Normele din 11 martie 2004
privind autorizarea, clasificarea, avizarea și controlul activităților de turism în zona costieră
prezumat în vigoare
Capitolul I Utilizarea turistică a plajei litoralului Mării Negre
Articolul 1
Prezentul capitol reglementează modul de utilizare turistică a plajelor litoralului Mării Negre, în scopul conservării corespunzătoare a acestora și asigurării unei protecții adecvate pentru turiști.
Articolul 2
Administrația Națională "Apele Române" administrează plajele litoralului românesc al Mării Negre. Pentru asigurarea potențialului turistic și de agrement al plajelor, Administrația Națională "Apele Române" încheie contracte cu agenții economici interesați, denumiți în continuare operatori.
Utilizarea plajelor în scop turistic se poate face în condițiile deținerii unei autorizații turistice.
Autorizația turistică se emite de către autoritatea centrală pentru turism, la solicitarea agentului economic.
Autorizația turistică se solicită cu cel puțin 30 de zile înainte de darea în folosință a plajei, în baza următoarelor documente;
a) cerere de solicitare a autorizației;
b) copia certificatului de înregistrare la registrul comerțului;
c) fișa privind descrierea plajei, care cuprinde criteriile minime de autorizare turistică a plajelor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Articolul 3
În termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii operatorului, autoritatea centrală pentru turism procedează la verificarea plajei și acordă autorizația turistică solicitată, în măsura în care sunt îndeplinite criteriile minime prevăzute în anexă.
Articolul 4
Autorizația turistică se retrage de personalul de specialitate al autorității centrale pentru turism, atunci când nu este respectată una dintre următoarele condiții care influențează direct protecția turiștilor:
a) menținerea grupurilor sanitare în perfectă stare de funcționare și curățenie;
b) asigurarea cu posturi de prim ajutor;
c) asigurarea cu posturi de salvare;
d) amplasarea pe plajă a altor construcții și dotări decât cele prevăzute în prezentele norme metodologice;
e) utilizarea în alt scop decât cel turistic a plajei sau a unei porțiuni din aceasta.
Restituirea autorizației turistice se face după ce personalul de specialitate al autorității centrale pentru turism constată remedierea deficiențelor.
Autorizația turistică a plajei se retrage și în situația în care administratorul plajelor reziliază contractul de asigurare a potențialului turistic și de agrement al plajei, din motive imputabile operatorului.
Articolul 5
În situația în care plaja trece în exploatarea altui operator, acesta are obligația să solicite emiterea altei autorizații turistice.
Articolul 6
Operatorii plajelor au următoarele obligații:
a) să solicite autorizarea turistică a plajei aflate în exploatare;
b) să asigure, potrivit reglementărilor în vigoare, posturi de salvare și posturi de prim ajutor;
c) să întrețină în bună stare de funcționare plaja și dotările acesteia, inclusiv cele de agrement, salvare și prim ajutor;
d) să asigure respectarea condițiilor sanitare și de protecție a mediului în zonele de îmbăiere și pe plajă;
e) să sesizeze autoritățile de gospodărirea apelor și de protecția mediului și autoritățile de sănătate publică în cazul prezenței în apa mării a substanțelor poluante;
f) să nu permită îmbăierea atunci când condițiile atmosferice sunt nefavorabile și se pot produce accidente sau atunci când autoritățile de sănătate publică stabilesc că apa de îmbăiere nu îndeplinește condițiile de calitate și poate pune în pericol sănătatea turiștilor;
g) să asigure marcarea zonelor de îmbăiere și de interdicție, potrivit reglementărilor în vigoare;
h) să asigure îndepărtarea de pe plajă și din zona submersă de îmbăiere a obiectelor periculoase;
i) să nu realizeze pe plajă construcții și dotări cu alte destinații decât cele prevăzute la art. 7;
j) să permită accesul liber pe plajă și libera circulație a persoanelor în spațiul plajei;
k) să monteze panouri cu instrucțiuni de utilizare a plajei și a zonei de îmbăiere;
l) să nu permită desfășurarea activităților de comerț ambulant pe plajă;
m) să nu permită camparea pe plajă.
Articolul 7
Construcțiile admise a se amplasa pe plaja cu destinație turistică sunt:
a) module de grupuri sanitare, numai în cazurile în care acestea nu se pot amplasa în zona limitrofă;
b) dotări pentru agrement specific plajei;
c) posturi de prim ajutor și de salvare;
d) construcții și amenajări cu caracter provizoriu, demontabile, cu destinație cultural-sportivă, care au ca scop și promovarea turismului pe litoral;
e) instalații de captare a energiei solare în zona bateriilor de dușuri.
Articolul 8
În vederea protecției turiștilor se interzice accesul persoanelor însoțite de animale pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic.
Sunt exceptați de la prevederile alin. (1) câinii din dotarea Ministerului de Interne și caii folosiți de agenți autorizați pentru hipism de agrement pe plajă, în zonele special amenajate în acest scop.
Capitolul II Desfășurarea activităților de turism în zona costieră
Articolul 9
Agenții economici deținători de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, alimentație publică, agrement sau transport pot desfășura activități de turism în zona costieră după obținerea certificatului de clasificare potrivit prevederilor legale.
Construcțiile pentru asigurarea serviciilor de plajă vor fi dispuse, de regulă, în afara limitelor plajei. Acolo unde acest lucru nu este posibil, ocuparea plajei cu instalații de orice fel, inclusiv cele privind serviciile sezoniere, nu va putea depăși o pătrime din lățimea plajei în secțiunea de amplasare, iar acestea vor fi distribuite în mod rațional.
Autorizațiile de construire pentru construcțiile din zona costieră se vor elibera de către autoritățile publice locale, cu avizul de specialitate al autorității centrale pentru turism, acordat pe baza unor documentații de urbanism aprobate, în conformitate cu dispozițiile legale.
Articolul 10
Agenții economici sau autoritățile publice care au în administrare plaje ori ștranduri, direct ori prin concesionare, au obligația să înființeze posturi de salvare și posturi de prim ajutor medical, în conformitate cu dispozițiile legale.
Capitolul III Controlul activităților de turism din zona costieră
Articolul 11
Controlul respectării prevederilor prezentului ordin de către agenții economici care desfășoară activități de turism în zona costieră se realizează de reprezentanții autorității centrale de turism, împuterniciți de conducătorul instituției în acest sens.
Articolul 12
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancționează potrivit prevederilor
art. 77 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2002
privind gospodărirea integrată a zonei costiere, aprobată cu modificări și completări prin
Anexa ──────
la normele metodologice ──────────────────────── CRITERII MINIME privind utilizarea litoralului Mării Negre în scop turistic CRITERII VALORI MINIME ALE CRITERIILOR 1. Calități naturale ale plajei: - calitatea nisipului - zona de îmbăiere să nu prezinte suspensii, vegetație acvatică sau alte corpuri plutitoare - calitatea plajei submerse: 2. Suprafața minimă de plajă asigurată pentru o persoană*1) 3. Dotarea plajei: a) echipare sanitară b) cabine pentru schimbat vestimentația (număr/persoane) c) post de prim ajutor d) post de salvare e) centru de închiriere a dotărilor pentru plajă (umbrele, șezlonguri, saltele pneumatice, prosoape) f) umbrele în suport fix g) instalație pentru sonorizare automată h) sistem de semnalizare a condițiilor de îmbăiere i) recipiente pentru colectarea reziduurilor j) dotări de agrement pentru copii, tobogan acvatic, yole, hidrobiciclete, școli de înot, de schi și de parașutism nautic etc. 4. Alte criterii: - marcarea zonei de îmbăiere și a celei de interdicție a îmbăierii potrivit reglementărilor în vigoare - întreținerea plajei - colectarea reziduurilor nisipul să nu conțină corpuri străine periculoase curățarea ori de câte ori este necesar fără corpuri submerse 3,25 mp conform normativelor în vigoare 1/100 x x facultativ facultativ facultativ facultativ cel puțin o bucată la 250 mp facultativ x nivelare și curățare zilnică cel puțin o dată pe zi ______________ x = necesar *1) Exclusiv spațiul destinat amplasării dotărilor de pe plajă, aleilor de circulație și locurilor de joacă și agrement. _________________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.