HG nr. 910/2004
privind trecerea unor construcții aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia
prezumat în vigoare
În temeiul art. 108 din Constituție, republicată, al
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000
pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, amplasate în incinta imobilului situat în comuna Voluntari, str. Drumul Negru nr. 1, județul Ilfov, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Trecerea în domeniul privat al statului a construcțiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcțiune și a demolării acestora.
Articolul 3
După scoaterea din funcțiune și demolarea construcțiilor prevăzute la art. 1, Ministerul Administrației și Internelor își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: p. Ministrul de stat, ministrul administrației și internelor, Toma Zaharia, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu București, 10 iunie 2004. Nr. 910.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a construcțiilor aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor
care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia
Adresa imobilului
Persoana juridică care administrează imobilul
Caracteristicile tehnice ale clădirilor
Numărul de inventar atribuit de Ministerul Finanțelor Publice
Comuna Voluntari, str. Drumul Negru nr. 1, județul Ilfov
Ministerul Administrației și Internelor
▪ Construcție cu destinația de: hale păsări
Suprafața construită = 136,62 m2
Suprafața desfășurată = 136,62 m2
Valoarea de inventar = 336.162.000 lei
▪ Construcție cu destinația de: magazie
Suprafața construită = 25 m2
Suprafața desfășurată = 25 m2
Valoarea de inventar = 60.671.000 lei
113.992
▪ Construcție cu destinația de: copertină
Suprafața construită = 25 m2
Suprafața desfășurată = 25 m2
Valoarea de inventar = 57.402.000 lei
▪ Construcție cu destinația de: hambar porumb
Suprafața construită = 75 m2
Suprafața desfășurată = 75 m2
Valoarea de inventar = 127.929.000 lei
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.