Ordin · Ministerul Sănătății / Ministerul Agriculturii, Padurilor și Dezvoltarii Rurale

Ordinul nr. 485/2004

privind completarea Ordinului ministrului sănătății și familiei și al ministrului agriculturii, alimentatiei și pădurilor nr. 84/91/2002 pentru aprobarea Normelor privind contaminantii din alimente

prezumat în vigoare

Data actului
28 aprilie 2004
Emitent
Ministerul Sănătății / Ministerul Agriculturii, Padurilor și Dezvoltarii Rurale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 454 din 20 mai 2004
Citează
3 acte
Structură
3 articole, 2 anexe · 14.209 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Vazand Referatul de aprobare al Directiei generale de sănătate publică nr. OB 4.799/2004,

în temeiul

art. 14 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 97/2001

privind reglementarea productiei, circulației și comercializarii alimentelor, al

Hotărârii Guvernului nr. 743/2003

privind organizarea și functionarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și al

Hotărârii Guvernului nr. 409/2004

privind organizarea și functionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

ministrul sănătății și ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emit urmatorul ordin:

Articolul I

Normele privind contaminantii din alimente, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și familiei și al ministrului agriculturii, alimentatiei și pădurilor nr. 84/91/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 16 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completeaza după cum urmeaza:

1. Articolul 14 se abroga.

2. După articolul 13 se introduce un nou capitol, capitolul VII, cu urmatorul cuprins:

"CAPITOLUL VII

Metode de prelevare a probelor și de analiza utilizate în

controlul oficial al limitelor de patulina din alimente

Art. 14. - Prelevarea probelor efectuate pentru controlul oficial al limitelor de patulina din alimente se efectueaza conform metodelor descrise în anexa nr. X.

Art. 15. - Pregătirea probelor și metodele de analiza utilizate în controlul oficial al limitelor de patulina din alimente se efectueaza în conformitate cu criteriile descrise în anexa nr. XI.

Art. 16. - Anexele nr. I-XI fac parte integrantă din prezentele norme."

3. După anexa nr. IX se introduc anexele nr. X și XI al caror cuprins este prevăzut în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Directia generală sănătate publică și inspecția sanitara de stat din cadrul Ministerului Sănătății împreună cu Directia de politici pentru cresterea animalelor și produse alimentare din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și directiile de sănătate publică judetene și a municipiului București împreună cu directiile pentru agricultura și dezvoltare rurala judetene și a municipiului București vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare în termen de 12 luni de la data publicarii.

Ministrul sănătății,
Ovidiu Brinzan
p. Ministrul agriculturii,
pădurilor și dezvoltării rurale,
Petre Daea,
secretar de stat

Anexa 1 ────────

(anexa nr. X la norme)
──────────────────────
METODE DE PRELEVARE
a probelor pentru controlul oficial al limitelor de patulina
din anumite alimente
1. Scop și domeniu de aplicare
Probele destinate controlului oficial al limitelor de patulina din alimente se preleva în conformitate cu metodele descrise mai jos. Probele globale astfel obtinute sunt considerate reprezentative pentru loturile respective. Respectarea limitelor maxime impuse de legislatia în vigoare este stabilita pe baza limitelor determinate în probele de laborator.
2. Definitii
Lot - cantitatea de aliment identificabila, livrata o singură dată și determinata de agentul responsabil pentru a prezenta caracteristici comune, cum ar fi: originea, varietatea, tipul de ambalaj, ambalatorul, expeditorul sau marcajul.
Sublot - partea desemnata dintr-un lot pentru aplicarea metodei de prelevare a probei din lotul respectiv. Fiecare sublot trebuie separat fizic și să fie identificabil.
Proba elementara - cantitatea de material prelevata dintr-un singur punct al lotului sau sublotului.
Proba globală - totalul combinat al tuturor probelor elementare prelevate din lot sau sublot.
3. Prevederi generale
3.1. Personal
Prelevarea probelor se va efectua de persoane autorizate conform reglementarilor în vigoare.
3.2. Materialul pentru esantionare
Fiecare lot supus examinarii trebuie esantionat separat.
3.3. Măsuri de precautie necesare
În cursul prelevarii și pregatirii probelor trebuie luate masurile de precautie necesare pentru a se evita orice modificari care ar putea schimba conținutul de patulina, determinarea analitica sau reprezentativitatea probelor globale.
3.4. Probe elementare
În măsura posibilitatilor probele elementare se vor preleva din diferite puncte ale lotului sau sublotului. Abaterea de la aceasta regula trebuie semnalata în procesul-verbal.
3.5. Prepararea probei globale
Proba globală se obtine prin amestecul probelor elementare. Ea trebuie să cantareasca cel puțin 1 kg, cu excepția cazului când acest lucru nu se poate realiza în mod practic, de exemplu, în cazul când a fost prelevat un singur ambalaj.
3.6. Probe identice
Probele identice utilizate în scopul controlului, dreptului la recurs și al arbitrajului vor fi prelevate din proba globală omogenizata, cu condiția ca aceasta procedura să fie în conformitate cu reglementarile în vigoare privind prelevarea probelor.
3.7. Ambalarea și transmiterea probelor
Fiecare proba prelevata va fi introdusa într-un recipient curat, confectionat dintr-un material inert care să asigure o protecție adecvata împotriva contaminarii și pagubelor ce se pot produce în timpul transportului. Trebuie luate toate masurile de precautie necesare pentru ca în timpul transportului sau depozitarii sa nu se produca modificari în compozitia probei.
3.8. Sigilarea și etichetarea probelor
Fiecare proba prelevata în scopul utilizarii oficiale va fi sigilata la locul de prelevare și identificata conform reglementarilor în vigoare respective. Trebuie întocmit un proces-verbal pentru fiecare prelevare, pentru a permite identificarea fără echivoc a fiecarui lot, indicand data și locul prelevarii împreună cu orice informatie posibila suplimentara, pentru a fi în ajutorul chimistului analist.
4. Planuri de prelevare a probelor
Metoda de prelevare aplicata trebuie să asigure ca proba globală este reprezentativa pentru lotul controlat.
Numărul probelor elementare
Proba globală trebuie să cantareasca cel puțin 1 kg (vezi pct. 3.5), cu excepția cazului când acest lucru nu este posibil, de exemplu când a fost prelevat un singur ambalaj.
Numărul minim de probe elementare de prelevat din lot trebuie să fie cel prezentat în tabelul nr. 1. În cazul produselor lichide, lotul trebuie bine omogenizat, prin mijloace manuale sau mecanice, inaintea prelevarii probei. În acest caz se presupune o distribuție omogena a patulinei într-un lot desemnat. Prin urmare, este suficienta prelevarea a trei probe elementare dintr-un lot, pentru a forma proba globală.
Probele elementare trebuie să aibă greutati similare. Greutatea unei probe elementare ar trebui să fie de cel puțin 100 g, rezultand o proba globală de cel puțin 1 kg. Abaterea de la aceasta regula trebuie semnalata în procesul-verbal conform prevederilor pct. 3.8.
Tabelul nr. 1
Numărul minim de probe elementare
ce trebuie prelevate dintr-un lot
Masa lotului (în kg)
Numărul minim de probe elementare de prelevat
< 50
3
50-500
5
> 500
10
Dacă lotul este format din ambalaje individuale, numărul de ambalaje ce trebuie prelevate pentru a forma proba globală este prezentat în tabelul nr. 2.
Tabelul nr. 2
Numărul de ambalaje (probe elementare) ce trebuie prelevate
pentru a forma proba globală, dacă lotul este format din
ambalaje individuale
Numărul de ambalaje sau unități din lot
Numărul de ambalaje sau unități de prelevat
1-25
1 ambalaj sau unitate
26-100
aproximativ 5%, cel puțin 2 ambalaje sau unități
> 100
aproximativ 5%, maximum 10 ambalaje sau unități
5. Conformitatea lotului sau sublotului
În caz de litigiu laboratorul de control trebuie să efectueze analiza în dublu a probei de laborator, dacă rezultatul obținut la prima analiza este inferior sau superior cu mai puțin de 20% față de limita maxima stabilita, și sa calculeze media rezultatelor.
Lotul este acceptat dacă rezultatul obținut la prima analiza este inferior cu mai mult de 20% față de limita maxima sau, în cazul analizei în dublu, dacă media rezultatelor se conformeaza cu limita maxima stabilita de legislatia în vigoare, luandu-se în considerare incertitudinea masuratorii și factorul de corectie pentru recuperare.
Lotul este necorespunzator limitei maxime stabilite de legislatia în vigoare, dacă media rezultatelor corectate cu factorul de recuperare depășește limita maxima, fără indoiala, cu luarea în calcul a incertitudinii masuratorii.

Anexa 2 ────────

(anexa nr. XI la norme)
────────────────────────
PREGATIREA PROBEI ȘI CRITERIILE
pentru metodele de analiza utilizate în controlul oficial al
limitelor de patulina din anumite alimente
1. Măsuri de precautie
Probele trebuie pregatite și, în special, omogenizate cu foarte multa grija, deoarece distributia patulinei este neomogena.
Pentru pregătirea materialului de testare vor fi utilizate toate probele primite de laborator.
2. Tratarea probei sub forma primita în laborator
Proba globală este în intregime macinata fin și amestecata bine printr-un proces pentru care s-a demonstrat eficienta de omogenizare completa.
3. Subdivizarea probelor în scop de control și de recurs
Probele identice de laborator utilizate în scopul controlului, dreptului de recurs și al arbitrajului vor fi prelevate din materialul omogenizat, dacă aceasta nu contrazice reglementarile în vigoare privind prelevarea de probe.
4. Metoda de analiza care va fi utilizata în laborator și condițiile de control ale laboratorului
4.1. Definitii
Mai jos este prezentat un numar de definitii uzuale care trebuie utilizate în laboratoare.
Cel mai des citati parametri de precizie sunt repetabilitatea și reproductibilitatea.
r = repetabilitatea, valoarea sub care diferența absoluta dintre rezultatele a doua teste separate, obtinute în condiții de repetabilitate (de exemplu: aceeasi proba, acelasi operator, acelasi aparat, acelasi laborator și în interval scurt de timp), se situeaza în limitele unei probabilitati specifice (în principiu, 95%); r = 2,8 x s(r)
s(r) = deviatia standard, calculată din rezultatele obtinute în condiții de repetabilitate
RSD(r) = deviatia standard relativa, calculată din rezultate obtinute în condiții de repetabilitate [(s(r)/x) x 100], unde x este media rezultatelor tuturor laboratoarelor și probelor
R = reproductibilitatea, valoarea sub care diferența absoluta dintre rezultatele unui singur test obtinute în condiții de reproductibilitate (de exemplu: pentru materialul identic obținut de operatori în diferite laboratoare, prin utilizarea metodei testului standardizat) se situeaza în limitele unei probabilitati (în principiu, 95%); R = 2,8 x S(R)
S(R) = deviatia standard, calculată din rezultatele obtinute în condiții de reproductibilitate
RSD(R) = deviatia standard relativa, calculată din rezultatele obtinute în condiții de reproductibilitate [(S(R)/x) x 100]
4.2. Condiții necesare generale
Metodele de analiza care se utilizeaza vor fi selectionate în functie de urmatoarele criterii:
a) specificitate;
b) acuratete;
c) precizie: variatiile repetabilitatii în cadrul aceluiasi laborator și ale reproductibilitatii între laboratoare diferite. Aceste valori trebuie să fie obtinute în urma unui proces de colaborare organizat în conformitate cu un protocol recunoscut pe plan international și trebuie să fie exprimate intr-o formă recunoscută pe plan international;
d) limita de detectie;
e) sensibilitate;
f) practicabilitate;
g) alte criterii stabilite în functie de necesități.
4.3. Cerințe specifice
În cazul când nu sunt recomandate metode specifice de analiza, pentru determinarea limitelor de patulina din alimente, laboratoarele trebuie să utilizeze o metoda care să corespunda criteriilor de performanță indicate în tabelul de mai jos.
Criteriile de performanță ale metodei de analiza pentru patulina
Limita (μg/kg)
Patulină
RSD(r)(%)
RSD(R)(%)
Recuperare (%)
< 20
<= 30
<= 40
50-120
20-50
<= 20
<= 30
70-105
> 50
<= 15
<= 25
75-105
Limitele de detectie ale metodelor nu sunt stipulate, deoarece valorile de precizie sunt date la concentratiile de interes.
Valorile de precizie sunt calculate prin ecuatia Horwitz:
RSD(R) = 2^(1-0,5 log C),
unde:
- RSD(R) = deviatia relativa standard, calculată pe baza rezultatelor generate în condiții de reproductibilitate [(S(R)/x) x 100];
- C = raportul de concentrație (și anume:
1 = 100 g/100 g, 0,001 = 1,000 mg/kg).
Aceasta este o ecuatie de precizie generalizata, considerata independenta de analit și de matrice și dependenta numai de concentrație, pentru majoritatea metodelor de analiza de rutina.
4.4. Calculul coeficientului de recuperare și raportarea rezultatelor
Rezultatul analitic este raportat corectat sau necorectat pentru coeficientul de recuperare. Trebuie raportate modul de exprimare a rezultatelor și coeficientul de recuperare. Rezultatul analitic corectat pentru recuperare este folosit pentru verificarea conformitatii (a se vedea anexa nr. X pct. 5).
Rezultatul analitic trebuie să fie raportat ca x +/- U, unde x este rezultatul analitic și U este incertitudinea masuratorii.
4.5. Standarde calitative de laborator
Analizele vor fi efectuate de laboratoare acreditate.
-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.