Acord · Guvernul

Acordul din 10 iulie 1995

comercial și de cooperare economică, industriala și tehnica între Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Pakistan

prezumat în vigoare

Data actului
10 iulie 1995
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 289 din 13 decembrie 1995
Structură
22 de articole · 18.165 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

dorind sa creeze condiții favorabile pentru promovarea și intensificarea schimburilor comerciale și a cooperării economice între cele doua tari, pe baza egalității și avantajului reciproc,

pornind de la principiile și mecanismele economiei de piața și ale liberalizarii comerțului și fiind convinse ca acestea vor permite o largire și o diversificare cît mai mare a schimburilor comerciale și de cooperare între persoane fizice și juridice din cele doua tari, autorizate să efectueze acte de comerț exterior conform legislației lor naționale,

ținând seama de relațiile comerciale bilaterale, de principiile și regulile Acordului general pentru tarife vamale și comerț (G.A.T.T.), la care ambele tari sunt părți contractante,

fiind convinse ca un nou acord va crea premise favorabile și un cadru adecvat pentru accelerarea dezvoltării extinderii schimburilor comerciale și de cooperare între persoanele fizice și juridice autorizate din țările lor,

au convenit următoarele:

*) Traducere.

Guvernul României și Guvernul Republicii Islamice Pakistan, denumite în continuare părți contractante,

Articolul 1

(0)

Părțile contractante își reafirma hotărârea de a extinde relațiile comerciale bilaterale și de cooperare economică în conformitate cu prevederile prezentului acord, cu obiectivele lor de dezvoltare economică și cu legile și reglementările în vigoare în țările lor. În acest scop, ele vor lua măsurile corespunzătoare și vor folosi toate mijloacele care intră în atribuțiile lor pentru încurajarea, facilitarea și dezvoltarea, pe termen lung și la nivelul cel mai ridicat posibil, a schimburilor de mărfuri și de servicii, cît și a cooperării economice între persoane fizice și juridice autorizate să efectueze acte de comerț exterior.

(1)

Pentru facilitarea schimbului de mărfuri și de servicii, părțile contractante își acorda reciproc tratamentul națiunii celei mai favorizate, asa cum se prevede în Acordul general pentru tarife vamale și comerț (G.A.T.T.).

(2)

Tratamentul națiunii celei mai favorizate, prevăzut la paragraful (1) al acestui articol, nu se referă la concesiile, avantajele sau privilegiile pe care una dintre părțile contractante le acorda sau le va acorda:

a) țărilor vecine pentru facilitarea traficului și comerțului de frontieră;

b) țărilor care participa, împreună cu una dintre părțile contractante, la o uniune vamală sau zona de comerț liber, la acorduri preferențiale sau la o organizație economică regionala care exista sau care va fi creata și la care cealaltă parte contractantă nu participa;

c) importul de mărfuri, în virtutea unor programe de ajutoare furnizate uneia sau alteia dintre cele doua tari de către terțe instituții, organisme și orice alte organizații internaționale.

Articolul 2

Părțile contractante vor acționa pentru o mai buna cunoaștere și folosire, de către persoane fizice și juridice autorizate, a prevederilor Acordului privind Sistemul global de preferințe comerciale între tari în curs de dezvoltare, încheiat la Belgrad la 13 aprilie 1988, precum și a prevederilor cuprinse în Protocolul celor 16.

Articolul 3

În vederea realizării schimburilor de mărfuri și de servicii în cadrul prezentului acord, părțile contractante vor facilita și vor incuraja persoanele fizice și juridice autorizate, din țările lor, sa încheie direct între acestea contracte comerciale și înțelegeri specifice, inclusiv pe termen lung, în concordanta cu uzanțele comerciale internaționale în materie de preț, calitate, condiții de livrare și de plată.

Articolul 4

Prețurile pentru mărfurile și serviciile livrate în cadrul prezentului acord se vor stabili prin negocieri directe între părțile la contract, pe baza prețurilor în devize convertibile practicate pe piața mondială pentru mărfuri și servicii similare, în condiții de competitivitate internationala.

Articolul 5

Plățile pentru tranzacțiile comerciale cu mărfuri și servicii încheiate de către persoane fizice și juridice autorizate din cele doua tari vor fi efectuate în devize liber convertibile, în conformitate cu legile și reglementările care sunt în vigoare în momentul efectuării plăților în fiecare dintre cele doua tari.

Persoanele fizice și juridice autorizate din cele doua tari vor putea conveni și alte modalități și forme de plată, cu respectarea legilor și reglementărilor în vigoare în țările lor.

Articolul 6

Conturile în devize neconvertibile deschise la Banca Română de Comerț Exterior - S.A. și, respectiv, la Național Bank of Pakistan, în conformitate cu prevederile art. VII din Acordul interguvernamental de cooperare economică, tehnica și științifică, semnat la 3 iulie 1973 la Islamabad, vor fi închise la data de 30 septembrie 1995, iar soldurile existente vor fi plătite de către partea debitoare în termen de 3 luni, în devize convertibile.

Banca Naționala a României și Național Bank of Pakistan vor conveni aranjamente tehnice bancare de închidere și de lichidare a conturilor.

Articolul 7

Plățile contractante vor incuraja, în conformitate cu reglementările din cele doua tari, cooperarea economică și tehnica, inclusiv investițiile, atât pe teritoriul fiecărei tari, cît și pe terțe piețe, în domeniile industriei, agriculturii, comerțului, bancar, turismului, științei și culturii și în alte domenii de interes.

Articolul 8

Având în vedere importanța pe care o are atât finanțarea cît și acordarea de credite pentru dezvoltarea schimburilor comerciale bilaterale și a cooperării economice, părțile contractante vor depune eforturi pentru ca astfel de finanțări și credite să fie acordate în condiții reciproc avantajoase.

Articolul 9

Mărfurile care fac obiectul schimburilor comerciale între persoanele fizice și juridice autorizate din cele doua tari vor fi destinate sa satisfacă necesitățile interne ale celor două tari, în afară cazurilor când acestea convin altfel. Reexportul este permis numai cu acordul celeilalte părți contractante.

Articolul 10

Părțile contractante, în conformitate cu legile și reglementările lor interne și cu prevederile acordurilor internaționale la care sunt parte, vor scuti de taxe vamale importul următoarelor categorii de bunuri:

a) bunurile străine care devin, potrivit legii, proprietatea statului;

b) mostrele fără valoare comercială, materialele publicitare, de reclama și de documentare;

c) bunurile care au fost reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanție;

d) ajutoarele și donațiile cu caracter social, umanitar, cultural.

Bunurile și produsele menționate la lit. a), b) și d) trebuie să fie trimise fără obligații de plată, sa nu fie comercializate ulterior sau să fie utilizate pentru producția de bunuri și servicii pentru terți, aducatoare de venituri, să fie cuprinse în patrimoniu și să fie înregistrate în evidenta persoanei fizice sau juridice autorizate, importatoare. Ele vor fi folosite numai în scopurile pentru care au fost importate. În cazurile în care sunt folosite în alte scopuri sau valorificate pe piața tarii importatoare, se vor aplica reglementările vamale în vigoare în țara respectiva, inclusiv plata taxelor vamale.

Articolul 11

Părțile contractante vor lua măsurile necesare în conformitate cu propria lor legislație și cu prevederile acordurilor internaționale la care ele sunt parte, pentru ca pe teritoriile lor sa protejeze produsele originare din cealaltă țara de orice formă de concurenta neloială în tranzacțiile comerciale.

Părțile contractante sunt de acord să asigure protecția și respectarea regimului marcilor comerciale, drepturilor de autor, secretelor comerciale și topografiilor de montaj pentru circuite integrate, care sunt proprietatea partenerilor din cealaltă țara, în conformitate cu legislația specifică în vigoare în fiecare țara și cu respectarea obligațiilor lor din acordurile internaționale referitoare la proprietatea intelectuală și industriala, a marcilor de fabrica și de comerț.

Articolul 12

Pentru promovarea și realizarea prevederilor prezentului acord, părțile contractante vor incuraja și vor facilita, în conformitate cu legislația naționala din fiecare țara:

a) intensificarea legăturilor și a contractelor economice dintre persoanele fizice și juridice autorizate din cele doua tari, dintre specialiștii și tehnicienii din diferite domenii de activitate, oameni de afaceri, în scopul creșterii volumului bilateral al schimburilor comerciale. În acest scop, autoritățile competente ale celor două părți contractante vor face cunoscut acest acord și vor asigura ca acesta să fie pus la dispoziția tuturor persoanelor fizice și juridice interesate;

b) organizarea de manifestări comerciale promotionale, cum sunt: tîrguri, expoziții, misiuni comerciale, simpozioane, conferințe și alte acțiuni similare pe teritoriile celor două tari, cu participarea persoanelor fizice și juridice;

c) stabilirea, pe teritoriul celor două tari, de reprezentante comerciale ale persoanelor fizice și juridice autorizate din cealaltă țara și acordarea unui tratament nediscriminatoriu în raport cu reprezentanții din terțe tari în ceea ce privește activitatea acestora;

d) prospectarea piețelor și crearea de condiții corespunzătoare pentru negocierea și încheierea de contracte, inclusiv prin licitații internaționale, aranjamente sau alte înțelegeri comerciale și de cooperare economică între persoanele fizice și juridice autorizate din cele doua tari. În acest sens, fiecare parte contractantă va permite persoanelor fizice și juridice autorizate din cealaltă țara să efectueze reclama pentru propriile produse și servicii prin acord direct cu mediile de publicitate, inclusiv televiziunea, radioul, tiparituri, publicitate, afișe sau alte instituții competente, precum și prin posta directa;

e) schimbul de informații cu caracter neconfidential între autoritățile competente și persoanele fizice și juridice autorizate din cele doua tari cu privire la legile, regulile și procedurile administrative referitoare la comerțul exterior, investiții, impozitare, activități bancare, asigurare și alte servicii financiare și de transport, precum și cu privire la programele și orientările dezvoltării economice, la posibilitățile de import și de export între cele doua tari, inclusiv la licitațiile ce se vor organiza în cele doua tari;

f) realizarea de contacte directe între persoanele fizice și juridice autorizate ale uneia dintre tari cu utilizatorii finali și alți clienți ai mărfurilor și serviciilor lor din cealaltă țara;

g) promovarea transferului de tehnologie, know-how, documentații, publicații, informații tehnice, schimbul de licențe și brevete, efectuarea de schimburi de experienta și informații derivînd din aplicarea mecanismelor economiei de piața, programarea, controlul, gestionarea și conducerea firmelor cu activitate de comerț exterior, a băncilor comerciale și a altor instituții legate de activitatea de comerț exterior, precum și promovarea pregătirii profesionale a personalului necesar pentru aceste domenii;

h) constituirea, pe teritoriul uneia dintre cele doua tari sau în terțe tari, de societăți comerciale cu capital mixt sau propriu, de bănci mixte, birouri tehnico-comerciale, unități de service și asistența tehnica, depozite de mărfuri, de piese de schimb, ateliere de reparații și alte forme care se vor conveni direct între persoanele fizice sau juridice autorizate;

i) colaborarea între persoanele fizice și juridice autorizate din cele doua tari pentru dezvoltarea livrărilor de mărfuri în comun în terțe tari, precum și promovarea de operațiuni comerciale și de cooperare economică specifice;

j) participarea mai intensa a întreprinderilor mici și mijlocii la schimburile de mărfuri și servicii între cele doua tari, pe baza prezentului acord;

k) eliberarea de licențe de export și de import și acordarea de autorizații pentru efectuarea de operațiuni persoanelor fizice și juridice autorizate din cele doua tari, în cazurile în care acestea sunt necesare, potrivit legislatiilor naționale.

Articolul 13

Fiecare parte contractantă va acorda, în conformitate cu legile și reglementările sale respective și cu acordurile internaționale la care participa, facilitățile uzuale și nediscriminatorii de trecere, în tranzit pe teritoriul sau, a mărfurilor originare de pe teritoriul celeilalte tari și destinate altor tari și a celor originare din alte tari și destinate celeilalte tari.

Articolul 14

Prevederile prezentului acord nu vor fi interpretare ca împiedica adoptarea și îndeplinirea, de către fiecare parte contractantă, a măsurilor necesare pentru:

a) protejarea moralității publice;

b) aplicarea legilor și reglementărilor privind securitatea naționala;

c) protejarea vieții și sănătății oamenilor, animalelor și plantelor;

d) protejarea patrimoniului național cu valoare artistică, istorica și arheologică.

Articolul 15

Părțile contractante sunt de acord ca o contribuție importanța la promovarea și intensificarea relațiilor bilaterale o are Comisia guvernamentală de cooperare economică și tehnico-științifică dintre România și Republica Islamica Pakistan și convin ca acestea sa funcționeze în continuare.

Comisiei mixte îi revine sarcina urmăririi punerii în aplicare a prezentului acord, elaborării de propuneri pentru orice modificări sau completări ale acestui acord, precum și identificarea de noi posibilități pentru promovarea și extinderea în continuare a comerțului și a cooperării economice.

Comisia mixtă va prezenta recomandările și propunerile sale guvernelor celor două tari.

Articolul 16

Părțile contractante afirma interesul lor privind soluționarea, pe cale amiabila, a eventualelor diferende rezultind din tranzacțiile comerciale încheiate între persoanele fizice și juridice autorizate din țările lor în baza prezentului acord.

Dacă soluționarea pe cale amiabila nu se poate realiza, părțile în litigiu vor putea recurge la o instanța de arbitraj convenită prin contracte ca fiind competența.

Articolul 17

Părțile contractante recunosc importanța economică crescinda a sectorului serviciilor și convin să se consulte în problemele legate de promovarea și desfășurarea de operațiuni comerciale în acest sector între persoanele fizice și juridice autorizate din cele doua tari și în probleme specifice de interes reciproc privind domeniile respective.

Articolul 18

Prevederile prezentului acord nu afectează și nu vor afecta alte înțelegeri bilaterale existente sau care se vor încheia, precum și drepturile și obligațiile părților contractante decurgind din acordurile internaționale la care acestea sunt sau vor fi parte.

Articolul 19

Părțile contractante, în conformitate cu politicile și obiectivele lor respective, pot colabora bilateral sau multilateral în soluționarea problemelor comerciale de interes comun.

Părțile contractante convin să se consulte prompt în cadrul comisiei mixte sau prin canale adecvate, la cererea oricăreia dintre ele, asupra problemelor privind interpretarea și aplicarea prezentului acord sau a altor aspecte apărute ca urmare a aplicării prezentului acord.

Articolul 20

În scopul realizării prevederilor prezentului acord și a problemelor legate de aplicarea acestuia, Guvernul României desemnează Ministerul Comerțului, iar Guvernul Republicii Islamice Pakistan desemnează Ministerul Comerțului din țara sa.

Fiecare parte contractantă are dreptul sa desemneze, în scris, în oricare moment, orice alta instituție corespunzătoare, organizație sau minister, în locul celei desemnate conform paragrafului precedent, notificând acest fapt celeilalte părți contractante.

Articolul 21

Prezentul acord va intră în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile contractante își comunică reciproc ca cerințele din țările lor privind intrarea în vigoare a prezentului acord au fost îndeplinite. Acordul va fi valabil pentru o perioadă de 10 ani, după care va putea fi prelungit automat, pe perioade succesive de 5 ani, în afară de cazul în care una dintre părțile contractante ar notifica în scris celeilalte părți contractante intenția sa de a denunta acordul cu 90 de zile înainte de expirarea fiecărei perioade de valabilitate.

Prezentul acord poate fi modificat sau completat de comun acord, la cererea oricăreia dintre părțile contractante.

Modificarea, completarea sau denunțarea prezentului acord nu vor afecta drepturile și obligațiile persoanelor fizice și juridice autorizate rezultind din contractele încheiate în perioada de valabilitate a acordului, care nu au fost integral executate până la data modificării, completării sau denunțării.

Articolul 22

La intrarea în vigoare a prezentului acord, Acordul comercial pe termen lung, semnat la Islamabad la 6 aprilie 1968, și Acordul de cooperare economică, comercială, tehnica și științifică, semnat la Rawalpindi la 8 mai 1984, de către guvernele celor două tari, își încetează valabilitatea.

Încheiat la Islamabad la 10 iulie 1995, în doua exemplare originale, în limba engleza, care va fi textul autentic.

Pentru Guvernul României,

Petru Crisan,

ministrul comerțului

Pentru Guvernul Republicii Islamice Pakistan,

Sardar Aseff Ahmed Ali,

ministrul afacerilor externe

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.