Decizia nr. 197/2003

Costica Bulai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 878/2003.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate și de constatare ca textul de lege criticat încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție. În temeiul dispozițiilor

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, solicita constatarea neconstitutionalitatii și a prevederilor alin. (2) al

art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 4 februarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 878/2003, Judecătoria Arad a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 180/2002 . Excepția a fost ridicată din oficiu de instanța de judecată, într-un dosar având ca obiect rejudecarea (după recurs) a unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare a unei contravenții încheiat la data de 17 mai 2002.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile criticate infrang principiul constituțional al neretroactivitatii legii, consacrat în

art. 15 alin. (2) din Constituție. Astfel, deși prin Decretul nr. 184 din 2 aprilie 1954

contravențiile au fost scoase din câmpul faptelor penale și trecute în acela al abaterilor cu caracter administrativ,

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

prevede că, dacă printr-un nou act normativ fapta nu mai este socotită contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. În susținerea excepției se invoca și faptul ca, deși prin

art. 51 al Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

au fost abrogate prevederile

Legii nr. 32/1968 , textul legal criticat a preluat într-o formă asemănătoare dispozițiile art. 12 din lege, ce au fost declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr. 90/1999 și 157/1999.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepția este neîntemeiată și ca, în acord cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, ar trebui admis principiul legii penale mai favorabile, înscris în art. 13 din Codul penal, și în materie de contravenții.

Avocatul Poporului arata ca dispozițiile legale referitoare la constatarea și sancționarea contravențiilor nu sunt norme de drept penal, iar

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 180/2002 , păstrează caracterul administrativ al răspunderii contravenționale. Potrivit art. 47 al ordonanței, dispozițiile ei se completează cu dispozițiile Codului de procedura civilă. Totodată se arata ca "dispozițiile

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

au ca obiect dezincriminarea faptei și produc efecte active, începând din momentul intrării în vigoare a actului normativ. Prin urmare, efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior rămân câștigate cauzei și încetează de la data apariției noului act normativ. În consecința, textul legal criticat nu conține în sine nici o dispoziție cu caracter retroactiv, ci se referă la aplicarea legii în timp, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de legalitate, ce excede competentei Curții Constituționale".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctul lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. Textul criticat are următorul conținut: "Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ."

Judecătoria Arad, care a ridicat excepția din oficiu, a susținut ca aceste dispoziții au caracter retroactiv și sunt neconstituționale, întrucât contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observa ca susținerile autorului excepției de neconstituționalitate urmează a fi examinate prin prisma incidentei normelor constituționale și convenționale.

Textul de lege criticat instituie, pentru faptele ce constituie contravenții, o soluție similară celei existente în dreptul penal cu privire la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile. Aceasta excepție de la principiul neretroactivitatii legii este consacrat în alin. (2) al art. 15 din Constituție, precum și în art. 13 din Codul penal.

Prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), conform cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile", trebuie interpretate, în lumina art. 20 alin. (1), în acord cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În legislația românească, ca și în cea a altor state europene (de exemplu, Germania, Cehia și Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și supuse unui regim administrativ.

Din perspectiva conventionala, Curtea observa ca, în jurisprudenta sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca nimic nu împiedica statele să își îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni. În principiu, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se opune tendintei de "dezincriminare" existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, asa cum s-a arătat în Hotărârea din 21 februarie 1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, aceste fapte intra sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face aceasta aplicare a prevederilor art. 6 al Convenției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului considera ca este necesar să fie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauza. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, de exemplu, și în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).

În aprecierea acestor criterii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat drept pozitive măsurile din legislatiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natura penală. În aceste condiții distincția operata de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operanta, în sensul art. 6 al Convenției, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern.

Curtea considera ca, sub acest aspect, legislația contravențională din România, similară celei germane, intra sub prevederile art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Fața de cele arătate, Curtea constata că nu este justificată o eventuala sancționare contravențională a unei persoane pentru o faptă săvârșită în trecut, în condițiile în care aceasta fapta nu mai constituie, în prezent, contravenție. Astfel fiind, nu se poate susține neconstituționalitatea prevederilor

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 .

Criticile de neconstituționalitate fiind neintemeiate, excepția urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 878/2003.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2003.