Decizia nr. 9/2004

Costică Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , excepție ridicată de Filora Teodorescu și Laurențiu Teodorescu în Dosarul nr. 5.770/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența constantă a Curții prin care s-a constatat constituționalitatea textului de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 5.770/2003, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , excepție ridicată de Filora Teodorescu și Laurențiu Teodorescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în principal, încălcarea dreptului de proprietate, prin aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 , lege specială, persoanele îndreptățite fiind în imposibilitatea de a urma calea dreptului comun, considerată a fi mai favorabilă. Se arată că, potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, astfel încât imobilele în cauză nu au intrat nici un moment în proprietatea statului. Se apreciază că dispozițiile legale criticate limitează dreptul proprietarilor de a cere nulitatea contractelor prin care statul a înstrăinat imobilele preluate fără titlu valabil, ceea ce este de natură a contraveni prevederilor

art. 2 din Decretul nr. 167/1958 , conform cărora "nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție", ale art. 21 din Constituție, referitoare la liberul acces la justiție, precum și dispozițiilor internaționale privitoare la dreptul la un proces echitabil și la respectarea dreptului de proprietate.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că textul de lege invocat nu afectează art. 21 din Constituție, întrucât noțiunea accesului liber la justiție nu are semnificația unei posibilități de exercitare a drepturilor în condițiile lipsei oricăror reguli de procedură.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor

art. 2 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă, instanța reține că un conflict între două legi interne nu poate fi soluționat pe calea controlului de constituționalitate, ci prin aplicarea principiului potrivit căruia legea specială prevalează în fața legii generale.

Se mai arată că

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

nu încalcă dreptul părților la un proces echitabil atâta timp cât textul de lege oferă posibilitatea promovării cererii într-un termen de prescripție care are în vedere asigurarea soluționării cauzelor într-un termen rezonabil.

În concluzie, instanța apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arată că dispozițiile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

sunt menite să consolideze în termen cât mai scurt titlul terțului dobânditor și să curme pentru viitor orice contestații sau procese privind titlul juridic în temeiul căruia sunt stăpânite și folosite asemenea imobile.

Derogarea de la dreptul comun în materia prescripției extinctive, prin instituirea unui termen special în care persoanele interesate se pot adresa autorităților publice, nu reprezintă o încălcare a art. 21 din Constituție, ci o normă juridică specială față de reglementarea generală, impusă de necesitatea clarificării situației juridice a unor imobile care intră sub incidența

Legii nr. 10/2001 .

Prin urmare, se apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, înăuntrul căruia o persoană are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, nu încalcă art. 21 din Constituție. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate stabili reguli deosebite în considerarea unor situații speciale, cum sunt cele legate de asigurarea celerității soluționării cererilor privind anularea unor acte încheiate sub imperiul altor legi speciale.

Se consideră astfel că prevederile

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are următorul conținut:

- Art. 46 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Termenul de un an prevăzut de textul de lege criticat a fost prelungit succesiv, cu câte trei luni, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, și prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 din Constituția României, care, ulterior sesizării, a fost modificată și completată prin

Legea de revizuire nr. 429/2003

și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003. Textul constituțional invocat are următorul conținut:

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

De asemenea, sunt invocate dispozițiile internaționale cuprinse în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenție, care prevăd că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității textului de lege criticat instanța constituțională s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 296/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003. Cu acel prilej Curtea a constatat că "instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură.

În condițiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii (<<nemo ignorare legem censetur>>), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen - pe care, de altfel, în această materie, legiuitorul l-a prelungit în două rânduri -, fără a înțelege să îl respecte, acesta nu are decât a-și imputa propriei lipse de diligență consecințele negative pe care este ținut să le suporte și câtuși de puțin textului de lege criticat.