Regulamentul din 27 mai 2004
pentru modificarea alin. (1) al art. 11 din Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996 în cazul înțelegerilor verticale din sectorul autovehiculelor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 21/1996 10 aprilie 1996 (prevederi anume) legea concurenței
În temeiul
art. 28 alin. (1) și (2) din Legea concurenței nr. 21/1996 , cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Concurenței adoptă prezentul regulament.
Articolul I
Alineatul (1) al articolului 11 din Regulamentul privind aplicarea
art. 5 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996
în cazul înțelegerilor verticale din sectorul autovehiculelor, pus în aplicare prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 63/2004
privind punerea în aplicare a regulamentelor și instrucțiunilor Consiliului Concurenței, elaborate în baza
Legii concurenței nr. 21/1996 , cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 31 martie 2004, se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - (1) Acordurile exceptate prin decizie a Consiliului Concurenței, în conformitate cu prevederile cap. VIII din Regulamentul privind acordarea exceptării, pe categorii de înțelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicția prevăzută la
art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997, precum și înțelegerile încheiate și în vigoare la 30 aprilie 2004, care nu îndeplinesc condițiile de exceptare ale prezentului regulament, dar care îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentul privind acordarea exceptării, pe categorii de înțelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicția prevăzută la
art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 , rămân valabile și beneficiază de exceptare până la data de 1 ianuarie 2006."
Articolul II
Prezentul regulament va fi pus în aplicare prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.