Amendament · Act Internațional

Amendamentul din 5 februarie 2004

convenit prin schimbul de scrisori semnate la București la 5 februarie 2004 și la Zagreb la 8 martie 2004 între Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, la Acordul de asistență financiară nerambursabilă dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare din fondurile Facilității globale de mediu (FGM) pentru finanțarea Proiectului "Managementul conservării biodiversității"

prezumat în vigoare

Data actului
5 februarie 2004
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 540 din 16 iunie 2004
Structură
0 articole · 3.181 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

5 februarie 2004

ROMÂNIA

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

CABINET SECRETAR DE STAT

BANCA MONDIALĂ

Domnului Anand K. Seth

Director, Unitatea de țară pentru Europa Centrală și de Sud

Regiunea ECA

Tema: Proiectul "Managementul conservării biodiversității"

Stimate domnule Seth,

Ne referim la Acordul de asistență financiară nerambursabilă din fondurile FGM nr. TF 022499-RO pentru Proiectul "Managementul conservării biodiversității" din data de 17 iunie 1999, în valoare de 4.100.000 DST.

Așa cum este specificat în secțiunea 2.03 a Acordului de asistență financiară nerambursabilă, data finală de tragere a asistenței financiare nerambursabile este în prezent 31 decembrie 2004.

Deși în prezent majoritatea componentelor Proiectului sunt implementate conform programului, activitățile privind construcția centrelor de vizitare sunt considerabil întârziate în două dintre cele trei locații avute în vedere. Motivele acestor întârzieri se referă în principal la identificarea terenurilor potrivite pentru centrele de vizitare și rezolvarea problemelor privind proprietatea terenului din aceste locații, precum și la schimbarea procedurilor de achiziții pentru lucrările de construcții.

Având în vedere importanța finalizării acestei componente, considerăm că este necesar ca fondurile asistenței financiare nerambursabile să fie în continuare disponibile pentru a asigura finalizarea Proiectului.

În acest sens, vă rugăm să fiți de acord cu prelungirea datei finale de tragere a asistenței financiare nerambursabile de la 31 decembrie 2004 la 31 decembrie 2005.

Cu stimă,

Enache Jiru,

secretar de stat

BANCA MONDIALĂ

BANCA INTERNAȚIONALĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE

ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERNAȚIONALĂ

8 martie 2004

Excelenței sale

Mihai Nicolae Tănăsescu

Ministrul finanțelor publice

București, România

Stimate domnule ministru,

România: Supervizarea Proiectului "Managementul conservării biodiversității (FGM TF 022499). Prelungirea datei finale de tragere

Ca urmare a scrisorii dumneavoastră din data de 5 februarie 2004, prin care se solicită Băncii prelungirea datei finale de tragere a asistenței financiare nerambursabile, suntem încântați să vă informăm că Banca a stabilit data de 31 decembrie 2005 ca ultimă dată pentru scopurile secțiunii 2.03 din Acordul de asistență financiară nerambursabilă din fondurile Facilității globale de mediu dintre România și Bancă, din data de 17 iunie 1999.

Cu stimă,

Anand K. Seth,

director

Unitatea de țară pentru Europa Centrală și de Sud

Regiunea Europa și Asia Centrală

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.