Numărul medicilor lucrand în aceste instituții ajunge - în medie - la doar 65% din numărul de poziții considerate a fi minimum necesare. Același lucru este valabil și pentru personalul medical calificat auxiliar. Ponderea specialiștilor în totalul angajaților din astfel de instituții nu depășește 8%.

4. Acoperirea insuficienta cu servicii rezidentiale devine o problemă serioasă o dată ce instituțiile de asistența socială sunt descentralizate din punct de vedere financiar, iar consiliile locale nu mai sunt dispuse sa plătească pentru asistența socială a persoanelor de pe teritoriul altor județe. Pe de altă parte, sunt județe (ca de exemplu Covasna) care nu au pe teritoriul lor instituții rezidentiale. În plus, unele zone prezintă patologii speciale care duc la creșterea numărului de dizabilitati specifice la care infrastructura instituțională nu are capacitatea structurală sa răspundă.

Alte probleme ce afectează bunăstarea persoanelor cu handicap

1. Capacitate instituțională scăzută a agentiilor guvernamentale deconcentrate

Inspectoratele teritoriale de stat pentru persoane cu handicap (ITSPH) sunt structuri mai degraba mici, având un număr foarte redus de angajați, atât în raport cu nevoile și activitățile specifice pe care le presupun, cat și comparativ cu orice alta structura teritorială administrativă. Acest fapt duce la:

- limitarea și inechitatea de acces la servicii/beneficii pentru persoanele cu handicap.

ITSPH sunt situate în orașele reședința de județ, acestea fiind cu foarte puține excepții singurele locuri în care oamenii se pot adresa pentru informații privitoare la sistemul de protecție existent, pentru întocmirea cererilor și dosarelor necesare diferitelor forme de protecție socială. Lipsa personalului suficient sau a unor servicii intermediare care să reprezinte o veriga de legătură în teritoriu face ca aceasta problema sa nu poată fi rezolvată local, cel puțin până la crearea unor servicii comunitare de asistența socială, stipulate în legea asistenței sociale;

- blocarea oportunitatilor de inițiere, monitorizare și evaluare a unor programe sistematice - la nivel local cu scopul recuperării, creșterii abilităților de integrare socială, dar și al protejării persoanelor cu handicap, prin controlul calității serviciilor de care beneficiază.

2. Slabă implicare a societății civile și a comunităților locale în integrarea socială a persoanelor cu handicap. Organizațiile neguvernamentale și fundațiile private actionand în acest spațiu sunt foarte puține comparativ cu alte zone ale asistenței sociale, ca de exemplu copilul în dificultate. Mai active sunt diferitele tipuri de asociații/organizații ale persoanelor cu tipuri specifice de handicap. Unele dintre acestea beneficiază de suportul asociațiilor de profil ce activează la nivel internațional și care reușesc colectarea externa a unor fonduri destinate organizării și desfășurării unor programe recuperatorii specifice. Alte asociații de acest tip sunt mai degraba orientate către protecția și susținerea drepturilor membrilor lor. La nivelul comunităților locale implicarea este și mai scăzută. Nici măcar familiile din care provin persoanele cu handicap nu par a fi sensibile și cooperante în ceea ce privește îmbunătățirea/creșterea capacităților acestor categorii de persoane, punând accent în primul rând pe beneficii monetare și facilități financiare.

3. Institutionalizarea ca posibilitate de abuz din partea familiei. Abuzurile familiilor sunt adesea cauzele ce duc la institutionalizarea persoanelor cu handicap, în special a celor varstnice. Preîntâmpinarea și penalizarea acestor situații (sancționarea nerespectării obligației legale de întreținere prevăzută de art. 86 din Codul familiei), dublate de elaborarea unor servicii comunitare adecvate, ar reduce în mare măsura sansa de a cădea în saracie a unui segment semnificativ al populației varstnice.

4. Institutionalizarea, ca lipsa a alternativelor/optiunilor de suport, a persoanelor cu handicap în mediul natural, familial. Lipsa serviciilor de tip comunitar adresate persoanelor neinstitutionalizate și calitatea scăzută a îngrijirii la domiciliu a persoanelor cu handicap grav duc la alegerea institutionalizarii, adesea ca singura soluție viabila pentru persoana cu handicap, precum și pentru familia acesteia. Aceasta opțiune, în condițiile relativ proaste oferite de aceste forme rezidentiale, duce adesea la disolutia relatiei asistat-familie, având ca efect abandonul în saracie al persoanelor cu handicap.

O tendinta manifestată atât la nivelul preocuparilor actorilor institutionali implicați, cat și la nivelul legislativ este aceea de a crește protecția acordată persoanelor neinstitutionalizate prin:

a) încercarea de a diminua posibilitățile în ceea ce privește abuzurile familiilor persoanelor cu handicap, în detrimentul persoanei cu handicap, dar și al comunității locale (de exemplu, prin institutionalizare forțată etc.);

b) creșterea calității serviciilor oferite de către asistenții personali concomitent cu menținerea avantajelor utilizării forței de muncă din familia proprie a persoanei ingrijite;

c) dezvoltarea unor centre de zi care să ofere programe recuperatorii specializate;

d) nu în ultimul rând, sensibilizarea comunității la nevoile specifice ale persoanelor cu handicap în vederea integrării acestora într-o viața normală.

Obiectivele PNAinc în domeniul persoanelor cu handicap

Obiectivul 1: Asigurarea de sanse egale de participare la viața socială a persoanelor cu handicap, specifice unei societăți incluzive

● Dezvoltarea unei rețele comprehensive de centre de zi în vederea recuperării, integrării și dezvoltării în comunitate a persoanelor cu handicap. În cadrul acestor rețele trebuie să existe și centre de informare și consiliere atât pentru persoanele cu handicap, cat și pentru familiile acestora.

● Îmbunătățirea serviciilor la domiciliu pentru persoanele cu handicap grav neinstitutionalizate, în primul rând prin creșterea capacităților de îngrijire specială a asistentilor personali ai acestora. Deși o serie de reglementări referitoare la aceasta problema au fost adoptate și programe de formare au fost inițiate, exista însă în continuare aspecte deficitare în legătură cu activitatea acestora.

● Asigurarea - pe fondul serviciilor de asistența socială comunitara (preconizate a se realiza în baza legii asistenței sociale/a serviciilor de asistența socială) - a unor sistemeexpert locale care să reprezinte veriga de legătură între principalul finanțator al serviciilor/beneficiilor (i.e. comunitatea, respectiv primăria) destinate acestor categorii și organizațiile guvernamentale județene specializate.

● Promovarea accesului persoanelor cu handicap ușor la servicii sociale nespecifice (educație normală, servicii de asistența medicală primara și preventivă), inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii speciale pentru persoanele cu handicap: infrastructura stradala, lifturi speciale pentru accesul la metrou, infrastructura specială pentru accesul în clădirile instituțiilor publice etc.

● Promovarea educației incluzive concomitent cu educația pentru incluziune a întregii comunități, prin integrarea valorilor tolerantei și acceptarea diferențelor - în primul rând - în cadrul proceselor educaționale, la toate nivelurile sale. Programele școlare trebuie să promoveze o viziune deschisă asupra vieții, care să permită dezvoltarea unui sentiment de înțelegere reciprocă și solidaritate socială. Acest subobiectiv presupune:

- cursuri speciale pentru cadrele didactice în vederea includerii copiilor cu handicap motor și psihic ușor în cadrul educațional comunitar;

- programe de constientizare a nevoilor specifice a persoanelor cu handicap, a riscurilor pentru întreaga comunitate ale neadresarii acestora și de creștere a solidarității sociale cu aceste categorii de persoane; desfășurarea acestor programe trebuie să aibă loc în primul rând în școli.

● Dezvoltarea serviciilor de pregătire și formare profesională a persoanelor cu handicap, prin finanțarea de către SSPH a unor proiecte (proiecte proprii sau din cadrul unor organizații neguvernamentale)

● Crearea oportunitatilor de muncă pentru persoanele cu handicap, prin crearea unor structuri productive protejate și acordarea unor noi măsuri stimulative pentru acestea: reduceri semnificative ale costurilor globale destinate acoperirii impozitului pe profit

● Acordarea de măsuri stimulative pentru angajatori (potrivit prevederilor

Legii nr. 76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă)

● Acordarea pentru persoanele cu handicap a unor facilități deja instituite pentru alte categorii sociale vulnerabile și cu risc crescut de saracie, ca de exemplu accesul la magazinele "economat"

Obiectivul 2: Asigurarea unui mediu adecvat în vederea recuperării, cel puțin parțiale, a persoanelor cu handicap în cadrul instituțiilor de tip rezidential

● Dezvoltarea și diversificarea surselor de autofinanțare la nivelul instituțiilor rezidentiale, având în vedere ca majoritatea sunt plasate în mediul rural ( Hotărârea Guvernului nr. 109/1999

privind valorificarea produselor și serviciilor realizate în cadrul căminelor-atelier și al altor cămine din coordonarea SSPH și Ordinul secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap nr. 46/1999 referitor la normele metodologice de aplicare a

Hotărârii Guvernului nr. 109/1999 )

● Dezvoltarea unor programe recuperatorii specifice concomitent cu elaborarea unor indicatori și standarde clare de monitorizare și evaluare a programelor derulate în astfel de instituții

Obiectivul 3: Promovarea dezinstituționalizării prin strategii specifice (neincluzand aici și strategiile referitoare la serviciile din cadrul instituțiilor și pe cele din comunitate) ● Prevenirea/eliminarea abuzurilor familiilor persoanelor cu handicap, în special asupra persoanelor varstnice, prin îmbunătățirea legislației și a sistemului de evaluare a cererilor de internare

● Înlocuirea, cel puțin parțială, a instituțiilor cu case sociale pentru persoane cu handicap, care să asigure acestora viețuirea în condiții de normalitate, dar pe baza cooperării între aceste persoane și a parteneriatelor cu familiile, comunitatea și sistemele-expert. Casele sociale sunt o formă de gospodărire în comun ce se structureaza în jurul unor ateliere ce dezvolta activități aducatoare de venit. Construcția unor astfel de medii de rezidență presupune obținerea unor credite preferențiale, dar și cooperarea cu alte instituții guvernamentale și neguvernamentale

Obiectivul 4: Asigurarea unei finanțări în acord cu necesitățile zonale/locale

● Crearea unui sistem de indicatori care să masoare eficacitatea și eficienta serviciilor de suport pentru persoanele cu handicap, diferențiate pe instituții și servicii oferite la domiciliu

Capitolul 14 Romi

Este specific populației de romi faptul ca saracia, care ia adesea forme severe și extinse, este dublata de situații accentuate de marginalizare și excluziune socială.

O parte importanța a populației de romi este prinsă în capcana unui deficit multiplu de resurse personale și familiale: lipsa severă de venituri, condiții de locuire adesea mizere, lipsa de educație, de calificare, angajare predominanta în activități economice din zona gri/subterana, lipsa actelor de identitate. Datorită acestei poziții marginale, accentuata de rata sensibil mai ridicată a criminalitatii, romii sunt frecvent obiectul sancțiunilor sociale și nu de puține ori al diferitelor forme de discriminare. La acestea se adauga o imagine publică cel mai adesea negativa. Toate aceste condiții afectează advers accesul la serviciile sociale publice: educație, învățământ, ocupare, securitate personală și chiar asistența socială.

Specificul excluziunii sociale la populația de romi consta tocmai în existenta unor surse de excluziune care la restul populației nu exista sau sunt intalnite extrem de rar, precum lipsa unei identități legale sau situație locativă ilegala.

După un proces de integrare (adesea forțată) în formele de viața moderna, în regimul socialist, dar cu unele efecte cert pozitive (reglementarea situației legale a populației, participare școlară, participare în forme legale la activitățile economice), populația de romi a resimtit cel mai dur socul crizei economiei socialiste și mai apoi socul tranzitiei. Se poate considera ca în ultimii 20 de ani situația populației de romi s-a agravat mult mai accentuat decât a restului populației. Marea majoritate a populației care se confrunta cu saracia extrema în România este de etnie roma.

● Lipsa identității legale, cu efectul excluderii de la orice drept social, afectează un număr important de romi. Aceștia sunt excluși complet de la toate celelalte drepturi derivate din statutul de cetățean: asistența socială, asigurări sociale, drept de participare politica, angajare legală într-un loc de muncă. Datele sugereaza ca procesele de dezagregare socială ale tranzitiei au avut ca una dintre consecințe faptul ca populația tanara este afectată semnificativ mai mult decât populația adulta și varstnica de lipsa de identitate legală.

Sistemul venitului minim garantat este menit sa susțină segmentul care se confrunta cu condițiile cele mai grave de saracie. Un segment semnificativ din populația de romi are însă un acces limitat chiar și la aceasta forma de suport social datorită lipsei actelor de identitate și a unei locuințe.

● Deficitul sever de educație, manifestat inclusiv printr-un grad ridicat de analfabetism, pare a fi fost de asemenea accentuat de tranzitie. Generatia care era la vârsta școlară în perioada 1950-1970 prezintă un nivel mai ridicat de școlarizare decât generatia de vârsta școlară în perioada 1980-2000. Se pare ca saracia severă reprezintă, în ultima instanța, factorul cel mai important al participării școlare scăzute. Costul participării școlare este, pentru o larga parte a populației de romi, excesiv de mare în raport cu sansele reale de a finaliza, chiar la nivel primar, studiile și de a obține prin aceasta acces pe piața muncii. Unele date sugereaza ca în cadrul populației de romi, datorită unor modele traditionale care susțin căsătoria la o vârsta foarte mica, exista o presiune a comunității exercitată asupra fetelor pentru a abandona studiile înainte de finalizarea ciclului școlar obligatoriu.

● Deficit masiv de calificare profesională. Meseriile traditionale ale romilor sunt din ce în ce mai puțin operative în economia moderna, segmentul populației adulte cu calificare este redus. Marea majoritate a romilor nu au nici o calificare, fapt care îi marginalizeaza pe piața muncii. Tanara generație, datorită socului ultimelor decenii, prezintă un deficit și mai mare de calificare comparativ cu generatia adulta-varstnica.

● Participarea romilor în activitățile economice legale este limitată. Un segment scăzut al populației de romi este încadrat în forme legale de activități economice, substanțial mai redus decât al generatiei adulte din perioada 1950-1970. Sunt multe persoane care nu au avut deloc experienta unei activități economice recunoscute legal sau au avut o istorie de participare limitată, întreruptă de lungi perioade de șomaj. Activitățile informale producătoare de resurse, caracteristice pentru o mare parte a populației de romi, sunt indirect surse ale saraciei și excluziunii sociale: ele produc mai degraba o supravietuire precara, dar blocheaza orice acces la beneficiile sociale legate de muncă salariala/formala (concedii de boala, asigurare medicală, concediu de maternitate, asigurări sociale); imping la marginea legalității, crescand riscul diferitelor sancțiuni sociale, inclusiv al criminalitatii. În mod special, accesul la sistemul de pensii al viitorilor vârstnici este dramatic mai restrâns decât al generatiei varstnice actuale. Unele activități economice la care romii au acces sunt în mod special producătoare de condiții mizere de viața, afectand negativ sănătatea și imaginea socială: exploatarea gunoaielor este un astfel de exemplu.

● În mod special este dramatica situația populației de romi din mediul rural. Datorită unor ratiuni istorice, cuplate cu ignorarea completa a problemei după 1989, o mare parte din populația de romi din mediul rural nu deține pământ (sursa de supravietuire a multor locuitori de la sate); multe familii nu dețin nici proprietatea asupra unor terenuri pentru locuinta.

● Accesul la îngrijirea medicală a scăzut dramatic o dată cu introducerea sistemului de asigurări sociale. Creșterea costurilor colaterale ale îngrijirii medicale, îndeosebi a costului medicamentelor, a limitat și mai mult accesul la serviciile medicale. În mod special accesul la serviciile legate de asigurarea sănătății reproducerii are consecințe grave. Accesul limitat la mijloacele moderne de planificare familială are un dublu efect negativ. Pe de o parte, incidența nașterilor nedorite este foarte mare la populația de romi, fapt care duce la o rata ridicată a fertilitatii nedorite, sursa a adancirii saraciei. Pe de altă parte, incidența recurgerii la avorturi, inclusiv la avorturi empirice, este de asemenea ridicată. Nesupravegherea medicală a femeilor gravide și în mod special a copiilor face ca morbiditatea și mortalitatea maternă și infantila să fie în mod special ridicate în acest segment de populație.

● Nivelul ridicat al abandonului copiilor, datorat saraciei excesive, dezorganizarii familiei și, poate cel mai important, accesului limitat la mijloacele de planificare familială care conduce la nașteri nedorite

● Condițiile de locuire sunt deosebit de precare. Situația locuirii unui segment important al populației de romi poate fi caracterizată în următorii termeni: condiții mizere de locuit, destul de frecvent locuințe improvizate și/sau ilegale, lipsa oricărei locuințe sau locuire cu chirie, fapt care în condițiile actuale semnifica mai degraba condiții mizere de locuit care absorb o parte din veniturile modeste ale familiilor.

● Criminalitatea ridicată, generata de saracia severă și de excluziunea socială, are un efect social dezorganizator important. Un factor important de risc aici îl reprezintă angrenarea în economia subterana.

Obiective strategice pentru îmbunătățirea situației populației de romi

Obiectivul 1: Soluționarea situațiilor de lipsa a identității legale

Termen: decembrie 2003 - Ministerul de Interne, Ministerul Administrației Publice, Ministerul Justiției

Obiectivul 2: Asigurarea accesului la serviciile de sănătate a reproducerii: planificare familială, sex protejat, sustinere medicală a femeii însărcinate și a copilului

Obiectivul 3: Asigurarea pentru toți a accesului la un pachet minimal de servicii de îngrijire medicală, indiferent dacă au sau nu asigurare medicală

Obiectivul 4: Creșterea participării școlare a copiilor din populația de romi: în 10 ani să se asigure o participare cvasicompletă în ciclul obligatoriu și o participare ridicată în ciclul secundar și tertiar

● Creșterea participării la formele preșcolare, ca mijloc de a pregati participarea socială, dar și ca forma de suport social pentru copii și părinți

● Asigurarea cuprinderii integrale în învățământul primar a copiilor din populația de romi

● Utilizarea unor forme complexe de sustinere a participării școlare, de prevenire a abandonului și esecului școlar, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii complementare școlii: masa gratuita, pregătirea lectiilor în cadrul școlii etc.

● Suport masiv pentru participarea la învățământul secundar, în primul rând la cel vocational, dar și la cel liceal care duce spre învățământul superior: burse, cămine etc.

● Mărirea numărului de studenți romi

Obiectivul 5: Stimularea ocupării populației de romi în economia formala. Un accent special trebuie acordat angajării tinerilor.

● Lansarea unui program agresiv de formare profesională și angajare a tinerilor

● Susținerea financiară a unor activități generatoare de venit, dar și a construcțiilor de locuințe

● Atribuirea de teren agricol și pentru locuințe romilor din mediul rural

Obiectivul 6: Reglementarea juridică a situațiilor locuințelor/terenurilor fără acte de proprietate

Obiectivul 7: Combaterea hotărâtă a oricărei forme de discriminare a romilor și promovarea unei atitudini colective suportive

Obiectivul 8: Reabilitarea imaginii colective de sine și a imaginii publice a populației de romi

SECȚIUNEA a III-a: ANEXE

Analiza situației actuale

Capitolul 15 Societatea românească: configurația saraciei și a excluziunii sociale

O perspectiva istorica

În secolul al XIX-lea România era o țara predominant agrară, subdezvoltata în raport cu standardele europene. Ea era caracterizată mai ales printr-o saracie rurală datorată în mod special structurii proprietății și unui sistem de exploatatie semifeudal.

Prima jumătate a secolului al XX-lea a continuat procesul de dezvoltare moderna a României început pe la mijlocul secolului al XIX-lea, diminuand decalajul care o despartea de Europa Occidentala. Societatea românească era în continuare caracterizată prin predominarea ruralului, prezentând un nivel ridicat de saracie mai ales în aceasta zona.

Socialismul s-a axat pe un program de modernizare rapida a societății, centrat obsesiv pe industrie și urbanizare. A fost incurajata o deplasare masiva a populației de la agricultura spre industrie, de la sat la oraș. Proporția populației ocupate în industrie explodeaza în 25 de ani. Orașele cunosc o dezvoltare rapida, oferind pentru toți condiții de locuit relativ modeste, dar superioare ruralului, bazate pe un sistem de utilități publice cvasiindustrial. Investițiile în industrie și în dezvoltare urbana au atins un punct de vârf la jumătatea anilor '70. Standardul de viața al populației a crescut rapid până în acel moment, mai ales la oraș și în sistemul industrial, satul fiind în continuare mai degraba neglijat, dar într-o restrangere continua. Separati brutal de pământul lor, ținerii își găsesc oportunitati atractive în oraș și industrie. Politica de utilizare completa a forței de muncă, de control strict al diferentierii veniturilor (în 1989 salariul minim era de 66% din salariul mediu), de cuprindere masiva în sistemul școlar a întregii populații, de suport social pentru acoperirea nevoilor de baza (îngrijire medicală, locuinta) a avut ca rezultat, pe fondul unui standard de viața în general modest, o restrangere spectaculoasa a zonelor de saracie și de excluziune socială. Chiar și populația de romi, caracterizată tradițional printr-un nivel ridicat de marginalizare/excluziune socială, datorită politicii de școlarizare și de fortare a ocupării salariale, a cunoscut un proces rapid de incluziune într-un mod de viața modern.

De la jumătatea anilor '70 sistemul socialist intra într-o criza economică cronica, care se accentueaza rapid după 1980. Investițiile industriale, proiectate irational, după o logica accentuat politica și mai puțin economică, se dovedesc a fi slab eficiente, suportul statului fiind vital pentru menținerea în funcțiune a unor zone tot mai largi din economie. În ciuda principiilor politice ale regimului, se produce o scădere substantiala a locurilor de muncă din industrie, în condițiile în care zona serviciilor rămâne cronic subdezvoltata. La oraș, mai ales în orașele mici și mijlocii, crește somajul mascat. Populația de la sat este descurajata să se mai deplaseze spre industrie și spre oraș. Datorită scaderii oportunitatilor de la oraș se contureaza chiar o migratie inversa spre rural, limitată însă sever de lipsa pământului disponibil pentru gospodăriile private și a locurilor de muncă. Incetinirea programului de industrializare cuplata cu criza economică generata de ineficienta globală a economiei stopeaza și inverseaza sensul procesului de absorbție a saraciei. Se prefigureaza un nou val de saracie care îi loveste la început pe cei mai prost plasati: cei cu nivel scăzut de educație și lipsiți de calificare, provenind mai ales din segmentul de romi tradițional marginalizat, ținerii din mediul rural pe care orașul și industria nu-i mai primesc, dar și locuitorii orașelor mici, care dispun de oportunitati ocupationale tot mai limitate.

Populația României a fost surprinsa de noul val de saracire tocmai într-un moment critic al tranzitiei spre un mod modern de viața. Datorită cumulării unor multipli factori destabilizatori - dezradacinarea din mediul tradițional, lipsa de oportunitati de ocupare și prin aceasta lipsa de acces la multe beneficii sociale condiționate de poziția de salariat - valul de saracire a afectat în mod accentuat unele zone ale colectivității, fiind însoțit de un proces rapid de dezagregare socială, manifestată prin anomie, dezorganizarea familiei, alcoolism, deresponsabilizare față de propria familie, alienare cronica de sistemul ocupational.

Politica agresiva de fortare a natalitatii adoptată de regimul socialist în 1966 a reprezentat un soc puternic mai ales pentru segmentele sociale fragilizate de tranzitia stopata spre o societate moderna prospera. Incapabile de a-și planifica cu mijloace proprii natalitatea, în condițiile presiunii violent pronataliste, segmentele de populație cele mai sarace, cu un grad ridicat de dezorganizare socială, sunt victime ale unei cresteri bruste a natalitatii nedorite, fapt care amplifica enorm saracia și dezorganizarea socială.

Tranzitia: o noua explozie a saraciei și excluziunii sociale

La începutul tranzitiei economia românească se caracteriza prin distorsiuni structurale majore, cu sectoare artificial dezvoltate, dominata de complexe industriale rigide, care au aglomerat disproportionat populația în anumite centre economice; largi zone rurale cu infrastructura slab dezvoltata și populație imbatranita; o populație al carei consum a fost sacrificat de-a lungul a peste 10 ani pentru a compensa criza cronicizata a economiei.

Perioada de tranzitie de după 1989, care ne apare din perspectiva prezentului în mod special confuza și dezarticulata, a generat un val accentuat de saracire, cu efecte amplificate de terenul social debilizat de 15 ani de criza a sistemului socialist. Factorul cel mai important a fost, cel puțin în prima faza, căderea economiei datorită configurației ei irationale, dar și a strategiei politice de restructurare și privatizare care pe de o parte a indus un management dezastruos, impingand întreprinderile de stat spre faliment, angajând masiv suportul statului pentru menținerea lor în funcție, iar pe de altă parte s-a dovedit incapabila a asigura o dezvoltare rapida a sectorului privat.

Se poate vorbi despre o adevarata explozie a saraciei, desfășurată în toate direcțiile:

● Un proces de saracire a majorității populației, produs atât prin erodarea veniturilor și prin degradarea acumularilor (în mod special a stocului locativ), dar și prin creșterea aspiratiilor de consum datorită contactului cu piața mondială și cu societățile occidentale.

Extinderea saraciei severe. Un segment important al colectivității se confrunta cu o saracie severă. Persoanele din aceasta zona sunt constant victime ale reasezarii prețurilor și ale crizelor din diferite zone ale producției și consumului. Ele înregistrează un deficit permanent de consum, reusind cu greu și cu sacrificii să facă fața nevoilor zilnice; stocul de bunuri acumulate se erodeaza, deficitul sever de venituri nepermitand innoirea sau reabilitarea lui. În mod special, nevoia de reparații a locuinței generează cel mai adesea situații grave de criza. Exemplul cel mai elocvent este dificultatea cu care o mare masa a populației urbane se confrunta datorită creșterii rapide a costului utilităților publice: căldură, apa calda, apa rece, electricitate. Chiar și parțial compensate pentru cei mai saraci, ele vor produce un stres economic considerabil, putând impinge pe mulți în situație de criza.

Probabil ca socul cel mai puternic va fi resimtit de cei cu venituri ceva mai ridicate decât nivelul de compensare și care vor trebui în lunile de iarna sa plătească mai mult din veniturile lor lunare pentru acoperirea acestor costuri. Riscul este fie acumularea de datorii imense, fie deconectari masive, voluntare sau forțate. Acumularea de datorii, mai ales la întreținere, arunca unele familii în situații disperate, riscul imens fiind pierderea unicei ancore într-o viața normală: locuinta.

Saracia extrema a cunoscut o explozie grava. Pe lângă situațiile cu impact emotional enorm - copiii strazii, familii fără locuinta, traind în strada sau în preajma gropilor de gunoi ori în locuințe mizere, mai degraba improvizate un număr mare de persoane se afla în situații critice care îi pot arunca în datorii acumulate la întreținere, cu reduceri severe ale alimentației, în imposibilitatea de acces la o îngrijire medicală minimala în caz de nevoie. În această categorie probabil ca se plaseaza câteva procente din populație.

Excluziunea socială este probabil procesul cu efecte sociale negative, datorită paralizarii capacităților de redresare. Saracia extrema generează, prin permanentizare și reproducere la nivelul tinerei generații, excluziune socială greu reversibila. Dar și alte procese decât saracia pot duce la excluziune: criminalitatea, atât pentru autori, cat și pentru victime, intrarea în sisteme criminale și degradante uman, copiii strazii, evoluția în colectivități de tip închis, bazate pe patternuri de viața mai degraba marginale prin natura lor, care blocheaza capacitatea de a fructifica oportunitatile oferite de o societate moderna. Sunt câteva grupuri cu risc ridicat de excluziune socială: copiii și ținerii ajunsi în strada, ținerii care ies din casele de copii, familiile care și-au pierdut locuinta, cu sanse minime de a mai obține o locuinta cu condiții absolut minimale, familiile dezorganizate, familiile cu șomeri cronici, cazurile de alcoolism și dependenta de drog; în fine, o parte semnificativă a populației de romi care cumulează un manunchi larg de handicapuri sociale: educație scăzută, lipsa de calificare, o istorie de neparticipare la economia formala, număr mare de copii, lipsa de locuinta, lipsa de pământ în proprietate pentru locuitorii de la țara.

Specificitatea saraciei și excluziunii sociale în România actuala

Saracia și excluziunea socială în România nu sunt un produs marginal al unui sistem care funcționează rezonabil de eficient, ci rezultatul esecului sistemului: mai întâi criza profunda a proiectului socialist și mai apoi erorile de strategie a tranzitiei, responsabilă de căderea dezastruoasa a economiei și de deficitul de politica socială de compensare.

● O industrie dezvoltata megalomanic și irational, supusă unui proces de restructurare și privatizare care nu a reușit sa producă relansarea, ci mai degraba definitivarea dezagregarii, și care conține largi zone intrate într-o lungă agonie, cu sanse mici de privatizare reconstructiva

● O agricultura care revine la proprietatea privată, dar cu loturi de teren fragmentat până la absurd, lipsită de tehnologie și necapitalizata, cu demoralizarea și inhibarea încercărilor de cooperativizare. Un sat a cărui activitate economică asigura mai degraba simpla supravietuire, incapabil sa producă eficient și competitiv

● Un sistem de producere a utilităților publice care nu a fost nici restructurat, dar nici retehnologizat, a cărui criza a intrat într-o faza exploziva după 12 ani de tranzitie

● O administrație publică folosită mult timp ca instrument de promovare a modelului falimentar socialist, care își revine cu greu de pe urma complexelor moștenite și a suspiciunilor distructive, supusă atacurilor continue ale grupurilor de interese

● O societate care se eliberează de iluziile modelului socialist (câte mai ramasesera până în 1989), dar prada a unor noi iluzii generate de modelul naiv al unei societăți în care o economie de piața nereglementata și în fapt slab susținută este soluția minune la toate problemele; care a înlocuit iluzia necredibila a unui colectivism primitiv și opresiv cu justificarea unui individualism care nu cunoaște nici lege și nici morala. Saracia și excluziunea socială în România actuala nu ating grupuri marginale slab integrate într-o economie bine organizată și eficienta, ci largi segmente ale colectivității lovite de căderea economiei. Situația este în mod special grava la nivelul unor grupuri largi, cuprinse în procesul de modernizare în cadrul proiectului socialist, dar oprite la jumătatea drumului și impinse înapoi în dezorganizare socială.

Persistenta saraciei

Unul dintre avantajele României în tranzitie l-a constituit faptul ca, cel puțin în momentul primului soc, saracia era mai degraba o stare tranzitorie, rezultată din erodarea veniturilor. Marea masa a saracilor se plasa în jurul sau imediat sub pragul de saracie, inviorarea economiei putând rapid sa scoată din saracie o proporție mare dintre ei. Suplimentar, scăderea veniturilor era amortizata de o acumulare anterioară de bunuri. Un factor cu efecte masiv pozitive l-a constituit vânzarea la prețuri modice a locuințelor proprietate de stat chiriașilor lor, cvasitotalitatea populației devenind astfel proprietara a locuinței.

Saracia și degradarea capacităților de incluziune socială

Deficitul de venituri nu era dublat de regula de un deficit de capacități. Cea mai mare parte a noilor saraci aveau un nivel rezonabil de educație, de calificare, o istorie de participare în sistemul muncii.

Criza economică prelungită este de natura sa amplifice chiar și un deficit minim de venit, combinandu-l cu cel de capacități. După 12 ani de soc economic, la deficitul de venituri și la erodarea bunurilor acumulate se adauga efectele negative cumulate, mult mai greu de absorbit, ale degradării/subdezvoltarii capacităților. Mulți dintre șomeri au devenit șomeri cronici, neputând să își reorienteze capacitatile profesionale, pierzand progresiv contactul cu piața muncii. Nu de puține ori a rezultat un proces de dezagregare a vieții personale, a familiei, a contactelor cu viața socială normală.

Poate cel mai grav, noua generație a apărut cu un deficit sever de capacități de insertie eficienta pe piața muncii: educație scăzută și de o valoare redusă, lipsa de calificare, lipsa experienței de activitate economică sistematica. Saracirea s-a agravat prin convertirea în excluziune socială persistenta, deficitului de consum asociindu-i-se deficitul de capacități, fapt care, la rândul sau, cronicizeaza saracia.

Polarizarea socială

Saracirea a fost accentuata de creșterea polarizarii sociale. După primul soc de saracire al tranzitiei, polarizarea socială a crescut rapid: coeficientul Gini, măsura standard a inegalitatii sociale, a crescut de la 20 la 30.

Polarizarea socială nu a avut loc numai între diferitele segmente ale colectivității, ci și între zone geografice. Au apărut colectivități căzute economic, zone și județe care au fost afectate mai accentuat de procesul de saracire.

Mecanismele și factorii care au produs explozia saraciei și excluziunii sociale

Pentru conturarea mai clara a naturii saraciei este nevoie să fie trecute în revista pe scurt mecanismele și sursele responsabile de explozia saraciei și a excluziunii sociale.

● Erodarea rapida a veniturilor salariale datorită crizei economiei, atât ca valoare, cat și ca număr. Salariul mediu real a ajuns în anul 2001 la 63,1% din valoarea sa în 1989, apropiindu-se de valoarea nivelului minim decent de trai al unei persoane singure locuind în mediul urban (metodologie ICCV).

● Accentuarea polarizarii salariale, care, de cele mai multe ori, nu exprima diferențe de eficienta economică propriu-zisa, reprezintă o sursa importanța a saracirii unui larg segment al salariaților. Raportul salariului minim față de salariul mediu s-a deteriorat de la 56,5% în 1989 la 24,2% în 2000 și 31% în 2001.

În jur de 25% dintre salariați au un salariu mai mic decât 50% din cel mediu (octombrie 1997-1999, INS).

Ca rezultat al acestor doua procese a apărut saracia salariala: familii cu unul sau chiar doi salariați care au venituri insuficiente. Rata saraciei în rândul salariaților era în anul 2000 de 16,9%, iar rata saraciei severe de 4,7%.

● Reducerea numărului de locuri salariale de muncă

Numărul de salariați a scăzut în 2000 la aproape jumătate din cel al anului 1989 (55,7%). Celelalte forme de ocupare nu au reușit sa compenseze scăderea locurilor de muncă salariale. Rata de ocupare a scăzut astfel în 2000 cu aproximativ 20% față de 1989. O masa mare din veniturile salariale au fost înlocuite cu beneficii sociale mai scăzute (ajutor de șomaj, pensii prin pensionari timpurii) sau chiar cu nimic, după epuizarea perioadei de atribuire a ajutoarelor de șomaj. În cazul familiilor cu șomeri rata saraciei atingea valoarea de 47,2%, iar rata saraciei severe 23,3%. Cei mai mulți care nu își găsesc un loc pe piața muncii ingroasa economia subterana, cu toate efectele negative ale acesteia. Sectorul informal a fost într-o continua creștere: astfel, ponderea lui s-a ridicat doar în 3 ani de la 16,6% (1995) la 20,8% (1998) (date ale INS). Salariile în sectorul informal sunt sensibil mai scăzute, iar lucrătorii nu au nici un fel de asigurare, fiind adesea supuși abuzurilor de tot felul.

● Veniturile celor care au recurs la activități economice pe cont propriu au stat sub semnul incertitudinii. Insuficienta capitalului de start și mai ales instabilitatea mediului economic au făcut dificil de pus în practica/de perfectionat spiritul antreprenorial și inițiativa privată, în ciuda unor deschideri legislative timpurii, astfel încât doar un segment restrâns al acestora și-a putut asigura un nivel de trai satisfăcător. În cazul întreprinzătorilor pe cont propriu rata saraciei inregistra în anul 2000 o valoare de 43,6%, iar rata saraciei severe de 21,9%. Pentru agricultori rata saraciei era de 44,2%, iar rata saraciei severe de 19%. În fapt, marea majoritate a lucrătorilor pe cont propriu se afla în agricultura. În anul 2000 rata de ocupare în agricultura se apropia de 40%, în timp ce contribuția acestei ramuri la realizarea PIB a fost de mai puțin de 15%.

Fragmentarea proprietății pământului, complementar cu lipsa de mijloace tehnice și a capitalului, face ca imensa majoritate a agricultorilor sa practice o agricultura de supravietuire, fără sanse de a intra într-un ciclu de prosperitate.

● Erodarea mai rapida a beneficiilor sociale decât a veniturilor salariale a dus la o creștere a polarizarii economice între persoanele active economic și cele dependente de suportul social. Aceasta categorie a cunoscut un proces de saracire mult mai accentuat. Între anii 1990 și 2000 pensia medie, ca de altfel și ajutorul de șomaj, a pierdut 10 puncte procentuale față de salariul mediu. Alocația pentru copii s-a diminuat de trei ori în raport cu anul 1990, ajungând de la 10% (1989) din salariul mediu la 3,2% (2000). Paralel numărul de beneficiari de transferuri sociale a înregistrat un trend crescator. În 1998 numărul pensionarilor, de departe grupul cel mai larg care depinde de suportul social, a depășit numărul de salariați, pentru ca în luna octombrie 2001 raportul salariați/pensionari sa ajungă la 1:1,44. În mod special s-a agravat situația familiilor cu mulți copii, afectate de scaderi mai accentuate ale tuturor veniturilor: riscul ca părinții să fie șomeri sau să aibă salarii apropiate de salariul minim este mai ridicat aici; erodarea accentuata a alocației pentru copii de asemenea afectează mai sever familiile cu mulți copii.

● Dezorganizarea controlului social a reprezentat, alături de căderea economiei și de diminuarea suportului social pentru cei în dificultate, un factor cu o contribuție masiva la saracirea populației, deși imposibil de cuantificat.

Explozia criminalitatii a avut efecte dezastruoase asupra bunastarii colective: a afectat, adesea decisiv, echilibrul bunastarii victimelor și i-a impins în situații de marginalitate, adesea fără cale de întoarcere, și pe autorii infracțiunilor și familiile lor. O pondere cu o creștere rapida a fost reprezentată de diferitele forme de escrocare, ale căror victime preferate au fost cei mai saraci: de la jocurile piramidale la escrocarea prin faliment a băncilor și fondurilor de investiții, până la deposedarea de locuinta prin înșelăciune. Reactia extrem de tarzie și sovaielnica a organismelor de stat a incurajat în fapt explozia unor asemenea forme de infractionalitate.

Corupția, care a explodat și ea în perioada tranzitiei, reprezintă un mecanism redistributiv regresiv extrem de important. Ea crește masiv polarizarea socială: saraceste marea masa a populației și imbogateste un grup restrâns. Corupția exploziva a afectat direct și indirect bunăstarea populației: costuri suplimentare pentru servicii publice, împiedicarea funcționarii normale și eficace a economiei și a vieții sociale, mită și comisionul convertindu-se în costuri imense reflectate în prețuri ridicate, ineficienta economică, falimentarea și distrugerea unor întreprinderi. La acestea se adauga scăderea resurselor bugetare prin evaziune fiscală, dar și prin acoperirea, de la buget, a fraudarii băncilor și întreprinderilor.

● Scăderea gradului de acoperire a populației cu servicii sociale fundamentale

O reforma incerta și insuficient de coerent gandita a dus la o polarizare accentuata a accesului la serviciile medicale. Un segment al populației beneficiază de servicii medicale de calitate tot mai ridicată, în timp ce alte segmente nu au adesea acces nici la pachetul minim de asistența medicală. În mod special accesul la aceste servicii este dificil la saracii neasigurati medical, la cei din zone geografice izolate cu o acoperire slabă în servicii medicale, la romi.

Degradarea culturii sanitare este un factor important al scaderii capacității de absorbție a serviciilor de îngrijire medicală.

Accesul la educație prezintă și el o polarizare accentuata. Dacă participarea la formele universitare de educație a crescut rapid în ultimii 12 ani, participarea la formele preuniversitare a scăzut. Exista situații din pacate suficient de frecvente de neinscriere în sistemul școlar, de abandon înainte de finalizarea studiilor primare și gimnaziale. Învățământul vocational este insuficient dezvoltat și lipsit de o orientare clara.

Scăderea participării școlare nu se datorează numai saraciei, un factor foarte important de altfel, dar și unei erodari a semnificatiei sociale și personale a învățământului care se continua cu studii universitare.

● Politica de reparații și, în mod special, de restituire a proprietăților, confuza și adesea cu măsuri disproportionate, a generat un mediu politic tensionat, a afectat relansarea economică, a alimentat din plin corupția și abuzul. La costurile sociale ale restructurării economiei și ale dezorganizarii inevitabile unui proces de schimbări sociale profunde trebuie adăugate și cele ale reparațiilor pentru nedreptatile făcute de regimul socialist, dintre care restitutia proprietăților a reprezentat probabil ponderea cea mai ridicată. Paradoxul moral al politicii reparatorii este ca costurile sale sunt suportate nu de cei care au cauzat nedreptatile, ci de populația actuala și chiar de generatiile viitoare. Ceea ce este însă mai grav, în absenta unei politici de protecție a chiriașilor, este faptul ca restitutia locuințelor a fost responsabilă de impingerea în saracie extrema a unui segment de populație prin evacuarea forțată din locuințe, fără oferirea de alternative de locuire.

În conformitate cu

Ordonanța Guvernului nr. 40/1999

și

Legea nr. 241/2001

referitoare la retrocedarea bunurilor preluate în mod abuziv de către stat, în anul 2004 contractele cu chiriașii (care au fost prelungite pe termen de 5 ani) devin nule, iar proprietarii vor proceda, probabil, în majoritatea cazurilor la evacuarea chiriașilor.

Costul restitutiilor, în natura sau prin compensare, va fi suportat și în viitor de întreaga populație, prin angajarea resurselor bugetului pe o perioadă nedefinita, în detrimentul programelor sociale.

Grupuri cu risc ridicat de saracie persistenta și excluziune socială severă

Următoarele grupuri sunt în situații de risc ridicat, trebuind să facă obiectul unei politici concentrate de suport:

● copii aflați în una dintre următoarele situații:

- abandonați, în instituții, în familii de plasament sau pur și simplu în strada, cu dificultăți accentuate de dezvoltare normală și de insertie în viața adulta;

- neglijati sever/abuzati, victime ale violenței, chiar ale exploatării, în propria familie;

- traind în condiții de saracie extrema, cu deficite masive de dezvoltare normală;

● familii ai căror membri se confrunta cu somajul cronic, lipsa oportunitatilor de ocupare, traind adesea în locuințe improvizate sau mizere;

● familii cu mulți copii care nu pot asigura un minim de viața pentru copiii lor;

● femei victime ale violenței domestice; victime ale traficului de persoane și exploatării sexuale, lipsite de accesul la o locuinta minima și la oportunitati de ocupare normală;

● comunități/zone căzute economic, cu resurse marginale de venit din activități economice;

● populația roma saraca.

În concluzie, se poate estima ca România nu se confrunta cu o stare de saracie/excluziune produsă de o evoluție în parametrii unei dinamici normale a unei societăți, ci cu o explozie a saraciei și a excluziunii sociale generata de o puternica criza cumulată a socialismului și tranzitiei, întinsă pe mai mult de un sfert de secol. Riscul fundamental nu îl reprezintă extensia saraciei, care în mare parte este mai degraba nu foarte profunda, ci tendinta ei de cronicizare, prin degradare a capacităților și a patternurilor social-culturale de viața.

Problema la care aceasta strategie trebuie să răspundă nu este numai aceea de a face fața unor procese mai mult sau mai puțin marginale de saracire și excluziune, ci aceea de absorbție a efectelor sociale dezastruoase ale unui regim socialist irational, urmat de o tranzitie confuza, în care nu o dată importante decizii strategice s-au dovedit a fi fost eronate.

Capitolul 16 Evaluarea politicilor antisaracie în România (1990-2002)

Politica socială din ultimii 12 ani, deși a primit o atenție constanta, constituind unul dintre punctele tari ale procesului confuz al tranzitiei, reprezintă, datorită unor importante dezechilibre, unul dintre factorii care explica explozia saraciei.
Punctele tari ale politicii sociale pot fi sintetizate astfel:
1. Dezvoltarea structurilor legale și instituționale modern-europene
Procesul de reforma a sistemului este practic încheiat: sistemul de asistența a șomerilor, sistemul de pensii, sistemul de beneficii sociale, sistemul de asistența socială. Urmează o faza de consolidare a lor și, în cazul serviciilor de asistența socială, de creare a unui sistem instituțional coerent.
2. Rezistenta față de procesele dezagregative și o anumită voința de a rezolva mai ales problemele presante
În ciuda dificultăților, principalele sisteme de protecție socială au funcționat cu o anumită coerenta și de regula peste un minim acceptabil.
3. Declanșarea unui proces ferm de descentralizare și de constituire a capacităților locale de a prelua o mare parte a problemelor de protecție socială
În raport însă cu provocarile dramatice ale tranzitiei, se poate considera ca România s-a caracterizat printr-un deficit de politica socială. Pe de o parte, resursele alocate programelor sociale au fost reduse, nu numai în raport cu nevoile accentuate ale tranzitiei, dar și cu posibilitățile efective. Din acest punct de vedere, reactia României a fost singulara în raport cu cea a celorlalte state europene în tranzitie care au optat pentru o protecție socială extraordinară, accentuata. O asemenea opțiune de politica socială a reprezentat o sursa a costurilor sociale și umane excesive ale tranzitiei. Pe de altă parte, politica socială s-a caracterizat prin dezechilibre și zone rămase neacoperite sau slab acoperite, fapt care a afectat negativ eficienta utilizării resurselor modeste alocate.
În consecința, un program antisaracie nu poate reprezenta doar adaugari la politica antisaracie existenta, ci va trebui inevitabil să aibă în vedere și unele schimbări de structura în orientarea politicilor sociale. Unele dintre aceste schimbări au început să fie operate în ultimul an, ca de exemplu adoptarea legilor venitului minim garantat, a sistemului național de asistența socială, a prevenirii și combaterii marginalizarii sociale. Ele vor trebui implementate și susținute cu energie.
Din perspectiva promovării PNAinc politica socială din ultimii ani încă prezintă câteva puncte vulnerabile, care necesita intervenție:
1. Efortul financiar insuficient pentru susținerea politicii sociale, în raport cu standardele Uniunii Europene, dar și cu practica celorlalte tari europene în tranzitie. În momentul de fața România se afla departe de nivelul angajării sociale al țărilor din Europa Occidentala, precum și al celorlalte tari europene în tranzitie care nu se afla în criza. Chiar și în anul 1999, când efortul financiar destinat sustinerii politicilor sociale a fost cel mai ridicat (18,4%), el s-a situat mult sub efortul pe care îl fac țările Uniunii Europene.
2. Pe fondul unui deficit cronic de finanțare a tuturor formelor de suport social, a fost caracteristica o evoluție inegala a finanțării acestora. Creșterea modesta a cheltuielilor sociale publice ca procent din PIB, de după 1989, a fost absorbită în mod special de serviciile sociale fundamentale: învățământ și sănătate, și ele masiv subfinantate în regimul socialist.
Pe toate componentele protecției sociale efortul statului relativ la capacitatea economică a tarii este substanțial mai redus comparativ cu celelalte tari europene: atât pentru beneficiile sociale, cat și pentru susținerea serviciilor sociale fundamentale, în special a învățământului și sănătății.
a) În sfera transferurilor sociale financiare (pensii, alocații pentru copii, ajutor de șomaj, ajutor social), deci a protecției sociale efective, efortul a rămas relativ la același nivel, doar cu mici variatii anuale. În ciuda exploziei saraciei, nici după 11 ani efortul suplimentar în acest domeniu nu cunoaște o accentuare vizibila: a depășit cu puțin 10% din PIB în ultimii ani. Dar dacă luam în considerare faptul ca după 1990 numărul celor care au nevoie de suport social a crescut semnificativ, putem estima ca efortul pentru asistarea celor aflați în dificultate a scăzut în fapt.
b) Serviciile sociale fundamentale - sănătatea și învățământul - au primit în primii ani ai tranzitiei o atenție mai specială, după care au fost în mare măsura sacrificate. Efortul bugetar (ca procent din PIB) este mult inferior atât față de celelalte tari în tranzitie care nu se afla în situații de criza severă, cat și față de țările occidentale: 5-6% din PIB pentru ambele sectoare).
Cheltuielile pentru educație în ultimii 5 ani variaza în jurul a 3-3,5% din PIB. În același timp, aceste cheltuieli reprezintă în alte tari în tranzitie în medie 4,8% din PIB.
Și pentru sănătate România a alocat fonduri mici, dar în continua creștere în ultimii ani. Începând din 1998, prin introducerea sistemului de asigurări de sănătate finanțarea acestui sector a crescut comparativ cu anii precedenti, ajungând la 4,2% din PIB în 2001 față de 2,6% în 1997. Cu toate acestea, aceste sume sunt mici în comparatie cu alte tari în tranzitie - 5% în țările din Centrul și Estul Europei în 1997.
Este recomandabil ca în prioritățile de politica socială să se includă creșterea cheltuielilor pentru învățământ și sănătate, cu atât mai mult cu cat investițiile publice în aceste sectoare au fost, în mod sistematic, mult mai mici decât necesitățile. Învățământul și sănătatea reprezintă o sursa esențială a creșterii economice sustenabile.
3. Sistemul de prioritati în distribuirea beneficiilor sociale a ignorat în mod sistematic pe cei mai saraci dintre saraci. Dacă, fără indoiala, a fost corect accentul acordat suportului clasei salariale lovite greu de tranzitie - disponibilizari, pensionari înainte de limita-, ignorarea pe o lungă perioada a celor mai saraci dintre saraci a dus la apariția unor zone de saracie extrema și de excluziune socială cronica. Segmente importante ale populației celei mai sarace au rămas neacoperite de sistemul de beneficii sociale legate de muncă. Este semnificativ faptul ca sistemul de ajutor social a fost introdus foarte târziu (la sfârșitul anului 1995), după consumarea primului soc al saracirii, funcționând absolut nesatisfăcător datorită lipsei de sustinere politica.
De abia din ianuarie 2002 a fost introdus un sistem de venit minim garantat coerent instituțional, asigurat financiar și susținut de o voința politica ferma. Suportul financiar pentru familiile cu copii, deși a funcționat mereu, a fost subminat de îndoieli politice, responsabile de erodarea sa semnificativă. O asemenea opțiune contravine concluziilor tuturor analizelor conform cărora, mai ales în perioade de saracire, alocația pentru copii reprezintă un instrument extrem de eficient, puțin costisitor administrativ și destul de bine focalizat de reducere a saraciei.
4. O centrare pe sistemul de furnizare de beneficii sociale individuale, cu ignorarea larga a programelor orientate spre soluționarea unor probleme sociale. Sistemele de administrare a beneficiilor financiare (pensii, ajutor de șomaj, alocație pentru copii) au funcționat satisfăcător, în comparatie cu alte sisteme.
Guvernarea a avut mereu capacități mai degraba subdezvoltate de a face fața variatelor probleme sociale grave care au explodat în perioada tranzitiei: lupta împotriva violenței domestice, neglijarea și chiar maltratarea copiilor în familie, exploatarea sexuală a copiilor, explozia fenomenului "copiilor strazii", reforma sistemului de suport pentru copiii abandonați, protecția chiriașilor, suportul pentru persoanele fără adapost, stoparea traficului de persoane, protecția populatiei de escrocherii de tot felul. În tratarea unor asemenea probleme sociale extrem de grave, cu efecte distructive, cel mai adesea ireversibile, guvernarile au demonstrat o paralizie acuta. De cele mai multe ori unele măsuri, de regula sovaitoare și nesustenabile, au fost luate extrem de târziu, sub presiuni interne, dar și externe.
Problemele sociale grave găsesc o reactie publică cu totul insuficienta, dominata de abordari punctuale, departe de a acoperi într-o măsura suficienta întinderea acestor probleme, fie ea și la un nivel minimal. Structura aparatului guvernamental nu conține dispozitive organizaționale de identificare precoce a problemelor sociale și de organizare de programe de răspuns.
5. O politica de suport al familiei confuza, fragmentata între mai multe organisme guvernamentale
Dincolo de un set important de măsuri de suport al familiei nu exista nici până în momentul de fața o conceptie coerenta de protecție socială a acesteia.
Mai mult decât atât, politica socială a ignorat în mare măsura familia în dubla sa ipostaza: atât ca sursa a unei largi game de patologii sociale (violenta domestica, lipsa de suport social reciproc, abandonul/neglijarea copiilor, perpetuarea culturii saraciei), cat și ca resursa esențială de suport pentru soluționarea problemelor sociale.
Problemele globale ale familiei nu cad în responsabilitatea unui minister anume. Suplimentar, politica familiei este separată de protecția copilului în situație de risc, iar copilul care trăiește în familia sa naturala nu reprezintă obiectul de suport explicit al nici unei instituții.
6. Orientarea politicii sociale a fost mai degraba pasiva decât activa.
Resursele utilizate pentru susținerea unor programe active, chiar dacă au înregistrat o evoluție ascendenta în ultimii ani, au avut mai degraba o eficienta modesta. Deși nu exista date sistematice, impresia cea mai raspandita este ca cele mai multe dintre programele care se intentiona să fie de tip activ au avut efecte disproportionat de reduse în raport cu costurile.
În ciuda principiului, tranzitia a fost dominata de o restructurare prin reducerea masiva a locurilor de muncă, crearea de noi locuri de muncă fiind mai degraba marginala. Acest fapt a produs o distorsiune majoră în politica beneficiilor sociale. În contrast cu un sistem normal de stimulente (suport social mai ridicat pentru cei care nu sunt activi economic și mai redus pentru cei disponibilizați, pentru a-i incuraja să se reintegreze activ ocupational), opțiunea de politica socială de la noi a fost mai degraba inversa: suport social mai ridicat pentru concedierile în masa. Introducerea în 1997 a sistemului de compensații pentru concedieri în masa a reprezentat în fapt o recunoaștere a incapacității de a crea noi oportunitati de ocupare, cu scopul de a "cumpara" acceptarea socială a lichidării întreprinderilor.
Se poate estima, în concluzie, că nu am reușit încă sa trecem de la un stat care redistribuie resursele financiare la un stat care creează și redistribuie oportunitati.
Începând cu anul 2001 s-a făcut un efort special de creștere a eficientei măsurilor active în domeniul ocupării. Adoptarea în anul 2002 a Legii privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă oferă un cadru mai productiv din acest punct de vedere.
7. Lipsa cvasicompletă a sistemului de servicii de asistența socială din comunitate, complementar cu obsesia instituțiilor de asistența socială
Regimul socialist a avut o preferinta politica distinctă: ignorarea sistematica a problemelor sociale, complementar cu absorbtia în instituții specializate a celor mai grave dintre ele.
Persoanele cu handicap au fost absorbite în instituții specializate, alternativa fiind menținerea în familie, fără vreun ajutor practic. Copiii abandonați, definitiv sau temporar, erau plasati în instituții. Condiționarea alocației pentru copii de poziția de salariat a părinților frustra în fapt o zona a colectivității, tot mai mult exclusa din sistemul muncii, de acest suport social. Din această categorie fac parte tocmai familiile cu mulți copii, fiind astfel prinse în ciclul saracirii rapide. Politica statului socialist a fost în fapt aceea de a absorbi copiii din zonele cele mai sarace ale societății în instituții. Degradarea progresiva a standardului de viața din anii '80 a atins puncte extreme în instituțiile de asistența socială. Dacă populația a găsit mijloace informale de completare a resurselor, instituțiile sociale au devenit victime totale ale regimului de economii.
Nu este intamplator faptul ca imediat după 1989 Occidentul a găsit cu oroare situații greu de imaginat în multe dintre instituțiile sociale pentru copii și pentru persoane cu handicap. Ca urmare a acestei situații, instituțiile au intrat în centrul atenției guvernarii, precum și a multiplelor programe externe de ajutorare. După '90 s-a produs, paradoxal, un proces de creștere a importantei și a dimensiunilor instituțiilor de asistența socială.
Mai mulți factori conjugati au dus la acest efect.
Ca urmare a atenției speciale acordate, naționale și internaționale, condițiile de viața în special din instituțiile pentru copii s-au îmbunătățit rapid, fiind de regula mult mai bune decât în zonele sarace. Complementar cu aceasta, lipsa de suport social pentru familiile foarte sarace a stimulat păstrarea și amplificarea funcției instituțiilor de asistența socială de preluare a copiilor din familiile cele mai sarace.
Accesul limitat la mijloacele moderne de planificare familială a menținut și după 1989 în zonele sarace și mai ales în cele cuprinse într-un ciclu de dezagregare socială fenomenul copiilor nedoriti. Copiii nedoriti, născuți în condiții sociale și economice nefavorabile, au ingrosat rândul copiilor abandonați, marind alimentarea instituțiilor de asistența socială.
Se adauga, ca un efect secundar al atenției și suportului acordat instituțiilor de asistența socială, și tendinta acestora de a se prezerva și întări.
În ultimii ani s-a declansat un program masiv de dezinstitutionalizare, cu efecte limitate, raportat la voința politica și la resursele angajate, datorită menținerii factorilor care produc abandonul și institutionalizarea: lipsa de suport pentru segmentul de populație traind în saracie extrema, accesul limitat al acestui segment la mijloacele de planificare familială, lipsa serviciilor de asistența socială preventivă actionand în familie și comunitate. Lipsa acestor servicii este un factor de risc enorm pentru programul de dezinstitutionalizare, ce se bazează pe încurajarea integrării copiilor în familiile naturale sau pe plasamentul în familii substitut.
Afacerile care s-au făcut uneori cu adoptiile internaționale au constituit un factor de inhibare a lansării unui program de adoptii naționale, soluție care este cu mult subutilizata.
8. Inexistenta unui sistem public de servicii de asistența socială care să asigure accesul tuturor celor aflați în nevoie la servicii de asistența socială, complementar cu resurse importante alocate dezvoltării de programe-pilot dificil de generalizat
Lipsa unui sistem public de servicii de asistența socială a făcut imposibila dezvoltarea unui pachet minimal de servicii de asistența socială, ca drept universal.
Gradul de acoperire cu servicii a nevoii de asistența socială a rămas în consecința marginal, adesea intamplator. Mari zone problematice sunt neacoperite de servicii de suport. Multe resurse, mai ales cele externe, au fost dedicate - în locul sustinerii dezvoltării unei rețele naționale de servicii publice de baza, care să ofere un pachet minimal de servicii pentru toți cei în nevoie finanțării unor servicii scumpe, imposibil de generalizat și cu un grad scăzut de sustenabilitate, dezvoltate de regula de organizații neguvernamentale. Un efect pervers al acestei abordari l-a constituit subdezvoltarea cronica a abordarii preventive.
În mod special granturile oferite de Occident au fost relativ slab cuplate cu sistemul public și au consumat resurse importante, cu efecte relativ modeste.
9. De la o politica accentuat centralista la o descentralizare mai degraba haotica, nesusținută nici financiar și nici tehnic
Politica socială de suport a statului socialist român era puternic centralizata: un sistem de beneficii sociale definit strict prin lege, cu posibilități practic inexistente pentru autoritățile locale de a dezvolta programe proprii, cu instituții de asistența socială administrate direct de organismele naționale. După anul 1989 reforma administrației publice locale a oferit libertatea de a dezvolta programe proprii, posibilitate greu de fructificat în condiții de restrictii financiare severe. Fondurile transferate de la nivel central sunt fie rigid dedicate unor drepturi definite strict de lege, fie absolut discretionare, dar insuficiente pentru acoperirea tuturor nevoilor locale. Tehnica finanțării programelor dezvoltate la nivel județean și local este încă la început, deși aceasta oferă posibilitatea practica de promovare a politicii sociale naționale, combinata cu inițiativa inovativa locală.
În anul 1997 instituțiile pentru copii abandonați au fost transferate în administrarea județelor, dar cu dificultăți de sustinere financiară și tehnica, cu puține instrumente de control al calității serviciilor. Descentralizarea responsabilităților fără o asigurare a resurselor adecvate, fie printr-o finanțare centrata pe programe, fie prin descentralizare financiară concomitent cu indicarea surselor de venit pentru susținerea acestora, a avut un efect pervers: ea a fost folosită uneori pentru a descarca bugetul de sarcini ridicate, delegandu-se responsabilitatea finanțării la nivel local, stiindu-se că nu exista sursele necesare. Rezultatul a fost subfinantarea multor programe sociale, frecvente crize de finanțare a instituțiilor de asistența socială.
10. Fragmentarea sistemului de securitate socială între o multime de organisme guvernamentale care, din acest motiv, au dificultăți de a elabora o politica de protecție socială coerenta. În locul unor prioritati clar definite care să stea la baza distribuirii resurselor, acestea au reprezentat obiectul a numeroase dispute interinstitutionale, blocandu-se procesul de stabilire de prioritati.
11. Vulnerabilitatea sistemului de protecție socială minimala
Datorită unor procese neprevăzute și greu de controlat grupuri mari de oameni care nu se găseau în situații de dificultate pot deveni vulnerabili, cazand în saracie, intrand într-un ciclu al dificultăților fără ieșire. Cazul tipic îl reprezintă ieșirea în șomaj cu sanse mici de reincadrare. Persoanele care își pierd locul de muncă în zone prabusite economic sau care nu au calificarea/capacitatea necesară reintegrarii facile pe piața muncii cunosc un rapid proces de prabusire social-economică. Datorită procesului de erodare a pensiilor pensionării cu pensii mici, mai ales în condițiile exploziei costului utilităților publice sau în situația instalării unor probleme de sănătate care impun tratamente costisitoare, sunt cuprinși treptat într-un ciclu de saracire fără sanse de ieșire. Creșterea brusca a prețurilor utilităților de la sfârșitul anului 2001/începutul anului 2002 a impins în situații de disperare și pe mulți salariați/pensionari care până în acel moment se plasau deasupra pragului de saracie. Legea venitului minim garantat acorda ajutoare de încălzire categoriilor celor mai defavorizate. Rămâne însă problema celor care, deși au venituri modeste, nu se încadrează în criteriile pentru asemenea ajutoare. Este însă departe de a fi soluționată problema sistemelor de producere a utilităților publice, intolerabil de ineficiente.
12. Pierderi importante de eficienta în sistem
În condițiile unor nevoi mari și ale orientarii resurselor spre beneficii financiare, sistemul oferă aparenta unei eficiente destul de ridicate. În fapt, datorită lipsei de prioritati și a excrescentelor birocratice exista pierderi de eficienta care, eliminate, ar duce la importante economii:
a) beneficii sociale orientate ineficient (de exemplu, abonamente scumpe pentru transport oferite persoanelor cu handicap care le utilizează într-o măsura redusă) sau cu risc ridicat de fraudare (beneficii pentru persoane care obțin nemeritat certificate de persoane cu handicap);
b) eficienta scăzută prin nefunctionarea sistemului de prioritati. Deși beneficiile par a fi eficiente pentru ca se adresează efectiv unor nevoi acute, în lipsa unor mecanisme de stabilire a prioritatilor ele pot fi inechitabile pentru ca oferă mai mult unora și mai puțin altora. Fiind stabilite prin reglementări rigide, greu de modificat, orice beneficiu obținut de o categorie de persoane, în condiții de limitare severă a resurselor, exclude de la beneficii potențiale alte categorii;
c) exista pierderi datorate birocratiei: legi excesiv de complicate, cu schimbări frecvente, fac ca unele beneficii să fie furnizate de birocratii supradimensionate, cu risc ridicat de eroare și cu un nivel ridicat de insatisfactie din partea beneficiarilor. Simplitatea și stabilitatea sistemului de beneficii sunt esențiale pentru o politica socială eficienta;
d) fragmentarea risipitoare a resurselor limitate în programe care nu s-au inchegat într-o conceptie strategica clara și care au inghitit o cantitate mare de resurse în fazele preparatorii, fiind apoi abandonate, de regula datorită fie lipsei de eficienta, fie epuizarii resurselor inițiale.
Eliminarea acestor pierderi de eficienta ar conduce la importante economii.
13. Evolutii instituționale confuze au fost responsabile de dezechilibre din domeniul beneficiilor sociale și de ineficienta utilizării fondurilor. Poate cel mai grav caz este cel din domeniul pensiilor. Schimbările frecvente din metodologia de calcul al pensiilor, până la introducerea cu mare întârziere a noii legi a pensiilor în anul 2000, au creat inechitati masive între grupurile de pensionari, fiind nevoie de a se lansa pentru următorii ani un program de recorelare a pensiilor pe durata căruia se vor păstra însă disparitati dureroase.
14. Nu a existat decât marginal o preocupare pentru distribuirea cat de cat echitabila a costurilor sociale ale tranzitiei. Deficitul de politica socială a fost suportat în mod special de segmentele cel mai sarace, fiind din acest motiv responsabil de o accentuare a polarizarii sociale. La costurile sociale ale restructurării întregii societăți s-au adăugat și costurile impuse de politica confuza de restituire a proprietăților. Inexistenta unei strategii coerente, restitutia proprietăților în lipsa unui suport al celor dezavantajati direct de această măsură au aruncat direct în saracie severă unele segmente ale populației. Aceasta politica restauratorie, pe lângă faptul ca a constituit una dintre principalele surse de corupție va afecta și în viitor resursele financiare publice sever limitate.
15. Dificultatea de a absorbi eficient programele externe de suport, fie ca este vorba despre creditele nerambursabile oferite de U.E. sau de împrumuturile de la Banca Mondială. Datorită deficitului de conceptie interna și de coordonare, confuziei birocratiei interne și externe, lipsei de imaginatie și responsabilitate, lipsei mecanismelor rapide de corectie, resurse importante financiare au fost irosite pe programe cu eficienta scăzută, dezvoltate paralel sau chiar divergent în raport cu cele finanțate din bani publici.
Aceste dezechilibre în modul de abordare a protecției sociale au grave consecințe asupra gradului de acoperire a celor mai elementare nevoi de protecție socială, asupra accesului la servicii sociale, dar și asupra calității acestora și, în general, asupra echității protecției sociale.
16. Acoperirea insuficienta cantitativ și calitativ a nevoilor cu servicii/beneficii sociale
O serie de nevoi - mai puțin manifeste sau mai articulate în spațiul public - nu au fost adresate prin măsuri și programe sociale. Din categoria acestor nevoi fac parte în special cele asociate grupurilor sociale foarte sarace, aflate într-un proces rapid de excluziune și marginalizare socială. Unele nevoi de suport au fost acoperite doar formal-legislativ, fără însă a se asigura o acoperire reală (de exemplu, cazul serviciilor comunitare destinate populației varstnice).
a) Accesul la servicii, în special la cele de asistența socială. Accesul la serviciile de asistența socială - puține, nesistematice și cel mai adesea furnizate numai în municipii sau orașe mari - este foarte inegal, atât în plan geografic (rural/urban, distanta față de reședința de județ), cat și în plan social (între diferite grupuri și categorii socio-economice). Costurile de acces inegal repartizate în plan social, dar și geografic îi afectează, evident, pe cei mai saraci dintre saraci. Mediul rural a fost până în prezent practic exclus de la orice serviciu de asistența socială.
b) Calitatea precara a multor servicii sociale. Principala cauza o constituie deficitul de pregătire profesională. Sectorul serviciilor de asistența socială a fost acoperit foarte slab cu personal de specialitate, a cărui formare a fost reluată în 1990, după o lungă perioada de întrerupere. Lipsa resurselor financiare și a posibilității investițiilor în serviciile sociale de baza a dus la scăderea drastica a calității acestora, în special datorită lipsei unei infrastructuri adecvate (clădiri, aparatura, utilități etc.). Lipsa unei abordari coerente a problemelor sociale prin servicii de preventie în domeniul sănătății și asistenței sociale a dus la apariția unor servicii adresate problemelor consolidate în faze critice, în consecința foarte costisitoare și cu rezultate modeste. Pe de altă parte a existat în mod sistematic o preferinta pentru servicii cu o complexitate ridicată și, complementar, cu un cost pe măsura, în raport cu servicii mai simple, mai ieftine, dar care să acopere într-o mult mai mare măsura nevoile.
Aceasta abordare fragmentara și puțin sustenabila din punct de vedere financiar, împrumutată din sectorul neguvernamental, s-a replicat în sistemul public datorită prezentei unor fonduri externe destinate creșterii capacităților administrative și dezvoltării de programe. Astfel asistam la o polarizare nu numai a accesului la servicii sociale, dar și a calității serviciilor sociale furnizate.
Lipsa unor standarde clare și a unor criterii și indicatori generalizabili la toate nivelurile administrației publice în ceea ce privește calitatea minima a serviciilor sociale, concomitent cu lipsa unor mecanisme de intarire a răspunderii administrative și penale în raport cu respectarea acestora, fac ca populația să fie adesea expusă, în mod inegal (și în special în detrimentul celor mai saraci dintre saraci) la servicii sociale de calitate inferioară sau la lipsa completa a acestor servicii, beneficiarul neavând nici un mecanism de control.
Inechitatea în abordare este generata în primul rând de prioritizarea cheltuielilor/programelor sociale după alte criterii decât gravitatea, amploarea sau potențialul de risc al problemelor sociale adresate. Programele cele mai sarace se dovedesc din nou a fi cele destinate saracilor, lipsiți de puterea presiunilor politice.
*
* *
Exista puternice argumente de a considera ca deficitul de politica socială a avut o contribuție semnificativă la deteriorarea situației sociale, la explozia saraciei și a excluziunii sociale severe în cei 12 ani ai tranzitiei. Costurile sociale și umane ale procesului dificil de schimbare au fost modest compensate de politica socială. Punctul forte al acesteia a fost salvarea unei largi părți a clasei salariale devenite extrem de vulnerabila (mai ales segmentul ajuns în pragul pensiei), dar a făcut foarte puțin pentru un larg segment extrem de sarac și rapid saracit. Nu numai din punctul de vedere al strategiei economice, dar și din cel al politicii sociale o parte importanța a costurilor sociale ale tranzitiei erau evitabile.
Concluzia practica este ca printr-o reconsiderare a politicii sociale se poate resorbi o parte importanța a problemelor sociale acumulate.
Pe lângă necesară relansare economică o revedere a optiunilor de politica socială reprezintă o resursa importanța a soluționării problemelor sociale grave acumulate. De aici, necesitatea unei strategii globale care să ofere o abordare unitară și coerenta a fenomenului saraciei cu care se confrunta societatea noastră.
──────────────