Acordul din 13 septembrie 1999
de cooperare științifică, tehnologică și mediu între Guvernul României și Guvernul Republicii Socialiste Vietnam
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Socialiste Vietnam, denumite în cele ce urmează părți,
luând în considerare relațiile de prietenie care există între cele două țări,
apreciind rolul important al științei, tehnologiei și mediului pentru dezvoltarea economică a celor două țări,
dorind să întărească cooperarea dintre cele două țări în domeniul științific, tehnologic și al mediului,
au convenit cele ce urmează:
Articolul 1
Părțile vor dezvolta cooperarea dintre cele două țări în domeniul științei, tehnologiei și mediului pe bază de egalitate și avantaj reciproc, conform prevederilor prezentului acord, ale legislației și reglementărilor în vigoare din fiecare țară.
Articolul 2
Cooperarea dintre cele două țări se va realiza conform celor ce urmează:
1. realizarea în comun de programe de cercetare-dezvoltare și de alte activități comune în domeniul științei, tehnologiei și mediului, inclusiv schimb de rezultate obținute, precum și schimb de oameni de știință, experți și cercetători care vor participa la realizarea acestor activități;
2. organizarea și participarea la conferințe, simpozioane, cursuri și expoziții științifice etc.;
3. schimb de informații și de documentație în domeniul științific, tehnologic și al mediului;
4. utilizarea în comun a echipamentelor și materialelor dedicate cercetării științifice;
5. alte forme de cooperare ce pot fi convenite între părți.
Articolul 3
1. În scopul aplicării prezentului acord, al realizării coordonării și al urmăririi programelor convenite (art. 4), părțile vor constitui o comisie mixtă româno-vietnameză de cooperare în știință, tehnologie și mediu, prezidată de cei 2 reprezentanți de drept ai celor două guverne.
2. Componența comisiei române și a comisiei vietnameze pentru comisia mixtă va fi stabilită de fiecare parte conform procedurilor din fiecare țară.
3. Pentru a asigura relațiile directe și permanente stipulate în prezentul acord, părțile pot să desemneze câte un reprezentant de drept, la București și la Hanoi, din cadrul membrilor comisiei mixte, care va fi numit secretarul comisiei.
4. Sesiunile comisiei mixte vor avea loc periodic. Data și locul ținerii comisiei mixte vor fi convenite de fiecare dată și comunicate pe canale diplomatice.
Articolul 4
Lista domeniilor de cooperare va fi convenită de comisia mixtă în programul de lucru. Părțile vor încuraja semnarea de acorduri în scopul dezvoltării cooperării pe termen lung între instituții de stat, institute de cercetare, asociații științifice, universități și alte centre de cercetare (denumite în continuare parteneri de cooperare).
Acordurile sus-menționate vor cuprinde:
1. obiectivele și conținutul cooperării, numele partenerilor de cooperare participanți și care sunt responsabili pentru realizarea programelor comune;
2. finanțarea necesară cooperării pentru fiecare dintre partenerii de cooperare;
3. modul de utilizare a rezultatelor obținute din cooperare.
Articolul 5
Cheltuielile pentru schimbul de experți, oameni de știință și alți specialiști, care rezultă din aplicarea prezentului acord, vor fi acoperite după cum urmează:
Partea trimițătoare va suporta cheltuielile de transport internațional între capitalele celor două țări; partea primitoare va suporta cheltuielile de masă, cazare, transport pe teritoriul țării gazdă, cheltuielile medicale în caz de urgențe, conform reglementărilor în vigoare din fiecare țară.
Cheltuielile privind cercetarea științifică, prototipul, studiul comun și alte rezultate ale cooperării care vor fi realizate de experții trimiși de fiecare parte vor fi precizate o dată cu aprobarea proiectelor comune în știință, tehnologie și mediu.
Articolul 6
Informațiile științifice, tehnologice și de mediu care provin din activitățile de cercetare ce se desfășoară în cadrul prezentului acord, în afara documentelor cu caracter confidențial, pot fi difuzate în comunitatea științifică mondială conform înțelegerilor dintre partenerii de cooperare și respectând reglementările în vigoare din fiecare țară.
Oamenii de știință, experții și organizațiile dintr-o țară terță sau din organizații internaționale pot fi invitați să participe la proiectele și programele din cadrul prezentului acord, cu consimțământul tuturor părților. În principiu, cheltuielile privind această participare vor fi acoperite de țara terță, dacă nu se precizează altfel.
Articolul 7
În scopul asigurării celor mai bune condiții privind cooperarea în cadrul prezentului acord, conform legislației sale, fiecare parte va lua toate măsurile necesare în scopul:
1. încurajării și facilitării pe cât posibil a transmiterii și transportului de echipamente și materiale pe teritoriul părților;
2. încurajării și facilitării pe cât posibil a accesului liber la informațiile și documentația necesare realizării cooperării, intrării și deplasării pe teritoriul țării gazde, conform programului de lucru stabilit în cadrul celor stipulate în art. 4 și potrivit reglementărilor în vigoare din fiecare țară.
Articolul 8
Articolele prezentului acord nu vor influența drepturile și obligațiile părților față de acordurile și convențiile semnate de ele sau în cooperare cu terți parteneri.
Articolul 9
Problemele de interpretare sau privind realizarea prezentului acord vor fi soluționate prin consultări reciproce între părți.
Articolul 10
1. Părțile se vor informa reciproc, pe canale diplomatice, asupra realizării formalităților necesare, conform legislației din fiecare țară, pentru ca prezentul acord să între în vigoare. Prezentul acord va intra în vigoare la data ultimei notificări. Prezentul acord se va încheia pe o perioadă de 5 ani și se va prelungi automat pe noi perioade de câte 3 ani, dacă nici una dintre părți nu îl va denunța cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate.
2. Prezentul acord poate fi modificat, completat și amendat cu acordul părților. Modificările, completările și amendamentele vor intra în vigoare conform procedurilor prevăzute la alin. 1 din prezentul articol.
3. Modificările, denunțarea și prelungirea prezentului acord nu vor influența proiectele și programele în derulare care sunt în spiritul acestuia și care nu au fost realizate integral la data denunțării lui.
Articolul 11
Ministerul Educației și Cercetării pentru partea română și Ministerul Științei, Tehnologiei și Mediului pentru partea vietnameză vor urmări realizarea prevederilor prezentului acord, precum și coordonarea acestuia. Încheiat la București la data de 13 septembrie 1999, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, vietnameză și franceză, ambele texte fiind egal autentice. În caz de divergențe va prevala textul în limba franceză. Pentru Guvernul României, Lanyi Szabolcs, președintele Agenției Naționale pentru Știință, Tehnologie și Inovare Pentru Guvernul Republicii Socialiste Vietnam, Chu Tuan Nha, ministrul științei, tehnologiei și mediului ────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.