Metodologia din 30 august 2002
de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat 2003
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
I. Dispoziții generale
1. Examenul de bacalaureat este modalitatea esențială de evaluare a cunoștințelor, a competentelor, a nivelului de cultura generală și de specializare atins de absolvenții de liceu. El le permite acestora accesul către învățământul superior sau către piața muncii.
2. Dreptul de a susține examenul de bacalaureat îl au elevii care au promovat ultima clasa de liceu, învățământ liceal de zi, seral sau cu frecventa redusă.
3. - (1) Candidații proveniți din învățământul de stat au dreptul sa susțină examenul de bacalaureat, fără taxa, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiționate de achitarea unor taxe.
(2) La fiecare prezentare candidații susțin examenul de bacalaureat integral.
(3) Candidații proveniți din învățământul particular vor susține examenul de bacalaureat, cu taxa, în centrele de examen stabilite de inspectoratele școlare județene (al municipiului București).
(4) Taxa de examen menționată la alin. (1) și (3) se stabilește de fiecare inspectorat școlar. La stabilirea cuantumului taxelor se vor lua în calcul toate cheltuielile pentru fiecare candidat.
4. Ministerul Educației și Cercetării organizează doua sesiuni de bacalaureat în fiecare an școlar.
5. - (1) Conform
Legii învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, examenul național de bacalaureat consta în susținerea a doua, respectiv a 3 probe comune și a 3 probe diferențiate, în funcție de filiera și profil.
Probele comune sunt următoarele:
a) limba și literatura română - scris și oral;
b) una dintre limbile moderne de circulație internationala studiate în liceu - oral;
c) - limba maternă - scris și oral, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale;
- limba și literatura într-o limbă de circulație internationala pentru elevii care au urmat studiile liceale cu limba de predare în limba de circulație internationala respectiva.
Probele de examen, diferențiate în funcție de filiera, profil, specializare și de opțiunea elevului, sunt următoarele:
Filiera teoretică
-----------------
Profil umanist:
d) istorie sau geografie - proba scrisă;
e) o proba la alegere din aria curriculara, corespunzătoare specializării - proba scrisă;
f) o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decât cele susținute anterior - proba scrisă sau practica.
Profil real:
d) matematica - proba scrisă;
e) o proba la alegere din aria curriculara, corespunzătoare specializării - proba scrisă;
f) o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decât cele susținute anterior - proba scrisă sau practica.
Filiera tehnologică
-------------------
d) matematica - pentru toate profilurile și specializările - proba scrisă;
e) o proba la alegere din aria curriculara "Tehnologii", în funcție de specializarea aleasă de elev - proba scrisă;
f) o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decât cele alese anterior - proba scrisă sau practica;
Filiera vocationala
-------------------
d) istorie sau geografie ori o disciplina socioumană, respectiv matematica sau științe, în funcție de profil - proba scrisă;
e) o proba la alegere din ariile curriculare specifice profilului și specializării - proba scrisă sau practica;
f) o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare, alta decât cele alese anterior - proba scrisă sau practica.
(2) Stabilirea listei disciplinelor la alegere menționate în lege, precum și a programelor disciplinelor de examen se face prin ordin separat.
(3) Pentru filierele tehnologică și vocationala studiile liceale se pot încheia și cu un examen de certificare a competentelor profesionale, separat de examenul de bacalaureat, în condițiile legii.
6. - (1) În urma promovării examenului de bacalaureat absolventului i se eliberează diploma de bacalaureat.
(2) Absolvenților de liceu fără diploma de bacalaureat li se eliberează, la cerere, certificat de absolvire și copie de pe foaia matricola.
(3) Absolvenții care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la bacalaureat au obținut media 10 primesc diploma de merit.
II. Organizarea examenului național de bacalaureat
7. Coordonarea pe plan național privind organizarea bacalaureatului este asigurata de Comisia naționala de bacalaureat, care se constituie în fiecare an prin ordin al ministrului și funcționează în cadrul Ministerului Educației și Cercetării. În fiecare județ și în municipiul București se constituie anual centre de examen, în care se desfășoară probe scrise, orale și, eventual, cele practice, și centre zonale de evaluare, precum și comisii județene (a municipiului București) de bacalaureat, comisii de examen în centrele de examen și în centrele zonale de evaluare, în conformitate cu prezenta metodologie.
8. - (1) Comisia naționala de bacalaureat coordonează organizarea și desfășurarea acțiunilor pentru examenul de bacalaureat. Comisia naționala de bacalaureat se compune din:
- președinte: secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar;
- vicepreședinți: directorul general pentru învățământ preuniversitar, directorul general pentru învățământ în limbile minorităților naționale, directorul general pentru coordonarea învățământului superior, directorul Serviciului național de examinare și evaluare;
- secretar: un specialist din cadrul Serviciului național de examinare și evaluare;
- 5-9 membri: directori generali adjuncți, șefi de serviciu, inspectori de specialitate la Direcția generală pentru învățământ preuniversitar, Direcția generală pentru învățământ în limbile minorităților naționale, specialiști din cadrul Serviciului național de examinare și evaluare, profesori din învățământul preuniversitar.
(2) Componenta nominală a acestei comisii se aproba anual, prin ordin al ministrului educației și cercetării, până la data de 15 martie a anului calendaristic în care se organizează examenul de bacalaureat.
9. - (1) Comisia naționala de bacalaureat are următoarele atribuții:
a) publică, la începutul anului școlar, Calendarul și Metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, lista disciplinelor de examen, în funcție de filiera, profil, specializare, precum și programele de examen;
b) aproba lista centrelor de examen și de evaluare pentru examenul de bacalaureat, pe baza propunerilor comisiilor județene (a municipiului București);
c) instruieste președinții comisiilor județene (a municipiului București) de bacalaureat;
d) primește de la inspectoratele școlare județene (al municipiului București) necesarul de subiecte, centralizat pe județ;
e) selecteaza și numește, prin ordin al ministrului educației și cercetării, președinții comisiilor de bacalaureat, pe baza propunerilor instituțiilor de învățământ superior și a convențiilor civile semnate de candidații pentru funcția de președinte al comisiei de bacalaureat;
f) selecteaza și numește vicepreședinții comisiilor de bacalaureat, pe baza propunerilor comisiilor județene de bacalaureat;
g) în situații deosebite, poate decide, la propunerea comisiilor județene de bacalaureat sau la propunerea delegatului Comisiei naționale de bacalaureat, înlocuirea unor presedinti de comisie;
h) coordonează și răspunde de elaborarea subiectelor pentru probele orale și stabilește o grila orientativa de evaluare a acestora;
i) coordonează și asigura elaborarea unui număr de variante de subiecte pentru probele scrise, a baremelor/grilelor de evaluarea corespunzătoare, folosind și propuneri ale inspectorilor și profesorilor din țara; din variantele elaborate se va extrage, prin tragere la sorți, subiectul de examen și subiectul de rezerva;
j) coordonează multiplicarea subiectelor, în funcție de numărul centrelor de examen și de necesarul de subiecte comunicat de județe;
k) decide, în cazuri deosebite, folosirea subiectelor de rezerva;
l) controlează și îndrumă acțiunile privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat;
m) controlează modul în care își desfășoară activitatea comisiile județene de bacalaureat, comisiile de contestații, comisiile de examen din centrele de bacalaureat;
n) analizează desfășurarea și rezultatele examenului național de bacalaureat, pe baza rapoartelor elaborate de comisiile județene (a municipiului București), și prezintă concluziile conducerii Ministerului Educației și Cercetării;
o) propune ministrului educației și cercetării eventualele modificări în modul de organizare și desfășurare a examenului național de bacalaureat;
p) decide recorectarea unor lucrări, în perioada desfășurării examenului sau ulterior.
(2) Comisia naționala de bacalaureat nu se ocupa de soluționarea contestațiilor referitoare la probele de examen.
10. Comisia naționala de bacalaureat poate delega, pe o perioadă limitată, reprezentanți pe lângă comisiile județene de bacalaureat (a municipiului București). Delegatul Comisiei naționale de bacalaureat are următoarele atribuții:
a) controlează respectarea prezentei metodologii de către comisia judeteana de bacalaureat și comisia de contestații, inspecteaza centrele de examen și de evaluare, verificand modul de cunoaștere și de respectare a Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat;
b) consiliaza comisiile județene de bacalaureat și comisiile de contestații, comisiile din centrele de examen și de evaluare, în privinta organizării și desfășurării examenului de bacalaureat;
c) propune comisiei județene sau Comisiei naționale de bacalaureat - atunci când constata abateri de la metodologie - schimbări în componenta comisiilor (supraveghetori, examinatori, vicepreședinți, presedinti);
d) verifica numărul de subiecte comandat de comisia judeteana (a municipiului București), respectiv numărul de subiecte folosit în cadrul județului;
e) în cazul în care constata disfunctii serioase în organizarea examenului de bacalaureat, reprezentantul Comisiei naționale de bacalaureat poate propune comisiei județene (a municipiului București) sau Comisiei naționale de bacalaureat măsuri de sancționare a cadrelor didactice în cauza, conform Statutului personalului didactic, sau suspendarea posibilității de a se organiza în anul școlar următor centru de bacalaureat în unitatea școlară respectiva;
f) în situații deosebite, poate propune comisiei județene de bacalaureat (a municipiului București) sau Comisiei naționale de bacalaureat recorectarea unor lucrări;
g) analizează și interpretează toate datele obținute și informează în scris Comisia naționala de bacalaureat.
11. - (1) Comisiile județene (a municipiului București) de bacalaureat se compun din:
- președinte - inspector școlar general;
- vicepreședinte - inspector general adjunct sau inspector școlar de specialitate;
- 2-3 secretari - inspectori școlari de specialitate;
- 4-5 membri - inspectori școlari de specialitate, directori de liceu.
(2) Componenta nominală a acestor comisii se aproba, până la data de 31 martie, prin decizie a inspectorului școlar general și se transmite la Ministerul Educației și Cercetării - Direcția generală pentru învățământ preuniversitar, spre informare.
(3) Din comisiile județene de bacalaureat aflate în județele în care exista candidați care vor susține probe în limbile minorităților naționale va face parte cel puțin un specialist aparținând minorităților naționale.
12. Comisiile județene (a municipiului București) de bacalaureat au următoarele atribuții:
a) nominalizeaza, până la data de 15 aprilie, centrele de examen, unitățile școlare arondate acestora, precum și centrele zonale de evaluare;
b) transmit Comisiei naționale de bacalaureat, la Direcția generală pentru învățământ preuniversitar, spre aprobare, lista centrelor de examen și a centrelor de evaluare din județ (municipiul București), până la data de 1 mai, pentru prima sesiune, și până la data de 25 iulie, pentru a doua sesiune;
c) transmit în scris și în format electronic, pentru Comisia naționala de bacalaureat, la Direcția generală pentru învățământ preuniversitar, lista cuprinzând propunerile de cadre didactice din rândul cărora Comisia naționala de bacalaureat va desemna vicepreședinții comisiilor de evaluare; lista va fi transmisă până la data de 1 mai, pentru prima sesiune, și până la data de 25 iulie, pentru a doua sesiune de examen;
d) transmit în scris și în format electronic, pentru Comisia naționala de bacalaureat, la Serviciul național de examinare și evaluare, necesarul de subiecte, până la data de 1 mai, pentru prima sesiune, și până la data de 25 iulie, pentru a doua sesiune de examen;
e) răspund de organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat pe tot teritoriul județului (municipiului București);
f) pot decide asupra organizării de centre de examen fie pe grupuri de licee, fie pe filiere, profiluri, specializări;
g) iau măsuri de rezolvare a problemelor de finanțare a acțiunilor legate de organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat;
h) iau măsuri pentru dotarea centrelor de examen și de evaluare pentru bacalaureat cu logistica necesară pentru buna desfășurare a examenului și a evaluării (copiatoare în stare de funcționare, care să permită multiplicarea subiectelor de examen pentru fiecare candidat, calculatoare pentru elaborarea listelor cu rezultate și a altor documente necesare comisiei, televizor sau radio, telefon etc.);
i) desemnează reprezentanți ai comisiei județene care pot controla desfășurarea examenului în centrele de bacalaureat;
i) se adresează, în scris, direcțiilor de sănătate publică județene pentru a asigura prezenta personalului medical în fiecare centru în care se susțin probe în cadrul examenului de bacalaureat;
j) se adresează, în scris, organelor Ministerului de Interne, de poliție și jandarmerie de la nivel județean, pentru a asigura prezenta politistilor sau a jandarmilor la sediul comisiei județene de bacalaureat, la centrele de bacalaureat și în timpul transportului lucrărilor scrise de la centrele de examen la cele de evaluare și invers, pentru paza subiectelor și a lucrărilor scrise, pentru păstrarea ordinii publice la centrele de examen și de evaluare;
k) numesc profesorii examinatori/evaluatori, profesorii supraveghetori și membrii comisiilor de bacalaureat;
l) stabilesc fișa de atribuții pentru președinții, vicepreședinții, membrii comisiilor de bacalaureat, pentru profesorii supraveghetori și pentru profesorii evaluatori;
m) realizează instruirea președinților comisiilor de bacalaureat cu 24-48 de ore înaintea primei probe a examenului de bacalaureat;
n) asigura confecționarea stampilelor-tip pentru examenul de bacalaureat și stabilesc modelul fisei individuale a candidatului pentru consemnarea rezultatelor la examinarea orala și la probele practice. Se vor confecționa doua tipuri de ștampile care vor avea următorul conținut:
- ștampila pentru centrele de examen: "Bacalaureat 2003 - C.E.";
- ștampila pentru centrele zonale de evaluare: "Bacalaureat 2003 - C.Z.E.".
Stampilele nu vor fi numerotate;
o) preiau, în deplina siguranța, de la Serviciul național de examinare și evaluare, pe bază de delegație nominală, prin președintele comisiei județene de bacalaureat și unul dintre secretarii acesteia, subiectele pentru probele scrise și baremele/grilele de evaluare și de notare;
p) păstrează în deplina siguranța subiectele și baremele/grilele de evaluare și transmit comisiilor de bacalaureat din centrele de examen subiectele, cu cel mult o zi înaintea fiecărei probe scrise;
q) distribuie grilele de evaluare comisiilor din centrele de examen și distribuie baremele de evaluare și de notare comisiilor din centrele zonale de evaluare;
r) controlează modul de organizare și desfășurare a examenului național de bacalaureat în centrele de examen și de evaluare din județ (municipiul București);
s) efectuează, dacă este cazul, schimbări ale vicepreședinților, membrilor, profesorilor examinatori, secretarilor și profesorilor supraveghetori care fac parte din comisiile din centrele de examen sau din centrele zonale de evaluare. Aceste schimbări vor fi aduse la cunoștința Comisiei naționale de bacalaureat. Pot propune Comisiei naționale de bacalaureat, în cazuri deosebite, schimbarea unor presedinti de comisie;
s) pot decide reevaluarea unor lucrări, în perioada desfășurării examenului sau ulterior, și informează Comisia naționala de bacalaureat despre rezultatele acestor reevaluari;
t) sesizează imediat Comisiei naționale de bacalaureat orice situație deosebită, a carei rezolvare nu este prevăzută în metodologie, precum și orice situație care impune anularea unor subiecte (pierderea, deteriorarea, desecretizarea unui subiect etc.) și solicita în acest caz subiecte de rezerva;
t) pot decide, în funcție de condițiile meteorologice, schimbarea orarului probei practice de educație fizica, pentru a asigura desfășurarea ei în condiții optime și a proteja sănătatea candidaților; aceasta schimbare poate insemna inclusiv prelungirea cu o zi a probei practice de educație fizica;
u) organizează transportul lucrărilor scrise de la centrele de examen la centrele zonale de evaluare și răspund de securitatea acestora, de la preluarea lor de la comisia din centrul de examen până la predarea lor către comisia din centrul de evaluare;
v) organizează comisia judeteana (a municipiului București) de contestații;
w) primesc lucrările scrise contestate de la comisiile din centrele de evaluare și le prezintă comisiei județene (a municipiului București) de contestații;
x) primesc de la comisiile de bacalaureat din licee rapoarte analitice detaliate și transmit Serviciului național de evaluare și examinare datele parțiale ale examenului de bacalaureat, o dată cu încheierea fiecărei probe orale, astfel: număr de candidați înscriși, număr de candidați prezentați, număr de candidați eliminati din examen, număr de candidați admiși, număr de candidați respinsi;
y) transmit Serviciului național de examinare și evaluare rezultatele examenului de bacalaureat imediat după afișarea acestora (înainte și după contestații), astfel: număr de candidați înscriși, număr de candidați prezentați, număr de candidați eliminati din examen, număr de candidați respinsi, număr de candidați promovati și repartiția acestora pe transe de medii;
z) elaborează și transmit Comisiei naționale de bacalaureat, în termen de 10 zile de la încheierea sesiunii respective a examenului de bacalaureat, raportul cu privire la rezultatele examenului.
13. - (1) Se stabilesc doua tipuri de centre de bacalaureat: centrele de examen, în care se desfășoară probele scrise, orale, cele practice ale examenului, în care se evalueaza lucrările de la disciplinele cu subiecte integral de tip "grila", și centre zonale de evaluare. În fiecare centru de bacalaureat (de examen și de evaluare) se organizează câte o comisie de bacalaureat, coordonata de un președinte numit de Ministerul Educației și Cercetării prin ordin al ministrului educației și cercetării.
(2) Comisiile de bacalaureat din centrele de examen se compun din:
- președinte - cadru didactic universitar de predare, având titlul științific de doctor, numit prin ordin al ministrului educației și cercetării;
- membri - 2 profesori având gradul didactic I sau II; ca membri în comisiile de examen vor fi propuse cu precădere persoane care au capacitate organizatorică recunoscută și competente în operarea pe calculator;
- profesori supraveghetori - câte 2 supraveghetori, cadre didactice de alta specialitate decât cea la care se susține proba, pentru fiecare sala în care se desfășoară probe scrise de examen;
- profesori examinatori - câte 2 profesori examinatori pentru fiecare disciplina de examen la care se susțin probe orale sau practice. Stabilirea numărului de profesori examinatori se va face astfel încât fiecare grupa de 2 profesori sa examineze, de regula, 100 de candidați.
(3) Comisiile din centrele zonale de evaluare se compun din:
- președinte - cadru didactic universitar de predare, având titlul științific de doctor, numit prin ordin al ministrului educației și cercetării;
- vicepreședinte - director de școala, director adjunct sau profesor cu gradul I, persoane care au capacitate organizatorică recunoscută;
- secretar - un cadru didactic. Pentru funcția de secretar vor fi propuse cu precădere persoane care au competente în operarea pe calculator; în funcție de numărul de lucrări din centrul zonal de evaluare, pot fi propuși mai mulți vicepreședinți și secretari în comisie;
- profesori evaluatori pentru fiecare disciplina de examen la care se desfășoară probe scrise. Numărul profesorilor evaluatori din fiecare centru de evaluare, pe discipline, va fi stabilit în funcție de numărul lucrărilor scrise care trebuie evaluate în centrul respectiv, prevăzând, de regula, 100 de lucrări pentru fiecare pereche de profesori evaluatori.
(4) Președinții comisiilor de bacalaureat vor fi propuși de universități din rândul cadrelor didactice având titlul de doctor, recunoscute prin probitate și competența profesională. Se va tine cont de starea de sănătate a acestora, precum și de calendarul activităților desfășurate în cadrul examenului, fapt care presupune prezenta și activitatea președinților pe întregul parcurs al zilei în centrul de bacalaureat. La selectarea președinților comisiilor, Comisia naționala de bacalaureat va tine cont de activitatea desfășurată în calitate de președinte de comisie de bacalaureat, în sesiunile anterioare ale examenului.
(5) Vicepreședinții comisiilor de bacalaureat din centrele zonale de evaluare vor fi numiți de Comisia naționala de bacalaureat, fiind aleși, prin tragere la sorți, din lista propusă de comisiile județene de bacalaureat.
(6) Vicepreședinții, secretarii, membrii comisilor din centrele de examen, profesorii supraveghetori, examinatori/evaluatori vor fi selecționați din alte unități școlare decât cele din care provin candidații arondati centrelor. Aceeași prevedere este valabilă și pentru centrele de evaluare, exceptând situația în care în județ este organizat un singur centru de evaluare.
(7) Lista profesorilor examinatori/evaluatori cuprinde profesori de specialitate care predau la liceu, având, de regula, gradul didactic I sau II. În situații excepționale, despre care va fi informată Comisia naționala de bacalaureat, pot fi numiți ca profesori examinatori/evaluatori și profesori care predau la gimnaziu, având gradul didactic I sau II, care vor evalua în echipa cu un profesor de liceu.
(8) Comisia judeteana de bacalaureat stabilește, prin tragere la sorți, cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen sau de evaluare, cu excepția președinților și vicepreședinților. Tragerea la sorți se va efectua în fiecare județ cu cel mult două zile înainte de începerea examenului, în ședința publică, din lista aprobată de comisia judeteana de bacalaureat, urmând ca inspectorul școlar general sa emita decizii scrise. Aceasta lista se alcătuiește la nivel județean pe baza listelor transmise de licee, cuprinzând numele profesorilor care doresc sa participe la examenul de bacalaureat și care în sesiunile anterioare au respectat prevederile metodologiei de organizare și desfășurare a examenului. Aceste propuneri vor fi transmise inspectoratelor școlare până la data de 15 aprilie pentru prima sesiune și până la data de 15 iulie pentru a doua sesiune de examen. Inspectoratele școlare județene (al municipiului București) aproba lista profesorilor care vor participa la tragerea la sorți, cu cel puțin două săptămâni înainte de începerea examenului. Lista aprobată va cuprinde cadre didactice cu prestanta și autoritate profesională și morala.
(9) Tragerea la sorți se efectuează în ședința publică, iar repartizarea pe comisii a cadrelor didactice va fi consemnată într-un proces-verbal, în care se vor menționa și persoanele aparținând societății civile care au participat.
(10) Nu vor fi numite în comisiile de bacalaureat și nu vor primi nici o sarcina legată de examen persoanele care au rude sau soțul/sotia în rândul candidaților. Toți membrii comisiilor de bacalaureat vor da declarații scrise în acest sens, declarații care vor fi păstrate alături de celelalte documente de examen.
14. - (1) Numărul candidaților înscriși într-o comisie de examen va fi de cel puțin 250; numărul de elevi pe centru va fi decis ținându-se cont de desfășurarea în condiții optime a examenului. În cazuri excepționale, bine motivate, se pot organiza și centre de examen cu mai puțin de 250 de elevi, cu aprobarea Comisiei naționale de bacalaureat.
(2) Pentru centrele de examen care au arondate unități de învățământ situate la distanta mare de centru, se pot organiza subcomisii, având un efectiv de cel puțin 75 de candidați, care își pot desfășura activitatea în alta localitate decât cea în care își are sediul centrul de examen. Pentru aceste subcomisii, precum și pentru situațiile în care o parte din candidați susțin proba în alt local decât cel în care își are sediul centrul de examen, va fi desemnat un membru al comisiei de examen care se va afla la locul desfășurării probei, pe toată durata acesteia. Alături de acesta va fi delegat, pe toată perioada desfășurării examenului de bacalaureat, și un membru al comisiei județene de bacalaureat.
(3) Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 750 de candidați.
(4) Organizarea de comisii, subcomisii sau centre zonale de evaluare sub efectivul prevăzut nu se poate face decât în cazuri foarte bine justificate, cu aprobarea Comisiei naționale de bacalaureat.
(5) În a doua sesiune a examenului de bacalaureat, în cazul în care numărul total de candidați pe județ este mai mic de 250, respectiv 750, comisia judeteana va organiza un singur centru de examen, respectiv de evaluare, fără a mai solicita aprobarea Comisiei naționale de bacalaureat.
15. Dacă numărul candidaților dintr-o localitate este sub efectivul minim stabilit pentru a organiza o comisie sau o subcomisie, aceștia vor fi, de regula, repartizați de către comisia judeteana de bacalaureat la centre de examen din alte localități, la care se organizează examenul de bacalaureat. În aceste cazuri inspectoratul școlar județean este obligat să asigure pe toată durata examenului cazarea candidaților care se prezintă prima sau a doua oara la examenul de bacalaureat.
16. De regula, comisiile/subcomisiile de bacalaureat se organizează pe profiluri, respectiv pe specializări, eventual în funcție de limba de predare. În fiecare comisie sau subcomisie sunt înscriși candidații în ordine alfabetica, indiferent de forma de învățământ la care au absolvit ultima clasa - învățământ de zi, seral sau cu frecventa redusă.
17. În comisiile organizate pentru candidații aparținând minorităților naționale care au studiat limba maternă și care solicită susținerea probelor de examen în limba respectiva - la obiectele studiate în această limbă în liceu - vor fi numiți profesori de specialitate care cunosc bine limba maternă a candidaților și care au predat disciplina respectiva în limba maternă. Comisia judeteana de bacalaureat va desemna un profesor care a predat disciplina respectiva în limba maternă pentru a fi prezent la fiecare dintre probele pentru care sunt necesare traduceri, pentru a sprijini profesorii de specialitate la realizarea traducerii.
18. Atribuțiile comisiilor de bacalaureat din centrele de examen sunt următoarele:
a) organizează și răspund de desfășurarea examenului de bacalaureat în centrul respectiv;
b) preiau, sub semnatura președinților, de la directorul unității de învățământ în care se afla centrul de examen documentele necesare desfășurării examenului de bacalaureat. Conducerile unităților de învățământ arondate centrului de examen răspund de corectitudinea datelor transmise, a actelor predate, a listelor de înscriere la examenul de bacalaureat. Conducerea unității de învățământ în care este organizat centrul de examen asigura condițiile necesare organizării și desfășurării examenului de bacalaureat - sălile de concurs, imprimatele pentru lucrările scrise, fotocopiatoare, fișele pentru păstrarea documentelor de bacalaureat în deplina siguranța;
c) verifica autenticitatea actelor, respectarea condițiilor de participare la examen și întocmirea listelor de înscriere;
d) completează cataloagele de examen tipizate cu numele, inițială tatălui și prenumele candidaților, disciplinele de examen pe care aceștia le susțin. Cataloagele de examen tipizate se completează în doua exemplare identice: se numeroteaza și se stampileaza fiecare pagina;
e) repartizează candidații pe sali, pentru probele scrise, în ordine alfabetica, afișează listele respective, cu 24 de ore înainte de prima proba, la avizierul liceului și pe ușile salilor în care se desfășoară probele;
f) preiau, la momentul desemnat de către comisia naționala sau de cea judeteana de bacalaureat, sub semnatura președintelui și a unui membru al comisiei, subiectele și grilele de evaluare, pe care le păstrează în condiții de securitate deplina, la sediul unității de învățământ în care se găsește centrul de examen, în case de fier sau în fisete metalice sigilate. Comisiile vor respecta prevederile metodologiei în ceea ce privește păstrarea secreta a subiectelor și a grilelor de evaluare, deschiderea acestora și resigilarea lor;
g) sesizează imediat comisiei județene orice situație care impune anularea unor subiecte (pierderea, deteriorarea, desecretizarea unui subiect etc.) sau orice alta situație deosebită aparuta în timpul desfășurării examenului de bacalaureat;
h) stabilesc, prin tragere la sorți, repartizarea pe sali a cadrelor didactice supraveghetoare;
i) instruiesc cadrele didactice care asigura supravegherea în sălile de examen;
i) multiplica subiectele pentru proba scrisă, imediat după extragerea variantei de examen, sigiland apoi originalul;
j) asigura traducerea subiectelor în limbile minorităților naționale, pentru acele discipline care au fost studiate în respectiva limba; pentru ca traducerea să se facă în timp cat mai scurt, asigura un număr corespunzător de cadre didactice care efectuează traducerea; distribuie simultan candidaților care au studiat în limbile minorităților naționale atât subiectul în limba română, cat și în limba maternă;
k) controlează, îndrumă și asigura organizarea și desfășurarea corespunzătoare a probelor scrise;
l) controlează și îndrumă activitatea tuturor persoanelor din centru care au sarcini privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat;
m) iau măsuri pentru ca în spațiile în care își desfășoară activitatea comisia de bacalaureat sau se desfășoară probele scrise de examen sa nu pătrundă persoane străine, neautorizate de comisia judeteana, de Comisia naționala de bacalaureat sau neprevăzute de prezenta metodologie;
n) alcătuiesc și afișează lista alfabetica a candidaților pentru probele orale și practice, cu precizarea orei la care trebuie să se prezinte candidații;
o) examinează candidații la probele orale și la cele practice; trec rezultatele la probele orale ("admis" sau "respins"), precum și notele la probele practice în fișa individuală a candidatului;
p) afișează zilnic rezultatele la probele orale, practice și scrise (la disciplinele cu subiecte integral de tip "grila"), precum și rezultatele finale, la încheierea evaluării tuturor lucrărilor scrise;
q) transcriu în catalog rezultatele la probele orale, precum și notele la probele practice;
r) evalueaza și noteaza, prin profesorii supraveghetori, lucrările de la disciplinele ale căror subiecte sunt integral de tip "grila" și transcriu în catalog notele obținute la aceste discipline;
s) prin președinte și un membru al comisiei asigura transportul în deplina siguranța și predarea, cu proces-verbal, a lucrărilor scrise și a cataloagelor de examen, completate cu numele candidaților și cu denumirea probelor susținute de aceștia, la centrele zonale de evaluare;
s) preiau, de la centrele zonale de evaluare, cu ocazia predării lucrărilor scrise, baremele de evaluare și de notare și le afișează în centrul de examen, după încheierea probei scrise respective;
t) primesc de la centrele zonale de evaluare, cu proces-verbal, prin președinte și un membru al comisiei din centrul de examen, cataloagele completate cu notele obținute de candidați, asigurând transportul acestora, în deplina siguranța, la centrul de examen;
t) afișează listele cu rezultate, după primirea acestora de la centrele zonale de evaluare;
u) primesc eventualele contestații la probele scrise;
v) transmit comisiilor din centrele zonale de evaluare cererile candidaților care contesta notele obținute la evaluarea inițială;
w) afișează rezultatele definitive, după rezolvarea contestațiilor la comisia de contestații;
x) întocmesc extrase din catalog, care cuprind situația la examen a candidaților proveniți de la alte licee decât cel în care este organizat centrul de examen, și le transmit liceelor respective, în vederea completării diplomelor de bacalaureat;
y) elaborează și transmit comisiilor județene, în termen de 4 zile de la încheierea respectivei sesiuni de examen, rapoarte privind organizarea și desfășurarea acestuia;
z) predau directorului unității de învățământ în care s-a organizat centrul de examen, cu proces-verbal, cataloagele și celelalte documente întocmite pentru organizarea examenului de bacalaureat.
19. Atribuțiile comisiilor de bacalaureat din centrele zonale de evaluare sunt următoarele:
a) preiau de la comisia judeteana de bacalaureat, prin președinte și vicepreședinte, plicurile cu baremele de evaluare și notare și le păstrează în condiții de securitate deplina, la sediul unității de învățământ în care se găsește centrul de evaluare, în case de fier sau în fisete metalice sigilate;
b) primesc, în zilele în care se susțin probe scrise, prin proces-verbal semnat de președinte și de vicepreședinte, lucrările scrise aduse de delegații de la fiecare centru de examen arondat, spre a fi evaluate, și predau acestora baremele de evaluare și de notare, pentru a fi afișate în centrul de examen;
c) răspund de securitatea lucrărilor scrise, pe perioada în care acestea se afla în centrul de evaluare;
d) evalueaza lucrările scrise, respectând baremul de evaluare și de notare;
e) calculează și trec pe lucrări notele celor 2 evaluatori și nota finala;
f) transcriu în cataloage notele la fiecare proba scrisă, pentru fiecare candidat arondat centrului;
g) calculează mediile generale și le trec în cataloagele de examen;
h) predau, prin președinte și vicepreședinți, cu proces-verbal, cataloagele de examen completate și semnate de profesorii evaluatori, către delegații centrului de examen;
i) primesc, de la delegații centrelor de examen arondate centrului de evaluare, cererile candidaților care contesta notele obținute la evaluarea inițială;
j) transmit către comisia de contestații, în deplina siguranța, lucrările scrise sigilate, ale căror note inițiale au fost contestate de către candidați/părinți;
k) primesc de la comisia de contestații lucrările scrise care au fost reevaluate de aceasta și o copie de pe procesul-verbal cuprinzând deciziile comisiei de contestații;
l) predau cu proces-verbal, prin președinte și vicepreședinți, lucrările scrise, borderourile de evaluare originale și celelalte documente de examen, către directorul unității de învățământ în care s-a organizat centrul zonal de evaluare.
III. Înscrierea candidaților
20. Înscrierea candidaților pentru bacalaureat se face la secretariatele liceelor, în perioada prevăzută în calendarul examenului, după cum urmează:
a) pentru candidații din seria curenta tabelele sunt întocmite de profesorii diriginti, în conformitate cu evidentele din licee;
b) pentru candidații din anii precedenti înscrierea se face de secretarii liceului din centrul de examen la care este arondat liceul pe care candidații l-au absolvit, pe baza actelor prezentate de aceștia (certificate de naștere și, după caz, de căsătorie, foaia matricola și situația școlară din clasele liceale). În situația schimbării domiciliului în alta localitate, menționată ca atare în buletinul de identitate, candidații din seriile precedente se pot înscrie pentru a susține examenul de bacalaureat la un liceu de același profil, stabilit de comisia judeteana de bacalaureat din județul în care se afla noul domiciliu al candidatului.
21. Până la data de 15 martie toți elevii din clasele liceale terminale își vor exprima, în scris, opțiunile pentru obiectele de studiu prevăzute pentru probele la alegere, la care doresc sa susțină examenul de bacalaureat.
22. Directorii unităților de învățământ liceal centralizează opțiunile și transmit situația inspectoratelor școlare județene (al municipiului București) până la data de 1 aprilie.
23. - (1) Inspectoratele școlare județene (al municipiului București) centralizează opțiunile comunicate de licee și transmit Serviciului național de examinare și evaluare necesarul de subiecte până la data de 1 mai, pentru prima sesiune, și până la data de 25 iulie, pentru a doua sesiune de examen.
(2) Tabelele de înscriere la prima sesiune a examenului de bacalaureat, pentru absolvenții din seria curenta, întocmite conform calendarului, se actualizează după încheierea semestrului al doilea (prin eliminarea candidaților corigenti, repetenti, cu situația neincheiata sau exmatriculati) și se transmit, în termen de 3 zile de la încheierea cursurilor, semnate și stampilate de director, centrului de examen la care școala este arondata. De corectitudinea datelor transmise centrului de examen răspunde directorul unității de învățământ la care candidații au absolvit cursurile liceale.
(3) Pentru a doua sesiune a examenului de bacalaureat înscrierea candidaților se face conform graficului anuntat. Lista centrelor de examen, cu unitățile arondate, a centrelor zonale de evaluare și lista cadrelor didactice din rândul cărora se vor desemna vicepreședinții comisiilor din centrele de evaluare se transmit în scris și în format electronic la Direcția generală pentru învățământ preuniversitar, până la data de 25 iulie.
IV. Conținutul examenului
24. Disciplinele de studiu la care se organizează probele pentru examenul de bacalaureat sunt anunțate de Ministerul Educației și Cercetării. Precizarea exactă a acestora, precum și a temelor alese din programa școlară se face printr-un ordin separat al ministrului educației și cercetării.
V. Stabilirea subiectelor pentru probele de examen
25. - (1) Pentru fiecare proba scrisă se stabilesc variante de subiecte din care se aleg, prin tragere la sorți, numărul subiectului probei scrise și numărul subiectului de rezerva.
(2) Subiectele pentru probele de examen se realizează la Serviciul național de examinare și evaluare și se stabilesc ținându-se seama de următoarele criterii:
a) să fie în concordanta cu programele școlare și cu programele de bacalaureat aprobate și publicate de Ministerul Educației și Cercetării;
b) să fie astfel formulate încât tratarea lor sa angajeze cat mai multe posibilități de analiza, de abstractizare și de generalizare din partea candidaților;
c) să asigure o cuprindere echilibrata a materiei studiate, să aibă grad de complexitate corespunzător conținutului programelor școlare și programelor de bacalaureat, pentru a fi tratate în timpul stabilit;
d) subiectele și baremele se vor elabora astfel încât să se asigure unitatea de evaluare la nivel național.
26. - (1) Subiectele pentru probele orale se elaborează la nivel național și cuprind teme (probleme) din programele pentru bacalaureat. Tematica și cerințele detaliate/subiectele vor fi făcute publice și transmise inspectoratelor școlare cu cel puțin 15 zile înaintea începerii probelor.
(2) Comisiile de examen vor asigura, prin profesorii examinatori, întocmirea biletelor de examen, în preziua începerii probelor orale.
(3) Subiectele de pe biletele de examen vor avea un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.
VI. Pregătirea salilor, desfășurarea probelor de examen, evaluarea și notarea
27. Sălile pentru susținerea probelor de examen vor fi, în prealabil, adaptate acestor activități, prin:
a) dotarea corespunzătoare;
b) eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influența pe candidați în elaborarea raspunsurilor orale sau a lucrărilor scrise;
c) afișarea pe usa fiecărei sali a listei nominale cu candidații repartizați în sala respectiva și a prevederilor metodologiei care îi informează pe aceștia ca pătrunderea în sala cu materiale ajutatoare, frauda sau tentativa de frauda atrage eliminarea din examen;
d) afișarea, pe usa fiecărei sali, a prevederilor din metodologie care îi informează pe elevi ca subiectele rezolvate pe ciorna sau pe foaia cu subiectele fotocopiate nu se iau în considerare.
Probele scrise
28. - (1) Înaintea intrării în sali președintele comisiei din centrul de examen instruieste supraveghetorii în legătură cu îndatoririle ce le revin, cu prevederile metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, cu informațiile pe care trebuie să le furnizeze candidaților aflați în sali.
(2) La încheierea instructajului participanții vor semna un proces-verbal, care se va arhiva alături de celelalte documente ale examenului.
(3) Repartizarea pe sali a personalului de supraveghere - cadre didactice de alta specialitate decât cea la care se susține proba, din alta unitate de învățământ decât cea din care provin candidații - se face de președintele comisiei, prin tragere la sorți - câte 2 pentru fiecare sala -, în ziua fiecărei probe, cu trei sferturi de ora înainte de începerea acesteia, luându-se măsuri sa nu rămână aceleași formații de supraveghere în zile diferite și nici aceiași supraveghetori pentru aceleași sali, la probe diferite.
(4) Supraveghetorii, care intră în sali după ce au fost instruiti și au semnat fișa de atribuții, primesc din partea președintelui listele cu candidații, modelul procesului-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise, hârtie tipizata pentru lucrări și hârtie stampilata pentru ciorne. Numărul de coli de examen și numărul de coli pentru ciorne primite pentru fiecare sala de examen vor fi consemnate în procesul-verbal de instruire, care va fi semnat de fiecare supraveghetor și de președintele comisiei.
(5) Se interzice supraveghetorilor sa pătrundă în sala cu telefoane mobile, precum și cu ziare, reviste, cărți etc.
29. - (1) Accesul candidaților în sali este permis pe baza buletinului de identitate sau a pasaportului, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei.
(2) Se interzice candidaților sa pătrundă în sala cu orice fel de lucrări (manuale, dictionare, notite, însemnări, tabele de logaritmi etc., cu excepția celor prevăzute în mod expres în foaia cu subiectele de examen), care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Profesorii supraveghetori vor verifica respectarea acestei prevederi înainte de aducerea subiectelor în sali. Nerespectarea acestor dispoziții duce la sancționarea supraveghetorilor și la eliminarea din sala a candidatului de către președintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele respective au fost folosite sau nu.
(3) Înainte de aducerea subiectelor în sali supraveghetorii vor explica elevilor modul de desfășurare a probei și modul de completare a datelor personale pe foaia tipizata. În cazul disciplinelor la care subiectele sunt integral de tip "grila", se vor explica și modul în care trebuie completate răspunsurile pe foaia specială tipizata și modul în care se va desfășura evaluarea. Se va insista asupra faptului ca rezolvarea subiectelor (completarea raspunsurilor, în cazul subiectelor care sunt integral de tip "grila") se face exclusiv pe foaia tipizata și ca soluțiile scrise pe ciorne sau pe foaia cu subiecte nu se iau în considerare.
(4) Candidații se asaza câte unul în banca, în ordine alfabetica, conform listelor afișate. Fiecare candidat primește o coala de hârtie tipizata pe care își scrie cu majuscule numele, prenumele și completează citeț celelalte date de pe coltul ce urmează a fi lipit. Coltul colii tipizate va fi lipit, după distribuirea subiectelor în sali, numai după ce cadrele didactice care supraveghează în sala au verificat identitatea candidaților și completarea corecta a tuturor datelor prevăzute și după ce supraveghetorii semnează în interiorul porțiunii care urmează a fi sigilată. Coltul colii tipizate nu se lipește în cazul disciplinelor la care subiectele sunt integral de tip "grila", la care evaluarea se va face imediat după încheierea probei, în prezenta candidaților. Pentru lipirea coltului lucrării se va folosi lipici sau același tip de etichete autocolante pentru toate centrele de examen din județ. Președintele comisiei va pune ștampila tip "Bacalaureat 2003 - C.E." peste coltul închis și lipit al lucrării. Aceste operații se vor încheia înaintea iesirii primului elev din sali.
(5) Înscrierea numelui candidatului pe foile tipizate în afară rubricii care se sigileaza și orice alte semne distinctive, care ar permite identificarea lucrării, atrag anularea lucrării scrise respective.
(6) Pentru ciorne candidații vor primi coli obișnuite de hârtie, marcate cu ștampila "Bacalaureat 2003 - C.E.".
30. - (1) După anunțarea variantei de subiect extrase de Comisia naționala de bacalaureat, președintele și membrii comisiei verifica dacă subiectele primite de la comisia judeteana pentru respectiva proba scrisă au fost păstrate secrete. Un membru al comisiei extrage varianta anunțată, după care originalul se sigileaza, se semnează de toți cei prezenți și este păstrat în condiții de securitate deplina în casa de fier sau în dulap metalic sigilat. La deschiderea subiectelor se va alcătui un proces-verbal semnat de toți cei prezenți.
(2) În cazul centrelor de examen în care exista candidați care au studiat în limbile minorităților naționale, subiectele vor fi traduse în limbile respective de membrii comisiei desemnați în acest scop.
(3) Se multiplica subiectele în număr egal cu numărul candidaților, după care se introduc în plicuri care se sigileaza, urmând să fie distribuite în sali. Candidații care susțin probele în limbile minorităților naționale vor primi simultan atât subiect în limba maternă, cat și subiect în limba română.
(4) Nici un membru al comisiei nu poate părăsi centrul de examen și nu poate comunică în exterior conținutul subiectelor de examen până la încheierea probei. Candidații pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o ora și jumătate de la distribuirea subiectelor în sali.
(5) Supraveghetorii de sali primesc plicurile cu subiecte de la președinte sau un membru al comisiei, verifica integritatea acestora, le deschid și distribuie subiectele multiplicate fiecărui candidat. La încheierea acestor operații începe rezolvarea subiectelor de către candidați.
(6) Punctajul acordat fiecărui subiect se va transmite candidaților o dată cu subiectul, iar baremul de evaluare va fi afișat la avizierul unității de învățământ după încheierea probei scrise.
(7) În situația în care, la o disciplina, subiectele sunt integral de tip "grila", în fiecare sala vor fi distribuite mai multe variante ale aceluiași subiect (între care diferă doar ordinea problemelor și ordinea raspunsurilor la probleme), astfel încât în sala de examen sa nu existe aceeași varianta pentru 2 candidați invecinati. Distribuirea se va face în funcție de "oglinda sălii", ordine de repartizare stabilită de comisia de examen înaintea fiecărei probe scrise.
(8) Comisia de examen va lua toate măsurile pentru a pregati în mod corespunzător operatia de multiplicare, astfel încât să fie asigurat numărul corespunzător de variante, pentru a fi îndeplinită condiția de mai sus.
31. - (1) Președintele sau un membru al comisiei verifica în toate sălile de examen dacă subiectele multiplicate pentru fiecare candidat sunt complete. Dacă subiectele se traduc în limbi ale minorităților naționale, se verifica același lucru și pentru subiectele traduse.
(2) Nu este permis președintelui și membrilor comisiei sa dea elevilor indicații referitoare la rezolvarea subiectelor.
(3) Din momentul deschiderii plicului cu subiecte nici un candidat nu mai poate intră în sala și nici un candidat nu poate părăsi sala decât dacă preda lucrarea scrisă și semnează de predarea acesteia. Candidații care nu se afla în sala în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține proba respectiva.
(4) În cazuri excepționale, dacă un candidat se simte rau și solicita părăsirea temporară a sălii, el va fi însoțit de unul dintre profesorii care supraveghează, până la înapoierea în sala de examen.
32. - (1) Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.
(2) Pentru elaborarea lucrării scrise candidații vor folosi numai cerneala sau pasta de culoare albastra, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor folosi numai creion negru.
(3) Se interzice folosirea în timpul probelor scrise a minicalculatoarelor, a riglelor de calcul, a altor mijloace de calcul. Nu se va folosi alta hârtie decât cea distribuita candidaților de supraveghetori. Fiecare candidat va primi atâtea coli tipizate câte îi sunt necesare.
(4) Candidații care doresc sa corecteze o greseala taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontala. În cazul în care unii candidați, din diferite motive (corectări numeroase și greșeli care ar putea fi interpretate drept semn de recunoaștere), doresc să-și transcrie lucrarea, fără să depășească timpul stabilit, vor primi alte coli tipizate. Acest lucru va fi consemnat de supraveghetori în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite inițial se anulează pe loc de către supraveghetori, menționându-se pe ele "anulat", se semnează de cei 2 supraveghetori și se păstrează în condițiile stabilite pentru lucrările scrise.
(5) În situația în care, la o disciplina, subiectele sunt integral de tip "grila", fiecare candidat va primi o foaie tipizata pentru consemnarea raspunsurilor la testele cu alegere multipla. Nu se admit ștersături sau modificări pe foaia cu raspunsuri. În situația în care dorește sa transcrie rezultatele consemnate greșit pe foaia pentru raspunsuri, fără să depășească timpul stabilit, candidatul va primi încă o foaie pentru raspunsuri. Acest lucru va fi consemnat de supraveghetori în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Foaia cu răspunsurile gresite se anulează pe loc, menționându-se pe ea "anulat", se semnează de cei 2 supraveghetori și se păstrează în condițiile stabilite pentru lucrările scrise.
(6) Fiecare candidat va primi atâtea coli de ciorna câte îi sunt necesare.
33. - (1) În timpul desfășurării probelor scrise supraveghetorii de sali nu dau candidaților nici o indicație, nu discuta între ei și nu rezolva subiectul de examen. Unul dintre supraveghetori sta în fața clasei, celălalt în spate și nu au alte preocupări. În cazul în care aceștia încalcă aceste dispoziții, președintele comisiei poate decide înlocuirea lor și, dacă este cazul, face și propuneri de sancționare.
(2) În timpul desfășurării probelor scrise supraveghetorii de sali răspund de asigurarea ordinii și liniștii în sala de clasa, de respectarea de către candidați a tuturor prevederilor prezentei metodologii. Supraveghetorii au obligația sa verifice dacă elevii au patruns în sala cu materiale interzise prin prezenta metodologie sau cu alte materiale care le-ar permite ori facilita rezolvarea subiectelor de examen și sa ia măsurile ce se impun. De asemenea, supraveghetorii nu permit candidaților sa comunice în nici un fel între ei și sesizează președintele comisiei asupra oricărei încălcări a metodologiei.
(3) În timpul desfășurării probelor scrise în sălile de examen au voie să între numai:
a) președintele comisiei din centrul de examen;
b) membrii comisiei din centrul de examen;
c) persoane împuternicite cu delegație de către Comisia naționala de bacalaureat sau comisia judeteana (a municipiului București) de bacalaureat pentru a controla desfășurarea examenului de bacalaureat.
34. - (1) Pe măsura ce își încheie lucrările, candidații le predau supraveghetorilor.
(2) La expirarea celor 3 ore acordate, candidații predau lucrările în faza în care se afla, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Ultimii 3 candidați rămân în sala până la predarea ultimei lucrări.
(3) La predarea lucrărilor care nu sunt integral de tip "grila" supraveghetorii bareaza spațiile nescrise, verifica numărul de pagini și îl trec în procesele-verbale de predare-primire, pe care le semnează candidații, precum și în rubrica prevăzută pe prima pagina a lucrării.
(4) În situația în care, la o disciplina, subiectele sunt integral de tip "grila", la preluarea fiecărei lucrări supraveghetorii se asigura ca au fost completate raspunsuri la toate întrebările de pe foaia cu subiecte, ca la fiecare intrebare a fost bifat un singur răspuns corect și au fost marcate, conform instrucțiunilor care însoțesc subiectele, răspunsurile incorecte. De exemplu, instrucțiunile pot preciza ca răspunsurile corecte trebuie marcate cu O, iar cele gresite cu X. În cazul în care exista 5 variante de răspuns posibile, numerotate a, b, c, d, e, un exemplu de completare a raspunsurilor la o intrebare este:
a b c d e
X X X O X
(semnul X arata ca răspunsurile a, b, c, e sunt considerate de candidat ca fiind gresite, iar semnul O arata ca răspunsul d este considerat corect de către candidat).
(5) Ciornele și lucrările anulate se strang separat și se păstrează în centrul de examen.
(6) Supraveghetorii duc lucrările scrise, pentru disciplinele la care subiectele nu sunt integral de tip "grila", din sala de examen la sala în care se afla președintele și ceilalți membri ai comisiei și le predau acestora, sub semnatura. Aceștia verifica dacă numărul lucrărilor predate corespunde cu numărul semnaturilor din procesul-verbal de predare a lucrărilor scrise și dacă numărul de pagini al fiecărei lucrări coincide cu cel înscris pe lucrare și în procesul-verbal.
(7) Pentru disciplinele la care subiectele sunt integral de tip "grila", în momentul în care ultimul candidat a predat lucrarea, toți candidații sunt invitați în sala de examen, iar evaluarea lucrărilor se face imediat, în prezenta candidaților. Ultimii 5 candidați rămân în sala până la evaluarea ultimei lucrări. Evaluarea și notarea lucrărilor scrise se efectuează de cadrele didactice supraveghetoare, prin aplicarea "grilei" peste foaia cu raspunsuri, conform instrucțiunilor transmise de Comisia naționala de la bacalaureat. Punctajul obținut pe baza baremului și nota corespunzătoare acestui punctaj se înregistrează pe foaia de examen, în rubrica prevăzută în acest scop, și va fi semnat de fiecare evaluator, de candidat și de 2 martori, aleși succesiv dintre ceilalți candidați. Acest punctaj va fi, de asemenea, consemnat într-un borderou de notare, semnat de profesorii care au corectat. Borderoul face parte din documentele de examen și se arhiveaza în același regim cu acestea. Președintele și membrii comisiei de examen asista la evaluarea subiectelor de tip "grila" și verifica, prin sondaj, corectitudinea evaluării.
(8) Notele obținute la disciplinele la care subiectele sunt integral de tip "grila" se trec în cataloagele de examen imediat după încheierea corectării, de către membrii comisiei, în prezenta președintelui.
(9) Pe măsura ce se încheie susținerea probelor scrise, toate lucrările scrise care conțin și alte subiecte/probleme decât cele de tip "grila" se transporta și se predau de către președinte și un membru al comisiei centrului de examen, pe bază de proces-verbal, președintelui și vicepreședintelui din centrul zonal de evaluare. După încheierea probei se predau la centrul zonal de evaluare și cataloagele de examen, în doua exemplare.
35. - (1) Președintele și vicepreședintele din centrul zonal de evaluare primesc, pe bază de proces-verbal, lucrările scrise aduse de la fiecare centru de examen arondat, spre a fi evaluate.
(2) Toate lucrările de la aceeași disciplina, din cadrul aceleiași probe de examen, având același tip de subiect, sunt amestecate de către președintele și vicepreședintele comisiei de corectare, apoi sunt grupate în seturi și numerotate de la 1 la n. De regula, seturile cuprind 100 de lucrări. Seturile de lucrări se introduc în dosare (plicuri), după ce pe fiecare lucrare s-a scris și numărul de ordine al dosarului (plicului).
(3) Dosarele cu lucrările numerotate sunt predate de președinte sau de vicepreședinte, cu proces-verbal de predare-primire, pentru corectare, profesorilor corectori desemnați de președinte. Procesul-verbal conține data, ora, numele persoanelor care predau/preiau lucrări, disciplina de examen, numărul lucrărilor predate/preluate și numerele de ordine ale acestora. Profesorii evaluatori nu vor cunoaște de la care centru de examen provin lucrările pe care trebuie să le evalueze.
(4) Evaluarea și notarea lucrărilor scrise se efectuează de cei 2 profesori evaluatori, în mod obligatoriu în încăperi separate, stabilite de președintele comisiei. În fiecare sala se afla cel puțin 3 profesori evaluatori. Schimbarea lucrărilor de la primul evaluator la al doilea și invers se va face în prezenta președintelui sau a vicepreședintelui comisiei. Pe perioada evaluării au voie să între în sali, în afară evaluatorilor înșiși, doar președintele și vicepreședintele comisiei județene (a municipiului București), președintele și vicepreședintele centrului de evaluare, reprezentanții Comisiei naționale de bacalaureat, persoane împuternicite cu delegație de către comisia judeteana (a municipiului București) pentru a controla desfășurarea examenului de bacalaureat.
(5) Fiecare lucrare se evalueaza și se apreciază de fiecare evaluator, separat, cu note de la 10 la 1, respectându-se baremele de evaluare și de notare stabilite de Comisia naționala de bacalaureat. Greșelile vor fi evidentiate prin subliniere cu pix, stilou sau creion cu culoare roșie. Evaluarea și notarea pe baza baremului se înregistrează în borderouri separate pentru fiecare evaluator.
(6) Zilnic, după terminarea programului de evaluare și de notare, seturile de lucrări și borderourile individuale de notare (închise în plicuri sigilate) se predau, cu proces-verbal asemănător celui de la alin. (3), președintelui sau vicepreședintelui pentru a fi păstrate în case de fier sau dulapuri metalice, închise și sigilate. Procesele-verbale fac parte din documentele de examen și se păstrează în același regim cu lucrările scrise. Cheile și sigiliul de la fisetele în care sunt depozitate lucrările scrise și celelalte documente de bacalaureat vor fi păstrate separat de către președinte și de unul dintre vicepreședinți.
36. - (1) După încheierea de către ambii profesori a acțiunii de evaluare și de notare, borderourile întocmite și semnate de fiecare profesor evaluator sunt predate președintelui comisiei o dată cu lucrările evaluate. După ce președintele comisiei se asigura ca între notele acordate de cei 2 profesori evaluatori este o diferența de cel mult un punct, notele obținute se trec pe fiecare lucrare, cu cerneala roșie, de profesorii evaluatori și se semnează de aceștia. Media finala se trece pe lucrare, în prezenta profesorilor evaluatori, de către președintele comisiei. Președintele comisiei verifica media finala, ca medie aritmetica cu doua zecimale, fără rotunjire, și semnează alături de evaluatori.
(2) În cazul în care se constata o diferența mai mare de un punct între notele celor 2 evaluatori, președintele repartizează lucrarea spre reevaluare unui alt profesor de specialitate, care, în prezenta profesorilor evaluatori inițiali, stabilește nota finala a lucrării. Nota data la reevaluare este nota care se trece pe lucrare; sub nota vor semna cei 3 evaluatori și președintele comisiei. Numărul setului și numărul de ordine al lucrărilor care necesita a treia evaluare sunt consemnate într-un proces-verbal semnat de cei amintiti anterior.
37. - (1) După ce toate lucrările scrise au fost evaluate și notate, acestea se deschid, în prezenta președintelui, a vicepreședintelui din centrul de evaluare și a profesorilor evaluatori de la disciplina respectiva, iar notele finale se înregistrează imediat în cataloagele de examen de către secretari, cu cerneala albastra sau neagra.
(2) Eventualele corectări ale erorilor de transcriere a notelor finale în cataloagele de examen se fac numai cu cerneala roșie, de către persoana din comisie care a greșit, sub semnatura, iar președintele comisiei contrasemnează și stampileaza.
(3) Cataloagele completate cu notele de la probele scrise și semnate de profesorii evaluatori la rubrica prevăzută în acest scop și de președintele, vicepreședintele și secretarul comisiei de evaluare, pe fiecare pagina, se predau, cu proces-verbal, președintelui și celui de-al doilea delegat al comisiei din centrul de examen, pentru a fi transportate la centrul respectiv.
Probele orale și practice
38. - (1) Candidații intră în sala de examen în ordinea afișată, respectându-se ora prevăzută pentru fiecare grupa. Comisia de bacalaureat verifica identitatea fiecărui candidat.
(2) Candidatul la probele orale extrage un bilet și primește hârtie stampilata pentru ciorna. El nu are dreptul sa ia un al doilea bilet.
(3) Pentru elaborarea raspunsurilor se acordă fiecărui candidat 15-20 de minute.
(4) Examinarea orala se realizează de către cei 2 profesori examinatori membri ai comisiei. Profesorii examinatori pot interveni cu întrebări lamuritoare sau suplimentare, de regula după ce candidatul și-a prezentat răspunsurile.
39. - (1) Fiecare profesor examinator evalueaza răspunsul candidatului de la probele orale cu "admis" sau "respins", în funcție de punctajul orientativ de evaluare. Punctajul de evaluare va fi consemnat pe borderourile individuale ale profesorilor examinatori.
(2) Dacă amândoi examinatorii au apreciat răspunsul cu "admis" (respectiv cu "respins"), atunci candidatul va fi considerat "admis" (respectiv "respins") la proba orala respectiva și i se va trece calificativul obținut în fișa individuală de notare. Președintele comisiei mediază situațiile în care un evaluator acorda "admis", iar celălalt "respins" și hotărârea sa, fundamentată pe punctajul acordat de cei 2 examinatori candidatului, este definitivă. Situațiile în care este necesară medierea președintelui sunt consemnate într-un proces-verbal la care se atașează copii de pe evaluarile celor 2 examinatori.
(3) Fiecare profesor trece în borderou calificativul acordat, iar președintele, calificativul final. Calificativul final la examenul oral se trece în catalog și în fișa individuală a candidatului, cu semnatura celor 2 profesori examinatori. Fișa se înmânează candidatului după consemnarea calificativului la fiecare proba orala.
(4) După susținerea probei orale candidatul preda biletul de examen și ciorna semnată.
(5) Candidatul care a fost declarat "respins" la o proba orala este declarat "respins" la examenul de bacalaureat și nu mai participa la probele următoare.
40. Desfășurarea probelor orale are caracter public. În unele situații președintele poate dispune întreruperea examinării și eliminarea din sala a persoanelor cu atitudine și comportament necorespunzătoare.
41. Notele de la probele practice se trec în fișa individuală a candidatului imediat după încheierea sustinerii probei de către acesta. Apoi fișa se înmânează candidatului.
VII. Stabilirea și comunicarea rezultatelor
42. - (1) După încheierea probelor din cadrul examenului de bacalaureat și după evaluarea și notarea tuturor lucrărilor scrise, se comunică rezultatele finale pentru toți candidații.
(2) Pentru fiecare candidat care a fost declarat "admis" la toate probele orale și care a obținut note de promovare (cel puțin nota 5) la toate probele scrise sau practice de examen, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetica, cu doua zecimale, fără rotunjire, din notele obținute la probele scrise sau practice de examen.
(3) Nu se calculează media generală pentru candidații care nu au promovat una sau mai multe probe sau care nu s-au prezentat la toate probele. Aceștia sunt declarați respinsi.
(4) Este declarat reușit candidatul care îndeplinește simultan următoarele condiții: a fost declarat "admis" la toate probele orale, a obținut cel puțin nota 5 la fiecare proba scrisă sau practica de examen și are media generală minimum 6,00. Pentru candidații care obțin media generală 5,99, media generală se rotunjeste la 6,00.
(5) Candidații care nu îndeplinesc simultan condițiile menționate la alin. (4) sunt declarați respinsi sau, după caz, neprezentati sau eliminati din examen.
(6) Candidaților declarați respinsi, neprezentati sau eliminati li se consemnează aceasta pe foaia matricola. Mențiunea respectiva se va face și în registrul matricol. În cazul candidaților proveniți de la alte unități de învățământ, comisia de examen va anunta în scris rezultatul la liceul de unde provine candidatul.
(7) Pentru comunicarea rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat se întocmesc și se afișează liste nominale care cuprind: numele și prenumele candidaților, notele/calificativele obținute la fiecare proba scrisă, practica sau orala, media generală și rezultatul final ("reușit", "respins", "neprezentat", "eliminat din examen"). Un candidat se considera neprezentat dacă a absentat la cel puțin una dintre probele de examen.
43. Pentru candidații proveniți de la alte licee decât cel în care este organizat centrul de examen, comisia de examen întocmește extrase din catalog, care cuprind situația lor la examen, și le transmit liceelor respective în vederea completării diplomelor de bacalaureat.
VIII. Depunerea și rezolvarea contestațiilor
44. - (1) Nu se admit contestații la probele orale, practice (cu excepția probei de dicteu melodic și armonic, de la profilul artistic - muzica) sau la probele la care subiectele sunt integral de tip "grila" și la care evaluarea și notarea se fac, în prezenta candidatului, imediat după încheierea probei.
(2) Contestațiile la probele scrise se depun și se înregistrează la centrul de examen, în ziua prevăzută de graficul de desfășurare a examenului de bacalaureat.
(3) Președintele împreună cu un membru al comisiei din centrul de examen primesc contestațiile și le înregistrează.
(4) Cererile prin care se contesta notele obținute la evaluarea inițială, însoțite de un borderou în care se precizează numele contestatarilor și disciplina/disciplinele pentru care este depusa contestația, se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare de un delegat al comisiei din centrul de examen.
(5) După primirea de la centrele de examen a cererilor prin care se contesta notele obținute la evaluarea inițială, în centrul zonal de evaluare, lucrările candidaților care au depus contestații se inchid pentru a deveni secrete în ceea ce privește centrul de examen, numele candidatului și notele acordate; se aplică ștampila "Bacalaureat 2003 - C.Z.E." și se înaintează, prin delegat, comisiei de contestații, singura în măsura sa acorde o noua nota lucrării. Secretizarea se va face, în tot județul, cu același tip de hârtie pusă la dispoziție de comisia judeteana (a municipiului București) de bacalaureat. Totodată se transmite un borderou în care se menționează proba de examen, disciplina, tipul de subiect, numărul de ordine al lucrărilor și numărul de pagini pentru fiecare lucrare.
(6) Comisia naționala de bacalaureat poate stabili organizarea de centre de contestații la nivel regional. În acest caz componenta comisiei de contestații va fi stabilită de Comisia naționala de bacalaureat, prin consultarea comisiilor județene.
(7) Comisia naționala de bacalaureat va stabili și va transmite comisiilor județene de bacalaureat în ce județ trebuie transmise lucrările pentru contestații.
45. - (1) Comisiile județene (a municipiului București) de contestații au următoarea componenta:
- președinte - inspector școlar general adjunct al județului respectiv, altul decât cel numit eventual în comisia judeteana de bacalaureat (a municipiului București);
- vicepreședinte - inspector școlar de specialitate;
- 1-2 secretari - inspectori școlari, cadre didactice;
- membri - câte 2 profesori pentru fiecare disciplina și pentru maximum 100 de lucrări contestate.
(2) În fiecare an membrii comisiei de contestații vor fi alți profesori decât cei din anul anterior. Alegerea evaluatorilor se face prin tragere la sorți dintr-o lista de profesori recunoscuți pentru competența profesională și probitatea lor morala și care nu au făcut parte în sesiunea respectiva din comisiile centrelor de examen și de evaluare. La dosarul comisiei județene se vor afla deciziile de numire atât a profesorilor evaluatori din comisia de contestații din anul curent, cat și a celor din anul precedent.
46. - (1) Comisiile județene (a municipiului București) sau regionale de contestații reevalueaza lucrările primite și acorda note lucrărilor contestate, conform baremelor pentru probele scrise.
(2) Pentru lucrările care au primit la comisia de evaluare note de până la 9,50, nota acordată inițial se modifica, prin creștere sau descrestere, dacă între nota inițială și nota acordată de comisia de contestații se va constata o diferența de cel puțin 0,50 puncte. Dacă diferența dintre cele doua note este mai mica de 0,50 puncte, nota inițială rămâne neschimbata.
(3) Pentru lucrările care au primit inițial cel puțin nota 9,50, nota definitivă este nota acordată de comisia de contestații.
(4) Deciziile comisiei județene sau regionale de contestații sunt definitive după validarea lor de către președintele comisiei. Aceste decizii se consemnează într-un proces-verbal, care este semnat de toți membrii comisiei.
(5) Lucrările scrise se restituie comisiilor din centrele de evaluare împreună cu o copie de pe procesul-verbal. O copie a procesului-verbal în care sunt consemnate deciziile comisiei de contestații este predată delegatului fiecărui centru de examen care a înaintat cereri de reevaluare a lucrărilor scrise. Borderourile de corectare de la comisia de contestații și procesul-verbal se păstrează la sediul inspectoratului școlar respectiv timp de 2 ani.
(6) În cazul în care se constata diferențe mai mari de 1,50 de puncte - în plus sau în minus - între nota inițială și nota de la contestații, inspectoratele școlare analizează situația în termen de 30 de zile de la terminarea contestațiilor, consultând profesorii evaluatori din ambele comisii (cea din centrul zonal de evaluare și cea de la contestații), și decid sancționarea celor vinovați. Comisia naționala de bacalaureat va fi instiintata de sancțiunile aplicate, până la data de 1 noiembrie a anului în care s-a desfășurat examenul.
(7) În perioada de evaluare a probelor scrise sau ulterior Comisia naționala de bacalaureat poate desemna, după caz, comisii de reevaluare prin sondaj a unui număr de lucrări, urmărindu-se corectitudinea respectării baremelor. Comisia naționala de bacalaureat propune inspectoratelor școlare sancțiuni în cazul constatării unor nereguli flagrante.
47. - (1) Comisiile de bacalaureat din centrele de examen operează în cataloage schimbările care se impun după aflarea rezultatelor la contestații, recalculează, după caz, media generală de bacalaureat și rectifica în mod corespunzător rezultatul examenului.
(2) Rezultatele la contestații se comunică celor în drept, prin afișare la avizierul centrului de examen, conform graficului.
IX. Dispoziții finale
48. Comisiile de bacalaureat din centrele de examen și din centrele zonale de evaluare și comisiile județene (a municipiului București) au obligația sa informeze telefonic în cel mai scurt timp Comisia naționala de bacalaureat cu privire la neregulile care apar în organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat, precum și despre neprezentarea unor presedinti, în vederea înlocuirii acestora.
49. - (1) Toate documentele întocmite în centrul de examen pentru bacalaureat se păstrează în arhiva unității școlare în care a fost organizat centrul de examen, până la sfârșitul anului școlar următor, cu excepția cataloagelor, care se păstrează permanent.
(2) Subiectele care se deschid la comisiile din centrele de examen se vor introduce în plicuri care vor purta semnăturile președintelui și ale membrilor comisiei, ora și data deschiderii; ele vor fi stampilate și se vor păstra timp de un an în arhiva unității școlare în care a fost organizat centrul de examen.
(3) Lucrările scrise și borderourile de notare, autentificate de președinții centrelor zonale de evaluare, se predau, cu proces-verbal, directorului unității de învățământ în care s-a organizat centrul zonal de evaluare și se păstrează până la sfârșitul anului școlar următor.
50. - (1) Diplomele de bacalaureat se completează cu datele din cataloagele de examen numai de către secretarii liceelor la care absolvenții au promovat ultima clasa și vor fi semnate de președintele comisiei din centrul de examen în termen de cel mult 15 zile de la terminarea examenului de bacalaureat.
(2) În cazuri excepționale, diplomele pot fi semnate de președintele comisiei județene de bacalaureat.
51. - (1) Raportul comisiei județene privind rezultatele examenului de bacalaureat organizat și desfășurat în liceele din județ se transmite, prin delegat sau prin posta, la Ministerul Educației și Cercetării - Direcția generală pentru învățământ preuniversitar, în doua exemplare, în termen de 10 zile de la afișarea rezultatelor. Raportul va cuprinde:
a) situația numerică a tuturor candidaților, pe ansamblu și la fiecare proba de examen; situația elevilor promovati, pe transe de medii (anexele nr. 9 și 10);
b) semnalarea situațiilor deosebite - folosirea subiectelor de rezerva, înlocuirea unor presedinti și a unor membri ai comisiei;
c) aprecieri cu privire la subiectele probelor scrise din punct de vedere al complexității, al concordanței cu programele școlare, asupra modului în care subiectele au solicitat capacitatile intelectuale ale candidaților etc.;
d) sugestii și soluții pentru perfecționarea organizării și a desfășurării examenului de bacalaureat;
e) analiza modului de desfășurare a contestațiilor și rezultatele statistice ale acestora, concluzii și propuneri;
f) informații despre sancțiunile aplicate și numele persoanelor sancționate, inclusiv despre personalul didactic căruia comisia judeteana a decis sa îi retragă dreptul de a participa la examenele naționale.
(2) Un exemplar al raportului va fi trimis fiecărei unități școlare din județ.
(3) Anexele nr. 9 și 10 vor fi trimise și prin posta electronică la Direcția de informatizare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în termen de 10 zile de la afișarea rezultatelor.
52. - (1) Până la data de 1 noiembrie inspectoratele școlare vor alcătui un raport special despre examenul național de bacalaureat din anul în curs, care va fi trimis în copie și la Ministerul Educației și Cercetării. Un exemplar al raportului anual va fi trimis fiecărei unități școlare din județ.
(2) Raportul va cuprinde informații despre monitorizarea desfășurării acestui examen, inclusiv date despre esantioanele de lucrări recorectate la decizia comisiei naționale sau județene. Comisia judeteana va decide recorectarea de lucrări la cel puțin 3 discipline de examen, pentru examenul de bacalaureat. Numărul minim de lucrări recorectate la o disciplina va fi de 50, iar criteriile de selectare a lucrărilor vor fi stabilite de inspectoratul școlar. Inspectorii școlari de specialitate vor coordona evaluarea esantioanelor și vor prezenta în scris inspectorului general concluziile acestei reevaluari. În urma reevaluarii, inspectorul școlar general poate propune, în situații bine justificate, aplicarea de sancțiuni, conform Statutului personalului didactic și prezentei metodologii. Raportul anual va cuprinde informații despre sancțiunile aplicate și numele persoanelor sancționate, inclusiv despre personalul didactic căruia comisia judeteana a decis sa îi retragă dreptul de a participa la examenele naționale.
53. - (1) Respectarea întocmai a Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat este obligatorie pentru toate persoanele implicate în examen.
(2) Orice abatere comisă și dovedită cu probe se sancționează după cum urmează:
a) candidații care în timpul desfășurării probelor de examen au introdus în sălile de examen materiale ajutatoare sau mijloace electronice ori care sunt surprinsi copiind sau transmitand soluții ale subiectelor sunt eliminati din examen, pierzand sesiunea respectiva;
b) cadrele didactice care, în timpul desfășurării examenului, comit fapte cu caracter infractional (furnizarea soluțiilor problemei, înlocuiri de lucrări, falsificări de lucrări) sau au manifestări care atesta neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de supraveghetor (tolerarea unor acțiuni sau intentii de frauda ale candidaților, părăsirea nejustificată a sălii de examen și altele) vor fi sancționate în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic sau, după caz, ale Codului penal; aceste cadre didactice vor fi imediat înlocuite din comisie și li se va interzice participarea în comisiile de examen în sesiunile următoare;
c) profesorii evaluatori care savarsesc fapte cu caracter infractional (înlocuiri de lucrări, falsificări de lucrări, modificări de note etc.) sau care manifesta neglijența în îndeplinirea raspunderilor de examinator/evaluator se sancționează conform prevederilor Statutului personalului didactic și, după caz, ale Codului penal; acestor cadre didactice li se va interzice participarea în comisiile de examen în sesiunile următoare.
(3) Procedura de sancționare, pentru abaterile personalului didactic menționate în prezenta metodologie, se desfășoară în conformitate cu prevederile
art. 117-123 din Legea nr. 128/1997
privind Statutul personalului didactic. Punctul de plecare al cercetării este procesul-verbal alcătuit de organele de control. În baza aceluiași proces-verbal inspectoratul școlar propune sancțiunea. Inspectoratul școlar va face comunicare scrisă către unitatea de învățământ de la care provine cadrul didactic respectiv, în care se precizează abaterea constatată și propunerea de sancționare. Abaterile săvârșite de cadrele didactice în timpul participării la comisiile pentru examenele de bacalaureat vor fi luate în considerare la acordarea calificativului anual.
(4) Constatarea de nereguli grave sau repetate în desfășurarea activității unei comisii de bacalaureat atrage diminuarea cu 20-70% a indemnizației vicepreședintelui și a președintelui. De asemenea, constatarea de nereguli grave duce la înlocuirea din comisie a vinovatilor. În cazul înlocuirii din comisie pentru abateri grave, persoana înlocuită nu va mai primi indemnizația cuvenită respectivei funcții din comisia de bacalaureat.
54. Candidații care au fost înscriși fără a îndeplini condițiile legale de înscriere la examen sau care au beneficiat de partinire frauduloasă, constatată de organele în drept, sunt eliminati din examen, pierzand sesiunea respectiva, sau, după caz, acestora li se anulează diploma.
55. - (1) La organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat în liceele (secțiile de liceu) pentru elevii cu deficiente vizuale, motorii și auditive, se fac următoarele precizări speciale:
a) pentru un număr de candidați care corespunde cel puțin efectivului unei clase speciale de liceu se organizează subcomisii de bacalaureat;
b) președintele comisiei de bacalaureat (din liceu/secție) va fi, de regula, un cadru didactic universitar cu specialitatea psihopedagogie specială, pedagogie, psihologie sau un profesor cu gradul didactic I, având una dintre specialitatile menționate anterior;
c) comisiile de bacalaureat vor asigura condiții de egalizare a sanselor pentru candidații cu deficiente, prin adaptarea procedurilor de examinare la subiectele de concurs unice, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficientei respective.
(2) Exemple de asemenea adaptari sunt:
a) asigurarea posibilității de comunicare prin utilizarea sistemului Braille pentru elevii nevăzători, respectiv a limbajului mimicogesticular pentru elevii cu deficiente de auz (inclusiv posibilitatea asigurării, după caz, a unui interpret autorizat);
b) mărirea cu 1-1,5 ore a timpului destinat efectuării lucrării scrise de către candidații cu deficiente fizice (motorii) sau vizuale;
c) asigurarea scrisului cu caractere mărite pentru candidații ambliopi;
d) transmiterea prin dictare, elevilor cu anumite deficiente, a informațiilor corespunzătoare subiectelor de examen afișate/prezentate vizual;
e) realizarea probei scrise prin dictarea conținutului acesteia, de către candidatul cu deficiente, către un profesor asistent, de alta specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectiva.
(3) Candidații cu deficiente din licee obișnuite pot beneficia, după caz, de prevederile alin. (2), în baza certificatului de handicapat sau a unei adeverinte medicale. Acolo unde nu se pot realiza condiții de egalizare a sanselor, candidații vor fi orientati spre comisia de bacalaureat dintr-un liceu special.
(4) Comisia naționala de bacalaureat poate aproba și alte proceduri de sustinere a examenului de bacalaureat pentru candidații cu deficiente/handicap, la propunerea comisiilor județene.
56. În situații excepționale, pentru elevii imobilizati la pat, temporar sau definitiv, pentru cei școlarizați la domiciliu, comisiile județene de bacalaureat pot organiza susținerea probelor la locul imobilizarii, simultan cu toți candidații din țara. Organizarea acestor probe se face cu avizul Comisiei naționale de bacalaureat, la cererea candidatului și în baza unui document medical care să ateste imposibilitatea deplasarii.
57. Se interzice cu desăvârșire colectarea unor fonduri materiale sau bănești de la candidați, de la părinții acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul candidaților la bacalaureat. Cei dovediți ca încalcă aceasta dispoziție vor fi sancționați conform Statutului personalului didactic sau Codului penal, după caz.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.