Decizia nr. 147/2003

Curtea Constituțională a fost sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, la data de 3 aprilie 2003, de un număr de 70 de deputați aparținând grupului parlamentar al Partidului România Mare, în vederea declanșării controlului de constituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, adoptată, în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședința comuna din data de 31 martie 2003.

Potrivit tabelului cuprinzând semnăturile autorilor sesizării de neconstituționalitate, cei 70 de deputați sunt următorii: Ludovic Abitei, Maria Apostolescu, Mitzura Domnica Arghezi, Ștefan Baban, Mitica Balaet, Ioan Bildea, Angela Bogea, Augustin Lucian Bolcas, Damian Brudasca, Constantin Bucur, Florea Buga, Daniela Buruiana Aprodu, Cristian Valeriu Buzea, Corneliu Ciontu, Radu Ciuceanu, Emil Crisan, Gheorghe Dinu, Ion Dolanescu, Dumitru Dragomir, Constantin Dutu, Nicolae Enescu, Gelil Eserghep, Vlad Gabriel Hogea, Iancu Holtea, Mircea Ifrim, Costel Marian Ionescu, Daniel Ionescu, Mihaela Ionescu, Smaranda Ionescu, Marius Iriza, Florina Ruxandra Jipa, Leonida Lari-Iorga, Ștefan Lapadat, Nicolae Leonachescu, Irina Loghin, Paul Magheru, Ludovic Mardari, Adrian Maracineanu, Ilie Merce, Ioan Miclea, Iulian Mincu, Costache Mircea, Ion Minzina, Ion Mocioi, George Moisescu, Adrian Moisoiu, Vasalie Moiș, Ștefan Pascut, Doru Dumitru Palade, Eugen Lucian Plesa, Constanta Popa, Costel-Eugen Popescu, Gheorghe Pribeanu, Octavian-Mircea Purceld, Dumitru Puzdrea, Grigore Emil Rădulescu, Emil Rus, Octavian Sadici, Danut Neculai Saulea, Ioan Sonea, Anghel Stanciu, Mircea Stoian, Paul Snaider, Marcu Tudor, Lia Olguta Vasilescu, Nicolae Vasilescu, Valentin Ilie Vasilescu, Marinache Visinescu, Ioan Bancescu.

Sesizarea a fost trimisa Curții Constituționale sub Adresa nr. 51/198 din 3 aprilie 2003 a Secretariatului general al Camerei Deputaților și a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 1.737 din 3 aprilie 2003, formând obiectul Dosarului nr. 175A/2003.

Prin sesizare se solicita Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, fiind formulate următoarele critici de neconstituționalitate:

I. Prima critica de neconstituționalitate consta în susținerea ca "Guvernul și-a angajat răspunderea asupra a nu mai puțin de 15 legi", dintre care unele nu au nici o legătură cu măsurile anticoruptie, ceea ce contravine art. 113 alin. (1) din Constituție, care prevede că Guvernul își poate angaja răspunderea doar asupra unui proiect de lege. De altfel aceasta procedura de adoptare a legii încalcă și dispozițiile

art. 3 și 12 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât legea ce face obiectul sesizării reuneste un număr de 15 legi distincte. Sub acest aspect se invoca și Decizia Curții Constituționale nr. 122 din 22 octombrie 1996.

II. Cea de a doua critica de neconstituționalitate privește dispozițiile titlului IV din lege, intitulat "Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnitatilor publice și funcțiilor publice", în legătură cu care se susține ca "se referă numai la miniștri, nu și la primul-ministru", care, potrivit acestui text, "este mai presus de lege", incalcandu-se astfel prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor.

III. În sfârșit, autorii sesizării susțin ca dispozițiile art. 73 alin. (7) cuprins în titlul IV din lege "anulează dreptul de a exercita o funcție publică", întrucât "primul-ministru poate hotărî decăderea unei persoane din dreptul de a exercita o funcție publică". Acest text contravine art. 49 din Constituție, care prevede doar posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, pentru situații limitativ prevăzute, iar nu anularea dreptului sau a libertății.

În conformitate cu dispozițiile

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sesizarea de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a prezenta în scris punctele lor de vedere.

Președintele Camerei Deputaților a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. 51/216/RG din 10 aprilie 2003. În acest punct de vedere se considera sesizarea ca fiind neîntemeiată. Astfel, cu privire la obiecția potrivit căreia întreaga lege ce formează obiectul sesizării încalcă prevederile art. 113 alin. (1) din Constituție, precum și ale

art. 3 și 12 din Legea nr. 24/2000 , prin aceea ca Guvernul și-a angajat răspunderea nu doar pentru un proiect de lege, ci pentru un număr de 15 legi, se arata ca această lege "reprezintă un mod eficient de combatere și prevenire a fenomenului corupției, menita sa conducă la înlăturarea cauzelor și condițiilor care generează astfel de acte". Se arata, de asemenea, ca, deși prin prevederile sale legea modifica mai multe acte normative, "totuși nu poate fi vorba de mai multe legi promovate prin asumarea răspunderii Guvernului, ci de o reglementare complexa, dar unitară și coerenta, ce cuprinde nu doar dispoziții ce se circumscriu combaterii fenomenului corupției, ci și dispoziții din materii conexe absolut indispensabile realizării scopului propus". O dovada ca exista o singura lege o reprezintă și modul în care aceasta este structurată, cu respectarea

art. 47 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , care prevede că "la legile de mare întindere, capitolele pot fi grupate în titluri și, după caz, în părți, care, la rândul lor, se pot constitui în cărți", asa încât nu se poate retine încălcarea art. 3 și 12 din legea menționată.

În legătură cu susținerea privind încălcarea prin titlul IV din lege a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, se arata ca art. 69 alin. (1) din aceeași lege stabilește "persoanele cărora li se aplică prevederile titlului, printre care se numara și primul-ministru", iar în secțiunile care reglementează cu privire la membrii Guvernului legiuitorul a utilizat sintagma "membru al Guvernului", asa cum ea se regaseste în dispozițiile constituționale ale art. 103 alin. (2), art. 104 alin. (1) și art. 105, precum și în cele ale

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 90/2001

privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. Din interpretarea sistematica a acestor dispoziții legale rezultă ca persoanei care exercită funcția de prim-ministru, precum și celor care au calitatea de ministru le sunt aplicabile prevederile Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, precum și prevederile cuprinse în art. 72, referitor la conflictul de interese, în art. 84 alin. (1) și în art. 86 alin. (2) lit. a), referitoare la incompatibilități, în art. 111-114 referitoare la depunerea declarației de interese. Asa fiind, se apreciază ca prin dispozițiile titlului IV din legea ce face obiectul sesizării nu se creează vreo discriminare, nefiind astfel incalcate prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

În sfârșit, cu privire la obiecția potrivit căreia art. 73 alin. (7) din titlul IV al cărții I "anulează dreptul de a exercita o funcție publică, în timp ce Constituția prevede numai posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și nu anularea dreptului sau a libertății în sine", se arata ca suntem în prezenta unei interdicții, iar nu a unei restrangeri a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, în sensul art. 49 din Constituție. Interdicția instituită de text creează o stare de incompatibilitate pentru persoanele care au săvârșit o abatere administrativă, constatată prin hotărâre judecătorească sau, după caz, prin decizie a primului-ministru, în exercitarea unei funcții publice dintre cele prevăzute la art. 72 alin. (1), pentru o perioadă de 3 ani. Aceasta interdicție are drept scop apărarea intereselor publice, interese ce trebuie să stea la baza exercitării oricăror demnitati publice și funcții publice, iar decăderea din dreptul de a mai exercita o funcție publică operează în temeiul legii, ca sancțiune aplicabilă persoanelor care încalcă dispozițiile privitoare la conflictul de interese.

Președintele Senatului a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. I/218 din 14 aprilie 2003, apreciind, de asemenea, ca sesizarea este neîntemeiată. Astfel, în legătură cu obiecția de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 113 alin. (1) din Constituție, se arata ca actul normativ asupra căruia Guvernul și-a angajat răspunderea are ca obiect unitar relații ce determina sau favorizează ori pot reprezenta premise și situații ce pot avea ca urmare, în diversele domenii specifice, acte de corupție și asemenea relații sunt reglementate prin titlurile care structureaza proiectul de lege. Cu privire la cea de a doua obiectie de neconstituționalitate se arata ca din art. 69 alin. (1) lit. d) din titlul IV, intitulat "Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnitatilor publice și funcțiilor publice", se constata, "cu evidenta, ca legea nu a omis ci, dimpotriva, prevede expres funcția de prim-ministru", asa încât susținerea nu poate fi reținută. În ceea ce privește ultima obiectie de neconstituționalitate, se apreciază ca reglementarea "este obișnuită și nu face nici o excepție de la regimul sanctionator", deoarece "legea este cea care prevede decăderea din dreptul de a exercita o funcție publică acea persoana care s-a constatat ca a comis o faptă ilicită în exercitarea funcției și pentru care a fost sancționată administrativ sau penal".

Guvernul a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. 5/3.563/A.N. din 10 aprilie 2003, considerând ca sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată, Astfel se arata ca, în conceptia Guvernului, activitatea de prevenire și combatere a corupției impune în mod esențial o abordare sistemica, multidisciplinara, coerenta și unitară pe plan legislativ și, în acest scop, a adoptat soluția de a-și angaja răspunderea printr-un singur act normativ, complex și cuprinzator. Chiar dacă prin conținutul sau legea cuprinde mai multe reglementări de sine stătătoare sau aduce modificări unor acte normative în vigoare, nu este vorba de mai multe legi promovate prin angajarea răspunderii Guvernului, ci este vorba, pe de o parte, de dispoziții ce vizează direct combaterea fenomenului corupției, iar pe de altă parte, de dispoziții din materii conexe, absolut indispensabile realizării scopului propus. Faptul ca ne aflam în prezenta unei singure legi rezultă și din modul cum aceasta este structurată, cu respectarea normelor de tehnica legislativă cuprinse în

Legea nr. 24/2000 , de exemplu, în art. 47 alin. (3), potrivit căruia în legile de mare întindere capitolele pot fi grupate în titluri și, după caz, în părți, care, la rândul lor, se pot constitui în cărți. Asadar, legea criticata este redactată cu respectarea dispozițiilor menționate și obiecția autorilor sesizării referitoare la încălcarea prevederilor art. 113 alin. (1) din Constituție, precum și a dispozițiilor

art. 3 și 12 din Legea nr. 24/2000

nu poate fi reținută.

În ceea ce privește neconstituționalitatea titlului IV din lege, referitor la "Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnitatilor publice și funcțiilor publice", în legătură cu care se susține ca este contrar art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Guvernul apreciază ca obiecția nu are suport nici în textul legii și nici în Constituție. În acest sens arata ca, potrivit art. 69 alin. (1) lit. d) din cap. IV al titlului IV, prevederile titlului se aplică și primului-ministru, care, într-un regim parlamentar, "nu răspunde și nu poate să răspundă decât față de Parlament".

Cu referire la ultima obiectie, constând în susținerea de neconstituționalitate a art. 73 alin. (7) din titlul IV al legii, care, în opinia autorilor sesizării, încalcă art. 49 din Constituție prin aceea ca "anulează dreptul de a exercita o funcție publică, în timp ce Constituția prevede numai posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și nu anularea dreptului sau libertății în sine", iar "primul-ministru poate hotărî decăderea unei persoane din dreptul de a exercita o funcție publică", se arata ca măsura instituită prin textul criticat reprezintă "o restrangere a capacității de folosință a persoanei care a săvârșit o abatere administrativă prin încălcarea art. 72 alin. (1) din lege". Dispoziția privind decăderea din dreptul de a exercita funcțiile menționate este o măsura care se impune pentru a asigura îndeplinirea cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcție publică de autoritate a atribuțiilor ce îi revin potrivit Constituției și altor acte normative, în deplina concordanta cu principiile imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public care stau la baza conflictului de interese. Decăderea din dreptul de a exercita aceste funcții operează în temeiul legii, iar nu în temeiul unei hotărâri a primului-ministru. De altfel, potrivit art. 75 din lege, persoana care se considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, ca urmare a existenței unui conflict de interese, se poate adresa instanței de judecată competente.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competența, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, precum și ale

art. 2, 12 și 17 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să se pronunțe asupra acestei sesizări de neconstituționalitate.

Obiectul sesizării, asa cum rezultă din formularea data de cei 70 de deputați, îl constituie dispozițiile Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Examinând sesizarea de neconstituționalitate, Curtea retine următoarele:

Guvernul României și-a angajat răspunderea asupra proiectului Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, în condițiile art. 113 alin. (1) din Constituție. În virtutea acestor dispoziții constituționale, Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și Senatului, în ședința comuna, asupra unui program, a unei declarații de politica generală sau a unui proiect de lege.

I. O prima obiectie de neconstituționalitate privește ansamblul legii și consta în susținerea potrivit căreia, în realitate, Guvernul și-a asumat răspunderea asupra unui număr de 15 legi, adunate într-un proiect eclectic. Aceasta obiectie nu poate fi primită, deoarece legiuitorul poate să reglementeze printr-o lege un grup complex de relații sociale, în vederea obținerii unui rezultat dezirabil la nivelul întregii societăți. Din acest punct de vedere Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și combaterea corupției reglementează, în mod primar, modifica și completează acte normative existente, pentru obținerea transparenței decizionale, în scopul prevenirii și combaterii corupției.

De altfel, un asemenea procedeu legislativ a mai fost utilizat de Parlamentul României. Amintim, de exemplu,

Legea nr. 99/1999

privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999, care modifica și completează

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale,

Ordonanța Guvernului nr. 51/1997

privind operațiunile de leasing și societățile de leasing,

Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale,

Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,

Legea nr. 94/2002

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, și introduce, în titlul VI, o reglementare distinctă privitoare la regimul juridic al garanțiilor reale imobiliare;

Legea nr. 414/2002

privind impozitul pe profit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 27 iunie 2002, care modifica, între altele,

Legea nr. 84/1992

privind regimul zonelor libere,

Legea bancară nr. 58/1998 ,

Legea nr. 133/1999

privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii,

Legea nr. 32/2000

privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor;

Legea nr. 59/1993

pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990

și a

Legii nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Astfel de reglementări nu se abat de la regulile întocmirii unui proiect de lege, asa cum sunt stabilite prin

Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, însă prin complexitatea lor nu au aceeași alcătuire ca un proiect de lege consacrat reglementării unei singure materii. Având în vedere scopul unic al noii reglementări cuprinse în Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și combaterea corupției, modul în care aceasta este structurată nu este de natura sa afecteze, asa cum susțin autorii sesizării, dispozițiile art. 113 alin. (1) din Constituție și nici pe cele ale

art. 3 și 12 din Legea nr. 24/2000 .

II. Cea de a doua obiectie de neconstituționalitate privește titlul IV al cărții I din lege, intitulat "Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnitatilor publice și funcțiilor publice", în legătură cu care se susține ca "se referă numai la miniștri, nu și la primul-ministru", care, potrivit acestui text, "este mai presus de lege", incalcandu-se astfel prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor.

Și aceasta sustinere este neîntemeiată, deoarece primul-ministru este membru al Guvernului, împreună cu ceilalți miniștri, fapt ce nu exclude aceasta funcție de la regimul incompatibilităților și al conflictelor de interese. De altfel, art. 69 alin. (1) lit. d) din titlul IV al legii desemnează în mod expres funcția de prim-ministru printre funcțiile cărora li se aplică prevederile acestui titlu.

De asemenea, chiar în cadrul guvernelor anterioare au existat ierarhii ale funcțiilor în Guvern, distingandu-se între primul-ministru, miniștri de stat și miniștri, fără a se considera ca aceste ierarhizari afectează regimul incompatibilităților.

Cat privește invocarea, în sprijinul sustinerii obiectiei de neconstituționalitate, a

Deciziei Curții Constituționale nr. 122 din 22 octombrie 1996 , Curtea constata ca prin aceasta decizie s-a constatat nerespectarea procedurilor constituționale de adoptare a Legii privind statutul deputaților și senatorilor, sub aspectul încălcării de către Parlament a procedurii de inlaturare a divergentelor dintre cele două Camere în ședința comuna. Asa fiind, decizia menționată nu este relevanta în aceasta cauza.

III. În sfârșit, ultima obiectie de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 73 alin. (7) din titlul IV al legii, care prevede: "Persoana care a săvârșit o abatere administrativă constatată potrivit alin. (3)-(6) este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție publică dintre cele prevăzute la art. 72 alin. (1) pentru o perioadă de 3 ani de la data publicării hotărârii judecătorești sau, după caz, a deciziei primului-ministru." Se considera ca prin aceste dispoziții se "anulează dreptul de a exercita o funcție publică", întrucât "primul-ministru poate hotărî decăderea unei persoane din dreptul de a exercita o funcție publică", ceea ce încalcă art. 49 din Constituție, referitor la "Restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți".

Examinând aceasta obiectie de neconstituționalitate, Curtea observa ca legiuitorul nu are în vedere orice persoană, ci o persoană care exercită o funcție publică și care a săvârșit o abatere disciplinară. Textul criticat permite primului-ministru ca, în cazul funcționarilor publici pe care îi numește, să aplice sancțiuni pentru săvârșirea unor abateri disciplinare, a căror urmare poate fi decăderea funcționarului public din dreptul de a exercita o funcție publică. În lupta împotriva corupției o asemenea măsura nu numai ca este justificată, dar este și absolut necesară. Mai mult, decăderea din dreptul de a exercita o funcție publică nu este o măsura arbitrară a primului-ministru, deoarece ea operează în temeiul legii și este supusă, potrivit art. 73 alin. (5) din lege, controlului judecătoresc. În consecința, Curtea nu poate retine încălcarea art. 49 din Constituție, astfel încât și critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 73 alin. (7) din lege urmează a fi respinsă.

Fața de considerentele expuse mai sus, având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 49 și ale art. 113 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 2 alin. (3), ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale

art. 17 și următoarele din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

I. Constata ca procedura de adoptare a Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției este constituțională.

2. Constata ca prevederile titlului IV și ale art. 73 alin. (7) din lege sunt constituționale.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și obligatorie.

Dezbaterea a avut loc la data de 16 aprilie 2003 și la aceasta au participat: Nicolae Popa, președinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Șerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu și Ioan Vida, judecători.